Canicula salvatoare


Căldură mare! Pârjol! Iadul își exportă văpaia pe pământ! Cald afară! Aer fierbinte în casă! Cui pe cui se scoate, așa o fi, dar ciocolata fierbinte nu mă convinge. O uit pe undeva… Abandonez canapeaua în favoarea terasei… Mai scriu la roman, mai conversez cu Mark, lupul meu deștept. L-am închis în padoc. Mârâie, îmi răspunde c-un lătrat. Mai arunc un ochi pe Fb. În curte aud un zgomot înfundat. Un lanț s-a rupt, o floare suspendată și-a câștigat libertatea… Vezi Marko, noroc că te-am închis! Pușcăria ți-a salvat viața! A lătrat iar; cred că m-a înjurat… Mai scriu la roman, mai ascult vântul ce se furișează prin copaci. Din casă se aude un zgomot înfundat. Sabrina strigă; alerg… Un tablou uriaș. 135cmx65 cm și-a câștigat libertatea… Sfoara a cedat ți tabloul s-a prăvălit peste canapea…. Acea canapea de pe care m-a alungat canicula! Bună și canicula la ceva! Noroc că Dumnezeu l-a ignorat pe Prea Fericitul și n-a dat cu ploaie! Tentația a fost să zic că m-a înjurat Mark… Dar, îmi amintesc perfect că am protestat de când a fost agățat tabloul cu o firfirică de sfoară… Rugbistule!!!!!!!!!!!!!!!!

tablou

Anunțuri

Chef cu popă


Scriu pe terasă. Vecinii mei chefuiesc. Ceva lăutărească, ceva mai periurbană, muzica se revarsă în tot cartierul Poligon. Se spun bancuri. Poantele deocheate ridică hohote de râs până la cușca porumbeilor. Printre invitați, un popă. La tușele mai groase, părințelul începe să cânte popește, ca-n biserică:

-Să-i tune și să-i trăznească pe enoriașii mei!

Câinii mei latră. Latră toți câinii din cartier. Începe o melodie cu Jaga-Jaga! Entuziasmul popii crește, urlă Jaga-Jaga din rărunchi, acoperind boxele.

Audiența este în delir. Se râde, se aplaudă. Părințelul încheie cântarea:

-Să-i tune și să-i trăznească pe enoriașii mei!

Mișto voce are părintele! Satana, bunica mea dinspre tată, ar fi încântată! A suferit ani de zile că părintele Iepure era peltic și nu-i ieșeau cântările!

Nu-i plăcea babei cum cântă părintele Iepure, dar nici n-o înghesuia dorul de popa Mircioiu.  Să vă povestesc de ce…

Erau anii ’80, ani de lipsuri, când totul era pe cartelă și coada era cel mai cunoscut mijloc de socializare, trântă și afirmare. Așteptai ore întregi mașina de lapte, mașina de pâine, mașina de zahăr, ouă, ulei. Ori așteptai mașina, ori, după venirea ei, te luptai voinicește cu partenerii de coadă.

Într-o zi, plătește Satana un acatist, întinde petecul de hârtie, o lumânare, o prescure și trei lei.

Părintele o privește cercetător întrebând-o:

-Ce mai ai acolo, în mână?

-Tot trei lei!

-Dă-i încoace!- zice prompt popa Mircioiu, îngroșând obrazul și întinzând mâna.

Baba se codește:

-Iau o pâine cu ei, părinte!…

-Ei, dă-i încoace, că până vine mașina de pâine, ai timp să te duci acasă și să iei alții!

Baba i-a dat cei trei leuți, dar l-a scos definitiv pe popă de la inimă. Având grijă să lase portofelul acasă, s-a dus totuși în continuare la biserică, trâgând nădejde să-și găsească un pretendent și să se mărite.

Cititoare jucăușă


Targ de Carte Galati 2015

Targ de Carte Galati 2015

Festivalul Național de Carte Axis Libri plaseazăși în 2015 Galațiul pe harta culturală a României. Miercuri a fost o zi excelentă, gălățenii venind cu avânt cultural și buzunarele pline. Ritmul a fost excelent, târgul a fost viu, colorat, dinamic, cu vânzări foarte bune. Evenimentul notabil al acestei ediții a fost că, în premieră, scriitorii gălățeni au venit în număr mare să mă felicite și să-mi cumpere cărțile încă din prima zi.

Doar joi, în a doua zi de târg, norii ne-au cam enervat, vântul mi-a umflat și smuls roll-up-urile, mi-a răvășit cărțile și-a alungat clienții. O domnișoară, totuși, s-a fixat la standul meu și nu s-a lăsat dusă, complimentându-mă insistent că povestesc frumos. O rafală de vânt i-a umflat rochia, ridicând-o până la urechile duduii. Ea nici n-a clipit, eu mi-am văzut de povestit. Chiar mă întrebam dacă nu cumva am hipnotizat-o, când, a strigat râzând:

-Te-am văzut! Te-ai uitat!

-Mă gândeam că e ceva de văzut, de-ți lași poalele agățate de cercei! De altfel, dacă vântul nu se lăsa păgubaș, abandonând textila în seama gravitației, parcă n-aveai niciun gând!- nu mă las eu intimidată.

-Am citit starea vremii pe net! Mi-am luat rochia de vara trecută, dar până acum n-am picat încă pe vremea potrivită, nici pe eveniment! E de senzație, nu? Marilyn!

-Da, admit eu!

-E și televiziunea pe aici, nu?- se interesează ea.

-Nu cred, n-am văzut! E doar un festival cultural! Nu prea interesează! Dar, la următoarea rafală de vânt, te filmez eu cu mobilul și te pun pe Facebook.

-Nu-i același lucru!- zice ea puțin dezamăgită. Ai o carte care să mă excite?

-Încearcă romanul Ardei iuți!

-L-am citit anul trecut! Sunt cu temele la zi! Iau Pisica cu papion! Îmi scrii în dedicație că sunt cea mai sexi cititoare?

-Îți scriu o dedicație cuminte dar, voi scrie despre ochii tăi frumoși!

-Un roman?

-Nu, un rând într-o postare pe blog!

Promisiune îndeplinită!

Dar, draga mea cititoare! Prima femeie inginer din lume a fost o româncă, la fel și prima femeie  avocat. Prin inteligență și ingeniozitate, femeile au pătruns în marile universități și institute de cercetare din lume! Să încerci în 2015 să obți un ce, cât de neînsemnat, cu fusta? Este adevărat că multe din persoanele cu care m-am intersectat în viață au devenit personaje în cărțile mele. Dar, trebuie să ai o poveste puternică! Ceva mai mult decât o rochie din mall și un scenariu banal. Rolul principal se obține greu! Știu că citești aceste rânduri și nu vreau să fiu dură!  Dacă ai vrut doar să te joci un pic și să mă amuzi, da, ai reușit! Dar, atenție la jocurile cu fusta! Riști să rămâi figurantă în propria ta viață!

