Tâlcuri noi la povești vechi

Într-o dimineaţă, să fi avut vreo patru ani, întorcându-mă cu mama cu sacoșile pline de sticle de lapte, pe strada şcolii, chiar la colţ, (Simion Bărnuţiu colţ cu Leningrad), pe acoperişul unui wc dansau trei copilaşi: Lenuţa Roman, Nicuşor Roman şi Doru Preda. Se ţineau de mână şi dansau o horă stângace, cântând în gura mare:  A murit, mămica! A murit mămica! A murit mămica!

Sinistrul refren m-a urmărit toată viaţa: o casă pe colţ, un wc zărit într-o curte în Chitila, o femeie grasă sau simplul nume de Lenuţa a fost destul să genereze un declic de coşmar: A murit, mămica! A murit mămica! A murit mămica!

Doamna Roman murise de icter iar în scurt timp, domnul Roman s-a însurat cu o femeie grasă din cale-afară.

Grasei, copiii îi spuneau mămiţica. Erau slabi, piele şi os, plini de vânătăi şi zgârieturi.

Lenuţa a devenit colega mea de clasă. În afara orelor de şcoală, purta chiloţi şi maieu tetra, fiindcă mămiţica era econoamă: iarna, zdrenţe căpătate din vecini şi ghete stâlcite în ultimul hal, pe ploaie- cizme de gumă şi un fâş caraghios.

Învăţătoarea o întreba de ce este plină de vânătăi:

-Am fost rea şi mămiţica m-a bătut, ca să mă facă mai bună!- răspundea Lenuţa mecanic.

Mămiţica era prea doamnă ca să muncească, aşa că Lenuţa şi Nicuşor duceau tot greul în casă.

Profesorii îl chemau pe domnul Roman la şcoală cerându-i să intervină în protejarea copiilor dar, acesta spunea invariabil că-şi iubeşte nevasta şi nu vrea s-o supere pentru fleacuri.

Dar, Lenuţa, veşnic flămândă, ne fura pachetele tuturor, inclusiv directorului şcolii, domnul Stănculescu, care avea cabinetul de aeromodelism pe un hol de trecere spre laboratoare.

La un moment dat, directorul îi lăsa intenţionat un pachet la îndemână.

Toţi eram copii necăjiţi şi cu diverse probleme acasă dar, ce se întâmpla cu cei doi frați era terifiant. Uneori ne nimeream să trecem pe drum exact când mămiţica îşi aplica corecţiile şi atunci ţipetele copiilor schingiuiţi ne provocau leşin.

Situaţia ne alarma pe toţi şi, prin clasa a şasea, mai mulţi colegi ne-am dus la poarta grasei s-o rugăm să se poarte omeneşte cu copiii.

Grasa a ieşit la poartă şi ne-a spus răspicat că o iubeşte pe Lenuţa şi se sacrifică să crească progeniturile răposatei.

Atunci, Lenuţa a izbucnit:

-Mămiţica ne iubeşte! Mămiţica este atât de bună, că mă trimite să-i iau îngheţată şi dacă o aduc neatinsă, îmi dă voie să dau o dată cu limba pe ea.

Grecii s-au pus pe sărbătorit. Subit, mi-am amintit de bucuria naivă a copiilor care jucau pe acoperișul wc-ului: A murit, mămica! A murit mămica!

Cititoare jucăușă

Targ de Carte Galati 2015

Festivalul Național de Carte Axis Libri plaseazăși în 2015 Galațiul pe harta culturală a României. Miercuri a fost o zi excelentă, gălățenii venind cu avânt cultural și buzunarele pline. Ritmul a fost excelent, târgul a fost viu, colorat, dinamic, cu vânzări foarte bune. Evenimentul notabil al acestei ediții a fost că, în premieră, scriitorii gălățeni au venit în număr mare să mă felicite și să-mi cumpere cărțile încă din prima zi.

Doar joi, în a doua zi de târg, norii ne-au cam enervat, vântul mi-a umflat și smuls roll-up-urile, mi-a răvășit cărțile și-a alungat clienții. O domnișoară, totuși, s-a fixat la standul meu și nu s-a lăsat dusă, complimentându-mă insistent că povestesc frumos. O rafală de vânt i-a umflat rochia, ridicând-o până la urechile duduii. Ea nici n-a clipit, eu mi-am văzut de povestit. Chiar mă întrebam dacă nu cumva am hipnotizat-o, când, a strigat râzând:

-Te-am văzut! Te-ai uitat!

-Mă gândeam că e ceva de văzut, de-ți lași poalele agățate de cercei! De altfel, dacă vântul nu se lăsa păgubaș, abandonând textila în seama gravitației, parcă n-aveai niciun gând!- nu mă las eu intimidată.

-Am citit starea vremii pe net! Mi-am luat rochia de vara trecută, dar până acum n-am picat încă pe vremea potrivită, nici pe eveniment! E de senzație, nu? Marilyn!

-Da, admit eu!

-E și televiziunea pe aici, nu?- se interesează ea.

-Nu cred, n-am văzut! E doar un festival cultural! Nu prea interesează! Dar, la următoarea rafală de vânt, te filmez eu cu mobilul și te pun pe Facebook.

-Nu-i același lucru!- zice ea puțin dezamăgită. Ai o carte care să mă excite?

-Încearcă romanul Ardei iuți!

-L-am citit anul trecut! Sunt cu temele la zi! Iau Pisica cu papion! Îmi scrii în dedicație că sunt cea mai sexi cititoare?

