ROŞU SAU VERDE?


Prin ’93 aveam o Dacie roşie de 13 ani de mai mare jalea. Am dus-o în service, am schimbat podelele, pragurile, fusta şi feţele la uşi, am vopsit-o şi ne-au bărbierit mişeii de un milion.  O Dacie nouă era 2 milioane!

Am achitat la service factura nesimţită şi am plecat fără să-l bat pe maistru, care de altfel, cică-mi era prieten bun.

Opresc la un semafor, trec pietonii şi un Oltcit se-nfige exact în fusta mea proaspăt vopsită. Cobor din maşină şi, stupoare:  şoferiţa avea ochelari ca fundurile de sifoane şi urla la mine isterizată:

-De ce-ai frânat, fetiţo? Timpul dumitale nu costă bani?

-Ba şi timpul şi maşina mea proaspăt vopsită costă bani! Culoarea roşie de la semafor nu-ţi zice nimic,  madam?- zic eu fierbând de draci.

-Nu, că-s daltonistă,!-zice ea cu mâinile-n şolduri.

-Bravo, madam, bine că-mi fărâmi maşina, da’ stai impecabil cu umorul!- zic eu necăjită.

Lumea se adună ca la circ şi după un timp vine şi poliţistul.

-O, ce faci Angelica, iar ai lovit o maşină? Da’ ce fata tatii, ai normă? Nicio săptămână fără accident?

Se-apucă poliţistul şi scrie, îmi dă autorizaţie de reparaţie şi un proces verbal pe care scria c-am circulat, c-am oprit  dar, nimic de accident.

– Scrie domule că m-a lovit Angelica ca să-mi dea Asirom-ul banii, că trebuie s-o repar  pe RCA-ul ei.

Poliţistul de marmură roz: mut şi neînduplecat.

Nu apăruseră mobilele dar dădusem 499 de dolari în avans pe un pager care avea să-mi vină abia după vreo şase luni!

Mă caut de fise, trec strada şi-l sun pe comandantul Poliţiei cu care aveam o relaţie amicală.

Până trec strada înapoi, poliţistul scria deja procesul verbal.

-Se poate, doamnă, să-mi dea domnul comandant prin staţie? De ce n-aţi zis că lucraţi în presă?

Trebuie să mă-nţelegeţi şi pe mine! Doamna-i daltonistă şi o ajutăm şi noi cum putem!

Conu’ Agache, bărbat-su este administrator la Tabăra de copii, la căsuţe.

Toţi băieţii din poliţie se duc cu câte-o damă acolo, că iese mai ieftin ca la hotel şi la Lacu Sărat este şi mai  la dos, nu bagă geana toţi curioşii!

La Asirom, la constatări era unu’ Ilie care mi-a zis să-mi lipesc tripla cu superglue, că el a mai plătit câteva zeci de maşini după urma madamei.

Maşina am reparat-o mai mult pe buzunarul meu dar am scris două articole beton: unul cu Asirom-ul, unul cu Tabăra Şcolară.

Redactorul şef nu a publicat niciunul: de la Asirom a luat un contract de publicitate şi la Tabără cică s-a dus şi el c-o damă.

STRES MARE LA SERVICIU


Ştiu că vă plac bancurile Brânduşei dar, astăzi ne-a  trimis… poze.

Drăguţa de ea este stresată rău la serviciu şi eu o public la poşta redacţiei ca să afle toată planeta.

Vă reamintesc că la POŞTA REDACŢIEI nu sunt producţiile mele ci materiale primite de la cititori pe e-mail.

Dimineata cand ma uit in oglinda ma vad asa:

Cand vin la serviciu si deschid mailul

In acelasi timp imi suna telefonul

si in acelasi timp cineva ma intreaba ceva pe communicator

si am sedinta

si cineva vine spre biroul meu

si am o alta sedinta

apoi ma cheama sefu’

Maine si poimaine sunt in con-ce-diu…

O CAFEA OTRĂVITĂ LA BUDAPESTA (I)


Multă vreme ne-a cam stat în gât scandalul ”Budapesta”. Pentru cine nu ştie, în anii ’80 Bucureştiul a fost zguduit de un scandal sinistru. S-a zvonit că la cârciuma cu ştaif, aflată la o zvârlitură de buzdugan de hala Unirii, reperul zero al capitalei, carnea şi organele excelent preparate erau furnizate de… morga centrală. Miliția a demarat o anchetă… Nedigerabilă informaţia, nu?

În acest context, șopârla a lucrat în mintea oamenilor, asociind mai degrabă Budapesta cu vestita cârciumă, decât cu capitala ”pohticioşilor” noştri vecini.

Anii au trecut, a venit zice-se Revoluţia şi, ca tot românul plin de curiozităţi, mi-am făcut vânt peste graniţă ori de câte ori am avut ocazia.

Rugbistul, cu două marcaje de pământ pe zodie, s-a fofilat cam de fiecare dată, rămânând la vatră. Având un fel de superstiţie legată de hotarele patriei, i-au expirat două paşapoarte neutilizate. Mie, nu!

Ajungând în Maramureş prin 2002, de Paşti, rugbistul m-a tachinat în faţa prietenilor, că numai eu sar pârleazul, având multiple aventuri europene.

Pe şapte mai, adică fix cu o zi înainte de aniversare lui Ingrid, nu chiar în spartul zorilor, l-am zgâlţâit pe domnu’ soţu’ zicând:

-Hai să-ţi dau un cappuccino la Budapesta!

-Hai!

Pupat copilul, plecat Cavnic, Baia Mare, trecem de Apa Sărată, ajungem la Satu Mare.

-Nevastă, noi străbatem toată planeta pentru cafeaua aia?

-Numai până la Budapesta, mon cher!

Rugbistul, bucureştean, gândind că Budapesta asta-i tot o cârciumă, șofă calm mai departe până hăt, în vamă la Petea.

-Nevastă, se cam termină ţara, nu mai dai cafeaua aia?

-Bărbate, după ştiinţa mea, pe vremea lui Burebista, ţara noastră ţinea până la lacul Constanz, deci şi aşezările Budapestei erau ale noastre. Știu, a luat-o Atilla şi ne-a lăsat în fruntarii mai înguste, dar am mai nimerit şi mai nimerim…

Când am oprit la un chioşc să iau cartea verde şi asigurările de sănătate, a simţit rumânu’ că-i groasă. Am plătit pogonul de parale şi el a condus blând, că vitejiile la volan sunt mai costisitoare în afara granițelor. Aşa eram noi la tinerețe: mergem unul după altul până la capătul lumii!

Socoteala mea era defectă. Din rutină, ştiam drumul Arad-Budapesta, cam 250 de kilometri. Ruta Baia-Mare-Budapesta a fost dublu şi un pic. Am vorbit tot drumul cu prietenii noştri din Cavnic. Era prima dată când abandonam copilul şi ne cam ciupeau remuşcările dar, Budapesta trebuia cucerită!

Soţul meu se lămurise, în sfârşit, că Budapesta la care mergem e tot un fel de cârciumă, da’ ceva mai mare şi reacţionase rezonabil, că dacă n-am fi rezonat şi la trăznăi, ce ne-ar putea ţine atâta vreme împreună?

O să spuneți, dragostea! Sigur dar, întotdeauna mai trebuie ceva… Eu am ales să-i ofer soţului meu multă, multă acţiune, că așa mi-a fost la îndemână! Cu mine, n-a prea avut timp rumânul să se plictisească!

Pe autostradă, în apropiere de Budapesta, am luat pulsul motelurilor: ieftin ca braga, cam 7 dolari de căciulă la standard de cazare austriac.

Ajunși la Budapesta, ne-am băut câte un cappuccino ultracentral, băgând și câte-o îngheţată plus un cola, apoi am plecat hai-hui în oraş. Pe Podul cu Lanţuri, am rămas într-un ambuteiaj, între două autocare. Pe stânga şi pe dreapta veneau cetăţenii de la un miting electoral, toţi cu sticla de Palinka sau măcar câte o bere, cum eu n-am mai pomenit: sticle şi cocarde alb-roşii-verzi la toată populaţia!

Ecomon, soţul meu opreşte motorul, deschide geamurile şi dă muzica tare. În câteva minute începe balamucul:  valul de hungarioţi se blochează în jurul nostru! Încep să ne bâstâcâne maşina, încercând să ne răstoarne în Dunăre. Am închis geamurile, am blocat uşile. Am înţeles repejos supărarea: cd-ul cu formaţia Hora le polua văzduhul unguresc cu melodia CÂNTĂ ROMÂNE. Nu era premeditat dar, pe soţul meu îl năpădise dorul de ţară.