 

axis libri 2015

 

Romanul Fericire la pret redus


fericire la pret redus 3Aveam demult în minte romanul Fericire la preț redus dar tot nu-mi găseam timp să-l aștern pe hârtie. Pornind de la trei sau patru crochiuri din blog, scrise prin 2010, într-o zi de decembrie 2014 am mai schițat câte ceva.Pe 1, 7 si 9 ianuarie m-am mai învrednicit cu câteva pagini, la fel și pe 15 mai. Pe 23 mai, după o întâlnire explozivă cu cititorii, m-a apucat regretul că vine târgul Alba Transilvana și mă prinde cu cartea nescrisă, așa că am încins laptopul și… gata! M-am încadrat în timp să am cartea la târg. Însumate, toate zilele de truda au fost exact 12 pentru scris romanul+ o zi de corectură, adică 13, număr care-mi cam tulbură nopțile, dar ca să mă încurajez, am folosit și font de 13. Am îmbătrânit și pentru mine 12 este prea mic, 14 este indecent de mare.

Un calcul simplu îmi redă optimismul: 1+3+1+3=8

Așa da, opt este numarul meu norocos. Adunat la cele 20 de capitole, rezultă 28, un numar pe care-l iubesc.

Devenind flăcau de 14 ani, Nițică, eroul meu danubian din Copilul Dunării, mai face una nefacută si fuge spre Brăila, să-și scape bunătate de spinare de furia popii.

Mai jos, un fragment de roman în care am dezvoltat un crochiu din blog.

Stăncuța, comună bogată de pe malul Dunării era tot un zumzet.

Se făceau pregătiri pentru nunta becherului Bebe Cocoș cu Nuți Pastramageoaica. Se tocmiseră lăutari tocmai de la Craiova, poloboacele de vin fură aduse de la Odobești, cașul de la Țăcău, telemeaua cu negrilică de la Gulianca, porcii din Balta Brăilei.

Nițică[1] își lustruia ghetele copleșit de senzațional.

Bulgăroaica[2] lucra o bluziţă de mână pentru ţăţica.

Scormoni prin cutia rotundă, în care cumpărase cândva de la Brăilă biscuiţi, cutie din tablă colorată, în care ţinea degetarele, acele, nasturii şi diversele mărunţişuri necesare lucrului de mână şi, negăsind ce căuta, îl strigă pe Niţică. Acesta isprăvind lustruitul botinelor se prinsese în joc, în mijlocul uliței. Lăsă cu părere de rău fripta cu ceilalţi puşti şi se prezentă la geam:

Ghiaurule, să dai fuguţa la comperativă să-mi cumperi nişte copci! Uite, că n-am mărunţiş! Îţi dau un pol! Să nu te-mpingă păcatul să sminteşti vreo părăluţă pe acadele că-ţi rup fundu’! Într-o clipă să alergi şi să te întorci cu restul paralelor, că altfel nu mai ai zile bune cu mine! Te-nchid în beci în ziua nunții!

Temând grozava amenințare, copilul luă banii şi alergă spre cooperativă repetând în gând ca să nu uite: copci, copci, copci

De când veniseră comuniştii la putere, prăvăliile se uniseră într-una singură, de-i zicea cooperativă. Aici găseai şi zahăr, și untdelemn, şi chibrituri, şi fier de coasă, gaz, gumari ori mărunţişuri de pasmanterie. Nevasta gestionarului, tanti Nela, se ţinuse cu mulţi bărbaţi din sat dar, de când veniseră comuniştii era persoană importantă în partid şi de aici i se trăgea mare fudulie şi, vai de acela ce se ducea cu gândul în trecut şi indrăznea vreo aluzie cât de neînsemnată!

Cum fusese în ajun zi de bani la CAP, lumea era în păr la prăvălie ca să-şi cumpere cele trebuincioase.

Niţică șezu cuminţel la rând, chit că era ştiut pentru firea zglobie și fără astâmpăr. În spatele lui era chiar  tovarăşul  învăţător ce se mânia din orice şi-i umfla palmele micuţe cu nuiaua, aşa că nu zicea nici breau. Când ajunse în faţă întinse polul dar nu reuşi să-şi aducă aminte ce anume trebuia să ceară. Repetase de-atâtea ori şi totuşi uitase cuvântul chiznovat.

Tanti Nela, mieroasă, îl întrebă:

–Ei, Niţă, nu mai eşti un mucos! Ia uite ce de bani ai la tine! Ce vrei tu, flăcău, de la tanti Nela?

Fâstâc în gaură!- zise Niţică repezit.

Sătenii, cunoscând bine trecutul cu năbădăi al Nelei izbucniră în râs. Vânzătoarea sări ca muşcată de şarpe:

–Neobrăzatule! Aici eşti la prăvălie, nu la tractir!  Tovarăşu’ învăţător, ce educaţie îi daţi la şcoală?

La şedinţa de partid o să vă aduc în discuţie şi pe dumneata şi pe tac’su și pe bulgăroaică! Este inadmisibil!  Împieliţatu’ ăsta cu muci la nas trebuie pedepsit!

Cum hoţul strigă cel mai tare hoţii, cei care erau la rând şi se bucuraseră ani de zile de nurii Nelei, acum erau cei mai înverşunaţi de neobrăzarea copilului şi strigau şi ei că trebuie musai pedepsit.

Neliniştită c-a dat atâta bănet pe mâna lui Niţică, Bulgăroaica, porni val-vârtej la cooperativă, ca nu cumva să prăpădească ghiaurul polul pe halviță.

Intrată în prăvălie, găsi lume roată şi pe Niţică la mijloc, urechiat temeinic de învăţător.

–Ai venit la țanc, bulgăroaico, să vezi ce educaţie ai dat pramatiei de Niţă!-strigă Nela.

–Ruşine, bulgăroaico! Rușine! Huo!-strigau și alții.

–Dar ce-ai făcut, drace?- întrebă Dobriţa pe copilul care se zguduia de plâns cu urechile văpaie.

–În văzul tovarășilor, îmi face propuneri ruşinoase, dumnealui!- zise Nela viforoasă.

–Ba nu! Ba nu! Minte! Minte! Toți mint! Io am cerut numai fâstâc în gaură!-strigă copilul.

–Fă Nelî, dă fă nişte copci încoaci şi nu te mai prosti, că fac nişte bluzițe la ţăţici şi-am rămas fără copci! Ce-o hi în mintea ta? Ai stat capră la tot satul şi-acu ai vrea să strici şi ţâncii, fa? Cum ai auzit de gaurî, cum te-a mâncat între chiceri!

Femeile din rând, care-şi ştiau bărbaţii trecuţi printre picioarele Nelei, zvântând parale bune, prinseră ocazia să se răcorească:

–Fă, Nelî, cum ai văzut un pol în mâna copchilului, cum s-a trezit târfa din tine! Ce ciorili ţi s-a urcat  tovărăşia la cap, fă, că tot curva satului zghiarî-n tini!

