Adevăr ambalat în minciună

Anne Graham, intr-un interviu in emisiunea „Early Show” (Spectacolul matinal), a fost intrebata de Jane Clayson, cu privire la atacurile din 11 septembrie 2001 si i s-a pus o intrebare la care multi ar fi dat raspunsuri nesatisfacatoare: „Cum a putut Bunul Dumnezeu sa lase sa se intimple asa ceva si sa priveasca atat de nepasator aceasta catastrofa de pe pamantul Americii?”

       Anne Graham, dupa ce a meditat cateva clipe, a dat un raspuns magistral, a raspuns cu niste replici foarte logice, profunde si inspirate, nepregatite dinainte (se poate vedea pe videoclipul inregistrat). Dansa a raspuns foarte calm si explicit, precizand urmatoarele:

       „Si eu mi-am pus deseori aceasta intrebare si mi-am gasit urmatoarele raspunsuri…

       Cred – nu cred, dar sunt profund convinsa – ca Dumnezeu a fost si ramane adanc intristat de aceasta, la fel ca si noi, numai ca noi, de ani de zile, Īi spunem si chiar Ii poruncim sa iasa din scolile noastre, din guvernul si din vietile noastre, ca ne descurcam si singuri, fara ajutorul Lui…

       Si, fiind El un adevarat gentleman, cred ca pur si simplu S-a dat, calm, la o parte…

       Cum de mai indraznim noi oare sa-I cerem binecuvintarea, mila si protectia Sa, daca Ii cerem sa ne lase in pace? (Īn lumina recentelor evenimente, fiind vorba de atacuri teroriste, atacuri armate in scoli, etc.)

       Cred ca totul a inceput cind Madeleine Murray O’Hare (doamna care a cerut ca America sa devina o tara atee si care a fost ucisa, iar corpul ei a fost gasit recent) a afirmat ca nu dorea nici un fel de rugaciuni in scolile noastre, iar noi am spus O.K. Cererea ei a fost aprobata si a devenit lege obligatorie in SUA…

       Apoi, cineva a spus ca mai bine nu am citi Biblia in scoli (Biblia care spune sa nu ucizi, sa nu furi si sa-ti iubesti aproapele ca pe tine insuti), iar noi am spus O.K..

       Apoi, dr. Benjamin Spock a spus ca nu ar trebui sa ne plesnim copiii atunci cind se poarta urit, pentru ca aceasta le-ar afecta mica lor personalitate si stima de sine (fiul dr. Spock s-a sinucis!). Iar noi am spus ca un expert trebuie sa stie ce vorbeste, asa ca am spus O.K.

       Apoi, altcineva a spus ca profesorii si dirigintii nu ar trebui sa ii disciplineze pe copii atunci cind gresesc. Iar conducatorii de scoli au spus ca nici un membru al personalului sa nu atinga vreun elev atunci cind se poarta urit, pentru ca scolile nu au nevoie de publicitate proasta si in nici un caz de procese. (Totusi, exista o mare diferenta intre a disciplina si a atinge, a bate, a plesni, a lovi, a umili, etc.). Iar noi am spus O.K.

       Apoi, cine stie ce membru inteligent al consiliului de conducere al vreunei scoli a spus ca, baietii fiind baieti, vor face dragoste oricum, deci ar trebui sa le dam fiilor nostri prezervative. Asa, ei vor putea sa se distreze cit vor, iar noi nu vom trebui sa le spunem parintilor ca le-au primit de la scoala. Iar noi am spus O.K.

       Apoi, unii dintre alesii nostri de virf au spus ca nu conteaza ceea ce fac in viata lor privata atit timp cit isi fac treaba la slujba. De acord, a spus fiecare din noi, mie nu-mi pasa de ceea ce face altcineva, inclusiv presedintele, in viata sa privata, atit timp cit am o slujba si economia merge bine.

       Apoi, niste libertini au cerut sa tiparim cat mai multe reviste cu femei goale, in semn de respect si apreciere a frumusetii feminine.. Iar noi am spus O.K.

       Apoi, altcineva a impins acea apreciere un pas mai departe, publicind fotografii cu copii goi, si inca mai departe, afisindu-le pe Internet. Iar noi am spus O.K., au dreptul la libera exprimare.

       Apoi, industria show-business-ului a spus: hai sa facem show-uri TV si filme care sa promoveze indepartarea de Dumnezeu, violenta si sexul ilicit, sa inregistram melodii care sa incurajeze violurile, drogurile, crimele, sinuciderea si temele satanice. Iar noi am spus ca nu este decit entertainment-amuzament, nu are efecte adverse si oricum nu o ia nimeni in serios, asa ca totul a mers inainte.

       Iar acum ne intrebam speriati de ce copiii nostri nu au constiinta, de ce nu disting binele de rau, de ce nu ii deranjeaza sa ucida pe straini, pe colegii de clasa sau pe ei insisi.

       Probabil ca, daca ne-am gindi mai mult, ne-am da seama de ce.

       Cred ca totul se reduce la faptul ca ceea ce vei semana, aceea vei si culege.

       Noi Ii spunem lui Dumnezeu: Draga Doamne, de ce nu ai salvat-o pe acea fetita ucisa in clasa? Iar Dumnezeu raspunde: Dragul meu, Eu am fost alungat din scoli, nu puteam fi acolo. Cum puteam Eu fi acolo, cind voi mi-ati spus sa plec din scoli?

        E ciudat cum oamenii Il dispretuiesc pe Dumnezeu, si apoi se intreaba cu naivitate de ce totul merge tot mai prost.

       Este ciudat cum de credem tot ceea ce scriu ziarele, dar noi ne indoim de ceea ce spune Biblia.

       E ciudat cum de toti oamenii vor sa mearga in ceruri, desi nu cred, nu gindesc, si nu spun sau nu fac nimic din ceea ce scrie in Biblie.

       Este ciudat cum de unii pot spune: da, eu cred in Dumnezeu si de fapt sa il urmeaza pe Satana, care, se stie ca, la randul lui, crede si el in Dumnezeu……

       E ciudat cum ne repezim sa judecam, dar nu ne place sa fim judecati.

       E ciudat cum de se pot trimite mii de glume prin e-mail si ele se raspindesc precum focul salbatic, dar cind incepi sa trimiti mesaje privindu-L pe Dumnezeu, oamenii se gindesc de doua ori inainte de a le trimite si altora.

       E ciudat cum de tot ceea ce este vulgar, crud si obscen trece liber prin cyberspatiu, dar orice discutie publica despre Dumnezeu este impiedicata la scoala si la locul de munca.

       Este, in sfarsit, ciudat cum poate fi cineva atit de inflacarat de dragoste pentru Hristos fiind in acelasi timp un crestin invizibil in timpul saptaminii.”

(Interlocutoarea a mai venit si cu alte argumente, dar ne oprim aici).

       Radeti?

       Ar fi, desigur, ciudat cum de, gindindu-va daca sa trimiteti sau nu mai departe acest mesaj nu-l veti trimite multor adrese din lista voastra, pentru ca nu sunteti siguri de ceea ce crede destinatarul posibil sau de ceea ce vor crede despre VOI daca il veti trimite.

       E ciudat cum de ma ingrijoreaza mai mult ceea ce cred oamenii despre mine si mai putin ceea ce crede Dumnezeu despre mine.

       Ce credeti?

       Trimiteti mesajul mai departe daca credeti ca este bun.

       Daca nu, atunci pur si simplu aruncati-l la cos si nimeni nu va sti ca ati facut-o.

       Dar, daca o faceti, atunci nu va mai plingeti de starea proasta in care a ajuns lumea astazi!

       Sa aveti o zi buna!

Acesta este e-mailul pe care l-am primit de la buna mea prietenă pe e-mail și l-am trimis mai departe unor prieteni ai acestui blog. Acest text circulă în blogosferă din 2005, postat pe 1420 de bloguri de limbă română și se pare că mesajul lui este puternic receptat încă. Toată greutatea lui este sugerată prin sublinierea spontaneității:

  Anne Graham, dupa ce a meditat cateva clipe, a dat un raspuns magistral, a raspuns cu niste replici foarte logice, profunde si inspirate, nepregatite dinainte (se poate vedea pe videoclipul inregistrat). Dansa a raspuns foarte calm si explicit, precizand urmatoarele:

       „Si eu mi-am pus deseori aceasta intrebare si mi-am gasit urmatoarele raspunsuri…”

Dar, se poate vedea că prima frază a lui Anne contrazice deja ideea de spontaneitate. Dacă adăugăm că Anne, fiica unui pastor evanghelist, a scris 11 cărți pe teme religioase și că la rândul ei este o evanghelistă militantă, că s-a dedicat conferințelor pe teme religioase pe care le ține cu succes în fața a sute de oameni ai comunității evanghelice deja nu mai putem fi siguri că răspunsul nu este parte a unui discurs repetat programatic în conferințele sale. Ideea de spontaneitate se diluează.

Dar oare cât de important este în acest context că fiul dr Spock s-a sinucis? Nu-i așa că toate teoriile doctorului Spock se spulberă? Nu-i așa că cele 50 de milioane de exemplare ale cărții Dr Spock devin simplă maculatură?

Da, dar Anne Graham retușează fin realitatea ca să-și susțină demonstrația: adevărul este că fiul dr Spock nu s-a sinucis!

La vârsta de 22 de ani, Peter, nepotul dr Spock, bolnav de schizofrenie, a căzut de pe acoperișul muzeului la care era director tatăl său, Michael. S-a vehiculat varianta sinuciderii.

Trăind în America și având acces la informații, Anne Graham nu prea avea cum să facă confuzie între fiu și nepot. Este clar că această confuzie este voită. A strecura minciuni printre fragmente de adevăruri și de bun simț înseamnă manipulare.

Și eu nu cred că răul pe pământ s-a instalat din 1963, de când a fost scoasă Biblia din școlile americane, sau de când doctor Spock a îndemnat părinții să-și îmbrățișeze copii și să-i crească cu toată dragostea.

Bunica mea și-a sărutat copiii doar în somn și i-a învățat buchiile din Biblia cu care dormea la cap dar asta n-a împiedicat-o să-și irosească viața în două războaie mondiale, s-o mărite părinții cu forța cu un om gospodar dar neguros, care i-a mâncat sufletul, sau să vină comuniștii să-i ia pământurile, vitele, plugul, cositoarea și grânele din hambare.

