Inteligența comunicării

În ziua de astăzi se fac cursuri pentru orice: fericire, creșterea competitivității, dezvoltare personală, abilități de comunicare. Sunt situații în viață când sunt foarte utile aceste cursuri, mai ales în mediul de afaceri, sunt situații când evenimentele străzii îți cer să improvizezi.

Am trecut prin piata Concordiei să iau ficăței și pipote, fiindcă Ada, cheful nostru, și-a propus să testeze o tocăniță scoțiană.

O precupeață mi-a tăiat calea să-mi propună niște soc.

-Cinci lei punga, dau ieftin!

-Nu mă interesează, mulțumesc!

-Vă dau cu patru!

-Nu, mersi!

-Hai cu zece lei trei pungi!

-Bine, hai, fie!- cedez eu, de altfel mare consumatoare de socată și chimbirată.

La ieșirea din piață, în intersecție, trei bruneți tatuați, șeful și locotenenții, își târșeau șlapii cu lene, traversând aiurea. O șoferiță îi așteaptă răbdătoare dar șeful răspunde la mobil și tuciurii în maieuri, să li se vadă odioasele tatuaje, se opresc în mijlocul străzii încurcând circulația. Cinci mașini, două pe o parte a intersecției, trei pe strada perpendiculară, stăteau la cheremul indivizilor botezați catifelat  romi de un idiot care-a condus guvernul prin 1992.

Timpul trecea și indivizii se simțeau importanți blocând intersecția. Văzând că șoferul care avea prioritate așteaptă timorat ca indivizii să zboare din proprie inițiativă, șoferița trage maxim de volan să-i ocolească.

Unul dintre șlăpași o apostrofează gros:

-Mă calci,fă,  în p… mea?

Îi răspunde ferm și sonor:

-Dute-n p…da mă-ti!

Ca să te faci înțeles, trebuie să vorbești fiecăruia pe limba lui.

Un grup de curioși aștepta cu interes deznodământul de pe margine.

Șeful tatuaților închide telefonul, îl ia pe nervos de-o aripă și-l trage-n lateral:

-Las-o, mă, pe doamna să treacă! O salută pe șoferiță cu două degete la un cozoroc imaginar.

Din grupul curioșilor, un puști, probabil elev de liceu, exclamă cu entuziasm:

-Uite, asta numesc eu inteligența comunicării!

Ajung acasă și-mi etalez cumpărăturile.

Arăt cu mândrie socul:

-Cu ăsta am făcut o mare afacere! Am luat trei la zece lei!

-Serios?- zice Ada. Eu am luat cu un leu punga! Și era cam de trei ori cât pungulița ta!

Nu-s rea de pagubă și m-a amuzat abilitatea cu care m-a păcălit precupeața.

Dar, mă întreb câte generații trebuie să treacă până când organele de ordine și societatea vor lua atitudine în fața acestor indivizi care fac legea pe străzi. Uniforma unui polițist nu face doi bani în fața șlapilor și maieului din care ies șerpi, dragoni, stilete, și cruci irlandeze.

Nu recomand nimănui înjurăturile în rezolvarea unei dispute dar, trebuie să recunoaștem că și legea, în caz de legitimă apărare propune arme egale!

