CU TAURUL FERNANDO LA VIENA


Eram la Viena intr-un restaurant chinezesc şi mâncarea era extraordinară. După două experimente horror în restaurantele chinezeşti din Paris, unde preparatele erau sleite, gătite dintr-un animal necunoscut, am comandat cu moderaţie. Cum toate au fost delicioase, am multiplicat comanda în mai multe ture. Pe lângă mâncarea bună şi interiorul elegant, am avut parte şi de-un piccolo zglobiu. Continuă lectura

INTERVIU


Acum o lună Sânziana Ene, managerul Galeriei PROMOSEO cunoscută în blogosferă şi ca sinsdesign mi-a solicitat un interviu. Îl redau fără intervenţii pe text.

Doina Popescu profesor, scriitor, blogger

februarie 18, 2010 sinsdesign

Ajung la ultima parte din seria interviurilor promise în această săptămâna.

Dacă ieri vă invitam la un interviu cu Jeanina, astăzi vă invit la interviul Doinei Popescu , cea care a câștigat titlul de blog al săptămînii în galeria Promoseoo.

Mai multe detalii despre blogul saptamanii puteti citi aici.

Schimbând ușor registrul, trec la o bloggerita de profesie profesoară de matematică,  care colaborează ca jurnalist cu mai multe publicații din Braila și Galați.  Nu pot trece cu vederea faptul ca Doina iubește avioanele și pilotajul sportiv și a publicat deja un roman,COMISIA ZURICH.

V-am făcut deja curioși? Vă invit să citiți rîndurile de mai jos.

1) Ce a fost mai întâi, blogul sau bloggerul?

Cu certitudine, spiritul de blogger s-a oţelit înaintea apariţiei blogului.
Prin 2007 am vrut să-mi fac un blog şi am intrat să iau pulsul blogosferei. Cred că am avut ghinion.
Am intrat pe blogul unor celebrităţi care spuneau “nimic” şi unde nişte trepăduşi, cu sutele, comentau ce voiau ei dar, în general fără legătură cu “nimicul” iniţial.
Am glisat spre bloguri anonime şi am nimerit nişte bloggeri nervoşi, complexaţi, fericiţi că pot jigni protejaţi de anonimat. Am zis ok, ne înjurăm în tramvai, la piaţă, la stop sau la benzinărie. De ce să o facem şi pe net? Şi am pus punct acestui capitol.
Blogosfera are sens doar dacă este dominată de informaţie corectă, eleganţă în exprimare, discurs inteligent şi evident, umor…
Am rămas doar cititor de bloguri şi în timp am observat o profesionalizare a acestei branşe. Aspectul şi conţinutului blogurilor a evoluat exponenţial, ritmul s-a înteţit şi am zis că este timpul să intru în acest angrenaj viu.
Sunt printre cei mai “tineri” bloggeri cu debut în 20 decembrie 2009. După 50 de zile pe WordPress am 133 de postări, 900 de comentarii şi 10000 de vizitatori.
Este mult, este puţin? Cititorule, când toţi îţi dau termene, somaţii, ore suplimentare, amenzi, penalităţi, refuz la plată, ghionturi sau şuturi în fund, eu îţi dau măcar un zâmbet. Dacă eşti harnic şi mă cauţi la CUIBARUL CU OUĂ, poate-ţi iei mai multe…
Toată naţiunea l-a căutat pe Năstase la ouă şi nu s-a ales cu nimic! Căutaţi-mă şi pe mine la ouă, vă rog…, zâmbiţi şi căutaţi-mă!
Hărnicia cititorilor mei m-a ţinut aproape de blog şi simt că am dat la schimb bucurie.

2)Cât de mult sau cât de puţin ai suferi dacă toate ziarele din lume s-ar desfiinţa?

