Tâlcuri noi la povești vechi


Într-o dimineaţă, să fi avut vreo patru ani, întorcându-mă cu mama cu sacoșile pline de sticle de lapte, pe strada şcolii, chiar la colţ, (Simion Bărnuţiu colţ cu Leningrad), pe acoperişul unui wc dansau trei copilaşi: Lenuţa Roman, Nicuşor Roman şi Doru Preda. Se ţineau de mână şi dansau o horă stângace, cântând în gura mare:  A murit, mămica! A murit mămica! A murit mămica!

Sinistrul refren m-a urmărit toată viaţa: o casă pe colţ, un wc zărit într-o curte în Chitila, o femeie grasă sau simplul nume de Lenuţa a fost destul să genereze un declic de coşmar: A murit, mămica! A murit mămica! A murit mămica!

Doamna Roman murise de icter iar în scurt timp, domnul Roman s-a însurat cu o femeie grasă din cale-afară.

Grasei, copiii îi spuneau mămiţica. Erau slabi, piele şi os, plini de vânătăi şi zgârieturi.

Lenuţa a devenit colega mea de clasă. În afara orelor de şcoală, purta chiloţi şi maieu tetra, fiindcă mămiţica era econoamă: iarna, zdrenţe căpătate din vecini şi ghete stâlcite în ultimul hal, pe ploaie- cizme de gumă şi un fâş caraghios.

Învăţătoarea o întreba de ce este plină de vânătăi:

-Am fost rea şi mămiţica m-a bătut, ca să mă facă mai bună!- răspundea Lenuţa mecanic.

Mămiţica era prea doamnă ca să muncească, aşa că Lenuţa şi Nicuşor duceau tot greul în casă.

Profesorii îl chemau pe domnul Roman la şcoală cerându-i să intervină în protejarea copiilor dar, acesta spunea invariabil că-şi iubeşte nevasta şi nu vrea s-o supere pentru fleacuri.

Dar, Lenuţa, veşnic flămândă, ne fura pachetele tuturor, inclusiv directorului şcolii, domnul Stănculescu, care avea cabinetul de aeromodelism pe un hol de trecere spre laboratoare.

La un moment dat, directorul îi lăsa intenţionat un pachet la îndemână.

Toţi eram copii necăjiţi şi cu diverse probleme acasă dar, ce se întâmpla cu cei doi frați era terifiant. Uneori ne nimeream să trecem pe drum exact când mămiţica îşi aplica corecţiile şi atunci ţipetele copiilor schingiuiţi ne provocau leşin.

Situaţia ne alarma pe toţi şi, prin clasa a şasea, mai mulţi colegi ne-am dus la poarta grasei s-o rugăm să se poarte omeneşte cu copiii.

Grasa a ieşit la poartă şi ne-a spus răspicat că o iubeşte pe Lenuţa şi se sacrifică să crească progeniturile răposatei.

Atunci, Lenuţa a izbucnit:

-Mămiţica ne iubeşte! Mămiţica este atât de bună, că mă trimite să-i iau îngheţată şi dacă o aduc neatinsă, îmi dă voie să dau o dată cu limba pe ea.

Grecii s-au pus pe sărbătorit. Subit, mi-am amintit de bucuria naivă a copiilor care jucau pe acoperișul wc-ului: A murit, mămica! A murit mămica!

Magna Carta


La 15 iunie 1215 regele Ioan al Angliei aprobă Magna Carta Libertatum.

Noilor libertăți li se opune Papa Inocențiu al III-lea și, cum nici regelui nu-i picau chiar bine, pe baza scrisorii primite de la papă, suspendă toate privilegiile. Trei luni mai târziu regele moare și Magna Carta este iarăși pusă pe rol, fiind reconfirmată de fiecare monarh urcat pe tron. Sigur, legea-i bună, dar nu pentru toți. Se aplică pentru baroni, lorzi și negustori, adică pentru oameni liberi. Țăranii nu erau incluși. Începând cu 1628, Magna carta devine universală și țăranii capătă drepturi egale cu nobilii.

Dintre cele 63 de articole, cel cu numărul 39 este cel mai important.

Articolul 39: Niciun om liber nu va fi reţinut şi închis, sau lipsit de proprietatea sa, sau proscris sau surghiunit, sau maltratat în orice fel; şi noi nu vom porni acţiune împotriva lui decât în urma judecâţii legiute de către egalii lui sau după legea ţării.

La 800 de ani distanță, statul român încă nu este capabil sau interesat să garanteze cetățenilor săi conținutul articolului 39.

Richard


Unul dintre tovarăşii mei de joacă din copilărie, mare vedetă în cartierul Radu Negru, era Richard Zeca, băiatul vecinilor de la 93 bis pe strada Leningrad. Puştiul era bine hrănit, răzgâiat şi puternic ca un taur şi, cum părinţii îl sărutau apăsat pe amândoi obrajii după orişice ispravă, cât de gogonată, musiu se întrecea în năzbâtii. Pentru multă vreme a fost bătăuş vestit, aşa că, atunci când l-am dovedit pe Richard la trântă, am devenit sherifa străzii. În mod ciudat, nu a încercat să-şi recapete supremaţia dar s-a străduit permanent să-mi intre în voie.

Într-o zi, Richard i-a furat îngheţata unei alte vedete de cartier, Mirela Mircea, moment de mare dramatism, când duduiţa a dat cu fundul gogoneţ de ţărână. Madam Mircea, senioara, a făcut un tărăboi răsunător, încheiat cu „pizdele mamii lui”, ca şi când mama lui ar fi avut mai multe, dar şi cu nelipsitul bătut cu palma peste fundul rozaliu, iţit de sub poalele fustei ridicate solemn în cap.

La aşa afront, madam Zeca, pentru a arăta ce înseamnă forţa financiară a unei negustorese de găini în splendidele vremuri comuniste, când vânzătorii de păpică erau un fel de semizei, l-a pedepsit crunt pe micul Richard, cumpărându-i un bax de îngheţată. Dacă în vremurile de azi, când ne încărcăm coşul la supermarket, poate părea un fapt banal, pe atunci, când părinţii socoteau fiecare leuţ ca să le ajungă de butelie şi de rostuit lapte şi brânză la suprapreţ, a cumpăra un bax de îngheţată „Puiuţului” a fost un gest de extravaganţă extremă. Cât mi-a trecut mirarea de năzbâtia părinţilor nesăbuiţi, am fost întâia beneficiară a baxului de îngheţată, fiindcă Richard, fiind îmbuibat, nu s-a dat în vânt după micile casolete de doi lei şi, una câte una, mi le-a oferit mie. Am umblat vreo săptămână cu limba ţeapănă, duduind de fericire, dar răsfăţul meu la frigiderul lui Richard a fost întrerupt brutal.

Într-o zi am văzut în patul părinţilor lui Richard un munte de cărămizi de bani cu care au umplut o cutie de carton ca de televizor. Întristarea a venit când i-am povestit lui papaşa iar acesta mi-a interzis să mă mai joc cu puştiul, ca să nu ne ia dracului Miliţia şi pe noi la mititica, că pe un alt vecin îl chemase deja să dea cu subsemnatul. Apoi, mai mulţi miliţieni s-au foit prin casa vecinilor mei dar, se pare că au fost bani suficienţi să-i ungă pe toţi, inclusiv pe madam Lucreţia de la partid, o cucoană care semăna cu actriţa Olga Tudorache. Familia Zeca a vândut casa la mare viteză pe un preţ interesant unui frate al unui ştab din miliţie şi s-a mutat urgent la Bucureşti ca să-şi piardă urma.

Fără vestă antiglonţ


Era vara lui ’88, intrasem la facultate şi împreună cu prietenele mele, Simona şi Claudia sărbătoream în fiecare zi, bătând cofetăriile din centrul Bucureştiului.

Pe Lipscani, un puşti brunet şi frumos foc ne Continuă lectura

CE NU ŞTIU COPIII DIN ZIUA DE AZI


Fetiţa mea, Sabrina, elevă în clasa a II-a, citind zilele trecute manuscrisul romanului meu CÂND DUMNEZEU ERA-N VACANŢĂ, mă întreabă:

-Mami, ce înseamnă „subsidiară”?
Explic copilului care apoi citeşte mai departe iar eu mă gândesc puţin panicată că va descoperi şi cuvântul „bordel”. Trebuia să mă gândesc la o explicaţie ca să… n-o derutez!
Îmi postez un articol pe blog şi văzând că nu mă mai întreabă nimic, socotesc că este mai bine să-i explic eu decât colegii la şcoală şi o întreb:
-Mami dar, mai era un cuvânt acolo despre care aşteptam să mă întrebi ce înseamnă?
Mă priveşte serios cu ochii ei frumoşi şi spune:
– Care? Zâmbeşte… Bordel? Dar ştiu, mami!

