LA NOI LA BRĂILA, LA TANTI ELVIRA

Prundea-FLORI

Astăzi am fost invitată să vorbesc la vernisajul unui talentat pictor brăilean, Marian Prundea.

Am primit această onoare, deoarece soţia maestrului a fost încântată de lectura romanul meu, Comisia ZÜRICH.

Am vorbit liber la eveniment dar, voi încerca să reconstitui speach-ul, măcar în linii mari, ca să vă redau întrucâtva atmosfera momentului:

Am să încerc să nu vorbesc despre cultura românească la acest moment, un fel de fată fără zestre, care nu interesează decât pe o mână de artişti aflaţi pe cont propriu şi, care se finanţează în condiţii dramatice, fonduri existând doar pentru pomenirea artiştilor morţi, la fel de săraci şi ignoraţi în timpul vieţii, ca noi, cei de acum.

Am să vă povestesc despre primele mele întâlniri cu pictorii. Eram prin clasa a VI-a când am descoperit expoziţiile de la parterul Muzeului cu intrare prin Calea Galaţi.

Vernisajul era urmat de o expoziţie permanentă cu intrare liberă ce ţinea între trei săptămâni şi trei luni, în funcţie de importanţă, pile sau alte considerente pe care nu le cunosc.

La vernisaj vorbeau critici, alţi pictori şi reprezentanţi ai autorităţilor locale responsabile cu activitatea culturală. Eu aveam mereu ceva de spus şi ridicam mâna ca la şcoală dar, rar mă băga cineva în seamă. Cum eram nelipsită, deja mă învăţaseră şi, la o lansare, pictorul Nicos Rofatis mi-a dat cuvântul. Probabil că i-a picat bine ce-am spus, căci după vernisaj m-a oprit la o gustare: brânză, ceapă, icre, măsline şi o damigeană de vin.

Am mâncat cu spor şi mi-au pus un pahar de vin, nu prea mare, cam cât un păhărel de candelă.

Consternată, am explicat că sunt doar clasa a VI-a şi nu beau vin, făcând o teorie de 20 de minute despre nocivitatea alcoolului la vârste fragede.

Bineînţeles, toţi aveau de vorbit chestii mai importante sau bancuri savuroase şi, nu s-a deranjat nimeni să-mi facă rost de apă. Dă-i cu măsline, dă-i cu brânză sărată, n-am mai rezistat şi-am trecut la vin.

Maestrul Rofatis se scarpină-n barba neagră, creaţă şi deasă şi zice pişicher:

-Da’ ce-ţi sclipesc ochii de inteligenţă, fata tatii!

Eu, vinovată, cu al patrulea pahar în mână zic cu voce mică:

-De la vin maiestre, de la vin!

Până la plecarea la facultate n-am lipsit de la nicio expoziţie dar, la chefuri cu pictorii n-am mai rămas niciodată că era belea: aveau vinul bun!

1988 este anul când s-a lansat domnul Prundea, punînd mâna pe locul doi pe ţară la un concurs de profil.

L-am întâlnit pe dl Prundea în urmă cu un an la o expoziţie în aer liber în Grădina Mare din Brăila. Am cumpărat două peisaje de toamnă care mi-au atras atenţia prin cromatica plauzibilă.

Cromatica plauzibilă… Să vorbeşti ca un critic de artă sună ca Dracu’, nu-i aşa? Ei bine, le-am cumpărat pentru că mi-au plăcut pur şi simplu! Un amurg de toamnă violet, cu o tuşă romantică dată de o bancă şi un felinar de epocă şi al doilea, o uliţă ce îmi amintea de copilăria mea la ţară în vacanţele de vară, au detronat două catedrale reci, vineţii, cumpărate cu mare cheltuială prin călătoriile mele prin Europa.

Deci, cele două peisaje de toamnă ale domnului Prundea au intrat în intimitatea dormitorului meu ( aici s-a râs spontan şi s-a aplaudat) şi fără ştirea şi vrerea domniei sale mi-au inspirat un volum de Proză Afurisită care este în curs de apariţie. Mă gândeam să îl contactez, ca să-i arăt cam ce-a putut să inspire măiestria domniei sale, când, aflându-mă la Salonul de carte de la Bucureşti, am avut surpriza să fiu sunată de maestru Prundea ca să particip la acest vernisaj.

Sigur că am acceptat fără să stau pe gânduri şi în stilul meu de a face totul în afara regulilor şi a uzanţelor, am evitat să mă-ntâlnesc cu maestrul în acest interval ca nimic să nu fie regizat sau contrafăcut în intervenţia mea. Mi-a lăsat imaginile pe stick şi am fost surprinsă de tema abordată, într-o manieră total diferită de picturile pe care le cunoşteam deja.

Sigur, în luna martie femeia este vedeta şi orientarea pictorului este firească spre o astfel de temă,  frumuseţea femeilor de la Brăila reprezintă brand local.

Preocuparea pictorului merge spre femeia intelectuală, de-o eleganţă aristocratică. Vesele sau melancolice, femeile domnului Prundea au un aer misterios, ochii fiind mascaţi de pălăriile elegante.

Dintr-o precauţie lesne de-nţeles ori sedus de nostalgia altor vremuri, femeile domniei sale sunt contemporane cu bunica-fată mare! Graţie şi eleganţă imposibil de detectat în prezentările de modă contemporane cu   fătuci anorexice, stranii umeraşe umblătoare.

Dar, cum îi şade bine unui bărbat matur, se pare că în aceeaşi măsură este preocupat şi de femeia frivolă, provocatoare.

Sigur că nu poţi să priveşti în istoria modernă a Brăilei fără să fredonezi „La noi la Brăila, la Tanti Elvira…” Fetele frumoase ale Brăilei, frivolele înregimentate sau nu la Tanti Elvira, se dezvăluie în pas de dans. Dacă  nu au ochii închişi, dansatoarele maestrului au privire provocatoare dar fără nicio urmă de vulgaritate şi asta nu ştiu dacă ţine de atitudinea modelelor sau de abordarea elegantă a artistului. După vestimentaţie şi după atitudine, lesne le poţi suprapune peste personajele Hortensiei Papadat-Bengescu sau ale lui Camil Petrescu.

Într-unul din tablouri, o blondă tulburătoare ne trimite fără dubii, cu gândul la fatala Marlyn Monroe.

Probabil printr-o lege a compensaţiei, când ai o brunetă acasă, blonda din minte te dă de gol pe pânză.

Evenimentul a fost remarcat şi de reporterii ziarului local Obiectiv-vocea Brăilei. Pentru a nu altera punctul de vedere al presei, redau articolul integral şi fără intervenţii pe text. Această parte reprezintă un up-date la postarea iniţială.

Femeile lui Camil Petrescu la Biblioteca Judeţeană

Vineri, 12 Martie 2010 | Cristina DOSULEANU

Miercuri seara, Biblioteca Judeţeană „Panait Istrati” a găzduit vernisajul expoziţiei „Renaşterea naturii” şi „Femei” realizată de artistul plastic amator Marian Prundea, fost elev al regretatului Vespasian Lungu. În cele 40 de lucrări în ulei, sunt prezentate flori, mai puţine, şi mai multe femei în diferite ipostaze, mai ingenue sau mai senzuale. Ceea ce frapează însă în creaţia lui Marian Prundea este culoarea. Tablourile sale sunt vesele, colorate, aşa ca primăvara, indiferent de subiectul abordat. Predomină roşul, rozul şi albul, în diferite nuanţe, fapt care creează o atmosferă luminoasă. Primarul Aurel Simionescu a remarcat frumuseţea femeilor din tablourile artistului şi i-a adresat invitaţia de a expune în spaţii şi mai generoase, unde să poată chiar vinde lucrări. Scriitoarea Doina Popescu a remarcat că personajul principal al expoziţiei este femeia din anii ’40, aristrocrată, inteligentă, instruită, dar că între creaţiile de acest gen se regăsesc şi femeile frivole, dar care nu sunt vulgare, adevărate personaje din cărţile Hortensiei Papadat Bengescu sau ale lui Camil Petrescu. La evenimentul moderat de şeful serviciului de Relaţii Publice, Claudiu Brăileanu, a fost prezent şi directorul Bibliotecii, Dragoş Neagu. La final, autorul a precizat că a vrut să aducă o bună vestire a primăverii cu această expoziţie, primăvară care, chiar dacă întârzie să apară, să fie purtată în suflet.

Sursa: Ziarul OBIECTIV-vocea Brăilei, ediţia de vineri-12 martie 2010

UN SIROP PENTRU UN CAL

Prin  ’83, după divorţul părinţilor, casa s-a vândut şi am fost nevoite să ne mutăm cu chirie într-o casă naţionalizată.

Deşi s-a vândut semimobilată, tot am avut de încărcat un camion de mobilă şi destule bulendre. Hopul îl reprezentau lemnele, urcate într-o căruţă tocmită.

