Salonul editurilor hunedorene


In perioada 11-14 octombrie, la etajul III a Mall-ului din Deva se desfasoara targul de carte  Salonul editurilor hunedorene, organizat de biblioteca Ovid Densusianu, sub conducerea domnului Sebastian Bara.Ma gasiti la standul editurii Torent in intervalul 10-20.

Anunțuri

Adevăr ambalat în minciună


Anne Graham, intr-un interviu in emisiunea „Early Show” (Spectacolul matinal), a fost intrebata de Jane Clayson, cu privire la atacurile din 11 septembrie 2001 si i s-a pus o intrebare la care multi ar fi dat raspunsuri nesatisfacatoare: „Cum a putut Bunul Dumnezeu sa lase sa se intimple asa ceva si sa priveasca atat de nepasator aceasta catastrofa de pe pamantul Americii?

       Anne Graham, dupa ce a meditat cateva clipe, a dat un raspuns magistral, a raspuns cu niste replici foarte logice, profunde si inspirate, nepregatite dinainte (se poate vedea pe videoclipul inregistrat). Dansa a raspuns foarte calm si explicit, precizand urmatoarele:

       „Si eu mi-am pus deseori aceasta intrebare si mi-am gasit urmatoarele raspunsuri…

       Cred – nu cred, dar sunt profund convinsa – ca Dumnezeu a fost si ramane adanc intristat de aceasta, la fel ca si noi, numai ca noi, de ani de zile, Īi spunem si chiar Ii poruncim sa iasa din scolile noastre, din guvernul si din vietile noastre, ca ne descurcam si singuri, fara ajutorul Lui…

       Si, fiind El un adevarat gentleman, cred ca pur si simplu S-a dat, calm, la o parte…

       Cum de mai indraznim noi oare sa-I cerem binecuvintarea, mila si protectia Sa, daca Ii cerem sa ne lase in pace? (Īn lumina recentelor evenimente, fiind vorba de atacuri teroriste, atacuri armate in scoli, etc.)

       Cred ca totul a inceput cind Madeleine Murray O’Hare (doamna care a cerut ca America sa devina o tara atee si care a fost ucisa, iar corpul ei a fost gasit recent) a afirmat ca nu dorea nici un fel de rugaciuni in scolile noastre, iar noi am spus O.K. Cererea ei a fost aprobata si a devenit lege obligatorie in SUA…

       Apoi, cineva a spus ca mai bine nu am citi Biblia in scoli (Biblia care spune sa nu ucizi, sa nu furi si sa-ti iubesti aproapele ca pe tine insuti), iar noi am spus O.K..

       Apoi, dr. Benjamin Spock a spus ca nu ar trebui sa ne plesnim copiii atunci cind se poarta urit, pentru ca aceasta le-ar afecta mica lor personalitate si stima de sine (fiul dr. Spock s-a sinucis!). Iar noi am spus ca un expert trebuie sa stie ce vorbeste, asa ca am spus O.K.

       Apoi, altcineva a spus ca profesorii si dirigintii nu ar trebui sa ii disciplineze pe copii atunci cind gresesc. Iar conducatorii de scoli au spus ca nici un membru al personalului sa nu atinga vreun elev atunci cind se poarta urit, pentru ca scolile nu au nevoie de publicitate proasta si in nici un caz de procese. (Totusi, exista o mare diferenta intre a disciplina si a atinge, a bate, a plesni, a lovi, a umili, etc.). Iar noi am spus O.K.

       Apoi, cine stie ce membru inteligent al consiliului de conducere al vreunei scoli a spus ca, baietii fiind baieti, vor face dragoste oricum, deci ar trebui sa le dam fiilor nostri prezervative. Asa, ei vor putea sa se distreze cit vor, iar noi nu vom trebui sa le spunem parintilor ca le-au primit de la scoala. Iar noi am spus O.K.

