Copite, cu sau fără sutană…


Bănuiesc de multă vreme că firmele de telecom au angajați spioni în companiile concurente. Altfel nu se explică faptul că ori de câte ori primesc o ofertă de fidelizare de la Vodafone, imediat Orange și defunctul Cosmote, astăzi Telekom mă asaltează cu contraoferte.

Dar se pare că moda angajaților spion este mai larg răspândită. În urmă cu vreo doi ani am fost invitată la un prânz de afaceri la restaurantul Regal din Brăila.

Am participat la astfel de evenimente de-a lungul timpului. Prin ideile noi și conexiunile realizate, astfel de întâlniri sunt benefice mediului de afaceri.

Dar, de această dată, după degustarea unor măsline, ne trezim cu un predicator evanghelist care povestește că, de când își donează 10% din venituri la biserică, Dumnezeu i-a dat înmiit, acum este foarte bogat, nu mai este nevoit să muncească și banii îi pică din cer.

Probabil că măslina din introducere a legat pe mulți de scaune. Eu și prietena mea, directoare la o firmă privată, ne-a ridicat și am plecat fără să privim înapoi.

Gestul nostru n-a fost suficient de elocvent, între timp primind zeci de astfel de invitații de la staful evanghelist. Ei au invitat, noi am ignorat. Dar, povestea nu se termină aici.

Pe modelul companiilor telecom, cineva  de la o prăvălie bisericească concurentă a prins de veste, astfel că cei de la Martorii lui Iehova se înființează regulat cu invitații la manifestările lor.  Deși îi anunț ferm că nu mă interesează, după consumarea evenimentului, șeful local mă vizitează la birou să mă mustre cu blândețe că n-am venit, încercând totodată să-mi smulgă promisiunea că în viitor voi fi prezentă.

Care-i miza? De ce au nevoie, evangheliști ori martori ai lui Iehova de o scriitoare de romane polițiste cu gura mare printre ei?

Probabil că domniile lor au citit în romanele mele satirele la adresa popilor ortodocși cărora li se ițesc copitele de sub sutană și se gândesc că pe predicatorii lor nu i-a tras încă nimeni de barbă! Poate chiar au nevoie de mine să trag sutanele de pe purtătorii de copite pitiți printre predicatorii lor!

Habar n-am, nu vreau să cercetez și nici nu mă voi mai lăsa păcălită a doua oară!

Sunt disponibilă pentru lecturi în școli, lansări de carte, vernisaje, tabere de creație, festivaluri, târguri de carte!

Dar, slăbiți-mă cu ședințe de spălări pe creier!

Precizare necesară: a nu se confunda popii cu preoții ! Diferența o concurează pe cea dintre Iad și Rai!

Crăciun fără colindători


Nu-mi amintesc dacă era ’84 ori ’85, poate ’86 dar, deşi locuiam ultracentral, petreceam epoca de lumină la flacăra lumânării. După lăsarea întunericului, circulaţia pe străzi era deja o mare aventură fiindcă restricţiile nu se limitau la iluminatul casnic ci vizau şi pe cel stradal. Oraşul cufundat în beznă era deprimant şi nesigur. Şi, cum atunci când toate merg rău e loc şi de mai rău, o vecină a fost înjunghiată în apropierea inimii chiar în faţa casei sale. Vecina avea patru copii, dintre care o fată de-o seamă cu mine, aşa că am aflat desfăşurarea evenimentelor de la prima mână.Un grup de sectanţi se apropiaseră de femeie şi după ce schimbaseră câteva cuvinte pe un ton prietenos, îi spuseseră şoptit:

-Pentru fiecare de-al nostru care moare, trebuie să moară şi unul de-al vostru!- apoi o înjunghiaseră şi se îndepărtaseră fără grabă.

Cuţitul alunecase printre coaste fără să atingă inima şi femeia scăpă dar, viaţa noastră se dădu peste cap şi seara ieşeam din casă cu mare prudenţă şi numai de mare nevoie.

Cum stilul comuniştilor era de-a pune batista pe ţambal, presa nu scrise nimic despre întâmplare dar zvonurile despre sectanţii criminali  se înteţeau. Se pare că membrii unei secte refuzau să-şi ducă bolnavii la spital şi respectivii mureu datorită apendicitei sau a altor boli banale.

Ne obişnuisem deja cu mâncarea pe sponci, procurată pe cartelă, cu pâinea veche şi cu viaţa la lumânare. Acum, spaima ne era tovarăşă de drum şi întâlnirea cu fiecare necunoscut, o mare aventură. Madam Mery, nevasta lui Grasu umbla cu o sacoşă de cârpă, în care purta o broască de poartă, un fierău ce se putea transforma instantaneu într-o armă mortală, eu purtam nunceag şi un briceag chinezesc destul de solid şi mă bazam şi pe capacitatea de fugă a picioarelor mele temeinic antrenate. În schimb, îi purtam de grijă surorii mele şi mamei, care pleca dimineaţa la şase la serviciu, pe întuneric iar dacă lucra în schimbul doi se întorcea noaptea la zece şi jumătate, prin oraşul cufundat în beznă. Nimeni nu mai era în siguranţă şi situaţia aceasta oribilă de insecuritatea a durat câteva luni bune.

Au venit sărbătorile de Crăciun şi cum aveam fobie de străini, nu am primit nici măcar colindători: nici noi, nici vecinii noştri!

Într-o zi eram în curte la vecina măcelărită de sectanţi şi, cum era deja deplasabilă şi în formă, cei de la serviciu au venit s-o recheme la lucru, fiindcă se pare că era specialistă în prepararea untului pentru export şi era mare nevoie de ea. Femeia, deşi avea patru copii de hrănit, a refuzat hotărât, deşi respectivii insistaseră destul de mult. După plecarea şefilor, mi-a explicat că nu se mai simte în siguranţă şi se teme de o nouă întâlnire cu sectanţii măcelari. Mi-a spus că nici ea nu primise colindători şi că-i sfătuise şi pe vecini să se ferească de aceştia.

Vara următoare am mers cu fratele unui vecin până la Rupea, să cumpărăm brânză. Drumul de la Brăila la Rupea fiind lung şi plicticos, cu schimbarea trenului la Braşov, am povestit vrute şi nevrute. În compartiment erau nişte tipi, Martori ai lui Iehova, care ne-au ţinut o teorie violentă împotriva transfuziilor de sânge şi a păcatului de-a interna bolnavii în spitale. Am ieşit din compartiment, deja mi se făcea rău. A dat Domnul şi sectanţii au coborât pe la Ploieşti şi am revenit în compartiment.

-Auzi, de ce te-ai comportat ostil cu oamenii ăştia? Nu te înţeleg de ce ai stat în picioare pe hol când ai plătit bilet întreg, cu supliment de viteză şi loc.

-Tu nu ştii ce-a păţit vecina mea, pe care au tăiat-o sectanţii?

-A, n-am ştiut că ăia erau şi sectanţi! Eu ştiam că au tăiat-o fraţii amantului ei!

-Poftim?- zic eu stupefiată.

-Da, nu ştiai? Într-o noapte, când lucra în schimbul trei, în timp ce amesteca într-un recipient cu lapte, drăguţul ei, mecanic de întreţinere, i-o trăgea pe la spate! Au fost prinşi în acţiune şi puşi în discuţie în şedinţă de partid dar iubăreţii nu s-au astâmpărat şi atunci cumnaţii amantului au pus mâna pe cuţit! În fond, la Brăila nu-i primul amor curmat de cuţit!