Dilema mea


La câte-s strâmbe-n ţara asta, acţiunea romanelor mele mele este plasată ceva mai la vest, ca să mă concentrez pe acţiune şi să n-ajung să-njur guvernul, multinaţionalele şi băncile.

De câţiva ani buni nu mai urmăresc nici jurnalele de ştiri, în ultimii doi-trei ani mulţumindu-mă cu Discovery şi National Geographic. Anul trecut, pe 4 aprilie, supărată că şi posturile preferate dau reluări, consumându-mi timpul inutil, profitând că pe mama o lăsaseră bateriile la tensiometru, am scos bateriile de la telecomandă şi am închis definitiv capitolul tv, evitând ştirile pe cât posibil chiar şi pe bloguri.

Sigur, tragedia de la Smolensk a străbătut zidurile casei mele cu pereţi de 80 iar în altă zi, pe când mă pregăteam de o plimbare în Grădina Mare, rugbistul zice ” înapoi nevastă, că vine noru’!”

Norul, gheţarul, vulcanul m-am prins până la urmă că nu-i banc, chiar dacă la început aşa părea.

Dar ieri, aflându-mă într-un birou, o ştire m-a lovit din plin: în Liban un violator şi omorâtor de copii egiptean a fost linşat de mulţime! 

Cum noi trăim într-o ţară în care victima n-are niciun drept şi orice proces este permutabil la Craiova unde se găseşte compasiune nemăsurată pentru bestii, ştirea m-a făcut să gândesc că justiţia românească are uneori doar rolul de a da certificate de bună purtare unor ticăloşi, ori măcar şansa s-o şteargă la umbră, pe alte coclauri. Am dat un zece libanezilor!

Şi după asta am mai prins o ştire stupefiantă: new-york-ezii, din lipsă acută de spaţiu îşi depozitează pantofii în cămările goale şi hainele în cuptoarele pe care nu le mai utilizează din cauza crizei. Ştirea a avut şi înregistrare video şi un mic interviu, totuşi mi s-a părut ruptă dintr-un film prost.

Astăzi, când soţul meu mă anunţă că s-a hotărât majorarea impozitului de la 16% la 20% şi a tva-ului de la 19 la 25% după ce reprezentantul FMI asigurase într-un interviu de dimineaţă că nu vor fi majorări de impozite, mă întreb dacă ştirea cu new-york-ezii nu e de fapt o manipulare de presă ca să ni se pară că oricât de rău ar fi, de fapt ne este încă bine!

Şi apropo! Cu ani în urmă mi-am adus un seif din Austria dar n-am agonisit nimic să bag în el şi-l ţin nefolosit. Să-mi bag eşarfele în el ori şosetele? 

   

EMINESCU ARE TOATE RĂSPUNSURILE


M-a necăjit cineva cu o obrăznicie în formă continuată şi mă întrebam dacă are rost sau nu să fac o postare pe această temă.
Pentru cine a înţeles greşit, mai spun o dată că rostul blogurilor mele este să-mi promovez romanele şi proza afurisită şi să ţin legătura cu cititorii mei la modul elegant.
Sunt foooarte măritată, nu bloggeresc ca să-mi treacă cine ştie ce plictiseli din căsnicie şi am 41 de ani.
Internetul este plin de prospături, fetele de 21 de ani râncezesc pe HI5 în aşteptarea unui agaţament.
Îmi place umorul de calitate dar nu şi promiscuitatea.
Am găsit pe blogul lui Tibi Glossa lui Eminescu şi mi-am dat nişte răspunsuri.

Dom’ Profesor sare calul


Prin ’92 veneam de la Sinaia cu un Ww Transporter. La volan un mare artist în materie de şoferie, prietenul meu, dom’ Profesor.
Ajungând la borcanul din apropierea Ploieştiului, trei maşini de poliţie dintre care una chiar cu girofarul pornit şi o mare desfăşurare de forţe. Pe dubla continuă un poliţist.
Dom’ Profesor i-a dubla între caucioace spre stupefacţia poliţistului care, evident, ne opreşte:
-Domnule, ori nu eşti normal? Vrei să spui că nu m-ai văzut aici ?
-Sigur că te-am văzut! Am vrut să-ţi testez vigilenţa!- zice râzând dom’ Profesor.
Poliţistul îi cere permisul, talonul şi asigurarea, începe procesul-verbal şi îi cere şi buletinul.  Îi dă procesul verbal la semnat, îi taie chitanţă(pe vremea aia poliţistul avea chitanţier la purtător) şi îi înapoiază actele. Dom’ Profesor, culant, la amenda de 500 de lei îi mai dă 500.
-Ia să mănânci şi tu nişte mici!
Poliţistului îi sclipesc ochii şi bagă banii în buzunar, bucuros de chilipir.
Din buletin cade o carte de vizită şi, galant, poliţistul se apleacă să o ridice. La aşa şpagă, era firesc.
Poliţistul înţepeneşte: cartea de vizită era a şefului tehnicului pe ţară de la interne.
– Îl cunoaşteţi pe gealul Icsulescu?
-Da! E naşul meu!
-Ia-ţi dom’le actele şi banii înapoi de-aci, că mă laşi fără pâine!
Dom’ Profesor râde şi apasă acceleraţia.
Spre stupefacţia celor zece poliţişti împrăştiaţi pe şosea, noi accelerăm şi poliţistul alergă după noi cu banii întinşi.
Ce-a fost asta, Profesore?
-M-am distrat şi eu puţin…

În 2009, în plină criză, dom’Profesor a plecat să șofeze pe autostrăzile cerului.

GOOGLE MĂ IA LA MIŞTO-UP DATE


În postarea GOOGLE CEL MAI BUN PRIETEN AL OMULUI mă minunam că Google identifică pagina mea ca fiind în franceză sau portugheză. Acum, conaşul Google recidivează:

Această pagină este în engleză. Doriţi ca bara de instrumente Google să o traducă?

Părerea mea că Google o face pe prostul. Cum îi zicea Vanghelie? Goagle? Goagăl? Zii, Vanghelie, că şi el ne zice nouă!

Ca în fiecare dimineaţa, Google mi-a pregătit o nouă farsă: Google slovacă. Plasez şi poza asta ca să vă minunaţi şi voi.

pagină Engleză

pagină Engleză

SALVAREA LEULUI


Un şoricel cu lăbuţa rănită, răpus de foame se uita cu jind la un coş cu fructe dar, mica infirmitate nu-i permitea să ajungă în coş. Cu ultimele puteri, rugă un leu să îl pună în coş.

