Lansarea romanului Pisica cu papion

 

Lansarea romanului Pisica cu papion

La inițiativa domnului director Ilie Zanfir, joi, 3 aprilie 2014, ora 17, Biblioteca VA Urechia din Galați, sala Mihai Eminescu, găzduiește o seară literară brăileană moderată de domnul Theodor Parapiru.

La Salonul Axis Libri vor fi prezenți invitați de soi.

Se vor lansa și ceva cărți:  „Citadela de fier”, de Adrian Buzdugan; „Provincia Magna”, de Viorel Coman şi „Serata crăiţelor”, de Valentin Popa, etc

Mă duc și eu să le arăt pisica! Nu, nu pe acea mâță afurisită, Frederick cel Mare, motanul meu albastru de Rusia, ci le arăt ceva proză afurisită.

Pe scurt, eu eram acel etc două paragrafe mai sus: lansez romanul Pisica cu papion!

După Comisia Zurich, Dumnezeu era-n vacantă și Copilul Dunării, romanul Pisica cu papion continua saga ziaristului Bar din Ardei Iuți.

Bloggeri, dealeri de droguri, colecționari, popi, rechini imobiliari, judecători corupți, inocenți și ticăloși le încurcă ancheta celor doi copoi- comisarul Sultanu  și năzdrăvanul său subaltern, Bubuici.

Criticul literar Dem Bengescu, parintele Cutitaru și sexi_preoteasa condimenteaza actiunea si in acest roman.

Invitat special: actorul Florin Chirpac, directorul Teatrului de copii Cărăbuș din Brăila.

Cine are chef, timp și plăcere este așteptat cu drag!

Și cu prăjiturele, evident!

romanul Pisica cu papion

VICLENIA POPII

Un mocan veni din insulă la biserica din sat, la slujba de duminică şi,  aşezându-se în genunchi,  îi plesniră izmenele în fund, rămânând gol, păros, în văzul babelor. Între timp, babele-şi dădeau coate şi tinerele neveste chicoteau înveselite. Cum ciobanul era cam la mijlocul bisericii, cei din faţă nu înţelegeau ce se-ntâmplă şi erau atenţi la slujbă dar

SĂ NU TE IUBEŞTI CU POPI

Cu vreo 11 ani în urmă aveam un AUDI american frumuşel rău şi superaccesoritat, dar  piperat rău la întreţinere. Sătulă de facturile obraznice din service mă hotărăsc pentru o Nova pe injecţie. Găsesc un anunţ în ziar „vînd Dacia Nova nouă, 36 de milioane”.  Cum oficial era 39, mă bucur de chilipir şi mă duc să văd maşina. La volan un popă care-mi cam făcea ochi dulci. Ştiind că mătuşa mea, tanti Dana se iubeşte cu un popă ghiduş îl întreb cum îl cheamă. Intuisem bine, era năstruşnicul de popa Simon.

O Dacie Nova şoricie pe care zdrăngăneau toate tablele.

-Părinte dar în ziar scria că maşina-i nouă! Mai ai şi alta?

Îmi zâmbeşte frumos:

-Sigur că-i nouă! Uite cole-şa în bord: 8000 de kilometri!

-Părinte, kilometrajul nu funcţionează!

-Ei, cauţi pricină? Numai bunul Dumnezeu e perfect!

-Părinte, maşina asta are peste 100.000 de kilometri!

-Eu gândeam că femeile nu se pricep la maşini!

-Şi eu mă gândeam că un preot nu minte! Un preot minte, părinte Simon?

-Dacă trebuie, minte fata tatii!

-Păi cum vine asta părinte?

-Da’ preotul nu-i om? Omul  e supus greşelii! Da’ văd că ţie nu pot să-ţi vând maşina! Hai să mai stăm de vorbă!

-Părinte! Mie mie frică de Dumnezeu şi ţie de tanti Dana! Umblă sănătos!

Auzind de tanti Dana popa Simon demară cu scrâşnet de cauciucuri.

Nu trecu prea mult şi se pare că păcatele îl răpuseră pe simpaticul părinte atacându-i ficatul ori pancreasul, ori poate pe-amândouă. Tanti Dana zise sec:

-Aşa-i trebuie! A găsit ce-a căutat! Era popă, nu trebuia să se iubească!

 Se pare că mătuşa nu-i iertase popii desele trădări. Nu că ea ar fi fost uşă de biserică!

La o vreme poliţia investiga moartea violentă a mătuşii mele,tanti Dana. Ajungând anchete în ograda unui fost iubit, potentat al zilei, poliţia o lăsă cum a picat, adică o încadră superficial la sinucidere, chit că dispăruse tot aurul mătuşii şi se pare că din cheile găsite-n casă nu se potrivise niciuna la uşă.

Descoperindu-se cadavrul joi, sâmbătă aveam deja liber la înmormântare.

La poarta cimitirului fratele mai mare zise apăsat: Ei, a găsit ce-a căutat! Cu trei popi trebuia să se iubească?

Acum, printre lumea puţină venită la înmormântare pentru o clipă am avut inpresia că-l zăresc pe părintele Simon zâmbind şugubăţ. Evident, a fost o iluzie, părintele era demult oale şi ulcele!

Acum, la câtă lume cunoştea ea a fost de mirare că au venit atât de puţini. Sigur, majoritatea amanţilor ei erau cazaţi demult pe dincolo, iar cei ce mai trăiau aveau mai puţine libertăţi de mişcare de la paralizii, preinfarcturi şi alte mizerii ale bătrâneţii. Cei care nu veniseră nu erau musai mai buni decât ea dar aşa le plăcea să creadă.

Cei ce veniseră în schimb, nu veniseră musai de dragul ei ci mai degrabă să se convingă c-au scăpat de ea ori să nu piardă ocazia să mai prindă o bârfă cât de mică, fiindcă aşa succes cât avusese tanti Dana la bărbaţi cu funcţii şi la mărimile oraşului mai rar!

Pentru cine nu ştie cine-i tanti Dana vă invit să citiţi PUTEREA BLESTEMULUI şi POPA-I SEMN DE GHINION.

Războiul femeilor

Pe malul Siretului, la Cotu-Lung,  frumoasa satului era Ioana. Duminica la horă flăcăi de la Vameşu, Mihalea, Voineşti, Corbu ori de la Vădeni, veneau s-o horească pe Ioana, iar cei mai puţin îndrăzneţi, măcar să o privească şi să spere că vor fi băgaţi în seamă.

Dar zilele fericite ale Ioanei se cam isprăviseră. Pe aranjament îndelung chibzuit de familii, frate-su, Ilie, brunet chipeş cu trup svelt dar vânjos, ochi negri, arzători, mustaţă meşteşugit tăiată pe chipul alb, spălat adesea cu spumă de lapte cald, proaspăt muls, aduse de la Latinu pe Mihaica.

Veselă fără pereche, cu mersul drept, cu ţâţele la lună, Mihaica deveni clar Regina Horelor, uzurpând spontan titlul purtat de Ioana şi aducând acesteia mare amărăciune.

Acum, între fete şi neveste nu prea se putea face comparaţie, căci nevestele odată legate cu basmaua, deja le trecea făina prin traistă şi nu mai erau în competiţie.

Dar tocmai asta-i stătea Ioanei pe suflet, şi…