CINE ŞI-A ÎNŞELAT NEVASTA, HAI SUS, HAI SUS, HAI SUS!


Prietena mea, o frumuseţe cu ochi verzi se angajează într-o bancă pe la începuturile anilor ’90. Pe muncă îndârjită se menţine în bancă şi urcă în ierarhie copăcel-copăcel până la posturi cu greutate în centrală. După vreo zece ani de carieră, motanul, răsfăţatul casei, s-a văzut concurat. Cunoaşte un tip bine din presă, director de ştiri la un trust puternic şi în scurt timp se căsătoresc. Nuntă cu ştaif, invitaţi din high-life cât să umple vreo două reviste colorate. Suntem plasaţi la masa prietenilor buni şi de nădejde şi evident, ne cunoaştem toţi între noi, cu bune şi rele. Între mâncăruri alese şi băuturi pe care le-am ignorat discutăm ca fetele. La dreapta mea o nevastă înlăcrimată că-l prinsese pe domnul soţ în offsaid. La stânga, se plânge şi cealaltă nevastă că soţul ei, cam pierde sume mari de bani la poker şi mai calcă şi pe de lături. Eu le explic senină că n-am probleme de genul ăsta, soţul meu nici nu bea niciodată, nu-mi produce nici alte supărări şi fetele se uită cu jind la exemplarul meu de soţ model, unic şi nemaiîntâlnit. Pe la trei dimineaţa se schimbă ritmul muzicii şi după ce zice maestrul Gică Petrescu câteva, orchestra bagă un cântecel pe care îl cântam în copilărie prin tabere: Cine-i născut în ianuarie, hai sus, hai sus, hai sus! Ajunge şi la decembrie, apoi continuă cu cine şi-a înşelat nevasta, hai sus, hai sus, hai sus!

Din cei vreo 300 de nuntaşi, singurul care se ridică, fericit, cu paharul sus şi făcând bezele la toată nunta, cine credeţi? Soţul meu, exemplarul de soţ model unic şi nemaivăzut. Nu-mi aduc aminte să fi avut altă dată în viaţă o surpriză mai mare. Sute de întrebări veneau buluc peste mine năucindu-mă: Cum? De când? Cu cine? O cunosc? Accidental? Permanent? În hoteluri scumpe? Pe centură? De plăcere? Pe bani? E îndrăgostit de alta? Viciu ? Voi divorţa? Dar, copii? Mi se mişca linia orizontului, făcusem temperatură instantaneu, urechile îmi pulsau înroşite. Mă uitam la fericirea de pe chipul lui, la seninătatea din priviri şi nu puteam să cred iubitul meu soţ a ales o astfel de cale să mă anunţe că marea iubire a murit. Nefericirea mea era în crescendo, mireasa nu-şi putea crede ochilor, mama miresei, prietena noastră de suflet avea lacrimi în ochi iar nuntaşii aplaudau curajul perfect bărbătesc şi evident singular.

