Romanul Fericire la pret redus


fericire la pret redus 3Aveam demult în minte romanul Fericire la preț redus dar tot nu-mi găseam timp să-l aștern pe hârtie. Pornind de la trei sau patru crochiuri din blog, scrise prin 2010, într-o zi de decembrie 2014 am mai schițat câte ceva.Pe 1, 7 si 9 ianuarie m-am mai învrednicit cu câteva pagini, la fel și pe 15 mai. Pe 23 mai, după o întâlnire explozivă cu cititorii, m-a apucat regretul că vine târgul Alba Transilvana și mă prinde cu cartea nescrisă, așa că am încins laptopul și… gata! M-am încadrat în timp să am cartea la târg. Însumate, toate zilele de truda au fost exact 12 pentru scris romanul+ o zi de corectură, adică 13, număr care-mi cam tulbură nopțile, dar ca să mă încurajez, am folosit și font de 13. Am îmbătrânit și pentru mine 12 este prea mic, 14 este indecent de mare.

Un calcul simplu îmi redă optimismul: 1+3+1+3=8

Așa da, opt este numarul meu norocos. Adunat la cele 20 de capitole, rezultă 28, un numar pe care-l iubesc.

Devenind flăcau de 14 ani, Nițică, eroul meu danubian din Copilul Dunării, mai face una nefacută si fuge spre Brăila, să-și scape bunătate de spinare de furia popii.

Mai jos, un fragment de roman în care am dezvoltat un crochiu din blog.

Stăncuța, comună bogată de pe malul Dunării era tot un zumzet.

Se făceau pregătiri pentru nunta becherului Bebe Cocoș cu Nuți Pastramageoaica. Se tocmiseră lăutari tocmai de la Craiova, poloboacele de vin fură aduse de la Odobești, cașul de la Țăcău, telemeaua cu negrilică de la Gulianca, porcii din Balta Brăilei.

Nițică[1] își lustruia ghetele copleșit de senzațional.

Bulgăroaica[2] lucra o bluziţă de mână pentru ţăţica.

Scormoni prin cutia rotundă, în care cumpărase cândva de la Brăilă biscuiţi, cutie din tablă colorată, în care ţinea degetarele, acele, nasturii şi diversele mărunţişuri necesare lucrului de mână şi, negăsind ce căuta, îl strigă pe Niţică. Acesta isprăvind lustruitul botinelor se prinsese în joc, în mijlocul uliței. Lăsă cu părere de rău fripta cu ceilalţi puşti şi se prezentă la geam:

Ghiaurule, să dai fuguţa la comperativă să-mi cumperi nişte copci! Uite, că n-am mărunţiş! Îţi dau un pol! Să nu te-mpingă păcatul să sminteşti vreo părăluţă pe acadele că-ţi rup fundu’! Într-o clipă să alergi şi să te întorci cu restul paralelor, că altfel nu mai ai zile bune cu mine! Te-nchid în beci în ziua nunții!

Temând grozava amenințare, copilul luă banii şi alergă spre cooperativă repetând în gând ca să nu uite: copci, copci, copci

De când veniseră comuniştii la putere, prăvăliile se uniseră într-una singură, de-i zicea cooperativă. Aici găseai şi zahăr, și untdelemn, şi chibrituri, şi fier de coasă, gaz, gumari ori mărunţişuri de pasmanterie. Nevasta gestionarului, tanti Nela, se ţinuse cu mulţi bărbaţi din sat dar, de când veniseră comuniştii era persoană importantă în partid şi de aici i se trăgea mare fudulie şi, vai de acela ce se ducea cu gândul în trecut şi indrăznea vreo aluzie cât de neînsemnată!

Cum fusese în ajun zi de bani la CAP, lumea era în păr la prăvălie ca să-şi cumpere cele trebuincioase.

Niţică șezu cuminţel la rând, chit că era ştiut pentru firea zglobie și fără astâmpăr. În spatele lui era chiar  tovarăşul  învăţător ce se mânia din orice şi-i umfla palmele micuţe cu nuiaua, aşa că nu zicea nici breau. Când ajunse în faţă întinse polul dar nu reuşi să-şi aducă aminte ce anume trebuia să ceară. Repetase de-atâtea ori şi totuşi uitase cuvântul chiznovat.

Tanti Nela, mieroasă, îl întrebă:

–Ei, Niţă, nu mai eşti un mucos! Ia uite ce de bani ai la tine! Ce vrei tu, flăcău, de la tanti Nela?

