Părinţii erau disperaţi. Deşi nu se hazardaseră către un liceu de elită, la care admiterea era dificilă şi, la sfatul dirigintei, se orientaseră către un liceu modest, Fănica picase şi risca să rămână neşcolarizată. În disperare de cauză, prin intermediul unei cunoştinţe apelară pentru meditaţii la doamna Dincă, profesoară de română în jur de 50 de ani, talentată, cunoscută pentru tact şi apropierea faţă de copii.
Cum nu era toantă, fata începu să prindă rostul gramaticii dar doamna profesoară avea o apăsare. În toate propoziţiile pe care le forma, Fănica făcea trimitere la cimitir.
-Fănica, te rog să formezi o propoziţie cu subiect şi predicat:
-Eu am fost în cimitir.
-Hai să mai încercăm una…
-Eu am fost cu Ionică în cimitir.
-Acum vreau să alcătuieşti o propoziţie folosind o enumeraţie:
-Am cumpărat biscuiţi, cola şi gumă de mestecat şi am fost cu Ionică în cimitir!
-Mda… Haide să vedem o propoziţie introdusă prin „şi”.
-Şi am fost cu Ionică în cimitir!
-Ştii… ai o gândire cam morbidă pentru vârsta ta. Ai 15 ani împliniţi?
-Nu, am 14…
-Cred că eşecul de la admitere te-a afectat. N-aş vrea să faci o prostie! Cred că ai nevoie de consiliere…
-De ce spuneţi asta?
-Pentru că în toate propoziţiile foloseşti cuvântul cimitir. Acest fapt mă determină să cred că te preocupă exagerat de mult.
-Sigur! Şi eu şi Ionică stăm cu părinţii! Singurul loc unde putem să ne-o punem e în cimitir!
Doina Popescu Brăila 