Meditaţie pentru examen

Părinţii erau disperaţi. Deşi nu se hazardaseră către un liceu de elită, la care admiterea era dificilă şi, la sfatul dirigintei, se orientaseră către un liceu modest, Fănica picase şi risca să rămână neşcolarizată. În disperare de cauză, prin intermediul unei cunoştinţe apelară pentru meditaţii la doamna Dincă, profesoară de română în jur de 50 de ani, talentată, cunoscută pentru tact şi apropierea faţă de copii.

Cum nu era toantă, fata începu să prindă rostul gramaticii dar doamna profesoară avea o apăsare. În toate propoziţiile pe care le forma, Fănica făcea trimitere la cimitir.

-Fănica, te rog să formezi o propoziţie cu subiect şi predicat:

-Eu am fost în cimitir.

-Hai să mai încercăm una…

-Eu am fost cu Ionică în cimitir.

-Acum vreau să alcătuieşti o propoziţie folosind o enumeraţie:

-Am cumpărat biscuiţi, cola şi gumă de mestecat şi am fost cu Ionică în cimitir!

-Mda… Haide să vedem o propoziţie introdusă prin „şi”.

-Şi am fost cu Ionică în cimitir!

-Ştii… ai o gândire cam morbidă pentru vârsta ta. Ai 15 ani împliniţi?

-Nu, am 14…

-Cred că eşecul de la admitere te-a afectat. N-aş vrea să faci o prostie! Cred că ai nevoie de consiliere…

-De ce spuneţi asta?

-Pentru că în toate propoziţiile foloseşti cuvântul cimitir. Acest fapt mă determină să cred că te preocupă exagerat de mult.

-Sigur! Şi eu şi Ionică stăm cu părinţii! Singurul loc unde putem să ne-o punem e în cimitir!

Blestem cu repetiţie

Într-un cartier muncitoresc cu oameni săraci, deprins cu tonuri de maro şi gris, eleganţa ei nu putea trece neobservată. Tânăra profesoară cu ochi albaştri transformă rapid uimirea şi admiraţia părinţilor într-o simpatie caldă, le arătă copiilor că se poate învăţa şi fără teamă de nuia sau urecheală. Copii cunoscuseră preţul mâniei la ceilalţi profesori ce vedeau ca o Golgotă zilnică repartiţia la o şcoală mărginaşă, dintr-un cartier în care legea era făcută de Şulică şi gaşca lui. Şi cum să

OCHELARII LUI JAMES BOND

Eram studentă şi încercam să-i fac surorii mele mai mici o reţetă de ochelari. Bugetul îmi impunea restricţii şi toate ramele aveau preţuri piperate. Singura ramă de care mă puteam apropia era neagră. Simțindu-mi ezitarea, vânzătoarea mă încurajează negustoreşte: -Este un model robust şi bine vândut, domnişoară!  Sir Roger Moore, care-l joacă pe SFÂNTUL şi pe JAMES BOND, tot modelul ăsta-l poartă. Dă un aer bărbătesc… -Eu vreau o ramă pentru o fetiţă fragilă, de 12 anişori… -Atunci, chiar de ăştia are nevoie: să devină impunătoare! Nu că m-ar fi convins aburelile ei dar, atâţia bani aveam şi am luat ochelarii lui SFÂNTUL. În familie disperare mare: drăcoşii de copii, strigau sora mea ochelarista şi aragaz cu patru ochi. Necăjită, mama s-a dus la şcoală să vorbească cu diriginta, o profesoară de biologie foarte de treabă, care fusese şi profesoara mea. -Ei, asta-i bună!- zice uimită doamna dirigintă. Doar pentru atâta vă faceţi sânge rău? Vedeţi-vă de treabă! Mie dracii ăştia-mi zic SCROAFA!