Sora mea mai mare era domnişoară şi avea întâlnire, sora cea mică avea 5 anişori, mama era la serviciu, aşa că greul a căzut, ca de fiecare dată, pe mine. Am încărcat căruţa, dar când să mă urc pe capră, moşul m-a repezit:

-Mătăluţă merji pă lângă cal, că-i bătrân şi cam spărios…

-Păi, mergi mata, că tot te cunoaşte calul!

-A, io-s rujinit şi mă dor şelele…

-Bre, dacă nu mă laşi să urc în căruţă, ori plec cu autobuzul şi ne întâlnim la adresă, ori te tai la bani!

-Tot nu poţi să urci, că-i calu’ odârlit şi nu poa’ să tragă!

Moşul se vede că-şi cunoştea bine calul, fiindcă după vreo 300 de metri s-a oprit. N-am mai pomenit cal cu comportament de catâr! Moşul a sărit din căruţă şi dă-i bătaie calului. Jumătate din drum am stat ori să ne rugăm de cal, ori să mă cert cu moşul să nu-l mai bată.

Ajunşi pe strada Şcolilor, imediat după ce am trecut de bd. Cuza, patrupedul a înţepenit de copite.

-Moşule, calul a mâncat astăzi?

-Da, ce, ăsta stă de vorbă cu mine, de un’ să ştiu?

-Bre, mata i-ai dat?

-Da ce, io am mâncat? De unde vine asta că stăpânu’ flămânzeşte şi vita huzureşte?

-Bre, mata eşti beat?

-Întotdeauna!

Mă uit bine la el, şi unde mi se părea că-i moleşeala bătrâneţii, văzui bine prunele din ochii moşului. Îl las în plata Domnului, că tot nu se urnea calul nicăieri şi trec strada la sifonărie.

-Bună ziua! Trei pahare de sifon, vă rog!

-Nu servim sifon la pahar! Doar sirop, 2 lei halba…

-Uite, îţi plătesc trei halbe de sirop, dar îmi pui două de sirop şi un sifon.

-Nu se poate decât sirop de lămîie ori de trandafiri!

-Bine! Atunci două siropuri de lămâie pentru mine şi moş şi unul de trandafir pentru cal!

Spre norocul meu, siropul se servea la halbe ca de bere, ceea ce a uşurat mult însiroparea calului. După 4 halbe de sirop, calul nu era chiar ca nou, dar s-a urnit, totuşi! Până la primul colţ…

Ceea ce era destul de primejdios, fiindcă un client îi zisese vânzătorului că am dat calului sirop din halbele lui şi mă cam alergase. Acum era riscul să ne repereze şi să vină după noi.

Din acel moment calul nu s-a mai urnit decât împins. Moşul a coborât de pe capră şi a bătut calul de-a scos spume din el. Aveam doar 14 ani, dar n-am mai suportat şi am smuls biciul moşului. Am pus băţul biciului pe genunchi şi l-am rupt ţărăneşte. Moşul s-a ambiţionat şi a început să lovească calul cu fâşiile de piei înodate, ceva mai neîndemânatic, dar albind calul de spume. Atunci am sărit iar asupra moşului, i-am smuls restul de bici şi l-am aruncat peste gard, într-o curte. Moşul s-a pus pe plâns.

Mi-am pus mâinile-n cap, dar mai era puţin şi ne prindea noaptea. Am proptit umărul pe fusta căruţei şi calul s-a pornit cu paşi mici. La intersecţia străzii Goleşti cu calea Galaţi am oprit iar. Eu şi calul am băut Brifcor, moşul şi-a luat din banii lui un cognac.

Am ajuns acasă, am descărcat singură. Am cărat lemnele şi cărbunii în magazie până s-a înoptat. Câte-un lemn, câte-un lemn, a mai cărat şi puştoaica cea mică. Seara, când treaba era gata, a venit şi sor-mea de la întâlnire.

A doua zi am vizitat-o pe sora mea la serviciu. Mânca alune, marfă rară. Un moş îi povestea că o nebună împingea cu o zi înainte la o căruţă cu lemne prin oraş.

Sora mea a râs amuzată, cu râsul ei frumos. Doar era printre cele mai frumoase fete din oraş…

PATRU FUNII DE USTUROI

Eram studentă, proaspăt căsătorită şi într-o duminică am plecat în piaţa Matache cu o listă lungă de cumpărături şi 110 lei. Sigur, foarte puţini bani, pentru o listă ţeapănă dar, cum era înainte de revoluţie şi nu se găsea mai nimic, măcar lapte, pâine, ceva bulion, spaghete, tot speram să cumpăr.
Cum intru în piaţă, un ţăran prost îmbrăcat, cu patru funii de usturoi şi cu o paporniţă din papură împletită plângea pe bordură:
-Hai tataie, că numa aste 4 funii le am. Fie-vă milă că n-am bani nici de rată şi mi-a născut fata la Polizu şi trebuie să-i duc nişte bănuţi. Hai, păcatele mele, că sunt bătrân şi n-am vândut nimic de dimineaţă. Lacrimi mari îi cădeau bătrânului spălându-i vârful gumarului plin de bălegar.
M-am aşezat la coadă la lapte şi tânguirea bătrânului m-a demolat. După o oră, am prins ultima sticlă de lapte de trei lei cincizeci.
Am luat şi pâine, isprăvind cei 10 lei. Mai aveam o sută. Bătrânul îşi striga disperarea şi toţi oamenii bine îmbrăcaţi treceau indiferenţi.
Până la bursă mai era o săptămână. Mă duc la bătrân şi îi întind suta.
-Dă-mi şi mie două funii,!-zic.
-Hai tataie că pierd rata şi până mâine dorm pe stradă, hai tataie că numa’ p-astea le am. Fă-ţi pomană şi ia-le toate tataie, să faci o faptă bună în sfânta zi de duminică. Usturoiu-i sănătate!
Mai socotesc o dată cele opt zile până la bursă, arunc lista în coşul de gunoi de lângă moş şi zic:
-Bine, tataie, dă-le toate!
Iau funiile şi bătrânul scoate un teanc de sute din buzunar şi-o pune şi pe a mea la rând. Se apleacă şi scoate din paporniţă alte patru funii:
-Hai, tataie, numai p-astea le am! Hai, tataie!… Lacrimi mari cad pe gumarii plini de bălegar!

ARDEI IUŢI LA MIRĂSLĂU

În drum spre Maramureş, ne prinde noaptea pe drum şi ne oprim la un motel la Mirăslău.

Mâncarea excelentă dar, ardeii, focul lui Dumnezeu. I-am tranşat cu meşteşug, le-am scos seminţele şi i-am mâncat mai departe, chiar dacă scoteam flăcări.  Lacrimile de usturime  le-am şters cu mâna. Mare greşeală! Exact mâna cu care extrăsesem seminţele. Îmi ard ochii, obrajii şi dau cu apă! Mai rău! Sufăr vreo două ore spre amuzamentul familiei.

Ne luăm cele două camere în primire, undeva la etaj, urcând pe o scară exterioară cu trepte înguste, sudată bocciu de un cârpaci. Mare lucru că nu ne-am rupt picioarele la urcat, dar pentru un coborât nu mai aveam curaj şi ne gândeam la nişte funii din cearceafuri. Camera în care se instalează Ingrid cu mama e ok, cea luată în primire de mine cu soţul meu şi micuţa Sabrina, o jale! În toaletă un prezervativ folosit în coşul gol, în cameră cearceafurile smotocite.

Îmi fac curaj şi cobor în 4 labe pe nenorocita de scară şi cer la recepţie să-mi schimbe aşternuturile. Le schimbă bombănind:

-Ce, n-au dormit tot oameni?

Pe la miezul nopţii, stingem lumina. Un huruit de fierăraie ne ridică în picioare. Am zis că ne trece trenul prin cameră dar, nu! Trecea 20 de metri mai încolo. Ne-am cazat la acest motel amplasat pe şosea, fără să remarcăm linia de tren paralelă.

Ne liniştim şi stingem iar lumina. Sabrina, care avea trei anişori, vrea o poveste. Terminăm povestea, ne pupăm de noapte bună dar, Sabrina mai vrea o poveste. Tac-su îşi demonstrează autoritatea şi se face linişte. Peste zece minute, Sabrina vrea pipi. Se aşează pe oliţă şi 20 de minute se roagă de pipi să iasă.

-Nevastă, copilul ăsta-şi bate joc de noi! E trecut de unu’ jumate. Uite, eu o ţin şi tu o baţi!

-Ba nu, zic eu! Eu o ţin şi tu o baţi!

-Copilul se întoarce grav, ne priveşte atent pe amândoi şi zice serios:

–Mă, voi aţi înnebunit amândoi?

Evident, ne pufneşte râsul.