Fâstâc în gaură!- zise Niţică repezit.

Sătenii, cunoscând bine trecutul cu năbădăi al Nelei izbucniră în râs. Vânzătoarea sări ca muşcată de şarpe:

–Neobrăzatule! Aici eşti la prăvălie, nu la tractir!  Tovarăşu’ învăţător, ce educaţie îi daţi la şcoală?

La şedinţa de partid o să vă aduc în discuţie şi pe dumneata şi pe tac’su și pe bulgăroaică! Este inadmisibil!  Împieliţatu’ ăsta cu muci la nas trebuie pedepsit!

Cum hoţul strigă cel mai tare hoţii, cei care erau la rând şi se bucuraseră ani de zile de nurii Nelei, acum erau cei mai înverşunaţi de neobrăzarea copilului şi strigau şi ei că trebuie musai pedepsit.

Neliniştită c-a dat atâta bănet pe mâna lui Niţică, Bulgăroaica, porni val-vârtej la cooperativă, ca nu cumva să prăpădească ghiaurul polul pe halviță.

Intrată în prăvălie, găsi lume roată şi pe Niţică la mijloc, urechiat temeinic de învăţător.

–Ai venit la țanc, bulgăroaico, să vezi ce educaţie ai dat pramatiei de Niţă!-strigă Nela.

–Ruşine, bulgăroaico! Rușine! Huo!-strigau și alții.

–Dar ce-ai făcut, drace?- întrebă Dobriţa pe copilul care se zguduia de plâns cu urechile văpaie.

–În văzul tovarășilor, îmi face propuneri ruşinoase, dumnealui!- zise Nela viforoasă.

–Ba nu! Ba nu! Minte! Minte! Toți mint! Io am cerut numai fâstâc în gaură!-strigă copilul.

–Fă Nelî, dă fă nişte copci încoaci şi nu te mai prosti, că fac nişte bluzițe la ţăţici şi-am rămas fără copci! Ce-o hi în mintea ta? Ai stat capră la tot satul şi-acu ai vrea să strici şi ţâncii, fa? Cum ai auzit de gaurî, cum te-a mâncat între chiceri!

Femeile din rând, care-şi ştiau bărbaţii trecuţi printre picioarele Nelei, zvântând parale bune, prinseră ocazia să se răcorească:

–Fă, Nelî, cum ai văzut un pol în mâna copchilului, cum s-a trezit târfa din tine! Ce ciorili ţi s-a urcat  tovărăşia la cap, fă, că tot curva satului zghiarî-n tini!

Preoteasa, care prinsese drag de năzdrăvanul bălai și pirpiriu îl încurajă:

–Lasă Nițică! Șterge-ți lacrimile și, hai la mine acasă, să-ți dau niște gogoși tăvălite prin zahăr vanilat, cum îți plac ție!

Copilul își frecă urechile înroșite și se veseli brusc, că cine mai făcea gogoși în sat mai bune decât coana preoteasa?!

Intrând în curte, băiatul observă vreo zece coți de frânghii cu rufe, dar nicio izmană și nicio haină bărbătească.

–Coană preoteasă, dar părințelu’ Lisandru nu-și scoate niciodată sutana?

–Ei, cum s-o scoață? Să-i vază oamenii coada și copitele?- zise femeia râzând.

Copilul, care știa că popa nu-l suferă[3] și că n-ar privi cu ochi buni prezența lui, înfulecă degrabă ca să scurteze vizita dar farfuria de gogoși parcă nu se mai golea.

Preoteasa bănui motivul ce-l apăsa pe puști și-i puse gogoșile în traistă, fiind ora când părintele trebuia să apară.

Nițică, gândind că nimeni în neamul lui nu-l trata așa bine precum coana preoteasa, sărută mâna femeii și se lăsă mângâiat pe cap ca un motan.

Neavând copii, adesea preoteasa gândea că așa un copil vesel și isteț și-ar fi dorit, chiar dacă părintele nu-l suferea pe năzdrăvan. E drept că nici copilul nu încerca să-i intre popii la inimă, ba s-ar zice că lucra înadins să-i otrăvească acestuia zilele.

Că era nuntă ori înmormântare, mare minune să nu-i facă Nițică un pocinog.

Se zguduise satul în hohote de râs, atunci la înmormântarea lui Cristache, când din vina pocitaniei, fu prins părintele cu izmenele-n vine pe lângă văduva mortului[4]. Ca semn că așa ceva chiar de se iartă, nu se uită, sătenii îl botezaseră Părințelul Făcăleț.

