Pe vremea comunismului trăiam la periferia istorie, în locul în care nu se întâmpla niciodată nimic. „Unitatea de monolit în jurul partidului”, expresie la modă în limbajul de rumeguş, era susţinută de eficienta Securitate care prin şantaj şi brutalitate te făcea să-ţi ţii pliscul ori, după interesele lor, să-ţi scuipi măselele prin birourile sordide.
Apoi a venit Revoluţia şi toţi am răsuflat uşuraţi. Oportuniştii s-au îmbulzit în partide fiindcă era ştiut că numai membrii de partid îşi împart ciolanele. Din punctul acesta de vedere nu s-a schimbat nimic nici în prezent.
În funcţie de puterea de înţelegere a fiecăruia, ori după nevoi, chiar dacă nu s-au înscris în partide, oamenii au început să simtă fiorii pluralismului politic. Astfel, soacrele partizane ale FSN-ului şi-au urât şi mai straşnic nurorile liberale, s-au certat naşi cu fini şi soţi cu soţii. Papionul elegantului domn Raţiu, expresie a democraţiei pentru unii, a fost asociat cu infantilismul de la Titu până la Calafat şi de la Jimbolia la Cacica.
Pentru toate gospodinele zeloase, se profilau noi idoli: Iliescu zâmbăreţul, Petrică virilul şi FSN, un fel de biserică apărată de arhanghelii cu lămpaşe.
Acum, când istoria României se scrie în mod ilar şi tragic în stenograme şi mai nou în telegrame, asist cu stupoare la turnătoria politicienilor, indivizi care se întâlnesc de bună-voie cu ofiţerii ambasadei SUA la un whisky şi o gargară. Fără să fie ameninţaţi, şantajaţi ori brutalizaţi, aceşti indivizi care au votat legea lustraţiei pentru socrii şi bunicii lor au acum o pasiune nouă: turnătoria asortată la costumul Armani. Pe vremuri divăniţii turnau la Înalta poartă, apoi nomenklaturiştii ciripeau la ambasada URSS. Acum e cool să deversezi la americani. Uimitor este că nu m-a dat nimic pe spate, toate-s vechi şi nouă toate iar americanii iau notiţe cu o naivitate „remarcabilă”.
Dar trebuie să recunosc că dintre toate insemnările de doi lei, marca Can-can, una m-a lovit în plex: în ’90 americanii au fost şi ei fani FSN şi nu prea şi-au deranjat metabolismul democratic când au fost devastate sediile partidelor istorice şi când monseniorul şi ceilalţi „pensionari” au fost oleacă închesuiţi, oleacă altoiţi ori zdravăn caftiţi.
Când un diplomat cu vechime din ’56 şi experienţă în spaţiul sovietic ca Jack Matlock e doar o babă fesenistă mă întreb dacă nu cumva WikiLeaks face un admirabil joc de glezne, fiind una din agenturile sub acoperire ale departamentului de stat ori chiar o unitate specială CIA. În fond, dezinformarea şi războiul psihologic reprezintă strategii şi arme de elită după vremea lui Sun Tzu.
Doina Popescu Brăila 