Ţaţa Stanca, vădană de la tinereţe, era ştiută de muiere aprigă şi puţini dintre megieşi reuşeau să-i intre în voie. Cum la firea-i acră copii nu-i erau pe plac, nici Dumnezeu nu-i trimise niciunul ca să nu fie chin şi urgie din nicio parte. Şi dacă nu se grăbise la tinereţe, rămăsese vădană şi de acră ce era, nu-şi strica niciun bărbat pu Continuă lectura
comedy
COCOŞ FĂRĂ RANDAMENT
În postarea VACANŢĂ CU VACI am scris cuvântul „randament” şi mi-am adus aminte de una bună din copilărie.
Eram la ţară şi coana Moaşa, „telectuala” satului umbla cu un cocoş sub braţ.
Un moş, trecând pe uliţă o întreabă:
-Ce faci, coană Moaşă cu cucoşul?
-Mi l-a dat Frosina lu’ Ion Albu să-l bag în probe ca să văz ce brânză face!
-Da’ cucoşu’ pestriţ ce-are?- zice moşul cu mirare.
-L-am băgat demult la supă, că nu mai dădea randament!
Mie mi-a plăcut cuvântul randament dar m-a derutat tare mult aia cu brânza: eram eu mică dar cucoş care să facă brânză, zău că nu văzusem.
M-am dus la mamaia Mihaica dar, avea ograda plină de babe, că făcea plăcinte la cuptor în bătătură şi după obicei, sătura tot satul.
Bucuroasă că pot să zic „randament” de faţă cu toată lumea, am povestit isprava cu cocoşul.
Babele, nu chiar proaste, stăteau mai bine decât mine cu neologismele şi înţelegând cam ce le povestesc s-au îndoit de râs.
Până s-au liniştit, hop şi coana Moaşa, care locuia vis-s-vis de mamaia Mihaica.
-Babelor, iar aţi tăbărât pe plăcintele lu’ ţa’ Mihaica?
-Ho, că nu te păgubim pă tine! Dă şi ea de sufletul lu’ Ilie!
-Ei, ba de-a lu bâtu, bâtica, a lu’ mamica şi-a lu’ nenica, mai slăbiţi-mă cu Ilie!-zice mamaia Mihaica, după trai urgisit cu moş Ilie, cu care fusese măritată cu sila de familie.
Coana Moaşa care se voia vedetă se bagă în vorbă:
-Uite, mi-am luat cucoş tânăr, în mare putere, că Bălţatu’…
-Ştim, ştim, nu dădea randament!- strigă babele în cor.
Eu, fără să pricep cum e cu randamentul cocoşului am povestit toată vara în sat povestea cu cucoşul şi toată lumea asculta cu gura căscată, apoi dă-i râs.
Într-o zi, hop mama, vine să mă ia acasă! Acum, ce-i drept, cât de mică, la ţară mergeam singură dar de întors, venea cineva după mine, că altfel nu mă urneam. Că cine-i ăla să-şi lase cuibul cald de bună-voie?
Îi spun şi mamei povestea cu randamentul şi mama, ca să deturneze sensul discuţiei zice către bunica:
-Mamică, da’ de unde ştie coana Moaşa de randament?
-Păi, ea-i femeie cu multă şcoală, nu ca noi! Şi abonată la revista Femeia… Şi ca să smintească urechile babelor, îşi frânge limba cu vorbe de mare boiereală: randament, ultra, evident! Da’ ea ce să zică săraca? Că a luat un cucoş plocon?
Îşi pune moţatu’ la supă şi se văicăreşte c-a rămas fără cucoş!
Acuma, ce-i un cucoş colea? Dacă coana Moaşa-ţi zice de la obraz, o laşi să-şi aleagă pintenatul. Cu vorbele-astea meşterite din reviste mi-a mâncat şi mie vreo trei frumuşei!
-Te-ai lăsat mata păcălită?- întreb eu necăjită.
–Evident!- zice bunica râzând.
