Cap de robot

M-am  prins demult că poliţiştii opresc mai des şoferiţele în trafic, aşa că de câte ori plec singură la volan pe distanţe lungi îmi trag o şapcă de baseball şi şmecheria ţine. Mă întorceam din delegaţie de la Bucureşti pe la trei dimineaţa. Scap de controale pe traseu şi la intrarea în oraşul meu mă opreşte vechea mea cunoştinţă, un poliţist scund, cam fără gât, căruia îi ziceam Cap de robot. Tipul era chiar băiat de treabă de felul lui. Opresc fără emoţii.

-Bă, ca să nu-ţi frig o amendă-n ceapa mă-sii, să le zici la şefi să-mi aducă o agendă! Asta s-a rupt, în ceapa mă-sii!- zice arătând o agendă ferfeniţă. Dacă nu-mi trimit, când îi prind îi fut! Se gândeşte puţin, apoi bate în retragere: bă, să nu le zici la boşi că le-am zis chestia aia, că-mi găsesc dracu’ beleau! Ai auzit? Ia scoate dreacu’ şeapca aia să-ţi văd mecla! Te ţin minte, să-ţi iau carnetul cu prima ocazie dacă mă torni!

Mă prind că nu m-a recunoscut şi scot şapca.

Cap de robot se pierde cu firea.

-Săru’ mâna, doamnă! Îmi vine să-mi mănânc agenda de ruşine! Puteţi să mă faceţi cum vă vine la gură! N-am nici un drept să mă supăr!

-Cap de robot!- zic eu.

-Cuuuum?

-Cap de robot! Gata! Am făcut unu’ la unu’!

-Cine-i Cap de robot?

-Tu!

-Doamnă, săru’ mâna! De mic mi-am dorit şi io o poreclă mişto da’ nu s-a lipit nimic până acum. Sunt mort după filmele cu roboţi! Să nu-mi mai ziceţi altfel decât Cap de robot! Săru’ mâna.

De atunci m-a salutat cu eleganţă fără să mă mai oprească niciodată. Dacă treceam destul de aproape de el striga jovial: Cap de robot vă salută! Săru’ mâna! Eram aşa, un fel de amici din viteza maşinii.

Dar, la un moment dat Cap de robot a dispărut.

Acum, cine ştie, la câţi au plecat prin străinătate sau în fosta Iugoslavie, nu era de mirare.

Într-o dimineaţă citeam ziarul pe o terasă cu o cafea în faţă. Ochii îmi cad pe un ferpar din care zâmbea jovial Cap de robot: se împlineau doi ani de când fusese ucis în timpul serviciului, călcat de un şofer beat. 

Am rămas fără aer. Mă durea în piept şi cafeaua devenise amară. Cap de robot chiar fusese o figură simpatică. Peste masă s-a aplecat un cunoscut:

-Ha, ha! Soarta! Un poliţist mort este cel mai bun poliţist! Bra-vo!

Am smucit ziarul şi cafeaua s-a vărsat pe pantalonii individului.

-Ai făcut-o intenţionat?- zise nevenindu-i să creadă.

-Soarta, amice! 

-Să nu-mi zici că-ţi plac poliţiştii?!

-Îmi plac toţi oamenii cu umor, cu bun simţ şi care ştiu să-şi asume greşelile! Fără să fie impecabil, Cap de robot a fost un tip!

-Aha, deci ai făcut-o intenţionat!- zise şi plecă ofticat.

Au trecut câţiva ani de atunci. Astăzi am stat la rând să cumpăr covrigi. În faţa mea, la două persoane, un tip care-a luat un şir întreg a întins doi covrigi  unui bătrân. Uite: să fie de sufletu’ lu tata şi a lui Cap de robot.  

Surprinsă, l-am privit cu atenţie: era tipul cu pantalonii pătaţi de cafea!  L-am tras de mânecă.

M-a privit trist: -Te-am înjurat toată ziua pentru pocinogul cu cafeaua. Seara mi-au picat iar ochii pe ziar şi l-am văzut bine pe Cap de robot.  Am fost colegi de bancă  în şcoala generală. Era un tip plin de umor şi un prieten de nădejde. Îmi dădea mereu să mă plimb cu bicicleta lui. Am pierdut legătura şi el şi habar n-aveam că s-a făcut poliţist. Pe terasă nu l-am recunoscut din cauza uniformei şi a căciulii. Îl visez mereu.

V-am mai văzut pe stradă dar mi-a fost ruşine să vă zic c-am fost măgar! Mi-aţi oferit o cafea pe cinste! Singura pe care n-o s-o uit toată viaţa!

Dom’ Profesor sare calul

Prin ’92 veneam de la Sinaia cu un Ww Transporter. La volan un mare artist în materie de şoferie, prietenul meu, dom’ Profesor.
Ajungând la borcanul din apropierea Ploieştiului, trei maşini de poliţie dintre care una chiar cu girofarul pornit şi o mare desfăşurare de forţe. Pe dubla continuă un poliţist.
Dom’ Profesor i-a dubla între caucioace spre stupefacţia poliţistului care, evident, ne opreşte:
-Domnule, ori nu eşti normal? Vrei să spui că nu m-ai văzut aici ?
-Sigur că te-am văzut! Am vrut să-ţi testez vigilenţa!- zice râzând dom’ Profesor.
Poliţistul îi cere permisul, talonul şi asigurarea, începe procesul-verbal şi îi cere şi buletinul.  Îi dă procesul verbal la semnat, îi taie chitanţă(pe vremea aia poliţistul avea chitanţier la purtător) şi îi înapoiază actele. Dom’ Profesor, culant, la amenda de 500 de lei îi mai dă 500.
-Ia să mănânci şi tu nişte mici!
Poliţistului îi sclipesc ochii şi bagă banii în buzunar, bucuros de chilipir.
Din buletin cade o carte de vizită şi, galant, poliţistul se apleacă să o ridice. La aşa şpagă, era firesc.
Poliţistul înţepeneşte: cartea de vizită era a şefului tehnicului pe ţară de la interne.
– Îl cunoaşteţi pe gealul Icsulescu?
-Da! E naşul meu!
-Ia-ţi dom’le actele şi banii înapoi de-aci, că mă laşi fără pâine!
Dom’ Profesor râde şi apasă acceleraţia.
Spre stupefacţia celor zece poliţişti împrăştiaţi pe şosea, noi accelerăm şi poliţistul alergă după noi cu banii întinşi.
Ce-a fost asta, Profesore?
-M-am distrat şi eu puţin…

În 2009, în plină criză, dom’Profesor a plecat să șofeze pe autostrăzile cerului.

AMENDA, BUCURIA MEA

Succesul la femei al tipilor în uniformă a fost îndelung testat şi cu rezultate previzibile. Ba că era vipuşca sexi, ba că leafa era suficient de mare ca să compenseze orice alte chestii mici cum ar fi: părul, perspicacitatea şi orice alte chestii care încep cu p…Vă mai amintiţi cât de sexi era pe vremuri creionul chimic purtat la ureche de miliţianul de la circulaţie? Nici fetele din familia mea nu au scăpat de fascinaţia unor umeri laţi şi frumos decoraţi de epoleţi. Ca să citiţi toată bârfa, apăsaţi aici.