Niţă se întorcea amărât de la târg. Ţaţele îşi luaseră toate basmale cu flori turceşti şi lui baremi o mână de roşcove nu se-nduraseră să-i ia. Ele, belferiţele, erau cocoţate-n căruţă iar pe el îl lăsaseră pe jos. Mergea sleit de sete, târşindu-şi picioarele după căruţă, ca un câine ţigănesc.
De! Ţaţele aveau de discutat sicrete! Să-şi zică de gagicii cu care s-au hlizit ca prostele prin târg!
Dar cel mai tare-l enerva că Continuă lectura
Doina Popescu Brăila 