Orchestra continuă odiosul cântec. Mă hotărăsc rapid. Decât să-i scot un ochi după şi să-l torturez cu întrebările, decât să mă umilesc cerşind răspunsuri mai bine-i bag şi eu jăratec sub fund! Iau paharul în mâini, îmi ascund disperarea şi mă ridic surâzând. Salut masa miresei şi apoi pe toată lumea. Sala aplaudă frenetic. Evident, sunt singura în balans şi orchestra, încântată de spectacolul savuros reia refrenul şi continuă lălăiala minute bune. Soţul meu, senin şi relaxat discută cu un nuntaş şi ridică paharul spre mine zâmbind fericit. Mă aşez . Aplauzele se potolesc şi soţul meu îmi dă un pupic. Cu dragoste! – Mă întreabă senin: auzi, da’ tu nu eşti născută la nouă luni? – Poftim? – Puteam să jur că eşti născută la nouă luni! – Bineînţeles că sunt născută la nouă luni! -Şi atunci de ce te-ai ridicat în picioare? – Ca să fac unu’ la unu’, iubire! Preferai să-ţi rup un picior? – Mami, ai băut ceva? – Doar apă plată cu lămâie! – Şi dacă nici nu eşti născută la şapte luni şi nici nu te-ai pilit de ce te-ai ridicat? – Dar, tu de ce te-ai ridicat, dragule? – Da’ ce, tu nu ştii că sunt născut la şapte luni? – Poţi să-mi spui cam ce are sula cu prefectura? – De ce vorbeşti urât, nu-i stilul tău? Nu înţeleg de ce eşti supărată! – Pentru că preferam să-mi spui în alt context că m-ai înşelat.     – Sigur n-ai băut nimic? Cum să te înşel? – Atunci de ce te-ai ridicat iubire în picioare, când a întrebat orchestra cine şi-a înşelat nevasta? – Eu? M-am ridicat numai la aprilie şi la cine s-a născut la şase luni!  N-am  înţeles de ce te-ai ridicat tu că doar eşti născută la nouă luni! Dar, ai văzut ce special este soţul tău? Din atâta popor sunt singurul născut la şapte luni şi m-au aplaudat toţi! Dar şi pe tine… Ciudat… Vine mirasa şi ne ia la rost: Măi zdruncinaţilor! Mă aşteptam la oricare de aici dar, nu la voi! Jumătate din nuntaşi trebuiau să fie în picioare! Dar, voi? Amicul de la masă cu care soţul meu dezbătuse intens toată seara politică internaţională explică zâmbind: – Lasă-l dragă, că a dansat pe muzica proprie pe care o ştie din tabără, de când era pionier. Este născut la şapte luni! Mireasa, fără să priceapă speţa, pleacă la altă masă zicând peste umăr: sunteţi sonaţi cu toţii! Altădată nu vă mai pun băutura pe masă! Ţăcăniţilor!

Reclame

ELVEŢIA-secretul bunăstării


Continuă lectura

ÎN 2010 SE TERMINĂ CRIZA? DAR LĂCOMIA BĂNCILOR?


URANIA ZICE PĂZEA! DE LA SINAIA-VICEVERSA!  AVEM VEŞTI MINUNATE: URMEAZĂ UN AN AL OPTIMISMULUI! CRIZA SE TERMINĂ ÎN 2010!

AR FI BINE SĂ FIE IANUARIE -FEBRUARIE, FIINDCĂ  DACĂ ESTE DECEMBRIE ÎNSEAMNĂ CĂ DE FAPT CRIZA SE TERMINĂ ÎN 2011!
MULŢUMIM, MISTER PRESIDENT DAR, AIA CU SĂ TRĂIŢI BINE NU PREA A IEŞIT!

ÎN SCHIMB ÎI FAINĂ TARE PENTRU BANCURI! DIN PĂCATE, TRĂIM ÎN ROMÂNIA ŞI NE DUCEM LA VALE  TOT TIMPUL!
MAJORITATEA ROMÂNILOR SE SCUFUNDĂ DATORITĂ  BĂNCILOR! DACĂ VREŢI SĂ STOPAŢI CĂDEREA LIBERĂ DIN ECONOMIE, ÎNCEPEŢI CU UN CARTONAŞ GALBEN PENTRU TUPEUL BĂNCILOR!

PRIVILEGIAŢII CARE NU AU NICIO OBLIGAŢIE DAR, AU TOATE DREPTURILE IMAGINATE DE EI! CEI PENTRU CARE CUVÂNTUL DE ONOARE DE DIRECTOR DE BANCĂ ESTE DOAR UN TIC VERBAL!

ŞI ÎNCEPEŢI DE EXEMPLU CU…  BANCA TRANSILVANIA! VOI REVENI CU AMĂNUNTE! TOTUL DOCUMENTAT!
SĂ VĂ FIE DE BINE, DOMNULE REIKKERS! UN AN MAI BUN ÎN 2010!

ŞI POATE ÎNCEPEŢI SĂ VĂ RESPECTAŢI CONTRACTELE MĂCAR DIN 2010, AŞA CUM, NOI, CEI MICI ŞI NEÎNSEMNAŢI DAR, CARE NU AVEM NICI O RESTANŢĂ CĂTRE BANCA DUMNEAVOASTRĂ O FACEM!
VOI POSTA PE INTERNET TOATE DOCUMENTELE CARE DEMONSTREAZĂ CĂ …”SUNTEM O BANCĂ CU SUFLET ” SAU ” BANCA TRANSILVANIA ÎNSEAMNĂ OAMENI” REPREZINTĂ DOAR VORBE GOALE. IAR ZÂNUL BUN?…

TIPUL GRAS CU FUSTIŢĂ DE BALERINĂ? DOAR O GĂSELNIŢĂ DE MARKETING:  GARDUL FAIN CARE ASCUNDE LEOPARDUL!

