Dramă de cartier

Cartierul meu era delimitat de Pădurea Stejarului, linia de tren, Parcul Monument şi Şoseaua Vizirului. O comunitate mică în care ne cam cunoşteam toţi între noi cu bune şi rele. Erau familii în care totul se petrecea cu discreţie în spatele uşilor închise şi diversele greşeli se ştergeau cu buretele,

Cine eşti, Domnule Aghiuţă?

Mergeam cu trenul şi în compartimentul încins era un tânăr student năpădit de hormoni, o puştoaică nostimă care-l ignora teatral şi un popă de ţară, gras şi transpirat, după accent din părţile Galaţiului.

Tânărul înciudat că puştoaica nu-l bagă în seamă îl înghesuia pe sărmanul popă cu întrebări de teologie. Părinţelul probabil că moştenise parohia, ori în tinereţe doar prinsese muşte cu Ceaslovul, fiindcă se vedea clar că întrebările studentului îl

UN PITIC ŞI UN CHINEZ

În primele zile ale lui ianuarie 1990, fiind studentă în Grozăveşti şi studiind afişele de bişniţă devenită oficială, lipite cu pastă de dinţi pe geamul de la parterul căminului, inima a început să-mi bată năvalnic. Printre anunţurile de Vikend, BT, bere, blugi, şampon şi truse turceşti de farduri era o maşină de spălat automată Philips.

Preţul era dezarmant: 150 de dolari dar, ştiam că uneori este suficient să visez şi visele se transformă în realitate.

Rugbistul meu, pe care Grozăveşti-ul îl alinta PITICU, un taur pragmatic mă luă scurt la zor:

-Maşină de spălat automată cu 150 de dolari? De ce nu şi o rachetă spaţială? Pune frână nevastă că nu ne ţine cureaua!

Socoteala lui era corectă, nu aveam niciun bănuţ găurit. Am mers totuşi în cămin şi

ARDEI IUŢI LA MIRĂSLĂU

În drum spre Maramureş, ne prinde noaptea pe drum şi ne oprim la un motel la Mirăslău.

Mâncarea excelentă dar, ardeii, focul lui Dumnezeu. I-am tranşat cu meşteşug, le-am scos seminţele şi i-am mâncat mai departe, chiar dacă scoteam flăcări.  Lacrimile de usturime  le-am şters cu mâna. Mare greşeală! Exact mâna cu care extrăsesem seminţele. Îmi ard ochii, obrajii şi dau cu apă! Mai rău! Sufăr vreo două ore spre amuzamentul familiei.

Ne luăm cele două camere în primire, undeva la etaj, urcând pe o scară exterioară cu trepte înguste, sudată bocciu de un cârpaci. Mare lucru că nu ne-am rupt picioarele la urcat, dar pentru un coborât nu mai aveam curaj şi ne gândeam la nişte funii din cearceafuri. Camera în care se instalează Ingrid cu mama e ok, cea luată în primire de mine cu soţul meu şi micuţa Sabrina, o jale! În toaletă un prezervativ folosit în coşul gol, în cameră cearceafurile smotocite.

Îmi fac curaj şi cobor în 4 labe pe nenorocita de scară şi cer la recepţie să-mi schimbe aşternuturile. Le schimbă bombănind:

-Ce, n-au dormit tot oameni?

Pe la miezul nopţii, stingem lumina. Un huruit de fierăraie ne ridică în picioare. Am zis că ne trece trenul prin cameră dar, nu! Trecea 20 de metri mai încolo. Ne-am cazat la acest motel amplasat pe şosea, fără să remarcăm linia de tren paralelă.

Ne liniştim şi stingem iar lumina. Sabrina, care avea trei anişori, vrea o poveste. Terminăm povestea, ne pupăm de noapte bună dar, Sabrina mai vrea o poveste. Tac-su îşi demonstrează autoritatea şi se face linişte. Peste zece minute, Sabrina vrea pipi. Se aşează pe oliţă şi 20 de minute se roagă de pipi să iasă.

-Nevastă, copilul ăsta-şi bate joc de noi! E trecut de unu’ jumate. Uite, eu o ţin şi tu o baţi!

-Ba nu, zic eu! Eu o ţin şi tu o baţi!

-Copilul se întoarce grav, ne priveşte atent pe amândoi şi zice serios:

–Mă, voi aţi înnebunit amândoi?

Evident, ne pufneşte râsul.

Aerul era irespirabil. Soţul meu se hotărăşte să deschidă geamul care era bătut în cuie. Trage cu voinicie, rămâne cu cremonul în mână dar şi foaia de geam cedează. În liniştea nopţii, geamul spart face un zgomot asurzitor.

Vine în goană recepţionerul şi constată catastrofa.

De jos patronul se interesează de sursa zgomotului.

–S-o futut cremonul!– urlă recepţionerul din rărunchi.

Pleacă după altă cheie.

Ne mutăm pe cealaltă parte a culoarului, adică cu geamurile direct spre linia ferată. Stingem lumina, trece trenul parcă direct prin cameră şi Sabrina îţi aminteşte că n-a apucat să facă pipi.

La 4 dimineaţa reuşim să stingem lumina dar, trenurile trec şi pe întuneric.

Precis am adormit până la urmă, fiindcă l-am visat pe Mihai Viteazul pe cal alb.

Dimineaţă coborâm amărăciunea de scară cu genunchii tremurând. Trece trenul în timp ce eram pe scară şi vibraţia se-nteţeşte. În mod miraculos, scăpăm fără picioare rupte.

Micul dejun este excelent! Se mănâncă tare bine la Mirăslău!

Anul trecut, Sabrina mă întreabă jucăuş: mami, când mai mergem la hotelul ăla unde am avut probleme cu… cremonul?