Preoteasa, care prinsese drag de năzdrăvanul bălai și pirpiriu îl încurajă:

–Lasă Nițică! Șterge-ți lacrimile și, hai la mine acasă, să-ți dau niște gogoși tăvălite prin zahăr vanilat, cum îți plac ție!

Copilul își frecă urechile înroșite și se veseli brusc, că cine mai făcea gogoși în sat mai bune decât coana preoteasa?!

Intrând în curte, băiatul observă vreo zece coți de frânghii cu rufe, dar nicio izmană și nicio haină bărbătească.

–Coană preoteasă, dar părințelu’ Lisandru nu-și scoate niciodată sutana?

–Ei, cum s-o scoață? Să-i vază oamenii coada și copitele?- zise femeia râzând.

Copilul, care știa că popa nu-l suferă[3] și că n-ar privi cu ochi buni prezența lui, înfulecă degrabă ca să scurteze vizita dar farfuria de gogoși parcă nu se mai golea.

Preoteasa bănui motivul ce-l apăsa pe puști și-i puse gogoșile în traistă, fiind ora când părintele trebuia să apară.

Nițică, gândind că nimeni în neamul lui nu-l trata așa bine precum coana preoteasa, sărută mâna femeii și se lăsă mângâiat pe cap ca un motan.

Neavând copii, adesea preoteasa gândea că așa un copil vesel și isteț și-ar fi dorit, chiar dacă părintele nu-l suferea pe năzdrăvan. E drept că nici copilul nu încerca să-i intre popii la inimă, ba s-ar zice că lucra înadins să-i otrăvească acestuia zilele.

Că era nuntă ori înmormântare, mare minune să nu-i facă Nițică un pocinog.

Se zguduise satul în hohote de râs, atunci la înmormântarea lui Cristache, când din vina pocitaniei, fu prins părintele cu izmenele-n vine pe lângă văduva mortului[4]. Ca semn că așa ceva chiar de se iartă, nu se uită, sătenii îl botezaseră Părințelul Făcăleț.

Veni și mult-așteptata zi a nunții.

Toată suflarea era strânsă la Căminul Cultural, nunta Pastramageoaicei fiind evenimentul anului.

Pe pereți, cam la doi coți distanță una de alta, lămpi cu petrol lampant luminau încăperea. Flăcările, aruncând sclipiri complice păhărelelor de vișinată rubinie și țoiurilor de prunișoară cu licăriri de citrin, sporeau veselia în ochii nuntașilor.

Grijind să nu mai facă bestia bălaie altă drăcovenie, părintele Lisandru îi porunci să stea la masă la dreapta dumnealui, să-l potolească c-un dos de palmă la nevoie.

Nițică, având și pe coana preoteasa alături, nu suferi prea tare, ba se-ncurajă gândind că pe lângă popă va primi cele mai dulci bucate.

Niciun scaun nu era de-ajuns pentru bucile dolofane ale popii, așa că Sfinția Sa porunci să i se aducă jilț încăpător din biserică. Și unde să pui așa un jilț împărătesc decât în capul mesei?! Șezând alături, copilul se simțea privit de toată lumea, motiv să-și umfle pieptul cu importanță și să-și înfoaie chica, să pară mai înalt.

De altfel, după destăinuirea preotesei era leșinat să vadă copitele dumnealui și să-i pipăie coada, așa că începu să clocească planuri, cum să-i scoată popii sutana.

Cum în sat se punea mare preț pe băutură, mâncarea fiind lăsată mai la urmă, deși masa se întinsese de vreo două ceasuri, bucatele întârziau să apară. O cercetare adâncă ar putea scoate la iveală că la Stăncuța s-a inventat vorba de duh ce zice că mâncarea-i fudulie, băutura-i temelie! Mesenii, golind paharele nu se sinchiseau, dar pe popă îl răzbi foamea, așa că-l trimise pe Nițică să zorească pe bucătărese s-aducă bucate măcar în dreptul sfântului burdihan.

La cuhnii, cumetrele se omeneau cu vișinată și plăcinte calde. Cu povesti de când era bunica fată mare, uitară de grija mesenilor. Nici cu pregătirea bucatelor nu prea se grăbeau, rostind domol: Ei, ce-i a face, ce-i a coace! Ia, mai dă o litră-n coace!

Băiatul li se alătură, îndopându-se cu plăcintă cu brânză și ștrudel de mere, ba rupse și dintr-un cozonac, atrăgând ocara unei babe mustăcioase.

Cum sătulul nu crede flămândului, Nițică nu se sinchisi de foamea părințelului și ieși mulțumit din bucătării, fără să sufle o vorbă.

Se întoarse spre locul lui la masa popii.

Preoteasa era ieșită cu treburi muierești, așa că Nițică găsi la fix momentul să cerceteze copitele dumnealui. Chipurile, se împiedică de piciorul unui mesean și, până a prinde nefericita victimă de veste, năzdrăvanul agăță lampa de gaz din perete și-o repezi în poala popii. Vâlvătaia prinse sutana, ca o gură de Iad. Sătenii, aproape beți și neavând strop de apă la îndemână, că doar era nuntă, nu botez, aruncau cu țoiurile de țuică, întețind focul și disperarea popii.

Părințelul, fugind în mijlocul ogrăzii, își lepădă cu greu sutana, pârlindu-și părul de pe mâini și din sprîncene. Rămas în sfintele izmene din flanel, în culoarea bobului de fasole sau alb-murdar, cum ar zice răutăcioșii, dansa țonțoroiul pe sutana în flăcări.

Nițică se holba cu mirare că popa n-avea nici copitele la dânsul și nici coada! Dar nu era vreme de mirări! Malacul în izmene smulse o stinghie din gard și se porni spre el cu grabă mare.

Flăcăul se puse pe fugă voinicește, gândind cu groază că, la alergat, botinele nu prea-i erau prietene.

Nici părințelul nu se lăsa, dar nici Nițică nu-și putea lăsa bunătate de spinare în furia popii.

Era care pe care și tot satul lăsase nunta să vadă de partea cui o fi câștigul.

Furia popii ar fi rostogolit un munte dar tinerețea îl scoase biruitor pe Nițică. La marginea satului, cu toată suflarea pe urme, părințelul se lăsă păgubaș.

Se întoarse la nuntă, să nu piardă ospățul, nu înainte de a tocmi o ceată de bătăuși să-l aștepte pe nelegiuit la hotar.

Socotind că făcuse toate nefăcutele și trai bun nu va mai găsi printre ai săi, Nițică lăsă satul în spate și porni spre meleag mai prietenos.

*

 Gloria de odinioară a orașului port atrăsese venetici din peste 20 de nații.

Unii veneau pentru comerț cu grâne, alții interesați de piei, berbecuți, petrol, sârmă ori cherestea.

Aventurieri, curioși, proscriși, entuziaști, armatori, antreprenori și salahori își legaseră destinul de Brăila, trăind, iubind și îngrășând inevitabil țărâna primitorului  meleag.

Îmbogățindu-se aici, sporiseră și avuția orașului, ridicând adevărate palate pe bulevardele urbei ce încep și se sfârșesc la fluviu.

