Eurovision-victime colaterale


Dincolo de păruielile dâmbovițene, Eurovisionul are o tradiție a scandalurilor, e drept, mai sonore pe România, Ukraina, Bielorus unde corupția și arbitrariul politic dau în clocot.

Dar, la Baku, orașul care va găzdui Eurovizionul în mai, și care începe să se apropie de strălucirea Dubaiului, acest eveniment înseamnă disperare pentru câteva sute de familii. Locul pe care se construiește grandioasa sală de spectacole este proprietatea unor familii cărora li s-au dărâmat casele fără niciun preaviz și fără posibilitatea de-a-și recupera lucrurile. Și pe măsură ce lucrările avansează, proiectul se ajustează din mers și alte case și blocuri intră în malaxorul șantierului. Deja alte blocuri au fost debranșate de la rețeaua de gaze, apă și curent pentru a-i izgoni pe proprietari.

 Întrebați de BBC de ce nu iau atitudine, cei de la Eurovision au răspuns cu cinism că sala va fi folosită și pentru alte evenimente viitoare.

Și atunci ce? Responsabilitatea față de victime se diminuează împărțindu-se la numărul de evenimente ce se vor desfășura în viitor? Nu! Eurovizionul, proprietarul clădirii, firma constructoare și autoritățile sunt părtașe la nenorocirea acelor oameni!

Și Ceaușescu i-a scos pe oameni din casele lor pentru construirea socialismului, dar măcar i-a mutat în apartamente noi. Bune sau proaste nu discut, dar n-a aruncat pe nimeni în stradă! 

Așa ajung oamenii să zică comunism, capitalism, tot un drac!

Doar că nici noi, nici azerii n-avem parte de capitalism. Noi avem baroni, moguli și căpușe, ei au aroganță cu miros de petrol. 

Eurovisionul? O afacere tot mai jenantă de la an la an!  

http://www.bbc.co.uk/news/world-europe-16223311

Anunțuri

FMI păpuşarul


Blestemul poporului nostru este că nu-şi cunoaşte istoria, nu-şi cunoaşte eroii şi nu-şi bănuieşte nici duşmanii. Lumea se dă cu roţile în sus, 23 noiembrie 2011 ar putea veni cu un cataclism financiar şi acest articol scris de Sabina Fati – fundamental pentru înţelegerea istoriei româneşti din ultimii 40 de ani – ar putea trece neobservat.

Când România era scufundată în beznă, caloriferele erau sloi şi ne călcam în picioare pentru un kil de zahăr, îl înjuram de zor pe Ceauşescu, când, de fapt FMI-ul era sinistrul păpuşar al tragediei noastre.

FMI a vrut să-i sărăcească pe români înainte de ’89, pentru a-i scoate în stradă

Annely Ute Gabanyi argumentează, bazându-se pe cercetările şi analizele pe care le-a făcut, că regimul Ceauşescu nu ar fi vrut să-şi plătească datoriile la băncile occidentale, aşa cum scriu istoricii români, ci a fost obligat să o facă. Astfel, de pildă, FMI i-a propus României în perioada 1982-1983 un acord stand-by prin care datoriile ţării să fie re-eşalonate şi, în schimb, guvernul să aplice măsuri de austeritate extrem de drastice. Gabanyi explică mai departe că, sub presiunea Occidentului, România a fost nevoită să dea înapoi banii împrumutaţi în anii ’70, chiar cu preţul înfometării populaţiei. În acest fel, cancelariile vestice mizau pe două efecte: recuperarea banilor şi ieşirea în stradă a românilor umiliţi. Citiţi continuarea articolului în România Liberă.

Dar, dacă economic am fost încălecaţi de străini şi „agenturili” şi-au făcut treaba pe teritoriul ţării, dacă am învăţat la lumânare, dacă am cules şi-am depănuşat porumb în Insula Mare a Brăilei an de an până la mijlocul lui decembrie, dacă ne-am călcat în picioare la cozi ca să apucăm nişte gheare de găină- celebrele tacâmuri- niciun analist şi niciun cercetător nu mă va putea convinge că petrecerea vacanţei pe stadion pentru a repeta scrierea lozincilor mincinoase din cartoane a avut vreo justificare.

Minciuna stringentă din ziare şi de la televizor, cultul personalităţii practicat frenetic, sistematic şi obscen, cenzura şi teroarea Securităţii au fost ingredientele tiraniei, iar cei ce spun cu seninătate „comunismul a fost bun dar a fost rău aplicat” să-şi ia nişte pastile de lecitină şi să tacă!

Experiment pervers, importat pe filieră ruso-evreiască, a distrus fibra poporului nostru, a omorât oameni şi a distrus destine; comunismul nu este scuzabil!

Leşul comunismului este în pubela istoriei şi acolo trebuie să rămână!