Mă găsiţi şi pe http://doinapopescu.blogspot.com
OCHELARII LUI JAMES BOND
|
Eram studentă şi încercam să-i fac surorii mele mai mici o reţetă de ochelari. Bugetul îmi impunea restricţii şi toate ramele aveau preţuri piperate. Singura ramă de care mă puteam apropia era neagră. Simțindu-mi ezitarea, vânzătoarea mă încurajează negustoreşte: -Este un model robust şi bine vândut, domnişoară! Sir Roger Moore, care-l joacă pe SFÂNTUL şi pe JAMES BOND, tot modelul ăsta-l poartă. Dă un aer bărbătesc… -Eu vreau o ramă pentru o fetiţă fragilă, de 12 anişori… -Atunci, chiar de ăştia are nevoie: să devină impunătoare! Nu că m-ar fi convins aburelile ei dar, atâţia bani aveam şi am luat ochelarii lui SFÂNTUL. În familie disperare mare: drăcoşii de copii, strigau sora mea ochelarista şi aragaz cu patru ochi. Necăjită, mama s-a dus la şcoală să vorbească cu diriginta, o profesoară de biologie foarte de treabă, care fusese şi profesoara mea. -Ei, asta-i bună!- zice uimită doamna dirigintă. Doar pentru atâta vă faceţi sânge rău? Vedeţi-vă de treabă! Mie dracii ăştia-mi zic SCROAFA! |
CUM ARATĂ SOŢUL MODEL
Un tip este hotărât să se însoare cu o fată mare. Se duce la Apaca să-şi aleagă consoarta dar, fără rezultat. Şefa comitetului de femei îl trimite la Filatura de bumbac românesc. Personal feminin numeros, şanse mai multe. Nu-i, nu-i! La sfatul liderului de sindicat ia facultăţile la rând: eşec total!
Verifică liceele, şcolile generale, apoi îşi ia omul o fetiţă de la grădiniţă, hotărât s-o crească pentru el.
Ca un soţ conştiincios, în fiecare zi o învăţa cîte un cuvînt nou. Într-o zi o învaţă cuvântul EVIDENT şi verifică în mai multe propoziţii dacă puştoaica şi-a însuşit bine sensul, apoi îi dă lista cu cheltuielile din ziua respectivă:
-Mere-5lei, lapte-3lei, pâine-2,5 lei, …-10 lei.
-Auzi, bărbate? Da’ ce a costat atât de mult aici la puncte-puncte?
-Draga mea, eu sunt bărbat şi pentru că tu eşti fetiţă şi trebuie să mai creşti, plătesc şi eu pentru sex!
-Atât de scump? Păi, noi la grădiniţă facem sex pe un măr!
-Da’ ce? Voi la grădiniţă faceţi sex?- zice omul consternat.
-Evident!
UNGUROAICA ŞI MAIORUL
Eram datoare cu o poveste nouă despre întâmplări vechi cu Ody (ştiu că se scrie Ady, dar îmi sună mai familiar aşa). Deci, eram în convocare la armată, undeva pe la Dâmbul Morii, pe unde-i un Mc acum şi o benzinărie garnisită cu cele mai urâte curve. Ba nu, am văzut la Budapesta unele chiar mai slute.
Cum spuneam , împărţite pe plutoane şi la oareşce distanţă unele de altele, teoretic, ne făceam exerciţiile. Durerea era evident, pasul de defilare, fiindcă urma să depunem jurământul. Toate plutoanele erau în vervă maximă şi comandantele de pluton dovedeau cât de scârbe pot fi cu propriile colege. Stăteam cu fetele la umbră; ele fumau şi eu spuneam bancuri cu sau fără sex, mirându-ne cât erau de fugărite celelalte. Ştiam că toţi ştabii sunt în zonă dar, îmi imaginam că sunt normali la cap şi stau la umbră.
Din senin, apare un Aro de armată şi în dreptul nostru ia curba strâns, în timp ce frânează. Se înclină spectaculos dar, dă Dumnezeu şi nu se răstornă. Maiorul Mitroi, ţigănos, mărunţel dar bărbăţoi, cu binoclu de gât şi centură cu diagonală, de parcă era aterizat din filmul ŞOSEAUA NORDULUI începe să urle:
-De două ore aştept să vă vină mintea la cap şi voi vă hliziţi într-una. Vă arăt eu ce înseamnă armată şi disciplină! Facem instrucţie până mâine în zori! Pluton, comanda la mine!
Ne aliniem cu chiu cu vai, luăm bază, ne foieşte puţin şi strigă:
-Studenta Dumitru, te însărcinez…
-Aici, în faţa plutonului?- îşi pune Ody mâinile-n şolduri…
-E şaij’de lei o cameră curată la hotel!- se mai aude-o voce.
Enervat, Mitroi urlă spre unguroica poznaşă:
-Te învăţ eu disciplina: salt înainte!
-Cine ? Ioooo? – zice Ody mirată. Salt înainte?… Ia ascultă băi, maioraşule! Io am venit din Ardeal, tocmai la Bucureşti, la facultate, ca să fiu studentă, nu să mă dau cu ţâţele de pământ! Şi ele la fel! Nu se dă nimeni cu ţâţele de pămât, e clar fetelor?
