Trei


Mărioarei i se potrivea perfect zicerea cu unul mumă şi cu unul ciumă. Pe cât de ticăloasă se purtase cu feciorul cel mare şi cu noră-sa, pentru care găsea doar vorbe de ocară, pe atât de drăgăstoasă era cu fiica cea mică şi cu dulăul ce se pripăşise pe lângă aceasta, căutând să le intre în voie celor din urmă cu orice preţ. Ca să nu-i fie fetei urât, prin clasa a X-a ori a XI-a, îl cazară pe pretendent în camera fetei. Vreo cinci ani mai târziu încropiră şi o nuntă. Le dădu însurăţeilor toate cele de trebuinţă, să le fie viaţa plăcută şi lesnicioasă: o maşină,  un apartament, bani şi ceva pământ la ţară. Mărioara avea obiceiul să croiască o minciună şi, apoi, tot repetând-o, să-şi închipuie că acela ar fi chiar adevărul gol-goluţ. Astfel, în ziua nunţii se trezi vorbind către naşă:

-Auzi, cumătră, să ştii că fii-mea-i fată cuminte şi, chiar dacă în ăştia cinci ani a dormit cu băiatu’ în pat, încă-i fată mare!

Stupefiată să audă asemenea gogomănie, naşa, care nu era venită chiar cu pluta pe Dunăre, se replie imediat:

-Auzi, Marioaro? Eu zic să-l lase-n plata Domnului şi să-şi caute altul!

-Da’, de ce cumătră?- se miră soacra mică.

-Păi, dacă mototolul a dormit cinci ani cu fata în pat şi nu i-a făcut nimic, e clar că nu-i în stare să facă nimic nici de azi-nainte!

Soacra mică înghiţi găluşca dar, învăţată să-şi dea minciunile dea rostogolul, îi ţine calea nurorii, pe care nu o suferea sub niciun chip şi pentru care avea doar venin. Îi zice şi ei:

-Să ştii că fata mea a fost cuminte, nu ca alte alea! Şi uite că se mărită fată mare!

-Zău?- i-o întoarse nora bucuroasă că are ocazia să se răcorească pentru răutăţile îndurate atâţia ani. După cum vă purtaţi cu dumnealui, mă gândeam că are trei coaie, dar dacă a dormit atâţia ani cu fata-n pat şi nu i-a făcut nimic… se vede treaba că n-are niciunul! Găsiţi-vă pe altul!

