FMI păpuşarul

Blestemul poporului nostru este că nu-şi cunoaşte istoria, nu-şi cunoaşte eroii şi nu-şi bănuieşte nici duşmanii. Lumea se dă cu roţile în sus, 23 noiembrie 2011 ar putea veni cu un cataclism financiar şi acest articol scris de Sabina Fati – fundamental pentru înţelegerea istoriei româneşti din ultimii 40 de ani – ar putea trece neobservat.

Când România era scufundată în beznă, caloriferele erau sloi şi ne călcam în picioare pentru un kil de zahăr, îl înjuram de zor pe Ceauşescu, când, de fapt FMI-ul era sinistrul păpuşar al tragediei noastre.

FMI a vrut să-i sărăcească pe români înainte de ’89, pentru a-i scoate în stradă

Annely Ute Gabanyi argumentează, bazându-se pe cercetările şi analizele pe care le-a făcut, că regimul Ceauşescu nu ar fi vrut să-şi plătească datoriile la băncile occidentale, aşa cum scriu istoricii români, ci a fost obligat să o facă. Astfel, de pildă, FMI i-a propus României în perioada 1982-1983 un acord stand-by prin care datoriile ţării să fie re-eşalonate şi, în schimb, guvernul să aplice măsuri de austeritate extrem de drastice. Gabanyi explică mai departe că, sub presiunea Occidentului, România a fost nevoită să dea înapoi banii împrumutaţi în anii ’70, chiar cu preţul înfometării populaţiei. În acest fel, cancelariile vestice mizau pe două efecte: recuperarea banilor şi ieşirea în stradă a românilor umiliţi. Citiţi continuarea articolului în România Liberă.

Dar, dacă economic am fost încălecaţi de străini şi „agenturili” şi-au făcut treaba pe teritoriul ţării, dacă am învăţat la lumânare, dacă am cules şi-am depănuşat porumb în Insula Mare a Brăilei an de an până la mijlocul lui decembrie, dacă ne-am călcat în picioare la cozi ca să apucăm nişte gheare de găină- celebrele tacâmuri- niciun analist şi niciun cercetător nu mă va putea convinge că petrecerea vacanţei pe stadion pentru a repeta scrierea lozincilor mincinoase din cartoane a avut vreo justificare.

Minciuna stringentă din ziare şi de la televizor, cultul personalităţii practicat frenetic, sistematic şi obscen, cenzura şi teroarea Securităţii au fost ingredientele tiraniei, iar cei ce spun cu seninătate „comunismul a fost bun dar a fost rău aplicat” să-şi ia nişte pastile de lecitină şi să tacă!

Experiment pervers, importat pe filieră ruso-evreiască, a distrus fibra poporului nostru, a omorât oameni şi a distrus destine; comunismul nu este scuzabil!

Leşul comunismului este în pubela istoriei şi acolo trebuie să rămână!

Coincidenţă

La presiunea organizaţiilor pentru protecţia animalelor, în India s-a ajuns la situaţia absurdă ca măgarii să fie mai bine plătiţi decât oamenii!

VIAŢĂ DE BOIER

CE POŢI SĂ FACI CU BANII ŞI CU VIAŢA TA DACĂ EŞTI BOGAT SAU INDECENT DE BOGAT?

PĂI, SĂ VEDEM CE FAC BOGAŢII MIORITICI, ASFALTICII ŞI BEIZADELELE LOR:

ÎŞI IAU IARBĂ PE SĂTURATE…  OR FI NEAM DE RUMEGĂTOARE!

ÎŞI IAU POŞETE DE 5000 DE EURO… OR FI NEAM DE TRAISTĂ!

FAC SEX ORAL ÎN RESTAURANTE…POATE-S PAPĂ LAPTE ŞI SE mai TERMINĂ LĂPTICUL!

Comportamentul penibil şi deplasat al unor indivizi indecent de bogaţi, abonaţi cronici ai contractelor cu statul este bine-cunoscut din presă.

Voi relata în câteva cuvinte cum îşi petreceau timpul bogaţii României, înainte de deschiderea cafenelelor din Dorobanţi.

Astăzi, prinţesa  Catherine Olympia Caradja.

Născută Ecaterina Olimpia Kretzulescu, descendentă a ficei marelui domnitor Constantin Brâncoveanu, a venit pe lume la 28 ianuarie 1893. A avut o copilărie dramatică fiind răpită de mică  de tatăl ei şi închisă într-o mănăstire în străinătate. Anii copilăriei s-au scurs între Anglia, Franţa, Belgia şi România, vorbind cinci limbi străine. Şi-a dedicat viaţa acţiunilor filantropice.

Căsătorită cu prinţul Constantin Caradja, descendent al unei cunoscute familii fanariote, în timpul primului război mondial a lucrat ca voluntar, îngrijind bolnavii de tifos, îmbolnăvindu-se şi ea de această boală.

După război, a activat în cadrul unui lanţ de orfelinate Saint Catherine’s Crib, continuând munca mamei ei, în folosul a peste 3000 de copii.  Viaţa n- a cruţat-o şi din trei fete, două au murit, rămânând în viaţă doar Alexandra, fetiţa cea mică.

 S-a opus în mod public apropierii României de Germania nazistă.  În intervalul 1943-1944, peste 1000 de piloţi americani doborâţi în timpul bombardamentelor de pe Valea Prahovei au fost îngrijiţi pe proprietăţile ei, fiind supranumită ÎNGERUL de la PLOIEŞTI.

Pilotul american Richard W. Britt, salvat prin eforturile prinţesei a scris o carte prin care a descris aventura românească şi şi-a exprimat recunoştinţa pentru îngerul salvator.

