Doctorița și papucii chinezești


La terminarea facultății am prins ultima generație de absolvenți cu repartiții guvernamentale. Banchetul de sfârșit de studenție a ținut până dimineață și a doua zi, la repartiții am ajuns toți în ultimul moment, cam mahmuri și cam perplecși, fiindcă ne-am trezit că președintele comisiei de repartiție era profesorul de statistică pe numele lui Craiu. Cum era un fustangiu notoriu, poreclă mai bună nu i s-a izbit, așa că a rămas Craiu și ca nume și ca supranume. Acest amănunt ar fi fost fără importanță dacă acest pitic chelios-libidinos nu s-ar fi dat toată seara la colegele mele, care, știindu-se cu situația școlară încheiată, i-au dat flit din toată inima. Ba, chiar o colegă pe care a înghesuit-o în balcon i-a dat și un brânci, ha să-l arunce pe moș peste balustradă.  Și imaginați-vă că acum eram la discreția piticaniei!

Dar în scurt timp ne-am liniștit: nu ne putea atinge nicio răzbunare!Toate posturile erau la țară, ceea ce era foarte enervant, și întindeam toți de o hartă, sperând să nimerim cât mai aproape de un mare oraș sau măcar să nu fie vreun sat de țigani. Eu am fost cea mai norocoasă fiindcă am prins Silistraru, la 18 km de Brăila. Un alt personaj mulțumit era Manu, care prinsese o școală la 30 de km de satul lui.

După vreo șapte ani de la terminarea facultății trec prin satul lui Manu și îl vizitez. Deși consătenii îi spun profesorul, amicul meu nu mai profesează fiindcă acea comună în care primise repartiția este la 30 de km pe hartă dar, în realitate trebuie înconjurat muntele și pe șosea sunt 130 de km.

Manu arăta prosper dar își trăgea un picior pansat cu meșteșug.

– Ce-ai pățit, prietene?- îl întreb plină de compasiune pentru suferința lui vizibilă.

Râde.

-Știi că io-s ca tata, care nu iartă nimic! A venit o doctoriță nouă în sat și m-a invitat pe la ea. Puteam să aștept până luni, că în timpul săptămânii nu-mi știe nimeni cărările, dar mă pune Aghiuță să-i promit că mă duc duminică dimineață. Aștept să plece nevastă-mea în grădină și mă îmbrac fercheș cu o cămașă albă și pantaloni de costum. Ies în curte și până să-mi fac pantofii cu cremă apare nevastă-mea. Las pantofii și mă duc la o platformă betonată la care lucrasem cu câteva zile în urmă și-mi găsesc de lucru. Calc într-un oțel-beton ruginit și-mi intră vreo trei centimetri, străpungând papucul ca pe cașcaval. Na, belea! Aproape leșinat de durere, îi dau nevestii indicații s-o cheme pe doctoriță. Asta, având altă vorbă cu mine se cam izmenea, probabil se gândea că nevastă-mea a mirosit ceva și-o cheamă s-o păruiască.     

Vine gagica și mă pansează, îmi face un antitetanos, mă consolează pe furiș dar mie nu-mi mai ardea!

-Se pare că Doamne-Doamne ți-a dat un semn, că voiai să calci strâmb, amice!- zic eu, înclinând mai mult spre amuzament decât spre compasiune.

-Nu zău! Dacă primea taică-meu câte un semn pentru toate gagicile lui ar fi fost ciung, schilod, albinos și fără urechi! N-ai să vezi! Papucii au fost de vină, rebuturi chinezești!

Anunțuri

„ADEVĂRUL” DESPRE DOINA POPESCU


La o lună de la lansarea blogului, după ce surorile Marx m-au căutat la IP pe la 4 dimineaţa şi Vasile cu satelitul, s-au făcut atâtea supoziţii încât mă gândeam că este cazul să fac un CV şi să-l postez pe blog. Îmi era cam lene dar, m-a salvat ziarul ADEVĂRUL, ediţia locală de Brăila. Cum ziceam şi în alt post, am alergie la copy-paste dar, interesu’ poartă fesu’ : când mă laudă presa nu pot să mă abţin.

