Haiducii Brăilei


Treburile firmei mi-au croit drum pe la Stăncuţa, satul lui Niţică şi al bulgăroaicei, apoi m-am îndreptat spre Berteştii de Jos. Eram nerăbdătoare fiindcă aveam să întâlnesc un colaborator care-mi promisese  să mi-l prezinte pe tatăl lui şi, poate aveam norocul să-mi povestească despre Terente şi Danacu, haiducii bălţilor care-şi făcuseră veacul prin meleag. 

Îmi face cunoştinţă cu nea Costică Niculae, un bărbat în putere, ce nu-şi arată cei 86 de ani şi bătrânul începe să povestească în forţă:

-Prin părţile noastre era un haiduc de-i zicea Manole. Ţinea cu oamenii şi tot ce prăduia de la nemţi împărţea cu amărâţii. Avea hogeac în bălţi şi nu era chip să pună potera flinta pe el, că şi oamenii ţineau cu el şi nu-l dădeau prins.

Eu ascultam cu gura căscată. Fiul îi zice bătrânului:

-Hai, bre, lasă-l pe Manole şi zi-i de Terente!

Bătrânul continuă imperturbabil:

-Şi mai era pe la Stăncuţa un năzdrăvan de copil, dintr-o familie cu doisprezece copii, de-l botezase mă-sa Niţă. După ce că ţăţicile-i mâncau zilele mezinului, îi făcu şi bulgăroaica un pocinog şi-l băgă argat la ciobanul Gorgovan, om aspru ce-i rupse oasele cu munca şi-l mai şi zvânta cu bătaia. Ciobanul ăsta avea doi feciori şi ăl mai mic se iubea cu berbecul! Ha, ha!

Ascultam fără să respir cum povestea bătrânul cartea mea, „Copilul Dunării”.

Fiul bătrânului intervine iar:

-Hai tată, povesteşte de Danacu şi Terente!

-Stai măi, să termin întâi cu Gorgovan şi cu Niţică!

– Ei, nu mai povesti cartea, că doamna o ştie! Ea a scris-o! A venit să-i zici de Terente şi Danacu!

-A, da?! Cartea asta mi-a plăcut foarte mult! Am citit-o de două ori! Mi-a plăcut că m-a ţinut în priză! Io am fost electrician!- zice bătrânul pişichier şi-mi face cu ochiul. E scrisă frumos şi personajele vorbesc ca pe la noi, se cunoaste că-s poveşti din zona noastră!

Urmărindu-i privirea, văd un teanc de cărţi, chiar sub umbrar, pe băncuţa pe care mă aşezasem. Sub cărţi, un volum din Copilul Dunării, îmbrăcat într-o copertă transparentă din plastic, din cele ce folosesc elevii la şcoală ca să-şi protejeze manualele. 

-Acuma să vă zic de Danacu, tâlhar de loc dintr-un sat vecin ce-i zicea Otmanu. Io l-am apucat… Să vă zic drept, dormea cu pistoalele pe piept şi nu l-ar fi prins, da’ l-a vândut unu’, Frigu, omu’ lui de încredere!…

Reclame

Haiducul bălţilor


Ţăţica Lica se iubea de la o vreme cu Manole. Chipeş şi mândru, Manole nu era orişicine, fiind din familie de oameni cuprinşi. Un deget lipsă la mâna dreaptă îl scăpă de război dar el se deprise a se folosi de stânga la fel de bine ca de dreapta şi se pare că era îndemânatec fără pereche. Fiind biciuit de Otto fără motiv, îi trase o bătaie neamţului rupându-i trei coaste. Ca să scape de glonţul răzbunător al hitleristului, lăsase traiul bun de-acasă şi luase drumul bălţilor. Iubit de tot satul, ducea o viaţă slobodă şi de ispravă ca haiduc. Continuă lectura