Moartea a ratat


În fiecare iarnă am un stres cu ţurţurii ameninţători de la streşini. Monitorizez cu atenţie toţi ţurţurii din traseul meu şi ocolesc zonele de risc. Chiar la casa mea se formează doi ţurţuri straşnici pe burlanele aruncătoare şi din prima iarnă când m-am mutat, mi-am cumpărat o bară de aluminiu de şase metri- baghetă de închidere pentru geam termopan, pentru cunoscători- cu care îi dau jos. În această iarnă am făcut această operaţiune de vreo patru ori. Ieri ies din casă, privesc după obicei la streaşină şi văd un un burlan OK şi unul cu un ţurţure gigant. Se apropiau doi bătrânei voioşi şi bine îmbrăcaţi:

-Bună dimineaţa! Vă rog să ocoliţi zona fiindcă acel ţurţure vă poate cădea în cap! Îl dau jos în două minute…

-A… nu cade, domnişoară!- zice unul dintre bătrâni, purtând un palton negru, croit chic şi o pălărie elegantă, apoi trec amândoi, parcă bucuroşi că i-am băgat în seamă.

Mut maşina de pe trotuar pe carosabil, ca să nu-mi ciufulesc capota când o fac pe Don Quijote şi, cobor sprintenă ca să-mi aduc bara de aluminiu. Totul a durat destul de puţin, un minut, poate două. Cobor din maşină şi ţurţuraşul era deja căzut. Cum bătrânii nu apucaseră să facă mai mult de douăzeci de paşi, strig la ei:

-Altă dată să n-o mai faceţi pe vitejii! Uitaţi că deja a căzut! Aţi avut noroc cu carul!

Bătrânii s-au întors în loc stupefiaţi. Câteva clipe au rămas fără grai, apoi domnul cu pălărie elegantă a început să strige ca un copil:

-Moartea ne-a ratat! Iu-huuu! Iu-huuu! Ne-am mai născut o dată! Hai să jucăm la loto şi să bem o ţuică fiartă! Suntem noi-nouţi!

-Sper că şi uscaţi!- zice celălalt şi plecă amândoi, încet-încet, ţinându-se de braţ.

Reclame

Vino bunicuto sa urci in pod


La anumite culturi, in trecut, exista obiceiul de a elimina batranii considerati o povara pentru comunitate: inapti pentru vreo contributie economica sau sociala. Spre exemplu, eschimosii Continuă lectura

UMORUL CARE TE OMOARĂ


Am fost cu mama să facă o radiografie pentru o durere crâncenă în şale. Frecventăm acest medic de mai mulţi ani şi-l ţineam de mare specialist. În deschidere îmi face şi mie o ecografie din care rezultă că sunt sănătoasă tun.

-Dom’ doctor, dar la toate ecografiile îmi ieşeau nişte chisturi.

-Când asta?

-De vreo 15 ani încoace am făcut ecografii cam de două ori pe an şi au fost evidenţiate la toate…

-Ei, dacă n-ai murit în ăştia 15 ani de la ele, nici nu mai mori. Gata, nu le mai ai… Uită-le! Cred că ai înţeles bine: nu mori de la astea dar, binenţeles, tot mori tu de ceva, ori acum ori mai târziu… Ha, ha, ha!- râse înveselit de propria-i glumă nătângă.

Uluită de umorul negru al medicului aştept şi radiografia mamei.

-Doamnă, n-o să muriţi din durerea asta de şale: o să muriţi cu ea!

Mama face ochii mari.

-Da, doamnă! O să vă doară spatele până treceţi dincolo, acolo unde nu este nici durere nici suspin! Aveţi 70 de ani. De la o vârstă, rezolvarea la toate problemele-i dincolo …

Mama zice moale:

-Da, am citit prin reviste că după moarte nu te mai doare nimic. Dar credeam că asta-i aşa, ca să te încurajeze…

-Doamnă, eu reumatism vindecat n-am văzut dar ştiu sigur că pe morţi nu-i doare nimic… Vă rog să mă credeţi… E cel mai convenabil aşa…

Cinismul şi miştocăreala medicului ne-a uşurat punga cu 100 de lei dar ne-a turnat plumb în suflet.

Pe vremea lui Ceaşcă medicii din maternitate erau instruiţi să ne prelucreze să facem copii! Acum s-o fi schimbat instructajul? Gata? Liber la eutanasie?

E GROASĂ! AMERICANII FAC JOC DE GLEZNE PE AXA IRAN-PAKISTAN


O comisie americană, atenţie, aceeaşi care a investigat atentatele de la 11 septembrie şi a manipulat la acea date informaţiile cum i-a fost convenabil lui papa Bush, acum a depus un raport pe masa Congresului.

După şase luni de analize şi investigaţii, în 132 de pagini explică faptul că  până în 2013 vom avea un atac nuclear sau biologic!  Uite că isteria cu 2012 nu şi-a atins scopul şi trebuia să ne mai bage nişte jar sub plapumă!

Conform comisiei, de la statul pakistanez şi grupările teroriste din această ţară ne-ar paşte primejdia şi, evident,  de la iranienii care se încăpăţânează să nu le dea americanilor petrol ieftin. Că ei au cam prăduit rezervele Irak-ului şi le-ar mai trebui.

Cine a aplaudat raportul acestei comisii? Evident, Bush… Dacă vreţi să ştiţi cam ce răutăţii au făcut băieţii Bush de-a lungul istoriei, daţi un search pe Google. Dacă aveţi altă treabă, mai treceţi zilele următoare pe-aci, că tocmai scriu un articol mişto pe tema asta.

Până una-alta, tare mă tem că îngerul Obama, cel care a luat premiul Nobel pentru pace, care pace mă veţi întreba, deci, Obama care a luat premiul Nobel pentru nimic, ne pregăteşte moralul pentru noi războaie în Pakistan şi în Iran, nu musai în această ordine!