Brăila: Doina Popescu: pilot, jurnalist, scriitor, blogger şi om de afaceri de succes

  • Dora Sider

  • 98 afişări
  • Marţi 19 ian 2010

Doina Popescu

Doina Popescu – manager de firmă, scriitor, aviator, profesor de matematică, jurnalist şi blogger

Conduce o afacere dinamică cu două ingrediente de succes: creativitate şi seriozitate. În 1992 a reinventat publicitatea la Brăila şi la Galaţi. Este profesor de matematică la origine, jurnalist, pilot, sufletul „Torent”-ului, scriitor şi blogger.A copilărit cu avioanele-n cap, sau altfel spus cu capul în nori şi cu picioarele pe pământ, iubind cu pasiune pilotajul sportiv. Şi-a dorit o carieră în aviaţie dar, nefiind pe vremea aceea serie de pilotaj pentru fete a optat pentru matematică. I-a plăcut şcoala fiindu-i la îndemână să înveţe foarte bine la toate materiile, mai puţin limba rusă, care i-a părut ca o „mâncare râncezită băgată cu forţa pe gât”. A avut un profesor de matematică talentat, Mircea Albu, care i-a stimulat pasiunea pentru geometria în spaţiu. I-a plăcut matematica fiindcă este opusul politicii: provocatoare, spectaculoasă dar, cu rezultate măsurabile şi implicând maximă seriozitate.

Fiind un spirit liber, în continuă expansiune, meseria de profesor de matematică îi oferea un spaţiu prea îngust de desfăşurare şi s-a îndreptat către un domeniu cu adevărat dinamic: presă. A colaborat cu mai multe publicaţii din Brăila şi Galaţi: „Actualitatea”, „Radio Brăila”, „Viaţa Liberă”, „Apel”, „Storm-tv”, „Cony-sat”.

„La acel moment 1992-1994 se practica cenzura intensiv, de multe ori redactorul şef îţi rescria integral materialul şi îţi păstra doar numele”, îşi aminteşte Doina Popescu.

În acel context a ales publicitatea. Ediţia de Crăciun a ziarului „Actualitatea”, conţinând integral reclamă contractată prin efort propriu al Doinei Popescu şi a fost practic primul ziar de reclamă al Brăilei: modern, tehnoredactat pe computer şi tipărit pe offset, marca Doina Popescu.

Drepturile de autor şi comisioanele se plăteau cu întârzieri de 4-5 luni aşa că s-a gândit să facă ceea ce îi place şi să fie propriul şef.

„Pe 4 aprilie 1994 a apărut «Torent Press». Practic, am reinventat la Brăila şi Galaţi publicitatea. Majoritatea directorilor din acel moment nu ştiau prea multe despre publicitate. Cei mai mulţi manageri brăileni şi gălăţeni au avut primele cărţi de vizită, foi cu antet, sigle sau firme luminoase concepute de mine şi de Florin, soţul meu”, povesteşte Doina Popescu.

Afacerea a avut o evoluţie ascendentă, susţinută de muncă pe brânci şi clienţi din ce în ce mai exigenţi în cerinţe, care i-au stimulat să ţină pasul cu toate noutăţile, parte din clienţi devenind în timp prieteni de nădejde.

Munca la Torent

„De mică am fost fascinată de calendare şi prima grijă în copilărie a fost să-mi iau agendă în fiecare an. Agenda, lanterna şi briceagul chinezesc, o bijuterie, nu mi-au lipsit din buzunar toată copilăria. Mi-au plăcut lucrurile fine, dichisite, cu design, la care se simte calitatea de la o poştă. Aşa că la Torent facem an de an calendare şi agende personalizate, imprimăm pixuri, brichete, tricouri şi orice alt suport. Lucrăm cu materiale pe stoc şi suntem prompţi cu bannere, mesh-uri şi firme luminoase. Mândria noastră sunt ştampilele de calitate şi suntem singura firmă din tară care oferim trei ani garanţie”, spune Doina Popescu.