Ridicat pe cel mai înalt promontoriu al Dunării, cu urme de așezări omenești de peste 7000 de ani, locul cunoaște măriri și decăderi, dar ziduri și pietre nu înseamnă nimic fără oamenii și poveștile lor  pitorești.

Brăila a fost arsă în nenumărate rânduri, asediată, demolată piatră cu piatră, asemeni legendarei Troie, dar s-a reclădit mereu eroic și s-a reinventat, sporindu-și farmecul și misterul.

Măsura importanței strategice a Brăilei este dată de faptul că în decursul istoriei a fost râvnită de trei mari imperii.

Nu este o exagerare, armatele imperiului otoman, habsburgic și țarist s-au bătut pentru supremația asupra Brăilei.

Străvechiul fluviu hrănește orașul, îl ocrotește, îi spală malurile și-i poartă secretele, păcatele și legendele.  Orient și Occident s-au întâlnit pe străzile orașului să rescrie normele, să dea un nou sens normalității.

   Aici totul este exagerat, si averile și sărăcia, și frumusețea femeilor și curajul tâlharilor, trăirile oamenilor și firile lor.

Totul se petrece sub semnul senzaționalului, exoticului, incredibilului.

Meleagul dunărean seduce, fascinează, ridică sau doboară. Unii și-au clădit aici mari averi, tot aici alții și-si risipit toată avuția. Brăila a înfruntat istoria sub zodia excepționalului.

                                     

                                                                                  *

Guraliv, pirpiriu, bălai şi analfabet la cei 14 ani se pripăşi pe lângă anticariat.

–Care ți-e numele, băiete?-îl întrebă cu blândețe anticarul.

Chibzuise tot drumul să-și lepede numele ca să-și schimbe norocul și, cum numele de Niță îi era urât de când se știa, zise într-un suflet:

Leopard!

Mușterii din prăvălie izbucniră în hohote de râs.

–De unde ești de loc, bre Leoparde?-întrebă moș Tălpic.

–Megieș cu Insula Mică, moșule!- ocoli flăcăul răspunsul.

–Oho!  De bună seamă ai venit pe Dunăre

Băiatul dădu din cap:

–Îhî!

–Acu’ pricep!- se dumiri moșul. A venit leopardul pe Dunăre și-a intrat la apă! Cată-te bre, în oglindă, să vezi că din leopard ai rămas un biet chisic!

Hohotele de răs nu mai conteneau. Se urcau în plafoanele înalte, se prăvăleau în pereții încăperii, se izbeau de alămuri și, amplificate, se întorceau în urechile băiatului, învăpăindu-i obrajii.”

[1] Personajul principal din cartea COPILUL DUNĂRII

[2] Mama lui Nițică, cunoscută cititorilor din cartea COPILUL DUNĂRII

[3] O ispravă a lui Nițică din volumul Copilul Dunării șterse din mintea sătenilor numele preotului ortodox Lisandru, devenit părințelul Făcăleț  (COPILUL DUNĂRII)

[4]  Isprava din Copilul Dunării

Cartea este scrisă, binele sau răul a fost deja facut! Dacă 13 imi va aduce noroc ori ghinion, de acum numai voi, dragii mei cititori o să decideți.

Fericire la pret redus este a șasea apariție editorială după Comisia Zurich, Dumnezeu era-n vacanță, Copilul Dunării, Ardei iuți și Pisica cu papion.

Speed, umor, personaje puternice sau pitorești, acțiune gasiți in toate romanele mele dar Fericire la preț redus este cartea pe care am scris-o cu o mare bucurie în suflet.

Adevăr ambalat în minciună


Anne Graham, intr-un interviu in emisiunea „Early Show” (Spectacolul matinal), a fost intrebata de Jane Clayson, cu privire la atacurile din 11 septembrie 2001 si i s-a pus o intrebare la care multi ar fi dat raspunsuri nesatisfacatoare: „Cum a putut Bunul Dumnezeu sa lase sa se intimple asa ceva si sa priveasca atat de nepasator aceasta catastrofa de pe pamantul Americii?

       Anne Graham, dupa ce a meditat cateva clipe, a dat un raspuns magistral, a raspuns cu niste replici foarte logice, profunde si inspirate, nepregatite dinainte (se poate vedea pe videoclipul inregistrat). Dansa a raspuns foarte calm si explicit, precizand urmatoarele:

       „Si eu mi-am pus deseori aceasta intrebare si mi-am gasit urmatoarele raspunsuri…

       Cred – nu cred, dar sunt profund convinsa – ca Dumnezeu a fost si ramane adanc intristat de aceasta, la fel ca si noi, numai ca noi, de ani de zile, Īi spunem si chiar Ii poruncim sa iasa din scolile noastre, din guvernul si din vietile noastre, ca ne descurcam si singuri, fara ajutorul Lui…

       Si, fiind El un adevarat gentleman, cred ca pur si simplu S-a dat, calm, la o parte…

       Cum de mai indraznim noi oare sa-I cerem binecuvintarea, mila si protectia Sa, daca Ii cerem sa ne lase in pace? (Īn lumina recentelor evenimente, fiind vorba de atacuri teroriste, atacuri armate in scoli, etc.)

       Cred ca totul a inceput cind Madeleine Murray O’Hare (doamna care a cerut ca America sa devina o tara atee si care a fost ucisa, iar corpul ei a fost gasit recent) a afirmat ca nu dorea nici un fel de rugaciuni in scolile noastre, iar noi am spus O.K. Cererea ei a fost aprobata si a devenit lege obligatorie in SUA…

       Apoi, cineva a spus ca mai bine nu am citi Biblia in scoli (Biblia care spune sa nu ucizi, sa nu furi si sa-ti iubesti aproapele ca pe tine insuti), iar noi am spus O.K..

       Apoi, dr. Benjamin Spock a spus ca nu ar trebui sa ne plesnim copiii atunci cind se poarta urit, pentru ca aceasta le-ar afecta mica lor personalitate si stima de sine (fiul dr. Spock s-a sinucis!). Iar noi am spus ca un expert trebuie sa stie ce vorbeste, asa ca am spus O.K.

       Apoi, altcineva a spus ca profesorii si dirigintii nu ar trebui sa ii disciplineze pe copii atunci cind gresesc. Iar conducatorii de scoli au spus ca nici un membru al personalului sa nu atinga vreun elev atunci cind se poarta urit, pentru ca scolile nu au nevoie de publicitate proasta si in nici un caz de procese. (Totusi, exista o mare diferenta intre a disciplina si a atinge, a bate, a plesni, a lovi, a umili, etc.). Iar noi am spus O.K.

       Apoi, cine stie ce membru inteligent al consiliului de conducere al vreunei scoli a spus ca, baietii fiind baieti, vor face dragoste oricum, deci ar trebui sa le dam fiilor nostri prezervative. Asa, ei vor putea sa se distreze cit vor, iar noi nu vom trebui sa le spunem parintilor ca le-au primit de la scoala. Iar noi am spus O.K.