DESPRE SEX ÎN GURA MARE


Am avut ocazia să-l am comandant la Aeroclubul Bucureşti pe unul dintre cei mai mari paraşutişti ai tuturor timpurilor, cel care a aterizat primul din lume la punct fix, deţinând recordul şi pentru salturi de zi dar şi de noapte şi dominând pentru mulţi ani topurile mondiale şi competiţiile de profil. Când l-am întâlnit, avea 53 de ani şi încă era un bărbat interesant.

Ne făcea un instructaj şi, printre chestii serioase, mai făcea şi câte-o glumă. Îl întrebăm despre mitingurile la care făcea acrobaţie pe avionul în zbor împreună cu Ion Trucmel, altă glorie a aviaţiei româneşti.

Ne dădea toate lămuririle dar avea un cusur periculos: cum venea vorba de un concurs, ne spunea cam ce medalii cucerea la fiecare, dar şi ce gagici tăvălise cu fiecare ocazie, dându-le şi numele complet şi funcţia actuală.

Mă mănâncă limba şi-i zic că bârfa zilei este că a avut mai multe amante decât Julio Iglesias.

Pentru cine nu ştie, în anii ’80, despre frumosul spaniol umbla vorba că avusese în jur de 4000 de amante. Bănuiesc că i-a mai funcţionat contorul o vreme.

Comandantul se gândeşte o vreme, apoi spune:

-Eu am sărit demult de 4000. Una din amantele mele de care-mi amintesc cu plăcere este X,  procuror general al capitalei.

Am înţepenit cu toţii.

Omul o făcuse de oaie!… Fata tovarăşei procuror general era colegă cu noi şi era în sală.

N-a îndrăznit nimeni să-l oprească şi ne-a spus omul până la capăt ce beton era gagica în discuţie. Unii din noi, cei pe care ne adusese barza, eram şocaţi că o mamă poate avea o relaţie. Spre cinstea ei, la pauză puştoaica a tratat cu mult umor toată faza şi ne-a explicat cu maturitate că tatăl, tot aviator, murise şi mama îşi vedea firesc de viaţă. Nu era nimic în neregulă că mama avea pe cineva şi chiar ne invită acasă s-o cunoaştem.

Doamna procuror, o tipă foarte valabilă, ne-a cucerit imediat cu muşchi ţigănesc şi salam de Sibiu pe felii de pâine prăjită, unsă cu unt. Ciupercile cu maioneză ne-au dat pe spate şi când a pus Pepsi pe masă, gata, ne-a dat cu roţile-n sus! A venit şi un tip cu o roată de caşcaval şi doamna procuror ni l-a prezentat: prietenul ei.

Lulu a spus foarte serios că el caşcaval a văzut numai la televizor. Poate glumea. Sau poate, nu!

Dar, eu am fost sinceră când am zis că văd prima dată în viaţă un prăjitor de pâine.

Câţi dintre voi au văzut prin anii ’80 un prăjitor de pâine?

SUNT PRIETENĂ ŞI CU MAMA OMIDA-PĂLĂMIDA!


Facebook a ajuns un coşmar! M-am înscris de vreo lună, am contactat vreo 40 de cunoscuţi(nu toţi, pe unii i-am confuzat!) şi m-am trezit prietenă cu toată planeta. După a doua conexiune m-am lipsit de Facebook dar, nu s-a lipsit Facebook de mine. Primesc între 250 şi 350 de e-mailuri zilnic în care sunt anunţată că „Fabrica de cartofi prăjiţi în suc propriu” m-a adăugat ca prietenă. Sunt prietenă şi cu „Bucătăria pe roţi” şi permanent sunt invitată la evenimente fără nicio rezonanţă pentru mine.

Pentru mine prietenia este o noţiune sacră: am câţiva prieteni mai vechi sau mai noi dar pentru care am sentimente clare, bine definite, se pot baza pe mine şi mă pot baza pe ei. Când mi-e greu am de unde primi un sfat sau o vorbă de încurajare.

În rest am amici, cunoştinţe, sau colaboratori. Prieteniile pe Facebook sunt fade şi fără consistenţă, ba chiar agasante când îţi sugerează prin 300 de e-mailuri pe zi să devii fanul numărul 5000 al habar n-am cui! Ori îmi scapă mie ceva şi am organul prieteniei defect, ori s-a abuzat de acest cuvânt demonetizându-l.

Sunt site-uri care se ocupă de spânzurătoare virtuală evident(!) şi asistată, ca să te scape de coşmar prin ştergerea definitivă a contului. Eu nu am achesat la soluţia această fiindcă ideea de sinucidere este incompatibilă cu gândurile năstruşnice şi cheful meu de viaţă dar, acum când Facebook a blocat sinuciderile mă gândesc că am ratat unica şansă să scap de invazia e-mailurilor sâcâitoare. Eu voi încerca să le raportez ca spam, poate mi le blochează Yahoo, dacă nu, aştept sfaturi de la bătrâni. Disperată de invazia Facebook, nu am mai intrat nici pe Twitter.

Mă poate lămuri şi pe mine cineva cum stă treaba cu reţelele astea de socializare? Eu am fost agresată din prima şi nu am apucat să văd care-i partea mişto cu ele? Am pierdut ceva?

FORFETARUL-BULDOZERUL ECONOMIEI ROMÂNEŞTI!


DOMNULUI PRIM MINISTRU, CU DRAGOSTE! 

CUM ESTE SĂ FII EXCESIV DE BOGAT? ÎN SEARA ASTA AŞ PUTEA SĂ EXPERIMENTEZ BEŢIA CIFRELOR.

PESTE 2,75 MILIOANE DE LIRE STERLINE ŞI PESTE 80 DE MILIOANE DE EURO.

OARE NU PIERZI NORDUL CU ATÂTA BĂNET?

MÂINE VOI MAI SCRIE  FINALUL ROMANULUI ARDEI IUŢI, VOI MAI SCRIE PE BLOG? VOI MAI MERGE POIMÂINE LA BIROU?

IAU O PAUZĂ SĂ BEAU NIŞTE APĂ PLATĂ.

ŞTIU! VEŢI SPUNE CĂ DEJA ÎMI PERMIT SĂ BEAU NON STOP ŞAMPANIE!

ÎMI PERMITEAM ŞI PÂNĂ ACUM DIN CÂND ÎN CÂND DAR, NU-MI PLACE SĂ UMBLU CHERCHELITĂ, AŞA CĂ RĂMÂN LA APA PLATĂ.

SĂ SCHIMB MARCA? SĂ BEAU EVIAN?

EI AŞ! DACĂ BUCOVINA ŞI DORNA NU MI-AU STAT ÎN GÂT PÂNĂ ACUM, N-O SĂ-MI STEA NICI DE ACUM ÎNAINTE!

DAR UN DEGET DE MARTINI CU LĂMÂIE PARCĂ AR MERGE!

BA NU! CĂ AR TREBUI SĂ LAS LAPTOPUL DIN BRAŢE. PÂNĂ MĂ DUC ÎN SUFRAGERIE LA BĂRULEŢ, RĂMÂNE BLOGULEŢUL SINGUR ŞI POATE I SE FACE FRICĂ DE ÎNTUNERIC.

AŞA!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! SĂ MĂ APUC SĂ PUN PE HÂRTIE? GROSSO-MODO SUNT DESTUI. MI-LI-OA-NE!

MI-E CAM LENE SĂ SOCOTESC!

 ORICUM, ÎN BUZUNARE NU CRED SĂ AM DE UN PLIN DE BENZINĂ DAR, BĂNUŢII MEI STAU CUMINŢI LA BANCĂ!

 LA CE BANCĂ? SIGUR CĂ NU AM ÎNCREDERE ÎN BĂNCILE DIN ROMÂNIA! AŞA NAIVĂ MĂ CREDEŢI?

NICI MĂCAR CEAUŞESCU N-A AVUT CURAJ SĂ ŢINĂ BANI ÎN ROMÂNIA ŞI PE ATUNCI MILIŢIA ERA MILIŢIE ŞI SECURITATEA, SECURITATE!

 O PARTE STAU CUMINŢI ÎN BANCA REGALĂ DIN SCOŢIA RBS ŞI GROSUL  ÎNTR-O BANCĂ DIN AFRICA DE SUD BOI SAU BOA?  NU, BOI SUNT  LA  BANCA TRANSILVANIA, AFRICANI-S BOA!