În 2005 a apărut prima hartă a Brăilei cuplată cu harta României editată de Doina Popescu. În 2007 a apărut ediţia a doua, la Brăila şi prima ediţie a hărţii Galaţiului.

„Am gândit-o ca pe o hartă lucrată atent, pe o hârtie calitativă, cu Brăila pe o faţă şi România pe cealaltă, care să fie distribuită gratuit în hotelurile brăilene ca o carte de vizită a oraşului nostru. Se distribuie şi în librării şi la chioşcuri de ziare contra cost. Conţine reclama firmelor reprezentative din oraş şi a fost apreciată ca cea mai bună hartă pe care a avut-o Brăila până la acest moment. Conceptul a prins foarte bine şi de aceea am implementat acelaşi sistem şi la Galaţi”, explică Doina Popescu.

Deşi a crezut că la Galaţi lucrurile nu vor merge la fel de bine, neavând aceeaşi notorietate în oraşul vecin, a avut parte de o imensă surpriză.

„Harta Brăilei era cunoscută şi apreciată de mulţi oameni de afaceri gălăţeni. Directorul unei firme foarte puternice din Galaţi mi-a spus că noi brăilenii avem ceva special şi că facem lucrurile într-un mod propriu: cu temeinicie şi pasiune. Şi-a fundamentat afirmaţiile pe un contract mare şi am devenit buni prieteni. Alţi gălăţeni mi-au spus că în week-end se plimbă prin Grădina Mare din Brăila, prin Centrul Istoric şi pe Esplanadă”, povesteşte interlocutoarea noastră.

„Am ajuns la concluzia surprinzătoare că rivalitatea Brăila – Galaţi este întreţinută artificial. Am întâlnit însă şi persoane care s-au mirat că trebuie să vină cineva din Brăila să facă o hartă a Galaţiului dar, au pipăit harta Brăilei, le-a plăcut ideea şi au acceptat colaborarea, cu o singură excepţie. În general gălăţenii au fost interesaţi, cooperanţi şi foarte prompţi cu plata. S-a simţit clar că la Galaţi banii se mişcă altfel”, spune interlocutoarea noastră.

Proiectul a continuat cu harta Brăilei în format de perete, cu marcarea blocurilor şi a numerelor la colţ de stradă, tipărită pe pânză în condiţii grafice deosebite. La acest moment a apărut „ATLASUL BRĂILEI”, cu marcarea blocurilor şi a numerelor la colţ de stradă, în două formate A4 şi A3, tipărite pe carton gros şi trase în plastic pentru o bună rezistenţă în timp.

Lansarea primei cărţi

Pe 4 decembrie a lansat primul roman de acţiune- „Comisia Zürich”.

Iată ce spune Doina Popescu: „Cartea a ieşit în lume la «Gaudeamus» dar, la Brăila am avut lansarea la Teatrul Maria Filotti pe 4 decembrie. După spusele unui scriitor cu vechime, schema clasică la o lansare este să vină prietenii cu vizibilitate şi să spună ce băiat bun eşti. Dar, eu trăiesc după reguli propriile, în afara tiparelor”, explică autoarea.

Aceasta mai spune: „Bazându-mă pe un verb puternic, intrigă, personaje creionate apăsat şi dialoguri savuroase, am dat cartea spre lectură unor personalităţi din lumea culturală a urbei care nu mă cunoşteau absolut deloc. Astfel, prezentările doamnei regizoare Anca Cismaru, a doamnei profesoare Virginia Sâmpetru, directoare la Direcţia de Cultură şi a domnului Dan Moldoveanu actor la Maria Filotti au fost radiografii de detaliu fin, influenţate doar de valoarea cărţii şi de imensa lor surpriză că se poate scrie atât de bine la Brăila. Acţiune alertă, suspans, răzbunare, o poveste tulburătoare scrisă coerent dar colorat, glisează de la zâmbetul maliţios la hohotul sănătos de râs. Psihologia fină a unei femei, combinat cu scrisul viguros, antrenat şi antrenant de factură masculină fac din «Comisia ZÜRICH» unul din cele mai bune romane româneşti ale momentului- s-a spus în foişorul Teatrului în acea seară de decembrie.”

taguri

     

     

  • Doina Popescu

  • Torent

  • aviator

  • Comisia Zürich

  •  

    Întrebări şi răspunsuri

    Cum a fost primită cartea?