Veni și mult-așteptata zi a nunții.

Toată suflarea era strânsă la Căminul Cultural, nunta Pastramageoaicei fiind evenimentul anului.

Pe pereți, cam la doi coți distanță una de alta, lămpi cu petrol lampant luminau încăperea. Flăcările, aruncând sclipiri complice păhărelelor de vișinată rubinie și țoiurilor de prunișoară cu licăriri de citrin, sporeau veselia în ochii nuntașilor.

Grijind să nu mai facă bestia bălaie altă drăcovenie, părintele Lisandru îi porunci să stea la masă la dreapta dumnealui, să-l potolească c-un dos de palmă la nevoie.

Nițică, având și pe coana preoteasa alături, nu suferi prea tare, ba se-ncurajă gândind că pe lângă popă va primi cele mai dulci bucate.

Niciun scaun nu era de-ajuns pentru bucile dolofane ale popii, așa că Sfinția Sa porunci să i se aducă jilț încăpător din biserică. Și unde să pui așa un jilț împărătesc decât în capul mesei?! Șezând alături, copilul se simțea privit de toată lumea, motiv să-și umfle pieptul cu importanță și să-și înfoaie chica, să pară mai înalt.

De altfel, după destăinuirea preotesei era leșinat să vadă copitele dumnealui și să-i pipăie coada, așa că începu să clocească planuri, cum să-i scoată popii sutana.

Cum în sat se punea mare preț pe băutură, mâncarea fiind lăsată mai la urmă, deși masa se întinsese de vreo două ceasuri, bucatele întârziau să apară. O cercetare adâncă ar putea scoate la iveală că la Stăncuța s-a inventat vorba de duh ce zice că mâncarea-i fudulie, băutura-i temelie! Mesenii, golind paharele nu se sinchiseau, dar pe popă îl răzbi foamea, așa că-l trimise pe Nițică să zorească pe bucătărese s-aducă bucate măcar în dreptul sfântului burdihan.

La cuhnii, cumetrele se omeneau cu vișinată și plăcinte calde. Cu povesti de când era bunica fată mare, uitară de grija mesenilor. Nici cu pregătirea bucatelor nu prea se grăbeau, rostind domol: Ei, ce-i a face, ce-i a coace! Ia, mai dă o litră-n coace!

Băiatul li se alătură, îndopându-se cu plăcintă cu brânză și ștrudel de mere, ba rupse și dintr-un cozonac, atrăgând ocara unei babe mustăcioase.

Cum sătulul nu crede flămândului, Nițică nu se sinchisi de foamea părințelului și ieși mulțumit din bucătării, fără să sufle o vorbă.

Se întoarse spre locul lui la masa popii.

Preoteasa era ieșită cu treburi muierești, așa că Nițică găsi la fix momentul să cerceteze copitele dumnealui. Chipurile, se împiedică de piciorul unui mesean și, până a prinde nefericita victimă de veste, năzdrăvanul agăță lampa de gaz din perete și-o repezi în poala popii. Vâlvătaia prinse sutana, ca o gură de Iad. Sătenii, aproape beți și neavând strop de apă la îndemână, că doar era nuntă, nu botez, aruncau cu țoiurile de țuică, întețind focul și disperarea popii.

Părințelul, fugind în mijlocul ogrăzii, își lepădă cu greu sutana, pârlindu-și părul de pe mâini și din sprîncene. Rămas în sfintele izmene din flanel, în culoarea bobului de fasole sau alb-murdar, cum ar zice răutăcioșii, dansa țonțoroiul pe sutana în flăcări.

Nițică se holba cu mirare că popa n-avea nici copitele la dânsul și nici coada! Dar nu era vreme de mirări! Malacul în izmene smulse o stinghie din gard și se porni spre el cu grabă mare.

Flăcăul se puse pe fugă voinicește, gândind cu groază că, la alergat, botinele nu prea-i erau prietene.

Nici părințelul nu se lăsa, dar nici Nițică nu-și putea lăsa bunătate de spinare în furia popii.

Era care pe care și tot satul lăsase nunta să vadă de partea cui o fi câștigul.

Furia popii ar fi rostogolit un munte dar tinerețea îl scoase biruitor pe Nițică. La marginea satului, cu toată suflarea pe urme, părințelul se lăsă păgubaș.

