SALAM CU SOIA


Am prins câţiva ani de comunism cu alimentările şi cofetăriile pline, cu produse de calitate frumos ambalate, cu reclame şi vitrine amenajate de vitrinieri specialişti. În copilăria mea, cofetăria era un loc al bucuriei: eclere, ciocolată, krantz erau produse excelente de care nu m-am săturat niciodată!

În cartier erau trei magazine Alimentara de dimensiunile unui Plus din ziua de azi: muşchi ţigănesc făcut la Brăila, parizer, cremwurşti şi polonez, toate produse de Popeşti-Leordeni, pate-ul de Constanţa şi muştarul de Tecuci toate de cea mai bună calitate.

Ca să nu mai vorbim de lichiorul cremă de ciocolată făcut la Zarea şi inegalabilii biscuiţi Tismana sau Poieni, traşi în ciocolată!

Apoi, după ’78 au început să lipsească zahărul şi uleiul şi încet- încet totul, cofetăriile şi-au pierdut produsele şi bucuria, alimentările mai aveau doar creveţi vietnamezi, conserve de peşte şi apă minerală Hebe.

În timpul facultăţii, cumpăram produse de Popeşti Leordeni şi pentru că mă omora mirosul îmbietor, uneori strecuram mâna în mapă şi până la cămin mâncam suta de grame de salam Victoria sau cei doi-trei cremwurşti.

Ce se-ntâmplă oameni buni?

Toate produsele înşirate mai sus sunt simple amintiri şi la acest moment, în ciuda supermarketurilor încărcate, nu găseşti produse la fel de gustoase.

Acum a dispărut practic şi noţiunea de cofetărie. Produsele fade de cofetărie-patiserie se cumpără în grabă din supermarket, cofetăriile contemporane îţi vând produsele pentru acasă, probabil de teamă că dacă le guşti în prăvălie le pui în cap la vânzătoare .

Ţara asta a pierdut farmecul cafenelelor dar şi bucuria cofetăriilor de altădată.

Ultimul ecler adevărat l-am mâncat în decembrie 2000,  produs de firma Ella din Brăila, ultima amandină adevărată am mâncat-o la Tulcea dar cofetăria s-a închis de vreo 4 ani lăsând locul unei bănci.

Şi după denaturarea reţetelor în comunism, după celebrul salam cu soia, a venit capitaslismul ăsta sh, cu MDM-ul , E-uri şi alte scârbăciuni.

Mă plimb pe lângă rafturi în „Carefură” şi nu mă pot hotărî să pun nimic în coş. Cumpăr muşchi file pe care nu-l mănâncă nici pisica!

M-am săturat de experimente şi dezamăgiri. Ambalaje excelente ascund produse îndoielnice. Voi face o rubrică permanentă cu ce produse mă oripileză şi mă dezamăgesc, dar şi cu produse pe care le găsesc excelente. Momentan nu-mi vine niciunul  excelent în minte!

Am scris acest articol, ca voi, cititorii mei să-mi scrieţi ce mărci de muşchi, pastramă, polonezi, cremvurşti şi orice produse de calitate cunoaşteţi. Şi musai dulciuri bune!

PS: L-am detestat pe Ceauşescu pentru obsesia înlocuitorilor şi primul lucru când am descins în Occident a fost să-mi caut adidaşi din piele. Am avut un şoc să constat că nu existau decât ştifturi din înlocuitori făcuţi în China, Korea, Vietnam. Am găsit cu greu nişte Reebook din piele făcuţi în Thailanda. În Germania, Austria, Belgia, Olanda, Franţa, n-am găsit  decât adidaşi produşi în Asia.

Ce-i drept, pentru măsuri bărbăteşti aveau câte ceva din piele dar, musai combinaţi.

Am constatat cu stupoare că Ceauşescu importase moda înlocuitorilor din Occident!