Un blogger şi-o criză

Duminică, Rugbistul le-a promis fetelor un film la Multiplex- fetele la noi în casă sunt în număr de cinci- dar în final s-a dat rănit şi m-a trimis pe mine, în calitate de şofer şi sponsor. Urăsc să fac kilometri prin Mall printre cocalari în şlapi şi piţipoance stridente, dar nu puteam s-o dezamăgesc pe Sabrina; m-am dus cam fără voioşie.  Cum pe vremea mea biletul la cinema era 3 lei, apoi s-a scumpit la 6; n-am ştiut că trebuie să aştept chenzina ca să mă aventurez la un film. Dezastrul era total, taman ce trecusem pe la pompă şi băgasem benzină nesimţit de scumpă şi mai aveam doar vreo 20 de lei în buzunar. Am mai fost recent la Vacanţă de la căsnicie– filmul acela indecent pe care vă sfătuiesc să-l vedeţi cu minorii, ca să-şi ia puştii toate răspunsurile despre sexualitate şi astfel să scăpaţi de întrebări incomode. Atunci au plătit fetele şi n-am luat seama ce sume se vehiculează. Am scos cardul, îl folosesc rar, mare minune că am mai ştiut pin-ul, apoi Sabrina şi-a luat un tomberon de popcorn, tapându-mă şi de cei 20 de lei cash şi am intrat în sală. Rula Larry Crowne, un film cu Tom Hanks şi Julia Roberts. Subiectul, foarte cunoscut: criza. Film cu buget redus, ne-a adus în prim plan doi grei ai ecranelor fără fard şi fără retuşuri, pe fundalul unor realităţi mizerabile.

Morala este una singură: deşi am îndurat lăcomia băncilor şi valul de scumpiri timp de trei ani, criza ce ne-a zgâlţâit pe noi, românii, a fost apă de trandafiri pe lângă cataclismul american.

Mesajul în schimb este ferm: dacă înveţi, dacă evoluezi, dacă munceşti, dacă economiseşti, dacă ai mintea deschisă şi te pliezi pe situaţiile favorabile, vei depăşi greutăţile şi viaţa ta va fi exact cum îţi doreşti.

Vai, să nu uit esenţialul: Sabrina m-a convins să merg la film povestindu-mi ceva despre un blogger. Într-adevăr, soţul Juliei Robert era blogger: un parazit întreţinut de nevastă, obsedat de pornografie şi uşor alcoolic. Vă vine să credeţi au ba, blogger-ul este personajul cel mai antipatic din film.

Iubesc bloggerii, dar nu pe toţi!

Tocmai pentru că este foarte diferit de formatul clasic de film american, filmul merită văzut.

NORA IUGA …A FOST LA BRAILA!

 Criză mondială şi căldură tropicală! Îngrozitoare combinaţie!

 Şi totuşi ce te poate scoate din casă pe astfel de vreme?

 Ei bine, am ieşit însoţită de Sabrina fiindcă

COMOARA TURCULUI

La naşterea celui de-al 12-lea copil şi răbdarea oamenilor şi grija în a mai alege un nume se cam dusesese. Amărât că s-au înmulţit gurile de hrănit, bărbatul se uita la copilul plăpând ce plângea în covata ciobită şi-şi zise că nu-i mai răsărit decât Neghiniţă, pisoiul cel mic al Leopardei, pisica bătrână. Dar şi lui Neghiniţă, de lene-i ziceau Niţă. Constandin nu-şi mai bătu capul: îi zise Niţă.

Mândrie de ROTTWEILER

Seara trecută am făcut obişnuita plimbare de seară prin Grădina Mare împreună cu Ingrid, Karla, frumoasa căţeluşă Rottweiler şi rugbistul. Sabrina a stat bosumflată în casă fiindcă s-a cam lăcomit la încheţată şi este răcită. 

Ingrid a

Schimb de link

Mai am puţin şi fac patru luni de blogărit. Nu m-am implicat în schimbul de link dar am primit vreo trei cereri pe e-mail şi fiindcă respectivii chiar aveau bloguri interesante i-am trecut în blogroll. Am şi refuzat un tip cu blog hard porno şi două frumuseţi de lesbiene. N-am nimic cu lesbienele dar

Când vorbeşte Sabrina, eu tac!

Ieri vopseam ouă şi Sabrina, fetiţa mea de nouă ani, ca un pisoiaş jucăuş mă ajuta.

Văzând că-şi face de lucru pe lângă aragazul unde dădeau în clocot mai multe oale îi spun:

-Mami, te rog să stai mai departe de aragaz! Este periculos!

-Mami! Periculos este să trăieşti! Pentru că mori!

