În clasa a II-a am citit Căpitan de cursă lungă de Theodor Constantin. Cei doi protagoniști- spionii Ingrid și Șuncărică m-au cucerit. Deși aveam doar opt ani am hotărât că voi avea o fată cu ochi superbi cu numele de Ingrid. La vârsta la care fetele adormeau cu chipeșii lor colegi de clasă în gând, eu suspinam după James Bond. Rugbistul m-a cerut de nevastă după ce ne-am plimbat cam o oră. Probabil că instinctul meu a a cuplat imediat vitalitatea și ochii verzi ai chipeșului rugbist la vechea mea dorință sau poate a fost o chimie mai complicată numită dragoste la prima vedere. Așa s-a născut Ingrid apoi, la șase ani distanță Sabrina.
C., colegul meu de liceu crescut de bunică fiindcă tatăl său era cam ocupat fiind spion, mânca câte un ou în fiecare pauză, cinci pauze, timp de șase zile pe săptămână fiindcă pe atunci se învăța și sâmbăta. Deși la 30 de ouă pe săptămână avea toate șansele să se pricopsească cu o hepatită, C. a ajuns… spion.
N-a fost singurul din generația noastră, mai avem încă un coleg spion absolvent la mate fizică și altul de la mecanică. Un calcul simplu îmi spune că dacă dintr-un singur liceu dintr-o serie de 108 elevi trei au ajuns spioni, rezultă că am fost o generație performantă. Sau că densitatea de spioni pe metru pătrat este destul de mare în România. Sau că unii dintre spionii noștri sunt cam papagali și se desconspiră nevestelor, prietenilor din copilărie sau colegilor de cameră din facultate.
Domnul Mihai Răzvan Ungureanu spunea într-un interviu recent că spionii din noua generație nu mai sunt după prototipul lui James Bond, sportivi și scumpi dar că se delectează uitându-se la emisiunea Românii au talent. Mda, și eu care credeam că-i racolează numai din facultăți și ministere!
De astăzi șeful spionilor români a ajuns premier. Cred că-i mai simplu să fii spion decât premier în complicatul context european dar să sperăm că spionii români au talent.
Vor ajunge oare românii să-și boteze feciorii cu numele Mihai sau Răzvan?
Doina Popescu Brăila 