-Leule, salvează-mă! Ajută-mă să ajung în coş ca să mă pot hrăni, că te voi ajuta şi eu într-o zi.

Leul îl privi ironic pe neînsemnatul şoricel, totuşi, pentru că nu era deranjul prea mare, urcă pe şoricel în coş şi plecă la treburile lui.

Într-o zi, leul se prinse într-o capcană de liane şi după câteva ore de zbatere în care se încurcă şi mai rău, începu să ragă deznădăjduit.

Şoricelul trecu prin zonă şi văzu necazul leului. Îi roase lianele şi îl slobozi.

Deci, dragii mei, nu există pe lume prieten neînsemnat!  Că îţi salvează viaţa sau îţi spune doar o vorbă de încurajare, un prieten, este întotdeauna un dar!

DOMNIA ŞI PROSTIA


Eram în Olanda, într-o vineri după-amiază, la reprezentanţa Renault din Amersfoort. Inginerul cu maşină frumos bricolată SERVICEMAN RENAULT 24/24 îi explica soţului meu că nu se pricepe să ne repare maşina în garanţie, ne ieşea fum de la butucul volanului dar, să închiriem contra cost o maşină că marţi sau miercuri vine specialistul de la Valenciennes şi se repară.

Mă duc la raionul de închirieri şi pic pe spate: 29,99 euro pe zi cea mai ieftină maşină, un Clio. Adică la 5-6 zile până recuperam maşina mă ducea spre 180 de euro, plus cheltuielile cu hotelul. În Olanda hotelurile sunt piperate şi nu prea au moteluri de autostradă. Dacă până a venit criza în Franţa, Austria şi Germania erau hoteluri civilizate între 30 şi 50 de euro, în Olanda greu găseai sub 180.  Cum făceam Turul Europei şi eram de 30 de zile pe drum, banii trebuiau cheltuiţi cu chibzuială fiindcă mai aveam încă 20 de zile de hălăduit în străinătăţuri.

Un american închiriază un Clio, plăteşte cu card-ul pe trei zile, le spune că-s hoţi şi preţul este excesiv, îşi ia cheile şi actele şi urcă în maşina indicată.

În zece secunde, iese din maşină ţipând. Gândesc că ori a găsit un şarpe ori s-a electrocutat.

Se adună rapid personalul şi toată lumea vrea să afle ce-a păţit. Nu ne putem lămuri fiindcă tipul înjură, dă din mâini şi arată îngrozit spre maşină.

Un tip important, în costum elegant cere tuturor să meargă la locurile lor de muncă şi încearcă să-l calmeze pe american. Un alt tip vine cu o sticlă de Cola şi o oferă americanului traumatizat, alţi doi verifică maşina buclucaşă.

Olandezii vorbesc curent engleza, dar americanul repeta ceva nervos şi neinteligibil.

La un moment dat, tipul în costum se luminează la faţă şi se întoarce spre noi:

-N-are cutie automată!- zice el râzând.

Americanul plângea.

Singura maşină cu transmisie automată era un Velsatis. Plăteşte diferenţa de la 29,99 euro la 109,99 euro şi pleacă amărât.

Cică domnia şi prostia se plăteşte.

Părerea mea este că americanul a plătit numai pentru prostie…

Noi ne-am cazat la hotelul Naarden la 17 km de Amsterdam şi eu i-am spus soţului meu că am păţit la Dacie ceva similar cu vreo zece ani în urmă şi era de la blocul de lumini. A scos blocul de lumini, l-a şters de vaselină şi la băgat la loc.

Se pare că defecţiunea era remediată.

Morala: fetelor, măritaţi-vă cu români, că sunt capabili să schimbe şi vitezele la maşină, mai amestecă şi-n mămăligă şi vă mai schimbă şi o priză sau un bloc de lumini.

Asta ca să rămân numai în segmentul pragmatic.

Bonus, vă fac copii frumoşi şi olimpici!

OCHELARII LUI JAMES BOND


Eram studentă şi încercam să-i fac surorii mele mai mici o reţetă de ochelari. Bugetul îmi impunea restricţii şi toate ramele aveau preţuri piperate. Singura ramă de care mă puteam apropia era neagră. Simțindu-mi ezitarea, vânzătoarea mă încurajează negustoreşte:

-Este un model robust şi bine vândut, domnişoară!  Sir Roger Moore, care-l joacă pe SFÂNTUL şi pe JAMES BOND, tot modelul ăsta-l poartă. Dă un aer bărbătesc…

-Eu vreau o ramă pentru o fetiţă fragilă, de 12 anişori…

-Atunci, chiar de ăştia are nevoie: să devină impunătoare!

Nu că m-ar fi convins aburelile ei dar, atâţia bani aveam şi am luat ochelarii lui SFÂNTUL. În familie disperare mare: drăcoşii de copii, strigau sora mea ochelarista şi aragaz cu patru ochi. Necăjită, mama s-a dus la şcoală să vorbească cu diriginta, o profesoară de biologie foarte de treabă, care fusese şi profesoara mea.

-Ei, asta-i bună!- zice uimită doamna dirigintă. Doar pentru atâta vă faceţi sânge rău? Vedeţi-vă de treabă! Mie dracii ăştia-mi zic SCROAFA!

ATENŢIE! TUPEU FĂRĂ LIMITĂ!