Bunica Mihaica a fost o femeie admirabilă, și-a crescut copiii în spiritul muncii și corectitudinii, și-a adus apă de la Siret și lemne cu sarcina din pădure și s-a întreținut până la 82 de ani din muncă proprie crescând găini și rațe, ținând oile la stână, făcând pâine în casă și lucrând pământul, fără să se atingă de cei 150 de lei, pensia pe care o primea de la comuniști pe vremea când un salariu era cam 2100 de lei.Mă întorc la discursul Annei Graham și vă spun că nu sunt mulțumită de răspunsul ei!Putem să acuzăm precaritatea controlului la aeroport, incompetența și vigilența redusă a FBI-ului, bâlbâielile CIA, corupția din sistem, fanatismul islamiștilor dar să accept acest răspuns ar însemna că americanii au fost pedepsiți pentru aroganță, suficiență și superficialitate. Și atunci ajung să accept că tragedia a fost meritată.Dacă se demonstra că niște copii din generația răzgâiată au dat foc Turnurilor Gemene, că dezastrul a fost generat de niște oameni prost educați, sataniști, gay, obsedați sexuali, explicațiile aveau o logică, însemna că America a făcut implozie.Dar, educația precară din unele școli, moralitatea îndoielnică a unor indivizi, apetența spre pornografie a unora reprezintă realități dureroase, jenante, costisitoare, populează pușcării dar încă nu s-a demonstrat că deturnează avioane.Noi îi spunem lui Dumnezeu: Draga Doamne, de ce nu ai salvat-o pe acea fetita ucisa in clasa? Iar Dumnezeu raspunde: Dragul meu, Eu am fost alungat din scoli, nu puteam fi acolo. Cum puteam Eu fi acolo, cind voi mi-ati spus sa plec din scoli?Acest răspuns al Annei Graham ar fi fost acceptabil dacă primul copil omorât pe lume ar fi fost după 1963, anul scoaterii Bibliei din școlile americane.Eu nu sunt mulțumită cu răspunsurile acestei doamne!Cred mai mult în sfințenia unui călugăr dintr-un schit uitat de lume în pădurile Moldovei decât în discursurile manipulatorii ale acestor evangheliști cu acces la televiziuni.Puneți-vă în locul copiilor care și-au pierdut părinții în 9 septembrie 2011 și întrebați-vă dacă puteți aplauda acest discurs.Gândiți-vă că răspunsul Annei Graham este atât de elastic și de perfid încât se poate mula pe orice situație catastrofală ducând manipularea la rang de artă.Dacă aș accepta că acest răspuns este genial și nu o manipulare, înseamnă că atunci când voi fi întrebată de ce a fost confiscată revoluția, de ce nu s-a adoptat punctul opt din declarația de la Timișoara, de ce au venit minerii la București, atunci nu voi mai putea spune că vinovat este Iliescu. Atunci, acest răspuns genial al Annei Graham ne va închide gura la toți: ne-am meritat comuniștii, ne-am meritat voturile furate în 20 mai 1990, ne-am meritat minerii, suntem niște păcătoși și ne merită soarta! Chiar și norvegienii l-au meritat pe acel monstru care a ucis vreo sută de copii. Ne merităm toți monștrii. Punct!Mai rămân niște monștri minori de explicat: Hitler, Stalin Pol Pot, dar în următoarea conferință probabil că vom primi spontan toate explicațiile!Iubesc cuvintele frumoase, iubesc vorbele care ne apropie și ne fac mai buni dar cu o singură condiție: dacă exprimă un adevăr!

Criza la purtător

Marţi eram în Bucureşti în discuţie cu un furnizor când, sună telefonul:

-Ai văzut ce prăpăd e pe bursele din străinătate? Şi la Bucureşti e jale! -Era sora mea mai mare.- Ai o soluţie? Ce-i de făcut?- îşi continuă tirul de întrebări.

-Soro, de regulă am idei, dar salvatorul planetei nu sunt! Vorbim mai târziu fiindcă sunt ocupată. Închid.

Mai schimb două vorbe cu furnizorul meu şi din senin acesta mă întreabă:

-Ei, ce facem cu căderea asta pe bursă?… Ce-o să faceţi acum?

-Domule, dacă vine apa, caut un colac de salvare, dacă e cutremur mă bag sub tocul uşii, dar pentru un tsunami financiar nu am cum să am soluţii. „Bucuroşi le-om duce toate, de e pace, de-i război!” Eu fac ce-am învătat, muncesc şi învăţ în continuare, îmi strâng baierele pungii dar, să pun umărul să opresc căderile de pe bursă nu-s în stare!

-Dar, totuşi, o să vină o criză nouă, nu?- nu se lasă furnizorul meu.

-Zău? Nou-nouţă? Eu am încă în stoc din aia veche!- o dau pe glumă.

-Totuşi, haideţi să găsim o soluţie!- zice el frecându-şi mâinile.

-Ca să mă scoateţi din criză? Sigur: termen de plată 90 de zile, reduceri de preţ, dublarea discounturilor, sunt deschisă la orice formă de ajutor ca să scap de criză!- zic eu voioasă.

-Haideţi, că vă ţineţi de glume! Eu vorbesc serios de criză şi mă luaţi peste picior!

-De altfel, eu sunt aici în calitate de client! În vânzări e şi contraproductiv să discuţi despre criză fiindcă cel din faţa ta va fi mai puţin dispus să încheie un contract ori va alege un pachet mai anemic de produse. Gata, mulţumesc pentru cafea, nu mai achiziţionez nimic!- zic eu spre stupoarea interlocutorului.

Între timp angajata lui îmi aduce facturile, le semnez şi omului îi vine inima la loc abia după ce încarc produsele.

M-am întors în Brăila şi cum munca în vânzări mă pune în contact cu zeci de persoane zilnic, toată lumea îmi serveşte acelaşi refren:

-Ce facem domnule cu bursa asta?

-Aveţi bani în acţiuni?- întreb eu.

-Nu, dar e o chestie care ne afectează pe toţi!

-Este adevărat, cursul o ia razna, dobânzile cersc, la nivel macro ne afectează pe toţi dar, decât să ne pierdem câte 10 minute ca să „vorbim vorbe”, mai bine ne vedem fiecare de muncă, fiindcă este singura soluţie şi pe ploaie şi pe vreme bună şi pe criză!

Un calcul simplu îmi arată că dacă ne jeluim câte 10 minute pe zi în discuţia cu 20 de colaboratori, deja bursa începe să ne afecteze direct şi imediat, pentru că trei ore de muncă s-au dus pe apa sâmbetei. Prefer ca în cele zece minute să-i spun clientului un banc, să-l cuceresc şi să-mi semneze contractul relaxat, cu zâmbetul pe buze.

Oameni buni! Lăsaţi criza duşmanilor şi haideţi la treabă! Mai că-mi vine să zic că peste holera asta de criză mondială, criza şi-o mai face şi omul cu gura lui!

O castană fierbinte

Un prieten bun mă abordează cu „o întrebare de principiu”.

Dacă un bărbat plăteşte o femeie pentru o partidă de sex, este normal ca

Soluţia rapidă pentru ieşirea din criză

„Un lucru este sigur, spun neurologii: persoanele fericite şi satisfăcute nu descoperă continente şi nu revoluţionează ştiinţa.” Descoperă, nr 2, martie 2006, p. 49

Citind aceste rânduri, am înţeles cauza adâncirii crizei în 2010, deşi la cuvântarea din noaptea de Revelion, preşedintele ne anunţase voios că în acest an scăpăm de criză.

Despre monştri şi tartori

Am ales să scriu despre toate mizeriile întâlnite în viaţa mea dintr-un motiv întemeiat: cu doi ani în urmă am reîntâlnit o fostă colegă de şcoală generală: Cătălina.
Dacă eu eram singura din şcoală şi din cartier cu părinţi divorţaţi, ea trăia într-o fericire perpetuă cu părinţii ei minunaţi, calmi şi surâzători.

Reclamă greţoasă

Jurnalul.ro a publicat zilele trecute un articol despre războiul început pe averea Mădălinei. Şi uite ce găsesc la comentul nr.30:

DUMNEZEU ERA-N VACANŢĂ văzut de Tiberiu ORĂŞANU

Am semnalat “Comisia Zurich” în două rînduri dar nu am făcut propriu zis o recenzie-relatare pînă acum. Aveam sentimentul cumva nelămurit că această superbă carte face parte dintr-o serie, îmi devenise limpede la finalul cărţii că personajul acela diabolic, Ştefan Dobritza, va mai apărea în unele scrieri ale Doinei Popescu. Deşi l-a ridicat

TIBERIU ORĂŞANU ZICE

Comisia ZÜRICH

Este îngrozitor de greu, să scrii despre o carte a indiferent cărui autor. O carte este o nouă  lume, o lume în care pătrunzi cu sfială sau cu neobrăzare, dar dacă chiar vrei să cunoşti lumea povestită sau inventată de un autor, repet, oricare ar fi el, trebuie să recunoşti în primul rînd, că poate nu eşti capabil să înţelegi întotdeauna acea lume pînă în cele mai mici detalii ale sale. Poate că lumea descrisă de acel autor, scapă înţelegerii tale în profunzimea sa. Nu cred că există un comentator de carte pe lumea aceasta, care să înţeleagă în detaliu, acea lume pe care este invitat să o viziteze. M-am simţit de multe ori, mizerabil, încercînd să scriu despre cărţile pe care le-am citit. De multe ori, am avut senzaţia că poate nu am înţeles pînă la capăt ce a vrut un autor, veritabil creator de lumi, să spună cu adevărat, în cartea sa. M-am relaxat aproape întotdeauna, crezînd că un autor, indiferent care ar fi acesta, este asemănător unei mame, care naşte un copil, dar despre care ulterior nu are cum să îi mai hotărască TOT destinul. Viaţa va hotări în locul său, în locul bunei mame născătoare de o noua viaţă, ce va deveni acea noua viaţă – lume. Deci. Am îndrăznit să-mi dau cu părerea, despre multe cărţi. Cărţi scrise de autori cunoscuţi, unii celebri, dar şi despre autori valoroşi, dar încă insuficient cunoscuţi. Autori autohtoni, sau autori din lumea largă. Acum. Voi îndrăzni cu sfială IAR, să recomand o carte. O carte născută din frămîntarea unui om care a răzbit cu greu. Un om adevărat. Pe scurt, cartea se numeşte Comisia Zurich, iar autorul ei, este un vulcan în plină erupţie : Doina Popescu – ot Brăila. Nu cautaţi la această adevărată doamnă false modestii. Nu le veţi găsi. Această dinamică femeie, soţia unui rugbist pe care nu-l cunosc, mamă, om de afaceri, scriitoare,  îşi cunoaşte valoarea pînă în cel mai mic amănunt. Ştie că deschide un nou stil literar şi îl promovează cu o agresivitate benefică pe măsura stilului său : în mod afurisit, pentru că acesta este noul stil literar propus de domnia sa : o proză afurisită; o proză care nu jigneşte, dar care devoalează cu exactitate, toate tarele lumii în care trăim. Unii cu suficienţă, alţii cu speranţă, mai toţi cu gîndul a  ce va fi să fie în viitor, probabil că prea mulţi dintre noi, fără să mai facă apel la trecut. Unii ar fi capabili să aşternă tone de uitare peste un trecut nenorocit. Nu şi draga de Doina. Ea face apel la trecut, dar fără pic de exasperare, fără regrete, fără vindicalism. Nu  trece nimic sub tăcere. Dar în loc să condamne sau să ierte, izbucneşte în rîs. Rîde cu veselia omului necuprins în obstinaţii. Rîsul său, este un balsam vindecător peste orice fel de rană. Dacă vă place acest soi de tratament pentru orice dureri aveţi, este vremea şi timpul să citiţi cărţile sale; începeţi vă rog, cu Comisia Zurich. Ştiu că veţi ajunge şi la celelalte cărţi ale sale. Ştiu. Aveţi pe blogul doamnei Doina, cîteva capitole din această  carte, oferite ca mostră. Musai de parcurs.