Ziarele, scrise bine sau prost sunt o expresie a libertăţii şi ele n-ar trebui să dispară ci să se adapteze. Că evoluţia tehnologică le va muta în mediul on-line este o certitudine dar, vor rămâne şi cititori conservatori care vor dori gazeta de hârtie.
Dar cititorii sunt mai inteligenţi decât patronii de ziare şi au un orizont de aşteptare bine definit.
Ziarele on-line se scriu practic simultan cu desfăşurarea evenimentului dar şi feedback-ul este instantaneu.
A se vedea ce petardă şi-a băgat în chiloţi Ionuţ Popescu când s-a transformat în avocatul celor de la Roşia Montana, şi ce comentarii mature, documentate, pertinente şi la obiect au făcut cititorii. Eu dacă eram redactor şef la respectivul ziar, racolam trei dintre comentatorii cei mai valoroşi şi îi angajam imediat cu un pachet salarial stimulativ.
Cât de moral este să tăiem păduri ca să facem ziare, iată un subiect greu de epuizat! Eu am această dilemă: am de tipărit trei cărţi în următoarele 2 luni şi nu am o soluţie care să mă mulţumească.
Iniţial mi-am propus să le public doar pe net dar am înţeles că în România majoritatea oamenilor citesc doar cărţi tipărite. Numărul celor care au renunţat la abonamentul de net din cauza crizei este alarmant iar alţii nu au acces nici măcar la serviciu, având doar intranet.
La Gaudeamus, am discutat cu cititorii şi majoritatea mi-au spus că citesc doar recenzii sau referinţe pe net dar cartea o preferă pe noptieră.

3) Poţi încheia o zi bună fără a pune ceva pe blog?

Scrisul pentru mine are o forţă vindecătoare:  în roman sau pe blog este forma mea de luptă cu toată RĂUTATEA LUMII!
Scriind, mă transform într-o imensă staţie de epurare: iau toate mizeriile şi pe toţi ticăloşii din viaţa mea şi îi transform în hohote de râs… APĂ VIE, cum zicea Petroniamarcs, o cititoare de-a mea.
Chiar dacă n-am un prieten ca Roman Rolland, sunt o cititoare prea versată, ca să nu fiu conştientă că romanele mele vor avea succes. Dar cu siguranţă, voi intra în cărţile de şcoală ca inventatoarea unui nou gen literar: “proză afurisită”
Zile bune sau grele, noaptea, cu laptopul în braţe am o misiunea clară: să scriu măcar o proză afurisită pentru cititorii mei care păzesc toată ziua blogul să vadă ce-am mai scris.

4) Cum ar trebui să arate un blog ideal ?

Ca şi conţinut, depinde dacă-i jurnal, blog de informare, de opinie, fotoblog sau…  blog de scriitor. Conţinutul original, interesant şi de calitate este obligatoriu…
Dacă discutăm de aspect, m-ai prins unde mă doare! N-am găsit o formulă care să mă mulţumească dar sunt în studiu. Îmi doresc un blog ca un acvariu în care să vezi toţi peştii în splendoarea lor. Să fie accesibil, uşor de citit şi să-l încânte pe cititor să scormonească.

5) Cât de scriitor este un blogger şi cât de blogger trebuie să fie un scriitor?

Un blogger care scrie zilnic şi se exersează în strunirea şi deopotrivă dezlănţuirea cuvintelor, în funcţie de genul abordat poate cocheta în timp cu jurnalismul sau cu scrisul de cursă lungă. Dar ca să merite să tai un copac pentru cartea ta, trebuie să ai determinare şi un talent viguros. Se scrie mult şi prost în ţara asta!
În cazul unui scriitor situaţia este complicată.
Cum în România, oricât de talentat ai fi, nu poţi trăi din scris dacă nu faci parte dintr-o gaşcă de succes din sferele înalte ale literaturii, îţi rămâne să-ţi împarţi cele 24 de ore între slujbă, scris şi somn, sperând că familia te va ierta că îi acorzi ceva mai puţin timp. Şi din puţinul timp pe care-l ai pentru scris împarţi cu blogul…
Cât timp să dedici blogului şi cât romanului în lucru… grea dilemă!
Probabil într-o etapă următoare voi scrie romanele direct pe blog şi voi posta zilnic câte un fragment… poate…

