Despre solidaritate

Cutremurul din 4 martie ’77 m-a prins în faţa televizorului. Aveam 9 ani. Priveam cu sufletul la gură cum un tip intra pe furiş pe o fereastră. Papaşa a strigat cutremur şi ne-a împins afară din casă. El a rămas să-şi caute fesul, să nu cumva să-i vadă vecinii chelia. Pentru el chelia era un fel de organ intim. Chiar înainte de divorţul părinţilor mei umbla o vorbă, că îşi scotea rapid pantalonii în faţa damelor, dar pălăria niciodată.

Deci, casa fiind foarte solidă, cutremurul nu m-a impresionat prea tare, adevăratul şoc venind de la Telejurnal. Atunci, pentru prima dată, am înţeles ce înseamnă solidaritatea. Cuvântul lipsit de conţinut, prezent în sloganele comuniste, asociat cu marile panouri de pe stadioane, căpăta un sens concret: avioane din toate colţurile lumii veneau la Bucureşti cu pături, medicamente, alimente şi specialişti. Echipe de salvare căutau supravieţuitori sub dărâmături şi Ceauşescu mergea prin spitale şi se interesa de soarta răniţilor, asigurându-i pe sinistraţi că vor primi apartamente noi, complet mobilate.

Sindicatul SOLIDARITATEA a dat un nou sens acestui cuvânt şi ani de zile am privit cu sufletul la gură miracolul polonez. În timpul orelor de fizică, colegul meu Sebi, striga din fundul clasei: „La Europa Liberă s-a anunţat că s-a scumpit salamul în Polonia!”, iar nou băteam din picioare cu gândul la libertate. Deşi eram cu ochii zgâiţi de foame, cuvântul salam asociat cu Polonia ne inspira libertate.  

La Revoluţia din decembrie ’89 solidaritatea şi determinarea oamenilor m-a făcut să fiu mândră că sunt româncă. Poate că prima dată după aurul Nadiei la Montreal, m-am simţit iar mândră că sunt româncă, şi în acele zile, mulţi au putut privi din spatele perdelelor solidaritatea din stradă.   

Apoi, cutremurul din Chile şi uraganul Katrina, dincolo de imensa tragedie, m-au şocat prin faptul că oamenii s-au dedat la jafuri şi crime, în ambele cazuri fiind necesară intervenţia armatei pentru a restabili ordinea. M-au întristat acei oameni fără Dumnezeu, oameni lipsiţi de compasiune şi solidaritate cu semenii lor loviţi de soartă.

După primele ştiri legate de primul cutremur din Japonia, erau doar 26 de morţi, dovadă că japonezii gestionau bine criza. Apoi a venit tsunami-ul care a răsturnat situaţia dar, cultura, educaţia şi solidaritatea au făcut să nu existe jafuri, ba, mai mult, patronii de supermarket-uri au redus preţurile iar automatele de băuturi oferă produsele gratis. Nu pot să nu uit că profitând de criză, băncile care activează în România ne-au spoliat, mărindu-şi marjele de profit la cote mai mari decât în perioada de boom economic. Şi să nu uităm că acum, deşi avem petrol românesc ieftin, OMV Petrom ne pauperizează, făcând în România două treimi din profitul total al companiei, sub privirile indiferente ale clasei politice, stipendiată generos în campaniile electorate.

Dar, revenind la solidaritate, nu trebuie uitată bătrâna de 70 de ani din Osaka, cea care a donat 123000 de dolari, economiile de-o viaţă, pentru sprijinirea sinistraţilor, câinele care-şi păzeşte tovarăşul rănit de tsunami sau vinificatorii moldoveni, cei care au trimis în Japonia,pe cheltuială proprie, 28000 de sticle de vin roşu, pentru protecţia la radiaţii, vinul roşu având proprietăţi deosebite în acest sens. 

Întâlnită în egală măsură şi la animale, solidaritatea cu semenii noştri aflaţi în suferinţă ar putea fi cheia supravieţuirii speciei umane.