Calvarul comunist a prins-o în ţară cu toate mizeriile  şi constrângerile cunoscute şi în 1952, sprijinită de serviciile secrete franceze şi de fiica ei Alexandra, stabilită la Paris fuge la Viena cu o barcă pe Dunăre într-o aventură de 8 săptămâni.

Scăpată din iadul comunist, a ţinut prelegeri despre realităţile comuniste, a dat interviuri la radio şi, neobosită s-a dedicat  copiilor orfani.

Stabilită în State, a reîntâlnit peste 500 de piloţi pe care îi salvase în România şi începând din 1972 a fost sărbătorită anual de aceştia. Meritele sale extraordinare, de care în România nu se discută niciodată, au fost recompensate cu  Medalia de Onoare George Washington.

După Revoluţie s-a întors în ţară şi a murit la 26 mai 1993 la vârsta de 100 de ani.  Serviciul religios a avut loc la biserica ctitorită de familia sa, Biserica Kreţulescu.

SĂ NU CREZI NICI ÎN VERDELE SEMAFORULUI!

7 IANUARIE 1989, ZI PLĂCUTĂ, NUMAI BUNĂ DE PLIMBARE. 

AJUNG LA FACULTATE PE JOS ŞI COLEGII MĂ ANUNŢĂ CĂ AM FOST TRASĂ LA SORŢI SĂ DUC ÎMPREUNĂ CU ŞEFA DE LA O GRUPĂ PARALELĂ CACADOUL DE SF. ION PROFESORULUI DE ANALIZĂ MATEMATICĂ CHIŢESCU ŞI EVIDENT… ION! DIN BANII STRÂNŞI DE LA TOT ANUL I – 104 STUDENŢI – SE CUMPĂRASE UN TORT DE FRIŞCĂ ŞI O CASETĂ  VIDEO NEÎNREGISTRATĂ!!!!

ACUM POATE PĂREA RIDICOL DAR, LA VREMEA ACEEA O CASETĂ COSTA LA CONSIGNAŢIA 700 DE LEI. ADICĂ O TREIME DIN SALARIUL UNUI PROFESOR CARE LUA 2100 LEI.

DECI, AMĂRÂTĂ DE CORVOADA CE PICASE PE CAPUL MEU, IAU MESCHINUL CADOU ŞI PE COLEGA ŞI PLECĂM PE MAGHERU SPRE LOCUINŢA PROFESORULUI, UNDEVA ÎNTR-O VILĂ PE ANA IPĂTESCU COLŢ CU LEMNEA, PE LÂNGĂ CHINEZESC.

LA GALERIILE ORIZONT, VREO 30-40 DE PIETONI OPRIŢI ŞI PE O PARTE ŞI PE ALTA . NE OPRIM ŞI NOI, SE FACE SEMAFORUL VERDE ŞI TRECEM. PE LA JUMĂTATEA STRĂZII, NE TREZIM ÎN … AER!

NIŞTE HUIDUME NE LUASERĂ DE ARIPI ŞI HOPA SUS ÎN AER PÂNĂ PE TROTUARUL CELĂLALT ÎN SPATELE „PIETONILOR”. ATERIZARE FORŢATĂ ŞI PÂNĂ SĂ PRICEPEM CE SE ÎNTÂMPLĂ NE TREZIM PERCHEZIŢIONATE LA PATRU MÂINI FIECARE. PRESTAU MILIMETRU CU MILIMETRU ŞI FĂRĂ EXAGERARE, INCLUSIV ÎN CĂPTUŞEALĂ ŞI ÎN CHILOŢI .

UNUL BINE HRĂNIT URLA LA NOI SĂ-I DĂM SCRISOAREA. MI-AU GĂSIT ÎN MAPĂ CARNETUL DE STUDENT ŞI O SCRISOARE DE AMOR DE LA IUBITUL MEU, HARNIC GRĂNICER PE FRUNTARIILE PATRIEI DAR, N-AU FOST MULŢUMIŢI.

COLEGEI MELE NU I-AU GĂSIT NICIUN DOCUMENT  ŞI CU APLOMB MAXIM LE-A DAT UN NUME FICTIV ŞI O ADRESĂ DIN AGRONOMIE. EVIDENT, LOCUIAM AMÂNDOUĂ ÎN GROZĂVEŞTI.

CĂ NE-AU BĂTUT EFECTIV NU POT SPUNE DAR, NE-AU SMUCIT ŞI NE-AU ZDRUNCINAT ÎNJURÂNDU-NE CA NIŞTE OLIGOFRENI. NE-AM LĂMURIT DUPĂ VREO 20 DE MINUTE CĂ OLIGOFRENII ERAU ŞI SECURIŞTI PE DEASUPRA ŞI TRECUSEM PE VERDELE LU’ COANA LEANA. ADICĂ ERA ZIUA ILUSTRISSIMEI ŞI ĂIA STĂTEAU DE BOI LA VERDELE SEMAFORULUI CĂ ERAU TOŢI SECURIŞTI ŞI PĂZEAU SĂ N-O INOPORTUNEZE PROSTIMEA FLĂMÂNDĂ CU SCRISORI DUIOASE.

URÂŢII AU CERUT O DUBĂ PRIN STAŢIE ŞI AU CONVENIT CA IMEDIAT CE TRECE COLOANA SĂ VINĂ SĂ RIDICE COLETELE, ADICĂ NOI ŞI ÎNCĂ VREO TREI CĂSCAŢI PRIPONIŢI DUPĂ NOI, CĂ SEMAFORUL ÎŞI URMA CICLUL ŞI MAI ERAU FRAIERI CARE CREDEAU ÎN VERDELE SEMAFORULUI! 