Întenționau să ne rostogolească în Dunăre, dar fiind beţi, nu se prea înţelegeau între ei. Împingând cu furie din toate părţile, nu reuşeau decât să ne creeze un balans înspăimântător. Nu ştiu exact ce strigau în ungureşte dar, româneşte suna foarte concis: MORI! MORI! MORI!

După vreo 15 minute în care micul Clio a rezistat, valurile de manifestanţi, care se întorceau de la mitig, i-a împins forţat pe atacatori. Noul val migrator, nemaiauzind melodia, au trecut indiferenţi pe lângă noi, smulgându-i şi pe agitaţi din dispozitiv.

Am scăpat doar cu sperietura, am făcut câteva dure prin oraș și am parcat mai la dos. În două restaurante, am fost refuzaţi. Ori se intra cu parolă, ori românii şi câinii nu aveau acces în restaurantele respective. Noi am explicat că-n România ungurii intră şi în parlament, dar tipul mi-a zis într-o română chinuită că-i ia gâtul trădătorului Marko Bello. Să mai zici că corb la corb nu-şi scoate ochii!…

Un tip a venit după mine,  inginer român stabilit în Budapesta de zece ani şi, mi-a indicat o şaormărie unde vânzătorul era din Negreşti Oaş. Am mâncat shaorma pe o bancă, lângă statuia lui Matei Corvin.

Fără să ceară voie, lângă noi se așează o namilă cu mustăți și pălărie de gabor. Mâncâdu-l ori în fund ori după ureche, plin de mândrie și de sos picant, soţul meu îi comunică zdrahonului că Matei Corvin este român de-al nostru.

Tipul îi răspunde jovial că nu e cazul să vorbească în engleză, fiindcă a fost după revoluţie cu ajutoare în România şi s-a stabilit la Timişoara timp de şapte ani. Nu-i place politica de învrăjbire a lui Tokeş şi el a văzut că între români şi unguri treburile-s paşnice.  Vorbeşte binişor dar, stâlceşte mult. Îi zic că-i un tip valabil şi că eu am prieteni unguri. Totuşi, mă pişcă limba şi-i spun că eu, studentă fiind, după Revoluție am primit conserve de ghiveci şi lapte praf ungureşti, toate expirate.

O zice p-aia cu calul de dar nu se caută la dinţi, dar și că nu trebuie să te încrezi în unguri nici când îţi fac daruri. Pleacă râzând prietenos apoi se răzgândește și se întoarce:  zice soţului meu.

-Ai nevastă deşteaptă, o vreaU şi eu una…- se adresează el soţului meu.

Vorbind stâlcit, soţul meu înţelege că ungurul ”o vrea şi el o dată” şi-l înjură năpraznic. Bun cunoscător al înjurăturilor româneşti, ungurul pricepe că n-a fost înţeles.

Reiau dialogul în engleză şi se înţeleg: îşi dau mâna. Relaţiile româno-ungare se sfârșesc paşnic.

Cafele, shaorma, sucuri, vreo 14 dolari, telefoanele cu copii 142, benzina 100, asigurările de sănătate și cartea verde, care atunci se plătea separat, vreo 150. Aventurile dramatice abia încep. Va urma…

FORFETARUL-BULDOZERUL ECONOMIEI ROMÂNEŞTI!


DOMNULUI PRIM MINISTRU, CU DRAGOSTE! 

CUM ESTE SĂ FII EXCESIV DE BOGAT? ÎN SEARA ASTA AŞ PUTEA SĂ EXPERIMENTEZ BEŢIA CIFRELOR.

PESTE 2,75 MILIOANE DE LIRE STERLINE ŞI PESTE 80 DE MILIOANE DE EURO.

OARE NU PIERZI NORDUL CU ATÂTA BĂNET?

MÂINE VOI MAI SCRIE  FINALUL ROMANULUI ARDEI IUŢI, VOI MAI SCRIE PE BLOG? VOI MAI MERGE POIMÂINE LA BIROU?

IAU O PAUZĂ SĂ BEAU NIŞTE APĂ PLATĂ.

ŞTIU! VEŢI SPUNE CĂ DEJA ÎMI PERMIT SĂ BEAU NON STOP ŞAMPANIE!

ÎMI PERMITEAM ŞI PÂNĂ ACUM DIN CÂND ÎN CÂND DAR, NU-MI PLACE SĂ UMBLU CHERCHELITĂ, AŞA CĂ RĂMÂN LA APA PLATĂ.

SĂ SCHIMB MARCA? SĂ BEAU EVIAN?

EI AŞ! DACĂ BUCOVINA ŞI DORNA NU MI-AU STAT ÎN GÂT PÂNĂ ACUM, N-O SĂ-MI STEA NICI DE ACUM ÎNAINTE!

DAR UN DEGET DE MARTINI CU LĂMÂIE PARCĂ AR MERGE!

BA NU! CĂ AR TREBUI SĂ LAS LAPTOPUL DIN BRAŢE. PÂNĂ MĂ DUC ÎN SUFRAGERIE LA BĂRULEŢ, RĂMÂNE BLOGULEŢUL SINGUR ŞI POATE I SE FACE FRICĂ DE ÎNTUNERIC.

AŞA!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! SĂ MĂ APUC SĂ PUN PE HÂRTIE? GROSSO-MODO SUNT DESTUI. MI-LI-OA-NE!

MI-E CAM LENE SĂ SOCOTESC!

 ORICUM, ÎN BUZUNARE NU CRED SĂ AM DE UN PLIN DE BENZINĂ DAR, BĂNUŢII MEI STAU CUMINŢI LA BANCĂ!

 LA CE BANCĂ? SIGUR CĂ NU AM ÎNCREDERE ÎN BĂNCILE DIN ROMÂNIA! AŞA NAIVĂ MĂ CREDEŢI?

NICI MĂCAR CEAUŞESCU N-A AVUT CURAJ SĂ ŢINĂ BANI ÎN ROMÂNIA ŞI PE ATUNCI MILIŢIA ERA MILIŢIE ŞI SECURITATEA, SECURITATE!

 O PARTE STAU CUMINŢI ÎN BANCA REGALĂ DIN SCOŢIA RBS ŞI GROSUL  ÎNTR-O BANCĂ DIN AFRICA DE SUD BOI SAU BOA?  NU, BOI SUNT  LA  BANCA TRANSILVANIA, AFRICANI-S BOA!

 NU ŞTIU PREA MULTĂ GEOGRAFIE, MĂ ROG UNDEVA, ÎN BURKINA FASO.

CEL MAI TARE ESTE PREŞEDINTELE NIGERIEI, DRĂGUŢUL!  PREŞEDINTELE, UMARU MUSA YAR’ADUA (GCFR) PREŞEDINTELE Republica Federală Nigeria şi Ministerul Federal al Finanţelor. O FI FĂCUT ŞI ĂSTA FACULTATEA LA BRÂNCOVEANU, CA MOBUTU?
CICĂ ÎMI DĂ O MOŞTENIRE! CRED CĂ VREUN STRĂMOŞ AL MEU CARE A MIGRAT DIN AFRICA… SAU INVERS?

DAR, DACĂ-MI FAC ĂŞTIA ADN ŞI NU SUNT MOŞTENITOAREA ADEVĂRATĂ! CE-MI PLACE! MAI PALPITANT CA ÎN CAZUL PRINŢESEI ANASTASIA.

MIE, DESENUL ANIMAT MI-A PLĂCUT MAI MULT DECÂT FILMUL!

 SINCER, N-AM PUTUT SĂ SAVUREZ FILMUL FIINDCĂ ,EXACT CU O SEARĂ ÎNAINTE, DUDUIA CARE O JUCA PE PRINŢESĂ, JUCASE ÎNTR-UN ALT FILM ROLUL UNEI PSIHOPATE, CRIMINALĂ ÎN SERIE.

 EU PE CRIMINALE LE VREAU ÎN PUŞCĂRIE AŞA CĂ NU M-A ÎNCÂNTAT S-O VĂD ÎN ROL DE MARE MOŞTENITOARE! 

VĂ GÂNDIŢI C-AM CÂŞTIGAT LA EURO-BINGO?

AH! NU!NICI GÂND!… NICI N-AM JUCAT!