Noapte cu surprize

Trecuseră câteva luni bune de la spaima cutremurului din 1986, eram deja în primăvară dar, pentru că trebuia să dorm vreo două săptămâni în Bucureşti la verişoara mea aveam o mică grijă. Mă sună amica mea Miky din Berceni şi

DE CE SE ZGÂLŢÂIE PATUL LA STUDENŢI

După revoluţie, cutremur!

În mai ’90, nemulţumite de victoria lui Iliescu în Duminica Orbului, cam la o săptâmână, sthiile s-au dezlănţuit!

Am să vă zic în două vorbe cum am petrecut cutremurul în Grozăveşti:

Fiind sfârşitul lui mai, evident eram prinşi în năuceala sesiunii!

Căminul B(căsătoriţi şi studenţi străini, în genere arăbeţi):

Brânduşa, mireasa pe care o ştiţi din „Cine şi-a înşelat nevasta…”, avea la acel moment un soţ student la geologie şi-l asculta la plăcile tectonice. Cutremurul i-a prins pe subiect.

Eu învăţasem până la şapte dimineaţa şi prisesem un somn pe ultrascurte până pe la unu’ şi ceva.  Am intrat la duş, am agăţat halatul într-un cui ruginit dar, mai aveam de aşteptat şi am intrat la budă.

Când a început oala de la wc să se mişte cu amplitudine de zece centimetri, am zis că exagerez cu învăţatul şi mănânc cam pe sponci!

Ei dar, când am ridicat privirea şi am văzut vasul de apă că dă în clocot, am rupt-o la fugă. Duşurile şi wc-urile, faţă-n faţă cu biroul administratorei.

Eu sub toc la budă, în faţa mea ieşind din biroui administratorei, un tip mişto.

-Doamne, ce cutremur!-zice el. De spaimă, iute, mă uit la şosetele tale şi pot să jur că-s bikini!

Privesc la glezne: dezastru. Tricoul era destul de lung să acopere ălea-ălea  dar, bikini la papuci. Strig:

Vezi c-a leşinat cineva pe scară!

Băiatul, săritor o rupe la fugă pe scări iar eu îmi recuperez lenjeria.

Căminul A(teoretic, fete):

Dragoş student la geologie, clandestin în căminul A,  în cameră la Magy:

Eroic, la cutremur sare pe geam de la etajul II. Din prea multă dragoste evident, pe Magy o uită. Norocul ei, în fond, că nu şi-a rupt vreun picior degeaba.

Noaptea pe la trei, replică masivă la cutremur.

Din B, zonatecu’ de Lucică, tot geolog, urlă acoperind haosul cutremurului: Dragoooooooooooooş săăăăăăăăăăăăăări: acum e momentul.

Cum s-a petrecut cutremurul în căminele C şi D de  băieţi nu are relevanţă: evident, toţi băieţii erau în căminul A, la fete, exersând replici mai mari sau mai mici la cutremur, fiecare după puteri.

SIFILIS CU PATRU CRUCI (II)

fragment din romanul ARDEI IUŢI    

  ISBN 978-606-92308-2-4
-Irina, avocatul Georgescu a fost unchiul meu. Povestea morţii lui, de-a râsu’-plânsu’, este cunoscută în familie, dar a rămas tabu. In fond, Nucu Georgescu era telectualul familiei, mândria mătuşilor şi, evident, nu putem să-i aburim onoarea. S-a bârfit  la priveghi, şi-au dat coate babele când înfăşurau sarmalele, s-au mai răscolit picanterii mai vechi dar, bulendrele s-au spălat în familie iar în ochii lumii s-au conservat aparenţele!  Nucu, cel mai bun băiat!

         -Zău, Nucu îl chema? Eu l-am ştiut doar de domnul Georgescu!

         -Ei, aş! Îl chema Niţă dar, Nucu dădea bine la femei! Avea în mintea lui o rezonanţă mai virilă! Un tip inteligent şi talentat, pe jumătate ratat datorită complexelor. A suferit toată viaţa datorită cheliei şi staturii. Purta numai pantofi de comandă cu tocuri de opt centimetri şi abia scotea un metru şaizeci! Imaginează-ţi că la cutremurul din 1977 a strigat :cutremuuur!- şi, în loc să-şi salveze copii, a preferat să-şi caute fesul.