       Apoi, unii dintre alesii nostri de virf au spus ca nu conteaza ceea ce fac in viata lor privata atit timp cit isi fac treaba la slujba. De acord, a spus fiecare din noi, mie nu-mi pasa de ceea ce face altcineva, inclusiv presedintele, in viata sa privata, atit timp cit am o slujba si economia merge bine.

       Apoi, niste libertini au cerut sa tiparim cat mai multe reviste cu femei goale, in semn de respect si apreciere a frumusetii feminine.. Iar noi am spus O.K.

       Apoi, altcineva a impins acea apreciere un pas mai departe, publicind fotografii cu copii goi, si inca mai departe, afisindu-le pe Internet. Iar noi am spus O.K., au dreptul la libera exprimare.

       Apoi, industria show-business-ului a spus: hai sa facem show-uri TV si filme care sa promoveze indepartarea de Dumnezeu, violenta si sexul ilicit, sa inregistram melodii care sa incurajeze violurile, drogurile, crimele, sinuciderea si temele satanice. Iar noi am spus ca nu este decit entertainment-amuzament, nu are efecte adverse si oricum nu o ia nimeni in serios, asa ca totul a mers inainte.

       Iar acum ne intrebam speriati de ce copiii nostri nu au constiinta, de ce nu disting binele de rau, de ce nu ii deranjeaza sa ucida pe straini, pe colegii de clasa sau pe ei insisi.

       Probabil ca, daca ne-am gindi mai mult, ne-am da seama de ce.

       Cred ca totul se reduce la faptul ca ceea ce vei semana, aceea vei si culege.

       Noi Ii spunem lui Dumnezeu: Draga Doamne, de ce nu ai salvat-o pe acea fetita ucisa in clasa? Iar Dumnezeu raspunde: Dragul meu, Eu am fost alungat din scoli, nu puteam fi acolo. Cum puteam Eu fi acolo, cind voi mi-ati spus sa plec din scoli?

        E ciudat cum oamenii Il dispretuiesc pe Dumnezeu, si apoi se intreaba cu naivitate de ce totul merge tot mai prost.

       Este ciudat cum de credem tot ceea ce scriu ziarele, dar noi ne indoim de ceea ce spune Biblia.

       E ciudat cum de toti oamenii vor sa mearga in ceruri, desi nu cred, nu gindesc, si nu spun sau nu fac nimic din ceea ce scrie in Biblie.

       Este ciudat cum de unii pot spune: da, eu cred in Dumnezeu si de fapt sa il urmeaza pe Satana, care, se stie ca, la randul lui, crede si el in Dumnezeu……

       E ciudat cum ne repezim sa judecam, dar nu ne place sa fim judecati.

       E ciudat cum de se pot trimite mii de glume prin e-mail si ele se raspindesc precum focul salbatic, dar cind incepi sa trimiti mesaje privindu-L pe Dumnezeu, oamenii se gindesc de doua ori inainte de a le trimite si altora.

       E ciudat cum de tot ceea ce este vulgar, crud si obscen trece liber prin cyberspatiu, dar orice discutie publica despre Dumnezeu este impiedicata la scoala si la locul de munca.

       Este, in sfarsit, ciudat cum poate fi cineva atit de inflacarat de dragoste pentru Hristos fiind in acelasi timp un crestin invizibil in timpul saptaminii.”

(Interlocutoarea a mai venit si cu alte argumente, dar ne oprim aici).

       Radeti?

       Ar fi, desigur, ciudat cum de, gindindu-va daca sa trimiteti sau nu mai departe acest mesaj nu-l veti trimite multor adrese din lista voastra, pentru ca nu sunteti siguri de ceea ce crede destinatarul posibil sau de ceea ce vor crede despre VOI daca il veti trimite.

       E ciudat cum de ma ingrijoreaza mai mult ceea ce cred oamenii despre mine si mai putin ceea ce crede Dumnezeu despre mine.

       Ce credeti?

       Trimiteti mesajul mai departe daca credeti ca este bun.

       Daca nu, atunci pur si simplu aruncati-l la cos si nimeni nu va sti ca ati facut-o.

       Dar, daca o faceti, atunci nu va mai plingeti de starea proasta in care a ajuns lumea astazi!

       Sa aveti o zi buna!

Acesta este e-mailul pe care l-am primit de la buna mea prietenă pe e-mail și l-am trimis mai departe unor prieteni ai acestui blog. Acest text circulă în blogosferă din 2005, postat pe 1420 de bloguri de limbă română și se pare că mesajul lui este puternic receptat încă. Toată greutatea lui este sugerată prin sublinierea spontaneității:

  Anne Graham, dupa ce a meditat cateva clipe, a dat un raspuns magistral, a raspuns cu niste replici foarte logice, profunde si inspirate, nepregatite dinainte (se poate vedea pe videoclipul inregistrat). Dansa a raspuns foarte calm si explicit, precizand urmatoarele:
       „Si eu mi-am pus deseori aceasta intrebare si mi-am gasit urmatoarele raspunsuri…”

Dar, se poate vedea că prima frază a lui Anne contrazice deja ideea de spontaneitate. Dacă adăugăm că Anne, fiica unui pastor evanghelist, a scris 11 cărți pe teme religioase și că la rândul ei este o evanghelistă militantă, că s-a dedicat conferințelor pe teme religioase pe care le ține cu succes în fața a sute de oameni ai comunității evanghelice deja nu mai putem fi siguri că răspunsul nu este parte a unui discurs repetat programatic în conferințele sale. Ideea de spontaneitate se diluează.

Dar oare cât de important este în acest context că fiul dr Spock s-a sinucis? Nu-i așa că toate teoriile doctorului Spock se spulberă? Nu-i așa că cele 50 de milioane de exemplare ale cărții Dr Spock devin simplă maculatură?

Da, dar Anne Graham retușează fin realitatea ca să-și susțină demonstrația: adevărul este că fiul dr Spock nu s-a sinucis!

La vârsta de 22 de ani, Peter, nepotul dr Spock, bolnav de schizofrenie, a căzut de pe acoperișul muzeului la care era director tatăl său, Michael. S-a vehiculat varianta sinuciderii.

Trăind în America și având acces la informații, Anne Graham nu prea avea cum să facă confuzie între fiu și nepot. Este clar că această confuzie este voită. A strecura minciuni printre fragmente de adevăruri și de bun simț înseamnă manipulare.

Și eu nu cred că răul pe pământ s-a instalat din 1963, de când a fost scoasă Biblia din școlile americane, sau de când doctor Spock a îndemnat părinții să-și îmbrățișeze copii și să-i crească cu toată dragostea.

Bunica mea și-a sărutat copiii doar în somn și i-a învățat buchiile din Biblia cu care dormea la cap dar asta n-a împiedicat-o să-și irosească viața în două războaie mondiale, s-o mărite părinții cu forța cu un om gospodar dar neguros, care i-a mâncat sufletul, sau să vină comuniștii să-i ia pământurile, vitele, plugul, cositoarea și grânele din hambare.