I-am dat papucii…


Pe lângă cursuri de pilotaj, mecanică, meteorologie şi prim-ajutor, pentru a fi un bun pilot al patriei trebuia să faci şi pregătire politico-ideologică. La auzul acestei enormităţi ni s-au şters zâmbetele de pe faţă. Eu am încercat totuşi nervii comandantului:

-Pregătire politico-ideologică? Poate nişte bancuri politice! Toată lumea a aplaudat şi vestea „obrăzniciei” noastre s-a propagat .

Nu ştiu dacă mânat de rele intenţii ori ba, un activist i-a raportat lui Nicu Ceauşescu că viitorii piloţi sportivi n-au chef de gargară politică. În consecinţă, un securist versat a primit misiunea să ne spună bancuri politice „pozitive”. Adică, bancuri cu Ceaşcă, băiatul deştept şi spiritual, cu replici pentru toţi greii planetei, de la Pompidou la Gerald Ford. Ca să pară credibil, tipul, dotat cu uniformă de colonel de aviaţie şi ochi albaştri de securist, susţinea că l-a însoţit pe şeful statului în peste 70 de tări, împreună cu alte sute de specialişti şi, toate poantele le-a auzit personal. Pitic, chelios, cu ochii mici, avea o voce comparabilă cu a lui Pittiş şi un mare talent de povestitor. Ne-a câştigat rapid, fiindcă n-a încercat să ne explice minunile socialismului sau superioritatea sistemului comunist. Ba, încă, ne-a povestit despre toate construcţiile uimitoare din lumea largă, cu autostrăzi suspendate, parcări supra-etajate, inclusiv despre supermarket-urile pline de mâncare ori magazine full de electronicele atât de râvnite de români. După plecarea lui, un tip mai speriat de bombe, un fel de băgător de seamă, ofiţer de la elicoptere, ne-a spus răstit: „sper că nu credeţi toate prostiile individului cu pieţe pline de citrice şi brânză în peste 100 de sortimente! Astea-s show-uri aranjate pentru vizite oficiale, aşa cum ne pregătim şi noi la Ziua Recoltei. Moşu’ bate câmpii!”

Dar, cum poveştile cu Ceaşcă, tipul care are întotdeauna ultimul cuvânt în dialog cu liderii lumii, mi s-au părut confecţionate în laboratoarele Securităţii, le-am dat mai puţină atenţie, urmărind cu mai mare interes poveştile legate de locuri şi obiceiuri inedite.

Astfel, poveştile legate de Georgia m-au cucerit. Mândri, cinstiţi şi ospitalieri, georgienii par soţii perfecţi .

Se pare că experienţa seculară a demonstrat că toate necazurile într-o căsnicie se trag de la incompatibilitatea noră-soacră. Astfel, naşii au un rol covârşitor în viaţa tinerei familii, iar socrii nu au voie să intre niciodată în casa tinerilor, dar nici tinerii în casa socrilor. Singurele întâlniri permise sunt pe teren neutru, în casa naşilor sau, la restaurant dar tot în prezenţa acestora, maxim de două ori pe an în formaţie completă. Dar, cum legăturile de familie sunt luate în serios, se întâlnesc pe la nunţi, botezuri şi parastase, destul de dese în familiile lor numeroase. Astfel, nici nora, nici soacra nu au loc de întors şi, dacă au chef de păruială îşi pun pofta în cui.

Şi, totuşi, într-o căsnicie, pericolul soacrei fiind eliminat, mai rămân o mulţime de motive de sfadă. Astfel, uneori se ajunge şi la divorţ. Ceremonia se desfăşoară la Casa Divorţurilor, unde un oficial împreună cu naşii le reaminteşte celor doi principiile care au stat la baza căsniciei şi motivele pentru care ar merita să se împace, iar  dacă aceştia sunt hotărâţi să continuie divorţul, ies din casa respectivă pe altă uşă, primesc câte o pereche de papuci fiecare, şi un termen de şase luni în care fiecare trăieşte în deplină libertate, cum şi cu cine vrea. După cele şase luni au obligaţia să se întoarcă la Casa Divorţurilor şi să stabilească dacă se împacă ori divorţează definitiv. Rata divorţurilor finalizate era infimă.

Dar, cel mai interesant mi s-a părut că în majoritatea situaţiilor, cele care dau papucii sunt nevestele, iar domnii soţi, nu le găsesc nicio vină acestora, chiar dacă au ochi alunecoşi şi inimă zburdalnică: cică, celălalt a fost mai bun, mai deştept, mai frumos. Iar în cele şase luni, soţul munceşte să repare casă, să-i mai pună un etaj, să facă o piscină ori ceva cu care să-şi uimească nevasta şi s-o întoarcă la gânduri mai bune! 

Fetelor, zâmbiţi!

Nu ştiu dacă sunteţi de acord că modelul georgian ar trebui exportat în toată lumea, dar mi-a plăcut această poveste despre originile expresiei i-am dat papucii!