PARCĂ LA LOTERIA MICROSOFT AM JUCAT! EI, BRAVO! N-AM JUCAT DAR, AM CÂŞTIGAT!

CÂT? NU MULT CĂ BILL GATES A PIERDUT DESTUL CU CRIZA ASTA ŞI A FOST MODEST. UN FLEAC: 500000 DE LIRE STERLINE!

CUM BANUL LA BAN TRAGE, UITE CĂ ŞI PEPSI S-A GÂNDIT LA MINE: 250000 DE LIRE STERLINE! SĂ MAI ZICĂ CINEVA CEVA RĂU DE CORPORAŢII!

VREO 800000 DE DOLARI MI-A PROMIS ŞI UN SENATOR AMERICAN.

NU, NU-L CUNOSC DAR, CRED CĂ I-A PLĂCUT BLOGUL MEU!

 ŞI LINIILE AERIENE CANADIENE S-AU GÂNDIT CĂ AM MARE NEVOIE DE BANI! BA ŞI  O  FIRMĂ  IRLANDEZĂ S-A ÎNGHESUIT SĂ-MI TRIMITĂ NU MULT, PARCĂ VREO 12,5 MILIOANE DE EURO!

MAMĂ, CE DE BANI!

MAI IAU O GURĂ DE APĂ PLATĂ ŞI SOCOTESC.

WIKIPEDIA A PUS UN BANNER PE SITE ŞI A STRÂNS 7,5 MILIOANE DOLARI DIN DONAŢII! SAU EURO?

NU CONTEAZĂ! LA SUME DE-ASTEA MICI NU MAI CONTEAZĂ! EU N-AM CERUT NIMIC DAR, UITE CĂ MI SE OFERĂ PESTE 80 DE MILIOANE ADICĂ DE 10 ORI CÂT WIKIPEDIA!

MAMĂ, CE DE BANI!

EU DE BANI NEMUNCIŢI N-AM AVUT BAFTĂ NICIODATĂ.

DE-AIA N-AM PUS BANII LA CARITAS, SAFI SAU FNI! SAU N-AM PUS FIINDCĂ N-AM AVUT? NU MAI ŢIN MINTE!

PENTRU CĂ VREAU SĂ RĂMÂN LA VIAŢA MEA BOEMĂ, ÎNCONJURATĂ DE FAMILIA MEA MINUNATĂ, CRED CĂ AM SĂ DIRECŢIONEZ ACEŞTI BANI LA BUGETUL ROMÂNIEI. POATE SALVĂM POSTURILE PROFESORILOR.

SAU POATE FACEM O RECLAMĂ SĂ PROMOVĂM MINUNATA ROMÂNIE!

BA NU! MAI BINE SCOATEŢI AMĂRÂTUL ĂLA DE FORFETAR, CĂ AŢI DĂRÂMAT ECONOMIA NAŢIONALĂ CU EL!

 UITE UN TITLU NUMAI BUN DE ARTICOL: FORFETARUL-BULDOZERUL ECONOMIEI ROMÂNEŞTI!

DOMNULE BOC, PENTRU CĂ HABAR N-AM CINE MAI ESTE MINISTRU DE FINANŢE, CĂ SE SCHIMBĂ PREA DES GUVERNUL ŞI NU ŢIN PASUL DAR, DOMNIA VOASTRĂ SUNTEŢI VEŞNIC, VĂ ROG SĂ DISPUNEŢI MĂSURI URGENTE CA SĂ LUAŢI ACEŞTI BANI LA BUGET. SĂ FACEŢI BUGETUL BINE!

 A DUMNEAVOASTRĂ,

DOINA POPESCU

 

P.S. DACĂ CINEVA CREDE CĂ M-AM ÎMBĂTAT CU APĂ PLATĂ, LĂSAŢI VĂ ROG FRUMOS UN COMENTARIU CU E-MAILUL DVS ŞI VĂ TRIMIT FW LA E-MAIL-URILE MELE BURDUŞITE DE PARALE! CĂ MIE NU-MI TREBUIE… RĂMÂN SĂRACĂ ŞI CINSTITĂ CA DOMNUL ILIESCU.

ŞI PENTRU CĂ TOCMAI AM CEDAT TOŢI BANII MEI BUGETULUI ROMÂNIEI, DACĂ EŞTI BOGAT, TE ROG SĂ-MI DONEZI ORICE SUMĂ ÎŢI PRISOSEŞTE, FIINDCĂ AM NEVOIE URGENTĂ DE 2000 DE EURO SĂ-MI TIPĂRESC ROMANUL

 CÂND DUMNEZEU ERA-N VACANŢĂ.

ELVIS – REGELE POLITICOS


Pe 8 ianuarie 1935 se năştea la Memphis geamănul norocos, ELVIS, frumosul bărbat alb cu voce de negru, rebel, lipsit de inhibiţii, devenit OMUL SPECTACUL, REGELE ROCK-ului şi IDOLUL a trei generaţii. Ar fi nedrept să spunem idolul femeilor, fiindcă şi bărbaţii l-au admirat deopotrivă.

Dar, dincolo de succesul exploziv şi comportamentul extravagant de scenă, puştiul teribil avea un dezvoltat cult al prieteniei şi cei din anturajul său au profitat la maxim. Este de notorietate că îşi urca prietenii în avion străbătând America de pe coasta de est pe coasta de vest sau invers, numai ca să mănânce clătite sau, că închiria un parc de distracţii doar pentru gaşca lui dar, puţini ştiu că vorbea cu dumneavoastră şi cu femeia de serviciu din platou şi că era excesiv de politicos şi bine crescut.

A dăruit prietenilor case, maşini, carturi, haine scumpe şi bijuterii dar, a trăit umilinţa trădării. După suferinţa profundă pricinuită de moartea mamei sale, cea mai grea lovitură a primit-o de la un bodyguard pe care îl socotea prieten şi pe care l-a ţinut aproape şi l-a copleşit cu daruri. Respectivul, nu merită să i se pomenească numele, a scris o carte calomnioasă care l-a rănit profund pe artist. 

Dincolo de poveştile care au circulat pe seama lui, ELVIS a fost o voce incredibilă şi un bărbat superb, nealiniat convenţiilor rigide ale anilor ’50. După 33 de ani de la moartea lui controversată, fan-cluburile din întreaga lume îl reconfirmă: EL ESTE REGELE!   

BOGAT, DECI INCORUPTIBIL! ZĂU?


Copaci bucuraţi-vă! Încă 10 cotidiene şi-au încetat apariţia. Printre cele mai notorii: ZIUA şi GARDIANUL. Vestea bună este că se vor tăia mai puţini copaci pentru tipărirea ziarelor. Vestea rea este că vom fi mai puţin informaţi de cum se vor cheltui cele 10 miliarde ale bugetului, guvernul va introduce pe şest CAS pe drepturile de autor, că tot trebuie să i-o dea presei peste bot, se va scrie mai puţin despre succesuri şi almanahe şi despre promovarea beizadelelor. Poate aţi crezut că este o răutate a mea când am zis în alt articol că ţara asta se lasă moştenire. Beizadea Honorius promite legalizarea drogurilor uşoare şi zice că-i bogat, deci incoruptibil! Zău?

Atunci, ce ne mai trebuiesc scrutinuri electorale costisitoare? Haideţi să-i punem pe cei din TOP 300 în parlament şi pe Patriciu preşedinte! Ieşim mai ieftin şi ne-am asigurat şi de un parlament incoruptibil! Bre, beizadea Honorius, ne laşi?

      

EXISTĂ O POLIŢIE SECRETĂ CARE CENZUREAZĂ INTERNETUL? BĂNCILE AU HACKERI ÎN SOLDĂ?


ÎN NOAPTEA DE REVELION AM SCRIS ARTICOLUL  „CRIZA SE TERMINĂ ÎN 2010! DAR LĂCOMIA BĂNCILOR?

ÎN CÂTEVA ORE AU FOST RUPTE TOATE LINKURILE DINTRE ARTICOL ŞI TAG-URI, PRACTIC ARTICOLUL A DISPĂRUT DE PE WEB, RĂMÂNÂND IZOLAT DOAR PE BLOGUL MEU.

DAR, CĂ SUBIECTUL ESTE DUREROS PENTRU ÎNTREAGA NAŢIUNE SE VEDE CLAR DIN FAPTUL CĂ, AŞA IZOLAT, ARTICOLUL  A AVUT AUDIENŢĂ MAXIMĂ  PRINTRE CEI CARE AU CĂUTAT ALTE BUNĂTĂŢI PE BLOGUL MEU ŞI, N-AU FOST PUŢINI.