    „Am participat cu ea la târgul de carte «Gaudeamus». A fost surprinzător că în cele cinci zile de târg oamenii au citit cartea şi au revenit să discute cu mine, să-mi spună că-l detestă pe Dobritza sau că l-au îndrăgit pe Corvin şi să cumpere alte exemplare pentru prieteni sau cunoscuţi – cadou de sărbători fiindcă urmau sf. Andrei şi sf. Neculai. Trebuie să vă gândiţi că oamenii aceia au urcat până la ultimul etaj unde eram cu standul, trecând pe lângă alte sute de standuri cu zeci de mii de cărţi”, explică Doina Popescu.

    „Aveau ocazia să se răzgândească dar, nu au făcut-o. Alţii au venit să se fotografieze cu mine şi mi-au trimis pozele. Am simţit cu bucurie că am scris un roman incitant, de forţă şi cu lipici la public. Pe cele două bloguri, unde sunt postate şi articole curente dar şi fragmente relevante din romane am reuşit să atrag atenţia la peste 4.000 de vizitatori în aproximativ 20 de zile, ceea ce nu-i puţin pentru un scriitor debutant. Comentariile sunt relevante şi vă invit să le citiţi pe blog”.

    Ce legătură are matematica şi spiritul antreprenorial cu scrisul unui roman?

    „Era o vorbă: ce legătură are baba cu mitraliera! Vă spun imediat. Am rămas fidelă viselor din copilărie şi am realizat tot ceea ce mi-am propus în viaţă: să trăiesc după propriile reguli, să pilotez avioane, să mă mărit din dragoste, să fac nuntă americană, să am o fetiţă Ingrid (dar, Dumnezeu mi-a trimis-o şi pe Sabrina să-mi fie bucuria deplină), să scriu. Singura restanţă era să public romanele pe care le aveam în cap de multă vreme. O doamnă scriitoare de poveşti pentru copii mi-a dat un film: «THE SECRET» şi o prietenă mi-a trimis pe mess într-o dimineaţă un citat din Einstein. Mi-am amintit ce ştiam demult: «singurele limitări sunt doar în mintea noastră»”.

    Era 4 aprilie 2009, a 15 aniversare a firmei Torent. „Înşelată crunt de o bancă, simţind că mor cu dreptatea în mână, eram într-o stare de spirit asemănătoare cu cea a americanilor care iau o mitralieră şi-o descarcă în sediul unei bănci. Magia s-a produs, mitraliera am transformat-o în tastatura laptop-ului şi noapte de noapte am mitraliat/scris(ziua munceam pe brânci să fiu la zi cu ratele la bancă). Pe 9 iulie «Comisia ZÜRICH» era gata dar, am tipărit-o atât de târziu din lipsa banilor”.

    Mai sunt şi alte cărţi în lucru?

    „Imediat ce am terminat prima carte m-am apucat de romanul «Când Dumneazeu era-n vacanţă» care în acest moment este la corectură. Acum revizuiesc ultimul capitol din romanul poliţist «Ardei iuţi»”. A trecut campania electorală, ne prăbuşim în cea mai urâtă criză şi eu trebuie să public două romane. E o vorbă: când îi bine nu-i de mine, când e rău, hop şi eu. Dar, când politicienii îşi dau cu stângu-n dreptu’, când ne fac de râs Mailaţii şi Maihoţii, sportul şi cultura ne reaşează în rândul lumii. În viaţă totu-i praf şi amăgire. Cât deschizi ochii, cât iubeşti şi cât citeşti, atât eşti şi nimic mai mult. Dar, dacă ai copii şi dacă scrii, mai ai o şansă…”.