Maioraşul s-a întors cu spatele, a urcat în Aro şi dus a fost, nu înainte ca celălalt ofiţer care-l însoţea, un colonel libidinos, care-nghesuise o studentă cu câteva zile înainte, să ne ameninţe că ne pune să repetăm convocarea.
Între convocare şi jurământ a fost o săptămână liberă. Am fost pe munte cu soţul meu dar, soacră-mea i-a dat o conservă expirată şi ne-am intoxicat amândoi, fiind internaţi la spitalul Victor Babeş, eu la etajul I, el la II. O colegă mi-a adus hainele de armată, m-am schimbat în budă, am forţat geamul şi-am fugit din spital ca să depun jurământul.
La jurământ, colonelul libidinos a venit cu un coş de flori ca să premieze plutonul care bate cel mai bine pasul de defilare.
Noi, drăcoasele, am luat coşul de flori dar, nu ne-am lăsat pupate. Eu am bănuit că moşul a adus florile de sanchi, ca să aibă pretext să-şi depună balele pe noi, aşa că
le-am instruit puţin pe fete cum să se eschiveze.
Cum se obişnuia atunci, erau aduşi cu forţa o mulţime de soldaţi, sportivi şi oameni ai muncii, să asiste şi să aplaude. Trecea libidinosul prin dreptul nostru, întindea floarea şi, când dădea să ne sărute, arătam spre musculoşii de la Steaua:
-Vă rog, nu mă sărutaţi că sportivul acela este prietenul meu şi-i gelos rău: ne bate pe amândoi! Toate, aceeaşi poveste…
După faza asta maiorul Mitroi trebuia să ne ridice în grad. A refuzat cu pumnii strânşi.
Un general de gaşcă a venit să ne pună tresele personal. Operaţiunea a început cu mine, fiindcă la armată au o fixaţie cu şefia:
-Domnule general, vă rugăm să ne sărutaţi apăsat pe amândoi obrajii, că nu se ştie dacă mai apucăm să ne pupăm cu vreun general vreodată în viaţă!
-Onoarea e de partea mea domnişoară, că la vârsta mea nici eu nu mai am şanse să pup fete de 19 ani!
Nu am informaţii certe dar, probabil libidinosul s-a sinucis!
M-am întors la spital şi am intrat senină pe poartă, declarând că vin în vizită la… mine!
BRÂNDUŞA SE ŢINE DE BANCURI… BUNE
Primesc pe e-mail un banc bun pentru poşta redacţiei. Nu cenzurez nimic, nici nu pun de la mine. Zâmbiţi şi voi!
Tipa in pat cu amantul. Tocmai cand erau in plina actiune, un zgomot de cheie rasucita in broasca ii face sa inghete. Cum se stie, in apartamentele moderne patul e direct pe podea (nu e loc sub el), dulap nu exista, doar suport pentru haine, nici balcon… In plus locuieste la etajul 13!!! Fara pic de teama, tipa ii spune:
– Ramai calm, absolut imobil si nu spune nimic!
Sotul:
– Surpriza, darling! Am luat un avion mai devreme si am terminat mai repede.
Asa ca am venit imediat acasa.
Cand vede tipul gol in camera, intreaba:
– Cine e asta?!!
Tipa:
– Tocmai mi-a fost livrat, imagineaza-ti. E sclavul meu sexual robotizat, sistem de operare Microsoft. De altfel, aduce un pic cu Bill Gates, nu gasesti? Tu esti mereu plecat, sedinte, voiaje… stiu eu ce faci tu cand esti singur in camera ta de hotel? … E ca un vibrator, dar mai mare. Doar n-ai vrea sa te insel cu vecinul sau instalatorul, nu??
Sotul:
– Ok, lasa asta! Hai repede, n-ai nevoie de el ca am un chef animalic!!
Tipa, care tocmai terminase o partida buna:
– Nu draga, am o migrena…
El:
– La naiba! Mereu la fel! Bine, fii draguta si mergi la bucatarie sa-mi faci o omleta, ok?
– Ok!
Sotul priveste robotul si nemaiputand de dorinta isi spune:
– „Ce e bun pentru ea e bun si pentru mine …” si se arunca asupra „robotului” cu
pantalonii in vine.
In momentul ala, amantul zice cu o voce metalica:
– Eroare sistem! In-tra-re re-zer-va-ta USB.
– Robot de rahat!!!!
Nebun de furie sotul il ridica pe umar si o ia spre fereastra sa il arunce.
Amantul reia:
– … Pro-gram re-i-ni-ti-a-li-zat. In-cer-cati din nou!