Despre Doina :
Activitate literară:
Romanul COMISIA ZURICH -publicat noiembrie 2009
Romanul Când Dumnezeu era-n vacanţă -corectat, aşteaptă fonduri să intre la tipar
Poveşti cu Popeşti şi alte răutăţi – volum de proză afurisită- în curs de corectare, aşteaptă fonduri să intre la tipar
Romanul ARDEI IUŢI- în curs de finalizare

Precizare: Un prim tiraj din romanul DUMNEZEU ERA-N VACANŢĂ s-a tipărit deja, urmează lansarea.

Vă aştept şi LA TANTI ELVIRA


NOPŢI ALBE


Bunica din partea tatălui, la vreme de iarnă îşi lua radioul pe lămpi la spinare, lăsând pe moş să vadă de animale şi venea la oraş, mare amatoare de trai boieresc. Radioul era marca Bucureşti, mare cât juma’ de ladă de zestre dar, fără muzici şi ştiri, baba nu putea trăi.
După ce-ncerca clanţa la toate patru fetele, cu urături şi păruieli, venea să petreacă iarna la noră, zicând că-i mai bună căldura de lemne decât dogoarea falşă de calorifere la bloc, chit că două fete stăteau la casă şi doar două la bloc.
Băboiul tot îşi făcea de lucru pe la poartă lăsând-o deschisă, gândind c-o veni cineva s-o anunţe de moartea moşului.
Eu mă necăjeam rău, fiindcă porcul se plesnea în uşa cotineţii până o deschidea şi, dacă prindea poarta deschisă… pe-aci ţi-e drumul! Nu de lipsa cârnaţilor la Crăciun mi-era, cât de bătuta care m-aştepta de la papaşa dacă s-ar fi întâmplat aşa pocinog.
Cât eram de mică, să fi avut vreo patru ani, că nu eram încă la grădiniţă, nu mi-a fost greu să pricep că nu atât ducea grijă de moartea moşului, cât trăgea mare nădejde!
De năduf i-am spus-o şi lui papaşa şi, cum atunci când era treaz avea simţul glumei, a râs pe săturate spre oftica babii.
Într-o seară i se năzare băboiului să mă cheme să dorm cu ea şi-mi trimite mesajul prin papaşa: de nerefuzat!
Acuma, n-o ridicasem încă la rang de Satană dar nici prea dragă nu-mi era, dar cel mai tare-i duceam grija să nu moară-n somn şi să dorm cu leşul lângă mine.
Cum băboiul dormea cu radioul la cap şi o lampă de carte aprinsă, mi-am luat un fulg şi o oglindă ca să mă-ncredinţez peste noapte că baba trăieşte.
Spre mirarea mea, peste cămaşa de noapte şi-a pus bunda. Îmi plăcea bunda ei, din izmene de ministru zicea ea, fiindcă era din material reiat,(în perioada interbelică miniștrii purtau costume din material reiat) cusută cu aţă întărită şi cu nasturi metalici, recuperați de la un vechi veston ostăşesc.
De cum a adormit i-am pus fulgul pe buze şi m-am pus pe aşteptat. O vreme a fost bine, fulgul mişcându-se încet-încet. Încă trăia!
Ei, şi-odată se pune băboiul pe horcăit şi pe sforăit, să cadă varul de pe pereţi!
Până la urmă nu era chiar rău, că pe fond sonor măcar ştiam că-i în viaţă, când… hâţ! -aspiră baba fulgul.
Duceam grijă că s-o sufoca dar, unde s-o fi fixat fulgul buclucaş, că băboiul scotea nişte zgomote undeva între pârţuri de dropie şi trompetă de pionier.
Mi-am făcut planul s-o şterg la soră-mea mai mare, să dorm cu ea dar, lângă uşă era o măsuţă şi pe măsuţă… paharul cu dinţii babei.
De voinică ce eram, băteam toţi băieţii de pe stradă dar, pe lângă dinţii din pahar n-am putut să trec şi pace! Și nici acum nu ştiu dacă m-aş învrednici…
Neputând să dorm de la atâta sforăit-grohăit, m-am ridicat în genunchi şi-am început să mă joc la radio. Răsuceam de butoane, atingeam clapele pe care mi le imaginam de pian până mi-a venit o idee. Mă întorc spre babă şi încep să-ntorc nasturii metalici. La faza asta intră papaşa să bea apă fiindcă la noi, camera de oaspeţi nu era încălzită pe timpul iernii, acolo fiind cazat purcelul după Ignat. Deci, băboiul dormea în bucătărie.
Behăit de somn, papaşa mă întreabă:
-Radu tati, ce faci cu nasturii lu’ mă-ta marea?
-Nu vezi în ce hal sforăie? Îi dau sonorul mai încet!- şi arăt spre radio.
Impresionat, m-a luat să dorm cu el ca să mă scutească de necaz, aşa că restul nopţii am răsucit nasturii de la pijamaua lui papaşa, fiindcă sforăitul lui era ca mugetul elefantului iar când se mai domolea, lesne dovedea şi-o vacă…