Aerul era irespirabil. Soţul meu se hotărăşte să deschidă geamul care era bătut în cuie. Trage cu voinicie, rămâne cu cremonul în mână dar şi foaia de geam cedează. În liniştea nopţii, geamul spart face un zgomot asurzitor.

Vine în goană recepţionerul şi constată catastrofa.

De jos patronul se interesează de sursa zgomotului.

–S-o futut cremonul!– urlă recepţionerul din rărunchi.

Pleacă după altă cheie.

Ne mutăm pe cealaltă parte a culoarului, adică cu geamurile direct spre linia ferată. Stingem lumina, trece trenul parcă direct prin cameră şi Sabrina îţi aminteşte că n-a apucat să facă pipi.

La 4 dimineaţa reuşim să stingem lumina dar, trenurile trec şi pe întuneric.

Precis am adormit până la urmă, fiindcă l-am visat pe Mihai Viteazul pe cal alb.

Dimineaţă coborâm amărăciunea de scară cu genunchii tremurând. Trece trenul în timp ce eram pe scară şi vibraţia se-nteţeşte. În mod miraculos, scăpăm fără picioare rupte.

Micul dejun este excelent! Se mănâncă tare bine la Mirăslău!

Anul trecut, Sabrina mă întreabă jucăuş: mami, când mai mergem la hotelul ăla unde am avut probleme cu… cremonul?

DAC-O AVEA ZILE, O TRĂI!

Eram prin clasa a VI a şi luptam cu greu cu mai mulţi tartori dinăuntrul şi dinafara familiei.

Am zis Doamne-ajută că am scăpat de şcoală şi de terorista de dirigă ce-mi mâncase ficaţii tot anul. Mă gândeam bucuroasă cum o să citesc toată vacanţa câte o carte pe zi şi una pe noapte, trai neneacă.

Îşi bagă dracu’ coada şi o mătuşă vine la mama să mă ceară pentru cules de cireşe. Cică să mă-nveţe cu munca, de parcă n-aveam eu în curte 16 vişini vreo nu ştiu câţi  pruni, meri, piersici, caişi.

În ciuda faptului că avea băiat la facultate,  mătuşa considera pentru o fată învăţătura perfect inutilă, pretext să stai cu-o carte-n braţe în loc să speli o albie de rufe.

Mama, femeie de treabă de felul ei dar, cu mare fereală să nu-şi supere surorile ne-a lăsat toată copilăria în mâna tartoriţei, sora mai mare şi uite că se mai iţise încă una să-mi sară în spinare. La discuţii târzii, când nu mai era nimic de reparat a zis că i s-a părut că mă trimite ca-n tabără: să mănânc o mână de cireşe şi să citesc la umbră!

Deci, la cinci dimineaţa scularea,  suit într-un tractor cu remorcă şi, hai în satul vecin la livadă. Căldură, căldură, apă  într-o balercă murdară.

Mătuşa culegea cu o tovarăşă şi erau fruntaşele lumii: câte patruzeci de lădiţe de cireşe pe zi când restul echipelor făceau 12, maxim 18.

Mă abţin să beau apă dar mănânc cireşe spălate în balerca mizerabilă şi fugi în porumb soro, că era de jale.

M-am deranjat cumplit la stomac dar, mătuşa nu a acceptat să opresc lucrul şi dă-i navetă între pom şi porumb.

Sfîrşită de situaţia dramatică în care eram, se rupe o creangă şi cad din vârful pomului ca un sac, cu o bufnitură înfundată.

Mătuşa strigă să mă ridic şi să mă scutur, să nu mă mai alint dar, rămân la sol, fără să ştiu dacă mai am vreun os întreg.

Coboră mătuşa din copac în viteză, schimbă lădiţele titirez, fără să-mi dea vreo atenţie.

Abia când fluieră brigadierul pauza de masă coboră mătuşa şi tovarăşa ei. Mătuşa mă împinge cu un gumar în coaste şi-o aud zicând:

-O mai hi trăind, fa copchila asta?

-Las-o fa, cî dac-o avea zile-o trăi!- îi răspunde tovarăşa.

Ziua de muncă-şi continuă rutina.

Seara pe la cinci-şase, cu forţe reunite m-au urcat în tractor şi, nişte băieţi  mă-au cărat acasă la mătuşa care mă-ndemna mânioasă: hai fa mişcî-ţi chicioarili, cî tre’ să dau di mâncari la viţicî!

După vreo săptămână de zăcut între viaţă şi moarte, a dat Dumnezeu şi m-am văzut acasă.

Supărată Dunăre, a venit la mama şi m-a raportat:  de puturoasă şi destrăbălată ce-i, nimic n-o sî s-aleagî di capu’ ei. Ai făcut nişte feti, Marioricî, di mai bini nu le făceai!

STUDENTA TRAŞCĂ FACE… SEX

Am prins ultima generaţie de studente în bocanci. Considerată o urgie de majoritatea colegelor, eu am tratat-o cu maximă indiferenţă, ca pe o bătătură pe care o vindecă timpul.

Fiind o sportivă activă, m-am trezit cam singura din an pe care pica uniforma într-un fel mai domestic.

Bietele mele colege, mai cu şolduri dolofane, mai mărunţele arătau ca nişte ardei umpluţi.

Pe motive  estetice, dublate de excelenta mea informare asupra gradelor ofiţereşti – doar aveam prieten prin corespondenţă la post restant la şcoala de ofiţeri – locotenenta mă propune ajutor de comandant de pluton dar, eu declin cu graţie în favoarea Otiliei, o domneşteancă simpatică foc.

După vreo două chiuluri consecutive, Otilia este trasă pe linie moartă şi-mi revine mie misiunea  nesuferită de păstăioară şefă.

Fac apelul grupei şi la o tipă, Traşcă, găsesc un nume în paranteză:

-Studenta Traşcă, numele ăsta-i mai puţin important? De ce-i în paranteză? Sau e opţional?

-A, sunt măritată şi numele după căsătorie este în parenteză. Aici se discută pe numele de fată…

-Zău, eşti măritată?

-Da, deja şi plictisită! De ce crezi că m-am apucat de facultate? Să mai schimb aerul?

-Zău? Şi asta înseamnă că ai făcut sex?- întreb eu cu uimire.

-Normal? Da’ ce, crezi că m-am măritat cu un bou?- zice ea fluturând poznaş genele rimelate.

-Fetelor, fetelor, veniţi repede că Traşcă-i măritată şi a făcut sex!

În jurul meu toată lumea mă privea cu stupoare.

Gândind că nu m-au crezut că Traşcă a făcut sex strig iar:

-Zău, nu mint! Traşcă-i măritată şi a făcut sex! Veniţi repede să ne povestească şi nouă!

La care Lili Florea zice calm:

-Ho, nu mai zbiera! Nu-i nevoie să ne povestească Traşcă…  Eşti defectă, şefa? Toate facem sex!

S-a reparat şi la mine problema măritându-mă repejor-repejor!

CUM SĂ CÂŞTIGI LA LOZ ÎN PLIC!

 PRIN ’92-93 AVEAM O MASĂ A NOASTRĂ LA MAJESTIC, UNDE MERGEAM RITMIC CU SOŢUL MEU ŞI DOM’ PROFESOR.

DOM PROFESOR, PE CALCULELE MELE AR TREBUI SĂ FIE PROPRIETAR PE VREO DOI PEREŢI DIN MAJESTIC,  LA CÂŢI BANI A LĂSAT PE MASĂ DE-A LUNGUL TIMPULUI.

DAR, CUM NU-I DREPTATE PE LUME PROPRIETARII SUNT ALŢII, DENUMIREA CRÂŞMEI S-A SCHIMBAT ŞI S-AU PIERDUT ÎN TIMP ŞI LEGENDELE MAJESTICULUI. BARMAN ERA UN TIP CU PICIOR DE LEMN, GLUMEŢ ŞI PLIN DE POANTE.

FIIND PRIETEN CU DOM’ PROFESOR SE AŞEAZA DES LA MASA NOASTRĂ ŞI NE BUCURAM ÎNTOTDEAUNA DE PREZENŢA LUI, CĂ DACĂ NU PRINDEAI BILETE VIS-A-VIS LA TĂNASE, CU EL TE DISTRAI LA FEL DE BINE.

DECI, SE AŞEAZĂ OMUL ŞI BEA UN PAHAR CU NOI ŞI APARE UN VÂNZĂTOR DE LOZ ÎN PLIC.

MARE DEVER-MARE, TOATĂ LUMEA CUMPĂRĂ LOZURI ÎN RESTAURANT ŞI CÂŞTIGĂ… NIMIC, NUMAI BARMANUL NOSTRU ZICE: MĂ, IO-ŢI FAC VÂNZARE, MĂ CUNOŞTI! DA’ TRE SĂ MĂ DUC LA BUDĂ SĂ PUN MÂNA PE RÂLĂ, CA SĂ-L DIBUIESC P-ĂLA CU BANU’ GROS.