       Apoi, unii dintre alesii nostri de virf au spus ca nu conteaza ceea ce fac in viata lor privata atit timp cit isi fac treaba la slujba. De acord, a spus fiecare din noi, mie nu-mi pasa de ceea ce face altcineva, inclusiv presedintele, in viata sa privata, atit timp cit am o slujba si economia merge bine.

       Apoi, niste libertini au cerut sa tiparim cat mai multe reviste cu femei goale, in semn de respect si apreciere a frumusetii feminine.. Iar noi am spus O.K.

       Apoi, altcineva a impins acea apreciere un pas mai departe, publicind fotografii cu copii goi, si inca mai departe, afisindu-le pe Internet. Iar noi am spus O.K., au dreptul la libera exprimare.

       Apoi, industria show-business-ului a spus: hai sa facem show-uri TV si filme care sa promoveze indepartarea de Dumnezeu, violenta si sexul ilicit, sa inregistram melodii care sa incurajeze violurile, drogurile, crimele, sinuciderea si temele satanice. Iar noi am spus ca nu este decit entertainment-amuzament, nu are efecte adverse si oricum nu o ia nimeni in serios, asa ca totul a mers inainte.

       Iar acum ne intrebam speriati de ce copiii nostri nu au constiinta, de ce nu disting binele de rau, de ce nu ii deranjeaza sa ucida pe straini, pe colegii de clasa sau pe ei insisi.

       Probabil ca, daca ne-am gindi mai mult, ne-am da seama de ce.

       Cred ca totul se reduce la faptul ca ceea ce vei semana, aceea vei si culege.

       Noi Ii spunem lui Dumnezeu: Draga Doamne, de ce nu ai salvat-o pe acea fetita ucisa in clasa? Iar Dumnezeu raspunde: Dragul meu, Eu am fost alungat din scoli, nu puteam fi acolo. Cum puteam Eu fi acolo, cind voi mi-ati spus sa plec din scoli?

        E ciudat cum oamenii Il dispretuiesc pe Dumnezeu, si apoi se intreaba cu naivitate de ce totul merge tot mai prost.

       Este ciudat cum de credem tot ceea ce scriu ziarele, dar noi ne indoim de ceea ce spune Biblia.

       E ciudat cum de toti oamenii vor sa mearga in ceruri, desi nu cred, nu gindesc, si nu spun sau nu fac nimic din ceea ce scrie in Biblie.

       Este ciudat cum de unii pot spune: da, eu cred in Dumnezeu si de fapt sa il urmeaza pe Satana, care, se stie ca, la randul lui, crede si el in Dumnezeu……

       E ciudat cum ne repezim sa judecam, dar nu ne place sa fim judecati.

       E ciudat cum de se pot trimite mii de glume prin e-mail si ele se raspindesc precum focul salbatic, dar cind incepi sa trimiti mesaje privindu-L pe Dumnezeu, oamenii se gindesc de doua ori inainte de a le trimite si altora.

       E ciudat cum de tot ceea ce este vulgar, crud si obscen trece liber prin cyberspatiu, dar orice discutie publica despre Dumnezeu este impiedicata la scoala si la locul de munca.

       Este, in sfarsit, ciudat cum poate fi cineva atit de inflacarat de dragoste pentru Hristos fiind in acelasi timp un crestin invizibil in timpul saptaminii.”

(Interlocutoarea a mai venit si cu alte argumente, dar ne oprim aici).

       Radeti?

       Ar fi, desigur, ciudat cum de, gindindu-va daca sa trimiteti sau nu mai departe acest mesaj nu-l veti trimite multor adrese din lista voastra, pentru ca nu sunteti siguri de ceea ce crede destinatarul posibil sau de ceea ce vor crede despre VOI daca il veti trimite.

       E ciudat cum de ma ingrijoreaza mai mult ceea ce cred oamenii despre mine si mai putin ceea ce crede Dumnezeu despre mine.

       Ce credeti?

       Trimiteti mesajul mai departe daca credeti ca este bun.