-Îți scriu o dedicație cuminte dar, voi scrie despre ochii tăi frumoși!

-Un roman?

-Nu, un rând într-o postare pe blog!

Promisiune îndeplinită!

Dar, draga mea cititoare! Prima femeie inginer din lume a fost o româncă, la fel și prima femeie  avocat. Prin inteligență și ingeniozitate, femeile au pătruns în marile universități și institute de cercetare din lume! Să încerci în 2015 să obți un ce, cât de neînsemnat, cu fusta? Este adevărat că multe din persoanele cu care m-am intersectat în viață au devenit personaje în cărțile mele. Dar, trebuie să ai o poveste puternică! Ceva mai mult decât o rochie din mall și un scenariu banal. Rolul principal se obține greu! Știu că citești aceste rânduri și nu vreau să fiu dură!  Dacă ai vrut doar să te joci un pic și să mă amuzi, da, ai reușit! Dar, atenție la jocurile cu fusta! Riști să rămâi figurantă în propria ta viață!

 

 

Shakespeare și matematica- enigme

În 1990, la scurt timp după revoluție, în timpul studenției, în București, am fost anunțați de vizita unui grup de studenți englezi. Impresionați de blazonul prestigioaselor universități din care proveneau, ne-am propus să fim și noi la înălțime. Punctul unu al programului era să ne adunăm într-o cameră în D mai mulți studenți pentru partea de discuții libere iar la plecare să-i deturnăm în B, la mine în cameră. Eram hotărâți să-i cucerim, ca atunci când se vor întoarce acasă, să vorbească despre România, să-și dorească să se întoarcă și să mai trimită și pe alții. În timp ce pregăteam faimoasele mele șnițele și sarmalele dădeau în clocot, îl monitorizam cu vigilență pe rugbist, să nu dea iama în baclavale și-mi făceam planuri de seducție: Brâncuși, Enescu, Haricleea Darcle, Eminescu, mănăstirile bucovinene, splendorile Maramureșului, Ceahlăul, Transfăgărășanul, Sarmisegetuza.

Englezii au ajuns la timp, noi am umplut ceștile cu ceai. Un coleg de-al nostru sparge gheața:

-Așa cum voi sunteți reprezentați de Shakespeare, noi românii începem orice discuție cu Eminescu.

-Cred că este o confuzie! Noi suntem reprezentați de regină!- vine propt răspunsul englezului.

-Evident, spune colegul nostru, dar mă refeream în sens cultural, unde sunteți reprezentați de Shakespeare!

-Cine-i acest Shakespeare? E englez? – insistă musafirul spre perplexitatea noastră.

Și atunci mă gândesc că aceasta-i o mostră autentică de umor englezesc.

-Da, eu am auzit de Shakespeare!– intră alt musafir în discuție. De fapt, cred că am văzut cândva un afiș dar n-aș putea să vă spun prea multe, fiindcă noi suntem studenți la matematică dar, trebuie să sosească și colegii noștri de la literetură și ei trebuie să știe mai multe.

Dezamăgită, înțeleg că nu-i vorba de umor englezesc ci de suficiență și incultură.

-Bine, atunci ce discutăm, despre teorema lui Thales?

-Haideți să vorbim despre Dracula, zice englezul înviorat! Despre Thales și Shakespeare discutați cu colegii de la litere.

Englezii de la litere n-au mai apărut. Britanicii au încercat fără succes să ne convingă că Țepeș a fost vampir în timp ce noi le-am explicat cum a fost cu lupta domnitorilor români cu turcii, cum domnitori ca Mircea cel Bătrân, Țepeș, Ștefan cel Mare au fost un scut al Europei în fața năvălirilor otomane.

I-am lăsat să plece fără niciun regret dar rugbistul îmi dădea coate:

-Ce faci, îi lași să plece? Nu-i inviți la noi în cameră, la masă?

-Șșștt. În niciun caz! Cine nu știe care-i treaba cu Shakespeare nu mănâncă din șnițele mele! Și dacă-i student la mate și n-a auzit de teorema lui Thales să stea departe de tava mea de baclavale!

Au trecut 22 de ani. Studenții englezi continuă să uimească lumea. Dar și profesorii lor…

Mai multe universităţi britanice au renunţat la cursurile de matematică pentru că studenţii, dar şi unii dintre profesorii lor, sunt depăşiţi de complexitatea materiei, arată un studiu realizat de grupul de lobby în educaţie RSA, scrie dailymail.co.uk.

Studenţii nu sunt în stare să rezolve probleme complexe de matematică şi totuşi profesorii insistă, inutil, să-i înveţe, arată autorii studiului, care atrag atenţia că reputaţia învăţământului universitar britanic este în pericol. RSA a comparat nivelul de pregătire matematică din alte ţări şi a ajuns la concluzia că Marea Britanie este mult sub standardul acceptat. Din această cauză, studenţii sunt din ce în ce mai slabi, iar universităţile au fost nevoite să elimine matematica din programă. În plus, au fost eliminate şi materiile are necesitau cunoştinţe de matematică, ca de exemplu economia, ştiinţele sociale sau psihologia.  

http://www.adevarul.ro/life/viata/Universitatile_din_Marea_Britanie_renunta_la_cursurile_de_matematica-_Este_prea_dificila_pentru_studenti_0_643735810.html

Cum să faci bani

Cobor cu spatele de pe un trotoar şi ups!- în spate îmi apare un Ford alb pe care îl ciupesc uşurel cu bara din spate de la Megane, colţul din dreapta în partea din stânga a barei lui-faţă. Mie mi s-a luat praful de pe maşină în partea de sus a barei, la fel şi lui. Păstrându-mi calmul, zic:

-Nu ştiu ce-ai căutat taman în fundul meu, dar nici nu s-a zgâriat: nici a mea, nici a ta! Hai să trăieşti!