Se întoarse la nuntă, să nu piardă ospățul, nu înainte de a tocmi o ceată de bătăuși să-l aștepte pe nelegiuit la hotar.

Socotind că făcuse toate nefăcutele și trai bun nu va mai găsi printre ai săi, Nițică lăsă satul în spate și porni spre meleag mai prietenos.

*

 Gloria de odinioară a orașului port atrăsese venetici din peste 20 de nații.

Unii veneau pentru comerț cu grâne, alții interesați de piei, berbecuți, petrol, sârmă ori cherestea.

Aventurieri, curioși, proscriși, entuziaști, armatori, antreprenori și salahori își legaseră destinul de Brăila, trăind, iubind și îngrășând inevitabil țărâna primitorului  meleag.

Îmbogățindu-se aici, sporiseră și avuția orașului, ridicând adevărate palate pe bulevardele urbei ce încep și se sfârșesc la fluviu.

Ridicat pe cel mai înalt promontoriu al Dunării, cu urme de așezări omenești de peste 7000 de ani, locul cunoaște măriri și decăderi, dar ziduri și pietre nu înseamnă nimic fără oamenii și poveștile lor  pitorești.

Brăila a fost arsă în nenumărate rânduri, asediată, demolată piatră cu piatră, asemeni legendarei Troie, dar s-a reclădit mereu eroic și s-a reinventat, sporindu-și farmecul și misterul.

Măsura importanței strategice a Brăilei este dată de faptul că în decursul istoriei a fost râvnită de trei mari imperii.

Nu este o exagerare, armatele imperiului otoman, habsburgic și țarist s-au bătut pentru supremația asupra Brăilei.

Străvechiul fluviu hrănește orașul, îl ocrotește, îi spală malurile și-i poartă secretele, păcatele și legendele.  Orient și Occident s-au întâlnit pe străzile orașului să rescrie normele, să dea un nou sens normalității.

   Aici totul este exagerat, si averile și sărăcia, și frumusețea femeilor și curajul tâlharilor, trăirile oamenilor și firile lor.

Totul se petrece sub semnul senzaționalului, exoticului, incredibilului.

Meleagul dunărean seduce, fascinează, ridică sau doboară. Unii și-au clădit aici mari averi, tot aici alții și-si risipit toată avuția. Brăila a înfruntat istoria sub zodia excepționalului.

                                     

                                                                                  *

Guraliv, pirpiriu, bălai şi analfabet la cei 14 ani se pripăşi pe lângă anticariat.

–Care ți-e numele, băiete?-îl întrebă cu blândețe anticarul.

Chibzuise tot drumul să-și lepede numele ca să-și schimbe norocul și, cum numele de Niță îi era urât de când se știa, zise într-un suflet:

Leopard!

Mușterii din prăvălie izbucniră în hohote de râs.

–De unde ești de loc, bre Leoparde?-întrebă moș Tălpic.

–Megieș cu Insula Mică, moșule!- ocoli flăcăul răspunsul.

–Oho!  De bună seamă ai venit pe Dunăre

Băiatul dădu din cap:

–Îhî!

–Acu’ pricep!- se dumiri moșul. A venit leopardul pe Dunăre și-a intrat la apă! Cată-te bre, în oglindă, să vezi că din leopard ai rămas un biet chisic!

Hohotele de răs nu mai conteneau. Se urcau în plafoanele înalte, se prăvăleau în pereții încăperii, se izbeau de alămuri și, amplificate, se întorceau în urechile băiatului, învăpăindu-i obrajii.”

[1] Personajul principal din cartea COPILUL DUNĂRII

[2] Mama lui Nițică, cunoscută cititorilor din cartea COPILUL DUNĂRII

[3] O ispravă a lui Nițică din volumul Copilul Dunării șterse din mintea sătenilor numele preotului ortodox Lisandru, devenit părințelul Făcăleț  (COPILUL DUNĂRII)

[4]  Isprava din Copilul Dunării

Cartea este scrisă, binele sau răul a fost deja facut! Dacă 13 imi va aduce noroc ori ghinion, de acum numai voi, dragii mei cititori o să decideți.

Fericire la pret redus este a șasea apariție editorială după Comisia Zurich, Dumnezeu era-n vacanță, Copilul Dunării, Ardei iuți și Pisica cu papion.

Speed, umor, personaje puternice sau pitorești, acțiune gasiți in toate romanele mele dar Fericire la preț redus este cartea pe care am scris-o cu o mare bucurie în suflet.

