CASĂ DE VÂNZARE-SATANA BONUS!


Personaj sinistru al copilăriei mele, baba Dobriţa se detaşează net între persoanele negre-n cerul gurii pe care am avut nenorocul să le cunosc în viaţa mea.

După moartea moşului, baba Dobriţa a poftit să se mute la oraş pentru un trai domnesc. Vânzând casa, s-a mutat pe rând la toate cele patru fete ale sale dar, caracter urât de ambele părţi-nu s-a înţeles cu niciuna- şi, după dese păruieli şi strigături de genul mi-aţi mâncat banii pe casă, curcile, găinile şi raţele leşeşti, într-o dimineaţă pe la şase jumătate, ne-am trezit cu baba la poartă, plângând pe o ladă verde de zestre, în care-şi ţinea albiturile de-nmormântare.

Mama şi-a făcut milă de dracu’ şi-a primit-o în casă.

Câte zile fripte poate face o satană de soacră în casa nurorii când se vede pe cai mari ar fi multe de povestit.

Dar mie, ca şi copil îmi mânca sufletul.

Mă lăsa să mă joc pe săturate şi când mă apucam de teme, hop pe capul meu:

-Fugi să cumperi pâine. În secunda asta să te duci!

Mamaie, termin exerciţiul de scris şi, în douăzeci de minute, mă duc!

-A, aşa vine vorba? Nu mai am nevoie! Mă duc eu cu ciolanele astea roase de romatism, da-i spun lu’ tac-tu că eşti o puturoasă. Şi pleca la pâine.

Cum intra papaşa pe poartă, baba ieşea la raport şi-i spunea că m-a învăţat mama să nu o ajut la cumpărături şi… dă-i minciuni.

La început, papaşa râdea şi-o trimetea la culcare : babă urâtă şi rea, iar îţi pute-n casa nor-tii?

Mai târziu, când s-au înteţit amorurile cu fătuci iubitoare de portofel, fiindcă nu cred nici în ruptul capului că de la chelie i se trăgea şarmul lui papaşa-un pitic gen Băsescu-poveştile Satanei, cu înflorituri şi ghiocei s-au potrivit pe cheful lui de scandal şi divorţul a fost gata.

Pentru că eram un copil de zece ani dar mă revoltau manipulările care îmi distrugeau familia, singurul mod în care m-am putut răcori a fost să scriu cu creta pe pereţii celor două camere puse la dispoziţia babei : SCORPIE şi SATANĂ. Şi, cum sunt harnică la scris precum mă vedeţi, n-am scris o dată ci de vreo zece ori fiecare cuvinţel.

După istericale şi reclamaţia cu strigături înaintată lui papaşa mă aşteptam la o fugăreală dar, a dat norocul peste mine.  Pe când mă pregăteam s-o iau la sănătoasa ca să-mi păstrez integritatea epidermei, papaşa, râzând în hohote,  i-a zis cam aşa:

-Babă urâtă şi rea, din gura ta sau ale secăturilor de alde sor-mea, nu te speli cu toată Dunărea! Foarte bine a făcut că a scris şi Satană şi Scorpie, că nici eu nu pot să mă hotărăsc care ţi se potriveşte mai bine dar, cred că merg amândouă!

Opărită şi fără susţinere, a luat baba Dobriţa o găleată de apă şi o perie de paie şi mi-a şters toată munculiţa!

Ce era de făcut?

Băboiul avea vreo 82-83 de ani şi ne ameninţa că o să trăiască 114, ca bunica ei.

O mică speranţă aveam, că baba trăgea nădejde să se mărite şi era în vorbe ba cu nişte moşi pe la coadă la gaz, ba cu alţii pe la biserică.

Şi, într-o zi, când eram pedepsită şi spălam îngreţoşată ciorapii lui papaşa, mi-a venit ideea ideilor!

