SUNTEM ŢICNIŢI DAR, NU NE TRATĂM!


De mâine mă apuc să reeditez harta municipiului Galaţi. Munca mi-a adus întotdeauna satisfacţii, hohote de râs şi mi-a generat evident impozite. Îmi vine în minte o întâmplare din  2007, când m-am apucat să editez harta Galaţiului. Am întâlnit o mulţime de anomalii şi pentru că mai exista o hartă a Galaţiului cu multe greşeli, am pornit să fac verificări în teren, să nu mă fac de baftă. Pe trei străzi roată, pe plăcuţele de la blocuri scria strada Dudului. Trei străzi Dudului? Aici e o greşeală!

Experienţa în hărţi mi-a arătat că cel mai bine te lămuresc poştăriţele şi administratorii de bloc. A dat norocul peste mine şi am găsit repede oameni de ajutor. Un ceas s-au plâns sărmanii de problemele care le au de zeci de ani datorită botezării neglijente a trei străzi vecine cu acelaşi nume.

-Bine dar, pe la prefectură sau primărie este o comisie specială care se ocupă de numele de stradă, îmi dau eu cu părerea.

-Este, duduie dar, după opt ani de audienţe şi petiţii s-au milostivit şi au schimbat dar, n-am schimbat noi plăcuţele indicatoare.

Scot agenda, fac schiţa şi mă pregătesc să notez:

-Ei, cum le zice:

-Camil Ressu, Camil Ressu, Camil Ressu!

Reclame