 NU ŞTIU PREA MULTĂ GEOGRAFIE, MĂ ROG UNDEVA, ÎN BURKINA FASO.

CEL MAI TARE ESTE PREŞEDINTELE NIGERIEI, DRĂGUŢUL!  PREŞEDINTELE, UMARU MUSA YAR’ADUA (GCFR) PREŞEDINTELE Republica Federală Nigeria şi Ministerul Federal al Finanţelor. O FI FĂCUT ŞI ĂSTA FACULTATEA LA BRÂNCOVEANU, CA MOBUTU?
CICĂ ÎMI DĂ O MOŞTENIRE! CRED CĂ VREUN STRĂMOŞ AL MEU CARE A MIGRAT DIN AFRICA… SAU INVERS?

DAR, DACĂ-MI FAC ĂŞTIA ADN ŞI NU SUNT MOŞTENITOAREA ADEVĂRATĂ! CE-MI PLACE! MAI PALPITANT CA ÎN CAZUL PRINŢESEI ANASTASIA.

MIE, DESENUL ANIMAT MI-A PLĂCUT MAI MULT DECÂT FILMUL!

 SINCER, N-AM PUTUT SĂ SAVUREZ FILMUL FIINDCĂ ,EXACT CU O SEARĂ ÎNAINTE, DUDUIA CARE O JUCA PE PRINŢESĂ, JUCASE ÎNTR-UN ALT FILM ROLUL UNEI PSIHOPATE, CRIMINALĂ ÎN SERIE.

 EU PE CRIMINALE LE VREAU ÎN PUŞCĂRIE AŞA CĂ NU M-A ÎNCÂNTAT S-O VĂD ÎN ROL DE MARE MOŞTENITOARE! 

VĂ GÂNDIŢI C-AM CÂŞTIGAT LA EURO-BINGO?

AH! NU!NICI GÂND!… NICI N-AM JUCAT!

PARCĂ LA LOTERIA MICROSOFT AM JUCAT! EI, BRAVO! N-AM JUCAT DAR, AM CÂŞTIGAT!

CÂT? NU MULT CĂ BILL GATES A PIERDUT DESTUL CU CRIZA ASTA ŞI A FOST MODEST. UN FLEAC: 500000 DE LIRE STERLINE!

CUM BANUL LA BAN TRAGE, UITE CĂ ŞI PEPSI S-A GÂNDIT LA MINE: 250000 DE LIRE STERLINE! SĂ MAI ZICĂ CINEVA CEVA RĂU DE CORPORAŢII!

VREO 800000 DE DOLARI MI-A PROMIS ŞI UN SENATOR AMERICAN.

NU, NU-L CUNOSC DAR, CRED CĂ I-A PLĂCUT BLOGUL MEU!

 ŞI LINIILE AERIENE CANADIENE S-AU GÂNDIT CĂ AM MARE NEVOIE DE BANI! BA ŞI  O  FIRMĂ  IRLANDEZĂ S-A ÎNGHESUIT SĂ-MI TRIMITĂ NU MULT, PARCĂ VREO 12,5 MILIOANE DE EURO!

MAMĂ, CE DE BANI!

MAI IAU O GURĂ DE APĂ PLATĂ ŞI SOCOTESC.

WIKIPEDIA A PUS UN BANNER PE SITE ŞI A STRÂNS 7,5 MILIOANE DOLARI DIN DONAŢII! SAU EURO?

NU CONTEAZĂ! LA SUME DE-ASTEA MICI NU MAI CONTEAZĂ! EU N-AM CERUT NIMIC DAR, UITE CĂ MI SE OFERĂ PESTE 80 DE MILIOANE ADICĂ DE 10 ORI CÂT WIKIPEDIA!

MAMĂ, CE DE BANI!

EU DE BANI NEMUNCIŢI N-AM AVUT BAFTĂ NICIODATĂ.

DE-AIA N-AM PUS BANII LA CARITAS, SAFI SAU FNI! SAU N-AM PUS FIINDCĂ N-AM AVUT? NU MAI ŢIN MINTE!

PENTRU CĂ VREAU SĂ RĂMÂN LA VIAŢA MEA BOEMĂ, ÎNCONJURATĂ DE FAMILIA MEA MINUNATĂ, CRED CĂ AM SĂ DIRECŢIONEZ ACEŞTI BANI LA BUGETUL ROMÂNIEI. POATE SALVĂM POSTURILE PROFESORILOR.

SAU POATE FACEM O RECLAMĂ SĂ PROMOVĂM MINUNATA ROMÂNIE!

BA NU! MAI BINE SCOATEŢI AMĂRÂTUL ĂLA DE FORFETAR, CĂ AŢI DĂRÂMAT ECONOMIA NAŢIONALĂ CU EL!

 UITE UN TITLU NUMAI BUN DE ARTICOL: FORFETARUL-BULDOZERUL ECONOMIEI ROMÂNEŞTI!

DOMNULE BOC, PENTRU CĂ HABAR N-AM CINE MAI ESTE MINISTRU DE FINANŢE, CĂ SE SCHIMBĂ PREA DES GUVERNUL ŞI NU ŢIN PASUL DAR, DOMNIA VOASTRĂ SUNTEŢI VEŞNIC, VĂ ROG SĂ DISPUNEŢI MĂSURI URGENTE CA SĂ LUAŢI ACEŞTI BANI LA BUGET. SĂ FACEŢI BUGETUL BINE!

 A DUMNEAVOASTRĂ,

DOINA POPESCU

 

P.S. DACĂ CINEVA CREDE CĂ M-AM ÎMBĂTAT CU APĂ PLATĂ, LĂSAŢI VĂ ROG FRUMOS UN COMENTARIU CU E-MAILUL DVS ŞI VĂ TRIMIT FW LA E-MAIL-URILE MELE BURDUŞITE DE PARALE! CĂ MIE NU-MI TREBUIE… RĂMÂN SĂRACĂ ŞI CINSTITĂ CA DOMNUL ILIESCU.

ŞI PENTRU CĂ TOCMAI AM CEDAT TOŢI BANII MEI BUGETULUI ROMÂNIEI, DACĂ EŞTI BOGAT, TE ROG SĂ-MI DONEZI ORICE SUMĂ ÎŢI PRISOSEŞTE, FIINDCĂ AM NEVOIE URGENTĂ DE 2000 DE EURO SĂ-MI TIPĂRESC ROMANUL

 CÂND DUMNEZEU ERA-N VACANŢĂ.

VIAŢĂ DE BOIER


CE POŢI SĂ FACI CU BANII ŞI CU VIAŢA TA DACĂ EŞTI BOGAT SAU INDECENT DE BOGAT?

PĂI, SĂ VEDEM CE FAC BOGAŢII MIORITICI, ASFALTICII ŞI BEIZADELELE LOR:

ÎŞI IAU IARBĂ PE SĂTURATE…  OR FI NEAM DE RUMEGĂTOARE!

ÎŞI IAU POŞETE DE 5000 DE EURO… OR FI NEAM DE TRAISTĂ!

FAC SEX ORAL ÎN RESTAURANTE…POATE-S PAPĂ LAPTE ŞI SE mai TERMINĂ LĂPTICUL!

Comportamentul penibil şi deplasat al unor indivizi indecent de bogaţi, abonaţi cronici ai contractelor cu statul este bine-cunoscut din presă.

Voi relata în câteva cuvinte cum îşi petreceau timpul bogaţii României, înainte de deschiderea cafenelelor din Dorobanţi.

Astăzi, prinţesa  Catherine Olympia Caradja.

Născută Ecaterina Olimpia Kretzulescu, descendentă a ficei marelui domnitor Constantin Brâncoveanu, a venit pe lume la 28 ianuarie 1893. A avut o copilărie dramatică fiind răpită de mică  de tatăl ei şi închisă într-o mănăstire în străinătate. Anii copilăriei s-au scurs între Anglia, Franţa, Belgia şi România, vorbind cinci limbi străine. Şi-a dedicat viaţa acţiunilor filantropice.

Căsătorită cu prinţul Constantin Caradja, descendent al unei cunoscute familii fanariote, în timpul primului război mondial a lucrat ca voluntar, îngrijind bolnavii de tifos, îmbolnăvindu-se şi ea de această boală.

După război, a activat în cadrul unui lanţ de orfelinate Saint Catherine’s Crib, continuând munca mamei ei, în folosul a peste 3000 de copii.  Viaţa n- a cruţat-o şi din trei fete, două au murit, rămânând în viaţă doar Alexandra, fetiţa cea mică.

