CĂRŢI ŞI CAFEA-vicii pe cale de dispariţie


Săptămâna trecută mi-am promovat romanele la Salonul de carte Bucureşti, în incinta Muzeului de Istorie al României.

Se pare că manelismul, telenovelele, comoditatea, internetul şi lipsa banilor vor face din citit un act întâmplător şi sporadic.

Dacă eu, personal, nu am avut a mă plânge fiindcă genul abordat de mine este savuros şi încă trezeşte interes, iar vânzările au depăşit Gaudeamus-ul, prin târg a cam bătut vântul, aducând mai mult cu un loc unde bătrânii au venit să socializeze.

Un domn sobru, cu figură autoritară a răsfoit romanele, s-a interesat de subiect, a cântărit nehotărât cele două romane şi se părea că s-a decis la Comisia ZÜRICH.

-Cât costă?

-20 de ron.

-Aha!

-Doriţi şi un autograf?

– A, nu, că eu nu cumpăr… Ştiţi… eu nu citesc…

-Aha! -este rândul meu să exclam.

Lângă standul meu era standul de cafea.

Tipul întreabă autoritar:

-Cât costă o cafea?

-3 lei!- răspunde prompt vânzătorul de cafea.

-Cu zahăr, cu lapte?

-A, nu, că eu nu beau cafea!

-Aha!-zice şi vânzătorul de cafea.

Mă puteţi citi şi pe http://doinapopescu.blogspot.com

Reclame

PROBĂ DE TUPEU


Noutăţi-Salonul de carte Bucureşti-5 martie 2010

Pe timpul târgului am lăsat preţul romanelor la 20 de lei. Ieri, un brăilean pensionar cu figură simpatică, stabilit de mulţi ani în Bucureşti a fost interesat de romanul COMISIA ZURICH.

Deschizând portofelul a constatat jenat că n-are decât 15 lei.

Impresionată că în vremuri de criză un pensionar îşi cheltuie ultimii bani pe o carte i-am oferit-o din partea mea. Mi-a spus înţelept şi blajin că tinerii au mai multe încurcături cu banii decât bătrânii şi nu a acceptat decât să-mi lase cei 15 lei şi să revină sâmbătă cu diferenţa.  Demnitate şi fermitate ce-ţi blochează orice protest.

Un tip mătăhălos, cu guşă strajnică, ochi bulbucaţi şi pantaloni vişini intraţi la apă, care s-a foit şi ieri pe la stand s-a prezentat ca profesor universitar pensionar. Mi-a explicat că din pensia mizerabilă de 2700, adică 27 de milioane de lei vechi plăteşte 270 lei impozit la suma ce depăşeşte 1000 lei şi banii nu-i ajung nici de mâncare dar cărţile mele îl tentează şi îmi propune un barter: să-i dau cărţile şi el în schimb să-mi spună părerea lui de profesor universitar.

Privirea mea a fost suficientă să-şi ia tălpăşiţa.

O domnişoară spune consternată:

-Eu am salariul 650 lei dar dau în fiecare lună 200 lei pe cărţi!

SALONUL DE CARTE BUCUREŞTI 2010- ADA

SALONUL DE CARTE BUCUREŞTI 2010- ADA

http://miculscriitor.weblog.ro