Bunica Mihaica a fost o femeie admirabilă, și-a crescut copiii în spiritul muncii și corectitudinii, și-a adus apă de la Siret și lemne cu sarcina din pădure și s-a întreținut până la 82 de ani din muncă proprie crescând găini și rațe, ținând oile la stână, făcând pâine în casă și lucrând pământul, fără să se atingă de cei 150 de lei, pensia pe care o primea de la comuniști pe vremea când un salariu era cam 2100 de lei.Mă întorc la discursul Annei Graham și vă spun că nu sunt mulțumită de răspunsul ei!Putem să acuzăm precaritatea controlului la aeroport, incompetența și vigilența redusă a FBI-ului, bâlbâielile CIA, corupția din sistem, fanatismul islamiștilor dar să accept acest răspuns ar însemna că americanii au fost pedepsiți pentru aroganță, suficiență și superficialitate. Și atunci ajung să accept că tragedia a fost meritată.Dacă se demonstra că niște copii din generația răzgâiată au dat foc Turnurilor Gemene, că dezastrul a fost generat de niște oameni prost educați, sataniști, gay, obsedați sexuali, explicațiile aveau o logică, însemna că America a făcut implozie.Dar, educația precară din unele școli, moralitatea îndoielnică a unor indivizi, apetența spre pornografie a unora reprezintă realități dureroase, jenante, costisitoare, populează pușcării dar încă nu s-a demonstrat că deturnează avioane.Noi îi spunem lui Dumnezeu: Draga Doamne, de ce nu ai salvat-o pe acea fetita ucisa in clasa? Iar Dumnezeu raspunde: Dragul meu, Eu am fost alungat din scoli, nu puteam fi acolo. Cum puteam Eu fi acolo, cind voi mi-ati spus sa plec din scoli?Acest răspuns al Annei Graham ar fi fost acceptabil dacă primul copil omorât pe lume ar fi fost după 1963, anul scoaterii Bibliei din școlile americane.Eu nu sunt mulțumită cu răspunsurile acestei doamne!Cred mai mult în sfințenia unui călugăr dintr-un schit uitat de lume în pădurile Moldovei decât în discursurile manipulatorii ale acestor evangheliști cu acces la televiziuni.Puneți-vă în locul copiilor care și-au pierdut părinții în 9 septembrie 2011 și întrebați-vă dacă puteți aplauda acest discurs.Gândiți-vă că răspunsul Annei Graham este atât de elastic și de perfid încât se poate mula pe orice situație catastrofală ducând manipularea la rang de artă.Dacă aș accepta că acest răspuns este genial și nu o manipulare, înseamnă că atunci când voi fi întrebată de ce a fost confiscată revoluția, de ce nu s-a adoptat punctul opt din declarația de la Timișoara, de ce au venit minerii la București, atunci nu voi mai putea spune că vinovat este Iliescu. Atunci, acest răspuns genial al Annei Graham ne va închide gura la toți: ne-am meritat comuniștii, ne-am meritat voturile furate în 20 mai 1990, ne-am meritat minerii, suntem niște păcătoși și ne merită soarta! Chiar și norvegienii l-au meritat pe acel monstru care a ucis vreo sută de copii. Ne merităm toți monștrii. Punct!Mai rămân niște monștri minori de explicat: Hitler, Stalin Pol Pot, dar în următoarea conferință probabil că vom primi spontan toate explicațiile!Iubesc cuvintele frumoase, iubesc vorbele care ne apropie și ne fac mai buni dar cu o singură condiție: dacă exprimă un adevăr!

Directivele lui Satan


Directivele NKVD pentru ţările din Europa de Est


În iunie 1947, NKVD (precursorul KGB) distribuia, in regim strict secret, setul de directive destinat sovietizarii tarilor din sfera de influenta a Moscovei. Aceste directive intitulate „Moscova 2-6-1947 (Strict secret) K-AA/CC113, indicatia NK/003/47”, au fost elaborate de Lavrenti Beria, unul dintre cei mai cumpliti (si eficienti) calai comunisti. Numele sau este indisolubil legat de „victoria sovietelor”. Lucrand in sistemul represiv sovietic inca din 1921, a fost numit de Stalin sef al NKVD-ului in 1938, unde a functionat pana in 1953. Este direct responsabil de uciderea a milioane de oameni. Sub directivele lui s-au organizat serviciile represive in toate tarile din Estul Europei.

 Lavrenti Beria

Dupa 1940, intr-un singur an, peste 200.000 romani basarabeni si bucovineni au fost deportati pe intinsul Rusiei, pana la Vladivostok, pierzandu-li-se urma. S-a elaborat un „Plan de munca” in anuarie 1941, care a sistematizat si organizat la modul cel mai monstruos sistemul de deportare. Metoda de elaborare a listelor nominale era diabolica: „Este necesar sa deportam fiecare membru al familiei, ca pe un principal deportat, impreuna fara sa-i informam de separarea care urmeaza. Toata familia in aceiasi masina, pana la vagoane. Abia acolo il separam pe capul familiei, apoi pe ceilalti, sub pretextul inspectiei sanitare”.
La sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial, jumatate din Europa era ocupata de trupele sovietice „eliberatoare”. Oficial, Moscova asigura ca va respecta suveranitatea si dreptul la autodeterminare al statelor intrate in zona sa de influenta. In realitate, soarta acestora era deja pecetluita. In doar cativa ani, regimurile democratice aveau sa fie inlocuite cu sisteme totalitare inspirate si controlate de Kremlin. Reteta acestei tranzitii a fost, peste tot, aceeasi. O mare parte a ei a fost teoretizata de insusi Lavrenti Beria, temutul sef al NKVD. O demonstreaza acest set de directive secrete, elaborate de Comisariatul poporului pentru Afaceri Interne la 2 iunie 1947 si purtand indicativul „Moscova 2-6-1947 K-AA/CC113, indicatia NK/003/47”. Documentul, descoperit in biroul lui Boleslaw Bierut, presedinte al Poloniei intre 1945 si 1952, a fost publicat pentru prima data in ziarul „Novi Dzienic”, in 1981.

1. Este interzisă primirea pe teritoriul ambasadelor a autohtonilor contactaţi de noi ca informatori. Întâlnirea cu aceşti oameni este organizată de serviciul special desemnat în acest scop, iar întâlnirile pot avea loc doar în locuri publice. Informaţiile sunt preluate de către ambasadă prin organele serviciilor speciale, în speţă cu predarea lor ofiţerului nostru cu cel mai mare grad în ambasadă.

2. Se va umări ca între soldaţii noştri şi populaţia civilă să nu se producă legături de nici un fel. Este inadmisibil ca ofiţerii noştri să viziteze autohtoni la locuinţele lor; este, de asemenea, inadmisibil ca simplii soldaţi să stabilească relaţii cu femei din rândul băştinaşelor. Nu se admite stabilirea de relaţii între soldaţii noştri şi populaţia civilă, respectiv soldaţii autohtoni.