 S-a opus în mod public apropierii României de Germania nazistă.  În intervalul 1943-1944, peste 1000 de piloţi americani doborâţi în timpul bombardamentelor de pe Valea Prahovei au fost îngrijiţi pe proprietăţile ei, fiind supranumită ÎNGERUL de la PLOIEŞTI.

Pilotul american Richard W. Britt, salvat prin eforturile prinţesei a scris o carte prin care a descris aventura românească şi şi-a exprimat recunoştinţa pentru îngerul salvator.

Calvarul comunist a prins-o în ţară cu toate mizeriile  şi constrângerile cunoscute şi în 1952, sprijinită de serviciile secrete franceze şi de fiica ei Alexandra, stabilită la Paris fuge la Viena cu o barcă pe Dunăre într-o aventură de 8 săptămâni.

Scăpată din iadul comunist, a ţinut prelegeri despre realităţile comuniste, a dat interviuri la radio şi, neobosită s-a dedicat  copiilor orfani.

Stabilită în State, a reîntâlnit peste 500 de piloţi pe care îi salvase în România şi începând din 1972 a fost sărbătorită anual de aceştia. Meritele sale extraordinare, de care în România nu se discută niciodată, au fost recompensate cu  Medalia de Onoare George Washington.

După Revoluţie s-a întors în ţară şi a murit la 26 mai 1993 la vârsta de 100 de ani.  Serviciul religios a avut loc la biserica ctitorită de familia sa, Biserica Kreţulescu.

The princess and the P.O.W. : the true story of Princess Catherine Caradja and Richard W. Britt by Richard W. Britt

BOGAT, DECI INCORUPTIBIL! ZĂU?


Copaci bucuraţi-vă! Încă 10 cotidiene şi-au încetat apariţia. Printre cele mai notorii: ZIUA şi GARDIANUL. Vestea bună este că se vor tăia mai puţini copaci pentru tipărirea ziarelor. Vestea rea este că vom fi mai puţin informaţi de cum se vor cheltui cele 10 miliarde ale bugetului, guvernul va introduce pe şest CAS pe drepturile de autor, că tot trebuie să i-o dea presei peste bot, se va scrie mai puţin despre succesuri şi almanahe şi despre promovarea beizadelelor. Poate aţi crezut că este o răutate a mea când am zis în alt articol că ţara asta se lasă moştenire. Beizadea Honorius promite legalizarea drogurilor uşoare şi zice că-i bogat, deci incoruptibil! Zău?

Atunci, ce ne mai trebuiesc scrutinuri electorale costisitoare? Haideţi să-i punem pe cei din TOP 300 în parlament şi pe Patriciu preşedinte! Ieşim mai ieftin şi ne-am asigurat şi de un parlament incoruptibil! Bre, beizadea Honorius, ne laşi?

      

AM FOST PÂNĂ LA CAPĂTUL LUMII!!!


Era primăvara lui ’89. Pe la cinci dimineaţa, un zgâriat abia ghicit în uşa de la cămin mă trezi din somnul fără griji al studenţiei. Cu toate lipsurile şi povârnişurile, îmi ziceam senină: la asta o să mă gândesc la sfârşitul facultăţii.

Am deschis imediat. Motanul zâmbea poznaş cu un rucsac gol, portocaliu, cu cadru de aluminiu în spate:

-Mergi cu mine până la capătul lumii?

-Îmi ia un minut să mă îmbrac!-zic şi mă desprind agilă din îmbrăţişarea lui. Nu se luminase bine. Rucsacul gol mă făcea curioasă dar, nu vroiam să tulbur vraja.  Iubirea îmi era de-ajuns…

 Am oprit la fabrica de pâine din Regie, el a cumpărat 20 de pâini, apoi am plecat spre gară. Fără întrebări! Când iubeşti, o intuiţie specială îţi controlează şi vorbele şi tăcerile ca celălalt să se sincronizeze cu bătăile inimii tale.

 Am urcat într-un tren personal şi după un timp Motanul a mustăcit:

-Chiar nu vrei să-ţi spun unde mergem?

-Dar, mi-ai spus deja: mergem la capătul lumii!

 M-a îmbrăţişat şi mi-a şoptit fericit: să nu mă părăseşti niciodată! 

 Am coborât într-o haltă ştiută de el şi ca să nu spulber vraja, am evitat să mă uit după panoul indicator pe care era înscris numele.

 Am abandonat drumul spre sat şi fără grabă, pentru prima oară în viaţă am intrat într-un câmp de maci.

 Cărarea era cât să mergem în şir indian şi beţia macilor părea fără sfârşit. Cerul strident de senin se lipea la orizont de verdele ierbii sufocate de maci.

 La un moment dat am intrat într-o grădină, apoi am ajuns într-o vie proaspăt săpată cu pământ negru, lipicios, întors de un hârleţ grăbit. 

 -Rămâi aici!- mi-a spus blând şi a plecat cu paşi grăbiţi spre casa care se ghicea prin verdele crud de mai. Un cireş ademenitor se vedea în direcţia în care plecase dar, mie deja îmi era dor de el.

S-a întors repede cu rucsacul uşor, semn că lepădase pâinile. Era mâhnit.

 -Am vrut să-ţi fac o surpriză, să-ţi pun la urechi cercei de cireşe de la bunicul dar, aşa cum am bănuit, ura părinţilor mei pentru tine a ajuns şi aici.

Bătrânul mi-a spus că cireşile sunt ciupite de vrăbii şi nu m-a lăsat să culeg dar, mătuşa mi-a dat o bucată de brânză şi o sticlă de vin roşu. Am păstrat şi o pâine…

 -Luăm cireşe de la Matache!- nu te necăji. Zmulge câteva fire din răsadul de ceapă şi hai să facem un picnic. Doar am venit până la capătul lumii ca să fim fericiţi!

De câte ori suntem la petreceri sau la nunţi cu mese pline, îmbelşugate mă întreb dacă în faţa belşugului sunt mai fericită decât atunci, în vie, la picnicul cu pâine, brânză, ceapă şi un vin roşu.

În seara aceasta, sărbătorind Sfântul ION, înconjuraţi numai de prieteni vechi şi buni ca vinul de soi ales, pe masa plină de bunătăţi am văzut platoul cu brânză, ceapă, slănină albă şi am căutat vinul roşu din ochi.

Motanul torcea mulţumit lângă mine. Am mâncat pe îndelete brânză şi ceapă şi am băut vin roşu.

 Mi-am dat seama că printre prieteni adevăraţi şi cu cele două fete superbe lângă noi şi brânza şi vinul au gustul la fel de bun ca atunci în vie, în vecinătatea câmpului de maci de la capătul lumii!

SĂ NU CREZI NICI ÎN VERDELE SEMAFORULUI!


7 IANUARIE 1989, ZI PLĂCUTĂ, NUMAI BUNĂ DE PLIMBARE. 

AJUNG LA FACULTATE PE JOS ŞI COLEGII MĂ ANUNŢĂ CĂ AM FOST TRASĂ LA SORŢI SĂ DUC ÎMPREUNĂ CU ŞEFA DE LA O GRUPĂ PARALELĂ CACADOUL DE SF. ION PROFESORULUI DE ANALIZĂ MATEMATICĂ CHIŢESCU ŞI EVIDENT… ION! DIN BANII STRÂNŞI DE LA TOT ANUL I – 104 STUDENŢI – SE CUMPĂRASE UN TORT DE FRIŞCĂ ŞI O CASETĂ  VIDEO NEÎNREGISTRATĂ!!!!

ACUM POATE PĂREA RIDICOL DAR, LA VREMEA ACEEA O CASETĂ COSTA LA CONSIGNAŢIA 700 DE LEI. ADICĂ O TREIME DIN SALARIUL UNUI PROFESOR CARE LUA 2100 LEI.

DECI, AMĂRÂTĂ DE CORVOADA CE PICASE PE CAPUL MEU, IAU MESCHINUL CADOU ŞI PE COLEGA ŞI PLECĂM PE MAGHERU SPRE LOCUINŢA PROFESORULUI, UNDEVA ÎNTR-O VILĂ PE ANA IPĂTESCU COLŢ CU LEMNEA, PE LÂNGĂ CHINEZESC.

LA GALERIILE ORIZONT, VREO 30-40 DE PIETONI OPRIŢI ŞI PE O PARTE ŞI PE ALTA . NE OPRIM ŞI NOI, SE FACE SEMAFORUL VERDE ŞI TRECEM. PE LA JUMĂTATEA STRĂZII, NE TREZIM ÎN … AER!