       Daca nu, atunci pur si simplu aruncati-l la cos si nimeni nu va sti ca ati facut-o.

       Dar, daca o faceti, atunci nu va mai plingeti de starea proasta in care a ajuns lumea astazi!

       Sa aveti o zi buna!

Acesta este e-mailul pe care l-am primit de la buna mea prietenă pe e-mail și l-am trimis mai departe unor prieteni ai acestui blog. Acest text circulă în blogosferă din 2005, postat pe 1420 de bloguri de limbă română și se pare că mesajul lui este puternic receptat încă. Toată greutatea lui este sugerată prin sublinierea spontaneității:

  Anne Graham, dupa ce a meditat cateva clipe, a dat un raspuns magistral, a raspuns cu niste replici foarte logice, profunde si inspirate, nepregatite dinainte (se poate vedea pe videoclipul inregistrat). Dansa a raspuns foarte calm si explicit, precizand urmatoarele:
       „Si eu mi-am pus deseori aceasta intrebare si mi-am gasit urmatoarele raspunsuri…”

Dar, se poate vedea că prima frază a lui Anne contrazice deja ideea de spontaneitate. Dacă adăugăm că Anne, fiica unui pastor evanghelist, a scris 11 cărți pe teme religioase și că la rândul ei este o evanghelistă militantă, că s-a dedicat conferințelor pe teme religioase pe care le ține cu succes în fața a sute de oameni ai comunității evanghelice deja nu mai putem fi siguri că răspunsul nu este parte a unui discurs repetat programatic în conferințele sale. Ideea de spontaneitate se diluează.

Dar oare cât de important este în acest context că fiul dr Spock s-a sinucis? Nu-i așa că toate teoriile doctorului Spock se spulberă? Nu-i așa că cele 50 de milioane de exemplare ale cărții Dr Spock devin simplă maculatură?

Da, dar Anne Graham retușează fin realitatea ca să-și susțină demonstrația: adevărul este că fiul dr Spock nu s-a sinucis!

La vârsta de 22 de ani, Peter, nepotul dr Spock, bolnav de schizofrenie, a căzut de pe acoperișul muzeului la care era director tatăl său, Michael. S-a vehiculat varianta sinuciderii.

Trăind în America și având acces la informații, Anne Graham nu prea avea cum să facă confuzie între fiu și nepot. Este clar că această confuzie este voită. A strecura minciuni printre fragmente de adevăruri și de bun simț înseamnă manipulare.

Și eu nu cred că răul pe pământ s-a instalat din 1963, de când a fost scoasă Biblia din școlile americane, sau de când doctor Spock a îndemnat părinții să-și îmbrățișeze copii și să-i crească cu toată dragostea.

Bunica mea și-a sărutat copiii doar în somn și i-a învățat buchiile din Biblia cu care dormea la cap dar asta n-a împiedicat-o să-și irosească viața în două războaie mondiale, s-o mărite părinții cu forța cu un om gospodar dar neguros, care i-a mâncat sufletul, sau să vină comuniștii să-i ia pământurile, vitele, plugul, cositoarea și grânele din hambare.