Cu săpunul de casă am scris de alte zece ori şi Satană şi Scorpie. Pereţii casei erau doar tencuiţi şi aduşi din mală la drept, fără niciun finisaj şi săpunul a intrat în porii tencuielii definitiv.

Nu pot să vă povestesc cât necaz a fost pe băboi după isprava mea şi cum a muncit un an şi-o vară, zi de zi cu peria de paie dar, atâta noroc am avut şi eu, că pereţii nu s-au lăsat curăţaţi.

Papaşa s-a milostivit de ea şi, ca s-o cruţe de corvoada frecării pereţilor a dus-o la azil, că se pusese baba să-i ţină socoteala la gagici şi era cam de-a curmezişul în calea fericirii lui.

Baba Dobriţa, oleacă descântătoare în bobi şi apă ne-ncepută şi alte alea, aflase de la altă ghicitoare mai meşteră decât ea că v-a muri pe acelaşi pat cu feciorul ei cel mic.

Din cei 12 copii, papaşa era copilul cel mai mic şi baba toată viaţa avusese grijă să nu doarmă în acelaşi pat cu el sau în paturile în care dormea Prâslea.

De inimă rea, baba a murit în scurt timp la azil. Divorţul fiind terminat, casa a fost pusă în vânzare.

Familia care-a cumpărat casa la un preţ de chilipir, vrând-nevrând a primit bonus toate Scorpiile şi Satanele.

Cumpărătorul a trebuit să refacă tencuiala casei şi se pare că n-a fost bântuit.

Dar anii au trecut şi după divorţ papaşa ne-a abandonat total, întâlnindu-ne uneori pe la tribunal fiindcă se cam codea să plătească pensia alimentară pentru cei trei copii, adică eu şi surorile mele.

M-a căutat peste ani, disperat că s-a trezit escrocat de fata surorii lui, doctoriţa Constantin Ionelia, care a făcut un act de vânzare-cumpărare în fals cu complicitatea notăriţei Gaube, deposedându-l de casă.

Când papaşa a găsit actul fals a cerut sprijinul poliţiei şi procuraturii şi în urma anchetei, nepoata, alintată Neli, a promis, cu lacrimi de crocodil că-i returnează casa amiabil, după care, bătrânul a dispărut de la domiciliu.

După mai mulţi ani în care bănuiam că nepoata iubitoare de case l-a luat să-l îngrijească şi să-l ţină departe de urechi curioase, îmi văd o verişoară, nepoată a lui papaşa. trecând prin faţa firmei îmbrăcată în doliu.

O întreb cine i-a murit fiindcă, nu ne vizitam dar, aveam o sumă de rude comune. După ce se codeşte puţin, zice că vine de la înmormântarea lui papaşa dar să nu mă supăr, nu le-a dat voie Neli să mă anunţe pe mine şi pe surori, ca să nu se facă discuţii legate de casa mătrăşită.

Şi, pentru că era ziua surprizelor, îmi zice că Neli, în toţi aceşti ani îl dusese pe papaşa la… azil! Azilul de la Baldovinești unde o dusese și el pe Satana în 1982.

Scrisul sorţii, care obsedase pe baba Dobritza toată viaţa, că va muri în acelaşi pat cu feciorul cel mic s-a împlinit! Mamă şi Prâslea au murit în acelaşi pat: acelaşi pat de azil!

Proză afurisită citiţi şi pe http://doinapopescu.blogspot.com

INFRACTORII DIN CLOPOTNIŢĂ


Mătuşa mea, Tanti Dana, despot absolut în familie, spaima surorilor şi coşmarul nepoţilor, avea un imens succes la masculi cu funcţie şi portofel. Directori, medici, ştabi pe la partid, lideri de sindicat şi trei popi îşi disputau pe rând sau simultan palmaresul ei.

Eu eram iute de picior şi veşnic în alertă. Scăpam cu fuga, dar mă necăjeam destul că-mi rupea cărţile şi caietele în accesele ei de furie, când combinaţiile din scutece nu-i ieşeau pe pofta inimii.