LA NOI LA BRĂILA, LA TANTI ELVIRA


Prundea-FLORI

Prundea-FLORI

Astăzi am fost invitată să vorbesc la vernisajul unui talentat pictor brăilean, Marian Prundea.

Am primit această onoare, deoarece soţia maestrului a fost încântată de lectura romanul meu, Comisia ZÜRICH.

Am vorbit liber la eveniment dar, voi încerca să reconstitui speach-ul, măcar în linii mari, ca să vă redau întrucâtva atmosfera momentului:

Am să încerc să nu vorbesc despre cultura românească la acest moment, un fel de fată fără zestre, care nu interesează decât pe o mână de artişti aflaţi pe cont propriu şi, care se finanţează în condiţii dramatice, fonduri existând doar pentru pomenirea artiştilor morţi, la fel de săraci şi ignoraţi în timpul vieţii, ca noi, cei de acum.

Am să vă povestesc despre primele mele întâlniri cu pictorii. Eram prin clasa a VI-a când am descoperit expoziţiile de la parterul Muzeului cu intrare prin Calea Galaţi.

Vernisajul era urmat de o expoziţie permanentă cu intrare liberă ce ţinea între trei săptămâni şi trei luni, în funcţie de importanţă, pile sau alte considerente pe care nu le cunosc.

La vernisaj vorbeau critici, alţi pictori şi reprezentanţi ai autorităţilor locale responsabile cu activitatea culturală. Eu aveam mereu ceva de spus şi ridicam mâna ca la şcoală dar, rar mă băga cineva în seamă. Cum eram nelipsită, deja mă învăţaseră şi, la o lansare, pictorul Nicos Rofatis mi-a dat cuvântul. Probabil că i-a picat bine ce-am spus, căci după vernisaj m-a oprit la o gustare: brânză, ceapă, icre, măsline şi o damigeană de vin.

Am mâncat cu spor şi mi-au pus un pahar de vin, nu prea mare, cam cât un păhărel de candelă.

Consternată, am explicat că sunt doar clasa a VI-a şi nu beau vin, făcând o teorie de 20 de minute despre nocivitatea alcoolului la vârste fragede.

Bineînţeles, toţi aveau de vorbit chestii mai importante sau bancuri savuroase şi, nu s-a deranjat nimeni să-mi facă rost de apă. Dă-i cu măsline, dă-i cu brânză sărată, n-am mai rezistat şi-am trecut la vin.

Maestrul Rofatis se scarpină-n barba neagră, creaţă şi deasă şi zice pişicher:

-Da’ ce-ţi sclipesc ochii de inteligenţă, fata tatii!

Eu, vinovată, cu al patrulea pahar în mână zic cu voce mică:

-De la vin maiestre, de la vin!

Până la plecarea la facultate n-am lipsit de la nicio expoziţie dar, la chefuri cu pictorii n-am mai rămas niciodată că era belea: aveau vinul bun!