Biroul meu este într-o intersecţie importantă. Într-o zi, cu doi ani în urmă, apare în peisaj un tânăr vânzător de ziare cu un defect vizibil la picior.
 Impresionat, soţul meu hotărăşte să cumpere ziarul de la puşti, chit că citeam presa gratis pe net.
Mă instruieşte corespunzător:
-Vezi că ziarul este 0.9 bani. Băiatul nu cerşeşte, nu fură. Bravo, lui că munceşte! Să-i dai de fiecare dată ceva în plus.
 Zilnic, timp de un an, aproape doi, ori eu ori soţul meu cumpăram ziarul de la băiat. Circulând separat uneori chiar îl cumpăram amândoi, fiindcă dacă venea la maşină îmi imaginam că l-a scăpat pe soţul meu şi cumpăram eu. Ajungând în birou vedeam surprinsă că sunt două ziare dar, asta e…
Dacă nu găseam loc de parcare în zonă şi nu treceam prin raza lui de acţiune ca să ne intersectăm, puştiul orientat venea el în firmă.
Dar, simţeam permanent o adversitate din partea vânzătorului până când într-o zi îmi spune mârâit:
-De ce-mi dai numai doi lei pe ziar, şeful îmi dă cinci!
-Cât costă ziarul ăsta, de fapt?
-0.9 dar, şefu’ îmi dă cinci lei, tu de ce dai numai doi? Mai decartează 3 lei, ca să rămânem prieteni!
-Este alegerea lui, aşa cum este şi alegerea mea să-ţi dau doi lei! Şi cu prietenii este altă poveste, prietenia nu-i pe bani!- îi răspund eu surprinsă şi închid geamul la maşină.
Îi povestesc soţului meu întâmplarea şi destul de încruntat îmi spune:
-Am şi eu ceva dubii cu băiatul ăsta. Este adevărat că îi dau cinci lei şi cotizez lunar cu 150 ron la bugetul lui dar am vrut să-l ajut…
-Dar, simt că ceva nu-ţi pică bine!
-Da, ieri dimineaţă i-am văzut telefonul mobil… Am căzut în cap! 24 milioane la liber, 18 la abonament! Şi dacă l-a luat de la hoţi, tot a dat 12-15 milioane pe el. Eu nu-mi permit aşa ceva, iar el avea două!
Mai trece un timp şi venind la birou îl găsesc pe soţul meu, supărat-Dunăre.
-Ce-i dragule?
-A fost pe aici vânzătorul de ziare…
-Şi? A ridicat tariful cumva? Nici cu cinci nu-i mai ajunge?
-Stai să vezi! Vine cu ziarul şi mă caut de bani. Nu aveam decât o hârtie de 2 milioane. Zic, treci peste vreo oră, că n-am mărunt! El îşi ia ziarul şi dă să plece. Zic: poţi să laşi ziarul şi vii mai târziu după bani! Da’ el răspunde obraznic:
-Auzi şefu’, mă iei de tâmpit să las marfa pe datorie? Eu n-am încredere nici în tata, darămite în voi ăştia care ba daţi cinci lei, ba daţi doi după cum vi să scoală!
-Băiete! Să nu mai calci niciodată pe aici şi să treci pe trotuarul celălalt cânt mă vezi! De azi-nainte citesc presa pe net, ca şi până acum, de fapt! Dispari!
Cu tupeu maxim, îndividul a continuat să vină la maşina mea chiar dacă l-am refuzat de fiecare dată, apoi, după câteva zile a dispărut din peisaj.
Uitasem povestea lui, aşa cum încerc să uit toate jegurile dar, ieri individul a reapărut în intersecţie. S-a îndreptat plin de speranţă spre maşina mea. I-am făcut semn că nu mă interesează şi m-a privit cu duşmănie.
Eram cu o cunoştinţă în maşină şi i-am relatat întâmplarea.
 Amica mea a ascultat cu interes şi mi-a spus, sfârşită de compasiune, că ea mă ştie ca pe o fată de treabă şi că speră că îi voi spune că l-am iertat pe individ şi că voi cumpăra iarăşi ziare de la el.
Eu consider că şi eu şi soţul meu am procedat corect renunţând să mai contribui la bunăstarea arogantului vânzător de ziare.
Voi ce părere aveţi ?

DESPRE IPOCRIZIA PROFESORULUI IUBĂREŢ…


Prin anii ’80, un profesor seduce o elevă de clasa a XII-a şi ghinion sau culmea neglijenţei o lasă însărcinată.  Ca să nu fie exclus din partid şi din învăţământ se căsătoreşte cu ea dar, nu o mai lasă să se înscrie la facultate  din două motive. Unul era că avea copil mic de crescut şi celălalt că nu prezenta încredere: doar era curvă dovedită, nu se măritase fată măre căci…  se culcase cu un profesor!

Importantul profesor trăieşte toată viaţa cu gustul amar că are o nevastă fără facultate, deci sub rangul lui, iar pe stradă el merge cu băiatul în faţă şi nevasta la doi metri în spate ca o fiinţă inferioară, nu? 

Cum, nu? Că doar n-are facultate şi mai e şi curvă pe deasupra!

Hai , să trăieşti profesore şi să treci repede la islamism ca să-ţi găseşti scăparea!

Că dacă oamenii au fost fraieri sau indiferenţi şi nu au dat cu pietre în tine, la judecata de apoi ţi-o iei! Ai un loc rezervat în primul rând la cazanul cu catran! 

Multă căldură, prietene şi belşug de cărbuni! Că dacă-ţi zic arde-te-ar focul de la obraz apare o întrebare… CARE OBRAZ?

VIAŢĂ DE BOIER


CE POŢI SĂ FACI CU BANII ŞI CU VIAŢA TA DACĂ EŞTI BOGAT SAU INDECENT DE BOGAT?

PĂI, SĂ VEDEM CE FAC BOGAŢII MIORITICI, ASFALTICII ŞI BEIZADELELE LOR:

ÎŞI IAU IARBĂ PE SĂTURATE…  OR FI NEAM DE RUMEGĂTOARE!

ÎŞI IAU POŞETE DE 5000 DE EURO… OR FI NEAM DE TRAISTĂ!

FAC SEX ORAL ÎN RESTAURANTE…POATE-S PAPĂ LAPTE ŞI SE mai TERMINĂ LĂPTICUL!

Comportamentul penibil şi deplasat al unor indivizi indecent de bogaţi, abonaţi cronici ai contractelor cu statul este bine-cunoscut din presă.

Voi relata în câteva cuvinte cum îşi petreceau timpul bogaţii României, înainte de deschiderea cafenelelor din Dorobanţi.

Astăzi, prinţesa  Catherine Olympia Caradja.

Născută Ecaterina Olimpia Kretzulescu, descendentă a ficei marelui domnitor Constantin Brâncoveanu, a venit pe lume la 28 ianuarie 1893. A avut o copilărie dramatică fiind răpită de mică  de tatăl ei şi închisă într-o mănăstire în străinătate. Anii copilăriei s-au scurs între Anglia, Franţa, Belgia şi România, vorbind cinci limbi străine. Şi-a dedicat viaţa acţiunilor filantropice.

Căsătorită cu prinţul Constantin Caradja, descendent al unei cunoscute familii fanariote, în timpul primului război mondial a lucrat ca voluntar, îngrijind bolnavii de tifos, îmbolnăvindu-se şi ea de această boală.

După război, a activat în cadrul unui lanţ de orfelinate Saint Catherine’s Crib, continuând munca mamei ei, în folosul a peste 3000 de copii.  Viaţa n- a cruţat-o şi din trei fete, două au murit, rămânând în viaţă doar Alexandra, fetiţa cea mică.

 S-a opus în mod public apropierii României de Germania nazistă.  În intervalul 1943-1944, peste 1000 de piloţi americani doborâţi în timpul bombardamentelor de pe Valea Prahovei au fost îngrijiţi pe proprietăţile ei, fiind supranumită ÎNGERUL de la PLOIEŞTI.