A FI SAU A NU FI… DOTAT
A FI SAU A NU FI… DOTAT
La mate pură era un student cuminte, Sorinel. La prima vedere era O.K., chiar un brunet frumuşel. Colegii lui însă susţineau că-i lipsea ceva șindrile de pe casă. Cert este că în sesiune mama lui venea din provincie, se caza în camera lui, și învățau împreună. Vă imaginați ce dilaila era, Sorinel având alți trei colegi de cameră, studenței cu hormonii răvășiți.
Dintre năzbâtiile zilnice pe care le făcea, o să vă povestesc una, nu musai cea mai gogonată.
În Grozăveşti, căminele de băieţi C şi D erau cuplate pe aceeaşi intrare. Duşurile de la primul etaj erau faţă în faţă cu biroul tovarășei administratore, Viorica.
Cu nişte ochi albaştri la concurenţă cu Liz Tylor, brunetă şi focoasă, pedanta Viorica îi punea pe jar pe studenţi.
Se zvonea că unii îşi exersau puternic dreapta cu gândul la ea. Era o tipă de treabă dar, c-o înjurătură de şofer de troleibuz, le tăia scurt elanul îndrăzneţilor.
Sincer, n-am auzit absolut nicio bârfă legată de ea, cu toate că, în cămine, greu să tragi un vânt să nu te ştie toată suflarea.
Într-o zi, iese Sorinel de la duş, gol cum îi era obiceiul, şi cu prosopul pe umăr. Cam bezmetic, dar blând, studentul se ciocnește de Viorica.
Acuma, ori era Sorinel dotat din calea-afară, ori n-avea nimic sau o fi avut două, nu m-a lămurit nimeni, chit că plesneam toţi de curiozitate…
Cert este că Viorica a leşinat, căzând în lungul holului. Și-a revenit greu, după administrarea unei perechi de palme și după o stropeală generoasă cu apă rece.
S-au dus vremurile alea! Câte gacici mai leşină azi când văd un bărbat în pielea goală?
Doamnelor şi domnişoarelor care citiţi acest articol, vă rog să-mi povestiţi cam de câte ori aţi leşinat! Start la numărătoare!
OUĂ DE ŢĂRAN AVEŢI?
O duduie proaspăt măritată, delicată ca o mimoză şi preţioasă nevoie mare, descinde în bătătura soacrei, într-o comună răsărită şi cu oameni gospodari din judeţul Argeş.
Soacra nefiind acasă şi punând preţ pe noră cam cât pe o ceapă degerată ori ceva mai puţin, nu-şi bătuse capul să lase mâncare făcută.
La o vreme, înghesuită de foame, duduia pleacă prin sat să cumpere nişte ouă. Vede un ţăran într-o curte şi îl întreabă pisicos:
– OUĂ DE ŢĂRAN aveţi?
-Avem, duduie!
-Şi cum le daţi?
-Cu tot cu p*lă!
Şoc şi groază. Izbucneşte în plâns şi aleargă la casa soacrei să-i povestească de neobrăzarea ţăranului.
Între timp, ajunge şi soacra acasă împreună cu o mătuşă. Leşinată de plâns, mimoza noastră povesteşte păţania şi mătuşa apucă o sapă să se răfuiască cu vecinul pentru grozava ofensă.
Pe drum, bătrână nu-şi poate stăpâni mirarea că moş Sava, un tip de ispravă şi cu gura cam cusută a dat-o de gard, apoi îi încolţeşte o idee: Ia mai zi fată odată ce i-ai cerut, că moş Sava nu-i de-ăia!
– OUĂ DE ŢĂRAN aveţi?- aşa l-am întrebat politicos, şi el a zis că are…
-Zău, şi ce-ai mai zis?
-Am întrebat politicos… CUM LE DAŢI?
-Auzi fată, ia hai înapoi acasă, că mă cert cu rumânul de pomană! Aşa întrebare, aşa răspuns!
Ne întâlnim cu fătuca înlăcrimată în Bucureşti şi mergem la o terasă. Cu lacrimi de crocodil îşi termină de povestit întâmplarea şi cât studiem meniurile, hop lângă noi chelnerul:
-Cu ce vă servesc?
Soţul meu cere o ceafă, eu iau un şniţel, vine şi rândul ei şi spune cu gingăşie:
-Eu mă gândeam la ficăţei de păsărică!
-Duduie, gândeşte-te la ficăţeii de la păsărica ta cât vrei! De perverse sunt acrit!
Mie să-mi comanzi din meniu: ceafă, şniţel sau vită la tavă!
CE SE NAŞTE DIN PISICĂ, ŞOARECI MĂNÂNCĂ!
fragment din romanul în curs de apariţie ARDEI IUŢI
ISBN 978-606-92308-2-4
Doina Popescu Brăila 