ARTICOLUL NU CONŢINE NICI ATAC LA PERSOANĂ, NU ARE NICI TERMENI INJURIOŞI ŞI REFUZ SĂ CRED CĂ A FOST CENZURAT DE WORDPRESS, ATÂTA TIMP CÂT POLITICILE WP RECOMANDĂ REZOLVAREA DIRECTĂ ÎNTRE BLOGGER ŞI PARTEA LEZATĂ SAU INTERVENŢIA ÎN COMENTARII.

ATUNCI, RĂMÂNE O SINGURĂ CONCLUZIE: NIŞTE HACKERI, ÎN SOLDA CUI OARE? – MI-AU ATACAT BLOGUL ŞI AU RUPT LINK-URILE SPRE TAG-URI. DACĂ CINEVA ARE DUBII, POATE INTRA PE LINK-UL https://doinapopescu.wordpress.com/2010/01/01/in-2010-se-termina-criza-dar-lacomia-bancilor/ ŞI POATE DA CLICK PE TOATE TAG-URILE. TOATE SUNT MOARTE!

ESTE CIUDAT CĂ ÎN ŢARA ASTA POŢI SĂ-ŢI SPUI PĂREREA DESPRE PREŞEDINTE ŞI DESPRE CEI CE RESPIRĂ ÎN JURUL SĂU DAR, EŞTI CENZURAT CÂND EŞTI ÎNŞELAT DE O BANCĂ ŞI ÎŢI SPUI PĂREREA.

ÎN ARTICOLUL DIN 19 OCTOMBRIE 2009 DIN EVZ.RO CE BĂNCI SUNT CAMPIOANE LA PROCESE AVEM URMĂTORELE INFORMAŢII:

„Anul 2009 are toate şansele să intre în istoria financiară a României ca anul cu cele mai multe procese deschise de bănci împotriva datornicilor.Faţă de 2008, numărul dosarelor este de peste două ori mai mare, iar diferenţa creşte dacă facem comparaţia cu oricare dintre anii anteriori, din 1996 încoace.Astfel, nu mai puţin de 12.961 de dosare noi au fost iniţiate de cele mai „implicate juridic” opt instituţii de credit locale doar în primele şase luni ale acestui an, scrie revista „Capital”. Campioana absolută pe 2009 este Banca Transilvania, care a deschis în intervalul analizat 4.376 de dosare. Aceasta este urmată de BRD, cu 3.494 de procese, Raiffeisen Bank – 1.716, UniCredit Ţiriac – 1.335, BCR – 793, Citibank – 642, Alpha Bank – 414 procese şi ING, cu 191.

Din cele 68.152 de dosare adunate din 1996, peste 40.000 sunt judecate în instanţele din Bucureşti. Pe locurile următoare se află Cluj, Constanţa şi Timiş. La celălalt pol se situează judeţele Giurgiu, Tulcea şi Teleorman.”

DECI, DIN PESTE 16000 DE DOSARE ÎN CARE DACĂ S-A MERS PE ACEEAŞI REŢETĂ CA LA MINE, BANCA ÎŞI ARATĂ MUŞCHII FĂRĂ ALT TEMEI DECÂT DORINŢA DE A FACE PROFIT CHIAR DIN PROPRIILE ABUZURI ŞI ÎNCĂLCĂRI DE CONTRACTE.

DECI DIN PESTE 16000 DE DOSARE PE BLOG-URI ŞI FURUM-URI GĂSEŞTI… NIMIC! M-AM ÎNTREBAT MEREU DE CE ROMÂNII TAC ŞI ÎNGHIT, DE CE SE LASĂ FURAŢI ŞI BATJOCORIŢI ŞI NU PROTESTEAZĂ DECÂT FIRAV PE ICI PE COLO. RĂSPUNSUL ESTE SIMPLU!

SĂ FIE  OARE ADEVĂRAT ZVONUL , CĂ UNELE BĂNCI AU PROPRII RECUPERATORI ŞI PROPRII HACKERI?

POVESTEA MEA ÎNCEPE PRIN IANUARIE 2008 CÂND MULT IUBITUL ŞI STIMATUL DOMN ROBERT REKKERS, MANAGERUL DE MARE SUCCES AL BĂNCII TRANSILVANIA, ÎNSOŢIT DE DIRECTORUL SUCURSALEI LOCALE  A VIZITAT ORAŞUL BRĂILA CĂUTÂND LOCAŢII DE MARE VAD PENTRU NOI AGENŢII.

GHINION! SPAŢIUL MEU ÎN CARE SUNT PROPRIETARĂ ŞI AM VADUL BĂTĂTORIT DE VREO 12 ANI I-A PICAT CU TRONC.

CE-I DREPT, DE CÂTEVA LUNI MĂ CURTA ŞI BRD DAR, NU RENUNŢI LA UN VAD BUN FORMAT CU CHELTUIELI DE RECLAMĂ ŞI ATÂTA TIMP CA SĂ DISPARI DE PE PIAŢĂ. DE ALTFEL, INTERSECŢIA NOASTRĂ, CALEA GALAŢI COLŢ CU DOROBANŢI, PRINTRE CELE MAI ATRACTIVE DIN ORAŞ ERA ÎN MOD CURIOS SINGURA ÎN CARE NU ERAU BĂNCI. ASTA FIINDCĂ NIMENI NU SE PUTEA LIPSI DE PROPRIA AFACERE CA SĂ-ŞI IA BOCCELUŢA ÎN SPINARE!

AŞA CĂ DOMNUL DIRECTOR AL SUCURSALEI BRĂILA, FLORIN CONSTANTIN M-A VIZITAT SĂ-MI EXPLICE CĂ DOMNUL REKKERS VREA SPAŢIUL ŞI CĂ NIMENI NU-L REFUZĂ PE DOMNUL REKKERS! BUNĂ ZIUA AI DAT, BELEA ŢI-AI CĂPĂTAT!

DUPĂ CE VOI TERMINA HECTARUL DE DOCUMENTE DE SCANAT LE VOI POSTA PE BLOG. VEŢI CONSTATA DUPĂ PARCURGEREA TUTUROR DOCUMENTELOR CĂ DIRECTORI IMPORTANŢI CONSPIRĂ PENTRU DISTRUGEREA UNEI FIRME MICI CU UN SINGUR SCOP: PROFIT!

DUPĂ INTERVENŢIA ASUPRA BLOGULUI MĂ POT AŞTEPTA LA ORICE. DOSARUL COMPLET ÎL AM ÎN DEPOZIT LA UN NOTAR. AVIZ AMATORILOR!

SAGA LUNGĂ A ACESTEI AFACERI M-A CONVINS CĂ PLANETA ESTE POPULATĂ DE DOUĂ SPECII: OAMENI ŞI BANCHERI!

DOAR CĂ, CEI DIN URMĂ, DATORITĂ CARACTERULUI INCOMPLET NU-ŞI RESPECTĂ NICI CONTRACTELE, NICI CUVÂNTUL DE ONOARE.

CARE CUVÂNT? CARE ONOARE?- MĂ ÎNTREBA RÂZÂND CHIAR DIRECTORUL DE BANCĂ PENTRU CARE CUVÂNTUL DE ONOARE ESTE DOAR UN TIC VERBAL.

ÎN CONDIŢIILE ÎN CARE CONTRACTELE SUNT SCRISE DE EI ŞI ÎN INTERESUL LOR ŞI NU MODIFICĂ NICIO VIRGULĂ CA SĂ MIMEZE MĂCAR O NEGOCIERE!.

VOI REVENI CU AMĂNUNTE.

PENTRU CEI MINŢIŢI ŞI ÎNŞELAŢI DE BĂNCI AŞTEPT ÎN CONTINUARE POVEŞTILE VOASTRE PE e-mailul comisiazurich@yahoo.com

HAIDEŢI SĂ LUPTĂM CU AROGANŢA BĂNCILOR!

 

SĂ NU CREZI NICI ÎN VERDELE SEMAFORULUI!