Anunțuri

Lansarea romanului Pisica cu papion


 

Lansarea romanului Pisica cu papion

Lansarea romanului Pisica cu papion

La inițiativa domnului director Ilie Zanfir, joi, 3 aprilie 2014, ora 17, Biblioteca VA Urechia din Galați, sala Mihai Eminescu, găzduiește o seară literară brăileană moderată de domnul Theodor Parapiru.

La Salonul Axis Libri vor fi prezenți invitați de soi.

Se vor lansa și ceva cărți:  „Citadela de fier”, de Adrian Buzdugan; „Provincia Magna”, de Viorel Coman şi „Serata crăiţelor”, de Valentin Popa, etc

Mă duc și eu să le arăt pisica! Nu, nu pe acea mâță afurisită, Frederick cel Mare, motanul meu albastru de Rusia, ci le arăt ceva proză afurisită.

Pe scurt, eu eram acel etc două paragrafe mai sus: lansez romanul Pisica cu papion!

După Comisia Zurich, Dumnezeu era-n vacantă și Copilul Dunării, romanul Pisica cu papion continua saga ziaristului Bar din Ardei Iuți.

Bloggeri, dealeri de droguri, colecționari, popi, rechini imobiliari, judecători corupți, inocenți și ticăloși le încurcă ancheta celor doi copoi- comisarul Sultanu  și năzdrăvanul său subaltern, Bubuici.

Criticul literar Dem Bengescu, parintele Cutitaru și sexi_preoteasa condimenteaza actiunea si in acest roman.

Invitat special: actorul Florin Chirpac, directorul Teatrului de copii Cărăbuș din Brăila.

Cine are chef, timp și plăcere este așteptat cu drag!

Și cu prăjiturele, evident!

roman politist

romanul Pisica cu papion

romanul Pisica cu papion

ŞUETĂ CU UN CRITIC LITERAR


fragment din romanul ARDEI IUŢI

ISBN 978-606-92308-2-4       

 Căpitanul îşi bea cafeaua visător. Din micuţa cafenea observa discret intrarea în redacţie. Îi plăcea interiorul intim. Imediat după revoluţie venea aici să mănânce cremwurşti şi să bea punch. Când se privatizase şandramaua prin metoda Mebo, jurista întreprinderii se cuplase cu liderul de sindicat şi, într-o cârdăşie profitabilă, pusese mâna pe grosul acţiunilor. Stăpână pe situaţie, se debarasase de liderul de sindicat în favoarea unui deputat cu perspective de anvergură. În prăvălie renunţase la cremwurştii peisani, redecorând localul după o cafenea din Frankfurt care-i căzuse cu tronc cu ocazia unei excursii deghizate în misiune economică în martie 1990. Cafeaua era bună, nimic de zis, chelneriţa sexoasă şi amabilă dar căpitanul nu-şi putea lua gândul de la cremwurşti şi se întreba de ce s-or apuca unii să repare lucruri care nu sunt stricate…

        Un tip înalt, grizonat, cu alură de ştab sigur pe funcţia lui, costum englezesc de firmă, ceva de la  1000 de para în sus, pantofi lustruiţi impecabil, viră  gălăgios spre masa lui.

         -Ave, Sherlock! Ţii în lanterne selectul meu cartier?

         -Dacă nu ai avea costumul ăsta orbitor de scump, aş zice că eşti colegul meu de bancă dintr-a şaptea. Bengescule, întinereşti, amice! Care-i secretul?

         -După 15 ani de plictiseală-n dormitor, mi-am luat valiza şi m-am mutat la o puştalină. Apoi am pus mâna pe un viloi la preţ de chilipir şi mi-am luat şi două muze să-mi ţină de urât! E destul de obositor dar fac faţă cu brio! Viaţa ta care mai este, Sultane?

         -Rutină… Îmi trag sufletul la o cafea…

         -Aha, eşti de voie! Şi eu care credeam că eşti prins în vreo anchetă palpitantă. Dacă ai un subiect tare, te cinstesc, mon cher! Caut o idee de roman poliţist.

         -Demetrius Bengescu, acidul critic literar din sferele înalte ale literaturii, vrea să scrie un roman poliţist? Stai jos, suflete, şi ia o cafea, că mi se mişcă linia orizontului! Parcă detestai această… subspecie literară?! Scuză-mă, frate, dar snobismul tău ce zice? Nici dacă treceai la islamism nu eram mai bulversat.