Reclame

Turtalacea lu’ Stela


Eram clasa a XI  a şi împlineam 18 ani. Chiar dacă eram conştientă că nu avem bani de o petrecere, îmi doream cu ardoare măcar un tort. Pentru că un tort pe comandă la cofetărie era devastator de scump, mi-am făcut calculul că un tort meşterit de noi, în bucătărie, n-o fi la fel de aspectuos dar, va fi gustos şi rezonabil la costuri. Mama nu s-a opus, calculând că este imposibil să găsesc ouă.
Sigur că dacă vrei ouă, cauţi nişte găini dar, locuiam în buricul târgului şi nu aveam zburătoare. De fapt cumpărasem o raţă însă, eu şi sora mea ne-am împrietenit cu Matilda şi n-am fost capabile să o punem pe varză. Poţi să-ţi mănânci prietena friptă?
Asta până la Sfântu’ Ion, când vecinul nostru, Ionel, care, evident, nu se-mprietenise cu ea, a mâncat-o fără greţuri.
Sigur că n-a recunoscut dar, am văzut penele în bucutăria lor.
Casă naţionalizată, ce vrei!  Ştiam şi de câte ori a râgâit jupânul după raţa cu varză…
Fuse, fuse şi se duse! Ajunsesem deja în toamnă.
Mă simpatiza o tipă la o cofetărie şi am rugat-o de opt ouă pentru tort. Fiindcă matricola mea de la liceul Bălcescu o intimida, a aşteptat să se mai subţie populaţia şi, în locul celor opt ouă la preţ de bişniţă, mi-a dat un carton se ouă la preţ de mercurial, împachetat astfel să pară un tort de comandă.
Cofetăria era pe strada Republicii spre piaţă şi îi ziceam La Groapa, fiindcă se cobora într-un fel de cramă.
Urc emoţionată scările şi, când să ies, izbeşte un năvleg uşa şi dă peste mine.
Strig cu disperare:
-Domnule, domnule, vă rog, ouăle mele! Se poate, sunteţi vandal?
-Da’ ce, şi dumneata ai ouă?- întreabă tipul năucit. Îmi pare rău! Te-ai înroşit la faţă! Te doare rău? Eşti ca o fetişcană… Şi eu m-am lovit cu portiera maşinii şi nu mi s-au desumflat încă! Ai grijă măcar să nu strici tortul!
Am râs vreo săptămână de faza asta dar, cine râde la urmă râde mai bine.
Ouăle le-am mâncat omletă, pritocite pe gazieră, fiindcă n-am avut butelie la aragaz ca să coc blatul.
Mi-am făcut însă TURTALACEA LU’ STELA. N-aţi auzit? Posibil! E o reţetă cu circulaţie intensă în familie.
În vremuri demult apuse, înainte să se-apuce papaşa de gagicăreli şi scandaluri crunte, pe la diverse zile onomastice se reunea toată familia. Înainte să i să năzară vreuneia dintre cele patru surori câte ceva şi să pună de-un pui de ceartă, o soră mai mare a tatălui se lăuda cu tortul făcut de ea. Taică-miu se băga-n ciorbă curios:
-Mă, Stela, numai te lauzi cu torturile astea faimoase dar, nu ne serveşti niciodată! Numa’ gura de tine! Se vede că eşti neam cu Papuc!( Papuc era o rudă a bunicului, cizmarul satului, lăudăros fără pereche-n.)
La care intervenea ţăţica, sora cea mai mare:
-Tu pe ce lume trăieşti,  frate? Stela nu face tort! Ea face o turtalace şi-o mănâncă singură, că-i e târşă s-o arate la cineva! Tu n-ai auzit de celebra TURTALACE A LU’ STELA?
De atunci, când tortul de mere sau se biscuiţi iese mai chinuit zicem că-i reţeta familiei.
Colegii mei mi-au cumpărat o pălărie roşie şi o păpuşă: prima păpuşă pe care am primit-o în viaţa mea!
În buna tradiţie a familiei,  Turtalacea lu’ Stela arăta dezastruos şi am mâncat-o singură.

OUĂ DE ŢĂRAN AVEŢI?


O duduie proaspăt măritată, delicată ca o mimoză şi preţioasă nevoie mare, descinde în bătătura soacrei, într-o comună răsărită şi cu oameni gospodari din judeţul Argeş.

Soacra nefiind acasă şi punând preţ pe noră cam cât pe o ceapă degerată ori ceva mai puţin, nu-şi bătuse capul să lase mâncare făcută.

La o vreme, înghesuită de foame, duduia pleacă prin sat să cumpere nişte ouă. Vede un ţăran într-o curte şi îl întreabă pisicos:

– OUĂ DE ŢĂRAN aveţi?

-Avem, duduie!

-Şi cum le daţi?

-Cu tot cu p*lă!

Şoc şi groază. Izbucneşte în plâns şi aleargă la casa soacrei să-i povestească de neobrăzarea ţăranului.

Între timp, ajunge şi soacra acasă împreună cu o mătuşă. Leşinată de plâns, mimoza noastră povesteşte păţania şi mătuşa apucă o sapă să se răfuiască cu vecinul pentru grozava ofensă.

Pe drum, bătrână nu-şi poate stăpâni mirarea că moş Sava, un tip de ispravă şi cu gura cam cusută a dat-o de gard, apoi îi încolţeşte o idee: Ia mai zi fată odată ce i-ai cerut, că moş Sava nu-i de-ăia!

– OUĂ DE ŢĂRAN aveţi?- aşa l-am întrebat politicos, şi el a zis că are…

-Zău, şi ce-ai mai zis?

-Am întrebat politicos… CUM LE DAŢI?

-Auzi fată, ia hai înapoi acasă, că mă cert cu rumânul de pomană! Aşa întrebare, aşa răspuns!

Ne întâlnim cu fătuca înlăcrimată în Bucureşti şi mergem la o terasă. Cu lacrimi de crocodil îşi termină de povestit  întâmplarea şi cât studiem meniurile, hop lângă noi chelnerul:

-Cu ce vă servesc?

Soţul meu cere o ceafă, eu iau un şniţel, vine şi rândul ei şi spune cu gingăşie:

-Eu mă gândeam la  ficăţei de păsărică!

-Duduie, gândeşte-te la ficăţeii de la păsărica ta cât vrei! De perverse sunt acrit!

Mie să-mi comanzi din meniu: ceafă, şniţel sau vită la tavă!