CA SĂ NU SE PLICTISEASCĂ, NE ZGUDUIAU NEOBOSIŢI CU ÎNTREBAREA CINE NE-A TRIMIS ŞI UNDE E SCRISOAREA.

PÂNĂ  LA URMĂ AU DESFĂCUT TORTUL ŞI NE-AU ÎNREBAT DACĂ-I OTRĂVIT. NE-A PUS SĂ MÂNCĂM DIN EL DAR, CUM TREBUIA SĂ-L DUCEM LA PROFESOR AM ÎNCERCAT SĂ CIUPIM DELICAT CA SĂ NU SE VADĂ.

EI, AŞ! CRETINII NE-AU PUS SĂ MÂNCĂM TOŢI MOŢII CĂ A RĂMAS  TORTUL GOLAŞ-GOLAŞ.

DEJA SIMŢEAM CĂ TREBUIE SĂ MĂ TRAG PE MÂINI, CÂND VINE UN TIP SOLID ÎNTR-UN COSTUM CEVA MAI BUN ŞI ZICE:

-NU VEZI BĂ, CĂ-S  NIŞTE TÂMPITE DE STUDENTE?! NIŞTE VACI! DĂ-LE DRECU’ DRUMU’ CĂ-S VITE-NCĂLŢATE!  

-MARŞ DE-AICI TÂMPITELOR!- SE ÎNTOARCE ŞI SPRE NOI. IDIOATELOR!

OLIGOFRENII NU PREA SE-NDURAU DAR, TIPUL A CERUT CARNETUL MEU DE STUDENT ŞI SCRISOAREA ŞI A PROMIS CĂ SE OCUPĂ DE MINE MAI TÂRZIU. PER-SO-NAL! NE-A ÎNJURAT CU TALENT PÂNĂ NE-AM ÎNDEPĂRTAT.

EU AM VRUT SĂ PUN TORTUL ZDRENŢUIT LA GUNOI DAR, TOVARĂŞA MEA NU ŞI NU.

 NE-AM OPRIT PE LA VREO SUTĂ DE METRI ŞI EA L-A AŞEZAT CU DEGETUL  UNIFORMIZÂND FRIŞCA APROAPE ARTISTIC DUPĂ PĂREREA EI. DE FAPT ERA JALNIC. CÂND AM TERMINAT CU TORTUL ŞOC ŞI GROAZĂ:  MAHĂRUL ÎN COSTUM BINE CROIT, SECURIST SAU ACTIVIST CE-O FI FOST, APĂRUSE LÂNGĂ NOI. MI-A ÎNTINS CARNETUL DE STUDENT ŞI MI-A SPUS TĂIOS: VALEA!

AM VRUT SĂ-I MULŢUMESC…

M-A OPRIT SMUCIT: VALEA…  

AU FOST CELE MAI CRÂCENE ÎNJURĂTURI CARE MI-AU FOST ADRESATE ÎN VIAŢA MEA DAR, SINGURELE CU FOLOS…   MULŢUMESC CĂ M-AI ÎNJURAT DOMNULE! AM VRUT SĂ-ŢI MULŢUMESC DE ATUNCI DAR, ERAM ÎNGROZITOR DE SPERIATĂ.  AM SCĂPAT DE DUBĂ ŞI N-A FOST PUŢIN LUCRU.

AM PLECAT AMÂNDOUĂ CU GENUNCHII MOI, EU CU TORTUL, EA CU CASETA. PROFESORUL NE-A PRIMIT AMABIL DAR, INVENTARIIND INSIGNIFIANTUL CADOU I-A PIERIT TOT CHEFUL. 

EVIDENT M-A PICAT LA EXAMEN… PE MOTIV CĂ NU-L RESPECT. CICĂ AM FĂCUT O DEMONSTRAŢIE DIN CURSUL LUI SIREŢCHI CEEA CE AR DEMONSTRA CĂ RESPECT UN ALT PROFESOR MAI MUL CA PE EL.

MOTIVUL REAL?  DE LA TORT!

COLEGII S-AU DISTRAT COPIOS DE PĂŢANIA NOASTRĂ ŞI MI-AU SPUS BANCUL CU VRĂBIUŢA. AUD MULTE BANCURI, UNELE LE MAI UIT DAR, NU BANCUL CU VRĂBIUŢA!     

7 IANUARIE! URAAA! DE DOUĂZECI DE ANI 7 IANUARIE A DEVENIT CE ESTE: SĂRBĂTORIREA SFÂNTULUI ION!

AMINTIRI DIN BABILON

 Eram studentă, proaspăt căsătorită, cazată în Babilon (căminul B din Grozăveşti).

 Nişte amici mai bine situaţi financiar şi cu alt nivel de pretenţii legat de confort s-au mutat în oraş la un apartament închiriat gata mobilat.

         Cu un cadou de casă nouă am sunat la uşă.

         Gazdele, amabile ne-au tratat cu nişte corăbioare direct dintr-o cutie de pantofi primită din provincie de la părinţi. Ne-au expus toate motivele dezertării lor şi libertăţile nebănuite pe care le au în noua locuinţă şi spre o corectă înţelegere ne-au servit şi o mostră.

         -Camera este atât de spaţioasă., că uite, am loc să mă rotesc şi să închid lumina cu piciorul. În secunda următoare, după o figură stângace de karate, carcasa întrerupătorului era pe jos. Intervine şi nevasta cu mândrie:

         -Uite, toate întrerupătoarele le-a fărâmat dar, acum îi iese din prima! Şi lambadarul şi cuierul tot el le-a rezolvat! Poate vreţi şi nişte combot de vişini.

         -Nu se supără proprietarul că-i fărâmaţi casa?-întreb eu uimită şi fără chef de compot.