ŞI PLEACĂ OMU’ ŞONTÂC-ŞONTÂC LA BUDĂ. SE ÎNTOARCE RÂZÂD ŞI TRAGE UN LOZ: ZECE MII! SALARIUL UNUI PROFESOR ERA 5700 IMPOZABIL. DIN BUZUNARUL DE LA CĂMAŞĂ SCOATE UN TEANC DE LOZURI CÂŞTIGĂTOARE ŞI-L PUNE ŞI PE ACESTA PESTE.

 ZIC:

-CE FACI NENE, LE ŢII LA SARE?

-EI, IO CU PICIORU’ MEU DE CHERESTEA MĂ MIŞC MAI GREU! MĂ DUC LA BIROURI LA LOTO NUMAI CÂND SE STRÂNG VREO 20! UITE, ZICE, N-AM DECÂT VREO 18 ŞI CU ĂSTA 19. ÎMI MAI TREBUIE UNU’.

-PĂI MAI TRAGE UNU’!

-MOŞULE, MĂ AŞTEPŢI SĂ MĂ MAI DUC ODATĂ SĂ PUN MÂNA PE RÂLĂ?

-POT SĂ ZIC NU, LA CE BOIER EŞTI MATA?

VINE BARMANUL, TRAGE LOZUL, ZECE MII!

-NENE, AŞA NOROC PORCESC IO N-AM VĂZUT ÎN VIAŢA MEA! ASTA-I GĂINUŞA CU OUĂ DE AUR! SĂ UMBLI CU BODYGUARZI DUPĂ MATA, CĂ DACĂ TE AFLĂ ĂŞTIA ŢI-O TAIE ŞI ŢI-O BAGĂ ÎN FORMOL CA SĂ AIBĂ SURSĂ VEŞNICĂ DE CÂŞTIG.

-AŞA-I FATĂ! BINE ZICI! AM ÎMBĂTRÂNIT ŞI A RĂMAS O BIATĂ GĂINUŞĂ! PE CÂND ERA COCOŞU’ DITAI ÎN PUTERE, CÂND PUNEAM MÂNA, NUMAI DACII 1300 TRĂGEAM. TOŢI DOCTORII ŞI ŞEFII DE APROZAR ŞI DE CÂRCIUMI MĂ CĂUTAU! LE ERA FRICĂ SĂ-ŞI SCOATĂ BANII LA VEDERE CĂ-I LEGA CU LEGEA 18 ŞI VENEAU LA MINE SĂ CUMPERE LOZUL CA SĂ AIBĂ ACOPERIRE PE MAŞINI.

 CÂND A VENIT REVOLUŢIA ŞI AM VĂZUT CASA LU’ NEA NICU LA TELEVIZOR, AM ZIS CĂ  CEAŞCĂ ĂSTA A FOST UN MARE FRAIER!

PĂI, IO LA VIAŢA MEA, AM VĂZUT PE LA BOSU’ DE LA HALĂ ŞI LA ŞEFI DE CÂRCIUMĂ CĂŞI DE ZECE ORI MAI MESERIAŞE CA ALE ÎMPUŞCATULUI!

PE ONOAREA MEA DE BEŢIVAN!

CUM SĂ SCAPI DE GHINION

Am făcut liceul la BĂLCESCU în Brăila, lângă Protoierie şi vinerea, cam la două săptămâni  aveau popii şedinţă. Când se spărgea conducta de popi ştiam că profu’ de mate mă scoate la tablă. Toată clasa avea grijă să-mi facă pregătirea psihologică. 36 de voci numărau popii şi evident, le dădea mereu fără soţ.

După vreo trei ani de teroare i-am spus lui CĂLIN-NEBUNUL, profu’ de mate că nu ies la tablă pe motiv de popi şi mi-a zis senin că remediul este să găsesc un miliţian şi să-i pun mâna pe… ca să treacă ghinionul. De atunci am scăpat: nu m-a mai scos vinerea la tablă…

Dar, când văd un popă caut o haină militară, îl bat pe respectivul pe umăr şi îi spun: mă scuzaţi, trebuia musai să vă ating fiindcă am văzut un popă.

De regulă respectivii zâmbesc, alteori mă invită la o cafea dar, le explic că e prea târziu, s-a grăbit altul şi m-a luat, şi în altă ordine de idei, nu ies cu necunoscuţi.

CUM NU ŢIN CONT DACĂ SUNT SINGURĂ SAU CU SOŢULUL  SAU  DACĂ  RESPECTIVUL  ESTE  SINGUR  SAU CU SOAŢA, DE VREO DOUĂ ORI ERA SĂ-MI IAU CÂTE O POŞETĂ ÎN CAP ! DAR, NICIODATĂ NU AM PUS MÂNA UNDE A ZIS PROFU’…

MORALA: TRĂZNIŢII SE FAC PROFI DE MATE!

OUĂ DE ŢĂRAN AVEŢI?

O duduie proaspăt măritată, delicată ca o mimoză şi preţioasă nevoie mare, descinde în bătătura soacrei, într-o comună răsărită şi cu oameni gospodari din judeţul Argeş.

Soacra nefiind acasă şi punând preţ pe noră cam cât pe o ceapă degerată ori ceva mai puţin, nu-şi bătuse capul să lase mâncare făcută.

La o vreme, înghesuită de foame, duduia pleacă prin sat să cumpere nişte ouă. Vede un ţăran într-o curte şi îl întreabă pisicos:

– OUĂ DE ŢĂRAN aveţi?

-Avem, duduie!

-Şi cum le daţi?

-Cu tot cu p*lă!

Şoc şi groază. Izbucneşte în plâns şi aleargă la casa soacrei să-i povestească de neobrăzarea ţăranului.

Între timp, ajunge şi soacra acasă împreună cu o mătuşă. Leşinată de plâns, mimoza noastră povesteşte păţania şi mătuşa apucă o sapă să se răfuiască cu vecinul pentru grozava ofensă.

Pe drum, bătrână nu-şi poate stăpâni mirarea că moş Sava, un tip de ispravă şi cu gura cam cusută a dat-o de gard, apoi îi încolţeşte o idee: Ia mai zi fată odată ce i-ai cerut, că moş Sava nu-i de-ăia!

– OUĂ DE ŢĂRAN aveţi?- aşa l-am întrebat politicos, şi el a zis că are…

-Zău, şi ce-ai mai zis?

-Am întrebat politicos… CUM LE DAŢI?

-Auzi fată, ia hai înapoi acasă, că mă cert cu rumânul de pomană! Aşa întrebare, aşa răspuns!

Ne întâlnim cu fătuca înlăcrimată în Bucureşti şi mergem la o terasă. Cu lacrimi de crocodil îşi termină de povestit  întâmplarea şi cât studiem meniurile, hop lângă noi chelnerul:

-Cu ce vă servesc?

Soţul meu cere o ceafă, eu iau un şniţel, vine şi rândul ei şi spune cu gingăşie:

-Eu mă gândeam la  ficăţei de păsărică!

-Duduie, gândeşte-te la ficăţeii de la păsărica ta cât vrei! De perverse sunt acrit!

Mie să-mi comanzi din meniu: ceafă, şniţel sau vită la tavă!

FORFETARUL-BULDOZERUL ECONOMIEI ROMÂNEŞTI!

DOMNULUI PRIM MINISTRU, CU DRAGOSTE! 

CUM ESTE SĂ FII EXCESIV DE BOGAT? ÎN SEARA ASTA AŞ PUTEA SĂ EXPERIMENTEZ BEŢIA CIFRELOR.

PESTE 2,75 MILIOANE DE LIRE STERLINE ŞI PESTE 80 DE MILIOANE DE EURO.

OARE NU PIERZI NORDUL CU ATÂTA BĂNET?

MÂINE VOI MAI SCRIE  FINALUL ROMANULUI ARDEI IUŢI, VOI MAI SCRIE PE BLOG? VOI MAI MERGE POIMÂINE LA BIROU?

IAU O PAUZĂ SĂ BEAU NIŞTE APĂ PLATĂ.

ŞTIU! VEŢI SPUNE CĂ DEJA ÎMI PERMIT SĂ BEAU NON STOP ŞAMPANIE!

ÎMI PERMITEAM ŞI PÂNĂ ACUM DIN CÂND ÎN CÂND DAR, NU-MI PLACE SĂ UMBLU CHERCHELITĂ, AŞA CĂ RĂMÂN LA APA PLATĂ.

SĂ SCHIMB MARCA? SĂ BEAU EVIAN?

EI AŞ! DACĂ BUCOVINA ŞI DORNA NU MI-AU STAT ÎN GÂT PÂNĂ ACUM, N-O SĂ-MI STEA NICI DE ACUM ÎNAINTE!