NIŞTE HUIDUME NE LUASERĂ DE ARIPI ŞI HOPA SUS ÎN AER PÂNĂ PE TROTUARUL CELĂLALT ÎN SPATELE „PIETONILOR”. ATERIZARE FORŢATĂ ŞI PÂNĂ SĂ PRICEPEM CE SE ÎNTÂMPLĂ NE TREZIM PERCHEZIŢIONATE LA PATRU MÂINI FIECARE. PRESTAU MILIMETRU CU MILIMETRU ŞI FĂRĂ EXAGERARE, INCLUSIV ÎN CĂPTUŞEALĂ ŞI ÎN CHILOŢI .

UNUL BINE HRĂNIT URLA LA NOI SĂ-I DĂM SCRISOAREA. MI-AU GĂSIT ÎN MAPĂ CARNETUL DE STUDENT ŞI O SCRISOARE DE AMOR DE LA IUBITUL MEU, HARNIC GRĂNICER PE FRUNTARIILE PATRIEI DAR, N-AU FOST MULŢUMIŢI.

COLEGEI MELE NU I-AU GĂSIT NICIUN DOCUMENT  ŞI CU APLOMB MAXIM LE-A DAT UN NUME FICTIV ŞI O ADRESĂ DIN AGRONOMIE. EVIDENT, LOCUIAM AMÂNDOUĂ ÎN GROZĂVEŞTI.

CĂ NE-AU BĂTUT EFECTIV NU POT SPUNE DAR, NE-AU SMUCIT ŞI NE-AU ZDRUNCINAT ÎNJURÂNDU-NE CA NIŞTE OLIGOFRENI. NE-AM LĂMURIT DUPĂ VREO 20 DE MINUTE CĂ OLIGOFRENII ERAU ŞI SECURIŞTI PE DEASUPRA ŞI TRECUSEM PE VERDELE LU’ COANA LEANA. ADICĂ ERA ZIUA ILUSTRISSIMEI ŞI ĂIA STĂTEAU DE BOI LA VERDELE SEMAFORULUI CĂ ERAU TOŢI SECURIŞTI ŞI PĂZEAU SĂ N-O INOPORTUNEZE PROSTIMEA FLĂMÂNDĂ CU SCRISORI DUIOASE.

URÂŢII AU CERUT O DUBĂ PRIN STAŢIE ŞI AU CONVENIT CA IMEDIAT CE TRECE COLOANA SĂ VINĂ SĂ RIDICE COLETELE, ADICĂ NOI ŞI ÎNCĂ VREO TREI CĂSCAŢI PRIPONIŢI DUPĂ NOI, CĂ SEMAFORUL ÎŞI URMA CICLUL ŞI MAI ERAU FRAIERI CARE CREDEAU ÎN VERDELE SEMAFORULUI! 

CA SĂ NU SE PLICTISEASCĂ, NE ZGUDUIAU NEOBOSIŢI CU ÎNTREBAREA CINE NE-A TRIMIS ŞI UNDE E SCRISOAREA.

PÂNĂ  LA URMĂ AU DESFĂCUT TORTUL ŞI NE-AU ÎNREBAT DACĂ-I OTRĂVIT. NE-A PUS SĂ MÂNCĂM DIN EL DAR, CUM TREBUIA SĂ-L DUCEM LA PROFESOR AM ÎNCERCAT SĂ CIUPIM DELICAT CA SĂ NU SE VADĂ.

EI, AŞ! CRETINII NE-AU PUS SĂ MÂNCĂM TOŢI MOŢII CĂ A RĂMAS  TORTUL GOLAŞ-GOLAŞ.

DEJA SIMŢEAM CĂ TREBUIE SĂ MĂ TRAG PE MÂINI, CÂND VINE UN TIP SOLID ÎNTR-UN COSTUM CEVA MAI BUN ŞI ZICE:

-NU VEZI BĂ, CĂ-S  NIŞTE TÂMPITE DE STUDENTE?! NIŞTE VACI! DĂ-LE DRECU’ DRUMU’ CĂ-S VITE-NCĂLŢATE!  

-MARŞ DE-AICI TÂMPITELOR!- SE ÎNTOARCE ŞI SPRE NOI. IDIOATELOR!

OLIGOFRENII NU PREA SE-NDURAU DAR, TIPUL A CERUT CARNETUL MEU DE STUDENT ŞI SCRISOAREA ŞI A PROMIS CĂ SE OCUPĂ DE MINE MAI TÂRZIU. PER-SO-NAL! NE-A ÎNJURAT CU TALENT PÂNĂ NE-AM ÎNDEPĂRTAT.

EU AM VRUT SĂ PUN TORTUL ZDRENŢUIT LA GUNOI DAR, TOVARĂŞA MEA NU ŞI NU.

 NE-AM OPRIT PE LA VREO SUTĂ DE METRI ŞI EA L-A AŞEZAT CU DEGETUL  UNIFORMIZÂND FRIŞCA APROAPE ARTISTIC DUPĂ PĂREREA EI. DE FAPT ERA JALNIC. CÂND AM TERMINAT CU TORTUL ŞOC ŞI GROAZĂ:  MAHĂRUL ÎN COSTUM BINE CROIT, SECURIST SAU ACTIVIST CE-O FI FOST, APĂRUSE LÂNGĂ NOI. MI-A ÎNTINS CARNETUL DE STUDENT ŞI MI-A SPUS TĂIOS: VALEA!

AM VRUT SĂ-I MULŢUMESC…

M-A OPRIT SMUCIT: VALEA…  

AU FOST CELE MAI CRÂCENE ÎNJURĂTURI CARE MI-AU FOST ADRESATE ÎN VIAŢA MEA DAR, SINGURELE CU FOLOS…   MULŢUMESC CĂ M-AI ÎNJURAT DOMNULE! AM VRUT SĂ-ŢI MULŢUMESC DE ATUNCI DAR, ERAM ÎNGROZITOR DE SPERIATĂ.  AM SCĂPAT DE DUBĂ ŞI N-A FOST PUŢIN LUCRU.

AM PLECAT AMÂNDOUĂ CU GENUNCHII MOI, EU CU TORTUL, EA CU CASETA. PROFESORUL NE-A PRIMIT AMABIL DAR, INVENTARIIND INSIGNIFIANTUL CADOU I-A PIERIT TOT CHEFUL. 

EVIDENT M-A PICAT LA EXAMEN… PE MOTIV CĂ NU-L RESPECT. CICĂ AM FĂCUT O DEMONSTRAŢIE DIN CURSUL LUI SIREŢCHI CEEA CE AR DEMONSTRA CĂ RESPECT UN ALT PROFESOR MAI MUL CA PE EL.

MOTIVUL REAL?  DE LA TORT!

COLEGII S-AU DISTRAT COPIOS DE PĂŢANIA NOASTRĂ ŞI MI-AU SPUS BANCUL CU VRĂBIUŢA. AUD MULTE BANCURI, UNELE LE MAI UIT DAR, NU BANCUL CU VRĂBIUŢA!     

7 IANUARIE! URAAA! DE DOUĂZECI DE ANI 7 IANUARIE A DEVENIT CE ESTE: SĂRBĂTORIREA SFÂNTULUI ION!

GREA MESERIA DE MAMĂ…


Răspuns la provocarea de pe toateBLOGURILE.ro Pentru că subiectul era prea incitant, evident cele 1000 de caractere mi-au fost insuficiente şi am ales să dezvolt subiectul aici.

PROVOCARE Care este funcția și locul de muncă pe care-l visezi și vizezi pe termen mediu? Care este slujba, cea mai puțin plăcută, pe care ai accepta-o după mai multe luni de șomaj și în condițiile în care piața de muncă este în criză? Care sunt meseriile pe care crezi că nu le-ai fi putut practica niciodată, dar pe care le respecți?

Fetele din ţara asta se visează lipsite de griji ca Monica Columbeanu, blonde cu greutate ca Elena Udrea sau, dacă iubesc iarba şi Bruxelles, de ce nu , simplu, Eba.

Eu rămân ce-am fost: un spirit liber.

La catedră, în presă sau în publicitate am muncit pe brânci şi am avut satisfacţii pe măsură. Orice meserie este ok dacă o faci cu plăcere şi nu ai un şef cretin să-ţi mănânce ficaţii.

Aştept ziua când se va putea trăi din scris în România.

Ce meserie nu aş face? Politician, fiindcă am gura mare şi stomacul subţire!

Ce meserie iubesc şi respect? Cea de pilot. Am făcut 6 ani pilotaj sportiv dar, la vremea aceea nu au fost locuri pentru fete la şcoala de aviaţie şi a trebuit să fac matematica fiindcă îmi trecea făina prin traistă.