         -Ei, bravos! Cine-l mai primeşte? Am schimbat ambele încuietori din prima zi, zice el important şi apoi scuipă într-o vază. Scuze, am trecut pe Karelia şi îmi vine mereu să scuip!

         -De la Carpaţi-ul de Sfântu’ Gheorghe nu te-am auzit să te plângi?- zice soţul meu subţire.

         -Eram un amărât de căminist! Acum am apartament. Se numeşte evoluţie dar, cât stai în cămin eşti plafonat, n-ai cum să înţelegi!

         Asta este:  dacă n-ai şapte ani de-acasă, nu ţi-i dă nimeni!

         Dincolo de mitocănia efemerului nostru amic am învăţat o lecţie importantă: să am grijă pe cine primesc în casa mea dar, mai ales, pe cine primesc în sufletul meu.

           

ŞAMPANIE LA PET

         Nişte amici de-ai mei sunt invitaţi la o nuntă cu sclipici în capitală. Cum viaţa românului nu curge pe un program riguros ca al neamţului, în dimineaţa nunţii s-au adunat toate nerezolvatele anului.

         Ea la coafor, el în târg, au ratat pe rând cununia civilă, biserica şi fotograful şi gata-gata să rateze şi o parte din masă.

         Întrând în Bucureşti, aglomeraţie pe DN1, jale! Pe la Băneasa calculează că le-ar lua o veşnicie să meargă la nişte prieteni în Berceni să se schimbe. Ochesc o stradă largă, pustie şi hotărăsc că este locul perfect pentru schimbat în haine de gală: nici nu-i vede careva, nici nu-i jefuieşte. Pentru siguranţă blochează uşile.

         Cam fiţoşi ei de felul lor dar, ce să-i faci: timpul îi presa şi se mişcau în grabă fără se se mai formalizeze. Se dezbracară în mare viteză. Locul strâmt, disconfort maxim: ia sutienu’, dă-mi cămaşa.

         El rămâne în chiloţi, doamna în bichini şi sutien drăgălaş. Se privesc şi îi umflă râsul.

         -Iubito, dacă n-am fi aşa de presaţi de timp, n-ai scăpa!

         -Cred că oricum nu scăpăm nici unul!- zice ea privind pe geamul şoferului cum opreşte o maşină de poliţie.

         Un poliţist negricios se apropie ţinând o staţie mobilă într-o mână şi bastonul de Garcea veritabil în cealaltă:

         -Actele la control şi mâinile la vedere pe volan!

         -Vedeţi cam multe filme! Aveţi impresia că scot vreun pistol?- întrebă amicul.

         -Nu, mi-e frică să nu-i scoţi duduii sutienul, că aşa a făcut unu’ acu’ un sfert de oră?

         -Hai, dom’le, fii serios, ce-s nebun?

         Între timp, amica copleşită de penibilul situaţiei dă se să îmbrace.

         -Nooo! Nici o mişcare până nu vin jandarmii şi nu se fac fotografii!

         -Eşti nebun, dom’le? Ce fotografii? Ce vrei de la noi?- zice ea alarmată.

         -Ce vreau? Ce vreau? Adică încercaţi să mă mituiţi?- zice Garcea cu ochii în buletinul amicului.

         -Nu dom’le dar, uită-te mai repede în acte şi vezi-ţi de drum!

         -Băi, mie să nu-mi vorbeşti aşa! Vă fac poze, vă duc la secţie şi vă întocmesc proces-verbal !- zice poliţaiul important deschizând şi buletinul ei. După un moment de stupoare poliţaiul vorbeşte la staţie: Bă, nu mai veniţi cu duba, că perverşii ăştia nenorociţi sunt căsătoriţi! Da, ştiu, toţi sunt căsătoriţi, da’ ăştia sunt căsătoriţi între ei! Da, anulăm! Nici presă, nici nimic! N-are haz!

         -Şi tu, calicule, data viitoare să vii cu o paraşută, că noi nu ne pierdem timpul de pomană în dispozitiv! Valea!

         Fără să priceapă mare lucru, s-au îmbrăcat în viteză, bucuroşi că au scăpat cu darul întreg.

         Amicul îşi privea cu coada ochiului nevasta, necăjit de umilinţa îndurată dar, nu zise nimic până la restaurant, de teamă să nu-i cedeze nervii şi să o vadă plângând.

         Ajuns la nuntă, după două pahare, el, bun prieten cu naşul mare o scapă:

         -Naşule, să-ţi spun drept, mare mirare că am ajuns, că era gata-gata să ne petrecem noaptea la poliţie. Şi-i spuse povestea pe îndelete.

         Naşul, ciupit bine şi căpiat de râs îi spune:

         -Băiete, ai scăpat ieftin!  Pe mine m-au prins săptămâna trecută cu o ciută de 19 ani şi am decartat 300 de euro ca să nu cheme duba şi televiziunea! M-am zgârcit să mă duc la un hotel, că în Bucureşti  ăştia au preţurile nesimţite şi m-a pişcat potera de m-a zvântat! Cu banii ăştia o cotoiam pe Gladiola de zece ori!

         Naşul răsturnă un pahar de whisky pe gât şi întrebă mirat: Auzi, da’ poliţistul avea dreptate! Eşti cam pervers, tăticu’! Ce dracu’ căutai cu nevasta acolo? Nu te-ai îndurat la două-trei bonuri de masă pentru ceva prospătură?

         -N-ai înţeles, dom’le că am oprit să ne schimbăm la festiv pentru nuntă?

         -Ştii ce? L-ai prostit pe tăntălău’ de Garcea, da’ cu mine nu ţine flăcău! Adică vii tu din fundul ţării şi nimereşti din întâmplare taman în fieful amorului liber ales! Mă laşi! Pe faţa mea scrie că beau şampanie la pet?