DAR UN DEGET DE MARTINI CU LĂMÂIE PARCĂ AR MERGE!

BA NU! CĂ AR TREBUI SĂ LAS LAPTOPUL DIN BRAŢE. PÂNĂ MĂ DUC ÎN SUFRAGERIE LA BĂRULEŢ, RĂMÂNE BLOGULEŢUL SINGUR ŞI POATE I SE FACE FRICĂ DE ÎNTUNERIC.

AŞA!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! SĂ MĂ APUC SĂ PUN PE HÂRTIE? GROSSO-MODO SUNT DESTUI. MI-LI-OA-NE!

MI-E CAM LENE SĂ SOCOTESC!

 ORICUM, ÎN BUZUNARE NU CRED SĂ AM DE UN PLIN DE BENZINĂ DAR, BĂNUŢII MEI STAU CUMINŢI LA BANCĂ!

 LA CE BANCĂ? SIGUR CĂ NU AM ÎNCREDERE ÎN BĂNCILE DIN ROMÂNIA! AŞA NAIVĂ MĂ CREDEŢI?

NICI MĂCAR CEAUŞESCU N-A AVUT CURAJ SĂ ŢINĂ BANI ÎN ROMÂNIA ŞI PE ATUNCI MILIŢIA ERA MILIŢIE ŞI SECURITATEA, SECURITATE!

 O PARTE STAU CUMINŢI ÎN BANCA REGALĂ DIN SCOŢIA RBS ŞI GROSUL  ÎNTR-O BANCĂ DIN AFRICA DE SUD BOI SAU BOA?  NU, BOI SUNT  LA  BANCA TRANSILVANIA, AFRICANI-S BOA!

 NU ŞTIU PREA MULTĂ GEOGRAFIE, MĂ ROG UNDEVA, ÎN BURKINA FASO.

CEL MAI TARE ESTE PREŞEDINTELE NIGERIEI, DRĂGUŢUL!  PREŞEDINTELE, UMARU MUSA YAR’ADUA (GCFR) PREŞEDINTELE Republica Federală Nigeria şi Ministerul Federal al Finanţelor. O FI FĂCUT ŞI ĂSTA FACULTATEA LA BRÂNCOVEANU, CA MOBUTU?
CICĂ ÎMI DĂ O MOŞTENIRE! CRED CĂ VREUN STRĂMOŞ AL MEU CARE A MIGRAT DIN AFRICA… SAU INVERS?

DAR, DACĂ-MI FAC ĂŞTIA ADN ŞI NU SUNT MOŞTENITOAREA ADEVĂRATĂ! CE-MI PLACE! MAI PALPITANT CA ÎN CAZUL PRINŢESEI ANASTASIA.

MIE, DESENUL ANIMAT MI-A PLĂCUT MAI MULT DECÂT FILMUL!

 SINCER, N-AM PUTUT SĂ SAVUREZ FILMUL FIINDCĂ ,EXACT CU O SEARĂ ÎNAINTE, DUDUIA CARE O JUCA PE PRINŢESĂ, JUCASE ÎNTR-UN ALT FILM ROLUL UNEI PSIHOPATE, CRIMINALĂ ÎN SERIE.

 EU PE CRIMINALE LE VREAU ÎN PUŞCĂRIE AŞA CĂ NU M-A ÎNCÂNTAT S-O VĂD ÎN ROL DE MARE MOŞTENITOARE! 

VĂ GÂNDIŢI C-AM CÂŞTIGAT LA EURO-BINGO?

AH! NU!NICI GÂND!… NICI N-AM JUCAT!

PARCĂ LA LOTERIA MICROSOFT AM JUCAT! EI, BRAVO! N-AM JUCAT DAR, AM CÂŞTIGAT!

CÂT? NU MULT CĂ BILL GATES A PIERDUT DESTUL CU CRIZA ASTA ŞI A FOST MODEST. UN FLEAC: 500000 DE LIRE STERLINE!

CUM BANUL LA BAN TRAGE, UITE CĂ ŞI PEPSI S-A GÂNDIT LA MINE: 250000 DE LIRE STERLINE! SĂ MAI ZICĂ CINEVA CEVA RĂU DE CORPORAŢII!

VREO 800000 DE DOLARI MI-A PROMIS ŞI UN SENATOR AMERICAN.

NU, NU-L CUNOSC DAR, CRED CĂ I-A PLĂCUT BLOGUL MEU!

 ŞI LINIILE AERIENE CANADIENE S-AU GÂNDIT CĂ AM MARE NEVOIE DE BANI! BA ŞI  O  FIRMĂ  IRLANDEZĂ S-A ÎNGHESUIT SĂ-MI TRIMITĂ NU MULT, PARCĂ VREO 12,5 MILIOANE DE EURO!

MAMĂ, CE DE BANI!

MAI IAU O GURĂ DE APĂ PLATĂ ŞI SOCOTESC.

WIKIPEDIA A PUS UN BANNER PE SITE ŞI A STRÂNS 7,5 MILIOANE DOLARI DIN DONAŢII! SAU EURO?

NU CONTEAZĂ! LA SUME DE-ASTEA MICI NU MAI CONTEAZĂ! EU N-AM CERUT NIMIC DAR, UITE CĂ MI SE OFERĂ PESTE 80 DE MILIOANE ADICĂ DE 10 ORI CÂT WIKIPEDIA!

MAMĂ, CE DE BANI!

EU DE BANI NEMUNCIŢI N-AM AVUT BAFTĂ NICIODATĂ.

DE-AIA N-AM PUS BANII LA CARITAS, SAFI SAU FNI! SAU N-AM PUS FIINDCĂ N-AM AVUT? NU MAI ŢIN MINTE!

PENTRU CĂ VREAU SĂ RĂMÂN LA VIAŢA MEA BOEMĂ, ÎNCONJURATĂ DE FAMILIA MEA MINUNATĂ, CRED CĂ AM SĂ DIRECŢIONEZ ACEŞTI BANI LA BUGETUL ROMÂNIEI. POATE SALVĂM POSTURILE PROFESORILOR.

SAU POATE FACEM O RECLAMĂ SĂ PROMOVĂM MINUNATA ROMÂNIE!

BA NU! MAI BINE SCOATEŢI AMĂRÂTUL ĂLA DE FORFETAR, CĂ AŢI DĂRÂMAT ECONOMIA NAŢIONALĂ CU EL!

 UITE UN TITLU NUMAI BUN DE ARTICOL: FORFETARUL-BULDOZERUL ECONOMIEI ROMÂNEŞTI!

DOMNULE BOC, PENTRU CĂ HABAR N-AM CINE MAI ESTE MINISTRU DE FINANŢE, CĂ SE SCHIMBĂ PREA DES GUVERNUL ŞI NU ŢIN PASUL DAR, DOMNIA VOASTRĂ SUNTEŢI VEŞNIC, VĂ ROG SĂ DISPUNEŢI MĂSURI URGENTE CA SĂ LUAŢI ACEŞTI BANI LA BUGET. SĂ FACEŢI BUGETUL BINE!

 A DUMNEAVOASTRĂ,

DOINA POPESCU

 

P.S. DACĂ CINEVA CREDE CĂ M-AM ÎMBĂTAT CU APĂ PLATĂ, LĂSAŢI VĂ ROG FRUMOS UN COMENTARIU CU E-MAILUL DVS ŞI VĂ TRIMIT FW LA E-MAIL-URILE MELE BURDUŞITE DE PARALE! CĂ MIE NU-MI TREBUIE… RĂMÂN SĂRACĂ ŞI CINSTITĂ CA DOMNUL ILIESCU.

ŞI PENTRU CĂ TOCMAI AM CEDAT TOŢI BANII MEI BUGETULUI ROMÂNIEI, DACĂ EŞTI BOGAT, TE ROG SĂ-MI DONEZI ORICE SUMĂ ÎŢI PRISOSEŞTE, FIINDCĂ AM NEVOIE URGENTĂ DE 2000 DE EURO SĂ-MI TIPĂRESC ROMANUL

 CÂND DUMNEZEU ERA-N VACANŢĂ.

BOGAT, DECI INCORUPTIBIL! ZĂU?

Copaci bucuraţi-vă! Încă 10 cotidiene şi-au încetat apariţia. Printre cele mai notorii: ZIUA şi GARDIANUL. Vestea bună este că se vor tăia mai puţini copaci pentru tipărirea ziarelor. Vestea rea este că vom fi mai puţin informaţi de cum se vor cheltui cele 10 miliarde ale bugetului, guvernul va introduce pe şest CAS pe drepturile de autor, că tot trebuie să i-o dea presei peste bot, se va scrie mai puţin despre succesuri şi almanahe şi despre promovarea beizadelelor. Poate aţi crezut că este o răutate a mea când am zis în alt articol că ţara asta se lasă moştenire. Beizadea Honorius promite legalizarea drogurilor uşoare şi zice că-i bogat, deci incoruptibil! Zău?