-A, nu, eu eram oprit, dumneavoastră m-aţi lovit! Şi nu este numai noroiul şters, uitaţi-aici, mie mi s-a spart bara, uitaţi jos la proiector!- zice el râzând. Nu-i nimic! Se întâmplă oricui, nu sunt supărat! Aveţi amiabilă?

-Nu prea văd cum puteam s-o lovesc acolo! În sfârşit, îţi dau copie după RCA şi ne întâlnim mai târziu fiindcă n-am formularul de amiabilă la mine!- zic eu, mirată nevoie mare de bucuria lui nepotrivită cu evenimentul. Unde găsim un centru de copiere?

-Exact aici!- zice el, arătându-mi firma de la care tocmai ieşisem.

Intru să-mi fac copie la RCA apoi, intrigată de buna dispoziţie a tipului mai privesc o dată maşinile. Bara lui era spartă 15 cm mai jos de locul de impact dar în zona spartă noroiul era intact, dovedind clar că nu fusese atinsă în acea zonă iar plasticul prezenta noroi în spărtură. Cam ciudat pentru o plesnitură proaspătă. Cu degetul umed trec peste plastic şi degetul rămâne plin de mâzgă. Locul şters rămâne negru-negru în timp ce restul spărturii, pe vreo 12 cm este mânjită de noroi. Hopa! Chem doi martori şi le arăt, apoi mă întorc spre el:

-Amice, aici nu bat două chestii! Barele noastre s-au atins mult mai sus şi destul de blând încât nici nu s-a zgâriat vopseaua. Apoi, la spărtura ta pelicula de noroi este intactă: concluzia este că asta-i plesnitură veche, în această zonă nu am avut contact iar plasticul din crăpătură are depusă mîzgă istorică. Dacă pleznea acum, zona aceasta trebuia să fie perfect curată! Martorul verifică plasticul în spărtură şi rămâne şi el cu noroi pe deget:

-Băiete, maşina asta a fost lovită de ceva vreme! Recunoaşte că ştiai de bara asta spartă şi ai vrut să mergi piano!

-Nu, n-am ştiut nimic! Bara mea era nou-nouţă!

Apoi întorcându-se spre celălat proiector, martorul îl întreabă:

Dar cele două crăpături de la celălalt proiector de când le ai?

-A, nici de alea n-am ştiut. Poate acuma din vibraţie… Nu ştiu nimic…, zice puştiul fâstâcit.

-Uite ce este,- zic eu- amiabil nu ne putem înţelege fiindcă este evident că lovitura este veche. În poziţia aceea nu te poţi lovi cu nicio maşină. Acolo te-ai plesnit de o bordură ori ai luat o piatră sau o bucată de gheaţă. Dar mergem la poliţie dacă nu eşti lămurit.

-A, nu, nu mă complic!  Şi io ce fac acum, umblu cu bara spartă până găsesc pe altu’ cu RCA să mi-o lovească iar?

-Probabil…

Am devenit mai circumspectă deoarece se pare că există o mulţime de tehnici de căpătuială cu ajutorul asigurărilor.

Astfel, cu ceva vreme în urmă unui amic i-a căzut un bătrân în faţă pe trecerea de pietoni. A chemat poliţia, s-a dovedit că maşina nu era atinsă, mare noroc cu aceste pelicule de noroi, totuşi l-a dus pe bătrân la spital să-i facă radiografii complete. Spre uimirea doctorului radiolog, bătrânul avea cinci perechi de pantaloni şi şapte pulovere. Bătrânul nu prezenta nicio contuzie şi radiografiile au fost perfecte dar a pretins trei milioane de lei vechi ca să-şi ia unguent pentru şale apoi un „nepot” a început să-l hărţuiască cu telefoanele în zilele următoare.

Prietenul meu nu s-a lăsat intimidat şi a făcut o cerere la IGPR să vadă dacă nu cumva bătrânul este un săritor de profesie, implicat şi în alte „căzături”.

Criza de rinichi

temp 6

În copilărie, să fi avut vreo cinci-șase anișori, priveam  într-o duminică  la televizor un grațios spectacol de balet rusesc. Nu că nu mi-ar fi stat mai bine să bat mingea pe maidan, dar papașa era cherchelit și nu-ndrăzneam să mă mișc, ca să n-o fur. Priveam aparent blazată la tv dar mintea-mi lucra la o pistă de salvare. Mă rugam să se întâmple ceva, orice, numai să pot fugi la joacă. Când, să vezi noroc, televizorul,  un Temp 6  rusesc, obosit, începu să scoată fum și o flacără de vreo 30 de centimetri se ridică periculos spre perdea.

Papașa smulse brusc televizorul din priză și fără să stea mult pe gânduri îl izbi de pământ, stingând eficient incendiul. Mama, care tocmai intra în cameră cu un castron de gogoși, sări în lături scăpând vanilatele pe covorul de iută, mare lux la noi în cartier, unde încă se purtau preșurile țesute.