7 IANUARIE 1989, ZI PLĂCUTĂ, NUMAI BUNĂ DE PLIMBARE. 

AJUNG LA FACULTATE PE JOS ŞI COLEGII MĂ ANUNŢĂ CĂ AM FOST TRASĂ LA SORŢI SĂ DUC ÎMPREUNĂ CU ŞEFA DE LA O GRUPĂ PARALELĂ CACADOUL DE SF. ION PROFESORULUI DE ANALIZĂ MATEMATICĂ CHIŢESCU ŞI EVIDENT… ION! DIN BANII STRÂNŞI DE LA TOT ANUL I – 104 STUDENŢI – SE CUMPĂRASE UN TORT DE FRIŞCĂ ŞI O CASETĂ  VIDEO NEÎNREGISTRATĂ!!!!

ACUM POATE PĂREA RIDICOL DAR, LA VREMEA ACEEA O CASETĂ COSTA LA CONSIGNAŢIA 700 DE LEI. ADICĂ O TREIME DIN SALARIUL UNUI PROFESOR CARE LUA 2100 LEI.

DECI, AMĂRÂTĂ DE CORVOADA CE PICASE PE CAPUL MEU, IAU MESCHINUL CADOU ŞI PE COLEGA ŞI PLECĂM PE MAGHERU SPRE LOCUINŢA PROFESORULUI, UNDEVA ÎNTR-O VILĂ PE ANA IPĂTESCU COLŢ CU LEMNEA, PE LÂNGĂ CHINEZESC.

LA GALERIILE ORIZONT, VREO 30-40 DE PIETONI OPRIŢI ŞI PE O PARTE ŞI PE ALTA . NE OPRIM ŞI NOI, SE FACE SEMAFORUL VERDE ŞI TRECEM. PE LA JUMĂTATEA STRĂZII, NE TREZIM ÎN … AER!

NIŞTE HUIDUME NE LUASERĂ DE ARIPI ŞI HOPA SUS ÎN AER PÂNĂ PE TROTUARUL CELĂLALT ÎN SPATELE „PIETONILOR”. ATERIZARE FORŢATĂ ŞI PÂNĂ SĂ PRICEPEM CE SE ÎNTÂMPLĂ NE TREZIM PERCHEZIŢIONATE LA PATRU MÂINI FIECARE. PRESTAU MILIMETRU CU MILIMETRU ŞI FĂRĂ EXAGERARE, INCLUSIV ÎN CĂPTUŞEALĂ ŞI ÎN CHILOŢI .

UNUL BINE HRĂNIT URLA LA NOI SĂ-I DĂM SCRISOAREA. MI-AU GĂSIT ÎN MAPĂ CARNETUL DE STUDENT ŞI O SCRISOARE DE AMOR DE LA IUBITUL MEU, HARNIC GRĂNICER PE FRUNTARIILE PATRIEI DAR, N-AU FOST MULŢUMIŢI.

COLEGEI MELE NU I-AU GĂSIT NICIUN DOCUMENT  ŞI CU APLOMB MAXIM LE-A DAT UN NUME FICTIV ŞI O ADRESĂ DIN AGRONOMIE. EVIDENT, LOCUIAM AMÂNDOUĂ ÎN GROZĂVEŞTI.

CĂ NE-AU BĂTUT EFECTIV NU POT SPUNE DAR, NE-AU SMUCIT ŞI NE-AU ZDRUNCINAT ÎNJURÂNDU-NE CA NIŞTE OLIGOFRENI. NE-AM LĂMURIT DUPĂ VREO 20 DE MINUTE CĂ OLIGOFRENII ERAU ŞI SECURIŞTI PE DEASUPRA ŞI TRECUSEM PE VERDELE LU’ COANA LEANA. ADICĂ ERA ZIUA ILUSTRISSIMEI ŞI ĂIA STĂTEAU DE BOI LA VERDELE SEMAFORULUI CĂ ERAU TOŢI SECURIŞTI ŞI PĂZEAU SĂ N-O INOPORTUNEZE PROSTIMEA FLĂMÂNDĂ CU SCRISORI DUIOASE.

URÂŢII AU CERUT O DUBĂ PRIN STAŢIE ŞI AU CONVENIT CA IMEDIAT CE TRECE COLOANA SĂ VINĂ SĂ RIDICE COLETELE, ADICĂ NOI ŞI ÎNCĂ VREO TREI CĂSCAŢI PRIPONIŢI DUPĂ NOI, CĂ SEMAFORUL ÎŞI URMA CICLUL ŞI MAI ERAU FRAIERI CARE CREDEAU ÎN VERDELE SEMAFORULUI! 

CA SĂ NU SE PLICTISEASCĂ, NE ZGUDUIAU NEOBOSIŢI CU ÎNTREBAREA CINE NE-A TRIMIS ŞI UNDE E SCRISOAREA.

PÂNĂ  LA URMĂ AU DESFĂCUT TORTUL ŞI NE-AU ÎNREBAT DACĂ-I OTRĂVIT. NE-A PUS SĂ MÂNCĂM DIN EL DAR, CUM TREBUIA SĂ-L DUCEM LA PROFESOR AM ÎNCERCAT SĂ CIUPIM DELICAT CA SĂ NU SE VADĂ.

EI, AŞ! CRETINII NE-AU PUS SĂ MÂNCĂM TOŢI MOŢII CĂ A RĂMAS  TORTUL GOLAŞ-GOLAŞ.

DEJA SIMŢEAM CĂ TREBUIE SĂ MĂ TRAG PE MÂINI, CÂND VINE UN TIP SOLID ÎNTR-UN COSTUM CEVA MAI BUN ŞI ZICE:

-NU VEZI BĂ, CĂ-S  NIŞTE TÂMPITE DE STUDENTE?! NIŞTE VACI! DĂ-LE DRECU’ DRUMU’ CĂ-S VITE-NCĂLŢATE!  

-MARŞ DE-AICI TÂMPITELOR!- SE ÎNTOARCE ŞI SPRE NOI. IDIOATELOR!

OLIGOFRENII NU PREA SE-NDURAU DAR, TIPUL A CERUT CARNETUL MEU DE STUDENT ŞI SCRISOAREA ŞI A PROMIS CĂ SE OCUPĂ DE MINE MAI TÂRZIU. PER-SO-NAL! NE-A ÎNJURAT CU TALENT PÂNĂ NE-AM ÎNDEPĂRTAT.

EU AM VRUT SĂ PUN TORTUL ZDRENŢUIT LA GUNOI DAR, TOVARĂŞA MEA NU ŞI NU.

 NE-AM OPRIT PE LA VREO SUTĂ DE METRI ŞI EA L-A AŞEZAT CU DEGETUL  UNIFORMIZÂND FRIŞCA APROAPE ARTISTIC DUPĂ PĂREREA EI. DE FAPT ERA JALNIC. CÂND AM TERMINAT CU TORTUL ŞOC ŞI GROAZĂ:  MAHĂRUL ÎN COSTUM BINE CROIT, SECURIST SAU ACTIVIST CE-O FI FOST, APĂRUSE LÂNGĂ NOI. MI-A ÎNTINS CARNETUL DE STUDENT ŞI MI-A SPUS TĂIOS: VALEA!

AM VRUT SĂ-I MULŢUMESC…

M-A OPRIT SMUCIT: VALEA…  

AU FOST CELE MAI CRÂCENE ÎNJURĂTURI CARE MI-AU FOST ADRESATE ÎN VIAŢA MEA DAR, SINGURELE CU FOLOS…   MULŢUMESC CĂ M-AI ÎNJURAT DOMNULE! AM VRUT SĂ-ŢI MULŢUMESC DE ATUNCI DAR, ERAM ÎNGROZITOR DE SPERIATĂ.  AM SCĂPAT DE DUBĂ ŞI N-A FOST PUŢIN LUCRU.

AM PLECAT AMÂNDOUĂ CU GENUNCHII MOI, EU CU TORTUL, EA CU CASETA. PROFESORUL NE-A PRIMIT AMABIL DAR, INVENTARIIND INSIGNIFIANTUL CADOU I-A PIERIT TOT CHEFUL. 

EVIDENT M-A PICAT LA EXAMEN… PE MOTIV CĂ NU-L RESPECT. CICĂ AM FĂCUT O DEMONSTRAŢIE DIN CURSUL LUI SIREŢCHI CEEA CE AR DEMONSTRA CĂ RESPECT UN ALT PROFESOR MAI MUL CA PE EL.

MOTIVUL REAL?  DE LA TORT!

COLEGII S-AU DISTRAT COPIOS DE PĂŢANIA NOASTRĂ ŞI MI-AU SPUS BANCUL CU VRĂBIUŢA. AUD MULTE BANCURI, UNELE LE MAI UIT DAR, NU BANCUL CU VRĂBIUŢA!     