Atunci, ce ne mai trebuiesc scrutinuri electorale costisitoare? Haideţi să-i punem pe cei din TOP 300 în parlament şi pe Patriciu preşedinte! Ieşim mai ieftin şi ne-am asigurat şi de un parlament incoruptibil! Bre, beizadea Honorius, ne laşi?

      

EXISTĂ O POLIŢIE SECRETĂ CARE CENZUREAZĂ INTERNETUL? BĂNCILE AU HACKERI ÎN SOLDĂ?

ÎN NOAPTEA DE REVELION AM SCRIS ARTICOLUL  „CRIZA SE TERMINĂ ÎN 2010! DAR LĂCOMIA BĂNCILOR?

ÎN CÂTEVA ORE AU FOST RUPTE TOATE LINKURILE DINTRE ARTICOL ŞI TAG-URI, PRACTIC ARTICOLUL A DISPĂRUT DE PE WEB, RĂMÂNÂND IZOLAT DOAR PE BLOGUL MEU.

DAR, CĂ SUBIECTUL ESTE DUREROS PENTRU ÎNTREAGA NAŢIUNE SE VEDE CLAR DIN FAPTUL CĂ, AŞA IZOLAT, ARTICOLUL  A AVUT AUDIENŢĂ MAXIMĂ  PRINTRE CEI CARE AU CĂUTAT ALTE BUNĂTĂŢI PE BLOGUL MEU ŞI, N-AU FOST PUŢINI.

ARTICOLUL NU CONŢINE NICI ATAC LA PERSOANĂ, NU ARE NICI TERMENI INJURIOŞI ŞI REFUZ SĂ CRED CĂ A FOST CENZURAT DE WORDPRESS, ATÂTA TIMP CÂT POLITICILE WP RECOMANDĂ REZOLVAREA DIRECTĂ ÎNTRE BLOGGER ŞI PARTEA LEZATĂ SAU INTERVENŢIA ÎN COMENTARII.

ATUNCI, RĂMÂNE O SINGURĂ CONCLUZIE: NIŞTE HACKERI, ÎN SOLDA CUI OARE? – MI-AU ATACAT BLOGUL ŞI AU RUPT LINK-URILE SPRE TAG-URI. DACĂ CINEVA ARE DUBII, POATE INTRA PE LINK-UL https://doinapopescu.wordpress.com/2010/01/01/in-2010-se-termina-criza-dar-lacomia-bancilor/ ŞI POATE DA CLICK PE TOATE TAG-URILE. TOATE SUNT MOARTE!

ESTE CIUDAT CĂ ÎN ŢARA ASTA POŢI SĂ-ŢI SPUI PĂREREA DESPRE PREŞEDINTE ŞI DESPRE CEI CE RESPIRĂ ÎN JURUL SĂU DAR, EŞTI CENZURAT CÂND EŞTI ÎNŞELAT DE O BANCĂ ŞI ÎŢI SPUI PĂREREA.

ÎN ARTICOLUL DIN 19 OCTOMBRIE 2009 DIN EVZ.RO CE BĂNCI SUNT CAMPIOANE LA PROCESE AVEM URMĂTORELE INFORMAŢII:

„Anul 2009 are toate şansele să intre în istoria financiară a României ca anul cu cele mai multe procese deschise de bănci împotriva datornicilor.Faţă de 2008, numărul dosarelor este de peste două ori mai mare, iar diferenţa creşte dacă facem comparaţia cu oricare dintre anii anteriori, din 1996 încoace.Astfel, nu mai puţin de 12.961 de dosare noi au fost iniţiate de cele mai „implicate juridic” opt instituţii de credit locale doar în primele şase luni ale acestui an, scrie revista „Capital”. Campioana absolută pe 2009 este Banca Transilvania, care a deschis în intervalul analizat 4.376 de dosare. Aceasta este urmată de BRD, cu 3.494 de procese, Raiffeisen Bank – 1.716, UniCredit Ţiriac – 1.335, BCR – 793, Citibank – 642, Alpha Bank – 414 procese şi ING, cu 191.

Din cele 68.152 de dosare adunate din 1996, peste 40.000 sunt judecate în instanţele din Bucureşti. Pe locurile următoare se află Cluj, Constanţa şi Timiş. La celălalt pol se situează judeţele Giurgiu, Tulcea şi Teleorman.”

DECI, DIN PESTE 16000 DE DOSARE ÎN CARE DACĂ S-A MERS PE ACEEAŞI REŢETĂ CA LA MINE, BANCA ÎŞI ARATĂ MUŞCHII FĂRĂ ALT TEMEI DECÂT DORINŢA DE A FACE PROFIT CHIAR DIN PROPRIILE ABUZURI ŞI ÎNCĂLCĂRI DE CONTRACTE.

DECI DIN PESTE 16000 DE DOSARE PE BLOG-URI ŞI FURUM-URI GĂSEŞTI… NIMIC! M-AM ÎNTREBAT MEREU DE CE ROMÂNII TAC ŞI ÎNGHIT, DE CE SE LASĂ FURAŢI ŞI BATJOCORIŢI ŞI NU PROTESTEAZĂ DECÂT FIRAV PE ICI PE COLO. RĂSPUNSUL ESTE SIMPLU!

SĂ FIE  OARE ADEVĂRAT ZVONUL , CĂ UNELE BĂNCI AU PROPRII RECUPERATORI ŞI PROPRII HACKERI?

POVESTEA MEA ÎNCEPE PRIN IANUARIE 2008 CÂND MULT IUBITUL ŞI STIMATUL DOMN ROBERT REKKERS, MANAGERUL DE MARE SUCCES AL BĂNCII TRANSILVANIA, ÎNSOŢIT DE DIRECTORUL SUCURSALEI LOCALE  A VIZITAT ORAŞUL BRĂILA CĂUTÂND LOCAŢII DE MARE VAD PENTRU NOI AGENŢII.

GHINION! SPAŢIUL MEU ÎN CARE SUNT PROPRIETARĂ ŞI AM VADUL BĂTĂTORIT DE VREO 12 ANI I-A PICAT CU TRONC.

CE-I DREPT, DE CÂTEVA LUNI MĂ CURTA ŞI BRD DAR, NU RENUNŢI LA UN VAD BUN FORMAT CU CHELTUIELI DE RECLAMĂ ŞI ATÂTA TIMP CA SĂ DISPARI DE PE PIAŢĂ. DE ALTFEL, INTERSECŢIA NOASTRĂ, CALEA GALAŢI COLŢ CU DOROBANŢI, PRINTRE CELE MAI ATRACTIVE DIN ORAŞ ERA ÎN MOD CURIOS SINGURA ÎN CARE NU ERAU BĂNCI. ASTA FIINDCĂ NIMENI NU SE PUTEA LIPSI DE PROPRIA AFACERE CA SĂ-ŞI IA BOCCELUŢA ÎN SPINARE!

AŞA CĂ DOMNUL DIRECTOR AL SUCURSALEI BRĂILA, FLORIN CONSTANTIN M-A VIZITAT SĂ-MI EXPLICE CĂ DOMNUL REKKERS VREA SPAŢIUL ŞI CĂ NIMENI NU-L REFUZĂ PE DOMNUL REKKERS! BUNĂ ZIUA AI DAT, BELEA ŢI-AI CĂPĂTAT!

DUPĂ CE VOI TERMINA HECTARUL DE DOCUMENTE DE SCANAT LE VOI POSTA PE BLOG. VEŢI CONSTATA DUPĂ PARCURGEREA TUTUROR DOCUMENTELOR CĂ DIRECTORI IMPORTANŢI CONSPIRĂ PENTRU DISTRUGEREA UNEI FIRME MICI CU UN SINGUR SCOP: PROFIT!

DUPĂ INTERVENŢIA ASUPRA BLOGULUI MĂ POT AŞTEPTA LA ORICE. DOSARUL COMPLET ÎL AM ÎN DEPOZIT LA UN NOTAR. AVIZ AMATORILOR!

SAGA LUNGĂ A ACESTEI AFACERI M-A CONVINS CĂ PLANETA ESTE POPULATĂ DE DOUĂ SPECII: OAMENI ŞI BANCHERI!

DOAR CĂ, CEI DIN URMĂ, DATORITĂ CARACTERULUI INCOMPLET NU-ŞI RESPECTĂ NICI CONTRACTELE, NICI CUVÂNTUL DE ONOARE.

CARE CUVÂNT? CARE ONOARE?- MĂ ÎNTREBA RÂZÂND CHIAR DIRECTORUL DE BANCĂ PENTRU CARE CUVÂNTUL DE ONOARE ESTE DOAR UN TIC VERBAL.

