O LIMBĂ DE… ÎNGHEŢATĂ


Într-o dimineaţă, să fi avut vreo patru ani, întorcându-mă cu mama cu sacoșile pline de sticle de lapte, pe strada şcolii, chiar la colţ, (Simion Bărnuţiu colţ cu Leningrad), pe acoperişul unui wc dansau trei copilaşi: Lenuţa Roman, Nicuşor Roman şi Doru Preda. Se ţineau de mână şi dansau o horă stângace, cântând în gura mare:  A murit, mămica! A murit mămica! A murit mămica!

Sinistrul refren m-a urmărit toată viaţa: o casă pe colţ, un wc zărit într-o curte în Chitila, o femeie grasă sau simplul nume de Lenuţa a fost destul să genereze un declic de coşmar: A murit, mămica! A murit mămica! A murit mămica!

Doamna Roman murise de icter iar în scurt timp, domnul Roman s-a însurat cu o femeie grasă din cale-afară.

Grasei, copiii îi spuneau mămiţica. Erau slabi, piele şi os, plini de vânătăi şi zgârieturi.

Lenuţa a devenit colega mea de clasă. În afara orelor de şcoală, purta chiloţi şi maieu tetra, fiindcă mămiţica era econoamă: iarna, zdrenţe căpătate din vecini şi ghete stâlcite în ultimul hal, pe ploaie- cizme de gumă şi un fâş caraghios.

Învăţătoarea o întreba de ce este plină de vânătăi:

-Am fost rea şi mămiţica m-a bătut, ca să mă facă mai bună!- răspundea Lenuţa mecanic.

Mămiţica era prea doamnă ca să muncească, aşa că Lenuţa şi Nicuşor duceau tot greul în casă.

Profesorii îl chemau pe domnul Roman la şcoală cerându-i să intervină în protejarea copiilor dar, acesta spunea invariabil că-şi iubeşte nevasta şi nu vrea s-o supere pentru fleacuri.

Dar, Lenuţa, veşnic flămândă, ne fura pachetele tuturor, inclusiv directorului şcolii, domnul Stănculescu, care avea cabinetul de aeromodelism pe un hol de trecere spre laboratoare.

La un moment dat, directorul îi lăsa intenţionat un pachet la îndemână.

Toţi eram copii necăjiţi şi cu diverse probleme acasă dar, ce se întâmpla cu cei doi frați era terifiant. Uneori ne nimeream să trecem pe drum exact când mămiţica îşi aplica corecţiile şi atunci ţipetele copiilor schingiuiţi ne provocau leşin.

Situaţia ne alarma pe toţi şi prin clasa a şasea, mai mulţi colegi ne-am dus la poarta grasei s-o rugăm să se poarte omeneşte cu copiii.

Grasa a ieşit la poartă şi ne-a spus răspicat că o iubeşte pe Lenuţa şi se sacrifică să crească progeniturile răposatei.

Atunci, Lenuţa a izbucnit:

-Mămiţica ne iubeşte! Mămiţica este atât de bună, că mă trimite să-i iau îngheţată şi dacă o aduc neatinsă, îmi dă voie să dau o dată cu limba pe ea.

Grecii s-au pus pe sărbătorit. Subit, mi-am amintit de bucuria naivă a copiilor care jucau pe acoperișul wc-ului: A murit, mămica! A murit mămica! A murit mămica!

VIAŢĂ DE BOIER


CE POŢI SĂ FACI CU BANII ŞI CU VIAŢA TA DACĂ EŞTI BOGAT SAU INDECENT DE BOGAT?

PĂI, SĂ VEDEM CE FAC BOGAŢII MIORITICI, ASFALTICII ŞI BEIZADELELE LOR:

ÎŞI IAU IARBĂ PE SĂTURATE…  OR FI NEAM DE RUMEGĂTOARE!

ÎŞI IAU POŞETE DE 5000 DE EURO… OR FI NEAM DE TRAISTĂ!

FAC SEX ORAL ÎN RESTAURANTE…POATE-S PAPĂ LAPTE ŞI SE mai TERMINĂ LĂPTICUL!

Comportamentul penibil şi deplasat al unor indivizi indecent de bogaţi, abonaţi cronici ai contractelor cu statul este bine-cunoscut din presă.

Voi relata în câteva cuvinte cum îşi petreceau timpul bogaţii României, înainte de deschiderea cafenelelor din Dorobanţi.

Astăzi, prinţesa  Catherine Olympia Caradja.

Născută Ecaterina Olimpia Kretzulescu, descendentă a ficei marelui domnitor Constantin Brâncoveanu, a venit pe lume la 28 ianuarie 1893. A avut o copilărie dramatică fiind răpită de mică  de tatăl ei şi închisă într-o mănăstire în străinătate. Anii copilăriei s-au scurs între Anglia, Franţa, Belgia şi România, vorbind cinci limbi străine. Şi-a dedicat viaţa acţiunilor filantropice.

Căsătorită cu prinţul Constantin Caradja, descendent al unei cunoscute familii fanariote, în timpul primului război mondial a lucrat ca voluntar, îngrijind bolnavii de tifos, îmbolnăvindu-se şi ea de această boală.

După război, a activat în cadrul unui lanţ de orfelinate Saint Catherine’s Crib, continuând munca mamei ei, în folosul a peste 3000 de copii.  Viaţa n- a cruţat-o şi din trei fete, două au murit, rămânând în viaţă doar Alexandra, fetiţa cea mică.

 S-a opus în mod public apropierii României de Germania nazistă.  În intervalul 1943-1944, peste 1000 de piloţi americani doborâţi în timpul bombardamentelor de pe Valea Prahovei au fost îngrijiţi pe proprietăţile ei, fiind supranumită ÎNGERUL de la PLOIEŞTI.

Pilotul american Richard W. Britt, salvat prin eforturile prinţesei a scris o carte prin care a descris aventura românească şi şi-a exprimat recunoştinţa pentru îngerul salvator.

Calvarul comunist a prins-o în ţară cu toate mizeriile  şi constrângerile cunoscute şi în 1952, sprijinită de serviciile secrete franceze şi de fiica ei Alexandra, stabilită la Paris fuge la Viena cu o barcă pe Dunăre într-o aventură de 8 săptămâni.

Scăpată din iadul comunist, a ţinut prelegeri despre realităţile comuniste, a dat interviuri la radio şi, neobosită s-a dedicat  copiilor orfani.

Stabilită în State, a reîntâlnit peste 500 de piloţi pe care îi salvase în România şi începând din 1972 a fost sărbătorită anual de aceştia. Meritele sale extraordinare, de care în România nu se discută niciodată, au fost recompensate cu  Medalia de Onoare George Washington.

După Revoluţie s-a întors în ţară şi a murit la 26 mai 1993 la vârsta de 100 de ani.  Serviciul religios a avut loc la biserica ctitorită de familia sa, Biserica Kreţulescu.

The princess and the P.O.W. : the true story of Princess Catherine Caradja and Richard W. Britt by Richard W. Britt