3. Se va accelera lichidarea cetăţenilor care întreţin legături neiniţiate de către noi cu Partidul Comunist Polonez, Partidul Socialist Polonez, cu interbrigadiştii, cu Organizaţia Tineretului Comunist Polonez, cu Armata de Acasă şi alte asociaţii. În acest scop trebuie folosite elementele opoziţiei militare.

4. La acţiunile militare vor lua parte acei soldaţi care au stat pe teritoriul ţării noastre (se are în vedere Uniunea Sovietică n.n.) înainte de a intra în Armata Kosciuzsko (Armata poloneză ce lupta de partea Armatei Sovietice pe teritoriul U.R.S.S. n.n.). Se va ajunge la distrugerea ei totală.

5. Trebuie realizată în mod accelerat unificarea tuturor partidelor într-un singur partid, având grija ca toate rolurile cheie să revină acelor oameni care aparţin serviciilor noastre secrete.

6. Unificarea organizaţiilor de tineret trebuie facută rapid. De la conducatori de organizaţii locale în sus, în poziţii de conducere se vor repartiza oameni desemnaţi de serviciile noastre speciale.

Stalin şi Beria dând indicaţii. Beria are o secure la brâu.

7. Se organizează şi se urmăreşte ca funcţionarii aleşi ca deputaţi la congrese să nu-şi poată păstra mandatul pe întreaga perioadă ce le stă în faţă. Deputaţii nu pot convoca în nici un caz şedinţe între întreprinderi. Dacă nu există altă soluţie şi o asemenea şedinţă trebuie convocată, se vor îndepărta acei oameni care au activitate în legătură cu proiectarea concepţiilor şi avansarea revendicarilor. Iniţiativele particulare trebuie eliminate cu desăvarşire. Pentru fiecare congres se vor pregăti oameni noi şi doar cei vizaţi de serviciile noastre secrete.

8.Se va acorda o atenţie deosebită persoanelor cu capacităţi organizatorice şi cu şanse sigure de popularitate. Aceşti oameni trebuie cooptaţi, iar în cazul în care se opun, se va bloca accesul lor la posturi ierarhic superioare.

9. Se va urmări ca funcţionarii de stat (exclusiv organele de securitate şi din industria minelor) să aibă retribuţii mici. Aceasta se referă îndeosebi la sfera sănătăţii, justiţiei, culturii, respectiv la cei care deţin funcţii de conducere.

10. In toate organele de guvernământ, respectiv în majoritatea uzinelor, trebuie să avem oameni care conlucrează cu serviciile noastre speciale, fără ştirea organelor administrative locale.

11. Se va urmari cu stricteţe ca presa autohtonă să nu transmită date privind calitatatea şi sortimentul mărfurilor ce ni se transportă. Nu este voie ca această activitate să se numească comerţ. Trebuie neapărat menţionat faptul că e vorba de schimburi de mărfuri.

12. Se vor exercita presiuni asupra serviciilor publice în sensul că acestea să nu acorde acte doveditoare a proprietăţii asupra pămantului; actele vor arăta doar calitatea de lot dat în folosinţă, dar niciodată pe aceea de proprietate a deţinătorului.

13. Politica faţă de mica gospodărie ţărănească urmează acest curs pentru a face gospodăria particulară nerentabilă. După aceea, trebuie începută colectivizarea. În cazul în care ar interveni o rezistenţă mai mare din partea ţăranilor, trebuie redusă împărţirea mijloacelor de producţie repartizate lor, concomitent cu creşterea obligaţiilor de predare a cotelor. Dacă nici aşa nu se ajunge la rezultatul scontat, trebuie organizat ca agricultura să nu poată asigura aprovizionarea cu alimente a ţării, astfel ca necesarul să trebuiască acoperit prin import.

14. Trebuie făcut totul ca hotărarile şi ordinele – fie acelea cu caracter juridic, economic sau organizatoric – să fie nepunctuale.

15. Trebuie făcut totul ca anumite cazuri să fie discutate concomitent de mai multe comisii, oficii şi instituţii, însă nici una dintre ele să nu aibă drept de decizie înainte de a se consulta cu celelalte (fac excepţie cazurile ce vizează industria minelor).

16. Sindicatele din uzină nu pot exercita nici o influentă asupra activităţii din uzină. Ele pot lucra doar la punerea în practici a hotararilor şi atât.

17. Sindicatele nu au dreptul de a se împotrivi conducerii în nici o problemă. Sindicatele trebuie să fie ocupate cu alte probleme minore ca de exemplu: organizarea odihnei în concedii, discutarea cererilor de pensii şi împrumuturi, programe culturale şi distractive, organizarea de excursii, repartizarea mărfurilor deficitare, justificarea unor puncte de vedere şi decizii ale conducerii politice.

18. Trebuie organizat ca numai acei conducători să fie avansaţi care execută impecabil problemele cu care au fost însărcinaţi şi care nu le analizează depăşind cadrul activităţii lor.

19. În legătura cu activitatea băştinaşilor care sunt purtători ai unor funcţii de partid, de stat sau administrative trebuie create asemenea condiţii, ca aceştia să fie compromişi în faţa angajaţilor, astfel încât să devină imposibilă întoarcerea lor în anturajul iniţial.

20. Cadrelor militare autohtone li se pot încredinţa poziţii de răspundere în locuri unde deja sunt plasaţi oamenii serviciului special.

21. În cazul fiecărei actiuni armate si cu ocazia tragerilor, cantitatea munitiei va fi controlată permanent si cu seriozitate, indiferent de tipul de armă.

22. Trebuie ţinut sub observaţie fiecare institut de cercetare şi laborator, consemnându-se orice cercetare valoroasă.

Beria si Stalin – scena de lucru in familie

23. Trebuie acordată o mare atenţie inventatorilor, inovatorilor, respectiv dezvoltată şi sprijinită activitatea lor, dar fiecare invenţie trebuie înregistrată cu consecvenţă la centru. Este permisă doar realizarea acelor investiţii care au aplicabilitate în industria minelor sau cele care au indicaţiile noastre speciale. Nu este permisă realizarea acelor invenţii care ar asigura creşterea producţiei de produse finite şi, în paralel cu aceasta, scăderea producţiei şi a extragerii de materii prime, sau ar împiedica îndeplinirea deciziilor. Dacă o invenţie a devenit cunoscută, trebuie organizată vânzarea acesteia în străinătate pe valuta vest, pe motiv că e prea costisitoare în ţară. Documentele cuprinzând datele cu privire la valoarea şi descrierea invenţiei nu se publică. Toate datele şi documentele privitoare la valoarea şi descrierea amănunţită a invenţiei vor intra in posesia noastră.

24. Punctualitatea transporturilor de orice gen trebuie perturbată (mai puţin cele cuprinse în îndrumările din N.K. – 552-46).

25. În uzine trebuie iniţiate diferite şedinte şi conferinţe profesionale, trebuie notate propunerile, observaţiile ce au fost expuse, respectiv autorii acestora.

26. Trebuie popularizate discuţiile cu muncitorii care se ocupă de probleme actuale legate de producţie, respectiv cele care critică trecutul şi problemele locale. Nu se vor înlătura cauzele fenomenelor în discuţie.