Pilotul american Richard W. Britt, salvat prin eforturile prinţesei a scris o carte prin care a descris aventura românească şi şi-a exprimat recunoştinţa pentru îngerul salvator.

Calvarul comunist a prins-o în ţară cu toate mizeriile  şi constrângerile cunoscute şi în 1952, sprijinită de serviciile secrete franceze şi de fiica ei Alexandra, stabilită la Paris fuge la Viena cu o barcă pe Dunăre într-o aventură de 8 săptămâni.

Scăpată din iadul comunist, a ţinut prelegeri despre realităţile comuniste, a dat interviuri la radio şi, neobosită s-a dedicat  copiilor orfani.

Stabilită în State, a reîntâlnit peste 500 de piloţi pe care îi salvase în România şi începând din 1972 a fost sărbătorită anual de aceştia. Meritele sale extraordinare, de care în România nu se discută niciodată, au fost recompensate cu  Medalia de Onoare George Washington.

După Revoluţie s-a întors în ţară şi a murit la 26 mai 1993 la vârsta de 100 de ani.  Serviciul religios a avut loc la biserica ctitorită de familia sa, Biserica Kreţulescu.

The princess and the P.O.W. : the true story of Princess Catherine Caradja and Richard W. Britt by Richard W. Britt

AM FOST PÂNĂ LA CAPĂTUL LUMII!!!


Era primăvara lui ’89. Pe la cinci dimineaţa, un zgâriat abia ghicit în uşa de la cămin mă trezi din somnul fără griji al studenţiei. Cu toate lipsurile şi povârnişurile, îmi ziceam senină: la asta o să mă gândesc la sfârşitul facultăţii.

Am deschis imediat. Motanul zâmbea poznaş cu un rucsac gol, portocaliu, cu cadru de aluminiu în spate:

-Mergi cu mine până la capătul lumii?

-Îmi ia un minut să mă îmbrac!-zic şi mă desprind agilă din îmbrăţişarea lui. Nu se luminase bine. Rucsacul gol mă făcea curioasă dar, nu vroiam să tulbur vraja.  Iubirea îmi era de-ajuns…

 Am oprit la fabrica de pâine din Regie, el a cumpărat 20 de pâini, apoi am plecat spre gară. Fără întrebări! Când iubeşti, o intuiţie specială îţi controlează şi vorbele şi tăcerile ca celălalt să se sincronizeze cu bătăile inimii tale.

 Am urcat într-un tren personal şi după un timp Motanul a mustăcit:

-Chiar nu vrei să-ţi spun unde mergem?

-Dar, mi-ai spus deja: mergem la capătul lumii!

 M-a îmbrăţişat şi mi-a şoptit fericit: să nu mă părăseşti niciodată! 

 Am coborât într-o haltă ştiută de el şi ca să nu spulber vraja, am evitat să mă uit după panoul indicator pe care era înscris numele.

 Am abandonat drumul spre sat şi fără grabă, pentru prima oară în viaţă am intrat într-un câmp de maci.

 Cărarea era cât să mergem în şir indian şi beţia macilor părea fără sfârşit. Cerul strident de senin se lipea la orizont de verdele ierbii sufocate de maci.

 La un moment dat am intrat într-o grădină, apoi am ajuns într-o vie proaspăt săpată cu pământ negru, lipicios, întors de un hârleţ grăbit. 

 -Rămâi aici!- mi-a spus blând şi a plecat cu paşi grăbiţi spre casa care se ghicea prin verdele crud de mai. Un cireş ademenitor se vedea în direcţia în care plecase dar, mie deja îmi era dor de el.

S-a întors repede cu rucsacul uşor, semn că lepădase pâinile. Era mâhnit.

 -Am vrut să-ţi fac o surpriză, să-ţi pun la urechi cercei de cireşe de la bunicul dar, aşa cum am bănuit, ura părinţilor mei pentru tine a ajuns şi aici.

Bătrânul mi-a spus că cireşile sunt ciupite de vrăbii şi nu m-a lăsat să culeg dar, mătuşa mi-a dat o bucată de brânză şi o sticlă de vin roşu. Am păstrat şi o pâine…

 -Luăm cireşe de la Matache!- nu te necăji. Zmulge câteva fire din răsadul de ceapă şi hai să facem un picnic. Doar am venit până la capătul lumii ca să fim fericiţi!

De câte ori suntem la petreceri sau la nunţi cu mese pline, îmbelşugate mă întreb dacă în faţa belşugului sunt mai fericită decât atunci, în vie, la picnicul cu pâine, brânză, ceapă şi un vin roşu.

În seara aceasta, sărbătorind Sfântul ION, înconjuraţi numai de prieteni vechi şi buni ca vinul de soi ales, pe masa plină de bunătăţi am văzut platoul cu brânză, ceapă, slănină albă şi am căutat vinul roşu din ochi.

Motanul torcea mulţumit lângă mine. Am mâncat pe îndelete brânză şi ceapă şi am băut vin roşu.

 Mi-am dat seama că printre prieteni adevăraţi şi cu cele două fete superbe lângă noi şi brânza şi vinul au gustul la fel de bun ca atunci în vie, în vecinătatea câmpului de maci de la capătul lumii!

EXISTĂ O POLIŢIE SECRETĂ CARE CENZUREAZĂ INTERNETUL? BĂNCILE AU HACKERI ÎN SOLDĂ?


ÎN NOAPTEA DE REVELION AM SCRIS ARTICOLUL  „CRIZA SE TERMINĂ ÎN 2010! DAR LĂCOMIA BĂNCILOR?

ÎN CÂTEVA ORE AU FOST RUPTE TOATE LINKURILE DINTRE ARTICOL ŞI TAG-URI, PRACTIC ARTICOLUL A DISPĂRUT DE PE WEB, RĂMÂNÂND IZOLAT DOAR PE BLOGUL MEU.

DAR, CĂ SUBIECTUL ESTE DUREROS PENTRU ÎNTREAGA NAŢIUNE SE VEDE CLAR DIN FAPTUL CĂ, AŞA IZOLAT, ARTICOLUL  A AVUT AUDIENŢĂ MAXIMĂ  PRINTRE CEI CARE AU CĂUTAT ALTE BUNĂTĂŢI PE BLOGUL MEU ŞI, N-AU FOST PUŢINI.

