Am făcut liceul la BĂLCESCU în Brăila, lângă Protoierie şi vinerea, cam la două săptămâni aveau popii şedinţă. Când se spărgea conducta de popi ştiam că profu’ de mate mă scoate la tablă. Toată clasa avea grijă să-mi facă pregătirea psihologică. 36 de voci numărau popii şi evident, le dădea mereu fără soţ.
După vreo trei ani de teroare i-am spus lui CĂLIN-NEBUNUL, profu’ de mate că nu ies la tablă pe motiv de popi şi mi-a zis senin că remediul este să găsesc un miliţian şi să-i pun mâna pe… ca să treacă ghinionul. De atunci am scăpat: nu m-a mai scos vinerea la tablă…
Dar, când văd un popă caut o haină militară, îl bat pe respectivul pe umăr şi îi spun: mă scuzaţi, trebuia musai să vă ating fiindcă am văzut un popă.
De regulă respectivii zâmbesc, alteori mă invită la o cafea dar, le explic că e prea târziu, s-a grăbit altul şi m-a luat, şi în altă ordine de idei, nu ies cu necunoscuţi.
CUM NU ŢIN CONT DACĂ SUNT SINGURĂ SAU CU SOŢULUL SAU DACĂ RESPECTIVUL ESTE SINGUR SAU CU SOAŢA, DE VREO DOUĂ ORI ERA SĂ-MI IAU CÂTE O POŞETĂ ÎN CAP ! DAR, NICIODATĂ NU AM PUS MÂNA UNDE A ZIS PROFU’…
Doina Popescu Brăila 