Braila Blogmeet pe Dunăre


Această prezentare necesită JavaScript.

Dunărea a hrănit Brăila, i-a dus fala mai departe în epocile de mărire şi i-a şters lacrima în timpuri grele. Apele Dunării au stins incendiile atunci când Ştefan cel mare ori Ioan Vodă cel cumplit şi, nu numai ei, au incendiat-o. Dunărea a întreţinut marile mituri ale Brăilei şi pe malurile Dunării s-au ţesut legende. Nu poţi descoperi farmecul Brăilei fără să asculţi ţipătul pescăruşilor şi povestea valurilor. Am călătorit adesea pe Dunăre şi de fiecare dată bucuria mi-a fost la fel de mare. Nici eu n-am fost de fiecare dată aceeaşi, fiind mânată de alte gânduri, de alte frământări, de alte bucurii, dar nici fluviul nu m-a întâmpinat de fiecare dată la fel. În lunga sagă europeană, adună alte reziduri industriale, alte suspine de îndrăgostiţi, alte speranţe, apele altor ploi, alte trupuri de nefericiţi ce se lasă păcăliţi de unde ori îşi caută conştient marele sfârşit. Valurile Dunării spală malurile Brăilei contaminând-o cu un amestec de mister, energie, bunăstare şi violenţă.

Nava Mureş

Nava Mureş

Capitania Portului

Capitania Portului

Al doilea blogmeet brăilean a început cu o plimbare pe Dunăre. La prima numărătoare am înregistrat 34 de bloggeri dar lumea era în mişcare şi poate-am mai pus „doi la primărie, doi la prefectură…”. Ne-am adunat 34 de bloggeri, bloggeri jurnalişti ori doar jurnalişti, personaje interesante cu personalităţi bine conturate dar, aşa cum veţi observa şi în fotografii, marea vedetă a fost Dunărea. Am profitat de vremea frumoasă ca să trag cât mai multe cadre. Nu m-am uitat la ceas dar probabil că ne-am plimbat cam o oră. Au venit bloggerii de la primul blogmeet dar şi feţe noi. După discuţiile de încălzire de pe vaporaş am continuat şueta pe un ponton.

Se pare că după primul blogmeet ne-am lăudat destul cât să-i facem curioşi şi pe bucureşteni, focşăneni şi gălăţeni, astfel că astăzi putem vorbi de SUD-EST BLOGMEET. Discuţiile au continuat până pe la 16,30 când norii îngrămădiţi la orizont s-au îmbulzit peste noi şi ne-au trimis acasă. Eu am nimerit direct în scutece.

Mulţumesc organizatorilor, Marian şi Diana fiindcă mi-au oferit un cadou superb de ziua mea!

Îi salut pe toţi participanţii: Cati Lupaşcu, Pavel Ionuţ, Sabrina, Daniel, Starwars, Baltazar72, PatoBazil, Braila.net, VirtualKid, Florin DediuAndrei Cismaru, Cosmin Zodilă, Tudor, Tiberiu Molnar, Florea Cristian, Sorin Patrichi, Ştefan Patrichi, Gina Bahor, efemeride.ro.

Îi rog pe toţi cei care nu s-au regăsit în listă să-mi lase datele de contact la comisiazurich@yahoo.com sau link-ul în comment.

