Ştrengăriţa


Pe seară, împreună cu Sabrina şi Minerva am ieşit la o plimbare pe Faleza Dunării. Toate terasele servesc mici de Metro şi de Selgros dar, Ionelia, veche negustoreasă, ştie să-ţi lase impresia că ai ei sunt cei mai buni. Şi cu siguranţă sunt, fiindcă atunci când pui suflet se cunoaşte. Nu se sfieşte să spună că berea de Azuga m-a făcut pe mine om!-şi are darul să glumească şi să-şi mulţumească toţi clienţii, astfel că la standul ei este coadă, în timp ce la alte terase grataragii se bat de muscă, zece metri mai la deal ori mai la vale. Ne-am mâncat micii pe îndelete, apoi am decretat că-i prea mult fum de mici şi prea multă vânzoleală, aşa că am virat-o spre Grădina Mare, să ne bucurăm de parfumul teilor.

Sabrina a vrut să ne jucăm cu mingea şi-am alergat după minge ca acum 30 de ani. Minerva a rămas o vreme pe bancă, până când mingea a ajuns la picioarele ei:

-Ia uite ce minge isteaţă! Şi ce sare! Şi ce uşoară e!-zice Minerva bătând mingea cu chef. Până la urmă i-am cedat locul şi s-a jucat cu Sabrina încă vreo oră. Am plecat spre casă dar Minerva încă nu se îndura să se lipsească de minge.

A, cred că am uitat s-o prezint pe Minerva: este mama, mea şi în mai a împlinit 72 de ani dar, buletinul care ar putea s-o dea de gol este bine pitit prin şifonier şi, adesea, se poartă ca o ştrengăriţă zvăpăiată.