Război total


           Niţă găsise o crăcană straşnică şi-şi făcuse o praştie de care era foarte mândru. Demult visa o armă atât de puternică.

           Merse în luncă, îşi alese un loc potrivit, îşi cără pietre de la gârlă şi făcu un dâmbuşor de muniţie pe cinste şi se aşeză la pândă. După două zile de aşteptări, lângă teatrul operaţiunilor opri scrâşnind din roţi o maşină nemţească. Doi hitlerişti îl ridicară pe sus în maşină, confiscându-i praştia şi împrăştiind pietrele cu cizmele. 

           Închis numai cu pâine şi apă, Continuă lectura

Reclame

CE NU ŞTIU COPIII DIN ZIUA DE AZI


Fetiţa mea, Sabrina, elevă în clasa a II-a, citind zilele trecute manuscrisul romanului meu CÂND DUMNEZEU ERA-N VACANŢĂ, mă întreabă:

-Mami, ce înseamnă „subsidiară”?
Explic copilului care apoi citeşte mai departe iar eu mă gândesc puţin panicată că va descoperi şi cuvântul „bordel”. Trebuia să mă gândesc la o explicaţie ca să… n-o derutez!
Îmi postez un articol pe blog şi văzând că nu mă mai întreabă nimic, socotesc că este mai bine să-i explic eu decât colegii la şcoală şi o întreb:
-Mami dar, mai era un cuvânt acolo despre care aşteptam să mă întrebi ce înseamnă?
Mă priveşte serios cu ochii ei frumoşi şi spune:
– Care? Zâmbeşte… Bordel? Dar ştiu, mami!

DAC-O AVEA ZILE, O TRĂI!


Eram prin clasa a VI a şi luptam cu greu cu mai mulţi tartori dinăuntrul şi dinafara familiei.

Am zis Doamne-ajută că am scăpat de şcoală şi de terorista de dirigă ce-mi mâncase ficaţii tot anul. Mă gândeam bucuroasă cum o să citesc toată vacanţa câte o carte pe zi şi una pe noapte, trai neneacă.

Îşi bagă dracu’ coada şi o mătuşă vine la mama să mă ceară pentru cules de cireşe. Cică să mă-nveţe cu munca, de parcă n-aveam eu în curte 16 vişini vreo nu ştiu câţi  pruni, meri, piersici, caişi.

În ciuda faptului că avea băiat la facultate,  mătuşa considera pentru o fată învăţătura perfect inutilă, pretext să stai cu-o carte-n braţe în loc să speli o albie de rufe.

Mama, femeie de treabă de felul ei dar, cu mare fereală să nu-şi supere surorile ne-a lăsat toată copilăria în mâna tartoriţei, sora mai mare şi uite că se mai iţise încă una să-mi sară în spinare. La discuţii târzii, când nu mai era nimic de reparat a zis că i s-a părut că mă trimite ca-n tabără: să mănânc o mână de cireşe şi să citesc la umbră!

Deci, la cinci dimineaţa scularea,  suit într-un tractor cu remorcă şi, hai în satul vecin la livadă. Căldură, căldură, apă  într-o balercă murdară.

Mătuşa culegea cu o tovarăşă şi erau fruntaşele lumii: câte patruzeci de lădiţe de cireşe pe zi când restul echipelor făceau 12, maxim 18.

Mă abţin să beau apă dar mănânc cireşe spălate în balerca mizerabilă şi fugi în porumb soro, că era de jale.

M-am deranjat cumplit la stomac dar, mătuşa nu a acceptat să opresc lucrul şi dă-i navetă între pom şi porumb.

Sfîrşită de situaţia dramatică în care eram, se rupe o creangă şi cad din vârful pomului ca un sac, cu o bufnitură înfundată.

Mătuşa strigă să mă ridic şi să mă scutur, să nu mă mai alint dar, rămân la sol, fără să ştiu dacă mai am vreun os întreg.

Coboră mătuşa din copac în viteză, schimbă lădiţele titirez, fără să-mi dea vreo atenţie.

Abia când fluieră brigadierul pauza de masă coboră mătuşa şi tovarăşa ei. Mătuşa mă împinge cu un gumar în coaste şi-o aud zicând:

-O mai hi trăind, fa copchila asta?

-Las-o fa, cî dac-o avea zile-o trăi!- îi răspunde tovarăşa.

Ziua de muncă-şi continuă rutina.

Seara pe la cinci-şase, cu forţe reunite m-au urcat în tractor şi, nişte băieţi  mă-au cărat acasă la mătuşa care mă-ndemna mânioasă: hai fa mişcî-ţi chicioarili, cî tre’ să dau di mâncari la viţicî!

După vreo săptămână de zăcut între viaţă şi moarte, a dat Dumnezeu şi m-am văzut acasă.

Supărată Dunăre, a venit la mama şi m-a raportat:  de puturoasă şi destrăbălată ce-i, nimic n-o sî s-aleagî di capu’ ei. Ai făcut nişte feti, Marioricî, di mai bini nu le făceai!