Cum m-am compromis în parcare

O problemă urgentă mă scoate din casă seara, pe la opt, la -16 grade. Trebuia să ajung musai la Mall dar fiind în câmp, în afara orașului și foarte aproape de Dunăre, în parcarea arhiplină erau -21 de grade. Intru, nu găsesc ce-mi trebuie și ies în cinci minute. Telecomanda de la mașină mă trădează. Mă lămuresc că n-am altă soluție și-l sun pe rugbist să-mi aducă telecomanda de rezervă. Mă întorc în galerie, casc puțin gura, apoi calculez că am timp suficient pentru o înghețată de ciocolată belgiană la cornet. Da, știu, e ianuarie și afară-s -21 de grade dar am și eu slăbiciunile mele. Achit înghețata și sună telefonul:

-Iubito, sunt în parcare și ți-am încălzit deja mașina!- zice rugbistul.

Având într-o mână sacoșele de la un magazin naturist și în cealaltă înghețata renunț să mă mai închei la haină și dau buzna spre ieșire. În parcare un vânt vârtos; până să ajung la mașină mă oprește o doamnă bine înfofolită:

-Vă cunosc de undeva? Da’ ce faceți, mâncați înghețată la vremea asta? A, știu, cred că v-am recunoscut… ne-am întâlnit zilele trecute,… sunteți cumva scriitoarea…

În câteva clipe gerul intrase pe sub haina descheiată, mâna îmi înțepenise pe cornet și limba se lipise de înghețată. Doamna se căuta în poșetă, probabil căutând un pix pentru autograf. Dar dacă e vreo poetă care voia să-mi citească ultimele producții? Mi se întâmplă des. În urmă cu două săptămâni mâncam o șaorma în birou. A venit o poetesă și până să înțeleg ce dorește a început să-mi recite:

Belșug

Deschid ușa la cămară

Pe raftul îmbrăcat în hârtie milimetrică

Capetele pergamentoase ale foștilor mei iubiți

Îmi zâmbesc cu tandru reproș…

O opresc ferm:

-Doamnă, încercați ușa de-alături, la șaormărie! Noi nu procesăm carne aici!

În parcare gerul se întețea. Aș fi vrut să-mi închid haina dar având mâinile ocupate m-am lăsat păgubașă. Tipa se căuta frenetic în poșetă. Ce era de făcut? Să fug, făceam impresie proastă! Să stau? Mă căptușeam cu o răceală! Zic precipitat:

-A, nu, nu sunt scriitoarea. Ne mai confundă lumea: eu sunt doar unul dintre personaje. Pe Scriitoare o găsiți mâine la birou, la Torent, de la 9 la 18. Vă doresc o seară călduroasă!

Inspirat, rugbistul scoate mașina din parcare și frânează lângă mine. Eu mă instalez în locul lui la volanul Alfei și rugbistul pleacă spre Meganul lui.

Lângă doamna care privește după mine apare o veche colaboratoare de-a mea.

-Salut, Doina! Se întoarce spre aceasta: Doina e scriitoare! Scrie mișto! V-ați cunoscut?

Îi răspund resemnată:

-Nu, doar eu m-am compromis nițel !

Camerista de la Paris

La hotel, la Paris, camerista era afro. Deşi era semnul cu NU DERANJAŢI pe uşă, probabil că o subită curiozitate de a afla cum fac sex românii a determinat-o să dea buzna în zori. Am tras un cearşaf peste noi şi am invitat-o să revină mai târziu, după ce dispare semnul de pe clanţă.
Pesemne că era surdă: s-a apucat impasibilă să dea cu aspiratorul. Înfăşurat în scutece ad-hoc, rugbistul a luat-o de mână s-o dea afară. Eu am privit cât de greu s-a lăsat dusă: un fel de luptă corp la corp. Deşi, în genere am o memorie excelentă, nu-mi amintesc decât picioarele negre, cremuite, incredibil de lungi, ţâşnind impetuos de sub fusta neglijabilă.
A doua zi am plecat prin Mall şi l-am lăsat pe rugbist în pat. Era foarte cald, dormea fără scutece, pijamaua lui era undeva în bagaje rămase în mașină.
L-am sunat să văd dacă vrea mâncare chinezească. Nu ne-am putut înţelege din cauza aspiratorului.
-Motane, dai cu aspiratorul în deplasare?
-Nu eu! Nebuna asta de negresă a dat buzna şi nu vrea să iasă!
-Dă-o afară!
– Oricum, ar fi inutil, mai are foarte puţin… De fapt, eu am dormit buştean şi când m-am trezit aproape isprăvise!
-Adică te-a admirat cum dormi acoperit doar de blănița naturală?
-Mă mir şi io că n-o deranjează deloc!
-Ca să vezi!
Probabil a fost mai norocos decât mine, mâncarea chinezească a fost grețoasă, carnea suspectă, poate de pisică, poate de câine din suburbiile pariziene. Eu am ratat masă, probabil el a punctat cu patul! Fiecare cu norocul lui în viață!