Portret de preşedinte

Zilele trecute l-am întâlnit la Mall. Nu-l mai întâlnisem din anii de liceu şi amândoi am fost la fel de bucuroşi de revedere.

Învăţa la liceul Progresul, unul din cele mai slabe din oraş, dar dădea târcoale fetelor din Bălcescu. Avea un text năucitor cu care-şi copleşea victimele fără greş. Prima mea discuţie cu el, la ziua de naştere a unei colege a fost cam aşa…

-Îmi faci şi mie rost de numărul de telefon al colegei tale cu spatele gol?

-Are un amic de la noi din Bălcescu. Nu cred că faci faţă concurenţei…

-De ce? Sunt foarte bun! Puteam intra fără probleme la mate-fizică, la voi la Bălcescu dar, eu am dat strategic la Progresu. Sunt hotărât să devin preşedintele României! Ceauşescu n-o să trăiască mai mult de 100-120 de ani şi am nevoie de un dosar beton. La voi la Bălcescu sunt prea mulţi piloşi şi nu aş avea şansa să merg pe un şantier al tineretului unde să fiu remarcat şi promovat, aşa că am ales Progresu ca să mă afirm într-un mediu muncitoresc, să fiu primit în partid cât mai devreme şi să fiu acceptat mai uşor la Ştefan Gheorghiu.

-Wow! Preşedinte, mon cher? N-ai gusturi proaste dar se pare că postul e adjudecat: cică e un tânăr cu perspective la Sibiu…

-Nicu? Dacă moare tac-su se însoară cu vreo artistă şi se dă deoparte. M-am informat din anturajul lui, n-are stofă.

-Dar tu ai?

-M-am născut comunist şi visul meu e să-mi slujesc poporul!

-Spre ghinionul tău, poporul habar n-are de norocul ce a dat peste el! Şi dacă află ăştia de la Secu de sticleţii din capul tău, ori ajungi la nebuni, ori îţi ei o bătută la ei în beci.

-Nu-i chiar aşa! M-a căutat la şcoală şi m-a descusut… era un tip cu ochii albaştri. S-a opărit că am zis că Ceauşescu nu mai are mult de trăit. După perdaful pe care mi l-a tras am virat-o cu 100-120 de ani şi a zic că aşa-i O.K. După două ore mi-a dat drumul: un văr al mamei e colonel la ei la Bucureşti şi s-a purtat destul de prudent; îşi păzesc şi ăştia fundul!

-Ei, mon president, eu nu mă pun în calea fericirii tale! Uite numărul blondinei despuiate! Şi când vei ajunge preşedinte să nu uiţi că te-am ajutat; să-mi dai o scutire permanentă de la munci agricole!

O bârfă neconfirmată oficial a circulat prin liceu, cum că ambiţiosul viitor preşedinte a avut noroc maxim cu fata, lucru tare rar la acea vreme. Cam în aceeaşi perioadă o altă bârfă a dat roată liceului şi în mod dramatic, s-a confirmat fix nouă luni mai târziu. Mare ghinion în acele vremuri, să ai noroc la fete!

Carismaticul viitor preşedinte îşi neglija pregătirea politico-ideologică doar ca să mai vrăjească câte-o fată. După terminarea liceului nu l-am mai întâlnit niciodată dar pe la alegeri mi l-am imaginat pe listele de partid, gândind că acum e timpul pentru un tânăr cu ambiţii politice majore.

Astăzi l-am văzut la Mall şi l-am strigat:

-Ei, prezidente, ai picat la ţanc! Chiar căutam un candidat la prezidenţiale!

-Bine că nu ne-am văzut de 20 de ani şi tu mă iei la mişto!

-Ba deloc! Ce culoare ai la tricou?

-Nu fac politică!

-Măi, să fie!

-M-am lăsat de politică în ziua în care a murit Ion Raţiu. A fost singurul om politic care m-a reprezentat.

-Ca să vezi! Te-ai născut comunist… şi-ai virat-o la ţărănişti…

-Şi Stalin a făcut seminarul teologic şi apoi a băgat caii în biserici.

-Bine dar păreai născut pentru politică!