ARTICOLUL NU CONŢINE NICI ATAC LA PERSOANĂ, NU ARE NICI TERMENI INJURIOŞI ŞI REFUZ SĂ CRED CĂ A FOST CENZURAT DE WORDPRESS, ATÂTA TIMP CÂT POLITICILE WP RECOMANDĂ REZOLVAREA DIRECTĂ ÎNTRE BLOGGER ŞI PARTEA LEZATĂ SAU INTERVENŢIA ÎN COMENTARII.

ATUNCI, RĂMÂNE O SINGURĂ CONCLUZIE: NIŞTE HACKERI, ÎN SOLDA CUI OARE? – MI-AU ATACAT BLOGUL ŞI AU RUPT LINK-URILE SPRE TAG-URI. DACĂ CINEVA ARE DUBII, POATE INTRA PE LINK-UL https://doinapopescu.wordpress.com/2010/01/01/in-2010-se-termina-criza-dar-lacomia-bancilor/ ŞI POATE DA CLICK PE TOATE TAG-URILE. TOATE SUNT MOARTE!

ESTE CIUDAT CĂ ÎN ŢARA ASTA POŢI SĂ-ŢI SPUI PĂREREA DESPRE PREŞEDINTE ŞI DESPRE CEI CE RESPIRĂ ÎN JURUL SĂU DAR, EŞTI CENZURAT CÂND EŞTI ÎNŞELAT DE O BANCĂ ŞI ÎŢI SPUI PĂREREA.

ÎN ARTICOLUL DIN 19 OCTOMBRIE 2009 DIN EVZ.RO CE BĂNCI SUNT CAMPIOANE LA PROCESE AVEM URMĂTORELE INFORMAŢII:

„Anul 2009 are toate şansele să intre în istoria financiară a României ca anul cu cele mai multe procese deschise de bănci împotriva datornicilor.Faţă de 2008, numărul dosarelor este de peste două ori mai mare, iar diferenţa creşte dacă facem comparaţia cu oricare dintre anii anteriori, din 1996 încoace.Astfel, nu mai puţin de 12.961 de dosare noi au fost iniţiate de cele mai „implicate juridic” opt instituţii de credit locale doar în primele şase luni ale acestui an, scrie revista „Capital”. Campioana absolută pe 2009 este Banca Transilvania, care a deschis în intervalul analizat 4.376 de dosare. Aceasta este urmată de BRD, cu 3.494 de procese, Raiffeisen Bank – 1.716, UniCredit Ţiriac – 1.335, BCR – 793, Citibank – 642, Alpha Bank – 414 procese şi ING, cu 191.

Din cele 68.152 de dosare adunate din 1996, peste 40.000 sunt judecate în instanţele din Bucureşti. Pe locurile următoare se află Cluj, Constanţa şi Timiş. La celălalt pol se situează judeţele Giurgiu, Tulcea şi Teleorman.”

DECI, DIN PESTE 16000 DE DOSARE ÎN CARE DACĂ S-A MERS PE ACEEAŞI REŢETĂ CA LA MINE, BANCA ÎŞI ARATĂ MUŞCHII FĂRĂ ALT TEMEI DECÂT DORINŢA DE A FACE PROFIT CHIAR DIN PROPRIILE ABUZURI ŞI ÎNCĂLCĂRI DE CONTRACTE.

DECI DIN PESTE 16000 DE DOSARE PE BLOG-URI ŞI FURUM-URI GĂSEŞTI… NIMIC! M-AM ÎNTREBAT MEREU DE CE ROMÂNII TAC ŞI ÎNGHIT, DE CE SE LASĂ FURAŢI ŞI BATJOCORIŢI ŞI NU PROTESTEAZĂ DECÂT FIRAV PE ICI PE COLO. RĂSPUNSUL ESTE SIMPLU!

SĂ FIE  OARE ADEVĂRAT ZVONUL , CĂ UNELE BĂNCI AU PROPRII RECUPERATORI ŞI PROPRII HACKERI?

POVESTEA MEA ÎNCEPE PRIN IANUARIE 2008 CÂND MULT IUBITUL ŞI STIMATUL DOMN ROBERT REKKERS, MANAGERUL DE MARE SUCCES AL BĂNCII TRANSILVANIA, ÎNSOŢIT DE DIRECTORUL SUCURSALEI LOCALE  A VIZITAT ORAŞUL BRĂILA CĂUTÂND LOCAŢII DE MARE VAD PENTRU NOI AGENŢII.

GHINION! SPAŢIUL MEU ÎN CARE SUNT PROPRIETARĂ ŞI AM VADUL BĂTĂTORIT DE VREO 12 ANI I-A PICAT CU TRONC.

CE-I DREPT, DE CÂTEVA LUNI MĂ CURTA ŞI BRD DAR, NU RENUNŢI LA UN VAD BUN FORMAT CU CHELTUIELI DE RECLAMĂ ŞI ATÂTA TIMP CA SĂ DISPARI DE PE PIAŢĂ. DE ALTFEL, INTERSECŢIA NOASTRĂ, CALEA GALAŢI COLŢ CU DOROBANŢI, PRINTRE CELE MAI ATRACTIVE DIN ORAŞ ERA ÎN MOD CURIOS SINGURA ÎN CARE NU ERAU BĂNCI. ASTA FIINDCĂ NIMENI NU SE PUTEA LIPSI DE PROPRIA AFACERE CA SĂ-ŞI IA BOCCELUŢA ÎN SPINARE!

AŞA CĂ DOMNUL DIRECTOR AL SUCURSALEI BRĂILA, FLORIN CONSTANTIN M-A VIZITAT SĂ-MI EXPLICE CĂ DOMNUL REKKERS VREA SPAŢIUL ŞI CĂ NIMENI NU-L REFUZĂ PE DOMNUL REKKERS! BUNĂ ZIUA AI DAT, BELEA ŢI-AI CĂPĂTAT!

DUPĂ CE VOI TERMINA HECTARUL DE DOCUMENTE DE SCANAT LE VOI POSTA PE BLOG. VEŢI CONSTATA DUPĂ PARCURGEREA TUTUROR DOCUMENTELOR CĂ DIRECTORI IMPORTANŢI CONSPIRĂ PENTRU DISTRUGEREA UNEI FIRME MICI CU UN SINGUR SCOP: PROFIT!

DUPĂ INTERVENŢIA ASUPRA BLOGULUI MĂ POT AŞTEPTA LA ORICE. DOSARUL COMPLET ÎL AM ÎN DEPOZIT LA UN NOTAR. AVIZ AMATORILOR!

SAGA LUNGĂ A ACESTEI AFACERI M-A CONVINS CĂ PLANETA ESTE POPULATĂ DE DOUĂ SPECII: OAMENI ŞI BANCHERI!