         -Eşti în afara istoriei, amice! Romanul meu, Criminal din întâmplare, a fost cel mai mare succes autohton. Delir, Sultane! În 24 de ore m-a scos din foame şi m-a propulsat în topul celor mai vânduţi scriitori din toate timpurile! Tirajul aproape s-a epuizat din ziua lansării! Am semnat imediat un contract de reeditare şi o editură franceză mi-a trimis un draft de contract pentru a-l traduce simultan în patru limbi.   

         -Adică tu eşti acel Dem Bengescu? Parcă acum două zile a fost lansarea…

         -Exact! Taifun, Sultane! Am rupt gura târgului!

         -Amice, mă contrariezi peste măsură. În şcoală făceai crize de nervi dacă nu ţi se rostea numele întreg, exact şi concis. Când domnişoara Liuba, profa de rusă, ţi-a zis Mitruş, te-ai agăţat de lustră! Iar nouă, că ne era mai la îndemână Dem, ne-ai interzis cu desăvârşire să-ţi zicem altfel decât Demetrius. Ai abandonat chiar toate idealurile şi principiile adolescenţei, mon cher?

         -Băi, Sherlock! Scriu mult. Îmi apar două, trei volume pe an. Pedalez pe critică fiindcă mi-e mai uşor să dau cu tineretul de pământ. De altfel n-am nicio jenă nici cu cei mai vârstnici. Îmi place să-i am pe toţi la degetul mic, mă distrează să-i văd transpiraţi, hipertensivi, cerşindu-mi un cuvânt binevoitor. Şi sunt necruţător! Se scrie prea mult în ţara asta şi, în genere, mediocru! Mă enervează, înţelegi? Nu, domnule, nu! Să rumege ani întregi un subiect, să băltească de transpiraţie, să sufere, să tremure de frica criticii şi să scoată o capodoperă! Indulgenţa încurajează obscurul, maculatura, mediocritatea! Sunt consilier editorial la o editură pe strasse. Casă mare, cu pretenţii! Evident, e o formă de mituire deghizată. Tot eu sunt cel care le aprob subvenţiile de la Ministerul Culturii unde sunt şeful comisiei. Din treizeci de cărţi citite ca şi consilier editorial, propun spre editare două. Una o taie serviciul financiar din lipsă de buget. Se publică una. Şi, uite-aşa, într-o complicitate tacită cu detestaţii contabili sunt, de fapt, chirurgul de geniu al literaturii române.

         -Şi, totuşi, nu mi-ai explicat de ce roman poliţist şi, mai ales, de ce Dem?

         -O studentă sexy şi talentată mi-a adus un roman poliţist să-i fac o prefaţă. Am fost consternat de genul abordat şi am refuzat-o abrupt, ba chiar i-am tras un perdaf pe cinste. Timp de o oră am făcut-o arşice… Când am tăcut, mi-a zâmbit imperturbabilă şi mi-a spus că trebuie să mă culc cu ea. Aşa o ocazie nu se ratează şi biroul meu auster a scârţâit dar a rezistat. La ţigara de după, mi-a spus franc: Maestre, la Operă te duci cu savanta de nevastă-ta la braţ dar în pat vei tânji întotdeauna după una ca mine! Şi în literatură e la fel! O să scrii eseu după eseu despre Balzac, ca să te poleieşti un pic din gloria lui. Din lipsă de subiecte fierbinţi, o să reîncălzeşti supa cu Cehov. Dar dacă vrei să te simţi bine cu adevărat, pui mâna pe Rodica Ojog-Braşoveanu sau Chandler şi ingeniozitatea policier-ului te face să te simţi viu. Am făcut efortul să-ţi citesc cărţile, maestre! Părerea mea este că te-ai apucat de critică cu muzica strungului în urechi. Înainte de Revoluţie erai adorator de unelte agricole, mare iubitor de seceră şi ciocan, iar după, ai devenit un artizan al banalului. Într-un volum de proză admirabil de… mediocră, ai un singur paragraf măreţ. Nu revin niciodată asupra textelor mele. Nu simt nevoia să le recitesc sau să schimb măcar o virgulă. Dau cartea la corectură şi apoi o trimit direct la editură. Aşa am procedat cu toate cărţile mele! -Sigur maestre… Nu le citeşti din două motive: unu, că ai muri de plictiseală; doi, că o târzie zvâcnire de bun simţ te-ar face să o arunci la coş, acolo unde arunci în fiecare lună zeci de cărţi, majoritatea ceva mai bune ca ale tale.