1988 este anul când s-a lansat domnul Prundea, punînd mâna pe locul doi pe ţară la un concurs de profil.

L-am întâlnit pe dl Prundea în urmă cu un an la o expoziţie în aer liber în Grădina Mare din Brăila. Am cumpărat două peisaje de toamnă care mi-au atras atenţia prin cromatica plauzibilă.

Cromatica plauzibilă… Să vorbeşti ca un critic de artă sună ca Dracu’, nu-i aşa? Ei bine, le-am cumpărat pentru că mi-au plăcut pur şi simplu! Un amurg de toamnă violet, cu o tuşă romantică dată de o bancă şi un felinar de epocă şi al doilea, o uliţă ce îmi amintea de copilăria mea la ţară în vacanţele de vară, au detronat două catedrale reci, vineţii, cumpărate cu mare cheltuială prin călătoriile mele prin Europa.

Deci, cele două peisaje de toamnă ale domnului Prundea au intrat în intimitatea dormitorului meu ( aici s-a râs spontan şi s-a aplaudat) şi fără ştirea şi vrerea domniei sale mi-au inspirat un volum de Proză Afurisită care este în curs de apariţie. Mă gândeam să îl contactez, ca să-i arăt cam ce-a putut să inspire măiestria domniei sale, când, aflându-mă la Salonul de carte de la Bucureşti, am avut surpriza să fiu sunată de maestru Prundea ca să particip la acest vernisaj.

Sigur că am acceptat fără să stau pe gânduri şi în stilul meu de a face totul în afara regulilor şi a uzanţelor, am evitat să mă-ntâlnesc cu maestrul în acest interval ca nimic să nu fie regizat sau contrafăcut în intervenţia mea. Mi-a lăsat imaginile pe stick şi am fost surprinsă de tema abordată, într-o manieră total diferită de picturile pe care le cunoşteam deja.

Sigur, în luna martie femeia este vedeta şi orientarea pictorului este firească spre o astfel de temă,  frumuseţea femeilor de la Brăila reprezintă brand local.

Preocuparea pictorului merge spre femeia intelectuală, de-o eleganţă aristocratică. Vesele sau melancolice, femeile domnului Prundea au un aer misterios, ochii fiind mascaţi de pălăriile elegante.

Dintr-o precauţie lesne de-nţeles ori sedus de nostalgia altor vremuri, femeile domniei sale sunt contemporane cu bunica-fată mare! Graţie şi eleganţă imposibil de detectat în prezentările de modă contemporane cu   fătuci anorexice, stranii umeraşe umblătoare.

Dar, cum îi şade bine unui bărbat matur, se pare că în aceeaşi măsură este preocupat şi de femeia frivolă, provocatoare.

Sigur că nu poţi să priveşti în istoria modernă a Brăilei fără să fredonezi „La noi la Brăila, la Tanti Elvira…” Fetele frumoase ale Brăilei, frivolele înregimentate sau nu la Tanti Elvira, se dezvăluie în pas de dans. Dacă  nu au ochii închişi, dansatoarele maestrului au privire provocatoare dar fără nicio urmă de vulgaritate şi asta nu ştiu dacă ţine de atitudinea modelelor sau de abordarea elegantă a artistului. După vestimentaţie şi după atitudine, lesne le poţi suprapune peste personajele Hortensiei Papadat-Bengescu sau ale lui Camil Petrescu.

Într-unul din tablouri, o blondă tulburătoare ne trimite fără dubii, cu gândul la fatala Marlyn Monroe.

Probabil printr-o lege a compensaţiei, când ai o brunetă acasă, blonda din minte te dă de gol pe pânză.

Evenimentul a fost remarcat şi de reporterii ziarului local Obiectiv-vocea Brăilei. Pentru a nu altera punctul de vedere al presei, redau articolul integral şi fără intervenţii pe text. Această parte reprezintă un up-date la postarea iniţială.

