Trei

Mărioarei i se potrivea perfect zicerea cu unul mumă şi cu unul ciumă. Pe cât de ticăloasă se purtase cu feciorul cel mare şi cu noră-sa, pentru care găsea doar vorbe de ocară, pe atât de drăgăstoasă era cu fiica cea mică şi cu dulăul ce se pripăşise pe lângă aceasta, căutând să le intre în voie celor din urmă cu orice preţ. Ca să nu-i fie fetei urât, prin clasa a X-a ori a XI-a, îl cazară pe pretendent în camera fetei. Vreo cinci ani mai târziu încropiră şi o nuntă. Le dădu însurăţeilor toate cele de trebuinţă, să le fie viaţa plăcută şi lesnicioasă: o maşină,  un apartament, bani şi ceva pământ la ţară. Mărioara avea obiceiul să croiască o minciună şi, apoi, tot repetând-o, să-şi închipuie că acela ar fi chiar adevărul gol-goluţ. Astfel, în ziua nunţii se trezi vorbind către naşă:

-Auzi, cumătră, să ştii că fii-mea-i fată cuminte şi, chiar dacă în ăştia cinci ani a dormit cu băiatu’ în pat, încă-i fată mare!

Stupefiată să audă asemenea gogomănie, naşa, care nu era venită chiar cu pluta pe Dunăre, se replie imediat:

-Auzi, Marioaro? Eu zic să-l lase-n plata Domnului şi să-şi caute altul!

-Da’, de ce cumătră?- se miră soacra mică.

-Păi, dacă mototolul a dormit cinci ani cu fata în pat şi nu i-a făcut nimic, e clar că nu-i în stare să facă nimic nici de azi-nainte!

Soacra mică înghiţi găluşca dar, învăţată să-şi dea minciunile dea rostogolul, îi ţine calea nurorii, pe care nu o suferea sub niciun chip şi pentru care avea doar venin. Îi zice şi ei:

-Să ştii că fata mea a fost cuminte, nu ca alte alea! Şi uite că se mărită fată mare!

-Zău?- i-o întoarse nora bucuroasă că are ocazia să se răcorească pentru răutăţile îndurate atâţia ani. După cum vă purtaţi cu dumnealui, mă gândeam că are trei coaie, dar dacă a dormit atâţia ani cu fata-n pat şi nu i-a făcut nimic… se vede treaba că n-are niciunul! Găsiţi-vă pe altul!