7 IANUARIE! URAAA! DE DOUĂZECI DE ANI 7 IANUARIE A DEVENIT CE ESTE: SĂRBĂTORIREA SFÂNTULUI ION!

AMINTIRI DIN BABILON


 Eram studentă, proaspăt căsătorită, cazată în Babilon (căminul B din Grozăveşti).

 Nişte amici mai bine situaţi financiar şi cu alt nivel de pretenţii legat de confort s-au mutat în oraş la un apartament închiriat gata mobilat.

         Cu un cadou de casă nouă am sunat la uşă.

         Gazdele, amabile ne-au tratat cu nişte corăbioare direct dintr-o cutie de pantofi primită din provincie de la părinţi. Ne-au expus toate motivele dezertării lor şi libertăţile nebănuite pe care le au în noua locuinţă şi spre o corectă înţelegere ne-au servit şi o mostră.

         -Camera este atât de spaţioasă., că uite, am loc să mă rotesc şi să închid lumina cu piciorul. În secunda următoare, după o figură stângace de karate, carcasa întrerupătorului era pe jos. Intervine şi nevasta cu mândrie:

         -Uite, toate întrerupătoarele le-a fărâmat dar, acum îi iese din prima! Şi lambadarul şi cuierul tot el le-a rezolvat! Poate vreţi şi nişte combot de vişini.

         -Nu se supără proprietarul că-i fărâmaţi casa?-întreb eu uimită şi fără chef de compot.

         -Ei, bravos! Cine-l mai primeşte? Am schimbat ambele încuietori din prima zi, zice el important şi apoi scuipă într-o vază. Scuze, am trecut pe Karelia şi îmi vine mereu să scuip!

         -De la Carpaţi-ul de Sfântu’ Gheorghe nu te-am auzit să te plângi?- zice soţul meu subţire.

         -Eram un amărât de căminist! Acum am apartament. Se numeşte evoluţie dar, cât stai în cămin eşti plafonat, n-ai cum să înţelegi!

         Asta este:  dacă n-ai şapte ani de-acasă, nu ţi-i dă nimeni!

         Dincolo de mitocănia efemerului nostru amic am învăţat o lecţie importantă: să am grijă pe cine primesc în casa mea dar, mai ales, pe cine primesc în sufletul meu.

           

ELVEŢIA-secretul bunăstării


Continuă lectura

NU ŞTIE BĂRBATUL(MEU), CE ŞTIE TOT SATUL!


Am sărbătorit cele zece zile vechime de când sunt posesoare de blog şi cum era oarecum firesc, l-am anunţat şi pe iubitul meu consort, că până la urmă tot afla din gura lumii…  Că nu degeaba se spune: nu ştie bărbatul, ce ştie tot satul!

Curios, la birou, printre multe angarale, să-i pice bine de sfârşit de an, intră pe net şi citeşte blogul nevestii.

Căpiat de producţiile ce-i defilau inaintea ochilor se hotărăşte să mă sune:

-Ascultă, nevastă! Era vorba că ai făcut un blog pentru promovarea romanelor tale dar, îţi dai cu părerea despre chestii domestice şi văd că dai şi din casă! Am înghiţit toate întâmplările pe care le povesteşti la tot mapamondul dar, eu n-am habar de nimic din toate astea! Parcă ne spuneam tot unul la altul! Mie de ce nu mi-ai povestit niciodată? Başca că sunt toate expirate. Nostalgii de bloc, când noi stăm deja de şase ani la casă!

Şi altă gogoriţă! Tu eşti cea care ţi-ai rupt piciorul şi pe blog ai scris că eu mi-am rupt piciorul! Şi bazaconia cu dusul la Câmpina ce-i? Că pe mine nu m-ai dus la Câmpina!

Nedumerirea şi supărarea lui erau în crescendo în timp ce eu mă aşteptam la nişte  laude pentru blogurile mele muncite.  Ascultam fără cuvinte, apoi am înţeles!

-Motănel, mută-ţi urgent mustăţile pe wordpress şi pe blogspot, că precis ai nimerit la cealaltă Doina Popescu la hotnews. Acum, la câţi Popeşti a lasat Dumnezeu, drăguţul pe pământ, nici nu mă mir prea tare. Noroc că s-au născut Bulă, Bulică şi Bulişor, că nici în bancuri nu mai aveai loc de alde Popescu!

Sărbători fericite la toţi Popeştii, la toţi bloggerii şi cititorii de bloguri!

Dacă aţi zâmbit citind articolele mele sau fragmentele de roman, vă aştept şi la anul viitor!

Nu fiţi îngrijoraţi pentru 2012!

Poate cetăţeanul mayaş care calcula şi elabora calendarul a şters-o subit pe lumea cealaltă, fără să aibă timp să-şi termine opera. Şi nu uitaţi: ziua bună începe cu un zâmbet!   BUN VENIT, 2010!!!

Traian Băsescu şi Elena Udrea în top


Având un blog nou-nouţ, după o săptămână de blogărit am intrat în statisticile fiecărui articol ca să punctez preferinţele cititorilor. În top POVESTEA RĂDUCANULUI la egalitate cu micul dialog CONTABILA ŞI MARINARUL. POVESTEA RĂDUCANULUI nu a fost o surpriză pentru mine fiindcă, deşi cu mare întârziere, Răducanu îţi merită rolul de june prim al României. Nu a avut mediatizarea lui Terente sau a lui Don Juan dar, nu este cu nimic mai prejos şi internetul îi va oferi atenţia cuvenită. CONTABILA ŞI MARINARUL ar putea fi considerat banc dacă nu ar fi un dialog real, totuşi l-a bătut în rating pe DOMNUL GEORGESCU ŞI KAFKA şi pe DOMNUL GEORGESCU ŞI CUTREMURUL, ceea ce, sincer, m-a uimit.

Am privit graficele pe îndelete, de mai multe ori şi apoi am înţeles: prietenul meu, marinarul a fost confundat cu primul marinar al ţării iar contabila cu proaspăta ministresă, blonda oficială a României.

Nu domnilor! Pentru cine nu ştie, Elena Udrea nu este contabilă! Elena Udrea este avocată! Tocmai ca să nu generez astfel de confuzii, la mai multe fragmente umoristice am schimbat numele astfel că OPERA ŞI MARINARUL s-a modificat în OPERA şi APROZARUL!  Şi totuşi am comis-o!

Să blogăriţi bine!

De REVELION închideţi televizoarele!


Între bucuria că se încheie cel mai apăsător an din ultimii 20 şi teama pentru ziua de mâine, vom petrece Revelion 2010.

Dacă vreau să mă gândesc la ceva ce mi-a făcut plăcere în epoca întunecată, îmi rămâne chipul drag al educatoarei mele, doamna Apostolache, de care mi-e dor şi după 35 de ani la fiecare 15 septembrie şi la fiecare vacanţă de iarnă.  Şi, binenţeles… revelioanele. Minunatele emisiuni de revelion în care, în scheciuri pritocite şi meşteşugite Stela Popescu şi Arşinel ocoleau ce ocoleau regimul şi până la urmă tot îi mai înfigeau nişte bolduri în ureche. Revelion ’78 fără Toma Caragiu şi Revelion ’84 fără Nea Mărin şi Nichita Stănescu au fost singurele în care bucuria nu mi-a fost întreagă. Revelioanele maneliste anunţate de televiziunile comerciale anul acesta, ca şi în anii trecuţi m-au dezamăgit, pentru a câta oară?

Mă întreb dacă percepţia valorii şi simţul ridicolului a amorţit la toţi acesti realizatori de programe sau criza economică, bat-o vina, dictează şi aici.

La mulţi ani, doamnei Stela Popescu! Vă iubim!

ABUZURILE DEMOCRAŢIEI: ARESTAREA LUI VALENTIN, NICU ŞI ZOE CEAUŞESCU


Răspuns la provocarea de pe TOATE BLOGURILE.ro

PROVOCARE: Te-ai gândit vreodată că ceea ce scrii pe blog s-ar putea întoarce împotriva ta?

Istoria este rotundă şi se dă de-a rostogolul. În istoria României moderne dictatura şi democraţia au alternat zdrobind zeci de destine. Cât rău a făcut dictatura carlistă şi apoi comunistă este cunoscut.