Femeile lui Camil Petrescu la Biblioteca Judeţeană

Vineri, 12 Martie 2010 | Cristina DOSULEANU

Miercuri seara, Biblioteca Judeţeană „Panait Istrati” a găzduit vernisajul expoziţiei „Renaşterea naturii” şi „Femei” realizată de artistul plastic amator Marian Prundea, fost elev al regretatului Vespasian Lungu. În cele 40 de lucrări în ulei, sunt prezentate flori, mai puţine, şi mai multe femei în diferite ipostaze, mai ingenue sau mai senzuale. Ceea ce frapează însă în creaţia lui Marian Prundea este culoarea. Tablourile sale sunt vesele, colorate, aşa ca primăvara, indiferent de subiectul abordat. Predomină roşul, rozul şi albul, în diferite nuanţe, fapt care creează o atmosferă luminoasă. Primarul Aurel Simionescu a remarcat frumuseţea femeilor din tablourile artistului şi i-a adresat invitaţia de a expune în spaţii şi mai generoase, unde să poată chiar vinde lucrări. Scriitoarea Doina Popescu a remarcat că personajul principal al expoziţiei este femeia din anii ’40, aristrocrată, inteligentă, instruită, dar că între creaţiile de acest gen se regăsesc şi femeile frivole, dar care nu sunt vulgare, adevărate personaje din cărţile Hortensiei Papadat Bengescu sau ale lui Camil Petrescu. La evenimentul moderat de şeful serviciului de Relaţii Publice, Claudiu Brăileanu, a fost prezent şi directorul Bibliotecii, Dragoş Neagu. La final, autorul a precizat că a vrut să aducă o bună vestire a primăverii cu această expoziţie, primăvară care, chiar dacă întârzie să apară, să fie purtată în suflet.

Sursa: Ziarul OBIECTIV-vocea Brăilei, ediţia de vineri-12 martie 2010

CE ESTE VIAGRA?


Muncă grea pe mama,  să sature zilnic şi încă de trei ori, cele şase suflete ale casei şi cu căţeluşa Carla şapte.

Mai oboseşte, mai uită, mai oftează dar de mâncărurile ei meştere şi de plăcintele zilnice, nu s-a plâns încă nimeni.

Astăzi mă prinde prin bucătărie şi-mi zice:

-Demult voiam să te întreb despre Viagră…

Cum pe mama a adus-o barza şi pe noi asemenea, curiozitatea mamei m-a făcut să zâmbesc. În cuvinte blânde şi meşterit alese, ca să nu-i aduc o vătămare firii ei sensibile i-am explicat că nu e Viagră ci Viagra, o pastilă albastră şi scumpă, care reface încrederea şi prestigiul domnilor în faţa cucoanelor zglobii şi nesătule. Pentru că explicaţiile mele pe ocolite nu au lămurit prea mult speţa, am luat-o pe scurtătură, explicând că-i o pastilă „de putut„.

Mama m-a ascultat uimită, apoi mi-a zis:

-Nu Viagră de-asta-mi trebuie mie! Eu vreau Viagră pentru bătrâni, de la stat!

-Mamă, Viagra merge şi la tineri şi la bătrâni dar, nu cred să se dea compensat…

-Ba, am auzit la televizor că se dă la bătrâni!Viagră că mi-am vândut pământul!

-Ooops! Aia-i rentă viageră, mama! Mă interesez mâine!

CĂRŢI ŞI CAFEA-vicii pe cale de dispariţie


Săptămâna trecută mi-am promovat romanele la Salonul de carte Bucureşti, în incinta Muzeului de Istorie al României.

Se pare că manelismul, telenovelele, comoditatea, internetul şi lipsa banilor vor face din citit un act întâmplător şi sporadic.

Dacă eu, personal, nu am avut a mă plânge fiindcă genul abordat de mine este savuros şi încă trezeşte interes, iar vânzările au depăşit Gaudeamus-ul, prin târg a cam bătut vântul, aducând mai mult cu un loc unde bătrânii au venit să socializeze.