Traian Băsescu şi Elena Udrea în top


Având un blog nou-nouţ, după o săptămână de blogărit am intrat în statisticile fiecărui articol ca să punctez preferinţele cititorilor. În top POVESTEA RĂDUCANULUI la egalitate cu micul dialog CONTABILA ŞI MARINARUL. POVESTEA RĂDUCANULUI nu a fost o surpriză pentru mine fiindcă, deşi cu mare întârziere, Răducanu îţi merită rolul de june prim al României. Nu a avut mediatizarea lui Terente sau a lui Don Juan dar, nu este cu nimic mai prejos şi internetul îi va oferi atenţia cuvenită. CONTABILA ŞI MARINARUL ar putea fi considerat banc dacă nu ar fi un dialog real, totuşi l-a bătut în rating pe DOMNUL GEORGESCU ŞI KAFKA şi pe DOMNUL GEORGESCU ŞI CUTREMURUL, ceea ce, sincer, m-a uimit.

Am privit graficele pe îndelete, de mai multe ori şi apoi am înţeles: prietenul meu, marinarul a fost confundat cu primul marinar al ţării iar contabila cu proaspăta ministresă, blonda oficială a României.

Nu domnilor! Pentru cine nu ştie, Elena Udrea nu este contabilă! Elena Udrea este avocată! Tocmai ca să nu generez astfel de confuzii, la mai multe fragmente umoristice am schimbat numele astfel că OPERA ŞI MARINARUL s-a modificat în OPERA şi APROZARUL!  Şi totuşi am comis-o!

Să blogăriţi bine!

CRĂCIUN MINUNAT CU MICUL INFERN


Postul este legat de opţiunea fiecăruia. Este o chestiune de alegere! Ai libertatea să-l ţii s-au să nu-l ţii! Important este să nu ţii socoteala celorlalţi şi să nu judeci pe nimeni pentru alegerea lui. Sunt o mulţime de motive legate de sănătate şi spiritualitate pentru care ar trebui să ţinem post. Iar eu îmi pot inventa o mulţime de scuze ca să mă justific de ce nu-l ţin dar, mi-aş fura singură căciula! Şi cui s-o vând, la o adică? Suntem în plină criză!

Am făcut petreceri de Crăciun în fel de fel de formule cu prieteni şi mese îmbelşugate! Nu-mi amintesc de niciunul! Ce să-mi amintesc? Şiruri de cârnaţi, tobe, pomana porcului?!

Doar Crăciunul lui 1992 îl ţin minte când, împreună cu mama şi soţul meu am ascultat piesa de teatru Micul Infern pe disc de vinil ronţăind MAXI-MIX procurat cu pile din vamă de la Chitila!

Interpretarea actriţei Silvia Dumitrescu Timică-inegalabilă, magistrală! Câtă bucurie într-un disc de vinil!

SIFILIS CU PATRU CRUCI (II)


fragment din romanul ARDEI IUŢI    

  ISBN 978-606-92308-2-4
-Irina, avocatul Georgescu a fost unchiul meu. Povestea morţii lui, de-a râsu’-plânsu’, este cunoscută în familie, dar a rămas tabu. In fond, Nucu Georgescu era telectualul familiei, mândria mătuşilor şi, evident, nu putem să-i aburim onoarea. S-a bârfit  la priveghi, şi-au dat coate babele când înfăşurau sarmalele, s-au mai răscolit picanterii mai vechi dar, bulendrele s-au spălat în familie iar în ochii lumii s-au conservat aparenţele!  Nucu, cel mai bun băiat!

         -Zău, Nucu îl chema? Eu l-am ştiut doar de domnul Georgescu!