SALAM CU SOIA

Am prins câţiva ani de comunism cu alimentările şi cofetăriile pline, cu produse de calitate frumos ambalate, cu reclame şi vitrine amenajate de vitrinieri specialişti. În copilăria mea, cofetăria era un loc al bucuriei: eclere, ciocolată, krantz erau produse excelente de care nu m-am săturat niciodată!

În cartier erau trei magazine Alimentara de dimensiunile unui Plus din ziua de azi: muşchi ţigănesc făcut la Brăila, parizer, cremwurşti şi polonez, toate produse de Popeşti-Leordeni, pate-ul de Constanţa şi muştarul de Tecuci toate de cea mai bună calitate.

Ca să nu mai vorbim de lichiorul cremă de ciocolată făcut la Zarea şi inegalabilii biscuiţi Tismana sau Poieni, traşi în ciocolată!

Apoi, după ’78 au început să lipsească zahărul şi uleiul şi încet- încet totul, cofetăriile şi-au pierdut produsele şi bucuria, alimentările mai aveau doar creveţi vietnamezi, conserve de peşte şi apă minerală Hebe.

În timpul facultăţii, cumpăram produse de Popeşti Leordeni şi pentru că mă omora mirosul îmbietor, uneori strecuram mâna în mapă şi până la cămin mâncam suta de grame de salam Victoria sau cei doi-trei cremwurşti.

Ce se-ntâmplă oameni buni?

Toate produsele înşirate mai sus sunt simple amintiri şi la acest moment, în ciuda supermarketurilor încărcate, nu găseşti produse la fel de gustoase.

Acum a dispărut practic şi noţiunea de cofetărie. Produsele fade de cofetărie-patiserie se cumpără în grabă din supermarket, cofetăriile contemporane îţi vând produsele pentru acasă, probabil de teamă că dacă le guşti în prăvălie le pui în cap la vânzătoare .

Ţara asta a pierdut farmecul cafenelelor dar şi bucuria cofetăriilor de altădată.

Ultimul ecler adevărat l-am mâncat în decembrie 2000,  produs de firma Ella din Brăila, ultima amandină adevărată am mâncat-o la Tulcea dar cofetăria s-a închis de vreo 4 ani lăsând locul unei bănci.

Şi după denaturarea reţetelor în comunism, după celebrul salam cu soia, a venit capitaslismul ăsta sh, cu MDM-ul , E-uri şi alte scârbăciuni.

Mă plimb pe lângă rafturi în „Carefură” şi nu mă pot hotărî să pun nimic în coş. Cumpăr muşchi file pe care nu-l mănâncă nici pisica!

M-am săturat de experimente şi dezamăgiri. Ambalaje excelente ascund produse îndoielnice. Voi face o rubrică permanentă cu ce produse mă oripileză şi mă dezamăgesc, dar şi cu produse pe care le găsesc excelente. Momentan nu-mi vine niciunul  excelent în minte!

Am scris acest articol, ca voi, cititorii mei să-mi scrieţi ce mărci de muşchi, pastramă, polonezi, cremvurşti şi orice produse de calitate cunoaşteţi. Şi musai dulciuri bune!

PS: L-am detestat pe Ceauşescu pentru obsesia înlocuitorilor şi primul lucru când am descins în Occident a fost să-mi caut adidaşi din piele. Am avut un şoc să constat că nu existau decât ştifturi din înlocuitori făcuţi în China, Korea, Vietnam. Am găsit cu greu nişte Reebook din piele făcuţi în Thailanda. În Germania, Austria, Belgia, Olanda, Franţa, n-am găsit  decât adidaşi produşi în Asia.

Ce-i drept, pentru măsuri bărbăteşti aveau câte ceva din piele dar, musai combinaţi.

Am constatat cu stupoare că Ceauşescu importase moda înlocuitorilor din Occident!

DOMNIA ŞI PROSTIA

Eram în Olanda, într-o vineri după-amiază, la reprezentanţa Renault din Amersfoort. Inginerul cu maşină frumos bricolată SERVICEMAN RENAULT 24/24 îi explica soţului meu că nu se pricepe să ne repare maşina în garanţie, ne ieşea fum de la butucul volanului dar, să închiriem contra cost o maşină că marţi sau miercuri vine specialistul de la Valenciennes şi se repară.

Mă duc la raionul de închirieri şi pic pe spate: 29,99 euro pe zi cea mai ieftină maşină, un Clio. Adică la 5-6 zile până recuperam maşina mă ducea spre 180 de euro, plus cheltuielile cu hotelul. În Olanda hotelurile sunt piperate şi nu prea au moteluri de autostradă. Dacă până a venit criza în Franţa, Austria şi Germania erau hoteluri civilizate între 30 şi 50 de euro, în Olanda greu găseai sub 180.  Cum făceam Turul Europei şi eram de 30 de zile pe drum, banii trebuiau cheltuiţi cu chibzuială fiindcă mai aveam încă 20 de zile de hălăduit în străinătăţuri.

Un american închiriază un Clio, plăteşte cu card-ul pe trei zile, le spune că-s hoţi şi preţul este excesiv, îşi ia cheile şi actele şi urcă în maşina indicată.

În zece secunde, iese din maşină ţipând. Gândesc că ori a găsit un şarpe ori s-a electrocutat.

Se adună rapid personalul şi toată lumea vrea să afle ce-a păţit. Nu ne putem lămuri fiindcă tipul înjură, dă din mâini şi arată îngrozit spre maşină.

Un tip important, în costum elegant cere tuturor să meargă la locurile lor de muncă şi încearcă să-l calmeze pe american. Un alt tip vine cu o sticlă de Cola şi o oferă americanului traumatizat, alţi doi verifică maşina buclucaşă.

Olandezii vorbesc curent engleza, dar americanul repeta ceva nervos şi neinteligibil.

La un moment dat, tipul în costum se luminează la faţă şi se întoarce spre noi:

-N-are cutie automată!- zice el râzând.

Americanul plângea.

Singura maşină cu transmisie automată era un Velsatis. Plăteşte diferenţa de la 29,99 euro la 109,99 euro şi pleacă amărât.

Cică domnia şi prostia se plăteşte.

Părerea mea este că americanul a plătit numai pentru prostie…

Noi ne-am cazat la hotelul Naarden la 17 km de Amsterdam şi eu i-am spus soţului meu că am păţit la Dacie ceva similar cu vreo zece ani în urmă şi era de la blocul de lumini. A scos blocul de lumini, l-a şters de vaselină şi la băgat la loc.

Se pare că defecţiunea era remediată.

Morala: fetelor, măritaţi-vă cu români, că sunt capabili să schimbe şi vitezele la maşină, mai amestecă şi-n mămăligă şi vă mai schimbă şi o priză sau un bloc de lumini.

Asta ca să rămân numai în segmentul pragmatic.

Bonus, vă fac copii frumoşi şi olimpici!

CEAUŞESCU: Cine a dat lovitura de stat poate să împuşte pe oricine!

Am ales să vă redau capetele de acuzare, sentinţa şi ultimile cuvinte ale lui Ceauşescu din stenograma procesului. Nu voi face nici o modificare. Comentariile le aştept de la voi… AVOCATUL TEODORESCU: Vă rog să-mi îngăduiţi să mai iau o dată legătură cu inculpaţii. CEAUŞESCU: Nu recunosc nici un tribunal. AVOCATUL TEODORESCU: Nerecunoscând tribunalul nu exercită nici o cale de atac. Vă rog să constataţi că hotărârea e definitivă în condiţiile acestea. CEAUŞESCU: Cine a dat lovitura de stat poate să împuşte pe oricine! Tribunalul se retrage. CEAUŞESCU: România va trăi-n în veci de veci. Toţi trădătorii, oricâţi vor fi… Va trăi România şi poporul român liber, nu cu trădătorii, CEAUŞESCU: „Mai bine-n luptă cu gloria deplină, decât sa fii sclav încă pe vechiul pământ” … Ce nedreptate! Toate ne-au spus pe lumea asta, dar nimic de trădători! ELENA CEAUŞESCU: Şi i-am avut lângă noi. CEAUŞESCU: Da. ELENA CEAUŞESCU: Da, aşa se întâmplă, trădările vin de lângă tine. CEAUŞESCU: Nu e voie, nu e voie! Nu ne legaţi! ELENA CEAUŞESCU: Nu sunt de acord! Împreună am luptat, să murim împreună. Dacă vreţi să ne omorâţi, ne omorâţi pe amândoi, împreună, nelegaţi. Nu dragă.. împreună, mergem împreună, legea aşa spune. Ne dă dreptul să fim împreună. Ce e asta? Ce vrei să faci cu asta? Nu admit, nu puneţi mâna pe noi, nu ne legaţi, nu ne jigniţi, nu ne legaţi, nu e voie să ne legaţi! Vă e frică de popor. Nu ne rupeţi mâinile mă copii. E ruşine! V-am crescut ca o mamă, daţi-mi drumul la mâini, îmi rupeţi mâna, daţi-mi drumul, aoleo, măi băiatule, mă! UN MILITAR: Jumătate din colegii noştri sunt morţi din cauza dumneavoastră. Ai noştri, colegii, fraţii noştri! CEAUŞESCU: Nu! Nu! Vă minte. MILITARII: Nu ne minte. Sursa: wikipedia ELENA CEAUŞESCU: Ăia sunt ai Securităţii, nu sunt ai noştri. Noi suntem aicea aşa, mai avem noi puterea? Voi o aveţi! Întrebaţi-i pe cei care au puterea! La scurt timp după execuţie (ora 14:50), pe postul naţional de televiziune s-a dat citire următorului comunicat: Luni, 25 decembrie 1989 a avut loc procesul lui Nicolae Ceauşescu şi al Elenei Ceauşescu, în faţa Tribunalului Militar Excepţional. Capete de acuzare: Genocid – peste 60.000 de victime; Subminarea puterii de stat prin organizare de acţiuni armate împotriva poporului şi a puterii de stat; Infracţiunea de distrugere a bunurilor obşteşti prin distrugerea şi avarierea unor clădiri, explozii în oraş etc; Subminarea economiei naţionale; Încercarea de a fugi din ţară pe baza unor fonduri de peste un miliard de dolari, depuse în bănci străine; Pentru aceste crime grave împotriva poporului român şi a României, inculpaţii Nicolae Ceauşescu şi Elena Ceauşescu au fost condamnaţi la moarte şi confiscarea averii. Sentinţa a rămas definitivă şi a fost executată. Sentinţa Tribunalului Militar Excepţional, România Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti Dispozitivul Sentinţei nr. 1 din 25 decembrie 1989 Cu unanimitate de voturi condamnă pe inculpaţii: Ceauşescu Nicolae, fiul lui Andruţă şi Măria, născut la data de 26 ianuarie 1918, în comuna Scorniceşti, judeţul Olt, cu ultimul domiciliu în Bucureşti, Bulevardul Primăverii, nr. 50, sectorul 1, în prezent arestat, şi Ceauşescu Elena, fiica lui Nae şi Alexandrina, născută la data de 6 ianuarie 1916, în comuna Petreşti, judeţul Dâmboviţa, cu ultimul domiciliu în Bucureşti, Bulevardul Primăverii nr. 50, sectorul 1, la pedeapsa capitală şi confiscarea totală a averii pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni: – Genocid, prevăzut de articolul 357, aliniat 1, literele a-c, Cod Penal; – Subminarea puterii de stat, prevăzut de articolul 162, aliniat 1, Cod Penal; – Acte de diversiune, prevăzut de articolul 163 Cod Penal; – Subminarea economiei naţionale, prevăzut de articolul 165, aliniat 2, Cod Penal, toate cu aplicarea articolelor 33-34 şi 41, aliniat 2, Cod Penal. În baza articolului 998 Cod Civil şi articolului 14, aliniat 3, litera a din Codul de procedură penală, obligă pe inculpaţi să restituie statului român toate sumele de bani,metale preţioase şi orice alte valori depuse de aceştia, sub orice nume, la bănci străine sau la alte instituţii ori persoane din străinătate sau, potrivit articolului14, aliniat 3, litera b din Codul de procedură penală şi articolului 998 din Codul Civil, să plătească statului, în solidar, echivalentul acestor bunuri în dolari SUA. Potrivit articolului 163 şi articolului 157, aliniat 2, litera c din Codul de procedură penală, menţine măsurile asigurătorii luate de Direcţia Procuraturilor Militare asupra tuturor bunurilor aparţinând inculpaţilor. Cu drept de recurs. Pronunţat astăzi, 25 decembrie 1989, în şedinţă publică, în prezenţa inculpaţilor, în Garnizoana Târgovişte.