Reclame

Popi şi preoţi


Mihaica era proaspătă şi veselă ca o dimineaţă de primăvară şi de isteaţă nu avea egal în toate satele din jur. Dar, cât i-a fost drăguţul plecat la armată, părinţii şi nenicii mai mari au măritat-o cu de-a sila cu Ilie, om harnic, avut, dar neguros. I s-a supus bărbatului cu inimă grea. Şi-a ţinut rangul casei şi-a ţesut, a copt şi-a frământat ridicând gospodărie pricopsită dar lipsită de veselie. Ilie punea ban peste ban şi cum auzea că se vindea pământ în sat, se şi înfăţişa la poarta respectivului cu bani potriviţi. Copiii s-au înşirat unul după altul şi a început lupta cu Ilie ca să le ia copilaşilor câte-o rochiţă de Paşti ori ciubote la Crăciun. Mihaica nu reuşea să-l  înduplece şi singura cale să-şi îmbrace copiii în haine noi era să ia din bani pe furiş. Dar când prindea Ilie de veste, îi rupea oasele! Alte femei în sat erau la fel de oropsite, ori mai rău şi, singura nădejde de mângâiere i-a fost la biserică. Dar preotul era bătrân şi zăcaş şi repede s-a petrecut la cele veşnice iar în sat a venit preot tânăr, muieratic şi fără vorbă socotită. Iar când se pornea la vreun parastas, nu-l mai ridicai de lângă butoiul de tulburel. Tare s-a mâhnit Mihaica întâlnind-o pe preoteasă la fântână cu ochii vineţi şi vorba bolovănită de plâns. Socotind câte nefăcute erau pe răbojul părintelui, încet-încet a rărit drumurile la biserică. Apoi au venit comuniştii în sat şi le-au luat animalele, caii, căruţa, boii şi plugurile la colectivă. Toţi puturoşii şi toţi golanii satului s-au dat cu comuniştii şi, purtându-se ca cei mai răi vătafi, le-au cerut şi pământurile la cooperativă. L-a întâlnit pe părinte pe uliţă şi s-a plâns, ca omul necăjit: -Ce ne facem părinte, ne iau tâlharii pământul şi ne aduc în sapă de lemn! Cică să-l dăm la colectivă! -Ba să-l daţi! De ce să nu-l daţi?! Ce ştiţi voi, cu mintea voastră proastă de ţărani? Partidul ştie mai bine! Ce, Mihaică, ţi s-a urât cu binele? Ţine-te clonţoasă, şi-o să-l vezi pe Ilie în puşcărie! -Ar fi trebuit să fii omul lui Dumnezeu părinte, dar eşti omul comuniştilor! De-aia n-ai frică de Dumnezeu! Până n-o trimite Dumnezeu un creştin adevărat să ţină sfintele slujbe, eu în biserică nu mai calc! N-a trecut mult şi satul a rămas încremenit: băiatul popii s-a înecat în Siret. Nimeni nu l-a mai văzut vreodată treaz pe popa Carp dar la aşa năpastă nici nu era de mirare. După o vreme a venit un alt preot în sat: privea numai pieziş şi era adunător foarte! Orice ai fi avut în mână îţi lua degrabă iar la botez ori îngropăciune se târguia să iasă la mare câştig! De găsea un cui ruginit în drum ori un ciob de sticlă colorată îl lua bucuros şi-l punea în desagă. Mihaica nu s-a împăcat cu relele deprinderi ale popii şi a rămas să se roage singură, în casă, la icoana Maicii Domnului. Ilie, cu barbă lungă, ca de patriarh, tot aştepta de la cer un semn: ori să-şi întoarcă Dumnezeu faţa către ţară şi să-i trăznească pe hoţii care-i luaseră pământul şi averea, ori să vină americanii şi să stârpească ciuma roşie! Într-o zi, Ilie s-a întors de la câmp, s-a aşezat ostenit pe prispă cu ochii la cer, cercetând după obicei să fie primul care vede avioanele americane de-or fi să vină:  i-a plesnit un vas de sânge la cap şi până în zori a murit! Mihaica i-a făcut toate cele după rânduială dar nu l-a plâns. A lăsat cuvânt greu copiilor şi nepoţilor ca atunci când i-o veni rândul, s-o îngroape în alt capăt de cimitir ori mai bine în alt sat, să nu care cumva s-o bage în acelaşi mormânt cu Ilie, ca măcar pe lumea cealaltă să-şi găsească liniştea!  La bătrâneţe preotul strângător a murit printre gunoaie într-o casă naţionalizată din centrul Brăilei, pe strada Goleşti. Casa era plină de cartoane, papuci desperechiaţi, cutii de conserve şi te miri ce alte stâlcituri fără nicio trebuinţă. Gunoiul adunat până la grindă a luat foc.  Pe Mihaica a luat-o fiica cea mare s-o îngrijească. Satul în care s-a mutat era mai aproape de oraş, mai nou, ridicat de comunişti, cu case din cărămidă şi cu oameni mai cuprinşi dar, nu avea biserică. Biserica era în satul vecin, hăt-departe, la vreo cinci kilometri. Cursa era suspendată fiindcă era criză de motorină şi autobuzele erau cu elevii ori militarii la câmp, la culesul recoltei, aşa că la bătrâneţile ei nu s-a dus niciodată la biserica din satul vecin. Doar vechea icoană a Maicii Domnului i-a fost aproape. Toamna următoare, chiar în ziua Naşterii Maicii Domnului, Mihaica s-a stins după o viaţă de-amar. Preotul, ştiind că-i din neam de oameni harnici, a vorbit frumos despre ea, poate ca să-i pună o pilă la Sfântul Petru şi, multe lucruri despre vrednicia ei chiar le-a brodit. Dar când a spus că această creştină nu a lipsit în nicio duminică de la biserică, s-a produs o foială printre cei prezenţi şi, babele, cele nelipsite de la toate slujbele, au început să murmure: -Hai, că prea le-nfloreşti, părinte! Mihaica, a trăit cu gândul că preotul este omul uns de Dumnezeu să păzească bunele rânduieli, să arate oamenilor calea în viaţă ca un bun învăţător, să povăţuiască şi să fie aproape. Spunea adesea că multe s-ar îndrepta în sat dacă ar veni un preot cumsecade. Să întâlneşti un preot bun este un mare noroc în viaţă şi o mare mângâiere. Dar, din păcate, sunt destui funcţionari care îşi acoperă viciile şi meschinăria sub o sutană, crezând că oamenii sunt proşti şi le acordă credit nelimitat. Ba, mai mult, îi pizmuiesc pe acei preoţi minunaţi, care au ajuns la inimile oamenilor, atacându-i ca nişte derbedei de rând. Că nu-i totuna un preot cu un popă! Nici viceversa!