         -Ei, aş! Îl chema Niţă dar, Nucu dădea bine la femei! Avea în mintea lui o rezonanţă mai virilă! Un tip inteligent şi talentat, pe jumătate ratat datorită complexelor. A suferit toată viaţa datorită cheliei şi staturii. Purta numai pantofi de comandă cu tocuri de opt centimetri şi abia scotea un metru şaizeci! Imaginează-ţi că la cutremurul din 1977 a strigat :cutremuuur!- şi, în loc să-şi salveze copii, a preferat să-şi caute fesul.

         -Adică, cum?

         -Uite, aşa! Ziua umbla la costum şi pălărie, noaptea asorta la pijama un fes gri cu dungi galbene, oricât ar fi fost de cald fiindcă, nu suporta să-şi expună chelia. De altfel, avea doi metri de pălării! Înainte de cutremur, cu câteva minute a făcut duş şi a testat o nouă şi miraculoasă soluţie de creştere a părului. Fiind dat cu zama aia pe cap, îşi lăsase fesul pe te miri unde. A riscat să cadă casa pe el, decât să-i vadă vecinii chelia. După cutremur, când l-au tachinat cumnaţii că era gata să crape de dragul fesului, a bravat că a făcut casa cu mâna lui, ca să reziste la un cutremur de 9 grade pe scara Richter şi a vrut să-şi demonstreze încrederea în soliditatea casei.

         -Mare figură Nucu ăsta!

         -Ei, Irina, de câte ori mă uit pe gaura cheii în viaţa cuiva, nu mai simt nevoia să merg la cinema! Nucu ăsta oricum era cam într-o dungă! La prima vedere părea întreg la cap şi nu-ţi dădea de bănuit! Poate ai fost gros îmbrăcată şi n-ai avut ocazia dar, dacă te întindeai mai mult la vorbă cu el şi purtai mâneci scurte, te studia bine şi din senin îţi spunea:

         -Drăguţă, ai nişte vene excelente! Când ţi-ai luat sânge ultima dată?

         -Cetăţeanul era oleacă vampir?

         -Nu, dar, până să devină avocat a lucrat vreo patru ani ca asistent la un laborator de analize medicale!

         -Aha! Băiatul era defectat de meserie!

         -Eram puşti şi-i fac o vizită anunţată la laborator. Zice: hai salut, vezi că ţi-am oprit un nes şi un sifilis cu patru cruci!

         -Zic: nene, mersi de nes dar, cu sifilisul găseşte-ţi pe altul!

         -Se uită la mine pe deasupra ochelarilor: sifilisu’ este pe lamă la microscop!  L-am recoltat de la o paraşută culeasă cu duba de pe centură! A trebuit să trag sânge de la tot inspectoratu’ judeţean de miliţie, că au ţinut-o toată noaptea în arest şi s-au lăcomit toţi la chilipir! Hai, studiază bine lama, ca să nu rămâi prost!

         -A, şi de atunci te-ai deşteptat!

         -Nu! Doar că am început să port scufiţă!

         -Mă scuteşti de amănunte? Mai povesteşte de jupânu’, că am început să îndrăgesc personajul!

         -Adică fac tumbe ca să te vrăjesc – tânăr, viu şi frumos – şi tu îndrăgeşti personajul decedat! Bravo! Hai să-ţi mai zic de-o ţicneală de-a lui: dacă intra într-o încăpere, bătea delicat în uşă.

         -Normal, băiat educat doar era avocat, nu un linge blide!

         -Da, fato, da’ bătrânul bătea la uşă şi când ieşea din încăpere!

         -Mişto! Adică era atât de distrat, încât nu mai ştia dacă intră sau iese?

         -Noooo! Era prudent! Se temea că dacă stă unu’ de prost sau de şmecher în spatele uşii şi îi dă cu uşa în cap, o să fie dat în judecată!

         -Pe ăsta se vede treaba că l-au defectat toate meseriile câte un pic!

         -Mda! Cred că Nucu lua meseria prea în serios!  Se pare că a avut un accident de muncă în final!

         -Nu te-ai lămurit dom’le că a mierlit-o la curve?

         -Nerecunoscătoare mică! Poate era acolo ca să strângă probe pentru procesul tău!

         -Defilezi prin lobodă, băieţel! Îmi mai eşti dator cu o poveste!

Citeşte şi NĂVLEGU’ DE AVOCAT A ÎNCURCAT CURVELE!