DOAR UNU-I POPESCU DIN DRUMUL TABEREI!

 În anii zburdalnici de liceu zburam ZLINUL-726 ca pilot sportiv la AEROCLUBUL  BUCUREŞTI. Adesea lipsea combustibilul şi trebuia să ne procurăm de la câte o unitate  militară pe sistemul PCR:-pile cunoştinţe, relaţii – adică singurul sistem de achiziţii  funcţional la acea vreme.

Alteori era restricţie DIE– de importanţă excepţională, ceea ce însemna că Ceaşcă se plimba în voie pe cerul patriei şi noi trebuia să stăm la sol ca să nu-i sabotăm fizicul ilustru, să dea norocul peste ţară.

Dar, adevărata pietricică în pantofi era alta. Aerodromul fiind în afara Bucureştiului, la Clinceni, depindeam cu transportul de un autobuz care se defecta când te credeai  mai  şmecher.

Aşteptam ore întregi ca şoferul să-l meşterească la motor cu o feştilă aprinsă. Uneori  reuşea, alteori… reuşea doar să ne enerveze.

Pentru că era pe motorină sforăia, duduia şi vibra îngrijorător. Îl alintam Dudubuzul.

 Într-o zi, noroc mare, Dudubuzul porneşte din prima. Norocul se termină pe undeva  prin  câmp şi grupuri-grupuleţe ne orientăm la ia-mă nene!

Ia-mă nene şi du-mă unde vrei!– făceam noi haz de necaz să prindem curaj. Împreună cu prietenele mele, Simona şi Claudia urcăm în prima Dacie care opreşte şi zicem Doamne  ajută!-Șoferul are figură cumsecade, nu pare violator.

Ca să ne ţinem curajul  facem conversaţie şi mimăm veselie până la destinaţie.

Timpul trece şi devin studentă. Un amic, Manuel, un tip cu o cultură  generală  impresionantă, mă invită la ziua unei mătuşi, tanti Cici. Tanti Cici şi unchiu’ Laurenţiu, un cuplu extraordinar. Talentaţi povestitori amândoi, dacă i-ar fi îndemnat cineva să scrie la timp îl concurau pe Sadoveanu. Neam de boieri cu un conac la Peştani, au povestit  amintiri picante din copilăria şi tinereţea lor. Poveşti amuzante cu boieri scăpătaţi pe la Nisa şi Monte Carlo sau poveşti cutremurătoare cu patrioţi retraşi în munţi în grupuri de rezistenţă anticomunistă. Şi eu aveam tolba cu poveşti la mine şi abia pe la trei dimineaţa ne-au lăsat să plecăm. Atunci am observat că Manuel zvântase sticla cu ţuică de Piteşti şi mergea cam balansat.

Ne-au invitat şi în zilele următoare. Seară de seară făceam şezători. Unchiul Laurenţiu că fusese până la pensionare director pe la Uzinele Republica şi povestea o mulţime de chestii trăznet de la vizitele lui Ceauşescu dar, avea şi un set asortat de poveşti cu legionari.

 Aş fi ingrată să nu amintesc ce gospodină grozavă era tanti Cici, mare expertă  în  zacuscă  cu ghebe şi nu numai.

Într-o zi aveau pe masă ca din întâmplare un plic cu fotografii – conacul de la Peştani  şi  altele, averea familiei al cărui unic moştenitor era Manuel.

Mi-au explicat că m-au cântărit şi sunt soţia ideală pentru Manuel şi că am trecut  toate  testele.

 Şezătoarea s-a terminat. Le-am explicat că între mine şi Manuel nu era decât o simplă  amiciţie: nu ne luasem nici măcar de mână, nici nu simţeam nevoia şi habar n-aveam ce culoare sunt ochii lui: doi copii care discută la un pahar de suc despre Napoleon, Războiul  Crimeei sau Războaiele Dacice. Atât!

Iar eu aveam o axiomă clară: n-am două vieţi aşa că o să iau de la asta tot ce este mai bun: mă mărit din dragoste sau deloc!

Mi-au spus că puştiul este sclipitor dar, bea prea mult şi îi trebuie o nevastă capabilă ca mine, ca să nu se ducă averea familiei pe apa sâmbetei. Între timp afară ploua cu bulbuci  şi mi-au dat o pelerină de ploaie şi o glugă. Am promis că trec a doua zi să le returnez dar, i-am rugat să-mi scrie adresa ca să nimeresc fiindcă venisem de fiecare  dată  discutând  şi nu reţinusem traseul decât în linii mari. Zice: vii până la buclă cu 105-ul şi dacă nu te descurci, întrebi de Popescu. CĂ DOAR UNU-I POPESCU din DRUMUL  TABEREI! 

Plec uimită de faptul că am fost cerută în căsătorie de tanti Cici şi unchiu’ Laurenţiu şi cu o vagă idee că este o nebunie în jurul meu. Eram un copil şi toată vara se întrecuse  lumea  să mă ceară de nevastă când eu abia intrasem la facultate şi nu aveam  în plan să-mi  pierd  libertatea până pe la 30 de ani! Cred că ’88 a fost anul căsătoriilor la minut! Zilele  următoare colega mea Otilia îmi face cunoştinţă, atât mie cât şi la toate  tipele drăguţe din Grozăveşti, cu un rugbist chipeş şi vrăjitor 1,87, cu ochi drăcoşi. Mă  plimbă frumosul o oră şi evident, mă cere de nevastă. Eu zic ba, el zice da, eu am chef să-mi văd de facultate, el zice hotărât că tot a lui o să fiu. Eu zic că vreau să mai copilăresc, el îmi spune că o să  copilărim împreună. Rămân cu hotărârile mele şi el cu ale lui. Eu iau totul în glumă, el ia totul în serios. Cu taurii să nu te pui!