Bărbaţi în blogosferă


Din stejar, stejar răsare ! Să fii om e lucru mare!

Despre cine discutăm? Câteva commenturi concludente:

Mircea Popescu: Femeia independenta e la mine-n beci legata-n lanturi si belciuge.

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

Mircea Popescu : Eu nu sunt om!

ukavra: Am văzut!

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

Tibi: Ce bărbat e acela să lovească o femeie? ( În discuţie era vorba de lovire efectivă şi nu de o metaforă!)

Mircea Popescu: Eu!

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………. 

Mircea Popescu: Totul se ia în batjocura. Mai ales chestiile alea la care unii oameni tin foarte mult. Si se ia in batjocura aspru si fara mila. Ideea este ca ceea ce are valoare nu se poate teme de batjocura, si ceea ce sufera de pe urma ei oricum nu avea nici o valoare, asa ca bine ca ne-am scapat. Sa te apuci sa aperi ceva batjocorit in termeni inadecvati e o dovada de slabiciune, care cere, pur si simplu cere, o tura de batjocura serioasa asupra ta personal.

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

Acesta era avertismentul. Apoi MP se revarsă cu furie asupra mea fiindcă regulile jocului, create tot de el, nu-i mai convin. Aşa este internetul parşiv: stai cu tastatura în braţe şi batjocoreşti pe cine ai chef.

Ce faci, insule, cu tastatura ta ieftină când constaţi stupefiat că nu ai niciun argument, că cel pe care încerci să-l batjocoreşti nu se teme, după ce ţi-ai dat poalele peste cap devenind tot mai mic şi mai mic în faţa membrilor faini?

Furi karma, ca să blochezi dreptul de a comenta. Acesta este un furt, fiindcă această karma, 7688 la acel moment a fost câştigată prin calitatea articolelor certificată de votul comunităţii. Membrii au hotărât că articolele Doinei Popescu merită votate şi ritmul galopant al publicărilor te-a panicat, deşi eu am fost din categoria membrilor care nu am revendicat niciodată bani în schimbul karmei. 

Ce a însemnat această experienţă pentru mine?

Dincolo de faptul că mediul virtual este propice comunicării, promovării, oamenii îşi arată tăria de caracter sau dimpotrivă, frustrările.

Am prieteni dragi pe net, talentaţi şi sufletişti pe care-i îmbrăţişez.

 De ce trebuie să fiţi prudenţi pe net?

Pentru că oricând vă poate sări în spate o jivină virtuală.

Dar ce este nemaipomenit la acest net?

Că în momente dificile prietenii îţi rămân alături. Le mulţumesc tuturor care mi-au trimis e-mailuri de susţinere dar şi celor care s-au pronunţat direct pe Fain.

Dar, când unii amici virtuali au preferat să se facă mai mititei ca să nu atragă şi asupra lor mânia lui MP (nu-i judec), un om de onoare a avut curajul să-l înfrunte pe Mircea şi să-i spună verde exact ce merita.

Elegant, calculat, ferm, Daniel Marcu din Roman, bloggerul Kolector a dat multora o lecţie de bărbăţie.  

În semn de protest pentru abuz, grosolănie şi impostură s-a retras de pe Fain, un loc care a încetat să mai fie fain.

Dacă România mai are bărbaţi ca Daniel, o să trecem peste toate.

Mulţumesc artistei Maria PopArt şi răzeşului Marcu, doi oameni frumoşi care se merită unul pe altul!

Şmecheraş virtual


Mânaţi de diverse interese, bani, trafic ori amândouă, diverşi băieţi, care se cred şmecheraşi, încearcă diverse tehnici de manipulare. Şi cum oamenii nu sunt proşti şi îi intuesc jocul, şmecheraşul intră în panică. Se repede să dea o corecţie celui care s-a apropiat cel mai mult de buba care-l doare. Metoda pumnului în gură nu este nouă şi de moralitate şi fair-play n-a auzit. Beţia traficului i-a şters demult astfel de noţiuni, aceasta în cazul în care le-a posedat cândva.  Continuă lectura

Vocile adolescenţei


Gheorghe Gheorghiu susţine că una dintre marile nemulţumiri ale Mădălinei Manole era faptul că, deşi avea un nou album, cu greu putea obţine o difuzare.

Artistul a povestit că noul album era unul excepţional, dar cu toate acestea casele de discuri nu considerau că este unul comercial, motiv pentru care Mădălina Manole a fost refuzată de mai multe ori. Continuă lectura