Cu ani în urmă aveam o Lancia Prisma diesel, puternică sportivă şi cu un consum insignifiant. Cu jale în suflet am vândut-o unui amic, director de tipografie. Mi-a dat omul avansul şi s-a urcat la volan, cu nevasta lângă el, să facă o tură pe la Ploieşti, să se laude cu bijou-ul. Peste o oră mă sună:
-Şefa, m-am uitat după cracii la o paraşută şi am intrat în fundul unuia!
-Păi, nu ai nevasta lângă tine?
-Ba da, dar ne-am uitat amândoi!
Cu vreo trei ani în urmă, iau copiii de la bazin şi, oprită fiind la o trecere de pietoni, intră un Matiz în fundul maşinii mele. Ca fapt divers, mie mi-a îndoit oleacă numărul dar Matizului i-a dispărut toată faţa.
Cobor şi dau cu ochii de doi puşti:
-Măi băieţi, dar nici n-aţi mimat măcar că frânaţi! Ati intrat voios în caşcaval!
-A… ca băieţii! Ne-am uitat după bunăciunea aia cu fustă mini de la bancomat şi n-am văzut că aţi oprit! Ce-i frumos place şi lui Dumnezeu!
Deci, la acest comportament specific unei largi categorii de şoferi, vin savanţii germani de la Universitatea Freie din Berlin cu o maşină coordonată integral de puterea gândului. Ori nemţii sunt tâmpiţi, ori maşina este proiectată exclusiv pentru cei cu gânduri inocente. Dar chiar şi aşa, dacă nu mă uit după gagici ( de obicei nu mă uit!) dar mă gândesc la o shaorma? Ei, nu derutez procesorul maşinii? O shaorma picantă accelerează ori frânează minunata machinetă?
Mă întreb ce reacţie ar avea o maşină într-un sens giratoriu, în timp ce şoferul ei evaluează nişte silicoane!
Doina Popescu Brăila 