-Eram naiv şi credeam că pot îndrepta comunismul! Credeam cu tărie că pot să mă înconjur de oameni competenţi şi că pot să pun ţara pe roate. O uram pe Ceauşeasca şi voiam ca lucrurile să meargă altfel în ţară. Ion Raţiu mi-a arătat că nu eram comunist ci patriot. Când am înţeles că politica funcţionează ca un SRL al hoţiei m-am retras în pielea mea de muritor şi încerc să trăiesc cât mai agreabil timpul prezent.

-Vezi, cu discursul ăsta chiar mă faci să te votez!

-America părea că-i pregătită pentru un preşedinte negru, dar iată că tânărul negru n-a fost pregătit pentru America! Crezi că România-i pregătită pentru un preşedinte homosexual?

-Cine-i ?… -zic eu şi-n momentul următor îmi tresare neuronul. La succesul tău la gagici… N-aş fi ghicit nici într-o mie de ani!

-Nici eu! Am aflat din întâmplare! M-a violat un călugăr grec!

-Da, am auzit că e ceva obişnuit ca victima să se îndrăgostească de violator!

-Dar nu m-am îndrăgostit de nemernic!

-Deci nu eşti homo ci victima unui abuz!

-Zău? Am făcut consiliere psihologică doi ani şi luna trecută m-am mutat cu psihologul! Tipu’ are un fund de milioane!

 

 

 

 

 

+

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Meditaţie pentru examen

Părinţii erau disperaţi. Deşi nu se hazardaseră către un liceu de elită, la care admiterea era dificilă şi, la sfatul dirigintei, se orientaseră către un liceu modest, Fănica picase şi risca să rămână neşcolarizată. În disperare de cauză, prin intermediul unei cunoştinţe apelară pentru meditaţii la doamna Dincă, profesoară de română în jur de 50 de ani, talentată, cunoscută pentru tact şi apropierea faţă de copii.

Cum nu era toantă, fata începu să prindă rostul gramaticii dar doamna profesoară avea o apăsare. În toate propoziţiile pe care le forma, Fănica făcea trimitere la cimitir.

-Fănica, te rog să formezi o propoziţie cu subiect şi predicat:

-Eu am fost în cimitir.

-Hai să mai încercăm una…

-Eu am fost cu Ionică în cimitir.

-Acum vreau să alcătuieşti o propoziţie folosind o enumeraţie:

-Am cumpărat biscuiţi, cola şi gumă de mestecat şi am fost cu Ionică în cimitir!

-Mda… Haide să vedem o propoziţie introdusă prin „şi”.

-Şi am fost cu Ionică în cimitir!

-Ştii… ai o gândire cam morbidă pentru vârsta ta. Ai 15 ani împliniţi?

-Nu, am 14…

-Cred că eşecul de la admitere te-a afectat. N-aş vrea să faci o prostie! Cred că ai nevoie de consiliere…

-De ce spuneţi asta?

-Pentru că în toate propoziţiile foloseşti cuvântul cimitir. Acest fapt mă determină să cred că te preocupă exagerat de mult.

-Sigur! Şi eu şi Ionică stăm cu părinţii! Singurul loc unde putem să ne-o punem e în cimitir!

Bătrânul cu sapa

Şcoala a primit fonduri pentru renovare şi copiii din clasa a III-a au fost mutaţi într-un liceu ale cărui ferestre dau într-un cimitir.Vor-nu vor, au parte de  4-5 înmormântări pe zi. S-au petrecut lucruri stranii şi copiii sunt înfricoşaţi. Fetiţa vede o umbră semănând cu un bătrân care duce o sapă.Acesta traversează clasa şi se sprijină de o bancă. Inima fetiţei bate năvalnic dar, începe să spună „Tatăl nostru”şi năluca dispare. Colega de bancă o întreabă: Îl vezi şi tu pe bătrânelul cu sapa?

http://www.serafimpantea.ro/2010/12/13/concurs-de-proza-arhiscurta-ortodoxa-pao

La stăpân

S-au iubit în liceu. Dragoste pătimaşă, consumată doar prin strângeri cuminţi de mână în lungile plimbări. Georgeta a intrat la facultate, el a picat şi a plecat în armată. Traumatizat, anul următor el a căutat un centru universitar de provincie, cu mai multe şanse la admitere. Despărţirea i-a durât dar soarta i-a purtat pe drumuri diferite.

Un cioban care şocheazã prin prostia lui

Dragilor, iubiţilor!

ReporterVirtual este un blog de ştiri şi informaţie, iar blogul meu intr-o oarecare măsură umoristic. Ei bine, mi-am mutat fălcile de râs pe blogul lui Tiberiu şi vă invit şi pe voi să vă luaţi raţia de umor.