CUM SĂ FACI IMPRESIE PROASTĂ

Noi am fost trei fete şi ne-a crescut mama cam ca la mănăstire. Conform educaţiei de acasă şi ideilor pe care mi le însuşisem aveam în plan să mă mărit pe la 30-35 de ani.

A venit Făt-Frumos pe cal alb ( dacă nu mă credeţi  scanez pozele şi le postez) şi m-am măritat într-o oră, cam în primul an de facultate! De ce oare?

Vă spun eu! Eram naivă şi un băiat frumos şi şmecher mi-a zis că el e singurul băiat de pe Pământ. Cum pe vremea lui Ceaşcă totul era pe cartelă şi se termina repede… l-am luat imediat! Cred că mă temeam că nu mai găsesc…

M-a aburit aşa de frumos cu versuri de Topârceanu, că şi acum mai cred că este singurul bărbat de pe Pământ.

Dar, nu de mine voiam să vă povestesc…

Cum spuneam, la mănăstirea noastră nu intrau băieţi. Soţii noştrii au călcat la noi acasă doar ca să ne ceară de la mama.

Astfel, actualul meu cumnat, un bărbat frumos,  elegant şi teribil de dichisit venea să o ia pe soră-mea la întâlnire.

Sincer, dacă aş fi avut cu cine, aş fi pariat că-şi face unghiile la manechiuristă dar, nu ştiu de ce,  soră-mea m-a alergat  când am vrut să pun pariu.

Ea, una din frumuseţile oraşului prin anii ’80, ţinea steagul sus şi o făcea pe indiferenta.

La ora de întâlnire, când băiatul se prezenta cu florile, bomboanele, ceasul( pe vremurile alea băieţii nu veneau cu mâna-n… să zicem elegant buzunar, ca acum), ei bine, sora mea se spăla la cap.

Locuiam într-o casă  naţionalizată şi aveam mai mulţi vecini  pe holul comun.

În hol, o masă cu scaune şi lada de zestre a doamnei Călin, o babă băsărăbeancă, haiosă la vorbă dar, caciorâtă la caracter care avea în jur de 97 de ani.  Se pare că a murit pe la 103.

Vârsta ei era secret de stat însă, am dat o plăcintă la poştăriţă ca să-mi zică!

Deci, frumosul îndrăgostit îşi petrecea cam două ore pe hol, uneori chiar mai mult, aşteptând-o pe sor-mea să se spele la cap, să se macheze şi să se schimbe de cinşpe ori .

Ei bine, în casă nu-l primeam, fiindcă, aşa cum ziceam, casa noastră funcţiona pe amendamente clare dar, la insistenţele mele mama acceptase accesul pe holul comun, fiincă dacă stâlpea două-trei ore poarta, ne vorbea toată strada. Mă rog, la dublu că stăteam pe colţ.

Într-o zi, doamna Călin -îţi punea acatiste la biserică dacă-i ziceai babă- fluturându-i unghiile proaspăt făcute îi cere o ţigară.

Băiat fin, chiar dacă a gândit că babii i-ar fi de stâlpi la scufiţă mai degrabă decât de ţigară, o serveşte galant.

Baba îşi trage rochia şi îşi ridică piciarele aranjându-şi dresurile fine. Flăcăul se întoarce discret şi se uită pe geam.

Vine sor-mea, apar şi eu, baba tot se foia mângâindu-şi dresurile.

În sfârşit pleacă amândoi frumoşii, iar eu care aveam vreo 14-15 ani râmân cu baba.

-Copchilu’, ascultî la mini: o hi aista parfumat ca o gradinî, da’ să nu si mariti cu el nici  sî moarî ! Nu-mi plaşi di dânsul şi paşi, cî aista nu-i barbat!- zice ea cu accentul de băsărăbeancă care îmi plăcea atât de mult.

-Da’ ce cusur are, doamna Călin?

-Sor-ta abie iantrasi la scaldatoari şî ahe tâmp berechet şî încî! I-am aratat chişoarili uiti pân-acolişa la copsâşoari şî lui nu i s-o ţepenit nimicuţî.

Alţii cari erau barbaţî dî ispravî, cum li arâtam chişioarili, cum alergau după mini ca nişte dulai dogorâţi. Aista ari numa vazduz sî-i umfli izmeanili!  Halal barbat sî nu ştii şi sî facî la o muieri straşnică ca mini!

Cât eram eu de mică şi neştiutoare la 14 ani, c-am crescut fără internet, şi-n CUTEZĂTORII şi MINITEHNICUS nu mi-am făcut instructaj porno, tot am înţeles ce oscior de curvă-i baba Călin!

PUTEREA BLESTEMULUI

fragment din romanul Pisica cu papion

autor Doina Popescu-Brăila

PUTEREA BLESTEMULUI

      Matei trecea prin momente dramatice.

Bella era plecată de şase luni la o perfecţionare  în Olanda  şi viaţa lui intrase în vrie. De câteva săptămâni lucra în gol la un proiect pe cât de genial pe atât de fantomatic: se suspendase bugetul pentru un termen necunoscut. Bella îl exaspera răspunzându-i rar la telefon. Viaţa, fără alintări şi fară sex, trecea monoton şi mizerabil. Măcar dacă ar fi băut ar fi suportat  mai uşor tirania timpului. O problemă congenitală la fiere nu-i lăsa nici măcar această bucurie.

În lipsa hârjoanei în scutece avea o singură pasiune: nuci, alune, fistic, seminţe; orice  în coajă! Bella îi  spunea că, în altă viaţă, precis a fost neam de… veveriţă! Dotat, ca un mare pasionat, avea un ciocănel de argint,  o bijuterie rară. Plătise o avere la consignaţia de pe strada Covaci, achiziţie preţioasă, din vremea când era student. Depozita cojile într-o vază fixată pe un soclu de marmură gravat cu vulturul imperial, un cobalt reuşit cu două anse meşteşugite din bronz aurit ce delimitau două medalioane. Primul, pictat în prim plan cu un Napoleon deja obez, cu un penis exagerat de mare, bombând pantalonii albi, mulaţi, celălalt medalion reprezentând finalul victorios al unei lupte: împăratul înconjurat de generali lângă un car de luptă austriac răsturnat. Piesă frumoasă din timpul  Primului  Imperiu, vaza avea o cotă ridicată la casele internaţionale de licitatie, undeva spre 2. 000-2. 500 de dolari. Drept nicovală avea o scrumieră masivă, un bronz semnat, din aceeaşi epocă cu vaza. Intrat în zodia dezastrelor sorbi amarul până la ultima picătură: într-o seară trase de firul de la laptop şi scrumiera masivă căzu de pe noptieră exact peste vaza care-şi avea locul ori în pat ori lângă pat.

―Două mii de dolari! Două mii de dolari… ţăndări într-o secundă! La dracu’! Mai bine o vindeam! De azi mă cheamă Ştift! Şomer, tolomac, idiot, falit, turtit! Gata! Gata cu porţelanurile scumpe!… Sunt neîndemânatic ca un hipopotam! –urla Matei furios.

Resemnat, dar neconsolat, plecă prin consignaţii şi anticariate după altă vază. Ori chinezisme  de doi bani, ori piese  indecent de scumpe: nu se atinse de nimic… Rătăcind pe străzi, nimeri  un magazin S.H. cu mobilă din Olanda. Fără un scop anume, intră curios, fiindcă de la plecarea Bellei avea,  parcă, un fel de obsesie cu Olanda. La preţuri modice, în jur de 50 de dolari bucata, găsi un platou enorm, o cană de bere model Tavern şi-o vază, toate  din cupru cu o superbă patină, hammered handmade, marfă frumoasă, lucrată  în alt veac de meşteri ciocănari.

