Interviu pe poloboc


Alături de lapte, ouă, brânză și miere de albine, vinul este un aliment ale căror virtuți nu ar trebui neglijate. Și pentru că 50% din laptele de pe piață este contrafăcut sau sub standarde nici cu vinul nu stăm mai bine, așa că încerc să mă documentez, măcar să nu mă otrăvesc.

Văd un interviu în evz.ro în care unul din frații de viță, frumușelul Cătălin Păduraru imprimă un ritm săltăreț interviului. Chiar mă prinde! Toate bune până când, în încercarea de a ține pasul cu fermecătorul interlocutor, o comite musiu reporterul:

De sute de mii de ani, viaţa tihnită a românului se mişcă asimptotic între Crăciun şi Paşti. Între porc şi miel, cu vinul la mijloc. Să descriem mijlocul…

Și uite-așa, reportajul ia o turnură poetico-filosofică eminesciană: anii grei ne par ca clipe, clipe dulci ne par ca veacuri , căci, cum altfel s-ar putea traduce plasarea nașterii lui Isus, formarea poporului român și  încreștinarea românilor cu câteva sute de mii de ani în urmă. Și uite-așa, mintea tihnită a ziaristului inventează o viață tihnită a românului, cum numai în versurile idilicului Alecsandri mai găsești.

Cum viața mea este un fel de proiecție a modelului brownian, evident că nu pot înțelege mișcarea aceasta asimptotică între Crăciun și Paști. A, în sens spiritual, poate ne întâlnim cu Paștele și Crăciunul undeva pe la infinit, circa și ceva! Dar cu porcul, mielul și vinișorul avem nenumărate puncte de tangență: degete, limbă, esogag, stomac și restul traseului. Când ai cunoștințe limitate  de aritmetică, nu te avânta pe tărâmul limitelor din analiza matematică! Cunoaște-ți limitele!

Dar stimate reporter, ai o scuză numai dacă, în logica domniei tale, în valoare absolută Paște=miel și Crăciun=porc.

Dar, nu te considera încă scăpat! Scapi de corigență numai dacă domnul Cătălin Păduraru ți-a dat să deguști câteva pahare de vin și te-a trotilat! Recunoaște c-ai luat un interviu pe lângă poloboc și te-a doborât recuzita și gata: ești iertat!

Precizare: Nu am dat numele reporterului ca să nu-și facă sânge rău, fiindcă dacă-i tânăr are timp să îmbătrânească și să capete experiență, eventual să uite și de asimptote iar dacă a fost beat, între timp a băgat niște zeamă de murături și e ca nou.

Citiţi mai mult: “Dacă bei o găleată de vin, îţi mai revii. Dar dacă bei o găleată de cafea, mai scapi? ” – EVZ Special > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/daca-bei-o-galeata-de-vin-iti-mai-revii-dar-daca-bei-o-galeata-de-cafea-mai-scapi.html#ixzz1hDY9zKdY
EVZ.ro

Reclame

AM FOST PÂNĂ LA CAPĂTUL LUMII!!!


Era primăvara lui ’89. Pe la cinci dimineaţa, un zgâriat abia ghicit în uşa de la cămin mă trezi din somnul fără griji al studenţiei. Cu toate lipsurile şi povârnişurile, îmi ziceam senină: la asta o să mă gândesc la sfârşitul facultăţii.

Am deschis imediat. Motanul zâmbea poznaş cu un rucsac gol, portocaliu, cu cadru de aluminiu în spate:

-Mergi cu mine până la capătul lumii?

-Îmi ia un minut să mă îmbrac!-zic şi mă desprind agilă din îmbrăţişarea lui. Nu se luminase bine. Rucsacul gol mă făcea curioasă dar, nu vroiam să tulbur vraja.  Iubirea îmi era de-ajuns…

 Am oprit la fabrica de pâine din Regie, el a cumpărat 20 de pâini, apoi am plecat spre gară. Fără întrebări! Când iubeşti, o intuiţie specială îţi controlează şi vorbele şi tăcerile ca celălalt să se sincronizeze cu bătăile inimii tale.

 Am urcat într-un tren personal şi după un timp Motanul a mustăcit:

-Chiar nu vrei să-ţi spun unde mergem?

-Dar, mi-ai spus deja: mergem la capătul lumii!

 M-a îmbrăţişat şi mi-a şoptit fericit: să nu mă părăseşti niciodată! 

 Am coborât într-o haltă ştiută de el şi ca să nu spulber vraja, am evitat să mă uit după panoul indicator pe care era înscris numele.

 Am abandonat drumul spre sat şi fără grabă, pentru prima oară în viaţă am intrat într-un câmp de maci.

 Cărarea era cât să mergem în şir indian şi beţia macilor părea fără sfârşit. Cerul strident de senin se lipea la orizont de verdele ierbii sufocate de maci.

 La un moment dat am intrat într-o grădină, apoi am ajuns într-o vie proaspăt săpată cu pământ negru, lipicios, întors de un hârleţ grăbit. 

 -Rămâi aici!- mi-a spus blând şi a plecat cu paşi grăbiţi spre casa care se ghicea prin verdele crud de mai. Un cireş ademenitor se vedea în direcţia în care plecase dar, mie deja îmi era dor de el.

S-a întors repede cu rucsacul uşor, semn că lepădase pâinile. Era mâhnit.

 -Am vrut să-ţi fac o surpriză, să-ţi pun la urechi cercei de cireşe de la bunicul dar, aşa cum am bănuit, ura părinţilor mei pentru tine a ajuns şi aici.

Bătrânul mi-a spus că cireşile sunt ciupite de vrăbii şi nu m-a lăsat să culeg dar, mătuşa mi-a dat o bucată de brânză şi o sticlă de vin roşu. Am păstrat şi o pâine…

 -Luăm cireşe de la Matache!- nu te necăji. Zmulge câteva fire din răsadul de ceapă şi hai să facem un picnic. Doar am venit până la capătul lumii ca să fim fericiţi!

De câte ori suntem la petreceri sau la nunţi cu mese pline, îmbelşugate mă întreb dacă în faţa belşugului sunt mai fericită decât atunci, în vie, la picnicul cu pâine, brânză, ceapă şi un vin roşu.

În seara aceasta, sărbătorind Sfântul ION, înconjuraţi numai de prieteni vechi şi buni ca vinul de soi ales, pe masa plină de bunătăţi am văzut platoul cu brânză, ceapă, slănină albă şi am căutat vinul roşu din ochi.

Motanul torcea mulţumit lângă mine. Am mâncat pe îndelete brânză şi ceapă şi am băut vin roşu.

 Mi-am dat seama că printre prieteni adevăraţi şi cu cele două fete superbe lângă noi şi brânza şi vinul au gustul la fel de bun ca atunci în vie, în vecinătatea câmpului de maci de la capătul lumii!