Subiectul nu este nou: perlele elevilor. În mod tragic, toate generaţiile au tâmpiţii lor dar aceştia sunt  „tâmpiţi autentici”: „În cunoscuta baladã Miorita, sunt descrise câteva întâmplãri în care sunt implicate doi criminali, o oaie turnãtoare, si un cioban care socheazã prin prostia lui.”

Dacă v-am convins, poftiţi la râs!

STUDENTA CU TOCURI DE 12

Fragment din romanul Dragoste și ciocolată

ISBN    978-606-94109-0-5   

Duduca era elevă la cel mai bun liceu din oraș. Avea cei mai frumoşi ochi albaştri care s-au pomenit și niște depresii greu de pansat. Paltonul ponosit, pantalonii din fulare şi bretonul tăiat strâmb şi bocciu, făceau din ea mai degrabă o apariţie bizară, decât o fiinţă ştearsă, cum singură se eticheta. O chema Isabela dar, parcă toată lumea-i uitase numele, ori îl socoteau prea nobil pentru o ființă atât de neînsemnată. Îi ziceau Duduca.

   Colegii de clasă o considerau îngrămădită, o ciudată pe care o evitau crezându-se superiori. Un hohot de râs a zguduit liceul când Duduca  anunţă că va candida la Drept. La Drept? Olala! Chiar la Drept? Era o concurenţă turbată! Nici o şansă, au spus toţi în cor!
Duduca învăţa cu îndârjire la istorie și literatură, ignorând complet restul materiilor. Spre stupefacţia generală, a intrat. Primul drum cu Naşul ca studentă, Arina și Duduca l-au făcut în acelaşi grup. Era jenată de hainele ei ponosite dar, se tunsese pentru prima dată într-o frizerie şi, cu bretonul tăiat drept, ochii ei albaştri erau şi mai mari şi mai frumoşi. Îi mărturisi Arinei cât este de amărâtă de hainele ei sărăcăcioase. În aceeași gașcă, era o fostă colegă cu ambii părinţi medici, îmbrăcată cu mare cheltuială.
–Duduca, ţie-ţi place cum este îmbrăcată Cori?- o întrebă Arina.
–Şi încă cum!
–Tu, care eşti o frumuseţe, eşti superbă chiar și dacă-ți pui pătura-n cap! Cori, cu toate că are haine scumpe, e urâtă și basta! O să termini facultatea, o să devii juristă şi te vei îmbrăca din Neckermann. Gata! Fruntea sus!
De la o vreme, Arina n-a mai întâlnit-o pe Duduca, dar veştile curgeau din toate părţile: Duduca poartă numai pantofi Guban cu toc de 12, fuste mini din piele şi decolteu obraznic. Decolteul o prindea la fix, fiind după mamă unguroaică, avea acea tușă sexi, scrisă-n ADN. Duduca s-a mutat din cămin şi şi-a închiriat apartament pe Magheru. Duduca a dat cartela la o colegă săracă şi mănâncă numai Gordon Bleu la Lido şi Ambasador… Duduca circulă numai cu taxiul… Duduca trăieşte cu un doctor negru…
Mergând cu trenul, evident, cu Naşul, toată lumea o bârfea pe Duduca.
Elena, fără a fi descendentă a celei pentru care a fost arsă Troia, ori a celorlalte nefaste purtătoare al acestui nume în istoria nației, rosti cu dispreţ:

–Dacă mai aud un cuvânt despre Duduca, fac alergie! Oricând, oricare din noi, ne putem cupla cu un student negru sau arab şi putem trăi pe picior mare, ca Duduca! Dar noi suntem fete cuminţi, nu curve latente!
Atunci, sătulă de bârfele lor, ele, care n-o plăcuseră pe Duduca nici fată cuminte şi modestă, nici frumoasa Bucureştiului, Arina și-a ieşit din fire:
–Uite ce-i Elena! Fără supărare! Să fii salteaua unui negru ori arab, recunosc că nu-i mare brânză! Dar tu, care porţi 41 la pantof şi tragi 93 de kilograme la cântar, poţi să-ţi dai jos hainele modeste, fiindcă orice ai pune în loc, n-o poţi egala niciodată pe Duduca. Şi poţi să probezi o tonă de lentile de contact! Ochi albaştri, strălucitori şi inteligenţi ca ai Duducăi n-o să capeţi! Şi nici sufletul ei bun şi îngăduitor! Mai lasă-ne!
Elena şi Violeta, singurele fete din grup s-au opărit năpraznic şi-au plecat în celălalt capăt al vagonului dar, băieţii, vreo zece la număr, au aplaudat zgomotos.