         -Adică, cum?

         -Uite, aşa! Ziua umbla la costum şi pălărie, noaptea asorta la pijama un fes gri cu dungi galbene, oricât ar fi fost de cald fiindcă, nu suporta să-şi expună chelia. De altfel, avea doi metri de pălării! Înainte de cutremur, cu câteva minute a făcut duş şi a testat o nouă şi miraculoasă soluţie de creştere a părului. Fiind dat cu zama aia pe cap, îşi lăsase fesul pe te miri unde. A riscat să cadă casa pe el, decât să-i vadă vecinii chelia. După cutremur, când l-au tachinat cumnaţii că era gata să crape de dragul fesului, a bravat că a făcut casa cu mâna lui, ca să reziste la un cutremur de 9 grade pe scara Richter şi a vrut să-şi demonstreze încrederea în soliditatea casei.

         -Mare figură Nucu ăsta!

         -Ei, Irina, de câte ori mă uit pe gaura cheii în viaţa cuiva, nu mai simt nevoia să merg la cinema! Nucu ăsta oricum era cam într-o dungă! La prima vedere părea întreg la cap şi nu-ţi dădea de bănuit! Poate ai fost gros îmbrăcată şi n-ai avut ocazia dar, dacă te întindeai mai mult la vorbă cu el şi purtai mâneci scurte, te studia bine şi din senin îţi spunea:

         -Drăguţă, ai nişte vene excelente! Când ţi-ai luat sânge ultima dată?

         -Cetăţeanul era oleacă vampir?

         -Nu, dar, până să devină avocat a lucrat vreo patru ani ca asistent la un laborator de analize medicale!

         -Aha! Băiatul era defectat de meserie!

         -Eram puşti şi-i fac o vizită anunţată la laborator. Zice: hai salut, vezi că ţi-am oprit un nes şi un sifilis cu patru cruci!

         -Zic: nene, mersi de nes dar, cu sifilisul găseşte-ţi pe altul!

         -Se uită la mine pe deasupra ochelarilor: sifilisu’ este pe lamă la microscop!  L-am recoltat de la o paraşută culeasă cu duba de pe centură! A trebuit să trag sânge de la tot inspectoratu’ judeţean de miliţie, că au ţinut-o toată noaptea în arest şi s-au lăcomit toţi la chilipir! Hai, studiază bine lama, ca să nu rămâi prost!

         -A, şi de atunci te-ai deşteptat!

         -Nu! Doar că am început să port scufiţă!

         -Mă scuteşti de amănunte? Mai povesteşte de jupânu’, că am început să îndrăgesc personajul!

         -Adică fac tumbe ca să te vrăjesc – tânăr, viu şi frumos – şi tu îndrăgeşti personajul decedat! Bravo! Hai să-ţi mai zic de-o ţicneală de-a lui: dacă intra într-o încăpere, bătea delicat în uşă.

         -Normal, băiat educat doar era avocat, nu un linge blide!

         -Da, fato, da’ bătrânul bătea la uşă şi când ieşea din încăpere!

         -Mişto! Adică era atât de distrat, încât nu mai ştia dacă intră sau iese?

         -Noooo! Era prudent! Se temea că dacă stă unu’ de prost sau de şmecher în spatele uşii şi îi dă cu uşa în cap, o să fie dat în judecată!

         -Pe ăsta se vede treaba că l-au defectat toate meseriile câte un pic!

         -Mda! Cred că Nucu lua meseria prea în serios!  Se pare că a avut un accident de muncă în final!

         -Nu te-ai lămurit dom’le că a mierlit-o la curve?

         -Nerecunoscătoare mică! Poate era acolo ca să strângă probe pentru procesul tău!

         -Defilezi prin lobodă, băieţel! Îmi mai eşti dator cu o poveste!

Citeşte şi NĂVLEGU’ DE AVOCAT A ÎNCURCAT CURVELE!