După terminarea facultăţii am sperat că vor fi scoase la concurs şi locuri pentru fete dar, n-a fost să fie, şi m-am apucat de a doua facultate.

Nu puteam îmbătrâni aşteptând un tren care se încăpăţâna să nu vină aşa că mi-am luat gândul şi mi-am văzut de viaţă. Mi s-a părut de bun simţ să nu stau cu mâinile în poală aşteptându-l pe Godot.

Îi respect pe chururgi dar, nu mă pot întâlni zilnic cu suferinţa umană. Doctorul Irinel Popescu probabil este trimisul lui Dumnezeu pe Pământ. Şi ca el foarte mulţi. Dar, ca să fii cu adevărat un medic bun, nu-i suficient să fii bun la învăţătură: trebuie să ai un dar aparte. Meseria de mamă mi se pare grea şi nu o pot practica dar o respect. De ce nu-mi e la îndemână meseria de mamă? Fiindcă sunt prea bună prietenă cu fetele mele. Şi ce prietenă ar accepta să-ţi dai aere de mamă cu ea?

AMINTIRI DIN BABILON


 Eram studentă, proaspăt căsătorită, cazată în Babilon (căminul B din Grozăveşti).

 Nişte amici mai bine situaţi financiar şi cu alt nivel de pretenţii legat de confort s-au mutat în oraş la un apartament închiriat gata mobilat.

         Cu un cadou de casă nouă am sunat la uşă.

         Gazdele, amabile ne-au tratat cu nişte corăbioare direct dintr-o cutie de pantofi primită din provincie de la părinţi. Ne-au expus toate motivele dezertării lor şi libertăţile nebănuite pe care le au în noua locuinţă şi spre o corectă înţelegere ne-au servit şi o mostră.

         -Camera este atât de spaţioasă., că uite, am loc să mă rotesc şi să închid lumina cu piciorul. În secunda următoare, după o figură stângace de karate, carcasa întrerupătorului era pe jos. Intervine şi nevasta cu mândrie:

         -Uite, toate întrerupătoarele le-a fărâmat dar, acum îi iese din prima! Şi lambadarul şi cuierul tot el le-a rezolvat! Poate vreţi şi nişte combot de vişini.

         -Nu se supără proprietarul că-i fărâmaţi casa?-întreb eu uimită şi fără chef de compot.

         -Ei, bravos! Cine-l mai primeşte? Am schimbat ambele încuietori din prima zi, zice el important şi apoi scuipă într-o vază. Scuze, am trecut pe Karelia şi îmi vine mereu să scuip!

         -De la Carpaţi-ul de Sfântu’ Gheorghe nu te-am auzit să te plângi?- zice soţul meu subţire.

         -Eram un amărât de căminist! Acum am apartament. Se numeşte evoluţie dar, cât stai în cămin eşti plafonat, n-ai cum să înţelegi!

         Asta este:  dacă n-ai şapte ani de-acasă, nu ţi-i dă nimeni!

         Dincolo de mitocănia efemerului nostru amic am învăţat o lecţie importantă: să am grijă pe cine primesc în casa mea dar, mai ales, pe cine primesc în sufletul meu.

           

CINE ŞI-A ÎNŞELAT NEVASTA, HAI SUS, HAI SUS, HAI SUS!


Prietena mea, o frumuseţe cu ochi verzi se angajează într-o bancă pe la începuturile anilor ’90. Pe muncă îndârjită se menţine în bancă şi urcă în ierarhie copăcel-copăcel până la posturi cu greutate în centrală. După vreo zece ani de carieră, motanul, răsfăţatul casei, s-a văzut concurat. Cunoaşte un tip bine din presă, director de ştiri la un trust puternic şi în scurt timp se căsătoresc. Nuntă cu ştaif, invitaţi din high-life cât să umple vreo două reviste colorate. Suntem plasaţi la masa prietenilor buni şi de nădejde şi evident, ne cunoaştem toţi între noi, cu bune şi rele. Între mâncăruri alese şi băuturi pe care le-am ignorat discutăm ca fetele. La dreapta mea o nevastă înlăcrimată că-l prinsese pe domnul soţ în offsaid. La stânga, se plânge şi cealaltă nevastă că soţul ei, cam pierde sume mari de bani la poker şi mai calcă şi pe de lături. Eu le explic senină că n-am probleme de genul ăsta, soţul meu nici nu bea niciodată, nu-mi produce nici alte supărări şi fetele se uită cu jind la exemplarul meu de soţ model, unic şi nemaiîntâlnit. Pe la trei dimineaţa se schimbă ritmul muzicii şi după ce zice maestrul Gică Petrescu câteva, orchestra bagă un cântecel pe care îl cântam în copilărie prin tabere: Cine-i născut în ianuarie, hai sus, hai sus, hai sus! Ajunge şi la decembrie, apoi continuă cu cine şi-a înşelat nevasta, hai sus, hai sus, hai sus!

Din cei vreo 300 de nuntaşi, singurul care se ridică, fericit, cu paharul sus şi făcând bezele la toată nunta, cine credeţi? Soţul meu, exemplarul de soţ model unic şi nemaivăzut. Nu-mi aduc aminte să fi avut altă dată în viaţă o surpriză mai mare. Sute de întrebări veneau buluc peste mine năucindu-mă: Cum? De când? Cu cine? O cunosc? Accidental? Permanent? În hoteluri scumpe? Pe centură? De plăcere? Pe bani? E îndrăgostit de alta? Viciu ? Voi divorţa? Dar, copii? Mi se mişca linia orizontului, făcusem temperatură instantaneu, urechile îmi pulsau înroşite. Mă uitam la fericirea de pe chipul lui, la seninătatea din priviri şi nu puteam să cred iubitul meu soţ a ales o astfel de cale să mă anunţe că marea iubire a murit. Nefericirea mea era în crescendo, mireasa nu-şi putea crede ochilor, mama miresei, prietena noastră de suflet avea lacrimi în ochi iar nuntaşii aplaudau curajul perfect bărbătesc şi evident singular.

Orchestra continuă odiosul cântec. Mă hotărăsc rapid. Decât să-i scot un ochi după şi să-l torturez cu întrebările, decât să mă umilesc cerşind răspunsuri mai bine-i bag şi eu jăratec sub fund! Iau paharul în mâini, îmi ascund disperarea şi mă ridic surâzând. Salut masa miresei şi apoi pe toată lumea. Sala aplaudă frenetic. Evident, sunt singura în balans şi orchestra, încântată de spectacolul savuros reia refrenul şi continuă lălăiala minute bune. Soţul meu, senin şi relaxat discută cu un nuntaş şi ridică paharul spre mine zâmbind fericit. Mă aşez . Aplauzele se potolesc şi soţul meu îmi dă un pupic. Cu dragoste! – Mă întreabă senin: auzi, da’ tu nu eşti născută la nouă luni? – Poftim? – Puteam să jur că eşti născută la nouă luni! – Bineînţeles că sunt născută la nouă luni! -Şi atunci de ce te-ai ridicat în picioare? – Ca să fac unu’ la unu’, iubire! Preferai să-ţi rup un picior? – Mami, ai băut ceva? – Doar apă plată cu lămâie! – Şi dacă nici nu eşti născută la şapte luni şi nici nu te-ai pilit de ce te-ai ridicat? – Dar, tu de ce te-ai ridicat, dragule? – Da’ ce, tu nu ştii că sunt născut la şapte luni? – Poţi să-mi spui cam ce are sula cu prefectura? – De ce vorbeşti urât, nu-i stilul tău? Nu înţeleg de ce eşti supărată! – Pentru că preferam să-mi spui în alt context că m-ai înşelat.     – Sigur n-ai băut nimic? Cum să te înşel? – Atunci de ce te-ai ridicat iubire în picioare, când a întrebat orchestra cine şi-a înşelat nevasta? – Eu? M-am ridicat numai la aprilie şi la cine s-a născut la şase luni!  N-am  înţeles de ce te-ai ridicat tu că doar eşti născută la nouă luni! Dar, ai văzut ce special este soţul tău? Din atâta popor sunt singurul născut la şapte luni şi m-au aplaudat toţi! Dar şi pe tine… Ciudat… Vine mirasa şi ne ia la rost: Măi zdruncinaţilor! Mă aşteptam la oricare de aici dar, nu la voi! Jumătate din nuntaşi trebuiau să fie în picioare! Dar, voi? Amicul de la masă cu care soţul meu dezbătuse intens toată seara politică internaţională explică zâmbind: – Lasă-l dragă, că a dansat pe muzica proprie pe care o ştie din tabără, de când era pionier. Este născut la şapte luni! Mireasa, fără să priceapă speţa, pleacă la altă masă zicând peste umăr: sunteţi sonaţi cu toţii! Altădată nu vă mai pun băutura pe masă! Ţăcăniţilor!