Bunica Mihaica a fost o femeie admirabilă, și-a crescut copiii în spiritul muncii și corectitudinii, și-a adus apă de la Siret și lemne cu sarcina din pădure și s-a întreținut până la 82 de ani din muncă proprie crescând găini și rațe, ținând oile la stână, făcând pâine în casă și lucrând pământul, fără să se atingă de cei 150 de lei, pensia pe care o primea de la comuniști pe vremea când un salariu era cam 2100 de lei.Mă întorc la discursul Annei Graham și vă spun că nu sunt mulțumită de răspunsul ei!Putem să acuzăm precaritatea controlului la aeroport, incompetența și vigilența redusă a FBI-ului, bâlbâielile CIA, corupția din sistem, fanatismul islamiștilor dar să accept acest răspuns ar însemna că americanii au fost pedepsiți pentru aroganță, suficiență și superficialitate. Și atunci ajung să accept că tragedia a fost meritată.Dacă se demonstra că niște copii din generația răzgâiată au dat foc Turnurilor Gemene, că dezastrul a fost generat de niște oameni prost educați, sataniști, gay, obsedați sexuali, explicațiile aveau o logică, însemna că America a făcut implozie.Dar, educația precară din unele școli, moralitatea îndoielnică a unor indivizi, apetența spre pornografie a unora reprezintă realități dureroase, jenante, costisitoare, populează pușcării dar încă nu s-a demonstrat că deturnează avioane.Noi îi spunem lui Dumnezeu: Draga Doamne, de ce nu ai salvat-o pe acea fetita ucisa in clasa? Iar Dumnezeu raspunde: Dragul meu, Eu am fost alungat din scoli, nu puteam fi acolo. Cum puteam Eu fi acolo, cind voi mi-ati spus sa plec din scoli?Acest răspuns al Annei Graham ar fi fost acceptabil dacă primul copil omorât pe lume ar fi fost după 1963, anul scoaterii Bibliei din școlile americane.Eu nu sunt mulțumită cu răspunsurile acestei doamne!Cred mai mult în sfințenia unui călugăr dintr-un schit uitat de lume în pădurile Moldovei decât în discursurile manipulatorii ale acestor evangheliști cu acces la televiziuni.Puneți-vă în locul copiilor care și-au pierdut părinții în 9 septembrie 2011 și întrebați-vă dacă puteți aplauda acest discurs.Gândiți-vă că răspunsul Annei Graham este atât de elastic și de perfid încât se poate mula pe orice situație catastrofală ducând manipularea la rang de artă.Dacă aș accepta că acest răspuns este genial și nu o manipulare, înseamnă că atunci când voi fi întrebată de ce a fost confiscată revoluția, de ce nu s-a adoptat punctul opt din declarația de la Timișoara, de ce au venit minerii la București, atunci nu voi mai putea spune că vinovat este Iliescu. Atunci, acest răspuns genial al Annei Graham ne va închide gura la toți: ne-am meritat comuniștii, ne-am meritat voturile furate în 20 mai 1990, ne-am meritat minerii, suntem niște păcătoși și ne merită soarta! Chiar și norvegienii l-au meritat pe acel monstru care a ucis vreo sută de copii. Ne merităm toți monștrii. Punct!Mai rămân niște monștri minori de explicat: Hitler, Stalin Pol Pot, dar în următoarea conferință probabil că vom primi spontan toate explicațiile!Iubesc cuvintele frumoase, iubesc vorbele care ne apropie și ne fac mai buni dar cu o singură condiție: dacă exprimă un adevăr!