DOAR CĂ, CEI DIN URMĂ, DATORITĂ CARACTERULUI INCOMPLET NU-ŞI RESPECTĂ NICI CONTRACTELE, NICI CUVÂNTUL DE ONOARE.

CARE CUVÂNT? CARE ONOARE?- MĂ ÎNTREBA RÂZÂND CHIAR DIRECTORUL DE BANCĂ PENTRU CARE CUVÂNTUL DE ONOARE ESTE DOAR UN TIC VERBAL.

ÎN CONDIŢIILE ÎN CARE CONTRACTELE SUNT SCRISE DE EI ŞI ÎN INTERESUL LOR ŞI NU MODIFICĂ NICIO VIRGULĂ CA SĂ MIMEZE MĂCAR O NEGOCIERE!.

VOI REVENI CU AMĂNUNTE.

PENTRU CEI MINŢIŢI ŞI ÎNŞELAŢI DE BĂNCI AŞTEPT ÎN CONTINUARE POVEŞTILE VOASTRE PE e-mailul comisiazurich@yahoo.com

HAIDEŢI SĂ LUPTĂM CU AROGANŢA BĂNCILOR!

 

AMINTIRI DIN BABILON


 Eram studentă, proaspăt căsătorită, cazată în Babilon (căminul B din Grozăveşti).

 Nişte amici mai bine situaţi financiar şi cu alt nivel de pretenţii legat de confort s-au mutat în oraş la un apartament închiriat gata mobilat.

         Cu un cadou de casă nouă am sunat la uşă.

         Gazdele, amabile ne-au tratat cu nişte corăbioare direct dintr-o cutie de pantofi primită din provincie de la părinţi. Ne-au expus toate motivele dezertării lor şi libertăţile nebănuite pe care le au în noua locuinţă şi spre o corectă înţelegere ne-au servit şi o mostră.

         -Camera este atât de spaţioasă., că uite, am loc să mă rotesc şi să închid lumina cu piciorul. În secunda următoare, după o figură stângace de karate, carcasa întrerupătorului era pe jos. Intervine şi nevasta cu mândrie:

         -Uite, toate întrerupătoarele le-a fărâmat dar, acum îi iese din prima! Şi lambadarul şi cuierul tot el le-a rezolvat! Poate vreţi şi nişte combot de vişini.

         -Nu se supără proprietarul că-i fărâmaţi casa?-întreb eu uimită şi fără chef de compot.

         -Ei, bravos! Cine-l mai primeşte? Am schimbat ambele încuietori din prima zi, zice el important şi apoi scuipă într-o vază. Scuze, am trecut pe Karelia şi îmi vine mereu să scuip!

         -De la Carpaţi-ul de Sfântu’ Gheorghe nu te-am auzit să te plângi?- zice soţul meu subţire.

         -Eram un amărât de căminist! Acum am apartament. Se numeşte evoluţie dar, cât stai în cămin eşti plafonat, n-ai cum să înţelegi!

         Asta este:  dacă n-ai şapte ani de-acasă, nu ţi-i dă nimeni!

         Dincolo de mitocănia efemerului nostru amic am învăţat o lecţie importantă: să am grijă pe cine primesc în casa mea dar, mai ales, pe cine primesc în sufletul meu.

           

ELVEŢIA-secretul bunăstării


Continuă lectura

NU ŞTIE BĂRBATUL(MEU), CE ŞTIE TOT SATUL!


Am sărbătorit cele zece zile vechime de când sunt posesoare de blog şi cum era oarecum firesc, l-am anunţat şi pe iubitul meu consort, că până la urmă tot afla din gura lumii…  Că nu degeaba se spune: nu ştie bărbatul, ce ştie tot satul!

Curios, la birou, printre multe angarale, să-i pice bine de sfârşit de an, intră pe net şi citeşte blogul nevestii.

Căpiat de producţiile ce-i defilau inaintea ochilor se hotărăşte să mă sune:

-Ascultă, nevastă! Era vorba că ai făcut un blog pentru promovarea romanelor tale dar, îţi dai cu părerea despre chestii domestice şi văd că dai şi din casă! Am înghiţit toate întâmplările pe care le povesteşti la tot mapamondul dar, eu n-am habar de nimic din toate astea! Parcă ne spuneam tot unul la altul! Mie de ce nu mi-ai povestit niciodată? Başca că sunt toate expirate. Nostalgii de bloc, când noi stăm deja de şase ani la casă!

Şi altă gogoriţă! Tu eşti cea care ţi-ai rupt piciorul şi pe blog ai scris că eu mi-am rupt piciorul! Şi bazaconia cu dusul la Câmpina ce-i? Că pe mine nu m-ai dus la Câmpina!

Nedumerirea şi supărarea lui erau în crescendo în timp ce eu mă aşteptam la nişte  laude pentru blogurile mele muncite.  Ascultam fără cuvinte, apoi am înţeles!

-Motănel, mută-ţi urgent mustăţile pe wordpress şi pe blogspot, că precis ai nimerit la cealaltă Doina Popescu la hotnews. Acum, la câţi Popeşti a lasat Dumnezeu, drăguţul pe pământ, nici nu mă mir prea tare. Noroc că s-au născut Bulă, Bulică şi Bulişor, că nici în bancuri nu mai aveai loc de alde Popescu!

Sărbători fericite la toţi Popeştii, la toţi bloggerii şi cititorii de bloguri!

Dacă aţi zâmbit citind articolele mele sau fragmentele de roman, vă aştept şi la anul viitor!

Nu fiţi îngrijoraţi pentru 2012!

Poate cetăţeanul mayaş care calcula şi elabora calendarul a şters-o subit pe lumea cealaltă, fără să aibă timp să-şi termine opera. Şi nu uitaţi: ziua bună începe cu un zâmbet!   BUN VENIT, 2010!!!

DE CE E GREU SĂ TE MĂRIŢI


Fragment din romanul FERICIRE LA PREȚ REDUS

ISBN 978-606-92308-5-5

Dacă ne gândim la excedentul feminin de pe planetă, am răspuns deja la întrebare şi discuţia este închisă!

  Să fie oare, atât de simplu?

  Nicio abordare legată de femei nu este prea simplă.

    Dacă întrebi un bărbat, rişti să primeşti răspunsuri încifrate, care să-i mascheze propria dilemă legată de sexul aşa-zis frumos sau de propriile angoase.

    Ce spune trubadurul?

Femei femei, e plina lumea de nebune, 
Cine v-a adus pe lume, cine oare v-a facut?
Bărbați bărbați, e plină lumea de pansați,
De supărați si de-ncordați…

  Interesant este să vedem ce motive au găsit femeile pentru a se eschiva de măritiş…

   Întâlnind o colegă de liceu, sărită de 35 de ani şi nemăritată, mi-a răspuns scurt că multe femei rămân nemăritate fiindcă au un simţ estetic bine dezvoltat.