Lipsesc statui…



La Congresul al XII-lea Părvulescu ne-a dat o şansă la demnitate naţională. A stat în puterea celor peste 4000 de reprezentanţi aflaţi în Sala Mare a Palatului să o valorifice. Au ales aplauzele şi aceasta a însemnat încă 5 ani de lipsuri, frig şi foamete şi violenţa revoluţiei. Nu uitaţi lecţia istoriei, fiindcă altfel se va repeta! 

Constantin Pârvulescu l-a sfidat pe Ceauşescu în faţa Congresului. Un erou naţional incontestabil printre puţinii veritabili. Atunci vă întreb: unde este statuia lui Constantin Pârvulescu?  Acest om merită statui în fiecare oraş al ţării, ca să fie o pildă de curaj şi demnitate!  În ţara aceasta în care lipsesc atât de multe, lipsesc statui…

Scrisoare către Ceauşescu


Eram elevă în gimnaziu şi aveam un mare necaz. Profu’ meu de mate, pe care-l apreciam pentru capul de matematician, împreună cu un alt prof, în recreaţia mare de la ora trei traversau şoseaua şi se înfundau în Căţeaua Leşinată-o bombă oribilă- la una mică.

Continuă lectura

Adrian Păunescu, Sfinxul poeziei româneşti


Februarie 1984.  Eram îngheţată şi mă-ncerca o vagă depresie. De ore întregi băteam oraşul căutându-mi ghete. Aceleaşi ore pe care le pierdeam zilnic de câteva luni. Vânzătoarele îmi priveau adidaşii sărăcuţi şi ridicau din umeri:

Continuă lectura

ELEGANŢA NU SE UITĂ


„Oamenii trec prin viaţa ta, dar aura lor strălucitoare îţi rămâne pe retină pentru toată viaţa.”

În studenţie, având bani puţini trebuia să fim chivernisiţi, fiindcă de ciocolată şi teatru nu ne puteam lipsi.

Aşa că nu stricam niciodată banii pe metrou şi, toate distanţele, oricât de mari, le parcurgeam pe jos fie ploaie, arşiţă sau vijelie.

O altă economie o făceam din tuns: ne tundeam singuri, reciproc, eu pe soţul meu şi el pe mine. Aşa am cunoscut-o pe Viorica care avea o foarfecă îndemânatică. Orice meseriaş ştie că reuşita este jumătate practică, jumătate scula potrivită.

În căminul studenţesc erau câteva figuri remarcabile.

Adrian Cioroianu, frumos, distins, ar fi putut lesne face pârtie printre fete, dacă şi-ar fi pus în minte.

Dar între fete,  Viorica,  cu ochii viorii, inteligenţi, faţa de premiantă şi hainele elegante, de mare doamnă, mi-a lăsat o impresie aparte. Probabil şi pălăria îi dădea un aer special…

În stilul meu direct i-am spus că-i admir deopotrivă ochii şi croiala hainelor şi ea mi-a povestit că-şi croieşte şi-şi lucrează singură toată garderoba. Era studentă la teatru şi pentru cine nu ştie, la acele vremuri competiţia era crâncenă şi reuşita fabuloasă. Era marcată de cifra şase: şase ani dăduse admitere la Institutul de teatru şi acum făcea facultatea la seral tot şase ani.

Stăteam adesea la şuetă. Eu aveam o problemă încordată cu soacra, care se lupta să mă despartă de soţul meu(şi nu i-a trecut nici acum, după 29 de ani).

Ea mă consola râzând frumos: „noră potrivită pentru soacră-ta nu-i decât Zoe Ceauşescu, dar din păcate pentru ea, Zoe este deja luată. Dar o fiere de soacră mai a dracu’ ca a ta nu nimereai decât în persoana Elenei Ceauşescu!”-zicea Viorica.

Pe ea nu o vedeam niciodată cu băieţi, deşi era o frumuseţe şi precis avea succes maxim. O întrebam de ce este singură şi ea glumea mereu: „nu accept decât nevastă sau amantă de preşedinte!”

Am terminat facultatea şi m-am mutat din cămin, dar pe Viorica am admirat-o o vreme în vitrina Institutului de Teatru, la fotografiile absolvenţilor: evident cu pălărie!

Prin ’95-’96 pe strada Edgar Quinet, în Bucureşti, chiar în faţa intrării la facultatea de matematică, se produce un ambuteiaj. În dreptul meu, un Volvo bengos de culoare închisă. Geamul se lasă şi o doamnă elegantă, cu pălărie şi mănuşi mă salută zâmbind misterios. Lângă ea, viitorul preşedinte Emil Constantinescu.

Geamul s-a ridicat şi coloana s-a pus în mişcare. Uimirea m-a ţinut o vreme pe loc… Viorica? Oare era ea, sau mi s-a năzărit din cauza pălăriei…

Trăind agitat şi în mare viteză, adesea mă visez  cu un cappucino în faţă, discutâd cu Viorica pe o terasă liniștită…