Bucuros de achiziţie, ajunse  acasă, puse platoul  pe o noptieră şi-l umplu cu fructe, vazei îi găsi locul lângă pat, dar se răzgândi şi-o cocoţă în pat, plină cu alune şi fistic, iar cana Tavern o păstră pentru pus coji. Mulţumit, mângâie ultimii  trandafiri aduşi Bellei, uscaţi încântător şi adormi cu amintirea ultimei nopţi de dragoste. Visele erotice îl chinuiau ca în adolescenţă şi dimineaţa găsea cearşaful făcut cort. Îşi propusese să nu se mai atingă, dar nu mai era sigur de nimic şi se răţoia singur în oglidă:

– Amice, dacă nu te astâmperi o să-ţi zic Lăbuş!

Când părea că viaţa s-a întors, în tipare cunoscute, un telefon aiuritor îi strică iar liniştea.

Singura lui rudă rămasă după moartea tatălui, o mătuşă elegantă, damă bine, cu potenţial  în multe privinţe, ajunsă la vârsta de 69 de ani suferise o cădere psihică. Motivul probabil… apariţia unor  discrete riduri pe gât, condimentate cu o decepţie în amor…

De la dezastruoasa descoperire în oglindă până la fapta amarnică nu poate nimeni preciza dacă s-au petrecut clipe, minute sau ore. Cert este că funia a fost de soi şi procedura a fost un succes: moarte prin spânzurare!

Singur, zguduit, derutat, trist şi lipsit de experienţă, a lăsat-o în frigider, la morgă, până în ziua înmormântării.

Un bun amic, preot, i-a plasat un pont mişto, astfel c-a înmormântat-o  aproape gratis la ţară, într-o  margine  de cimitir fiindcă…―de!―sinucigaşii nu sunt morţi-model şi nu au loc pe aleile centrale!

O hâtră de verişoară de-a treia, ştiind-o pe tanti plină de aur, a forţat capacul copârşeului în speranţa unui chilipir…

O figură hâdă,  de vrăjitoare, vânătă, cu nasul descărnat, cu zăpadă în gură le-a îngheţat sângele în vine. Groparii au bătut capacul  în cuie  de cinci, şi toţi au răsuflat uşuraţi. Când s-a aruncat pământ, după datină, un nepot, sătul de aerele de şefă a familiei cu care tartoriţa terorizase tot clanul, a luat un bolovan de pământ negru, la vreo cinci kile şi, în pas de vals, s-a apropiat de groapă aruncându-l cu eleganţă studiată peste sicriu. Spontan, cei prezenţi au fost tentaţi să aplaude, dar prezenţa popii i-a domolit.

Matei nu se-aştepta să-i pese. Era ştiut că tanti Dana îşi urmărise scopurile cu cerbicie. Faţă de nepoţi avusese doar o răutate pe limbă sau o palmă peste ceafă.

Nopţile nu putea să pună geană pe geană,  fiindcă chipul fioros, cu zăpadă la gură, îi exploda pe retină.

După multe nopţi nedormite înţelese adevărul hidos: la morgă se extrăseseră dinţii din aur de 24 de carate ai mătuşii  şi i se umpluse gura cu zăpadă tocmai ca să taie cuiva cheful  să se uite mai atent şi să constate sinistrul jaf. Fuse şi se duse! Se simţea hăituit: concluziile jafului nu-i aduseră nopţi mai liniştite şi, la câte răutăţi făcuse tanti, mare brânză să-l şi  bântuie puţin! În fond, negăsind niciun motiv serios şi plauzibil ca tanti să fi reacţionat ca o liceană nevricoasă la o banală decepţie în amor, se întreba, pe bună dreptate, dacă nu se spânzurase tocmai ca să-l poată teroriza mai bine şi în viitor…

Amintiri răvăşitoare din copilărie şi  adolescenţă îi năvăleau pe retină: tanti intra vijelios peste el în baie şi-l freca cu piatra ponce pe tot corpul până-i dădea sângele, interdicţia  de a folosi  lumina la toaletă―că doar nu te pişi pe bani―sau gamela de un kil cu ceai de pelin amestecat cu anghinare pe care i-o turna zilnic pe gât erau doar câteva din răutăţile pe care i le servise tanti în mod regulat! Într-o noapte îşi aduse aminte: avea  în  şifonier un pulover tricotat de tanti Dana! Dumnezeule! Şi în bibliotecă: Biblia hazlie! Deschise geamul dormitorului, aruncă puloverul la întâmplare şi, cartea, bine ţintit, să nu facă pocinog la vreun parbriz. În sfârşit, adormi liniştit pentru prima dată după câteva săptămâni. Dar zilele următoare, în ipostaze cenuşii sau violet, tanti îi populă gândurile fără încetare. În fond, reuşise în viaţă prin forţe proprii, banii nu fuseseră o problemă, avusese amanţi celebri, cântăreţi de operă şi muzică uşoară şi cam toţi directorii şi activiştii importanţi din oraş. Ştia ce vrea de la viaţă şi dacă avea un interes dărâma munţii: prototipul de învingător care trece peste un hectar de cadavre ca să-şi atingă scopul! Dar, frumoasă, pedantă şi de o eleganţă înnăscută, şi-a greşit și epoca și oraşul! La Paris ar fi ajuns cineva! De ce nu a ajuns la Paris? E o poveste-ntreagă!

Altă tartoriţă a familiei―alintată Satana―era o ghicitoare de succes. Ele―două pietre tari―îşi ziceau vorbe grele cam la fiecare întâlnire.

În genere se evitau, dar evenimente  majore într-un clan, nunţi, botezuri, înmormântări, le aduceau inevitabil faţă în faţă şi atunci să te ţii!

La un parastas, voinică şi mai bine sprijinită de stâlpul porţii, tanti îi dădu Satanei un brânci meşterit. Dar atunci când se repoziţionă zgripţuroaica bătrână faţă de linia orizontului, să te ţii  strigături!

S-au zis multe vorbe grele, dar una i s-a înfipt lui tanti în urechi şi i-a controlat toată viaţa:

  – O să mori în aer, bestie!―a şuierat bătrâna.

În urmă cu câteva decenii, la Călimăneşti , tanti a cunoscut un medic neamţ, fercheş şi culant. Era gata―gata să se mărite via… MÜNCHEN! Era prin ’80, când toţi aveam obsesii Vest, dar gândul de a pleca cu avionul a spulberat scurt planurile matrimoniale. Că… de!―ginerică fiind capitalist, nu avea voie să circule după chef, ca Vodă prin lobodă  şi, cum avea bilete dus―întors la avion, cei de la ambasadă  i-au atras atenţia  că-n România comunistă nu-i loc de tangouri  şi trebuie  să plece musai cu avionul, nu se face niciun rabat!

Rămasă solo și  la sol, dar prinzând gustul străinilor laibări la pungă, anul următor găsi un entrepreneur francez, dar―ghinion!―şi amorezul franţuz avea bilet dus-întors de avion şi… s-a lăsat păgubaşă! Ştia că scorpia de babă, ghicitoare cunoscută,  avea mari performanţe în domeniu, astfel că se temea cumplit că va muri în aer, motiv temeinic să nu urce nici măcar în telecabină vreodată!  Oricum, cheful de străinătăţuri îi trecuse brusc când,  în aşternuturi impecabil apretate, un ofiţer de securitate îi explicase că amanţii Vest o cam aburiseră, fiindcă dacă făceau într-adevăr demersuri ca să se căsătorească cu ea, ar fi aflat că un cetăţean român primeşte aprobarea de la autorităţi pentru căsătoria cu un cetăţean străin abia după trei ani. De regulă, dorinţa de a pleca era atât de mare încât, în speranţa că se va vedea cu mult râvnitul paşaport şi cu verighetă din aur capitalist pe deget, cetăţeanul român ceda şi semna angajamentul de iubire eternă a patriei socialiste, solicitat de ofiţerul de securitate. Uneori statul îi elibera, în sfârşit, acceptul, alteori… ba! Dar mai devreme de trei ani, nu prea se întâmplase…

Năucitor! Să cultivi din anii ’70 Aloe vera pe balcon, să îţi prepari singură geluri, când lumea ştia  doar despre ceai de sunătoare  şi  banalul muşeţel! Să iei trenul la clasa a II―a ca o biată provincială ca să recoltezi Ginko Biloba din Parcul Libertăţii―astăzi Carol―în ironii subţiri sau hohote leşinătoare―pe la spate, evident!―ale verişoarelor care azi îşi toacă pensia pe Tanakan? Să bei an de an saci de ceaiuri de anghinare, pelin, angelică, rostopască, brânca ursului, asortate temeinic cu două ore zilnice de exerciţii  fizice ―ca să ce?―să te declare nea Costică de la morgă cel mai sănătos mort care i-a trecut prin mână în 30 de ani de carieră?!

La câteva luni după înmormântare, lipsit de spirit mercantil, Matei  a vândut apartamentul dichisit al mătuşii complet mobilat, lăsând de izbelişte cojoace, blănuri şi tot ce avea tanti prin şifonier. O fracţiune de secundă zăbovi cu regret în faţa bibliotecii, legătorie de lux―piele și aur! Se uită cu jind în vitrină, la porțelanuri franțuzești, cristaluri sclipitoare―precis  valorau o avere! Covoarele manuale de mare preţ, țesute în Persia și Bukhara, pe care defuncta le adora erau adunate într-o stivă. Nu! Decât să-l bântuie toată viaţă, mai bine, nu! Oricum, din copilărie nu se prea dădea în vânt după morţi, dar viaţa îi jucase o festă şi, la serviciu, cadavrele intrau în fişa postului.

Îşi petrecu timpul chinuit de dorul Bellei, năucit de nopţi nesfârşite, populate de coşmaruri cu morţi chirciţi în ştreangul mov, lucios, atârnând de ţeava de apă caldă.

Ce ironie: tanti Dana se spânzurase cu un şnur mov, strălucitor, stabilind un nou standard al eleganţei funerare!  Dar, mai ales, murise în aer!

Singura bucurie, alune, nuci, seminţe…

Mai erau doar două zile până la venirea Bellei. Matei îşi comandă un tricou cu un veveriţoi musculos spărgând o nucă cu… pickhammer-ul.

Spre marea lui bucurie, Bella se întoarse acasă cu o zi mai devreme. Câte nu aveau să-şi  povestească!

Femeia inventarie rapid camera, mulţumită că toate erau la locul lor, mângâie trandafirii uscaţi artistic apoi, ca muşcată de şarpe, se întoarse spre el?

– Iubi! Ce-i trăznaia aia-n patul nostru?

Matei se uită mirat, apoi spuse cu aplomb:

– A, vaza aceasta? Am spart Primul Imperiu şi am luat frumuseţea asta patinată de la un S.H. cu mobilă olandeză. Veveriţoiul tău prăjeşte alune, fistic, migdale, seminţe. Doar mă ştii―singurul  viciu major!  Le amestec şi le pun aici.  Am dormit cu ea în pat în fiecare noapte! Matei strânse vaza la piept şi veni spre Bella în paşi de dans:

– Eşti geloasă, iubi?

