Criza de rinichi


temp 6

temp 6

În copilărie, să fi avut vreo cinci-șase anișori, priveam  într-o duminică  la televizor un grațios spectacol de balet rusesc. Nu că nu mi-ar fi stat mai bine să bat mingea pe maidan, dar papașa era cherchelit și nu-ndrăzneam să mă mișc, ca să n-o fur. Priveam aparent blazată la tv dar mintea-mi lucra la o pistă de salvare. Mă rugam să se întâmple ceva, orice, numai să pot fugi la joacă. Când, să vezi noroc, televizorul,  un Temp 6  rusesc, obosit, începu să scoată fum și o flacără de vreo 30 de centimetri se ridică periculos spre perdea.

Papașa smulse brusc televizorul din priză și fără să stea mult pe gânduri îl izbi de pământ, stingând eficient incendiul. Mama, care tocmai intra în cameră cu un castron de gogoși, sări în lături scăpând vanilatele pe covorul de iută, mare lux la noi în cartier, unde încă se purtau preșurile țesute.

Un plâns domol o zgudui pe mama până a doua zi în zori. Eu o zbughisem imediat la joacă, așa că nimeni nu-i lămurise pricina și abia vreo 20 de ani mai târziu, într-o discuție, mi-am dat seama că mamei nu-i explicase nimeni despre incendiu, rămânând cu impresia că fărâmarea televizorului fusese o toană violentă a lui papașa.

A doua zi mă mustram, că de dragul ieșitului la joacă, mă rugasem să se întâmple ceva și iată ce dandana ieșise. Mă rățoiam la un nor ce-mi părea că seamănă c-un bătrân bărbos:

-Doamne, când te rog de vreo ciocolată ori de-o bicicletă ești un moș surd, dar când trebuie să bagi zâzanie între părinții mei ori să te joci cu focul, te potrivești imediat la gândul meu! Ce drac de moș afurisit ești, Doamne!- strigam eu norului ce se-ndepărta nepăsător. Ei bine, abia terminasem de strigat, că un taxi opri în fața casei și papașa coborî voios c-un televizor Diamant E nou-nouț, taman la timp să-i urmărim pe marii noștri campioni de tenis Florin Segărceanu și Virginia Ruzici într-un turneu norocos.

Cred că Norul bărbos a vrut să se joace cu mine fiindcă acel televizor mi-a mâncat sufletul. Ieșit din garanție, se defecta cam o dată pe lună, așa că mă tăbârceam cu el, să-l pun în căruciorul de butelie și-l căram până la nea Titi, electronistul. Cum îl punea nea Titi pe masă și apăsa pe buton, televizorul funcționa perfect.

– Ce-are bre, nea Titi, că m-am săturat să-l car mereu pe la matale!

– Are suflet de curvă, mă! I se face dor și vrea s-o pipăi io puțin! Uite aci litera E. E de la Elena! Pă Lenuța, nevastă-mea, o cheamă Elena-n acte da io îi zic Lenuța, fiindcă toate Elenele sunt curve!

– Hai, bre, că n-or fi toate!

– Auzi?- zicea apoi cu glas domolit: să nu zici când te-oi duce la școală c-am zis așa, că mă arestează și pă mine și pă tac-tu! Ai auzit de Elena din Troia? La ea m-am referit, da?!

Plecam acasă cu mare grijă să nu-l fărâm pe bâzdâcosul meu televizor, izbindu-l în vreo piatră colțuroasă, fiindcă străzile nu erau asfaltate, apoi peste-o lună-două istoria se repeta.

Astăzi Ada ne-a promis că la sfârșitul programului ne scoate la restaurantul chinezesc dar după ce am închis biroul zice:

-Am o criză de rinichi, du-mă repede la Spitalul de Urgență!

O recuperăm și pe Ingrid pe traseu și o calc adânc spre spital. În recepția de la Urgență lume pestriță ca la gară în sala de așteptare.

Am ajuns la șase punct și după un interviu concis și o tensiune luată prompt în triaj, pune-te pe așteptat.

Salvările curgeau una după alta: un țigan alintat pe care-l durea un picior ba mai sus, ba mai jos, nu prea știa sigur pe unde, un moș adus cu salvarea care-a făcut-o pe leșinatul până când s-a văzut la căldurică în fața fetei de la triaj unde s-a înviorat și s-a apucat s-o facă pe craiul, ba o pacientă care se plângea că-i deranjată la stomac:

– Câte scaune ați avut astăzi?

– Unul!

– Când?

– Dimineață!

– Păi, acum e seară, deci un singur scaun e normal!

– Da, dar dac-aș mânca pere?…

Ei bine, Salvările tot aduceau oameni pe targă, oameni în stare gravă ori dramatică și la medici se intra nu în ordinea sosirii ci a gravității stării de sănătate, astfel că până să-i vină rândul la consult, adică pe la ora zece, Adei îi trecuse de-a binelea durerea de rinichi. O analiză rapidă a stabilit că nu era nicio defecțiune la rinichi ci doar o banală durere de șale pentru care primi o rețetă cu No Spa, Piafen și Ketonal, adică exact ce și-ar fi cumpărat și singură dacă nu-i venea ideea trăznită de a merge la spital. Dar, ce s-o fi gândit mititica:

-Demolează Piratul sistemul de Urgență și nici nu știu ce-am pierdut!