Un plâns domol o zgudui pe mama până a doua zi în zori. Eu o zbughisem imediat la joacă, așa că nimeni nu-i lămurise pricina și abia vreo 20 de ani mai târziu, într-o discuție, mi-am dat seama că mamei nu-i explicase nimeni despre incendiu, rămânând cu impresia că fărâmarea televizorului fusese o toană violentă a lui papașa.

A doua zi mă mustram, că de dragul ieșitului la joacă, mă rugasem să se întâmple ceva și iată ce dandana ieșise. Mă rățoiam la un nor ce-mi părea că seamănă c-un bătrân bărbos:

-Doamne, când te rog de vreo ciocolată ori de-o bicicletă ești un moș surd, dar când trebuie să bagi zâzanie între părinții mei ori să te joci cu focul, te potrivești imediat la gândul meu! Ce drac de moș afurisit ești, Doamne!- strigam eu norului ce se-ndepărta nepăsător. Ei bine, abia terminasem de strigat, că un taxi opri în fața casei și papașa coborî voios c-un televizor Diamant E nou-nouț, taman la timp să-i urmărim pe marii noștri campioni de tenis Florin Segărceanu și Virginia Ruzici într-un turneu norocos.

Cred că Norul bărbos a vrut să se joace cu mine fiindcă acel televizor mi-a mâncat sufletul. Ieșit din garanție, se defecta cam o dată pe lună, așa că mă tăbârceam cu el, să-l pun în căruciorul de butelie și-l căram până la nea Titi, electronistul. Cum îl punea nea Titi pe masă și apăsa pe buton, televizorul funcționa perfect.

– Ce-are bre, nea Titi, că m-am săturat să-l car mereu pe la matale!

– Are suflet de curvă, mă! I se face dor și vrea s-o pipăi io puțin! Uite aci litera E. E de la Elena! Pă Lenuța, nevastă-mea, o cheamă Elena-n acte da io îi zic Lenuța, fiindcă toate Elenele sunt curve!

– Hai, bre, că n-or fi toate!

– Auzi?- zicea apoi cu glas domolit: să nu zici când te-oi duce la școală c-am zis așa, că mă arestează și pă mine și pă tac-tu! Ai auzit de Elena din Troia? La ea m-am referit, da?!

Plecam acasă cu mare grijă să nu-l fărâm pe bâzdâcosul meu televizor, izbindu-l în vreo piatră colțuroasă, fiindcă străzile nu erau asfaltate, apoi peste-o lună-două istoria se repeta.

Astăzi Ada ne-a promis că la sfârșitul programului ne scoate la restaurantul chinezesc dar după ce am închis biroul zice:

-Am o criză de rinichi, du-mă repede la Spitalul de Urgență!

O recuperăm și pe Ingrid pe traseu și o calc adânc spre spital. În recepția de la Urgență lume pestriță ca la gară în sala de așteptare.

Am ajuns la șase punct și după un interviu concis și o tensiune luată prompt în triaj, pune-te pe așteptat.

Salvările curgeau una după alta: un țigan alintat pe care-l durea un picior ba mai sus, ba mai jos, nu prea știa sigur pe unde, un moș adus cu salvarea care-a făcut-o pe leșinatul până când s-a văzut la căldurică în fața fetei de la triaj unde s-a înviorat și s-a apucat s-o facă pe craiul, ba o pacientă care se plângea că-i deranjată la stomac:

– Câte scaune ați avut astăzi?

– Unul!

– Când?

– Dimineață!

– Păi, acum e seară, deci un singur scaun e normal!

– Da, dar dac-aș mânca pere?…

Ei bine, Salvările tot aduceau oameni pe targă, oameni în stare gravă ori dramatică și la medici se intra nu în ordinea sosirii ci a gravității stării de sănătate, astfel că până să-i vină rândul la consult, adică pe la ora zece, Adei îi trecuse de-a binelea durerea de rinichi. O analiză rapidă a stabilit că nu era nicio defecțiune la rinichi ci doar o banală durere de șale pentru care primi o rețetă cu No Spa, Piafen și Ketonal, adică exact ce și-ar fi cumpărat și singură dacă nu-i venea ideea trăznită de a merge la spital. Dar, ce s-o fi gândit mititica:

-Demolează Piratul sistemul de Urgență și nici nu știu ce-am pierdut!

Gândindu-mă la Ada care s-a reparat singură doar prin simpla ședere în sala de așteptare a Spitalului de Urgență, mi-am amintit de minunatul meu televizor Diamant E, ce se repara singur imediat ce ajungea pe masa electronistului.

Probabil că și Băsescu a avut în copilărie un astfel de televizor care se repara singur și ce și-a zis: io mă repar la Viena că-s marinar și-mi place să călătoresc, Tăriceanu, Teo și Huidu nimeresc și ei Viena că și ei sunt băieți deștepți, hai să privatizăm Urgența că vine campania electorală și ne trebuie bani! Românii să se repare singuri, ca televizorul!

Un sărut vinovat

fragment din romanul  Fericire pe bani puţini

Dimineaţa începuse prost, telefonul soacrei trezind-o dintr-un vis erotic. Dropia mugi câteva cuvinte dar Angel îi închise brusc fără s-o asculte. Toni, soţul ei, se burzuluise:

-De ce i-ai răspuns? Ştii bine că te urăşte! Eşti masochistă, zău, nevastă! Bagă-i numărul în blacklist şi uit-o! 