Lividă, Bella articulă stins:

–Avea şi gazda din Olanda una identică pe şemineu: urna funerară a familiei! După ce-i prăjeau pe cetăţeni, cenuşa o puneau acolo, la păstrare…

Femeia îţi luă bagajul şi, până să se dezmeticească Matei, ieşi ca o tornadă fără să mai închidă uşa.

UMORUL TE RIDICĂ, UMORUL TE COBOARĂ!

O parte din populaţia planetei îşi ratează viaţa din cauza educaţiei primite de acasă. Reguli, strâmte, optuze, ridicole, inutile, care îi încorsetează şi le controlează viaţa. Majoritatea deciziilor le sunt cenzurate de prejudecăţi de genul nu se cade, nu ai voie, ce va zice lumea. Iar ceilalţi suferă tocmai pentru că cealaltă jumătate nu este educată!

Dar, cu adevărat trist şi tragic este să nu fii dotat de la natură cu procesorul umorului.  MULŢI AU SPUS CĂ LIMBAJUL NE DIFERENŢIAZĂ DE ANIMALE! GREŞIT!

De ce? Fiindcă suntem noi fraieri şi nu înţelegem limba animalelor? Este dovedit ştiinţific, evident de nişte savanţi englezi. Corbii dintr-un anumit areal se înţeleg între ei dar, nu se înţeleg cu omologii lor din alte zone!

Vă provoc să mă contraziceţi dacă greşesc: singurul lucru care ne diferenţiază de animale este simţul umorului! Când îţi lipseşte, ţi se năzare şi ai impresia că ceilalţi se iau de tine: devii agresiv şi needucat!

Şi o întrebare la final? Oare animalele simt nevoia să fie vulgare? 

VACCINUL BLESTEMAT ŞI EXPERŢII OMS

Poşta redacţiei a început să funcţioneze. Soley, prietenul acestui blog m-a rugat să nu fac vaccinul blestemat şi mi-a trimis pe mess următorul material cu rugămintea să-l public. Îl redau fără modificări:

Este oficial: Conform experţilor OMS, în viitorul apropiat lumea va fi cuprinsa de o pandemie de guturai elefantin african, de diaree şi gonoreea furnico-ariciasca din Rusia. Ingrijoratoare pentru epidemiologi este ameninţarea proliferarii a tulpinilor australiene de schizofrenie a ornitorincului şi de hemoroizi “mama Kangaroo”. Savantii cred ca virusul cel mai periculos este cel al impotenţei caprine, care, deşi nu e o boală mortală, în mod fatal ameninţă omenirea cu dispariţia. Ca urmare a gripei aviare, ne vom confrunta cu boli cumplite, cum ar fi pojarul gândacului de bucătărie, guturaiul pisicesc, scolioza canina şi diareea cetaceică. Amenintarea sifilisului de popândău este foarte puternică. In acest moment se cerceteaza care sunt necazurile pe care ni le poate aduce vulpea polară!

RECTIFIC: CÂRDĂŞIE CRIMINALĂ PE BANII NOŞTRII

Câţi români mai suntem între fruntarii nu se mai exact, probabil în jur de 15 milioane. Au murit 100 de oameni din cauza gripei, bătrâni sau oameni cu imunitatea scăzute de diverse afecţiuni.

Dar, dintre cei vaccinaţi- câteva mii- au murit deja  oameni sănătoşi. Am făcut o trecere în revistă a cazurilor relevante de oameni sănătoşi decedaţi în urma vaccinului.

Un bărbat de 30 de ani din Buzău a făcut accident vascular la o zi după vaccinarea  cu Cantgrip pe data de 7 ianuarie, la medicul de familie..

Decesul unui tânăr din Prundu Bârgăului, Bistriţa, Călin Oltean în vârstă de 29 de ani- care primise de la o asistentă o fiolă de vaccin împotriva A H1N1- a declanşat o anchetă pentru a se stabili dacă acesta îşi făcuse vaccinul sau nu.  

Medicul rezident de la dispensarul din comuna clujeană Aluniş, Mihai Constantin, în vârstă de doar 34 de ani, a fost găsit miercuri mort în curtea casei sale. A decedat  în condiţii suspecte, după ce ieri şi-a administrat singur vaccinul împotriva virusului Ah1N1. 

O femeie de 62 de ani din comuna Cerașu a murit la data de 8 ianuarie la două ore după ce s-a vaccinat împotriva virusului AN1N1. Bătrâna se pare că suferea de o boala gravă de inimă, fiind planificată pentru o operație pe cord la un spital din București.

Decesul unor bătrâni, la câteva zile după ce le-a fost administrat vaccinul împotriva gripei A H1N1, a condus la investigaţii în Suedia pentru a se stabili dacă moartea lor a fost provocată de acest vaccin, relatează site-ul thelocal.se.

Autorităţile din Germania investighează dacă un bărbat în vârstă de 55 de ani a murit din cauza vaccinului împotriva gripei porcine, scrie, luni, bild.de.
Germanul, din regiunea Thuringia, a fost găsit mort, în propria casă, la câteva ore după ce şi-a făcut vaccinul împotriva gripei porcine. Pentru că nu suferea de nici o boală gravă, moartea sa a fost clasată ca fiind „misterioasă”, astfel că autorităţile au început o anchetă, pentru a vedea daca există vreo legatură între injecţie şi deces.
19 oameni au murit din cauza noii gripe, in Germania, unde campania de vaccinare impotriva virusului H1N1 este in plina desfasurare.

Johannes Lower, presedintele Institutului Paul Ehrlicher, a declarat ca a primit in jur de 60 de mesaje de la pacienti care au suferit reactii adverse mai severe in urma vaccinului H1N1. Doua dintre aceste persoane au fost in pericol de moarte, din cauza socului anafilactic.
Tot În Germania a aparut primul caz de deces în urma vaccinului pentru gripa porcină.
La câteva ore de la vaccin, o femeie din Thűringen în vârstă de 65 de ani, a murit prin stop cardiac. Femeia fiind consideartă de medici ca făcând parte din grupa de risc, a fost vaccinată în jurul orei 14, după care nu s-a simţit imediat rău. Seara, în timp ce lua cina cu soţul ei, şi-a pierdut brusc cunoştinţa. Infarct miocardic! A fost transportată la Clinică dar nu a putut fi reanimată.
Aproximativ 40 de persoane au murit după ce au fost vaccinate împotriva virusului A/H1N1, însă investigaţiile care s-au făcut cu privire la cauza deceselor au dovedit că acestea nu au nimic de-a face cu vaccinul, se precizează într-un raport dat publicităţii de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii- parte activă în susţinerea acestei conspiraţii.

Pe certificatul de deces al lui TONI TECUCEANU nu scrie că a murit de gripă nouă! Colegii lui care au respirat neprotejaţi şi au mâncat din aceeaşi mâncare cu el nu au fost contaminaţi!

Eu nu vă sfătuiesc nici să vă vaccinaţi, nici să nu o faceţi.

Este decizia voastră dar, se pare că la mijloc este vorba de lăcomia fără margini a companiilor farmaceutice în cârdăşie criminală cu guvernul!

Dacă mă voi vaccina? În urmă cu trei ani  m-am vaccinat împreună cu toată familia. Dăpă cinci săptămâni toţi şase membri ai familiei am făcut cea mai severă formă de gripă din viaţa noastră.

Anul următor doar trei din casă am făcut vaccinul dar, gripa am făcut-o toţi. Şi cu vaccin şi fără! Atunci, ne-am supărat pe medicul de familie, prietenul nostru dar, acum ne-am lămurit un pic. 

CITEŞTE PĂREREA UNUI SPECIALIST DE NOTORIETATE, CARE CUNOAŞTE FENOMENUL DIN INTERIORUL SISTEMULUI AICI:

  https://doinapopescu.wordpress.com/2010/01/13/cardasie-pe-buzunarul-nostru/

CÂRDĂŞIE PE BUZUNARUL NOSTRU

PE ACEST BLOG SUNT PUBLICATE DOAR ARTICOLE ORIGINALE DE COMPOZIŢIE PROPRIE.

 FAC O EXCEPŢIE CU ACEASTĂ OCAZIE, DEOARECE SILVIU, PRIETENUL ACESTUI BLOG MI-A TRIMIS ACEST ARTICOL PE e-mail CU RUGĂMINTEA EXPRESĂ SĂ-L PUBLIC.

 DEOARECE  ÎMI REGĂSESC PROPRIILE PUNCTE DE VEDERE L-AM REDAT MAI JOS CONSIDERÂNDU-L O COLABORARE EXTERNĂ ŞI INCLUZÂNDU-L ÎNTR-O CATEGORIE NOUĂ: POŞTA REDACŢIEI.

 DACĂ VOI, CITITORII MEI VEŢI CONSIDERA CORECT ŞI OPORTUN, PE VIITOR VOI INSTITUI O RUBRICĂ PERMANENTĂ: PRIMIM DE LA CITITORI  SAU POŞTA REDACŢIEI.

 AM LUCRAT ÎN PRESĂ ŞI ERA ACEASTĂ UZANŢĂ ÎNSĂ, ACUM DESCOPERIND CĂ JUMĂTATE DIN BLOGURI SUN FĂCUTE PE SISTEMUL COPY-PASTE, NU VREAU SĂ SUPĂR PE NIMENI DAR, AM O MICĂ ALERGIE LA PRELUĂRI.  