 Suspectând-o că trişează, i-am amintit că am văzut-o  în compania  unor masculi remarcabili.

   Şi-a păstrat calmul.

   A admis că am dreptate pe undeva, dar a avut parte numai de frumoşi dar săraci, bine situaţi dar însuraţi şi… destui masculi drăgălaşi, bazaţi pe portofel dar cărora le miroseau picioarele!

    Părerea Crenguţei, nemăritată până la 29 de ani:

      –Gelu? Amărâtul n-avea nici cojoc!

    Nicu? Nici nu vreau să-mi amintesc! M-a lăsat în drum şi a intrat să urineze în tufiş.

     Traian? S-a scobit  în nas în faţa părinţilor  mei!

      Sotir? Un zgârcit! Dumnezeule! M-a plimbat tot oraşul şi nu mi-a dat un suc!

      Pavel? O să fiu sinceră: era atât de bogat că nu m-am mai uitat la amănunte! M-am botezat urgent pe rit vechi, la biserica lipovenească şi niciodată nu îmi lipsesc icrele negre la micul  dejun. Mişto!

    Teo:

    Căsnicia bătrânilor mei de tot rahatul m-a speriat atât de tare, încât am hotărât din start să nu mă mărit niciodată. Dar, pe la 29 de ani, îmi era imposibil s-o mai suport pe maman. Dintr-o dată am înţeles:  singura soluţie rezonabilă, să-mi capăt libertatea, fără vărsare de sânge, era măritişul.  Am zis, am făcut! M-am măritat imediat şi, cum o nuntă nu mi s-a părut suficient, am făcut două: una pentru neamurile ortodoxe ale soacră-mi, cealaltă, sâmbăta următoare, cu papistaşii maică-mi, ca să-i împac pe toţi nebunii! Evident, două nunţi au fost prea mult pentru limita mea de suportabilitate, aşa că am intrat în căznicie[1] cu capsa pusă!

      La început mi s-a părut grozav de important să fiu puţin… măritată.

    Am făcut doi copii, apoi am divorţat. Statutul de femeie măritată nu mă mai satisfăcea! Trecusem la etapa următoare: era esenţial să fiu fericită!

   Miky a fost fatală din liceu! Am rămas surprinsă să o întâlnesc nemăritată la 36 de ani.

   Dar avea argumente serioase:

   –Mi-am dorit un bărbat care să dea din coate, să răzbească în viaţă. Am cunoscut destui bărbaţi frumoşi şi interesanţi dar am luat viteză de fiecare dată, fiindcă am avut baftă doar de tipi capabili doar să dea din… pleoape la televizor!

    Adesea fetele se plâng de ce nu le-au dat bărbaţii:

    Nu mi-a adus mărţişor!

    Nu mi-a adus flori!

    M-a plimbat tot oraşul pe jos şi nu mi-a dat o îngheţată!

   Nu mi-a dat telefon de ziua mea!

   Dar când ei dau, ele sunt tot nemulţumite! Cum, ce dau?

  Bătăi de cap, mâncărimi, palme peste ochi, copii în burţi, papucii…       

  Şi, totuşi, părerea generală este că vinovate sunt tot ele, femeile!

       De ce ?…

       De orice!

       Probleme?

       Cherchez la femme!

   Nu mai încercaţi să daţi tot răul din lume pe femei! Statistic, procentul de bărbaţi ucişi de soţii sau de amante este nesemnificativ.

   Bărbaţii au fost, de-a lungul istoriei, decimaţi în războaie  şi, trebuie să recunoaşteţi cinstit: nu toate  războaiele au fost pornite de femei!

   Dar, trebuie să admit că atunci când au făcut-o, n-a mai rămas piatră pe piatră! Vezi… Războiul Troiei!

   Dar, nu vă amăgiţi, dragii mei!

   Femeia a fost doar pretextul! Adevăratul motiv au fost bogaţiile Troiei! Papa Homer a vrut să dea o notă eroică şi romantică poveştii, praf în ochi pentru a distrage atenţia lumii de la marele jaf!

   Împăratul Traian nici nu s-a deranjat măcar să inventeze pretexte: poate îi lipsea rafinamentul lui Homer sau poate că falimentul imperiului bătea la uşă! Ori, poate, mult mai plauzibil, fiindcă îi plăceau băieţii, nu i-a trecut prin cap să se încurce cu poveşti gen Paris şi Elena !

   La şcoală, pe vremuri, o profesoară stupidă, nu-i dau numele ca să n-o fac vedetă, ne vorbea despre Traian-eroul civilizator!

  Nu! Traian n-a fost erou, ci distrugătorul civilizaţiei geto-dace şi cel care a jefuit aurul şi argintul Daciei. Şi pentru că acum aveau cu ce, Traian a decretat scutiri de impozite la Roma și 123 de zile de petreceri neîntrerupte.

     Au luat romanii peste o tonă şi jumătate de aur şi peste trei tone de argint, dar n-au reuşit să ia toate comorile, astfel că a mai rămas destul şi pentru jaful austro-ungar dar şi pentru Gabriel Resource, motanul care pofteşte caşcavalul de la Roşia Montana!

    Traian a distrus piatră cu piatră cetăţile şi templele dacilor! A ucis şi a luat sute de mii de suflete în robie. Raportat la nivelul populaţiei de atunci şi a întregului imperiu, urgia romană poate fi comparabilă cu victimele lui Hitler. Dar, miopie a istoriei, ticăloșie ori neglijenţă, uzurpatorul Traian are busturi în toată România! Sigur, ne mai răzbună dragii de porumbei…

   Revenind la tema noastră: de ce ne mărităm mai greu? În fond chiar nu sunt calificată să abordez această temă. M-am măritat în prima lună de facultate. Cum? Cam la o oră după ce mi-am întâlnit ursitul! De unde am ştiut că este el? Eu n-am fost prea sigură, intenţionam să mai copilăresc dar, el n-a avut niciun dubiu şi m-a cerut imediat!

     Soacră-mea a zis aprig: Nu! Nici peste cadavrul meu!

     Dar se vede treaba că atunci când vrea Dumnezeu, nici cadavrul soacrei nu contează!

      Ce-i drept, după ce am cunoscut-o pe soacră-mea, cel mai crâncen exemplar de soacră de pe planetă, mi-am zis: Hitler, Stalin, Traian? Nişte cotei!