Gheorghiu Dej şi Ceauşescu au i-au băgat cu uşurinţă pe oponenţii politici în puşcării fiindcă ei însuşi fuseseră în repetate rânduri în puşcării şi aşa li se părea firesc. Cât sânge şi ce valuri de lacrimi au însemnat firescul lor nu vom ştii niciodată cu exactitate dar, gândiţi-vă bine la cât vă necăjeşte o amendă de parcare şi cutremuraţi-vă!

Milioane de oameni şi-au pierdut rostul şi viaţa, scoşi în miez de noapte din casele lor, azvârliţi în puşcării sau mutaţi în D.O., domiciliu obligatoriu în Bărăgan. Gândiţi-vă la disperarea ţăranilor cărora li s-a luat pământul în C.A.P. şi la soarta celor care au avut curajul să se opună deschis colectivizării.

Sigur, este aproape o axiomă să vorbeşti de abuzuri şi suprimare de libertăţi în dictatură. Dar în democraţie? Pentru că sistemele, faptele, deciziile înseamnă oameni. Nici democraţia nu a fost lipsită de abuzuri.

Cel mai elocvent exemplu de abuz în democraţie îl reprezintă arestarea lui VALENTIN, ZOE ŞI NICU CEAUŞESCU. Părinţii mănâncă aguridă şi copiilor li se sterpezesc dinţii!

La fel de nedreaptă, eronată, inutilă şi cicatrizantă este arestarea lui Ştefan Andrei sau Corneliu Mănescu. A avea opinii poate deveni o erezie dacă libertatea cuvântului şi libertatea de opinie va mai dispărea vreodată din această ţară şi, din nefericire, istoria a arătat că se poate. Pentru cine nu înţelege, nu faptul că avem aere condiţionate şi cuptoare cu microunde definesc bunăstarea unui popor, ci confortul de a putea spune ce gândeşti liber şi neîngrădit, având ca singură cenzură bunul simţ şi, evident, buna cunoaştere a subiectului despre care îţi dai cu părerea.

Scriind pe acest blog, m-am gândit că opiniile mele pot fii deranjante dar, mi-am asumat. Întotdeauna se găsesc indivizi cu interese obscure, deranjaţi că albu-i alb şi negrul-negru. Oamenii care acţionează în zona gri şi sunt mai caciorâţi la caracter se vor simţi atacaţi şi vor riposta: la vedere sau pe la spate!

Şi dacă vocea va fi înlocuită cu şoapta şi toleranţa cu îndârjirea, vai nouă şi copiilor acestei ţări!

ÎNTRE EUROPA LIBERĂ ŞI COLUMNA LUI TRAIAN


 

         O cetate antică, unică în lume prin lungimea ei -2 mile- este scufundată în lungul litoralului în dreptul Mangaliei. Suma necesară proiectului de investigare şi introducere în circuitul turistic prin realizarea unui muzeu subacvatic, respectiv plasarea unor pereţi de sticlă paraleli cu străzile pavate ale cetăţii scufundate ar costa 180.000 de euro. Continuă lectura

Cazul MAILAT şi fenomenul Tom & Jerry


         Am să pun astăzi sub lupă Tom şi Jerry, desenul animat născut în State, care a înconjurat planeta şi care a fascinat atâtea generaţii! Popularitatea lor a concurat puternic fără îndoială atâtea glorii cinematografice. Continuă lectura

Cine mi-a furat caşcavalul?


Vulpile s-au îngrăşat întotdeauna pe seama corbilor!

Toată lumea a blamat vulpea!

Dar corbul? Nimeni nu s-a întrebat de unde a furat corbul caşcavalul!

Trebuia să i-o coacă cineva corbului, că şi-aşa are mintea odihnită. Îl relaxează gândul că aşa cum este bine ştiut, corb la corb nu-şi scoate ochii!

Un corb ticălos mi-a furat caşcavalul. Conform practicii americane corbii se împuşcă.

Totuşi prefer o metodă mai paşnică! Îşi aminteşte cineva ce melodie a cântat vulpea?

Morala:  staţi cu ochii pe caşcaval, că se fură prea mult în ţara asta!

INEGALABILII SAVANŢI ENGLEZI


Când se scufundă corabia, şobolanii se salvează primii!

Savanţii englezi, care pun sub microscop până şi visele furnicii sau incidenţa reumatismului la ţestoasa de Galapagos, în mod ciudat şi inexplicabil nu ne-au comunicat încă numărul exact de şobolani care s-au salvat de pe Titanic!

Probabil că şi ei au impresia că acolo pe puntea superioară încă mai cântă muzica, încă se mai dansează!