Romanul DUMNEZEU ERA-N VACANŢĂ…

Sabrina  mi-a făcut o felicitare superbă pe care n-am avut vreme s-o scanez ca să mă laud cu ea dar şi grafica coperţii pentru romanul DUMNEZEU ERA-N VACANŢĂ care mâine ar trebui să fie gata. Sabrina are 9 ani şi aşteaptă notele voastre. Voila!

coperta romanului DUMNEZEU ERA-N VACANŢĂ

coperta romanului DUMNEZEU ERA-N VACANŢĂ

coperta romanului DUMNEZEU ERA-N VACANŢĂ

Poveste cu barza

Pe când aveam vreo zece ani, papaşa a-nceput să râvnească la toate gagicile din România, limitare geografică obligatorie, fiindcă paşaportul nu era la îndemâna oricui.

Şi cum, noi,  cei trei copii îl plictiseam peste măsură şi stăteam în calea fericirii lui, ne-a adus o declaraţie ca s-o depunem la dosar, în care explica că are multiple relaţii extraconjugale şi că doreşte să-şi refacă viaţa,  să se asigure că divorţul mearge uns.

Cum nici până atunci nu contribuise la traiul nostru domestic decât cu vreun pui de scandal, am scos pietricica din ciubote şi am mers mai departe.

Trei fete, crescute de mamă cu minunata poveste ne-a adus barza, fără înjurături, fără vorbe grele, toate cuvintele  gen p***, p****, f**, m***,  ne erau perfect necunoscute. Gardurile cartierului au reparat până la urmă lipsurile din familie şi, chiar dacă nu le pronunţam, le înţelegeam sensul anatomic.

Astfel, mergând prin Bucureşti împreună cu simpatica mea verişoară Lila şi mama mea responsabilă cu barza, pe o vreme ploioasă, ţopăind între două bălţi,  în zona Pieţii Unirii, pe lângă ruinele Spitalului Brâncovenesc în curs de demolare, pe un panou de şantier scria p***.

Lila, neavând copii, era foarte afectată de impozitul pe celibat. Ne spune prompt şi cu umor un banc.

Cu riscul să vă plictisesc îngrozitor vi-l zic:

Scrisoare Tovarăşului Nicolae Ceauşescu:

Subsemnatul Nae Pendulă,

Fără c** şi fără p***,

Ar avea de întrebat

De ce plăteşte celibat!

Răspunsul Preşedintelui:

Stimate Nae Pendulă,

Fără c** şi fără p***

Cât ai degeţel şi limbă,

Legea țării nu se schimbă!

Mama, auzind probabil, pentru prima dată-n viaţă, aceste cuvinte zise răspicat şi din tot sufletul, luă viteză intrând prin toate bălţile, încercând să se îndepărteze cât mai rapid de versurile păcătoase.

Eu, amuzată de reacţia disperată a mamei zic:

-Ei, acuma, dacă te-ai udat la picioare, ţi s-au înfundat urechile sau ţi s-au desfundat?

Anii au trecut dar, mama a rămas aceeaşi fiinţă delicată.

Din calcule foarte clare, abia după lansarea romanului Comisia ZÜRICH i-am dat un exemplar.

Seara auzeam paşii mamei pe scări. Venea la mine-n cameră, se aşeza pe un fotoliu şi ofta. Pe la al treilea oftat, ridicam privirile din laptop.

-Mamă, scrii bine, eşti haioasă rău, acţiunea mă ţine cu sufletul la gură dar am ajuns la un cuvânt pe care nu pot să-l citesc! Ce fel de profesoară eşti tu, dacă scrii asemenea cuvinte?

-Mamă, Dobritza ăla e-un jegos şi un nenorocit… El vorbeşte aşa, nu eu! Dacă ar vorbi ca o domnişoară de pension nu ar mai fi veridic!

Personajeje mele vorbesc aşa…

Mama ofta şi pleca încet pe scări.

După vreo oră jumate o auzeam iar.

Se aşeza pe fotoliu:

-Mamă, eu mai departe nu pot să citesc. Iar am găsit ceva grozav…

-Cred că ai ajuns la faza la care s-a opărit Dobritza la buci…

Mama dă din cap ruşinată.

-Acum n-am ce face dar, la ediţia următoare scriu că s-a opărit la popou…

-Da’ ce-i bebeluş?

-Aha! Şi cum să scriu?

-Tu eşti scriitoarea…

Cobora cu paşi mici.

După vreo trei zile, la masă zice:

-Mamă, eşti o năstruşnică!

-Şi cuvintele-alea?

-Cartea e prea bună că să-ţi scot ţie ochii pentru cum vorbesc toţi nemernicii…

Sabrina, puştoaica mea de nouă ani, mi-a sărit în apărare:

-Buni, nu o judeca pe mama după ticăloşii din cărţile ei. De-acasă pân’ la şcoala văd mai multe prostii scrise pe garduri decât în toate cărţile  mamei!