Interviu cu Vania Atudorei privind realitatea din industria farmaceutica – Radio Cluj, 14 august 2009

 Nu e un “conspirationist”, nu e un “profan”, nu e nici macar un specialist de rand sau cineva care ar avea vreun interes impotriva Big Pharma. Pentru ca este el insusi managerul general al unei astfel de companii din Canada, Sterigen. Asadar vorbeste din interior si stie cel mai bine despre ce este vorba in legatura cu interesele companiilor farmaceutice si cu isteria gripei porcine. Este microbiolog de top si este roman, originar din Botosani. Spune multe lucruri pe fata, chiar daca este evident ca nu poate spune chiar tot sau nu poate merge pana la capat… Este o marturie absolut limpede si inatacabila, care zguduie toata constructia de nisip a terorii “pandemice” care incearca sa ne bulverseze acum vietile si sa ne faca sclavii vanzatorilor de medicamente si de vaccinuri. VANIA ATUDOREI, microbiologist, specialist de top in Canada – ADEVARUL NEPLACUT DESPRE INDUSTRIA FARMACEUTICA ROSTIT DE UN INSIDER. DEMASCAREA MINCIUNII GRIPEI PORCINE! Asculta mai multe audio Evenimente Doar cateva extrase din interviu: – Se face o afirmatie referitoare la cancer, cum ca, de fapt, industria farmaceutica din intreaga lume este cea care nu permite rezolvarea cancerului, pentru ca ar exista deja medicamente, dar industriei farmaceutice ii este mai profitabil sa produca citostatice. – Partial este adevarat. Industria farmaceutica este si o industrie necinstita, este si o industrie ipocrita, este si o industrie care vrea sa faca profituri si le face din plin. Pot sa va dau un exemplu. Tratam sinuzita cu antibiotice – se folosea la inceput tetraciclina si s-a descoperit un alt antibiotic de 10 ori mai puternic, iar industria farmaceutica nu voia sa-l fabrice, desi era mult mai eficient si trebuia luat numai o data pe zi, iar nu de 3-4 ori pe zi ca tetraciclina, iar industria farmaceutica a zis: “Eu deja am instalatii care m-au costat milioane si miliarde de dolari, eu ce fac cu instalatiile astea si cu vechile antibiotice?”. Este si o industrie care vrea sa faca profituri si care este conservatoare. La un moment dat, sigur ca exista boli pentru care sunt tratamente care, daca sunt prea ieftine, nu le convine pentru ca nu fac profituri. Medicamentele nu sunt totdeauna eficiente. Si sa va dau un exemplu. Vaccinul pentru gripa care s-a fabricat anul trecut a fost eficient numai in 40-45% din cazuri. Deci sa nu ne facem iluzii ca este o industrie sfanta, careia nu avem nimic sa-i reprosam, impecabila… Etica e departe de asta. In fond, industria asta, in general, este privata, este pe mana unor oameni de afaceri, si ce-i intereseaza pe ei sunt castigurile. – Se vorbeste tot de mana unor oameni de afaceri si cand este vorba de acest virus AH1N1, gripa porcina. Care este punctul dvs. de vedere, ca microbiolog? Cat este adevar si cat este neadevar? – Adevar este, sa zicem, 30%, neadevar este 70%. Sunt convins ca unii ziaristi au fost PLATITI ca sa faca mult zgomot pentru nimic. – De cine au fost platiti? – De companiile farmaceutice care fabrica vaccinurile gripei si care fabrica medicamente pentru gripa. Pentru ca exista numai doua companii farmaceutice in lume care fabrica niste medicamente pentru gripa, medicamente care sunt mai mult sau mai putin eficiente… nu sunt eficiente nici macar pentru 50% din populatie. Este vorba de compania Hoffmann-La Roche din Basel, Elvetia, care fabrica Tamiflu si este vorba de cea mai mare companie din Anglia, GlaxoSmithKline. Iar aceste companii au tot interesul sa-si vanda medicamentele si sa faca profituri foarte mari. Foarte multe tari, in paranoia [psihoza, n.n.] asta, au cumparat cantitati extraordinare, de milioane si milioane de dolari, care vor expira si vor fi aruncate. Si medicamentele astea sunt cumparate din banii publici, din impozitele si taxele noastre. (…) Va dau ca exemplu gripa aviara. Acum doi ani a fost paranoia [psihoza, n.n.] cu gripa aviara? Da. Au fost prognosticuri ca aceasta gripa se va transforma intr-o pandemie? Da. N-a fost nici macar o epidemie la nivelul unei tari, dar o pandemie [iar anul acesta este stiut ca OMS a schimbat definitia pandemiei, reducand conditiile, ca sa o poata declara, n.n.]. Gripa la pasari si la porci exista de cand au aparut speciile acestea pe pamant. Nu este ceva nou. Gripa vine in fiecare an din Hong-Kong, pentru ca acolo sunt sate unde chinezii dorm in aceeasi camera cu ratele, cu gainile, cu porcii, iar virusurile acestea animale se transmit la om, uneori sufera mutatii. Si astazi cu traficul de avioane transportand peste un miliard de pasageri in fiecare an, ceea ce reprezinta mult raportat la populatia planetei… Deci in fiecare an avem gripa, nu este ceva nou. Stiti dvs. ca in fiecare an mor mult mai multi oameni de gripa decat de SIDA? Si cine mor? Mor persoanele in varsta care au o imunitate scazuta, bineinteles, mor cei care au imunitate deficienta… Se face mult zgomot pentru nimic! Daca era, intr-adevar, sa fie o pandemie, cum a fost in anul 1918, cand se estimeaza ca au fost intre 10-20 milioane de morti de gripa… o pandemie se propaga repede, nu se propaga asa, ca azi au murit 10, si maine mai mor 5, poimaine mai mor 2, s.a.m.d. … (…) Se iau si niste masuri. Problema este sa nu se cada in paranoia si intr-o extrema, sa nu se exagereze. Pentru ca in cazul gripei aviare s-au cheltuit miliarde de dolari. Au fost tari care au cumparat medicamente, care au cumparat vaccinuri, intre timp toate acestea au expirat si au fost aruncate. Or, banii astia erau din buzunarele noastre si nu erau justificati! Au fost niste exagerari. Uneori este o paranoia care este dorita. De ce? Pentru ca in acest timp… toate companiile care fabrica masti isi vand mastile… Si mastile astea au o eficacitate ZERO! Mastile astea sunt praf in ochii nostri, n-au nicio eficienta! Si totusi sunt tari care cumpara miliarde de masti ca sa protejeze populatia. Hai sa fim seriosi! (vezi, la noi, stirea de acum 2 zile: Vor fi distribuite 7.000 de măşti şi 60.000 de litri de dezinfectanţi în şcolile din Bucureşti si comunicatul CSAT-ului in care “s-a luat decizia suplimentarii fondurilor pentru achizitia de echipamente, medicamente, mijloace de protectie si vaccinuri”. ). (…) Politica farmaceutica o fac oamenii de afaceri, milionarii si miliardarii, in cardasie cu guvernele… Industria farmaceutica este pe primul loc (ca profit), pentru ca ei pot sa fabrice un medicament cu un dolar si sa-l vanda cu 20 de dolari… (…) Pe glob, la ora actuala, exista 40.000 de medicamente diferite. Organizatia Mondiala a Sanatatii a facut o lista de medicamente esentiale. Stiti cate a retinut? 300. Va dati seama, din 300, care sunt esentiale, si tu ai ajuns la 40000? Daca mergem in farmacii si aruncam la gunoi jumatate din medicamentele care sunt acolo, populatia va fi mai sanatoasa, asta pot sa v-o garantez.. “

Citeşte mai mult: http://artaimperfectiunii.blogspot.com/2010/01/interviu-cu-vania-atudorei-radio-cluj.html#ixzz0cUchIfGA

ATENŢIE! TUPEU FĂRĂ LIMITĂ!

Biroul meu este într-o intersecţie importantă. Într-o zi, cu doi ani în urmă, apare în peisaj un tânăr vânzător de ziare cu un defect vizibil la picior.

 Impresionat, soţul meu hotărăşte să cumpere ziarul de la puşti, chit că citeam presa gratis pe net.

Mă instruieşte corespunzător:

-Vezi că ziarul este 0.9 bani. Băiatul nu cerşeşte, nu fură. Bravo, lui că munceşte! Să-i dai de fiecare dată ceva în plus.

 Zilnic, timp de un an, aproape doi, ori eu ori soţul meu cumpăram ziarul de la băiat. Circulând separat uneori chiar îl cumpăram amândoi, fiindcă dacă venea la maşină îmi imaginam că l-a scăpat pe soţul meu şi cumpăram eu. Ajungând în birou vedeam surprinsă că sunt două ziare dar, asta e…

Dacă nu găseam loc de parcare în zonă şi nu treceam prin raza lui de acţiune ca să ne intersectăm, puştiul orientat venea el în firmă.

Dar, simţeam permanent o adversitate din partea vânzătorului până când într-o zi îmi spune mârâit:

-De ce-mi dai numai doi lei pe ziar, şeful îmi dă cinci!

-Cât costă ziarul ăsta, de fapt?

-0.9 dar, şefu’ îmi dă cinci lei, tu de ce dai numai doi? Mai decartează 3 lei, ca să rămânem prieteni!

-Este alegerea lui, aşa cum este şi alegerea mea să-ţi dau doi lei! Şi cu prietenii este altă poveste, prietenia nu-i pe bani!- îi răspund eu surprinsă şi închid geamul la maşină.

Îi povestesc soţului meu întâmplarea şi destul de încruntat îmi spune:

-Am şi eu ceva dubii cu băiatul ăsta. Este adevărat că îi dau cinci lei şi cotizez lunar cu 150 ron la bugetul lui dar am vrut să-l ajut…

-Dar, simt că ceva nu-ţi pică bine!

-Da, ieri dimineaţă i-am văzut telefonul mobil… Am căzut în cap! 24 milioane la liber, 18 la abonament! Şi dacă l-a luat de la hoţi, tot a dat 12-15 milioane pe el. Eu nu-mi permit aşa ceva, iar el avea două!

Mai trece un timp şi venind la birou îl găsesc pe soţul meu, supărat-Dunăre.

-Ce-i dragule?

-A fost pe aici vânzătorul de ziare…

-Şi? A ridicat tariful cumva? Nici cu cinci nu-i mai ajunge?

-Stai să vezi! Vine cu ziarul şi mă caut de bani. Nu aveam decât o hârtie de 2 milioane. Zic, treci peste vreo oră, că n-am mărunt! El îşi ia ziarul şi dă să plece. Zic: poţi să laşi ziarul şi vii mai târziu după bani! Da’ el răspunde obraznic:

-Auzi şefu’, mă iei de tâmpit să las marfa pe datorie? Eu n-am încredere nici în tata, darămite în voi ăştia care ba daţi cinci lei, ba daţi doi după cum vi să scoală!

-Băiete! Să nu mai calci niciodată pe aici şi să treci pe trotuarul celălalt cânt mă vezi! De azi-nainte citesc presa pe net, ca şi până acum, de fapt! Dispari!

Cu tupeu maxim, îndividul a continuat să vină la maşina mea chiar dacă l-am refuzat de fiecare dată, apoi, după câteva zile a dispărut din peisaj.

Uitasem povestea lui, aşa cum încerc să uit toate jegurile dar, ieri individul a reapărut în intersecţie. S-a îndreptat plin de speranţă spre maşina mea. I-am făcut semn că nu mă interesează şi m-a privit cu duşmănie.

Eram cu o cunoştinţă în maşină şi i-am relatat întâmplarea.

 Amica mea a ascultat cu interes şi mi-a spus, sfârşită de compasiune, că ea mă ştie ca pe o fată de treabă şi că speră că îi voi spune că l-am iertat pe individ şi că voi cumpăra iarăşi ziare de la el.

Eu consider că şi eu şi soţul meu am procedat corect renunţând să mai contribui la bunăstarea arogantului vânzător de ziare.

Voi ce părere aveţi ?

FORFETARUL-BULDOZERUL ECONOMIEI ROMÂNEŞTI!

DOMNULUI PRIM MINISTRU, CU DRAGOSTE! 