         Fata asta m-a făcut marţ! Am zis că e timpul să am şi eu succes rapid şi fulminant şi m-am pus pe treabă. Şi studenta a avut dreptate: scriind roman poliţist chiar mă simt viu!  Acum ai înţeles şi care e treaba cu Dem. Dă bine la piţipoancele nostime cu care ies prin cluburi şi stă bine şi pe coperta unui roman poliţist. Demetrius Bengescu a rămas OK pentru activitatea de critic.

         -Nu te înţeleg… Dacă ai succes cu romanele poliţiste, vorba studentei, de ce mai reîncălzeşti supa asta cu critica?

         -Ei, ăsta e un drept câştigat, mon ami! Imaginează-ţi un şef de la Garda Financiară, învăţat să aibă control absolut şi drept discreţionar asupra unui judeţ întreg. Chiar dacă îşi pierde funcţia sau i se limitează fief-ul, nu va trece niciodată în rândul plebeilor, aliniindu-se fraierilor controlaţi. Cunoaşte mecanismele, simte imperfecţiunile sistemului şi se repoziţionează în aparatul de control. Cam aşa e şi cu această armă numită critica. Acum am o putere pe care nu ţi-o poţi imagina! Cunosc sistemul şi jonglez în interesul meu. Mereu mai apare o agenţie guvernamentală, un institut cultural la care se creează posturi de referenţi, consilieri, chiar directori. Din colaborările astea pică o grămadă de bani. Un lup tânăr, la care nu prea mai ajungeau decât aşchii de ciolan, situat diametral opus pe eşicherul politic faţă de mine, mă ataca într-o foaie vulgară, strigând isteric că am anexat cultura la gaşca noastră. Dintr-un anumit unghi, dobitocul chiar avea dreptate. Sunt o serie de privilegii la care nu renunţă nimeni de bunăvoie. Şi, în definitiv, de ce aş face-o? Doar nu sunt tâmpit! Dar, prietene, tu mă asculţi doar cu o ureche: mături din priviri intrarea redacţiei! Ziarul ăsta de scandal supără pe mulţi. Mă mir că nu găsiţi o cale să-i dresaţi. Sunt convins că aveţi în continuare suficiente mijloace. Doar sunteţi aceeaşi Mărie cu floare la pălărie…

         -Parcă era aceeaşi Mărie, cu altă pălărie.

         -Ei, bravo, acuma, Sultane! Parcă, dacă v-aţi făcut din Miliţie, Piliţie, s-a schimbat o laie!

         -Nu e Piliţie, ci Poliţie! Două litere din şapte, reprezintă deja o schimbare de 28 la sută. Şi suntem în plină tranziţie. Poporul nu mai are încredere în schimbări radicale, artificii peste noapte! Nu conferă stabilitate…

         Dem asculta cu gura căscată.

         -Sultane, combaţi bine, băiatu’! Aşa balet printre scaieţi mai rar. Eşti bun de politician de linia întâi! După două talk-show-uri o să fii cerut la preşedinţie.

         -Bengescule, politica nu-i de mine! Nu-s croit pentru asta. Ştii că… de unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere!

         -O faci pe elegantul dar ştiu ce-i în capul tău! Te cunosc de prea multă vreme! Dar ai dreptate, Sherlock: în fond, dacă te amesteci cu tărâţele, te mănâncă porcii! Dar să-ţi zic o vorbă, mon cher: te invidiez sincer! Trebuie să fie foarte palpitant să fii ofiţer criminalist. Nu mi-ai povestit niciodată cum a fost prima misiune!

         -Dumnezeule, a fost o misiune traumatizantă!

         -Îmi închipui: cadavre, sânge, maţe împrăştiate!

         -Ba a fost chiar mai rău! Suporţi să-ţi povestesc?

         -Hai, zi, că am Xanax în buzunar!

         -Eram emoţionat! Era prima misiune şi tipul pe care-l urmăream a intrat într-un bloc. Fusesem avertizat de poziţia apartamentului pe care-l frecventa, situat la parter. N-aveam încă mandat şi n-am putut intra după el dar am lăsat un ta’ major să supravegheze intrarea şi eu, care cunoşteam zona, am ocolit blocul şi m-am postat pe cealaltă parte, dincolo de terenul de joacă al copiilor, ca să supraveghez apartamentul printr-un binoclu. Nu mă aşteptam să am norocul porcesc ca respectivii să nu aibă jaluzelele trase şi ce să vezi!