La vreo două zile, urcând scările la cămin, la etajul V mă trezesc cu un nene dolofănuţ, categoria ursuleţ, cam 1,55 înălţime, 55-57 de ani care mă abordează. O căuta pe colega  mea Otilia ca s-o întrebe care-i fata care i-a sucit capul feciorului lui. Hopa! Tăticul  rugbistului nu pierdea timpul! Otilia avea întâlnire cu un inginer dar, ca să nu-i stric  imaginea am zis că face un proiect cu un inginer. Mă rog, faza preliminară… Dă să plece, apoi zice:

Să-i spui că a căutat-o Popescu. Popescu şi mai cum întreb eu, cu toate că eram deja lămurită. Ei, las’ că ştie ea: CĂ DOAR UNU-I POPESCU DIN DRUMUL TABEREI!

O parte din cursuri şi laboratoare le făceam pe platforma Măgurele. Singura maşină, 303-ul circula după muşchii şoferului care ieşea de capul lui din traseu şi făcea curse la negru. Eram prin anul întâi şi cam toată ziua o pierdeam pe drumuri. Trebuia să mă prezint la căminele Facultăţii de Drept să-mi iau uniforma de armată în primire. La armată, ca la armată! Trebuie să fii punctual chiar, dacă nu posezi elicopter personal.

Ultima soluţie: ia-mă nene. Îmi iau două colege de grupă şi ieşim la şosea. Opreşte o Dacie şi urcăm. Şoferul, prietenos, porneşte spre Bucureşti. Zâmbeşte şi spune amical: Ar trebui să-ţi ei maşină! Circuli cam mult! Simona ce mai face? Zic: scrie în fruntea mea că am o prietenă Simona? Zice: ai uitat când te-am luat din câmp şi te-am dus la aeroclub? Eu n-am uitat! Că doar nu se urcă în fircare zi câte o aviatoare la mine în maşină!

Ei, dar cum să nu mă ţii minte?-zice el convins: DOAR UNU-I POPESCU DIN DRUMUL  TABEREI! Aşa este! Nu i-am uitat niciodată.

Într-o zi, la televizor, prind emisiunea Profesioniştii, invitată actriţa Emilia Popescu pe care o ador. Urmăresc cu mare plăcere interviul, să-mi mai domolesc frustrările că o artistă atât  de valoroasă apare atât de rar pe micul ecran şi la un moment dat Emilia Popescu  vorbeşte despre tatăl său, un artist boem.

 Şi, incredibil, zice fraza minune: CĂ DOAR UNU-I POPESCU DIN DRUMUL TABEREI!

 Ei, dacă a confirmat şi marea actriţă este clar: DOAR UNU-I POPESCU DIN DRUMUL  TABEREI!

ELVEŢIA-secretul bunăstării

ÎN 2010 SE TERMINĂ CRIZA? DAR LĂCOMIA BĂNCILOR?

URANIA ZICE PĂZEA! DE LA SINAIA-VICEVERSA!  AVEM VEŞTI MINUNATE: URMEAZĂ UN AN AL OPTIMISMULUI! CRIZA SE TERMINĂ ÎN 2010!

AR FI BINE SĂ FIE IANUARIE -FEBRUARIE, FIINDCĂ  DACĂ ESTE DECEMBRIE ÎNSEAMNĂ CĂ DE FAPT CRIZA SE TERMINĂ ÎN 2011!
MULŢUMIM, MISTER PRESIDENT DAR, AIA CU SĂ TRĂIŢI BINE NU PREA A IEŞIT!

ÎN SCHIMB ÎI FAINĂ TARE PENTRU BANCURI! DIN PĂCATE, TRĂIM ÎN ROMÂNIA ŞI NE DUCEM LA VALE  TOT TIMPUL!
MAJORITATEA ROMÂNILOR SE SCUFUNDĂ DATORITĂ  BĂNCILOR! DACĂ VREŢI SĂ STOPAŢI CĂDEREA LIBERĂ DIN ECONOMIE, ÎNCEPEŢI CU UN CARTONAŞ GALBEN PENTRU TUPEUL BĂNCILOR!

PRIVILEGIAŢII CARE NU AU NICIO OBLIGAŢIE DAR, AU TOATE DREPTURILE IMAGINATE DE EI! CEI PENTRU CARE CUVÂNTUL DE ONOARE DE DIRECTOR DE BANCĂ ESTE DOAR UN TIC VERBAL!

ŞI ÎNCEPEŢI DE EXEMPLU CU…  BANCA TRANSILVANIA! VOI REVENI CU AMĂNUNTE! TOTUL DOCUMENTAT!
SĂ VĂ FIE DE BINE, DOMNULE REIKKERS! UN AN MAI BUN ÎN 2010!

ŞI POATE ÎNCEPEŢI SĂ VĂ RESPECTAŢI CONTRACTELE MĂCAR DIN 2010, AŞA CUM, NOI, CEI MICI ŞI NEÎNSEMNAŢI DAR, CARE NU AVEM NICI O RESTANŢĂ CĂTRE BANCA DUMNEAVOASTRĂ O FACEM!
VOI POSTA PE INTERNET TOATE DOCUMENTELE CARE DEMONSTREAZĂ CĂ …”SUNTEM O BANCĂ CU SUFLET ” SAU ” BANCA TRANSILVANIA ÎNSEAMNĂ OAMENI” REPREZINTĂ DOAR VORBE GOALE. IAR ZÂNUL BUN?…

TIPUL GRAS CU FUSTIŢĂ DE BALERINĂ? DOAR O GĂSELNIŢĂ DE MARKETING:  GARDUL FAIN CARE ASCUNDE LEOPARDUL!