ÎN 2010 SE TERMINĂ CRIZA? DAR LĂCOMIA BĂNCILOR?


URANIA ZICE PĂZEA! DE LA SINAIA-VICEVERSA!  AVEM VEŞTI MINUNATE: URMEAZĂ UN AN AL OPTIMISMULUI! CRIZA SE TERMINĂ ÎN 2010!

AR FI BINE SĂ FIE IANUARIE -FEBRUARIE, FIINDCĂ  DACĂ ESTE DECEMBRIE ÎNSEAMNĂ CĂ DE FAPT CRIZA SE TERMINĂ ÎN 2011!
MULŢUMIM, MISTER PRESIDENT DAR, AIA CU SĂ TRĂIŢI BINE NU PREA A IEŞIT!

ÎN SCHIMB ÎI FAINĂ TARE PENTRU BANCURI! DIN PĂCATE, TRĂIM ÎN ROMÂNIA ŞI NE DUCEM LA VALE  TOT TIMPUL!
MAJORITATEA ROMÂNILOR SE SCUFUNDĂ DATORITĂ  BĂNCILOR! DACĂ VREŢI SĂ STOPAŢI CĂDEREA LIBERĂ DIN ECONOMIE, ÎNCEPEŢI CU UN CARTONAŞ GALBEN PENTRU TUPEUL BĂNCILOR!

PRIVILEGIAŢII CARE NU AU NICIO OBLIGAŢIE DAR, AU TOATE DREPTURILE IMAGINATE DE EI! CEI PENTRU CARE CUVÂNTUL DE ONOARE DE DIRECTOR DE BANCĂ ESTE DOAR UN TIC VERBAL!

ŞI ÎNCEPEŢI DE EXEMPLU CU…  BANCA TRANSILVANIA! VOI REVENI CU AMĂNUNTE! TOTUL DOCUMENTAT!
SĂ VĂ FIE DE BINE, DOMNULE REIKKERS! UN AN MAI BUN ÎN 2010!

ŞI POATE ÎNCEPEŢI SĂ VĂ RESPECTAŢI CONTRACTELE MĂCAR DIN 2010, AŞA CUM, NOI, CEI MICI ŞI NEÎNSEMNAŢI DAR, CARE NU AVEM NICI O RESTANŢĂ CĂTRE BANCA DUMNEAVOASTRĂ O FACEM!
VOI POSTA PE INTERNET TOATE DOCUMENTELE CARE DEMONSTREAZĂ CĂ …”SUNTEM O BANCĂ CU SUFLET ” SAU ” BANCA TRANSILVANIA ÎNSEAMNĂ OAMENI” REPREZINTĂ DOAR VORBE GOALE. IAR ZÂNUL BUN?…

TIPUL GRAS CU FUSTIŢĂ DE BALERINĂ? DOAR O GĂSELNIŢĂ DE MARKETING:  GARDUL FAIN CARE ASCUNDE LEOPARDUL!

NU GOOGLE MOLDOVENEASCĂ!


INIŢIATIVA GOOGLE DE A LANSA PLATFORMA GOOGLE MOLDOVENEASCĂ A DECLANŞAT UN PROTEST DE AMPLOARE PE FACEBOOK . AM INIŢIAT UN SONDAJ PE ACEASTĂ TEMĂ ŞI VĂ AŞTEPT SĂ VĂ SPUNEŢI PĂREREA. DEOARECE SONDAJUL S-A BLOCAT DUPĂ PRIMUL VOT, (MĂ ÎNTREB DACĂ ESTE O SIMPLĂ DEFECŢIUNE TEHNICĂ SAU AM CĂLCAT PE CINEVA PE BĂTĂTURI!) AM COPIAT CODUL CARE NU FUNCŢIONEAZĂ AICI ŞI L-AM PLASAT PE BLOGGER UNDE MERGE BRICI!

INTRAŢI ÎN  SONDAJ CA SĂ VĂ EXPRIMAŢI PĂREREA. Mai multe amănunte pe http://doinapopescu.blogspot.com

De REVELION închideţi televizoarele!


Între bucuria că se încheie cel mai apăsător an din ultimii 20 şi teama pentru ziua de mâine, vom petrece Revelion 2010.

Dacă vreau să mă gândesc la ceva ce mi-a făcut plăcere în epoca întunecată, îmi rămâne chipul drag al educatoarei mele, doamna Apostolache, de care mi-e dor şi după 35 de ani la fiecare 15 septembrie şi la fiecare vacanţă de iarnă.  Şi, binenţeles… revelioanele. Minunatele emisiuni de revelion în care, în scheciuri pritocite şi meşteşugite Stela Popescu şi Arşinel ocoleau ce ocoleau regimul şi până la urmă tot îi mai înfigeau nişte bolduri în ureche. Revelion ’78 fără Toma Caragiu şi Revelion ’84 fără Nea Mărin şi Nichita Stănescu au fost singurele în care bucuria nu mi-a fost întreagă. Revelioanele maneliste anunţate de televiziunile comerciale anul acesta, ca şi în anii trecuţi m-au dezamăgit, pentru a câta oară?

Mă întreb dacă percepţia valorii şi simţul ridicolului a amorţit la toţi acesti realizatori de programe sau criza economică, bat-o vina, dictează şi aici.

La mulţi ani, doamnei Stela Popescu! Vă iubim!

Cine mi-a furat caşcavalul?


Vulpile s-au îngrăşat întotdeauna pe seama corbilor!

Toată lumea a blamat vulpea!

Dar corbul? Nimeni nu s-a întrebat de unde a furat corbul caşcavalul!

Trebuia să i-o coacă cineva corbului, că şi-aşa are mintea odihnită. Îl relaxează gândul că aşa cum este bine ştiut, corb la corb nu-şi scoate ochii!

Un corb ticălos mi-a furat caşcavalul. Conform practicii americane corbii se împuşcă.

Totuşi prefer o metodă mai paşnică! Îşi aminteşte cineva ce melodie a cântat vulpea?

Morala:  staţi cu ochii pe caşcaval, că se fură prea mult în ţara asta!

