Cum ne furăm căciula


La 18 ani votam pentru prima oară în această secție,  mândră de pălăria mea roșie asortată la pardesiul elegant, bleumarin. Am crezut că se v-a prăvăli cabina de vot peste mine dar nu era decât un nene, cocoțat peste cabină, care se asigura conștiincios că nu dau m**e la tovarăși pe buletinul de vot. Dar toate acestea se întâmplau în urmă cu 25 de ani.

Acum, urcând treptele secției de votare, doi cunoscuți oameni de afaceri, partenerii unui general foarte influent, abonat la DNA, care le-a asigurat constant contracte babane cu statul, m-au strigat să-mi  sugereze cu cine să votez.

Am intrat în secție și m-am îndreptat spre puștiul cu cioc și coadă care gestiona listele cu votanții de pe bulevardul meu.

Avea un tic la ochi dar mi-a zâmbit prietenos și n-am avut nici un motiv să nu-i întorc zâmbetul.

M-a căutat pe liste, apoi mi-a întins nonșalant o ștampilă și cinci buletine de vot, din care două pentru CJ.  Am clătinat din cap dezaprobator și mi-am înfipt ostentativ mâinile în buzunare.

-De ce nu ziceți nimic?-m-a certat el în șoaptă retrăgând buletinul buclucaș.

-Așteptam să văd ce ai de gând!

-Vreți să mă băgați în bucluc?- m-a întrebat alb.

Am semnat pe listă și m-am dus în cabina de vot. M-am enervat foarte tare, fiindcă de data aceasta nu mă mai supraveghea nimeni cocoțat peste cabină, iar eu îmi uitasem pixul pe masa celor din biroul electoral. Aveam de scris un cuvânt foarte scurt în dreptul unui candidat și am ratat. Păcat!

N-am aflat în solda cui era puștiul dar este clar că la alegeri încă se fură! Ne furăm cel mai dureros căciula!