Traian Băsescu şi Elena Udrea în top

Având un blog nou-nouţ, după o săptămână de blogărit am intrat în statisticile fiecărui articol ca să punctez preferinţele cititorilor. În top POVESTEA RĂDUCANULUI la egalitate cu micul dialog CONTABILA ŞI MARINARUL. POVESTEA RĂDUCANULUI nu a fost o surpriză pentru mine fiindcă, deşi cu mare întârziere, Răducanu îţi merită rolul de june prim al României. Nu a avut mediatizarea lui Terente sau a lui Don Juan dar, nu este cu nimic mai prejos şi internetul îi va oferi atenţia cuvenită. CONTABILA ŞI MARINARUL ar putea fi considerat banc dacă nu ar fi un dialog real, totuşi l-a bătut în rating pe DOMNUL GEORGESCU ŞI KAFKA şi pe DOMNUL GEORGESCU ŞI CUTREMURUL, ceea ce, sincer, m-a uimit.

Am privit graficele pe îndelete, de mai multe ori şi apoi am înţeles: prietenul meu, marinarul a fost confundat cu primul marinar al ţării iar contabila cu proaspăta ministresă, blonda oficială a României.

Nu domnilor! Pentru cine nu ştie, Elena Udrea nu este contabilă! Elena Udrea este avocată! Tocmai ca să nu generez astfel de confuzii, la mai multe fragmente umoristice am schimbat numele astfel că OPERA ŞI MARINARUL s-a modificat în OPERA şi APROZARUL!  Şi totuşi am comis-o!

Să blogăriţi bine!

De REVELION închideţi televizoarele!

Între bucuria că se încheie cel mai apăsător an din ultimii 20 şi teama pentru ziua de mâine, vom petrece Revelion 2010.

Dacă vreau să mă gândesc la ceva ce mi-a făcut plăcere în epoca întunecată, îmi rămâne chipul drag al educatoarei mele, doamna Apostolache, de care mi-e dor şi după 35 de ani la fiecare 15 septembrie şi la fiecare vacanţă de iarnă.  Şi, binenţeles… revelioanele. Minunatele emisiuni de revelion în care, în scheciuri pritocite şi meşteşugite Stela Popescu şi Arşinel ocoleau ce ocoleau regimul şi până la urmă tot îi mai înfigeau nişte bolduri în ureche. Revelion ’78 fără Toma Caragiu şi Revelion ’84 fără Nea Mărin şi Nichita Stănescu au fost singurele în care bucuria nu mi-a fost întreagă. Revelioanele maneliste anunţate de televiziunile comerciale anul acesta, ca şi în anii trecuţi m-au dezamăgit, pentru a câta oară?

Mă întreb dacă percepţia valorii şi simţul ridicolului a amorţit la toţi acesti realizatori de programe sau criza economică, bat-o vina, dictează şi aici.

La mulţi ani, doamnei Stela Popescu! Vă iubim!

ABUZURILE DEMOCRAŢIEI: ARESTAREA LUI VALENTIN, NICU ŞI ZOE CEAUŞESCU

Răspuns la provocarea de pe TOATE BLOGURILE.ro

PROVOCARE: Te-ai gândit vreodată că ceea ce scrii pe blog s-ar putea întoarce împotriva ta?

Istoria este rotundă şi se dă de-a rostogolul. În istoria României moderne dictatura şi democraţia au alternat zdrobind zeci de destine. Cât rău a făcut dictatura carlistă şi apoi comunistă este cunoscut.

Gheorghiu Dej şi Ceauşescu au i-au băgat cu uşurinţă pe oponenţii politici în puşcării fiindcă ei însuşi fuseseră în repetate rânduri în puşcării şi aşa li se părea firesc. Cât sânge şi ce valuri de lacrimi au însemnat firescul lor nu vom ştii niciodată cu exactitate dar, gândiţi-vă bine la cât vă necăjeşte o amendă de parcare şi cutremuraţi-vă!

Milioane de oameni şi-au pierdut rostul şi viaţa, scoşi în miez de noapte din casele lor, azvârliţi în puşcării sau mutaţi în D.O., domiciliu obligatoriu în Bărăgan. Gândiţi-vă la disperarea ţăranilor cărora li s-a luat pământul în C.A.P. şi la soarta celor care au avut curajul să se opună deschis colectivizării.

Sigur, este aproape o axiomă să vorbeşti de abuzuri şi suprimare de libertăţi în dictatură. Dar în democraţie? Pentru că sistemele, faptele, deciziile înseamnă oameni. Nici democraţia nu a fost lipsită de abuzuri.

Cel mai elocvent exemplu de abuz în democraţie îl reprezintă arestarea lui VALENTIN, ZOE ŞI NICU CEAUŞESCU. Părinţii mănâncă aguridă şi copiilor li se sterpezesc dinţii!

La fel de nedreaptă, eronată, inutilă şi cicatrizantă este arestarea lui Ştefan Andrei sau Corneliu Mănescu. A avea opinii poate deveni o erezie dacă libertatea cuvântului şi libertatea de opinie va mai dispărea vreodată din această ţară şi, din nefericire, istoria a arătat că se poate. Pentru cine nu înţelege, nu faptul că avem aere condiţionate şi cuptoare cu microunde definesc bunăstarea unui popor, ci confortul de a putea spune ce gândeşti liber şi neîngrădit, având ca singură cenzură bunul simţ şi, evident, buna cunoaştere a subiectului despre care îţi dai cu părerea.

Scriind pe acest blog, m-am gândit că opiniile mele pot fii deranjante dar, mi-am asumat. Întotdeauna se găsesc indivizi cu interese obscure, deranjaţi că albu-i alb şi negrul-negru. Oamenii care acţionează în zona gri şi sunt mai caciorâţi la caracter se vor simţi atacaţi şi vor riposta: la vedere sau pe la spate!