CUM ESTE SĂ FII EXCESIV DE BOGAT? ÎN SEARA ASTA AŞ PUTEA SĂ EXPERIMENTEZ BEŢIA CIFRELOR.

PESTE 2,75 MILIOANE DE LIRE STERLINE ŞI PESTE 80 DE MILIOANE DE EURO.

OARE NU PIERZI NORDUL CU ATÂTA BĂNET?

MÂINE VOI MAI SCRIE  FINALUL ROMANULUI ARDEI IUŢI, VOI MAI SCRIE PE BLOG? VOI MAI MERGE POIMÂINE LA BIROU?

IAU O PAUZĂ SĂ BEAU NIŞTE APĂ PLATĂ.

ŞTIU! VEŢI SPUNE CĂ DEJA ÎMI PERMIT SĂ BEAU NON STOP ŞAMPANIE!

ÎMI PERMITEAM ŞI PÂNĂ ACUM DIN CÂND ÎN CÂND DAR, NU-MI PLACE SĂ UMBLU CHERCHELITĂ, AŞA CĂ RĂMÂN LA APA PLATĂ.

SĂ SCHIMB MARCA? SĂ BEAU EVIAN?

EI AŞ! DACĂ BUCOVINA ŞI DORNA NU MI-AU STAT ÎN GÂT PÂNĂ ACUM, N-O SĂ-MI STEA NICI DE ACUM ÎNAINTE!

DAR UN DEGET DE MARTINI CU LĂMÂIE PARCĂ AR MERGE!

BA NU! CĂ AR TREBUI SĂ LAS LAPTOPUL DIN BRAŢE. PÂNĂ MĂ DUC ÎN SUFRAGERIE LA BĂRULEŢ, RĂMÂNE BLOGULEŢUL SINGUR ŞI POATE I SE FACE FRICĂ DE ÎNTUNERIC.

AŞA!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! SĂ MĂ APUC SĂ PUN PE HÂRTIE? GROSSO-MODO SUNT DESTUI. MI-LI-OA-NE!

MI-E CAM LENE SĂ SOCOTESC!

 ORICUM, ÎN BUZUNARE NU CRED SĂ AM DE UN PLIN DE BENZINĂ DAR, BĂNUŢII MEI STAU CUMINŢI LA BANCĂ!

 LA CE BANCĂ? SIGUR CĂ NU AM ÎNCREDERE ÎN BĂNCILE DIN ROMÂNIA! AŞA NAIVĂ MĂ CREDEŢI?

NICI MĂCAR CEAUŞESCU N-A AVUT CURAJ SĂ ŢINĂ BANI ÎN ROMÂNIA ŞI PE ATUNCI MILIŢIA ERA MILIŢIE ŞI SECURITATEA, SECURITATE!

 O PARTE STAU CUMINŢI ÎN BANCA REGALĂ DIN SCOŢIA RBS ŞI GROSUL  ÎNTR-O BANCĂ DIN AFRICA DE SUD BOI SAU BOA?  NU, BOI SUNT  LA  BANCA TRANSILVANIA, AFRICANI-S BOA!

 NU ŞTIU PREA MULTĂ GEOGRAFIE, MĂ ROG UNDEVA, ÎN BURKINA FASO.

CEL MAI TARE ESTE PREŞEDINTELE NIGERIEI, DRĂGUŢUL!  PREŞEDINTELE, UMARU MUSA YAR’ADUA (GCFR) PREŞEDINTELE Republica Federală Nigeria şi Ministerul Federal al Finanţelor. O FI FĂCUT ŞI ĂSTA FACULTATEA LA BRÂNCOVEANU, CA MOBUTU?
CICĂ ÎMI DĂ O MOŞTENIRE! CRED CĂ VREUN STRĂMOŞ AL MEU CARE A MIGRAT DIN AFRICA… SAU INVERS?

DAR, DACĂ-MI FAC ĂŞTIA ADN ŞI NU SUNT MOŞTENITOAREA ADEVĂRATĂ! CE-MI PLACE! MAI PALPITANT CA ÎN CAZUL PRINŢESEI ANASTASIA.

MIE, DESENUL ANIMAT MI-A PLĂCUT MAI MULT DECÂT FILMUL!

 SINCER, N-AM PUTUT SĂ SAVUREZ FILMUL FIINDCĂ ,EXACT CU O SEARĂ ÎNAINTE, DUDUIA CARE O JUCA PE PRINŢESĂ, JUCASE ÎNTR-UN ALT FILM ROLUL UNEI PSIHOPATE, CRIMINALĂ ÎN SERIE.

 EU PE CRIMINALE LE VREAU ÎN PUŞCĂRIE AŞA CĂ NU M-A ÎNCÂNTAT S-O VĂD ÎN ROL DE MARE MOŞTENITOARE! 

VĂ GÂNDIŢI C-AM CÂŞTIGAT LA EURO-BINGO?

AH! NU!NICI GÂND!… NICI N-AM JUCAT!

PARCĂ LA LOTERIA MICROSOFT AM JUCAT! EI, BRAVO! N-AM JUCAT DAR, AM CÂŞTIGAT!

CÂT? NU MULT CĂ BILL GATES A PIERDUT DESTUL CU CRIZA ASTA ŞI A FOST MODEST. UN FLEAC: 500000 DE LIRE STERLINE!

CUM BANUL LA BAN TRAGE, UITE CĂ ŞI PEPSI S-A GÂNDIT LA MINE: 250000 DE LIRE STERLINE! SĂ MAI ZICĂ CINEVA CEVA RĂU DE CORPORAŢII!

VREO 800000 DE DOLARI MI-A PROMIS ŞI UN SENATOR AMERICAN.

NU, NU-L CUNOSC DAR, CRED CĂ I-A PLĂCUT BLOGUL MEU!

 ŞI LINIILE AERIENE CANADIENE S-AU GÂNDIT CĂ AM MARE NEVOIE DE BANI! BA ŞI  O  FIRMĂ  IRLANDEZĂ S-A ÎNGHESUIT SĂ-MI TRIMITĂ NU MULT, PARCĂ VREO 12,5 MILIOANE DE EURO!

MAMĂ, CE DE BANI!

MAI IAU O GURĂ DE APĂ PLATĂ ŞI SOCOTESC.

WIKIPEDIA A PUS UN BANNER PE SITE ŞI A STRÂNS 7,5 MILIOANE DOLARI DIN DONAŢII! SAU EURO?

NU CONTEAZĂ! LA SUME DE-ASTEA MICI NU MAI CONTEAZĂ! EU N-AM CERUT NIMIC DAR, UITE CĂ MI SE OFERĂ PESTE 80 DE MILIOANE ADICĂ DE 10 ORI CÂT WIKIPEDIA!

MAMĂ, CE DE BANI!

EU DE BANI NEMUNCIŢI N-AM AVUT BAFTĂ NICIODATĂ.

DE-AIA N-AM PUS BANII LA CARITAS, SAFI SAU FNI! SAU N-AM PUS FIINDCĂ N-AM AVUT? NU MAI ŢIN MINTE!

PENTRU CĂ VREAU SĂ RĂMÂN LA VIAŢA MEA BOEMĂ, ÎNCONJURATĂ DE FAMILIA MEA MINUNATĂ, CRED CĂ AM SĂ DIRECŢIONEZ ACEŞTI BANI LA BUGETUL ROMÂNIEI. POATE SALVĂM POSTURILE PROFESORILOR.

SAU POATE FACEM O RECLAMĂ SĂ PROMOVĂM MINUNATA ROMÂNIE!

BA NU! MAI BINE SCOATEŢI AMĂRÂTUL ĂLA DE FORFETAR, CĂ AŢI DĂRÂMAT ECONOMIA NAŢIONALĂ CU EL!

 UITE UN TITLU NUMAI BUN DE ARTICOL: FORFETARUL-BULDOZERUL ECONOMIEI ROMÂNEŞTI!

DOMNULE BOC, PENTRU CĂ HABAR N-AM CINE MAI ESTE MINISTRU DE FINANŢE, CĂ SE SCHIMBĂ PREA DES GUVERNUL ŞI NU ŢIN PASUL DAR, DOMNIA VOASTRĂ SUNTEŢI VEŞNIC, VĂ ROG SĂ DISPUNEŢI MĂSURI URGENTE CA SĂ LUAŢI ACEŞTI BANI LA BUGET. SĂ FACEŢI BUGETUL BINE!

 A DUMNEAVOASTRĂ,

DOINA POPESCU

 

P.S. DACĂ CINEVA CREDE CĂ M-AM ÎMBĂTAT CU APĂ PLATĂ, LĂSAŢI VĂ ROG FRUMOS UN COMENTARIU CU E-MAILUL DVS ŞI VĂ TRIMIT FW LA E-MAIL-URILE MELE BURDUŞITE DE PARALE! CĂ MIE NU-MI TREBUIE… RĂMÂN SĂRACĂ ŞI CINSTITĂ CA DOMNUL ILIESCU.

ŞI PENTRU CĂ TOCMAI AM CEDAT TOŢI BANII MEI BUGETULUI ROMÂNIEI, DACĂ EŞTI BOGAT, TE ROG SĂ-MI DONEZI ORICE SUMĂ ÎŢI PRISOSEŞTE, FIINDCĂ AM NEVOIE URGENTĂ DE 2000 DE EURO SĂ-MI TIPĂRESC ROMANUL

 CÂND DUMNEZEU ERA-N VACANŢĂ.

DESPRE IPOCRIZIA PROFESORULUI IUBĂREŢ…

Prin anii ’80, un profesor seduce o elevă de clasa a XII-a şi ghinion sau culmea neglijenţei o lasă însărcinată.  Ca să nu fie exclus din partid şi din învăţământ se căsătoreşte cu ea dar, nu o mai lasă să se înscrie la facultate  din două motive. Unul era că avea copil mic de crescut şi celălalt că nu prezenta încredere: doar era curvă dovedită, nu se măritase fată măre căci…  se culcase cu un profesor!

Importantul profesor trăieşte toată viaţa cu gustul amar că are o nevastă fără facultate, deci sub rangul lui, iar pe stradă el merge cu băiatul în faţă şi nevasta la doi metri în spate ca o fiinţă inferioară, nu? 

Cum, nu? Că doar n-are facultate şi mai e şi curvă pe deasupra!

Hai , să trăieşti profesore şi să treci repede la islamism ca să-ţi găseşti scăparea!

Că dacă oamenii au fost fraieri sau indiferenţi şi nu au dat cu pietre în tine, la judecata de apoi ţi-o iei! Ai un loc rezervat în primul rând la cazanul cu catran! 

Multă căldură, prietene şi belşug de cărbuni! Că dacă-ţi zic arde-te-ar focul de la obraz apare o întrebare… CARE OBRAZ?