Gândindu-mă la Ada care s-a reparat singură doar prin simpla ședere în sala de așteptare a Spitalului de Urgență, mi-am amintit de minunatul meu televizor Diamant E, ce se repara singur imediat ce ajungea pe masa electronistului.

Probabil că și Băsescu a avut în copilărie un astfel de televizor care se repara singur și ce și-a zis: io mă repar la Viena că-s marinar și-mi place să călătoresc, Tăriceanu, Teo și Huidu nimeresc și ei Viena că și ei sunt băieți deștepți, hai să privatizăm Urgența că vine campania electorală și ne trebuie bani! Românii să se repare singuri, ca televizorul!

Reclame

Fragilitatea sentimentelor la electoratul român


De vreo 15 ani, în jur de zece dimineata trece beat şi paşnic prin faţa biroului meu. Nu pare să aibă mai mult de 45-48 de ani, dar de ani buni semnează doar condica din Piaţa Săracă la cârciumile care vând vodcă Târâş. Ieri era cu chef şi striga cât îl ţineau bojocii:

-Y love you, Băsescuuuu! Y love you, Obamaaaa! Y love you, Băsescuuuu! Y love you, Obamaaaa!

Vânzătoarele de la Bingo şi de la covrigi, sătule de monotonia străzii se privesc complice: se lasă cu bâlci, soro! Muncitorii care fărâmă trotuarul turnat acum trei ani îşi lasă târnăcoapele bucuroşi şi-şi aprind câte-o ţigară.

-Y love you, Băsescuuuu! Y love you, Obamaaaa! Y love you, Băsescuuuu! Y love you, Obamaaaa!

-Da’ ce ţi-a făcut bre, deocheaţii ăştia doi, de te-a apucat dragostea?- îl întreabă o bătrână.

-Obama-l ţine-n braţe pă Băse, fa! El e girantu’!

-Nă zău? Şi cu Băse ce-ai? Vă ţineţi ouăle în aceeaşi clocitoare?

-Băse-mi dă ajutor social, fa! Mic-mic, da bun!

-Da’ prost eşti, mamaie! Ajutoarele sociale le dă primaru’ nu Băselu!

-Ei, pă dracu’!… Vorbeşti serios?

-Da cum?! Crezi că minţ?

-Primaru’! Primaru’!- confirmă muncitorii într-un glas.

-Y love you, Băsescuuuu! Y love you, Primaru’! Y love you, Băsescuuuu! Y love you, Primaru’!

-Eşti beat, mamaie! Du-te de te culcă! Băsescu e cu ăilalţii, nu-i cu primaru’!- nu se lasă baba, dovedindu-şi temeinica pregătire politică. 

-Y love you, Primaru’! Jos Băsescuuuu! Jos Băsescuuu! Y love you, Primaru’!

-De Obama nu mai zici nimic?- îl întărâtă un trecător.

-Muie, Obamaaaa! Jos Băsescuuuu!

Cetăţeanul turmentat este un personaj clasic în peisajul societăţii româneşti, dar odată cu pălăria şi bastonul, acesta a abandonat şi manierele, rămânând un ins trivial, dispus să-şi vândă votul la preţ meschin, pentru o găleată de plastic ori o chiflă şi doi mici mânjiţi cu… muştar.

Dacă electoratului român îi putem reproşa fragilitatea sentimentelor, vă reamintesc că nici politicienii nu-s mai breji, mituind masa de manevră a electoratului şi aruncând toate promisiunile roz-bon-bon la coş, imediat după victoria în alegeri.

Metaforele lui Vântu


Cristian Tudor Popescu susţinea la un moment dat că SOV n-ar fi lipsit de talent literar! Deşi intelectualii au fost şocaţi de afirmaţie şi l-au blamat pe CTP, mie afirmaţia mi s-a părut plauzibilă. Nu ştiu dacă istoria, uitucă şi surprinzătoare va reţine că Vântu este tătucul FNI dar, stenograma în care zice că Geoană, exuberantul preşedinte al României pentru o noapte, „şi-a luat m**e cu hidrantul” va rămâne în istorie alăuri de celebrele „sula în coaste” a lui Iliescu ori „ţiganca împuţită” a lui Băsescu. Mai nou, la termenul din 6 decembrie 2010, SOV a prezentat instanţei un certificat medicat pe probleme cardiace semnat de un ginecolog. Cum nu-l putem bănui pe Vântu că ar dispune de instalaţie feminină, orice s-ar zice tipul are ouă, rămâne în picioare o singură concluzie: suntem în faţa unei metafore prin care SOV transmite că-l doare-n p*** de justiţia română!

S-a demonstrat ştiinţific


S-a demonstrat ştiinţific: avem criză fiindcă demnitarii au salarii prea mari!

„Un lucru este sigur, spun neurologii: persoanele fericite şi satisfăcute nu descoperă continente şi nu revoluţionează ştiinţa.” Descoperă, nr 2, martie 2006, p. 49

Citind aceste rânduri, am înţeles cauza adâncirii crizei în 2010, deşi Continuă lectura

Americanii iau lecţii de la Băsescu


Vă mai amintiţi celebrele panouri de pe marginea drumurilor, marca Traian Băsescu, care au împânzit România şi pe care scria „AICI SUNT BANII DUMNEAVOASTRĂ”?

Ei bine, Continuă lectura