Într-o zi, Arina a întâlnit-o în magazinul Eva, pe Magheru, la braț cu doctorul negru. El o sorbea din ochi, îi vorbea cald și atent; ea îi răspundea cu drăgălășenie; era fericită. Bine făcut, cu trup atletic și cap frumos, Arina l-a botezat spontan zeul de ciocolată! Atunci a înțeles: banii doctorului erau doar bonus! Cei doi se iubeau! Erau din aceeași poveste!

 

 

 

 

SEX CU PROFU’

Fragment din romanul Cafeaua de după

Pe vremea lui Ceşcă, în perfecta orânduire socialistă, oficial nu existau retardaţi, handicapaţi ci, târâş-grăpiş, toată lumea făcea 10 clase prin licee industriale sau clase a IX-a şi a X-a arondate unor şcoli generale.

Neluţa, care nu era chiar în temă cu ce se studia la obscurul liceu industrial pe care-l frecventa din când în când, se trezeşte în situaţia delicată de a avea un patru la tehnologie şi aproape nicio şansă să scape de corigenţă. Tehnologia sudurii era peste puterile ei de înţelegere și nu-i pasiona nici pe colegi.

Inginerul cu normă de profesor îşi cam pierduse răbdarea cu ea şi era pe punctul de-a o potcovii cu încă un patru. Dar, prost obicei la unii profesori, după ce-ţi strică vara cu o corigenţă,  îţi mai fac şi morală! In timp ce-i mitralia Neluţei o mulţime de chestii neimportante şi complet inutile, profesorul se opri consternat:

–Neluţa, te-ai dat cu ruj?!!!

La chestii legate de fizicul ei periculos, eleva avea replică spontană:

–Atractiv!– zise ea răguşit, glas care-l emoționă peste măsură pe tov inginer, făcându-l să se bâlbâie:

–Cine, cine, eu sunt atractiv? Bine că v-aţi găsit toate să mă apreciaţi acuma, după ce m-am priponit! Cât am fost holtei nu m-a băgat niciuna în seamă, de m-am însurat cu Dropia, să-mi otrăvesc zilele.

Clasa a rămas blocată-n Paradis. Dropia era taman profa de germană, diriginta clasei lor. Cât de greu poate fi uneori să găseşti o poreclă potrivită  pentru dirigă, şi ce ajutor nesperat chiar din partea consortului! Până să se liniştească hohotele-n clasă, inginerul îngână:

–Neluţa, la şase jumate te aştept în spatele liceului, în Dacia mea gri.

Ehei! Cine-a mai avea Dacie gri pe vremurile acelea? Probabil, îl costase vreo trei chenzine să-și facă geamurile fumurii!

Peste două zile, proful veni grăbit să le comunice mediile.

–Neluţa, ai avut un patru şi cu un şase de la mine, hai că ţi-a ieşit media, fetițo!

Neluţa îl aşteaptă supărată pe culoar:

–Cum şase, tovarășu’ inginer?! La sacrificiu’ pe care l-am făcut io, că eram fată mare, puteai să-mi dai acolo doi de zece, că nu dădeai din buzunar!

–Neluţa, te rog să nu faci o scenă!  Am înţeles că te culci cu mine fiindcă sunt un bărbat atractiv! Doar n-ai făcut-o din interes, pentru notă?! – o scrută el cercetător.

–Ho! N-am găsit Strugurel şi m-am dat cu Atractiv, ţap bătrân şi închipuit!

–Ce-ai zis? Ce-ai zis? – întrebă inginerul sufocat.

–Aţi întrebat dacă m-am dat cu ruj şi io am zis Atractiv! Adică, iete așa, ca să nu-mi crape buzele, m-am dat c-un soi de seu de câine, care miroase mișto. Comercial îi zice Atractiv!

Profu’ scose o oglindă din buzunar, din cele purtate de femei în poșetă, şi se studie îndelung:

–Uite cum facem: deseară vii la mine în Dacia gri…

–Ho, că nu mă mai culc cu tine! – preciză fata.