Îşi recăpătă buna dispoziţie cu un duş şi un suc de portocale.

 Angel era juristă la o companie străină şi

Despre monştri şi tartori

Am ales să scriu despre toate mizeriile întâlnite în viaţa mea dintr-un motiv întemeiat: cu doi ani în urmă am reîntâlnit o fostă colegă de şcoală generală: Cătălina.
Dacă eu eram singura din şcoală şi din cartier cu părinţi divorţaţi, ea trăia într-o fericire perpetuă cu părinţii ei minunaţi, calmi şi surâzători.

Surpriza rugbistului (II)

Într-una din zile, gemenii s-au jucat cu domnul Pisic şi au pornit o campanie de cucerire a lui Ingrid. Cum îi

ACCIDENTE ÎN AMOR

Era evident cel mai frumos băiat din liceu şi nici în oraş nu-i stăteau mulţi înainte.

Corina, iubita lui era balerină şi Andrei era fericit. Din fericire şi ea era pocăită ca şi el şi părinţii nu se puseră în curmeziş. Hotărâseră să se căsătorească imediat ce

Avionul generalului

Inspecţia generalului  Alfred Gerstenberg, şeful Misiunii Militare Aeronautice Germane în România se apropia de sfârşit. Incompetenţa şi tembelismul lui Schroeder erau evidente şi nu lua în calcul să revină asupra deciziei de a-i lua comanda. Luă măsuri urgente pentru

Cap de măgar

Niţă prinse o vorbă de la Franţi şi trecu grabnic Dunărea la Manole să-l anunţe că  nemţii erau în fierbere mare.

Maiorul Schroeder fusese înştiinţat de inspecţia unor înalţi ofiţeri germani conduşi de generalul Alfred Gerstenberg, şeful Misiunii Militare Aeronautice Germane în România. Cum uniformele de rezervă fuseseră sfârtecate de oamenii lui Manole,

Bordelul din Frankfurt

Cu toate că a cheltui banii cu bordelul este obişnuinţa domnilor, vă voi povesti cum am cheltuit eu bunătate de parale

O PROBLEMĂ DE ALEGERE

Din zodia fecioarelor, Tina a avut norocul să aibă prietene de mare nădejde şi de o bună calitate.

Dar atunci, în  anii de şcoală, o fecioară a avut grijă zilnic s-o ducă la exasperare.

Geta cea Rea îi era

Joia pierdută

În perioada interbelică, trupele de teatru veneau cu premierele la Brăila şi dacă erau aplaudaţi, porneau cu piesa în turneu, pe scenele ţării.
După lansările pe care le-am avut la Brăila şi Galaţi am înţeles de ce…

CU TAURUL FERNANDO LA VIENA

Eram la Viena intr-un restaurant chinezesc şi mâncarea era extraordinară. După două experimente horror în restaurantele chinezeşti din Paris, unde preparatele erau sleite, gătite dintr-un animal necunoscut, am comandat cu moderaţie. Cum toate au fost delicioase, am multiplicat comanda în mai multe ture. Pe lângă mâncarea bună şi interiorul elegant, am avut parte şi de-un piccolo zglobiu.

INTERVIU

Acum o lună Sânziana Ene, managerul Galeriei PROMOSEO cunoscută în blogosferă şi ca sinsdesign mi-a solicitat un interviu. Îl redau fără intervenţii pe text.

Doina Popescu profesor, scriitor, blogger

februarie 18, 2010 sinsdesign

Ajung la ultima parte din seria interviurilor promise în această săptămâna.

Dacă ieri vă invitam la un interviu cu Jeanina, astăzi vă invit la interviul Doinei Popescu , cea care a câștigat titlul de blog al săptămînii în galeria Promoseoo.

Mai multe detalii despre blogul saptamanii puteti citi aici.

Schimbând ușor registrul, trec la o bloggerita de profesie profesoară de matematică,  care colaborează ca jurnalist cu mai multe publicații din Braila și Galați.  Nu pot trece cu vederea faptul ca Doina iubește avioanele și pilotajul sportiv și a publicat deja un roman,COMISIA ZURICH.

V-am făcut deja curioși? Vă invit să citiți rîndurile de mai jos.

1) Ce a fost mai întâi, blogul sau bloggerul?

Cu certitudine, spiritul de blogger s-a oţelit înaintea apariţiei blogului.
Prin 2007 am vrut să-mi fac un blog şi am intrat să iau pulsul blogosferei. Cred că am avut ghinion.
Am intrat pe blogul unor celebrităţi care spuneau “nimic” şi unde nişte trepăduşi, cu sutele, comentau ce voiau ei dar, în general fără legătură cu “nimicul” iniţial.
Am glisat spre bloguri anonime şi am nimerit nişte bloggeri nervoşi, complexaţi, fericiţi că pot jigni protejaţi de anonimat. Am zis ok, ne înjurăm în tramvai, la piaţă, la stop sau la benzinărie. De ce să o facem şi pe net? Şi am pus punct acestui capitol.
Blogosfera are sens doar dacă este dominată de informaţie corectă, eleganţă în exprimare, discurs inteligent şi evident, umor…
Am rămas doar cititor de bloguri şi în timp am observat o profesionalizare a acestei branşe. Aspectul şi conţinutului blogurilor a evoluat exponenţial, ritmul s-a înteţit şi am zis că este timpul să intru în acest angrenaj viu.
Sunt printre cei mai “tineri” bloggeri cu debut în 20 decembrie 2009. După 50 de zile pe WordPress am 133 de postări, 900 de comentarii şi 10000 de vizitatori.
Este mult, este puţin? Cititorule, când toţi îţi dau termene, somaţii, ore suplimentare, amenzi, penalităţi, refuz la plată, ghionturi sau şuturi în fund, eu îţi dau măcar un zâmbet. Dacă eşti harnic şi mă cauţi la CUIBARUL CU OUĂ, poate-ţi iei mai multe…
Toată naţiunea l-a căutat pe Năstase la ouă şi nu s-a ales cu nimic! Căutaţi-mă şi pe mine la ouă, vă rog…, zâmbiţi şi căutaţi-mă!
Hărnicia cititorilor mei m-a ţinut aproape de blog şi simt că am dat la schimb bucurie.