CEAUŞESCU ŞI LĂMÂIUL


         Am venit pe lume la drum de seară, în octombrie şi chestie de zodie sau predestinare pentru dualitate, deşi m-am născut pe 15, puţin înainte de miezul nopţii, timoraţii funcţionari de la maternitate îşi făcuseră planul pe ziua respectivă, aşa că m-au înregistrat pe 16 ca să dea bine în statistici. În copilărie m-a întristat falsul care a însoţit naşterea mea dar, aceasta nu a fost singura problemă. Moaşa, care era mai importantă decât medicul la acea vreme dar, şi vecinele şi alţi specialişti  au dat ca sigur că sunt băiat. Dezamăgirea nu l-a părăsit niciodată pe papaşa şi s-a consolat oarecum strigându-mă Răducu. Lista neajunsurilor pe care le-am produs unora şi altora cu naşterea mea ar fi lungă dar, o las pentru altă ocazie. Să mă întorc la poveste…
   Părinţii mei stăteau în gazdă la o familie cumsecade pe strada Tineretului. La primul Crăciun din viaţa mea eram prea mică ca să mă bage Moş Gerilă în planurile lui.
         La al doilea, Moşul a urcat pe casă ca să intre pe coş. Ori din neatenţia Moşului, ori de la greutatea zăpezii, o bucată enormă de plafon s-a desprins şi a căzut în pătuţul meu de bebeluş în timp ce dormeam. Speriat de boroboaţă, Moşul a plecat uitând să-mi lase vreun cadou.
         Pesemne am avut zile căci, pătuţul a fost acoperit de moloz dar, eu n-am avut nici o zgârietură.
         Părinţii meu s-au pus pe treabă şi au ridicat casă. Pe hărnicia lor, al treilea Crăciun ne-a găsit în casă nouă. Şi câte nu-s de cheltuit la o casă nouă!
         Bani de brad nu s-au găsit dar, au fost puse trei globuleţe şi vată pe crenguţele unui lămâi, ceva mai răsărit de un stat de om.
          N-am simţit lipsa globuleţelor căci, lămâiul avea lămâi mari, unele galbene, altele jumate verzi-jumate galbene.
          Moşul a adus izmenuţe, glucoză, portocale şi un set de ceşti de cafea din plastic.
         Obişnuită cu hainele ponosite ale vecinilor prin cartier, în tonuri de maro sau şoricii am remarcat repede la televizor un nene cu un costum alb, foarte elegant. Pe vremea aceia preferaţii mei erau Sfântu şi Manix. Pe Manix nu mi-l mai aduc aminte dar, personajul care mă preocupa pe mine, chiar dacă nu era aşa frumos ca Sfântu  mi se părea mult mai bine îmbrăcat. Am întrebat-o pe sora mea când îl vedem şi noi într-un film de acţiune, fiindcă ştirile mă plictiseau. N-a ştiut să-mi spună, ea avea opt ani dar, mi-a spus că nenea este Nicolae Ceauşescu şi nevastă-sa, Elena. Şi de atunci am început să ne jucăm de-a Ceauşescu şi Elena, eu evident în rolul lui. Mâncam cu graţie pate şi beam din ceşcuţele ieftine, de plastic primite de la Moş. Era o imitaţie de cafea făcută din cicoare şi cereale prăjite şi măcinate, doi lei pachetul. Mă simţeam bine în pielea lui Ceauşescu!
         În chip ciudat de intuitiv, sora mea o juca magistral pe Elena Ceauşescu.
Acră, pusă pe gâlceavă şi veşnic nemulţumită îmi mânca sufletul.
         Odată i-a căşunat că pateul este vechi şi vreau s-o omor ca să iau una mai tânără! A sărit şi la bătaie dar, m-am aruncat în pat şi m-am apărat cu picioarele. De fapt, ocupate cu joaca nu mâncasem sandwich-urile la timp şi pateul se înegrise un pic. Nu aveam noţiuni despre oxidare dar, la câte filme văzusem cu Sfântu, era firesc ca pe Elena Ceauşescu s-o ducă mintea la un complot.
         Pentru că aveam ceva talent la desen, din banii de la Pluguşor îmi cumpăram caiete şi culori. Desenam vapoare, peşti, cai, pe Sfântu’ Ilie şi evident pe Ceauşescu.
         Papaşa lucra la  Şantierul Naval şi m-a luat la lansarea la apă a unui vapor. Impresionată, am venit acasă şi am desenat vaporul şi sticla de şampanie.
        Taică-miu a luat încântat caietul şi m-a lăudat, apoi l-a răsfoit curios. Văzând zeci de portrete ale lui Ceauşescu, şi-a piedut toată veselia:
         – Copile, începând de astăzi, nu mai ai voie să desenezi! Caietul şi culorile se confiscă!
         Mi s-a pus un nod în gât dar, m-am ţinut tare şi i-am demonstrat că n-are nici un drept fiindcă erau cumpărate din banii mei. S-a mai îmbunat, mi-a explicat despre satrapiile din Imperiul Persan, de ochii şi urechile regelui. Mi-a povestit despre oameni care au zăcut în puşcării şi au murit sau au fost schilodiţi fiindcă au zis una sau alta despre partid sau mult-iubitul. M-a rugat frumos să desenez, oiţe şi căluţi dar, să-l las dracului pe Ceauşescu că intrăm tot neamu-n puşcărie!
         Ceva se fracturase-n sufletul meu de copil.
 Nu m-am mai jucat niciodată cu sora mea de-a Ceauşescu dar, cum nu aveam altă jucărie decât ceştile de cafea, am pus în scenă Vizită de Caragiale, înlocuind pateul cu dulceaţa.
          Mă mai gândeam uneori la Ceauşescu şi costumele lui elegante.
          Îl invidiam imaginându-mi că mănâncă portocale, kaiser şi muşchi ţigănesc pe săturate. Evident, acestea erau în mintea mea bunătăţile supreme: fiind scumpe mama le cumpăra în cantităţi mici şi numai cât să gustăm.
         În anii următori, noi am pregătit lămâiul cu bucurie şi înfrigurare.
         Moş Gerilă, un tip foarte practic mi-a pus conştiincios câte o pijămăluţă cu o glucoză şi două portocale sub lămâiul ca bradul; surorii mai mari caiete sau un stilou Student de treizeci şi şase de lei- modelul de top de la Flaro. Alteori primeam mănuşi, maieuri şi flanele de piele. La dulciuri formula era standard: o glucoză şi două portocale de fiecare! Eu speram la ciocolată, o trusă de doctoriţă de douăzeci de lei sau un telefon de jucărie de douăzeci şi cinci de lei. Eram foarte informată şi vorbeam tot anul despre ce-mi doream dar, vorbeam de-a surda.
         Pentru taică-miu erau mai importanţi copii lu’ Jeni, târfa-prădătoare pentru care a făcut un CAR de 15000 de lei.
         Mama întindea de bani cât putea ca să ţină casa. Cum era să dea douăzeci şi cinci de lei pe jucăria mea când o butelie era douăzeci şi şapte? Când n-avea bani de butelie stăteam la coadă la găzărie şi ieşeam din foame cu gaziera. Chinu’ după lume! Adormeai lângă ea şi mâncarea avea un gust dubios.
        S-a îndurat până la urmă moşul şi a adus o maşină de salvare din tinichea şi în alt an o sobă-masă de gătit, tot din tablă la şase lei bucata fiecare dar, şi câte o ciocolată. În sfârşit, ciocolata a luat locul meschinei glucoze fiindcă începuseră lipsurile, zahărul se raţionalizase şi glucoza dispăruse cu desăvârşire.
       Am început să aud la şcoală că la unii copii vine Moş Crăciun încărcat de jucării şi dulciuri. Şi am început să-mi doresc să vină şi la mine Moş Crăciun, fiindcă Moş Gerilă mă dezamăgise în fiecare an.
         Am întrebat-o pe mama de ce la mine, un copil harnic şi cuminte vine Moş Gerilă şi la colegii mei, unii chiar slabi la învăţătură, obraznici şi răzgâiaţi vine Moş Crăciun.
         N-a ştiut să-mi răspundă sau poate nici nu a auzit întrebarea. Avea necazuri mari cu papașa care nu aducea bani acasă şi era destul de violent.
Am întrebat-o pe învăţătoare.
         Eram în clasa a două. M-a întrebat zâmbind parşiv:
         – Îl ştii pe Crăciun de la a IV-a?
         – Sigur că-l ştiu.
         – Şi pe bunicul lui? Bătrânul care împinge zilnic un cărucior de butelie prin faţa şcolii?
         – Nu-l ştiu dar, sunt destui moşi care împing câte un cărucior de butelie pe aici. Trebuie să fie unul înalt şi slab, m-am gândit eu repede la unul care-ar aduce cu puştiul de la a IV-a A.
         – Ei, ăla este Moş Crăciun! Şi la cât eşti tu de deşteaptă sper că te duce capul, că moşul ăla ponosit, dacă ar avea măcar o jucărie ar da-o nepoţilor lui, nu ţi-ar aduce-o ţie!
          Răspunsul era logic şi m-a devastat. Apoi, am înţeles că toţi cei care primeau jucării frumoase aveau brad: Moş Crăciun nu venise la niciun lămâi!
         Şi, atunci, pentru prima dată am înţeles magia bradului! Pe atunci era obiceiul ca cei ce veneau în vizită să dea un bănuţ la copil. Standard era un leu dar, uneori aveam noroc şi nu avea mătuşa schimbat şi pica o fisă de trei lei.
      Mătuşile îşi făceau des vânt pe la noi, fiindcă la 16 vişini, opt pruni, doi meri, un piersic şi o mică solă de căpşuni, pe leul dat copilului îşi făceau şi dulceaţă şi vişinată şi compot şi se şi ghiftuiau de fructe proaspete. Şi bineînţeles că tot eu îmi rupeam oasele ca să le culeg. Servicii impecabile şi complete la un leu!
 Mi-am strâns bani şi anul următor mi-am cumpărat brad.
         Prea târziu!
        Am înţeles în sfârşit de ce Moşul venea ori pe 30 ori pe 31 decembrie: ziua de leafă la Şantierul Naval!
       I-am spus mamei care s-a minunat de perspicacitatea mea dar, secretul fiind dibuit, mama s-a simţit uşurată de povara lui Moş Gerilă  şi a cheltuit banii în folosul casei.
                Ce lecţie biblică amară pentru mica pionieră! Preţul cunoaşterii era devastator! Moş Crăciun nu mă băga în seamă iar eu, scormonicioaie, reuşisem să-l alung până şi pe săracul Moş Gerilă din viaţa mea!
         Dar, librăria de la şosea era pe colţ şi avea vitrine mari, generoase. Puteam să admir jucăriile ore întregi după pofta inimii! Nu-mi făcea nimeni concurenţă! Ceilalţi copii aveau jucării acasă şi erau ocupaţi să se joace cu ele. Sutele de jucării din librărie erau numai ale mele!

DUPĂ 20 DE ANI


21 decembrie 1989 a fost o zi aşteptată şi dorită cu înfrigurare şi deznădejde: ziua dinaintea unei mari bucurii! A urmat entuziasmul inconştient. Aş vrea s-o întâlnesc pe fata care dansa în faţa coloanei de manifestanţi pe 22 decembrie pe podul Grozăveşti sau pe cei doi băieţi cu Dacie roşie care ne-au luat din faţa căminelor Grozăveşti pe 23 dec 1989, cu care am străbătut oraşul triumfal, cu patru steaguri decupate, până în Piaţa Dorobanţi. Noroc că nu ne-a împuşcat nimeni, eram o ţintă interesantă! După 12 ianuarie a venit amărăciunea şi încă mai simt pelin sub limbă! Dar, sunt conştientă secundă de secundă de libertatea câştigată, eu ştiu bine cum a fost înainte! Aşteptări? Să ne lase şmecherii planetei să ne vedem de viaţa noastră! Politicienii să fure mai puţin măcar de acum înainte, un guvern care să nu se bâlbâie, capabil să facă economia funcţională, o politică fiscală coerentă şi predictibilă, mult bun simţ şi Doamne păzeşte de calamităţi naturale, că ne ajunge RĂUTATEA LUMII!