27. Luările de poziţie ale conducerilor băştinaşe pot avea coloratura naţională sau istorică, dar acestea nu pot duce la unitatea naţională.

28. Trebuie acordată o mare atenţie ca nu cumva în oraşe să existe reţele de apă nelegate la reţeaua principală în cartierele în curs de reconstrucţie sau nou construite. Canalizările vechi neracordate şi fântânile trebuie lichidate sistematic pe parcurs.

29. Reconstrucţia obiectivelor industriale şi construcţia celor noi se va face având în vedere ca materialele reziduale să fie dirijate în depozitele de apă ce ar putea folosi drept rezerve de apă potabilă.

30. În orasele reconstruite sau nou construite nu se mai admit în locuinţe spaţii excedentare, care ar putea folosi la adăpostirea pe o perioada mai lungă a animalelor sau depozitarea rezervelor de alimente.

31. Întreprinderile proprietate personală, micii meseriaşi şi micii industriaşi să primeasca doar astfel de materii prime şi utilaje inferioare şi care să împiedice producţia de calitate. Preţul acestor mărfuri să fie mai mare decât preţul produselor similare ale întreprinderilor de stat.

32. Trebuie extinsă birocraţia statului în cel mai înalt grad în toate domeniile. Este admisă critica activităţii organelor administrative, însa nu se admite nicidecum scăderea numerică a personalului şi nici funcţionarea normală a aparatului birocratic.

33. Trebuie avut o mare grijă de toate proiectele de fabricaţie în industria minieră, respectiv în întreprinderile indicate în mod special. A se împiedica aprovizionarea bună a pieţei interne.

34. Trebuie acordată o atenţie deosebită bisericilor. Activitatea cultural-educativă trebuie astfel dirijată ca să rezulte o antipatie generală împotriva acestora. E necesar să fie puse sub observaţie tipografiile bisericeşti, arhivele, conţinutul predicilor, cântecelor, al educaţiei religioase, dar şi cel al ceremoniilor de înmormântare.

35. Din şcolile elementare, de specialitate, dar mai ales din licee şi facultăţi trebuie să fie înlăturaţi profesorii de valoare care se bucură de popularitate. Locurile lor trebuie să fie ocupate de oameni numiţi de noi, având un nivel de pregătire slab sau mediocru. Să se analizeze diferenţele dintre materii, să fie redusă cantitatea de material documentar, iar la licee să se oprească predarea limbilor latină şi greacă veche, a filozofiei generale, a logicii şi geneticii. În manualele de istorie nu trebuie amintit care dintre domnitori a servit sau a vrut să servească binele ţării. Se va insista pe lăcomia şi răutatea oricărui rege, pe efectul nefast al monarhiei şi pe lupta poporului asuprit. In şcolile de specialitate trebuie introdusă specialitatea îngustă.

36. Trebuie să fie iniţiată organizarea unor acţiuni cu caracter artistic sau sportiv care să sarbatorească lupta băştinaşilor împotriva cotropitorilor (îndeosebi nemţii, exclusiv ruşii) şi care să popularizeze lupta pentru socialism.

37. Pe plan local este interzisă apariţia unor opere despre acei băştinaşi care înainte de revoluţie şi în perioada celui de-al doilea război mondial au trăit la noi (în U.R.S.S., n.n.) sau au luptat alături de noi în timpul războiului.

38. Dacă se constituie o organizaţie care ar sprijini alianţa cu noi, dar totodată ar stărui asupra controlului activităţii economice a conducerii oficiale, imediat trebuie pornită împotriva ei o campanie de acuzare a naţionalismului şi şovinismului. Aceasta trebuie făcută în felul următor: profanarea monumentelor ce ne aparţin, distrugerea cimitirelor, difuzarea unor manifeste din care să rezulte ponegrirea naţiunii şi culturii noastre şi îndoiala faţă de înţelesul contractelor încheiate cu noi. În munca de propagandă trebuie implicaţi şi băştinaşii, folosindu-ne de ura care există împotriva acelor organizaţii.

39. Se va da o atenţie deosebită construcţiei şi reconstrucţiei drumurilor, podurilor, a căilor şi reţelelor de legătură, indiferent cât de îndepărtate sau inaccesibile ar fi, ca, in cazul în care este nevoie pe o intervenţie armată, locul rezistenţei sau al concentrării forţelor reacţionare să fie accesibil din toate părţile.

40. Trebuia ca reprezentanţii opoziţiei politice să fie închişi. Se va încerca prin toate mijioacele racolarea acelor opozanţi care se bucură de stima populaţiei băştinaşe. Dacă nu cedează, trebuie compromişi prin campanie de denigrare. Înainte ca ei sa se întipărească în conştiinţa maselor, trebuie lichidaţi prin aşa numite „întâmplări neprevăzute” sau închişi sub acuzaţia de crimă de drept comun. Numai în cazuri cu totul speciale se admit procese politice, care vor fi ţinute sub acuzaţia de „înaltă trădare”

Beria la o conferinta cu armenii
41. Trebuie împiedicată cu orice preţ reabilitarea celor condamnaţi în procese politice. Dacă această reabilitare devine inevitabilă, se admite doar cu condiţia ca acel caz să fie considerat o greşeală judecătorească, condamnatul nu va fi judecat, ci doar graţiat; nu va avea loc reluarea procesului, respectiv autorii judecăţii greşite nu vor fi convocaţi.

42. Se interzice judecarea sau chiar criticarea publică a acelor conducători numiţi de către partid, care prin activitatea lor au produs pierderi sau au trezit nemulţumirea angajaţilor. În cazuri drastice se recheamă din funcţie, fiind numiţi în poziţii similare sau superioare. La sfârşit, trebuie puşi în funcţii de conducere şi ţinuţi în evidenţă drept cadre de rezervă pentru perioada schimbărilor ulterioare.

43. Se aduc la cunoştinţa publicului procesele acelor persoane cu poziţie de conducere (în primul rând din cadrul armatei, ministerelor, serviciilor importante, cadrelor didactice) care sunt învinuite de atitudine împotriva poporului, socialismului, industrializării. E o acţiune ce atrage atenţia maselor populare.

44. Se va căuta ca acei care lucrează în diferite funcţii indiferent cât de mici, să fie schimbaţi şi înlocuiţi cu muncitori cu cea mai mică pregătire profesională, necalificaţi.

45. Trebuie ca la facultăţi să ajungă cu prioritate sau în mod exclusiv, cei ce provin din cele mai joase categorii sociale, cei care nu sunt interesaţi să se perfecţioneze la nivel înalt, ci doar să obţină o diplomă.

(Preluate din „Opresiunea cultelor religioase din România în timpul dictaturii comuniste” – Comunicări prezentate la Simpozionul „Experimentul Piteşti – reeducarea prin tortură”, Ediţia a II

http://www.certitudinea.ro/articole/istorie/view/directivele-nkvd-pentru-tarile-din-europa-de-est