Popi şi preoţi


Mihaica era proaspătă şi veselă ca o dimineaţă de primăvară şi de isteaţă nu avea egal în toate satele din jur. Dar, cât i-a fost drăguţul plecat la armată, părinţii şi nenicii mai mari au măritat-o cu de-a sila cu Ilie, om harnic, avut, dar neguros. I s-a supus bărbatului cu inimă grea. Şi-a ţinut rangul casei şi-a ţesut, a copt şi-a frământat ridicând gospodărie pricopsită dar lipsită de veselie. Ilie punea ban peste ban şi cum auzea că se vindea pământ în sat, se şi înfăţişa la poarta respectivului cu bani potriviţi. Copiii s-au înşirat unul după altul şi a început lupta cu Ilie ca să le ia copilaşilor câte-o rochiţă de Paşti ori ciubote la Crăciun. Mihaica nu reuşea să-l  înduplece şi singura cale să-şi îmbrace copiii în haine noi era să ia din bani pe furiş. Dar când prindea Ilie de veste, îi rupea oasele! Alte femei în sat erau la fel de oropsite, ori mai rău şi, singura nădejde de mângâiere i-a fost la biserică. Dar preotul era bătrân şi zăcaş şi repede s-a petrecut la cele veşnice iar în sat a venit preot tânăr, muieratic şi fără vorbă socotită. Iar când se pornea la vreun parastas, nu-l mai ridicai de lângă butoiul de tulburel. Tare s-a mâhnit Mihaica întâlnind-o pe preoteasă la fântână cu ochii vineţi şi vorba bolovănită de plâns. Socotind câte nefăcute erau pe răbojul părintelui, încet-încet a rărit drumurile la biserică. Apoi au venit comuniştii în sat şi le-au luat animalele, caii, căruţa, boii şi plugurile la colectivă. Toţi puturoşii şi toţi golanii satului s-au dat cu comuniştii şi, purtându-se ca cei mai răi vătafi, le-au cerut şi pământurile la cooperativă. L-a întâlnit pe părinte pe uliţă şi s-a plâns, ca omul necăjit: -Ce ne facem părinte, ne iau tâlharii pământul şi ne aduc în sapă de lemn! Cică să-l dăm la colectivă! -Ba să-l daţi! De ce să nu-l daţi?! Ce ştiţi voi, cu mintea voastră proastă de ţărani? Partidul ştie mai bine! Ce, Mihaică, ţi s-a urât cu binele? Ţine-te clonţoasă, şi-o să-l vezi pe Ilie în puşcărie! -Ar fi trebuit să fii omul lui Dumnezeu părinte, dar eşti omul comuniştilor! De-aia n-ai frică de Dumnezeu! Până n-o trimite Dumnezeu un creştin adevărat să ţină sfintele slujbe, eu în biserică nu mai calc! N-a trecut mult şi satul a rămas încremenit: băiatul popii s-a înecat în Siret. Nimeni nu l-a mai văzut vreodată treaz pe popa Carp dar la aşa năpastă nici nu era de mirare. După o vreme a venit un alt preot în sat: privea numai pieziş şi era adunător foarte! Orice ai fi avut în mână îţi lua degrabă iar la botez ori îngropăciune se târguia să iasă la mare câştig! De găsea un cui ruginit în drum ori un ciob de sticlă colorată îl lua bucuros şi-l punea în desagă. Mihaica nu s-a împăcat cu relele deprinderi ale popii şi a rămas să se roage singură, în casă, la icoana Maicii Domnului. Ilie, cu barbă lungă, ca de patriarh, tot aştepta de la cer un semn: ori să-şi întoarcă Dumnezeu faţa către ţară şi să-i trăznească pe hoţii care-i luaseră pământul şi averea, ori să vină americanii şi să stârpească ciuma roşie! Într-o zi, Ilie s-a întors de la câmp, s-a aşezat ostenit pe prispă cu ochii la cer, cercetând după obicei să fie primul care vede avioanele americane de-or fi să vină:  i-a plesnit un vas de sânge la cap şi până în zori a murit! Mihaica i-a făcut toate cele după rânduială dar nu l-a plâns. A lăsat cuvânt greu copiilor şi nepoţilor ca atunci când i-o veni rândul, s-o îngroape în alt capăt de cimitir ori mai bine în alt sat, să nu care cumva s-o bage în acelaşi mormânt cu Ilie, ca măcar pe lumea cealaltă să-şi găsească liniştea!  La bătrâneţe preotul strângător a murit printre gunoaie într-o casă naţionalizată din centrul Brăilei, pe strada Goleşti. Casa era plină de cartoane, papuci desperechiaţi, cutii de conserve şi te miri ce alte stâlcituri fără nicio trebuinţă. Gunoiul adunat până la grindă a luat foc.  Pe Mihaica a luat-o fiica cea mare s-o îngrijească. Satul în care s-a mutat era mai aproape de oraş, mai nou, ridicat de comunişti, cu case din cărămidă şi cu oameni mai cuprinşi dar, nu avea biserică. Biserica era în satul vecin, hăt-departe, la vreo cinci kilometri. Cursa era suspendată fiindcă era criză de motorină şi autobuzele erau cu elevii ori militarii la câmp, la culesul recoltei, aşa că la bătrâneţile ei nu s-a dus niciodată la biserica din satul vecin. Doar vechea icoană a Maicii Domnului i-a fost aproape. Toamna următoare, chiar în ziua Naşterii Maicii Domnului, Mihaica s-a stins după o viaţă de-amar. Preotul, ştiind că-i din neam de oameni harnici, a vorbit frumos despre ea, poate ca să-i pună o pilă la Sfântul Petru şi, multe lucruri despre vrednicia ei chiar le-a brodit. Dar când a spus că această creştină nu a lipsit în nicio duminică de la biserică, s-a produs o foială printre cei prezenţi şi, babele, cele nelipsite de la toate slujbele, au început să murmure: -Hai, că prea le-nfloreşti, părinte! Mihaica, a trăit cu gândul că preotul este omul uns de Dumnezeu să păzească bunele rânduieli, să arate oamenilor calea în viaţă ca un bun învăţător, să povăţuiască şi să fie aproape. Spunea adesea că multe s-ar îndrepta în sat dacă ar veni un preot cumsecade. Să întâlneşti un preot bun este un mare noroc în viaţă şi o mare mângâiere. Dar, din păcate, sunt destui funcţionari care îşi acoperă viciile şi meschinăria sub o sutană, crezând că oamenii sunt proşti şi le acordă credit nelimitat. Ba, mai mult, îi pizmuiesc pe acei preoţi minunaţi, care au ajuns la inimile oamenilor, atacându-i ca nişte derbedei de rând. Că nu-i totuna un preot cu un popă! Nici viceversa!