Şi dacă vocea va fi înlocuită cu şoapta şi toleranţa cu îndârjirea, vai nouă şi copiilor acestei ţări!

ÎNTRE EUROPA LIBERĂ ŞI COLUMNA LUI TRAIAN

 

         O cetate antică, unică în lume prin lungimea ei -2 mile- este scufundată în lungul litoralului în dreptul Mangaliei. Suma necesară proiectului de investigare şi introducere în circuitul turistic prin realizarea unui muzeu subacvatic, respectiv plasarea unor pereţi de sticlă paraleli cu străzile pavate ale cetăţii scufundate ar costa 180.000 de euro.

Cazul MAILAT şi fenomenul Tom & Jerry

         Am să pun astăzi sub lupă Tom şi Jerry, desenul animat născut în State, care a înconjurat planeta şi care a fascinat atâtea generaţii! Popularitatea lor a concurat puternic fără îndoială atâtea glorii cinematografice.

PRIMUL ŞI ULTIMUL IMPOZIT

Fragment din romanul  ARDEI IUŢI

Preotul este agentul fiscal care îţi ia primul şi ultimul impozit! Cine-ţi ia banii, ne-am lămurit. Întrebarea este cine-ţi ia sufletul?! Dacă ajungi în Rai, toată lumea-i mulţumită! Totul e bine când se termină cu bine!  Dar, dacă ajungi în Iad, n-ar fi corect ca popa să restituie banii familiei? Alooo! Protecţia consumatorilor! Se aude?

 

DACĂ AI ZÂMBIT, CONTINUĂ!

CRĂCIUN MINUNAT CU MICUL INFERN

Postul este legat de opţiunea fiecăruia. Este o chestiune de alegere! Ai libertatea să-l ţii s-au să nu-l ţii! Important este să nu ţii socoteala celorlalţi şi să nu judeci pe nimeni pentru alegerea lui. Sunt o mulţime de motive legate de sănătate şi spiritualitate pentru care ar trebui să ţinem post. Iar eu îmi pot inventa o mulţime de scuze ca să mă justific de ce nu-l ţin dar, mi-aş fura singură căciula! Şi cui s-o vând, la o adică? Suntem în plină criză!

Am făcut petreceri de Crăciun în fel de fel de formule cu prieteni şi mese îmbelşugate! Nu-mi amintesc de niciunul! Ce să-mi amintesc? Şiruri de cârnaţi, tobe, pomana porcului?!

Doar Crăciunul lui 1992 îl ţin minte când, împreună cu mama şi soţul meu am ascultat piesa de teatru Micul Infern pe disc de vinil ronţăind MAXI-MIX procurat cu pile din vamă de la Chitila!

Interpretarea actriţei Silvia Dumitrescu Timică-inegalabilă, magistrală! Câtă bucurie într-un disc de vinil!

Provocare: EU NU MĂ PLICTISESC ÎN ROMÂNIA!

Pe toateBlogurile.ro am găsit următoarea provocare:

Te-ai gândit vreodată serios să emigrezi din România? Ai alege o metropolă agitată sau o insulă liniștită? De ce o metropolă? De ce o insulă?

Răspunsul meu în 1000  de caractere:

Eu rămân în România chiar dacă pleacă toţi şi rămân singură! Ţara asta, cu bune şi rele este a mea! Poate i-ar fi fost mai uşor bunicului să emigreze, decât să lupte în două războaie mondiale dar, şi-a apărat ţara ca eu să-mi cresc copiii în limba română, în vreme de pace. Am colindat Europa, niciodată mai mult de 30 de zile, căci dorul apăsat m-a ţinut cu gândul acasă. Ambuteiajele din Paris le-am întâlnit şi-n Bucureşti, iar cine are nevoie de linişte, să se ducă-n Maramuraş la Casa Zan şi o s-o găsească! Başca nişte bucate tradiţionale udate cu horincă, cum nu găseşti pe o insulă liniştită. Ce-i omul? O punte între moşi şi copii! O punte sudată din spirala sângelui: ADN-ul, spirala limbii împletită între şoapta de alint a mamei şi porunca lui Ştefan cel Mare şi spirala conştiinţei că aparţinem unui popor străvechi, dârz şi statornic. Ce am simţit, cât am iubit, ce am văzut şi ce am citit, atât suntem şi nimic mai mult!

Ce curvă-i viața! Ne-am născut în vremuri de ipocrizie și nedreptate socială și trăim ca victime ale unui jaf nesfârșit, un viol fatal al justiției corupte, al statului ineficient, neputincios și lacom. Ori trăiești la tine acasă, încălecat de sistem, ori duci dorul şi amarul prin străini! Sistemul te învinge, oriunde ai încerca să răzbești!

Pentru că mi s-au terminat cele 1000 de caractere m-am oprit acolo dar, continui aici!

Unii au  plecat pentru amăgirea unei pâini mai albe, alţii poate pentru o durere în suflet. Eu nu judec pe nimeni şi imi cer iertare dacă am adus atingere unor oameni greu încercaţi. Cine poate şti?  Poate acel ceva atât de puternic care mă ţine pe mine legată de glie, i-a mânat pe alţii în pribegie!

Dar, nu am nici o înţelegere şi nici o simpatie pentru cei ce au moştenit gena de vântură-lume de la legionarii romani care se justificau cu UBI BENE, IBI PATRIA!

Iar cei ce sunt urmaşii migratorilor, au fost oricum vremelnici pe pământurile noastre!

Şi-au luat calul şi au plecat mai departe. Pagubă-n ciuperci!