Popi şi preoţi

Mihaica era proaspătă şi veselă ca o dimineaţă de primăvară şi de isteaţă nu avea egal în toate satele din jur. Dar, cât i-a fost drăguţul plecat la armată, părinţii şi nenicii mai mari au măritat-o cu de-a sila cu Ilie, om harnic, avut, dar neguros. I s-a supus bărbatului cu inimă grea. Şi-a ţinut rangul casei şi-a ţesut, a copt şi-a frământat ridicând gospodărie pricopsită dar lipsită de veselie. Ilie punea ban peste ban şi cum auzea că se vindea pământ în sat, se şi înfăţişa la poarta respectivului cu bani potriviţi. Copiii s-au înşirat unul după altul şi a început lupta cu Ilie ca să le ia copilaşilor câte-o rochiţă de Paşti ori ciubote la Crăciun. Mihaica nu reuşea să-l  înduplece şi singura cale să-şi îmbrace copiii în haine noi era să ia din bani pe furiş. Dar când prindea Ilie de veste, îi rupea oasele! Alte femei în sat erau la fel de oropsite, ori mai rău şi, singura nădejde de mângâiere i-a fost la biserică. Dar preotul era bătrân şi zăcaş şi repede s-a petrecut la cele veşnice iar în sat a venit preot tânăr, muieratic şi fără vorbă socotită. Iar când se pornea la vreun parastas, nu-l mai ridicai de lângă butoiul de tulburel. Tare s-a mâhnit Mihaica întâlnind-o pe preoteasă la fântână cu ochii vineţi şi vorba bolovănită de plâns. Socotind câte nefăcute erau pe răbojul părintelui, încet-încet a rărit drumurile la biserică. Apoi au venit comuniştii în sat şi le-au luat animalele, caii, căruţa, boii şi plugurile la colectivă. Toţi puturoşii şi toţi golanii satului s-au dat cu comuniştii şi, purtându-se ca cei mai răi vătafi, le-au cerut şi pământurile la cooperativă. L-a întâlnit pe părinte pe uliţă şi s-a plâns, ca omul necăjit: -Ce ne facem părinte, ne iau tâlharii pământul şi ne aduc în sapă de lemn! Cică să-l dăm la colectivă! -Ba să-l daţi! De ce să nu-l daţi?! Ce ştiţi voi, cu mintea voastră proastă de ţărani? Partidul ştie mai bine! Ce, Mihaică, ţi s-a urât cu binele? Ţine-te clonţoasă, şi-o să-l vezi pe Ilie în puşcărie! -Ar fi trebuit să fii omul lui Dumnezeu părinte, dar eşti omul comuniştilor! De-aia n-ai frică de Dumnezeu! Până n-o trimite Dumnezeu un creştin adevărat să ţină sfintele slujbe, eu în biserică nu mai calc! N-a trecut mult şi satul a rămas încremenit: băiatul popii s-a înecat în Siret. Nimeni nu l-a mai văzut vreodată treaz pe popa Carp dar la aşa năpastă nici nu era de mirare. După o vreme a venit un alt preot în sat: privea numai pieziş şi era adunător foarte! Orice ai fi avut în mână îţi lua degrabă iar la botez ori îngropăciune se târguia să iasă la mare câştig! De găsea un cui ruginit în drum ori un ciob de sticlă colorată îl lua bucuros şi-l punea în desagă. Mihaica nu s-a împăcat cu relele deprinderi ale popii şi a rămas să se roage singură, în casă, la icoana Maicii Domnului. Ilie, cu barbă lungă, ca de patriarh, tot aştepta de la cer un semn: ori să-şi întoarcă Dumnezeu faţa către ţară şi să-i trăznească pe hoţii care-i luaseră pământul şi averea, ori să vină americanii şi să stârpească ciuma roşie! Într-o zi, Ilie s-a întors de la câmp, s-a aşezat ostenit pe prispă cu ochii la cer, cercetând după obicei să fie primul care vede avioanele americane de-or fi să vină:  i-a plesnit un vas de sânge la cap şi până în zori a murit! Mihaica i-a făcut toate cele după rânduială dar nu l-a plâns. A lăsat cuvânt greu copiilor şi nepoţilor ca atunci când i-o veni rândul, s-o îngroape în alt capăt de cimitir ori mai bine în alt sat, să nu care cumva s-o bage în acelaşi mormânt cu Ilie, ca măcar pe lumea cealaltă să-şi găsească liniştea!  La bătrâneţe preotul strângător a murit printre gunoaie într-o casă naţionalizată din centrul Brăilei, pe strada Goleşti. Casa era plină de cartoane, papuci desperechiaţi, cutii de conserve şi te miri ce alte stâlcituri fără nicio trebuinţă. Gunoiul adunat până la grindă a luat foc.  Pe Mihaica a luat-o fiica cea mare s-o îngrijească. Satul în care s-a mutat era mai aproape de oraş, mai nou, ridicat de comunişti, cu case din cărămidă şi cu oameni mai cuprinşi dar, nu avea biserică. Biserica era în satul vecin, hăt-departe, la vreo cinci kilometri. Cursa era suspendată fiindcă era criză de motorină şi autobuzele erau cu elevii ori militarii la câmp, la culesul recoltei, aşa că la bătrâneţile ei nu s-a dus niciodată la biserica din satul vecin. Doar vechea icoană a Maicii Domnului i-a fost aproape. Toamna următoare, chiar în ziua Naşterii Maicii Domnului, Mihaica s-a stins după o viaţă de-amar. Preotul, ştiind că-i din neam de oameni harnici, a vorbit frumos despre ea, poate ca să-i pună o pilă la Sfântul Petru şi, multe lucruri despre vrednicia ei chiar le-a brodit. Dar când a spus că această creştină nu a lipsit în nicio duminică de la biserică, s-a produs o foială printre cei prezenţi şi, babele, cele nelipsite de la toate slujbele, au început să murmure: -Hai, că prea le-nfloreşti, părinte! Mihaica, a trăit cu gândul că preotul este omul uns de Dumnezeu să păzească bunele rânduieli, să arate oamenilor calea în viaţă ca un bun învăţător, să povăţuiască şi să fie aproape. Spunea adesea că multe s-ar îndrepta în sat dacă ar veni un preot cumsecade. Să întâlneşti un preot bun este un mare noroc în viaţă şi o mare mângâiere. Dar, din păcate, sunt destui funcţionari care îşi acoperă viciile şi meschinăria sub o sutană, crezând că oamenii sunt proşti şi le acordă credit nelimitat. Ba, mai mult, îi pizmuiesc pe acei preoţi minunaţi, care au ajuns la inimile oamenilor, atacându-i ca nişte derbedei de rând. Că nu-i totuna un preot cu un popă! Nici viceversa!