    Ce-i place

    „Îmi place Maramureşul cu oameni corecţi, de cuvânt, îmi plac munţii cu misterele şi poveştile lor, natura, istoria dacilor atât de puţin cunoscută şi atât de trunchiată. Îmi place terasa mea pe care scriu în zilele frumoase şi grădina de trandafiri. Îmi place să mă joc, să râd. Îmi place umorul bun, nebun, leşinător. Îmi place să discut cu oamenii: învăţ mereu în egală măsură de la copii de patru ani şi de la adulţi. Am prieteni de toate vârstele. Îmi place să visez îndrăzneţ şi apoi muncesc cu încăpăţânare să-mi realizez visele. Sunt o balanţă atipică, cu dragostea pe un taler şi cu prietenia pe celălalt. Aşa mă echilibrez eu”, mărturiseşte Doina Popescu.

    Ce nu-i place

    „Sunt atât de concentrată pe lucrurile care-mi plac, încât nu prea dau atenţie celorlalte. Un fel de protecţie antispam pentru sufletul meu. Nu-mi plac oamenii care-şi dau cu părerea despre probleme pe care nu le cunosc, nu-mi plac oamenii fără sisteme de valori şi cei ce-şi acoperă mediocritatea cu «las’ că merge şi-aşa». Nu-mi plac firile tiranice, tartorii din colectivităţi, profesorii care vor să fie ascultaţi şi iubiţi de elevi bătând din picior şi strigând „LEGEA SUNT EU!” Mă sperie copiii tăcuţi, întotdeauna mi-am dorit copii veseli, expansivi şi am avut noroc cu carul în privinţa asta”, a conchis interlocutoarea noastră.

    Ce nu aţi face niciodată?

    „Nu aş zice eu niciodată n-am să fac asta. Când ai aroganţa să spui eu niciodată nu voi face asta, parşiva asta de viaţă îţi trage preşul de sub picioare şi te vezi trântit la pământ”.

    Profil

    Născută. 16 octombrie 1968, Brăila

    Studii. Facultatea de Matematică-Fizică Bucureşti

    Profesie. Profesor de matematică

    Familie. Căsătorită din dragoste, doi copii frumoşi.

    Pentru mai multe poze  vedeţi sursa: ziarul ADEVĂRUL

    SUNTEM ŢICNIŢI DAR, NU NE TRATĂM!


    De mâine mă apuc să reeditez harta municipiului Galaţi. Munca mi-a adus întotdeauna satisfacţii, hohote de râs şi mi-a generat evident impozite. Îmi vine în minte o întâmplare din  2007, când m-am apucat să editez harta Galaţiului. Am întâlnit o mulţime de anomalii şi pentru că mai exista o hartă a Galaţiului cu multe greşeli, am pornit să fac verificări în teren, să nu mă fac de baftă. Pe trei străzi roată, pe plăcuţele de la blocuri scria strada Dudului. Trei străzi Dudului? Aici e o greşeală!

    Experienţa în hărţi mi-a arătat că cel mai bine te lămuresc poştăriţele şi administratorii de bloc. A dat norocul peste mine şi am găsit repede oameni de ajutor. Un ceas s-au plâns sărmanii de problemele care le au de zeci de ani datorită botezării neglijente a trei străzi vecine cu acelaşi nume.

    -Bine dar, pe la prefectură sau primărie este o comisie specială care se ocupă de numele de stradă, îmi dau eu cu părerea.

    -Este, duduie dar, după opt ani de audienţe şi petiţii s-au milostivit şi au schimbat dar, n-am schimbat noi plăcuţele indicatoare.

    Scot agenda, fac schiţa şi mă pregătesc să notez:

    -Ei, cum le zice:

    -Camil Ressu, Camil Ressu, Camil Ressu!