2)Cât de mult sau cât de puţin ai suferi dacă toate ziarele din lume s-ar desfiinţa?

Ziarele, scrise bine sau prost sunt o expresie a libertăţii şi ele n-ar trebui să dispară ci să se adapteze. Că evoluţia tehnologică le va muta în mediul on-line este o certitudine dar, vor rămâne şi cititori conservatori care vor dori gazeta de hârtie.
Dar cititorii sunt mai inteligenţi decât patronii de ziare şi au un orizont de aşteptare bine definit.
Ziarele on-line se scriu practic simultan cu desfăşurarea evenimentului dar şi feedback-ul este instantaneu.
A se vedea ce petardă şi-a băgat în chiloţi Ionuţ Popescu când s-a transformat în avocatul celor de la Roşia Montana, şi ce comentarii mature, documentate, pertinente şi la obiect au făcut cititorii. Eu dacă eram redactor şef la respectivul ziar, racolam trei dintre comentatorii cei mai valoroşi şi îi angajam imediat cu un pachet salarial stimulativ.
Cât de moral este să tăiem păduri ca să facem ziare, iată un subiect greu de epuizat! Eu am această dilemă: am de tipărit trei cărţi în următoarele 2 luni şi nu am o soluţie care să mă mulţumească.
Iniţial mi-am propus să le public doar pe net dar am înţeles că în România majoritatea oamenilor citesc doar cărţi tipărite. Numărul celor care au renunţat la abonamentul de net din cauza crizei este alarmant iar alţii nu au acces nici măcar la serviciu, având doar intranet.
La Gaudeamus, am discutat cu cititorii şi majoritatea mi-au spus că citesc doar recenzii sau referinţe pe net dar cartea o preferă pe noptieră.

3) Poţi încheia o zi bună fără a pune ceva pe blog?

Scrisul pentru mine are o forţă vindecătoare:  în roman sau pe blog este forma mea de luptă cu toată RĂUTATEA LUMII!
Scriind, mă transform într-o imensă staţie de epurare: iau toate mizeriile şi pe toţi ticăloşii din viaţa mea şi îi transform în hohote de râs… APĂ VIE, cum zicea Petroniamarcs, o cititoare de-a mea.
Chiar dacă n-am un prieten ca Roman Rolland, sunt o cititoare prea versată, ca să nu fiu conştientă că romanele mele vor avea succes. Dar cu siguranţă, voi intra în cărţile de şcoală ca inventatoarea unui nou gen literar: “proză afurisită”
Zile bune sau grele, noaptea, cu laptopul în braţe am o misiunea clară: să scriu măcar o proză afurisită pentru cititorii mei care păzesc toată ziua blogul să vadă ce-am mai scris.

4) Cum ar trebui să arate un blog ideal ?

Ca şi conţinut, depinde dacă-i jurnal, blog de informare, de opinie, fotoblog sau…  blog de scriitor. Conţinutul original, interesant şi de calitate este obligatoriu…
Dacă discutăm de aspect, m-ai prins unde mă doare! N-am găsit o formulă care să mă mulţumească dar sunt în studiu. Îmi doresc un blog ca un acvariu în care să vezi toţi peştii în splendoarea lor. Să fie accesibil, uşor de citit şi să-l încânte pe cititor să scormonească.

5) Cât de scriitor este un blogger şi cât de blogger trebuie să fie un scriitor?

Un blogger care scrie zilnic şi se exersează în strunirea şi deopotrivă dezlănţuirea cuvintelor, în funcţie de genul abordat poate cocheta în timp cu jurnalismul sau cu scrisul de cursă lungă. Dar ca să merite să tai un copac pentru cartea ta, trebuie să ai determinare şi un talent viguros. Se scrie mult şi prost în ţara asta!
În cazul unui scriitor situaţia este complicată.
Cum în România, oricât de talentat ai fi, nu poţi trăi din scris dacă nu faci parte dintr-o gaşcă de succes din sferele înalte ale literaturii, îţi rămâne să-ţi împarţi cele 24 de ore între slujbă, scris şi somn, sperând că familia te va ierta că îi acorzi ceva mai puţin timp. Şi din puţinul timp pe care-l ai pentru scris împarţi cu blogul…
Cât timp să dedici blogului şi cât romanului în lucru… grea dilemă!
Probabil într-o etapă următoare voi scrie romanele direct pe blog şi voi posta zilnic câte un fragment… poate…

Despre Doina :
Activitate literară:
Romanul COMISIA ZURICH -publicat noiembrie 2009
Romanul Când Dumnezeu era-n vacanţă -corectat, aşteaptă fonduri să intre la tipar
Poveşti cu Popeşti şi alte răutăţi – volum de proză afurisită- în curs de corectare, aşteaptă fonduri să intre la tipar
Romanul ARDEI IUŢI- în curs de finalizare

Precizare: Un prim tiraj din romanul DUMNEZEU ERA-N VACANŢĂ s-a tipărit deja, urmează lansarea.