         -Crima s-a desfăşurat sub ochii tăi şi nu ai putut să intervii!

         -Ai puţină răbdare!

         -OK, tac, Sultane!

         -Cum ziceam, tipul se sărută cu o blondă, genul curvet de soi şi, după ce o ţine lipită de frigider o vreme, o ia de mână şi ies din bucătărie stingând lumina. Îi dau prin staţie lui ta’ major să crescă vigilenţa şi în momentul următor cei doi intră în dormitor şi se sărută prelung, în picioare. Credeam că o s-o facă pe uşă. Îmi slăbesc cravata, arunc sacoul pe bancheta din spate şi rămân cu ochii pe ei. Tipi se opresc brusc din sărut şi încep un balet ciudat deasupra patului. Ei bine, reuşesc să înţeleg în sfârşit ce fac: amorezii strâng pătura în doi, atenţi să o plieze impecabil, şi o aşează pe un scaun. Repetă figura cu cearşaful, apoi scot un alt cearşaf din şifonier şi îl întind atenţi şi tacticoşi pe pat!

         – Să sară banul, ca la armată!

         -Exact, Bengescule! Fiecare începe să se dezbrace aşezându-şi hainele pe câte un umeraş apoi el îşi pune pijamalele şi ea o cămaşă de noapte.

Până să se întindă pe pat, băieţii noştri dau buzna şi-l imobilizează pe tip, fiindcă între timp venise căpitanu’ Săraru cu mandatul de arestare. 

         -Bun, şi care-i poanta?

         -Cum, care-i poanta? Păi nu-ţi dai seama că ţicniţii ăia în loc să şi-o tragă vârtos au purtat grija albiturilor? Mai rămânea să şteargă praful şi să dea cu aspiratorul!

         -Invers!-zise Bengescu serios.

         -Invers, ce?- întreabă căpitanul uimit.

         -Întâi se dă cu aspiratorul şi pe urmă se şterge praful! Ce naiba, e elementar!

         – Habar n-aveam! Dar nu ţi se pare o nebunie?

         -Nu, dacă erau amândoi fecioare!

         -Ei, draci? Virgini, vrei să zici?

         -Nu, amice! Chiar fecioare vreau să zic! Eu sunt din zodia fecioarei şi nu suport cearşafuri mototolite! Şi dacă mai târăşti picioarele şi mi-ai dat doi ciucuri de la covor peste cap, probabil te şi dau afară din casă! Maniile fecioarei sunt mai importante decât sexul!

 

 

 

 

 

 

Prima misiune


fragment din romanul Ardei iuţi

– Bă, te invidiez sincer! Trebuie să fie foarte palpitant să fii ofiţer criminalist. Nu mi-ai povestit niciodată cum a fost prima misiune!

-Dumnezeule, prima misiune a fost traumatizantă!

-Îmi închipui: cadavre, sânge, maţe împrăştiate!

-Ba a fost chiar mai rău! Suporţi să-ţi povestesc? Continuă lectura

Cărtărescu şi prejudecăţile


Domnul  Ilie Zanfir, directorul bibliotecii VA Urechia, unul din cei mai mari manageri în domeniul cultural ai momentului, după evenimentul de săptămâna trecută când i-a avut la Galaţi pe doamna critic literar Ioana Pârvulescu şi pe domnul Liiceanu, săptămâna aceasta „a comis-o” iarăşi, avându-l invitat pe Mircea Cărtărescu.

Cu aerul cunoscut de student, Mircea Cărtărescu s-a Continuă lectura

Post-it TÂRG DE CARTE


În perioada 1-6 iunie are loc târgul de carte AXIS LIBRI-Galaţi pe Esplanada din zona P-urilor, la Elice. Voi fi prezentă cu romanele mele COMISIA ZÜRICH şi DUMNEZEU ERA-N VACANŢĂ la standul Bibliotecii V.A. URECHEA.

Sâmbătă 5 iunie la ora 11,15 voi face o prezentare a romanelor mele.

Şi pentru cititorii romanelor mele care aşteaptă cu nerăbdare o nouă apariţie editorială, am o veste extraordinară: ROMANUL POLIŢIST ARDEI IUŢI ESTE GATA! 

Cât de repede va vedea lumina tiparului depinde de cât de repede voi face rost de bani.

Dacă Banca Transilvania se va comporta cinstit şi-mi va plăti sumele pe care mi le datorează romanul ARDEI IUŢI şi cele două volume de PROZĂ AFURISITĂ se pot edita imediat!