ÎN CONDIŢIILE ÎN CARE CONTRACTELE SUNT SCRISE DE EI ŞI ÎN INTERESUL LOR ŞI NU MODIFICĂ NICIO VIRGULĂ CA SĂ MIMEZE MĂCAR O NEGOCIERE!.

VOI REVENI CU AMĂNUNTE.

PENTRU CEI MINŢIŢI ŞI ÎNŞELAŢI DE BĂNCI AŞTEPT ÎN CONTINUARE POVEŞTILE VOASTRE PE e-mailul comisiazurich@yahoo.com

HAIDEŢI SĂ LUPTĂM CU AROGANŢA BĂNCILOR!

 

ROMANUL COMISIA ZÜRICH

ROMANUL COMISIA ZURICH– ACŢIUNE ALERTĂ, SUSPANS, RĂZBUNARE. O POVESTE TULBURĂTOARE SCRISĂ ÎNTR-UN LIMBAJ COLORAT GLISEAZĂ DE LA ZÂMBETUL MALIŢIOS LA HOHOTUL DE RÂS. PSIHOLOGIA FINĂ A UNEI FEMEI COMBINAT CU SCRISUL VIGUROS, ANTRENAT ŞI ANTRENANT DE FACTURĂ MASCULINĂ, FAC DIN COMISIA ZURICH UNUL DIN CELE MAI BUNE ROMANE ROMÂNEŞTI ALE MOMENTULUI. ÎN PREGĂTIRE PENTRU TIPAR: „CÂND DUMNEZEU ERA-N VACANŢĂ” ŞI „ARDEI IUŢI”

AMINTIRI DIN BABILON

 Eram studentă, proaspăt căsătorită, cazată în Babilon (căminul B din Grozăveşti).

 Nişte amici mai bine situaţi financiar şi cu alt nivel de pretenţii legat de confort s-au mutat în oraş la un apartament închiriat gata mobilat.

         Cu un cadou de casă nouă am sunat la uşă.

         Gazdele, amabile ne-au tratat cu nişte corăbioare direct dintr-o cutie de pantofi primită din provincie de la părinţi. Ne-au expus toate motivele dezertării lor şi libertăţile nebănuite pe care le au în noua locuinţă şi spre o corectă înţelegere ne-au servit şi o mostră.

         -Camera este atât de spaţioasă., că uite, am loc să mă rotesc şi să închid lumina cu piciorul. În secunda următoare, după o figură stângace de karate, carcasa întrerupătorului era pe jos. Intervine şi nevasta cu mândrie:

         -Uite, toate întrerupătoarele le-a fărâmat dar, acum îi iese din prima! Şi lambadarul şi cuierul tot el le-a rezolvat! Poate vreţi şi nişte combot de vişini.

         -Nu se supără proprietarul că-i fărâmaţi casa?-întreb eu uimită şi fără chef de compot.

         -Ei, bravos! Cine-l mai primeşte? Am schimbat ambele încuietori din prima zi, zice el important şi apoi scuipă într-o vază. Scuze, am trecut pe Karelia şi îmi vine mereu să scuip!

         -De la Carpaţi-ul de Sfântu’ Gheorghe nu te-am auzit să te plângi?- zice soţul meu subţire.

         -Eram un amărât de căminist! Acum am apartament. Se numeşte evoluţie dar, cât stai în cămin eşti plafonat, n-ai cum să înţelegi!

         Asta este:  dacă n-ai şapte ani de-acasă, nu ţi-i dă nimeni!

         Dincolo de mitocănia efemerului nostru amic am învăţat o lecţie importantă: să am grijă pe cine primesc în casa mea dar, mai ales, pe cine primesc în sufletul meu.

           

DOAR UNU-I POPESCU DIN DRUMUL TABEREI!

 În anii zburdalnici de liceu zburam ZLINUL-726 ca pilot sportiv la AEROCLUBUL  BUCUREŞTI. Adesea lipsea combustibilul şi trebuia să ne procurăm de la câte o unitate  militară pe sistemul PCR:-pile cunoştinţe, relaţii – adică singurul sistem de achiziţii  funcţional la acea vreme.

Alteori era restricţie DIE– de importanţă excepţională, ceea ce însemna că Ceaşcă se plimba în voie pe cerul patriei şi noi trebuia să stăm la sol ca să nu-i sabotăm fizicul ilustru, să dea norocul peste ţară.

Dar, adevărata pietricică în pantofi era alta. Aerodromul fiind în afara Bucureştiului, la Clinceni, depindeam cu transportul de un autobuz care se defecta când te credeai  mai  şmecher.

Aşteptam ore întregi ca şoferul să-l meşterească la motor cu o feştilă aprinsă. Uneori  reuşea, alteori… reuşea doar să ne enerveze.

Pentru că era pe motorină sforăia, duduia şi vibra îngrijorător. Îl alintam Dudubuzul.

 Într-o zi, noroc mare, Dudubuzul porneşte din prima. Norocul se termină pe undeva  prin  câmp şi grupuri-grupuleţe ne orientăm la ia-mă nene!

Ia-mă nene şi du-mă unde vrei!– făceam noi haz de necaz să prindem curaj. Împreună cu prietenele mele, Simona şi Claudia urcăm în prima Dacie care opreşte şi zicem Doamne  ajută!-Șoferul are figură cumsecade, nu pare violator.

Ca să ne ţinem curajul  facem conversaţie şi mimăm veselie până la destinaţie.

Timpul trece şi devin studentă. Un amic, Manuel, un tip cu o cultură  generală  impresionantă, mă invită la ziua unei mătuşi, tanti Cici. Tanti Cici şi unchiu’ Laurenţiu, un cuplu extraordinar. Talentaţi povestitori amândoi, dacă i-ar fi îndemnat cineva să scrie la timp îl concurau pe Sadoveanu. Neam de boieri cu un conac la Peştani, au povestit  amintiri picante din copilăria şi tinereţea lor. Poveşti amuzante cu boieri scăpătaţi pe la Nisa şi Monte Carlo sau poveşti cutremurătoare cu patrioţi retraşi în munţi în grupuri de rezistenţă anticomunistă. Şi eu aveam tolba cu poveşti la mine şi abia pe la trei dimineaţa ne-au lăsat să plecăm. Atunci am observat că Manuel zvântase sticla cu ţuică de Piteşti şi mergea cam balansat.

Ne-au invitat şi în zilele următoare. Seară de seară făceam şezători. Unchiul Laurenţiu că fusese până la pensionare director pe la Uzinele Republica şi povestea o mulţime de chestii trăznet de la vizitele lui Ceauşescu dar, avea şi un set asortat de poveşti cu legionari.

 Aş fi ingrată să nu amintesc ce gospodină grozavă era tanti Cici, mare expertă  în  zacuscă  cu ghebe şi nu numai.

Într-o zi aveau pe masă ca din întâmplare un plic cu fotografii – conacul de la Peştani  şi  altele, averea familiei al cărui unic moştenitor era Manuel.

Mi-au explicat că m-au cântărit şi sunt soţia ideală pentru Manuel şi că am trecut  toate  testele.

 Şezătoarea s-a terminat. Le-am explicat că între mine şi Manuel nu era decât o simplă  amiciţie: nu ne luasem nici măcar de mână, nici nu simţeam nevoia şi habar n-aveam ce culoare sunt ochii lui: doi copii care discută la un pahar de suc despre Napoleon, Războiul  Crimeei sau Războaiele Dacice. Atât!

Iar eu aveam o axiomă clară: n-am două vieţi aşa că o să iau de la asta tot ce este mai bun: mă mărit din dragoste sau deloc!

Mi-au spus că puştiul este sclipitor dar, bea prea mult şi îi trebuie o nevastă capabilă ca mine, ca să nu se ducă averea familiei pe apa sâmbetei. Între timp afară ploua cu bulbuci  şi mi-au dat o pelerină de ploaie şi o glugă. Am promis că trec a doua zi să le returnez dar, i-am rugat să-mi scrie adresa ca să nimeresc fiindcă venisem de fiecare  dată  discutând  şi nu reţinusem traseul decât în linii mari. Zice: vii până la buclă cu 105-ul şi dacă nu te descurci, întrebi de Popescu. CĂ DOAR UNU-I POPESCU din DRUMUL  TABEREI! 

Plec uimită de faptul că am fost cerută în căsătorie de tanti Cici şi unchiu’ Laurenţiu şi cu o vagă idee că este o nebunie în jurul meu. Eram un copil şi toată vara se întrecuse  lumea  să mă ceară de nevastă când eu abia intrasem la facultate şi nu aveam  în plan să-mi  pierd  libertatea până pe la 30 de ani! Cred că ’88 a fost anul căsătoriilor la minut! Zilele  următoare colega mea Otilia îmi face cunoştinţă, atât mie cât şi la toate  tipele drăguţe din Grozăveşti, cu un rugbist chipeş şi vrăjitor 1,87, cu ochi drăcoşi. Mă  plimbă frumosul o oră şi evident, mă cere de nevastă. Eu zic ba, el zice da, eu am chef să-mi văd de facultate, el zice hotărât că tot a lui o să fiu. Eu zic că vreau să mai copilăresc, el îmi spune că o să  copilărim împreună. Rămân cu hotărârile mele şi el cu ale lui. Eu iau totul în glumă, el ia totul în serios. Cu taurii să nu te pui!