Un domn sobru, cu figură autoritară a răsfoit romanele, s-a interesat de subiect, a cântărit nehotărât cele două romane şi se părea că s-a decis la Comisia ZÜRICH.

-Cât costă?

-20 de ron.

-Aha!

-Doriţi şi un autograf?

– A, nu, că eu nu cumpăr… Ştiţi… eu nu citesc…

-Aha! -este rândul meu să exclam.

Lângă standul meu era standul de cafea.

Tipul întreabă autoritar:

-Cât costă o cafea?

-3 lei!- răspunde prompt vânzătorul de cafea.

-Cu zahăr, cu lapte?

-A, nu, că eu nu beau cafea!

-Aha!-zice şi vânzătorul de cafea.

Mă puteţi citi şi pe http://doinapopescu.blogspot.com

PROBĂ DE TUPEU


Noutăţi-Salonul de carte Bucureşti-5 martie 2010

Pe timpul târgului am lăsat preţul romanelor la 20 de lei. Ieri, un brăilean pensionar cu figură simpatică, stabilit de mulţi ani în Bucureşti a fost interesat de romanul COMISIA ZURICH.

Deschizând portofelul a constatat jenat că n-are decât 15 lei.

Impresionată că în vremuri de criză un pensionar îşi cheltuie ultimii bani pe o carte i-am oferit-o din partea mea. Mi-a spus înţelept şi blajin că tinerii au mai multe încurcături cu banii decât bătrânii şi nu a acceptat decât să-mi lase cei 15 lei şi să revină sâmbătă cu diferenţa.  Demnitate şi fermitate ce-ţi blochează orice protest.

Un tip mătăhălos, cu guşă strajnică, ochi bulbucaţi şi pantaloni vişini intraţi la apă, care s-a foit şi ieri pe la stand s-a prezentat ca profesor universitar pensionar. Mi-a explicat că din pensia mizerabilă de 2700, adică 27 de milioane de lei vechi plăteşte 270 lei impozit la suma ce depăşeşte 1000 lei şi banii nu-i ajung nici de mâncare dar cărţile mele îl tentează şi îmi propune un barter: să-i dau cărţile şi el în schimb să-mi spună părerea lui de profesor universitar.

Privirea mea a fost suficientă să-şi ia tălpăşiţa.

O domnişoară spune consternată:

-Eu am salariul 650 lei dar dau în fiecare lună 200 lei pe cărţi!

SALONUL DE CARTE BUCUREŞTI 2010- ADA

SALONUL DE CARTE BUCUREŞTI 2010- ADA

http://miculscriitor.weblog.ro

INVITAŢIE la Salonul de carte Bucureşti


 

În perioada 3-7 martie 2010, vă aştept la Salonul de carte Bucureşti, ce se va desfăşura in elegantele holuri ale Muzeului National de Istorie a Romaniei.

Mă găsiţi pe primul culoar în dreapta, în capăt, strategic lângă standul cu cafea. Şi buda este un reper de luat în seamă dar vă orientaţi şi după afişele de promovare ale romanelor Comisia ZÜRICH şi Dumnezeu era-n vacanţă.

Vă aştept cu romane proaspăt scoase din tipografie, fursecuri, autografe şi mostre de proză afurisită live.

 

Romanul DUMNEZEU ERA-N VACANŢĂ…


Sabrina  mi-a făcut o felicitare superbă pe care n-am avut vreme s-o scanez ca să mă laud cu ea dar şi grafica coperţii pentru romanul DUMNEZEU ERA-N VACANŢĂ care mâine ar trebui să fie gata. Sabrina are 9 ani şi aşteaptă notele voastre. Voila!

coperta romanului DUMNEZEU ERA-N VACANŢĂ

coperta romanului DUMNEZEU ERA-N VACANŢĂ

coperta romanului DUMNEZEU ERA-N VACANŢĂ

coperta romanului DUMNEZEU ERA-N VACANŢĂ

coperta romanului DUMNEZEU ERA-N VACANŢĂ

coperta romanului DUMNEZEU ERA-N VACANŢĂ