CEAUŞESCU ŞI LĂMÂIUL


         Am venit pe lume la drum de seară, în octombrie şi chestie de zodie sau predestinare pentru dualitate, deşi m-am născut pe 15, puţin înainte de miezul nopţii, timoraţii funcţionari de la maternitate îşi făcuseră planul pe ziua respectivă, aşa că m-au înregistrat pe 16 ca să dea bine în statistici. În copilărie m-a întristat falsul care a însoţit naşterea mea dar, aceasta nu a fost singura problemă. Moaşa, care era mai importantă decât medicul la acea vreme dar, şi vecinele şi alţi specialişti  au dat ca sigur că sunt băiat. Dezamăgirea nu l-a părăsit niciodată pe papaşa şi s-a consolat oarecum strigându-mă Răducu. Lista neajunsurilor pe care le-am produs unora şi altora cu naşterea mea ar fi lungă dar, o las pentru altă ocazie. Să mă întorc la poveste…
   Părinţii mei stăteau în gazdă la o familie cumsecade pe strada Tineretului. La primul Crăciun din viaţa mea eram prea mică ca să mă bage Moş Gerilă în planurile lui.
         La al doilea, Moşul a urcat pe casă ca să intre pe coş. Ori din neatenţia Moşului, ori de la greutatea zăpezii, o bucată enormă de plafon s-a desprins şi a căzut în pătuţul meu de bebeluş în timp ce dormeam. Speriat de boroboaţă, Moşul a plecat uitând să-mi lase vreun cadou.
         Pesemne am avut zile căci, pătuţul a fost acoperit de moloz dar, eu n-am avut nici o zgârietură.
         Părinţii meu s-au pus pe treabă şi au ridicat casă. Pe hărnicia lor, al treilea Crăciun ne-a găsit în casă nouă. Şi câte nu-s de cheltuit la o casă nouă!
         Bani de brad nu s-au găsit dar, au fost puse trei globuleţe şi vată pe crenguţele unui lămâi, ceva mai răsărit de un stat de om.
          N-am simţit lipsa globuleţelor căci, lămâiul avea lămâi mari, unele galbene, altele jumate verzi-jumate galbene.
          Moşul a adus izmenuţe, glucoză, portocale şi un set de ceşti de cafea din plastic.
         Obişnuită cu hainele ponosite ale vecinilor prin cartier, în tonuri de maro sau şoricii am remarcat repede la televizor un nene cu un costum alb, foarte elegant. Pe vremea aceia preferaţii mei erau Sfântu şi Manix. Pe Manix nu mi-l mai aduc aminte dar, personajul care mă preocupa pe mine, chiar dacă nu era aşa frumos ca Sfântu  mi se părea mult mai bine îmbrăcat. Am întrebat-o pe sora mea când îl vedem şi noi într-un film de acţiune, fiindcă ştirile mă plictiseau. N-a ştiut să-mi spună, ea avea opt ani dar, mi-a spus că nenea este Nicolae Ceauşescu şi nevastă-sa, Elena. Şi de atunci am început să ne jucăm de-a Ceauşescu şi Elena, eu evident în rolul lui. Mâncam cu graţie pate şi beam din ceşcuţele ieftine, de plastic primite de la Moş. Era o imitaţie de cafea făcută din cicoare şi cereale prăjite şi măcinate, doi lei pachetul. Mă simţeam bine în pielea lui Ceauşescu!
         În chip ciudat de intuitiv, sora mea o juca magistral pe Elena Ceauşescu.
Acră, pusă pe gâlceavă şi veşnic nemulţumită îmi mânca sufletul.
         Odată i-a căşunat că pateul este vechi şi vreau s-o omor ca să iau una mai tânără! A sărit şi la bătaie dar, m-am aruncat în pat şi m-am apărat cu picioarele. De fapt, ocupate cu joaca nu mâncasem sandwich-urile la timp şi pateul se înegrise un pic. Nu aveam noţiuni despre oxidare dar, la câte filme văzusem cu Sfântu, era firesc ca pe Elena Ceauşescu s-o ducă mintea la un complot.
         Pentru că aveam ceva talent la desen, din banii de la Pluguşor îmi cumpăram caiete şi culori. Desenam vapoare, peşti, cai, pe Sfântu’ Ilie şi evident pe Ceauşescu.
         Papaşa lucra la  Şantierul Naval şi m-a luat la lansarea la apă a unui vapor. Impresionată, am venit acasă şi am desenat vaporul şi sticla de şampanie.
        Taică-miu a luat încântat caietul şi m-a lăudat, apoi l-a răsfoit curios. Văzând zeci de portrete ale lui Ceauşescu, şi-a piedut toată veselia:
         – Copile, începând de astăzi, nu mai ai voie să desenezi! Caietul şi culorile se confiscă!
         Mi s-a pus un nod în gât dar, m-am ţinut tare şi i-am demonstrat că n-are nici un drept fiindcă erau cumpărate din banii mei. S-a mai îmbunat, mi-a explicat despre satrapiile din Imperiul Persan, de ochii şi urechile regelui. Mi-a povestit despre oameni care au zăcut în puşcării şi au murit sau au fost schilodiţi fiindcă au zis una sau alta despre partid sau mult-iubitul. M-a rugat frumos să desenez, oiţe şi căluţi dar, să-l las dracului pe Ceauşescu că intrăm tot neamu-n puşcărie!
         Ceva se fracturase-n sufletul meu de copil.
 Nu m-am mai jucat niciodată cu sora mea de-a Ceauşescu dar, cum nu aveam altă jucărie decât ceştile de cafea, am pus în scenă Vizită de Caragiale, înlocuind pateul cu dulceaţa.
          Mă mai gândeam uneori la Ceauşescu şi costumele lui elegante.
          Îl invidiam imaginându-mi că mănâncă portocale, kaiser şi muşchi ţigănesc pe săturate. Evident, acestea erau în mintea mea bunătăţile supreme: fiind scumpe mama le cumpăra în cantităţi mici şi numai cât să gustăm.
         În anii următori, noi am pregătit lămâiul cu bucurie şi înfrigurare.
         Moş Gerilă, un tip foarte practic mi-a pus conştiincios câte o pijămăluţă cu o glucoză şi două portocale sub lămâiul ca bradul; surorii mai mari caiete sau un stilou Student de treizeci şi şase de lei- modelul de top de la Flaro. Alteori primeam mănuşi, maieuri şi flanele de piele. La dulciuri formula era standard: o glucoză şi două portocale de fiecare! Eu speram la ciocolată, o trusă de doctoriţă de douăzeci de lei sau un telefon de jucărie de douăzeci şi cinci de lei. Eram foarte informată şi vorbeam tot anul despre ce-mi doream dar, vorbeam de-a surda.
         Pentru taică-miu erau mai importanţi copii lu’ Jeni, târfa-prădătoare pentru care a făcut un CAR de 15000 de lei.
         Mama întindea de bani cât putea ca să ţină casa. Cum era să dea douăzeci şi cinci de lei pe jucăria mea când o butelie era douăzeci şi şapte? Când n-avea bani de butelie stăteam la coadă la găzărie şi ieşeam din foame cu gaziera. Chinu’ după lume! Adormeai lângă ea şi mâncarea avea un gust dubios.
        S-a îndurat până la urmă moşul şi a adus o maşină de salvare din tinichea şi în alt an o sobă-masă de gătit, tot din tablă la şase lei bucata fiecare dar, şi câte o ciocolată. În sfârşit, ciocolata a luat locul meschinei glucoze fiindcă începuseră lipsurile, zahărul se raţionalizase şi glucoza dispăruse cu desăvârşire.
       Am început să aud la şcoală că la unii copii vine Moş Crăciun încărcat de jucării şi dulciuri. Şi am început să-mi doresc să vină şi la mine Moş Crăciun, fiindcă Moş Gerilă mă dezamăgise în fiecare an.
         Am întrebat-o pe mama de ce la mine, un copil harnic şi cuminte vine Moş Gerilă şi la colegii mei, unii chiar slabi la învăţătură, obraznici şi răzgâiaţi vine Moş Crăciun.
         N-a ştiut să-mi răspundă sau poate nici nu a auzit întrebarea. Avea necazuri mari cu papașa care nu aducea bani acasă şi era destul de violent.
Am întrebat-o pe învăţătoare.
         Eram în clasa a două. M-a întrebat zâmbind parşiv:
         – Îl ştii pe Crăciun de la a IV-a?
         – Sigur că-l ştiu.
         – Şi pe bunicul lui? Bătrânul care împinge zilnic un cărucior de butelie prin faţa şcolii?
         – Nu-l ştiu dar, sunt destui moşi care împing câte un cărucior de butelie pe aici. Trebuie să fie unul înalt şi slab, m-am gândit eu repede la unul care-ar aduce cu puştiul de la a IV-a A.
         – Ei, ăla este Moş Crăciun! Şi la cât eşti tu de deşteaptă sper că te duce capul, că moşul ăla ponosit, dacă ar avea măcar o jucărie ar da-o nepoţilor lui, nu ţi-ar aduce-o ţie!
          Răspunsul era logic şi m-a devastat. Apoi, am înţeles că toţi cei care primeau jucării frumoase aveau brad: Moş Crăciun nu venise la niciun lămâi!
         Şi, atunci, pentru prima dată am înţeles magia bradului! Pe atunci era obiceiul ca cei ce veneau în vizită să dea un bănuţ la copil. Standard era un leu dar, uneori aveam noroc şi nu avea mătuşa schimbat şi pica o fisă de trei lei.
      Mătuşile îşi făceau des vânt pe la noi, fiindcă la 16 vişini, opt pruni, doi meri, un piersic şi o mică solă de căpşuni, pe leul dat copilului îşi făceau şi dulceaţă şi vişinată şi compot şi se şi ghiftuiau de fructe proaspete. Şi bineînţeles că tot eu îmi rupeam oasele ca să le culeg. Servicii impecabile şi complete la un leu!
 Mi-am strâns bani şi anul următor mi-am cumpărat brad.
         Prea târziu!
        Am înţeles în sfârşit de ce Moşul venea ori pe 30 ori pe 31 decembrie: ziua de leafă la Şantierul Naval!
       I-am spus mamei care s-a minunat de perspicacitatea mea dar, secretul fiind dibuit, mama s-a simţit uşurată de povara lui Moş Gerilă  şi a cheltuit banii în folosul casei.
                Ce lecţie biblică amară pentru mica pionieră! Preţul cunoaşterii era devastator! Moş Crăciun nu mă băga în seamă iar eu, scormonicioaie, reuşisem să-l alung până şi pe săracul Moş Gerilă din viaţa mea!
         Dar, librăria de la şosea era pe colţ şi avea vitrine mari, generoase. Puteam să admir jucăriile ore întregi după pofta inimii! Nu-mi făcea nimeni concurenţă! Ceilalţi copii aveau jucării acasă şi erau ocupaţi să se joace cu ele. Sutele de jucării din librărie erau numai ale mele!