Bătrânul cu sapa


Şcoala a primit fonduri pentru renovare şi copiii din clasa a III-a au fost mutaţi într-un liceu ale cărui ferestre dau într-un cimitir.Vor-nu vor, au parte de  4-5 înmormântări pe zi. S-au petrecut lucruri stranii şi copiii sunt înfricoşaţi. Fetiţa vede o umbră semănând cu un bătrân care duce o sapă.Acesta traversează clasa şi se sprijină de o bancă. Inima fetiţei bate năvalnic dar, începe să spună „Tatăl nostru”şi năluca dispare. Colega de bancă o întreabă: Îl vezi şi tu pe bătrânelul cu sapa?

http://www.serafimpantea.ro/2010/12/13/concurs-de-proza-arhiscurta-ortodoxa-pao

Vinovaţi de smerenie


Eram trei fete şi, tatălui meu, care-şi dorea un băiat, i s-a părut o pedeapsă: a plecat. Îmi era drag un vecin ce-şi iubea copiii, o fată şi un băiat.La Înviere au fost mulţi copii din cartier dar, la şcoală, cei doi, care stătuseră cuminţi în primul rând la slujbă, în timp ce noi, ceilalţi, ţopăisem ca nişte iezi, au fost scoşi în faţa careului şi batjocoriţi de profesori: erau vinovaţi de smerenie.În scurt timp, bunul părinte al celor doi copilaşi a murit de ciroză. Şi atunci am rămas orfană!

http://www.serafimpantea.ro/2010/12/13/concurs-de-proza-arhiscurta-ortodoxa-pao

Un sărut vinovat


fragment din romanul  Fericire pe bani puţini

Dimineaţa începuse prost, telefonul soacrei trezind-o dintr-un vis erotic. Dropia mugi câteva cuvinte dar Angel îi închise brusc fără s-o asculte. Toni, soţul ei, se burzuluise:

-De ce i-ai răspuns? Ştii bine că te urăşte! Eşti masochistă, zău, nevastă! Bagă-i numărul în blacklist şi uit-o! 

Îşi recăpătă buna dispoziţie cu un duş şi un suc de portocale.

 Angel era juristă la o companie străină şi Continuă lectura