 

[1][1] Axiomă-Orice căsnicie își pierde s-ul în favoarea z-ului după consumarea lingurii de miere.

 

Traian Băsescu şi Elena Udrea în top


Având un blog nou-nouţ, după o săptămână de blogărit am intrat în statisticile fiecărui articol ca să punctez preferinţele cititorilor. În top POVESTEA RĂDUCANULUI la egalitate cu micul dialog CONTABILA ŞI MARINARUL. POVESTEA RĂDUCANULUI nu a fost o surpriză pentru mine fiindcă, deşi cu mare întârziere, Răducanu îţi merită rolul de june prim al României. Nu a avut mediatizarea lui Terente sau a lui Don Juan dar, nu este cu nimic mai prejos şi internetul îi va oferi atenţia cuvenită. CONTABILA ŞI MARINARUL ar putea fi considerat banc dacă nu ar fi un dialog real, totuşi l-a bătut în rating pe DOMNUL GEORGESCU ŞI KAFKA şi pe DOMNUL GEORGESCU ŞI CUTREMURUL, ceea ce, sincer, m-a uimit.

Am privit graficele pe îndelete, de mai multe ori şi apoi am înţeles: prietenul meu, marinarul a fost confundat cu primul marinar al ţării iar contabila cu proaspăta ministresă, blonda oficială a României.

Nu domnilor! Pentru cine nu ştie, Elena Udrea nu este contabilă! Elena Udrea este avocată! Tocmai ca să nu generez astfel de confuzii, la mai multe fragmente umoristice am schimbat numele astfel că OPERA ŞI MARINARUL s-a modificat în OPERA şi APROZARUL!  Şi totuşi am comis-o!

Să blogăriţi bine!

De REVELION închideţi televizoarele!


Între bucuria că se încheie cel mai apăsător an din ultimii 20 şi teama pentru ziua de mâine, vom petrece Revelion 2010.

Dacă vreau să mă gândesc la ceva ce mi-a făcut plăcere în epoca întunecată, îmi rămâne chipul drag al educatoarei mele, doamna Apostolache, de care mi-e dor şi după 35 de ani la fiecare 15 septembrie şi la fiecare vacanţă de iarnă.  Şi, binenţeles… revelioanele. Minunatele emisiuni de revelion în care, în scheciuri pritocite şi meşteşugite Stela Popescu şi Arşinel ocoleau ce ocoleau regimul şi până la urmă tot îi mai înfigeau nişte bolduri în ureche. Revelion ’78 fără Toma Caragiu şi Revelion ’84 fără Nea Mărin şi Nichita Stănescu au fost singurele în care bucuria nu mi-a fost întreagă. Revelioanele maneliste anunţate de televiziunile comerciale anul acesta, ca şi în anii trecuţi m-au dezamăgit, pentru a câta oară?

Mă întreb dacă percepţia valorii şi simţul ridicolului a amorţit la toţi acesti realizatori de programe sau criza economică, bat-o vina, dictează şi aici.

La mulţi ani, doamnei Stela Popescu! Vă iubim!

ABUZURILE DEMOCRAŢIEI: ARESTAREA LUI VALENTIN, NICU ŞI ZOE CEAUŞESCU


Răspuns la provocarea de pe TOATE BLOGURILE.ro

PROVOCARE: Te-ai gândit vreodată că ceea ce scrii pe blog s-ar putea întoarce împotriva ta?

Istoria este rotundă şi se dă de-a rostogolul. În istoria României moderne dictatura şi democraţia au alternat zdrobind zeci de destine. Cât rău a făcut dictatura carlistă şi apoi comunistă este cunoscut.

Gheorghiu Dej şi Ceauşescu au i-au băgat cu uşurinţă pe oponenţii politici în puşcării fiindcă ei însuşi fuseseră în repetate rânduri în puşcării şi aşa li se părea firesc. Cât sânge şi ce valuri de lacrimi au însemnat firescul lor nu vom ştii niciodată cu exactitate dar, gândiţi-vă bine la cât vă necăjeşte o amendă de parcare şi cutremuraţi-vă!

Milioane de oameni şi-au pierdut rostul şi viaţa, scoşi în miez de noapte din casele lor, azvârliţi în puşcării sau mutaţi în D.O., domiciliu obligatoriu în Bărăgan. Gândiţi-vă la disperarea ţăranilor cărora li s-a luat pământul în C.A.P. şi la soarta celor care au avut curajul să se opună deschis colectivizării.

Sigur, este aproape o axiomă să vorbeşti de abuzuri şi suprimare de libertăţi în dictatură. Dar în democraţie? Pentru că sistemele, faptele, deciziile înseamnă oameni. Nici democraţia nu a fost lipsită de abuzuri.

Cel mai elocvent exemplu de abuz în democraţie îl reprezintă arestarea lui VALENTIN, ZOE ŞI NICU CEAUŞESCU. Părinţii mănâncă aguridă şi copiilor li se sterpezesc dinţii!

La fel de nedreaptă, eronată, inutilă şi cicatrizantă este arestarea lui Ştefan Andrei sau Corneliu Mănescu. A avea opinii poate deveni o erezie dacă libertatea cuvântului şi libertatea de opinie va mai dispărea vreodată din această ţară şi, din nefericire, istoria a arătat că se poate. Pentru cine nu înţelege, nu faptul că avem aere condiţionate şi cuptoare cu microunde definesc bunăstarea unui popor, ci confortul de a putea spune ce gândeşti liber şi neîngrădit, având ca singură cenzură bunul simţ şi, evident, buna cunoaştere a subiectului despre care îţi dai cu părerea.

Scriind pe acest blog, m-am gândit că opiniile mele pot fii deranjante dar, mi-am asumat. Întotdeauna se găsesc indivizi cu interese obscure, deranjaţi că albu-i alb şi negrul-negru. Oamenii care acţionează în zona gri şi sunt mai caciorâţi la caracter se vor simţi atacaţi şi vor riposta: la vedere sau pe la spate!

Şi dacă vocea va fi înlocuită cu şoapta şi toleranţa cu îndârjirea, vai nouă şi copiilor acestei ţări!

ÎNTRE EUROPA LIBERĂ ŞI COLUMNA LUI TRAIAN


 

         O cetate antică, unică în lume prin lungimea ei -2 mile- este scufundată în lungul litoralului în dreptul Mangaliei. Suma necesară proiectului de investigare şi introducere în circuitul turistic prin realizarea unui muzeu subacvatic, respectiv plasarea unor pereţi de sticlă paraleli cu străzile pavate ale cetăţii scufundate ar costa 180.000 de euro. Continuă lectura