–Ho, că nici io nu mă mai culc cu tine! Mâine-ţi modific finuţ şasele şi îl fac 10 şi îţi mai pun încă un zece! 24 împărţit la trei îţi dă media 8!

–Şi dacă nu vrei să mă culc cu tine, ce vrei să fac pentru asta? S-o gâtuiesc pe Dropie? Nu fac faţă, că-i de trei ori cât mine!

–Mi-ar place mie, o-ho-ho! Da’ pe urmă… m-ar bântui, strigoaica! Dă-o dracu’, că mă indispun!

–Totuşi, trebuie să fac ceva pentru doi de zece, nu?

–Da, sigur! Stai cu mine în maşină jumătate de oră şi-mi repeți că sunt un bărbat atractiv!

–Eşti ţicnit băiatu’! Prefer să mă culc cu tine şi să tac!

–Te rooog! De când mi-ai zis că sunt atractiv, am scăpat de insomnii și mi s-a reglat și digestia! Vezi, nu mai sunt balonat! Promit solemn! Trimestru’ următor îţi pun media zece!

După sângeroasa îngrămădeală din decembrie, Neluța își luă porția de libertate la turci.

 

CE SE NAŞTE DIN PISICĂ, ŞOARECI MĂNÂNCĂ!

 

fragment din romanul în curs de apariţie ARDEI IUŢI

ISBN 978-606-92308-2-4

Un amic de-al meu, inginerul Tănase Năsturel era însurat cu Sorina şi avea două fete: Alina şi Corina, gemene.Tănase din curvă nu o scotea, iar ea se apăra că amicu-i impotent. După o îmbrânceală acasă şi o sârbă la tribunal cei doi au divorţat, Sorina păstrând fetele. Tănase a plecat pe şantierele patriei, fetele au crescut ajungând în prag de treapta a doua. Cum mai era de bătut câte un cui la casa fetelor, un alt amic de-al lui Tănase, maiorul Ţurlică s-a transformat în vizitator permanent. Fetele au remarcat frecvența neobişnuită cu care le vizita maiorul, dar cum omul venea la o cafea, stătea o oră şi pleca, nu li s-a părut nimic în neregulă. În curând şi arhitectul Holban, alt amic al lui Tănase a început să frecventeze casa fetelor. O cafea şi pe aici ţi-e drumul! Cum pe vremea aia intratul la liceu se făcea cu un examen dur, meditaţiile erau en vogue şi aproape obligatorii pentru reuşita odraslei. Spre surpriza fetelor care duceau un trai auster, mama le trimise la meditaţii la matematică, chiar la profesorul lor. Cum Alina şi Corina erau gemene, efortul financiar era evident dublu. Într-o zi, în toamna lui 1986, Alina, care-şi uitase caietul de chimie, vine acasă pe neaşteptate şi o găseşte pe maică-sa în pat cu profesorul de matematică. Sorina, prinsă cu mâța-n sac se acuză cu aplomb: De unde să am bani de meditaţii? Pentru voi mă sacrific! De atunci, fetele au învăţat să bată la uşa mamei evitând momentele delicate.

Timpul trece şi fetele ajung în prag de facultate. Întorcându-se acasă într-o zi, Alina, ştiind că maică-sa e la serviciu, se gândeşte să facă o incursiune în camera acesteia, ca să mai captureze ceva trufandale: ori o linguriţă de ness, ori o ţigară sau o tabletă de ciocolată. Corina, temând că Alina o să bage singură bunătăţile pe sub nas vine repede din urmă. Halt! Mama în pat cu maiorul Ţurlică.

După momentul de surpriză, Sorina îşi bagă textul: Ei, mamă, pentru voi mă sacrific! La care Corina sare ca arsă: Eu la armată nu mă duc nici moartă! Ai greşit omul! Pentru mine trebuia să te sacrifici cu arhitectul Holban, că ştii bine că eu dau la arhitectură şi acolo aş avea nevoie de o pilă.  Alina se bagă şi ea în vorbă: Mamă, te-ai sacrificat destul atâţia ani! Pentru mine te rog să nu te mai sacrifici, că de vreo lună mă sacrific singură şi cu profu’ de mate şi cu profu’ de fizică!

Dacă Tănase era sau nu impotent n-am aflat, dar Sorina era cu siguranţă curvă!