La vreo două zile, urcând scările la cămin, la etajul V mă trezesc cu un nene dolofănuţ, categoria ursuleţ, cam 1,55 înălţime, 55-57 de ani care mă abordează. O căuta pe colega  mea Otilia ca s-o întrebe care-i fata care i-a sucit capul feciorului lui. Hopa! Tăticul  rugbistului nu pierdea timpul! Otilia avea întâlnire cu un inginer dar, ca să nu-i stric  imaginea am zis că face un proiect cu un inginer. Mă rog, faza preliminară… Dă să plece, apoi zice:

Să-i spui că a căutat-o Popescu. Popescu şi mai cum întreb eu, cu toate că eram deja lămurită. Ei, las’ că ştie ea: CĂ DOAR UNU-I POPESCU DIN DRUMUL TABEREI!

O parte din cursuri şi laboratoare le făceam pe platforma Măgurele. Singura maşină, 303-ul circula după muşchii şoferului care ieşea de capul lui din traseu şi făcea curse la negru. Eram prin anul întâi şi cam toată ziua o pierdeam pe drumuri. Trebuia să mă prezint la căminele Facultăţii de Drept să-mi iau uniforma de armată în primire. La armată, ca la armată! Trebuie să fii punctual chiar, dacă nu posezi elicopter personal.

Ultima soluţie: ia-mă nene. Îmi iau două colege de grupă şi ieşim la şosea. Opreşte o Dacie şi urcăm. Şoferul, prietenos, porneşte spre Bucureşti. Zâmbeşte şi spune amical: Ar trebui să-ţi ei maşină! Circuli cam mult! Simona ce mai face? Zic: scrie în fruntea mea că am o prietenă Simona? Zice: ai uitat când te-am luat din câmp şi te-am dus la aeroclub? Eu n-am uitat! Că doar nu se urcă în fircare zi câte o aviatoare la mine în maşină!

Ei, dar cum să nu mă ţii minte?-zice el convins: DOAR UNU-I POPESCU DIN DRUMUL  TABEREI! Aşa este! Nu i-am uitat niciodată.

Într-o zi, la televizor, prind emisiunea Profesioniştii, invitată actriţa Emilia Popescu pe care o ador. Urmăresc cu mare plăcere interviul, să-mi mai domolesc frustrările că o artistă atât  de valoroasă apare atât de rar pe micul ecran şi la un moment dat Emilia Popescu  vorbeşte despre tatăl său, un artist boem.

 Şi, incredibil, zice fraza minune: CĂ DOAR UNU-I POPESCU DIN DRUMUL TABEREI!

 Ei, dacă a confirmat şi marea actriţă este clar: DOAR UNU-I POPESCU DIN DRUMUL  TABEREI!

ELVEŢIA-secretul bunăstării

ÎN 2010 SE TERMINĂ CRIZA? DAR LĂCOMIA BĂNCILOR?

URANIA ZICE PĂZEA! DE LA SINAIA-VICEVERSA!  AVEM VEŞTI MINUNATE: URMEAZĂ UN AN AL OPTIMISMULUI! CRIZA SE TERMINĂ ÎN 2010!

AR FI BINE SĂ FIE IANUARIE -FEBRUARIE, FIINDCĂ  DACĂ ESTE DECEMBRIE ÎNSEAMNĂ CĂ DE FAPT CRIZA SE TERMINĂ ÎN 2011!
MULŢUMIM, MISTER PRESIDENT DAR, AIA CU SĂ TRĂIŢI BINE NU PREA A IEŞIT!

ÎN SCHIMB ÎI FAINĂ TARE PENTRU BANCURI! DIN PĂCATE, TRĂIM ÎN ROMÂNIA ŞI NE DUCEM LA VALE  TOT TIMPUL!
MAJORITATEA ROMÂNILOR SE SCUFUNDĂ DATORITĂ  BĂNCILOR! DACĂ VREŢI SĂ STOPAŢI CĂDEREA LIBERĂ DIN ECONOMIE, ÎNCEPEŢI CU UN CARTONAŞ GALBEN PENTRU TUPEUL BĂNCILOR!

PRIVILEGIAŢII CARE NU AU NICIO OBLIGAŢIE DAR, AU TOATE DREPTURILE IMAGINATE DE EI! CEI PENTRU CARE CUVÂNTUL DE ONOARE DE DIRECTOR DE BANCĂ ESTE DOAR UN TIC VERBAL!

ŞI ÎNCEPEŢI DE EXEMPLU CU…  BANCA TRANSILVANIA! VOI REVENI CU AMĂNUNTE! TOTUL DOCUMENTAT!
SĂ VĂ FIE DE BINE, DOMNULE REIKKERS! UN AN MAI BUN ÎN 2010!

ŞI POATE ÎNCEPEŢI SĂ VĂ RESPECTAŢI CONTRACTELE MĂCAR DIN 2010, AŞA CUM, NOI, CEI MICI ŞI NEÎNSEMNAŢI DAR, CARE NU AVEM NICI O RESTANŢĂ CĂTRE BANCA DUMNEAVOASTRĂ O FACEM!
VOI POSTA PE INTERNET TOATE DOCUMENTELE CARE DEMONSTREAZĂ CĂ …”SUNTEM O BANCĂ CU SUFLET ” SAU ” BANCA TRANSILVANIA ÎNSEAMNĂ OAMENI” REPREZINTĂ DOAR VORBE GOALE. IAR ZÂNUL BUN?…

TIPUL GRAS CU FUSTIŢĂ DE BALERINĂ? DOAR O GĂSELNIŢĂ DE MARKETING:  GARDUL FAIN CARE ASCUNDE LEOPARDUL!

Comisia ZÜRICH

Am postat integral CAPITOLUL I – CARTEA RĂZBOIULUI

ROMAN DE AVENTURI

NU GOOGLE MOLDOVENEASCĂ!

INIŢIATIVA GOOGLE DE A LANSA PLATFORMA GOOGLE MOLDOVENEASCĂ A DECLANŞAT UN PROTEST DE AMPLOARE PE FACEBOOK . AM INIŢIAT UN SONDAJ PE ACEASTĂ TEMĂ ŞI VĂ AŞTEPT SĂ VĂ SPUNEŢI PĂREREA. DEOARECE SONDAJUL S-A BLOCAT DUPĂ PRIMUL VOT, (MĂ ÎNTREB DACĂ ESTE O SIMPLĂ DEFECŢIUNE TEHNICĂ SAU AM CĂLCAT PE CINEVA PE BĂTĂTURI!) AM COPIAT CODUL CARE NU FUNCŢIONEAZĂ AICI ŞI L-AM PLASAT PE BLOGGER UNDE MERGE BRICI!

INTRAŢI ÎN  SONDAJ CA SĂ VĂ EXPRIMAŢI PĂREREA. Mai multe amănunte pe http://doinapopescu.blogspot.com

Traian Băsescu şi Elena Udrea în top

Având un blog nou-nouţ, după o săptămână de blogărit am intrat în statisticile fiecărui articol ca să punctez preferinţele cititorilor. În top POVESTEA RĂDUCANULUI la egalitate cu micul dialog CONTABILA ŞI MARINARUL. POVESTEA RĂDUCANULUI nu a fost o surpriză pentru mine fiindcă, deşi cu mare întârziere, Răducanu îţi merită rolul de june prim al României. Nu a avut mediatizarea lui Terente sau a lui Don Juan dar, nu este cu nimic mai prejos şi internetul îi va oferi atenţia cuvenită. CONTABILA ŞI MARINARUL ar putea fi considerat banc dacă nu ar fi un dialog real, totuşi l-a bătut în rating pe DOMNUL GEORGESCU ŞI KAFKA şi pe DOMNUL GEORGESCU ŞI CUTREMURUL, ceea ce, sincer, m-a uimit.

Am privit graficele pe îndelete, de mai multe ori şi apoi am înţeles: prietenul meu, marinarul a fost confundat cu primul marinar al ţării iar contabila cu proaspăta ministresă, blonda oficială a României.

Nu domnilor! Pentru cine nu ştie, Elena Udrea nu este contabilă! Elena Udrea este avocată! Tocmai ca să nu generez astfel de confuzii, la mai multe fragmente umoristice am schimbat numele astfel că OPERA ŞI MARINARUL s-a modificat în OPERA şi APROZARUL!  Şi totuşi am comis-o!

Să blogăriţi bine!