Vă aştept şi LA TANTI ELVIRA

NOPŢI ALBE

Bunica din partea tatălui, la vreme de iarnă îşi lua radioul pe lămpi la spinare, lăsând pe moş să vadă de animale şi venea la oraş, mare amatoare de trai boieresc. Radioul era marca Bucureşti, mare cât juma’ de ladă de zestre dar, fără muzici şi ştiri, baba nu putea trăi.
După ce-ncerca clanţa la toate patru fetele, cu urături şi păruieli, venea să petreacă iarna la noră, zicând că-i mai bună căldura de lemne decât dogoarea falşă de calorifere la bloc, chit că două fete stăteau la casă şi doar două la bloc.
Băboiul tot îşi făcea de lucru pe la poartă lăsând-o deschisă, gândind c-o veni cineva s-o anunţe de moartea moşului.
Eu mă necăjeam rău, fiindcă porcul se plesnea în uşa cotineţii până o deschidea şi, dacă prindea poarta deschisă… pe-aci ţi-e drumul! Nu de lipsa cârnaţilor la Crăciun mi-era, cât de bătuta care m-aştepta de la papaşa dacă s-ar fi întâmplat aşa pocinog.
Cât eram de mică, să fi avut vreo patru ani, că nu eram încă la grădiniţă, nu mi-a fost greu să pricep că nu atât ducea grijă de moartea moşului, cât trăgea mare nădejde!
De năduf i-am spus-o şi lui papaşa şi, cum atunci când era treaz avea simţul glumei, a râs pe săturate spre oftica babii.
Într-o seară i se năzare băboiului să mă cheme să dorm cu ea şi-mi trimite mesajul prin papaşa: de nerefuzat!
Acuma, n-o ridicasem încă la rang de Satană dar nici prea dragă nu-mi era, dar cel mai tare-i duceam grija să nu moară-n somn şi să dorm cu leşul lângă mine.
Cum băboiul dormea cu radioul la cap şi o lampă de carte aprinsă, mi-am luat un fulg şi o oglindă ca să mă-ncredinţez peste noapte că baba trăieşte.
Spre mirarea mea, peste cămaşa de noapte şi-a pus bunda. Îmi plăcea bunda ei, din izmene de ministru zicea ea, fiindcă era din material reiat,(în perioada interbelică miniștrii purtau costume din material reiat) cusută cu aţă întărită şi cu nasturi metalici, recuperați de la un vechi veston ostăşesc.
De cum a adormit i-am pus fulgul pe buze şi m-am pus pe aşteptat. O vreme a fost bine, fulgul mişcându-se încet-încet. Încă trăia!
Ei, şi-odată se pune băboiul pe horcăit şi pe sforăit, să cadă varul de pe pereţi!
Până la urmă nu era chiar rău, că pe fond sonor măcar ştiam că-i în viaţă, când… hâţ! -aspiră baba fulgul.
Duceam grijă că s-o sufoca dar, unde s-o fi fixat fulgul buclucaş, că băboiul scotea nişte zgomote undeva între pârţuri de dropie şi trompetă de pionier.
Mi-am făcut planul s-o şterg la soră-mea mai mare, să dorm cu ea dar, lângă uşă era o măsuţă şi pe măsuţă… paharul cu dinţii babei.
De voinică ce eram, băteam toţi băieţii de pe stradă dar, pe lângă dinţii din pahar n-am putut să trec şi pace! Și nici acum nu ştiu dacă m-aş învrednici…
Neputând să dorm de la atâta sforăit-grohăit, m-am ridicat în genunchi şi-am început să mă joc la radio. Răsuceam de butoane, atingeam clapele pe care mi le imaginam de pian până mi-a venit o idee. Mă întorc spre babă şi încep să-ntorc nasturii metalici. La faza asta intră papaşa să bea apă fiindcă la noi, camera de oaspeţi nu era încălzită pe timpul iernii, acolo fiind cazat purcelul după Ignat. Deci, băboiul dormea în bucătărie.
Behăit de somn, papaşa mă întreabă:
-Radu tati, ce faci cu nasturii lu’ mă-ta marea?
-Nu vezi în ce hal sforăie? Îi dau sonorul mai încet!- şi arăt spre radio.
Impresionat, m-a luat să dorm cu el ca să mă scutească de necaz, aşa că restul nopţii am răsucit nasturii de la pijamaua lui papaşa, fiindcă sforăitul lui era ca mugetul elefantului iar când se mai domolea, lesne dovedea şi-o vacă…

EMINESCU ARE TOATE RĂSPUNSURILE

M-a necăjit cineva cu o obrăznicie în formă continuată şi mă întrebam dacă are rost sau nu să fac o postare pe această temă.
Pentru cine a înţeles greşit, mai spun o dată că rostul blogurilor mele este să-mi promovez romanele şi proza afurisită şi să ţin legătura cu cititorii mei la modul elegant.
Sunt foooarte măritată, nu bloggeresc ca să-mi treacă cine ştie ce plictiseli din căsnicie şi am 41 de ani.
Internetul este plin de prospături, fetele de 21 de ani râncezesc pe HI5 în aşteptarea unui agaţament.
Îmi place umorul de calitate dar nu şi promiscuitatea.
Am găsit pe blogul lui Tibi Glossa lui Eminescu şi mi-am dat nişte răspunsuri.