Papaşa uita mereu să ne trimită pensia alimentară. Din salariul mamei, în acord global, din care primea cam 70-80%, fiindcă nu era materie primă şi nu se făcea planul, erau mereu alte priorităţi decât dorinţele mele. Mereu tânjeam după ceva. În faţa casei mele era o grădină de vară unde se desfăşura Lotca de aur şi unde se ţineau toate spectacolele. Făceam economii dramatice şi mă duceam la majoritatea.

Într-o zi, stând la rând la casa de bilete şi tot socotindu-mi banii, că nu-mi ajungea cu un leu, vine la mine un domn grizonant, cu o voce blajină:

-Tu eşti nepoata doamnei Dana?

-Da.

-Oho, ai matricolă de Bălcescu! Bravo! Deci, eşti o deşteaptă! Ce foieşti banii ăia de juma’ de ceas?

-Cred că am pierdut un leu!

-Las’ că tot îţi rămân de-un profiterol!

-Mie de spectacol îmi trebuia…

-Hai, ia-ţi dulciuri de bănuţii ăia! Eu sunt directorul Robitu. Te prezint acum la plasatoare şi, chiar dacă nu sunt eu aici, spui că eşti nepoata mea şi intri fără bilet. A, şi să nu uit: când dă frigul, spectacolele se ţin la Clubul Progresul. Tot eu sunt şi acolo cu acelaşi personal.

Cu protecţia nesperată a unchiului Robitu am văzut toate spectacolele de la Arenă sau de la Club timp de vreo patru ani, adică de la 14 la 18 ani. Uite cum, din scutecele eternelor iubiri ale tartoriței de tanti Dana, mi se lărgea orizontul cultural!

La un spectacol de revistă, maestrul  Arşinel stătea la poarta Arenei şi verifica personal biletele. Am dat să plec dezamăgită, împreună cu surioara mea, dar unchiul Robitu ne-a interceptat şi ne-a dat o invitaţie, cum primeau VIP-urile.

Ajung la poartă şi maestru Arşinel studiază invitaţia:

-Asta-i pentru tac-tu, nu pentru tine! Cine-i tac-tu, mă?

Hopa! De fâstâceală, uitasem să mă uit pe invitaţie pe ce nume era trecut:

-Cine-i mă, tac-tu?- se burzuluieşte iar maestrul.

Maestre, copilul este sigur numai de mamă!– zic.

-Ce spui mă, acolo?- zice maestrul uluit.

-Ca să nu-mi dea pensie alimentară, papaşa zice că n-aş fi a lui, că nu semănăm decât la unghii şi-i prea puţin, ca să strice banii pe mine!  La proces chiar aşa a zis că am numai unghiile lui şi capul lui Manea Mănescu… Să-mi plătească Manea

Ofticat, Arșinel zice pe înalte:

-Aţi auzit? Copilu-i sigur numai de mamă!

La intervenţia unchiului Robitu am intrat.

Spectacolul a început şi nişte puradei de 5-6 anișori s-au cocoţat pe gard,  să caște gura. Maestrul a oprit spectacolul până balaoacheşii neplătitori au fost daţi jos de miliţieni. Cum Miliţia bătea mai tare ca vântul pe acea vreme, succesul operaţiunii a permis reluarea evenimentului în trei minute.

Spectacolul continuă şi-şi începe rolul maestrul Arşinel. Spumos, delicios, în vervă… Se opreşte brusc din rol:

-Rog tovarăşii miliţieni să verifice dacă cetăţenii din clopotniţă au cumpărat bilete! Continuăm spectacolul după rezolvarea problemei!

Peste drum de Arenă, lângă casa mea era  biserica lipovenească, iar in clopotniţă erau cocoţaţi trei copilaşi… Spectacolul a continuat abia după ce milițienii i-au dat jos pe micii infractori.