ARDEI IUŢI LA MIRĂSLĂU

În drum spre Maramureş, ne prinde noaptea pe drum şi ne oprim la un motel la Mirăslău.

Mâncarea excelentă dar, ardeii, focul lui Dumnezeu. I-am tranşat cu meşteşug, le-am scos seminţele şi i-am mâncat mai departe, chiar dacă scoteam flăcări.  Lacrimile de usturime  le-am şters cu mâna. Mare greşeală! Exact mâna cu care extrăsesem seminţele. Îmi ard ochii, obrajii şi dau cu apă! Mai rău! Sufăr vreo două ore spre amuzamentul familiei.

Ne luăm cele două camere în primire, undeva la etaj, urcând pe o scară exterioară cu trepte înguste, sudată bocciu de un cârpaci. Mare lucru că nu ne-am rupt picioarele la urcat, dar pentru un coborât nu mai aveam curaj şi ne gândeam la nişte funii din cearceafuri. Camera în care se instalează Ingrid cu mama e ok, cea luată în primire de mine cu soţul meu şi micuţa Sabrina, o jale! În toaletă un prezervativ folosit în coşul gol, în cameră cearceafurile smotocite.

Îmi fac curaj şi cobor în 4 labe pe nenorocita de scară şi cer la recepţie să-mi schimbe aşternuturile. Le schimbă bombănind:

-Ce, n-au dormit tot oameni?

Pe la miezul nopţii, stingem lumina. Un huruit de fierăraie ne ridică în picioare. Am zis că ne trece trenul prin cameră dar, nu! Trecea 20 de metri mai încolo. Ne-am cazat la acest motel amplasat pe şosea, fără să remarcăm linia de tren paralelă.

Ne liniştim şi stingem iar lumina. Sabrina, care avea trei anişori, vrea o poveste. Terminăm povestea, ne pupăm de noapte bună dar, Sabrina mai vrea o poveste. Tac-su îşi demonstrează autoritatea şi se face linişte. Peste zece minute, Sabrina vrea pipi. Se aşează pe oliţă şi 20 de minute se roagă de pipi să iasă.

-Nevastă, copilul ăsta-şi bate joc de noi! E trecut de unu’ jumate. Uite, eu o ţin şi tu o baţi!

-Ba nu, zic eu! Eu o ţin şi tu o baţi!

-Copilul se întoarce grav, ne priveşte atent pe amândoi şi zice serios:

–Mă, voi aţi înnebunit amândoi?

Evident, ne pufneşte râsul.

Aerul era irespirabil. Soţul meu se hotărăşte să deschidă geamul care era bătut în cuie. Trage cu voinicie, rămâne cu cremonul în mână dar şi foaia de geam cedează. În liniştea nopţii, geamul spart face un zgomot asurzitor.

Vine în goană recepţionerul şi constată catastrofa.

De jos patronul se interesează de sursa zgomotului.

–S-o futut cremonul!– urlă recepţionerul din rărunchi.

Pleacă după altă cheie.

Ne mutăm pe cealaltă parte a culoarului, adică cu geamurile direct spre linia ferată. Stingem lumina, trece trenul parcă direct prin cameră şi Sabrina îţi aminteşte că n-a apucat să facă pipi.

La 4 dimineaţa reuşim să stingem lumina dar, trenurile trec şi pe întuneric.

Precis am adormit până la urmă, fiindcă l-am visat pe Mihai Viteazul pe cal alb.

Dimineaţă coborâm amărăciunea de scară cu genunchii tremurând. Trece trenul în timp ce eram pe scară şi vibraţia se-nteţeşte. În mod miraculos, scăpăm fără picioare rupte.

Micul dejun este excelent! Se mănâncă tare bine la Mirăslău!

Anul trecut, Sabrina mă întreabă jucăuş: mami, când mai mergem la hotelul ăla unde am avut probleme cu… cremonul?

CE NU ŞTIU COPIII DIN ZIUA DE AZI

Fetiţa mea, Sabrina, elevă în clasa a II-a, citind zilele trecute manuscrisul romanului meu CÂND DUMNEZEU ERA-N VACANŢĂ, mă întreabă:

-Mami, ce înseamnă „subsidiară”?
Explic copilului care apoi citeşte mai departe iar eu mă gândesc puţin panicată că va descoperi şi cuvântul „bordel”. Trebuia să mă gândesc la o explicaţie ca să… n-o derutez!
Îmi postez un articol pe blog şi văzând că nu mă mai întreabă nimic, socotesc că este mai bine să-i explic eu decât colegii la şcoală şi o întreb:
-Mami dar, mai era un cuvânt acolo despre care aşteptam să mă întrebi ce înseamnă?
Mă priveşte serios cu ochii ei frumoşi şi spune:
– Care? Zâmbeşte… Bordel? Dar ştiu, mami!