Asta a fost tot?

Revenind din tabără, am îmceput să primesc scrisori minunate de la Tianu, frumosul meu partener de dans cu ochi albaştri şi buze ce păreau rujate. Tianu locuia în Mureş.

În următoarele săptămâni am aflat că mă tot caută un băiat pe acasă. Cum aveam o viaţă activă: handbal, tenis de masă, bibliotecă, cerc foto, a alergat ceva băiatul până a dat de mine, fiindcă telefon încă nu aveam. Când m-a găsit în sfârşit, Mirel, matematicianul din tabără, mi-a dat întâlnire la filmul ALERGĂTORUL a doua zi la orele 16.

Eram băieţoasă şi mă îmbrăcam rar în rochie dar pentru aşa o ocazie m-am smotocit în oglindă şi-am plecat în oraş să fac pârtie. Am ajuns la timp dar Mirel nicăieri. Filmele începeau cu un scurt metraj documentar de 15 minute dar s-au scurs şi acestea… I-am dat telefon acasă. Mi-a răspuns tatăl lui, un sever profesor de biologie:

-Bună ziua!

-Bună ziua! Sunt Doiniţa şi aş vrea să vorbesc cu Mirel.

-Este plecat de-acasă şi, după cât s-a izmenit în oglindă, cred că vine la tine. Să-l aştepţi şi să nu fii supărată pe el, fiindcă dacă bolovanul nu mi-a zis că are întâlnire, l-am pus să facă şmotru prin casă.

Am închis şi după alte zece minute a apărut şi Mirel, alergând, în pantaloni scurţi şi cu pantofi bărbăteşti, cremuiţi, cu cel puţin două numere mai mari.

Am intrat repede la film, era vorba despre un maratonist care se antrena pentru Olimpiadă şi, în pauză, i-am povestit lui Mirel despre discuţia telefonică cu simpaticul lui tată. Băiatul s-a albit explicându-mi că tipul este un balaur şi a stat pe jar tot filmul.

La ieşire, m-a dus la cofetăria care era aşezată strategic lângă cinema, a scos din portofel o gumă de mestecat şi mi-a oferit-o şi, sprijinit pe lada de îngheţată mi-a dat să completez un oracol : fete, filme sau băieţi, ceva ce seamănă foarte mult cu lepşele din blogosferă.

În secunda în care am răspuns la ultima pagină, a smuls caietul şi a plecat în fugă, precum a venit.

Asta a fost tot?

Cu timpul am învăţat că această întrebare este deja clasică şi populează des mintea fetelor ori nevestelor.

În decembrie Mirel a apărut în revista CUTEZĂTORII ca elev eminent şi anul următor mi-a adus, tot pe fugă, un mărţişor.

Citat despre criza- Albert Einstein

În fiecare dimineaţă, cu tenacitate de taur, soţul meu îşi salută prietenii şi colaboratorii pe mess, dar nu în mesaje de grup ci găseşte o vorbă cu care ajunge la inima fiecăruia. Unii sunt prea ocupaţi ca să răspundă dar fiecare se simte bine că nu a fost uitat. Cât şi-au imaginat că este o setare în calculator, care face operaţiunea automat, gestul a fost tratat formal dar încet-încet, oamenii au înţeles că mesajul este personalizat. Este măgulitor şi reconfortant să ştii că cineva se gândeşte în fiecare dimineaţă la tine.

Amica mea, Irina, răspunzând la un „bună dimineaţa”, mi-a trimis în aprilie 2009 un citat din Einstein. Mobilizată şi de filmul „SECRET”, m-am apucat să scriu. Aşa au apărut „COMISIA ZÜRICH„, DUMNEZEU ERA-N VACANŢĂ„, „ARDEI IUŢI” şi „PROZĂ AFURISITĂ„.

Uitaţi ce spune pişicherul de Einstein:

“Sa nu pretindem ca lucrurile sa se schimbe daca tot timpul facem acelasi lucru. Criza este cea mai binecuvantata situatie care poate apare pentru tari si persoane, pentru ca ea atrage dupa sine progrese.Creativitatea se naste din necesitate precum si ziua se naste din noapte.In perioada crizei se nasc inventiile, descoperirile si marile strategii. Cine depaseste criza se depaseste pe sine insusi, fara a ramane “depasit”. Cine atribuie crizei esecul, isi ameninta propriul talent si respecta mai mult problemele decat solutiile. Adevarata criza este criza incompetentei.”Problema persoanelor si tarilor este lenea si indiferenta pentru a gasi solutii si iesiri din astfel de situatii.Fara criza nu exista duel, fara duel viata este o rutina, o agonie lenta. Fara criza nu exista valoare. În perioada crizei înfloreste ce-i mai bun în fiecare, pentru ca fara criza orice vant este o mangaiere.Daca vorbim de criza o promovam iar tacerea este o exaltare a conformismului.In loc de toate acestea, mai bine sa muncim. Sa terminam odata cu singura criza amenintatoare: tragedia de a nu dori sa luptam pentru a o depaşi!

Când am citit „Criza este cea mai binecuvantata situatie…”, am zis că geniul a luat-o voios prin urzici dar, urmărind tot citatul am ştiut că are dreptate.

Ne întâlnim şi pe http://doinapopescu.blogspot.com