Romanul Comisia ZÜRICH

RECENZIA ROMANULUI “Comisia Zurich”

de Doina Popescu

realizată de doamna Anca Cismaru, regizor artistic la Teatrul  Maria Filotti Brăila

“Omul este un animal ciudat.Crede numai ce vede si vede numai ce intelege!

Doina Popescu

Atrocitatile razboiului nu trebuie uitate niciodata,cum nu pot fi uitate si iertate crimele infaptuite in numele unor credinte si ideologii de unii dintre semenii nostri.

Raul se naste din absenta iubirii si a credintei. Raul se naste din intunericul mintii si din abandonarea inimii. Raul inseamna ignorarea spiritului. Raul nu poate fi invins decat pe moment pentru ca tenacitatea lui de a lucra in lume e de temut.

Acest rau este intretinut de acei oameni care-si fac din interes lege si mod de a trai. Si daca interesul o cere, crima devine un instrument de aplicare a legii.A legilor proprii.

Doina Popescu, autoarea romanului « Comisia Zurich »vorbeste prin intermediul personajelor sale despre lupta dusa de fortele binelui impotriva fortelor raului, o lupta soldata atat cu victorii cat si cu infrangeri sau remize.Aceasta lupta poate fi asemanata mutarilor folosite pe tabla de sah.

Pioni si regine, nebuni si ture isi cauta pe parcursul confruntarii pozitiile de inaintare si de actiune. Se elimina, isi dau sah, se opresc in remize, apoi isi cauta noi strategii de abordare si-si reincep lupta.O lupta ce pare ca nu se va termina prea curand, poate niciodata.

Binele si raul se vor confrunta perpetuu. Aceasta confruntare este nascuta odata cu lumea.

Am putea spune ca aceasta confruntare este esenta lumii. Pentru ca in spatele raului exsista premiza binelui care trebuie sa iasa la lumina. Binele inseamna evolutie, iar evolutia se plateste, dupa cum se pare, prin suferinta, prin durere, prin pierderi, prin sange si viata inchinata luminii si adevarului. Istoria umanitatii este plina de astfel de exemple si de oameni care s-au aflat in mijlocul unor astfel de confruntari si mize.

Romanul Doinei Popescu, »Comisia Zurich”este un recurs la memorie. Memoria razboiului, al celui de-al doilea razboi mondial care a ucis milioane de oameni si care a intrerupt destine prin cele mai marsave metode de exterminare.

Vise de iubire si de sperante s-au naruit. Insa acele vise si sperante naruite n-au iesit din memoria multor semeni. Neimplinirea lor a stat la temelia luptei pentru a se aduce adevarul la suprafata si pentru a se face dreptate.

Cauza dreptatii si a luminii i-a tinut in viata pe toti cei care au fost obligati  sa asiste la nimicirea visului  lor.

Asa s-a intamplat si cu Corvin, eroul « Comisiei Zurich ». Dobritza, cel care a ucis cu sange rece, semanand cadavre peste tot, devine pentru Corvin unica motivatie de a ramane in viata.

Cautarea acestuia se transforma intr-o adevarata epopee eroica. Pentru Corvin timpul dispare. El stie si crede cu toata taria in dreptatea care trebuie sa se implineasca.

Dar daca nu va reusi in aceasta misiune, atunci se va gasi altcineva care sa duca lupta mai departe. Misiunea pentru dreptate se va transmite urmasilor si celor care vor sa faca din adevar unica lege a vietii si a lumii.

Istoria se povesteste pentru a nu fi uitata. Istoria o face omul in fiecare clipa.

Doina Popescu alege sa ne spuna prin povestea sa ca istoria nu trebuie uitata pentru ca daca am uita-o, consecinţele uitării noastre ne-ar ajunge din urma mai repede decat ne-am imagina.

Si ce-ar putea declansa aceasta uitare ? Propria noastra distrugere, propria noastra condamnare, propria noastra eliminare !

Doina Popescu isi sustine acest mesaj printr-o acuratete si simplitate narativa, printr-o emotie controlata si obiectiva, prin umor si suspans, prin creionare complexa a personajelor si prin detalii de caracter determinate de situatiile in care ajung personajele sa exsiste si sa actioneze.

Personajele « Comisiei Zurich »intra in scena, in poveste ,printr-o logica aspra, dura si tensionata data de cauzalitatea evenimentelor.

Totul se leaga si se rostogoleste aidoma unui bulgare de zapada ce ajunge, pe masura ce lucrurile se amplifica, sa devina tot mai  de mare si tot mai amenintator.

Iminenta sfarsitului arunca personajele intr-o confruntare pe viata si pe moarte fara echivoc, mutarile se fac cu repeziciune si spectaculozitate, determinand in cititor asteptari din ce in ce mai tensionate si binenteles curiozitate accentuata fata de finalitatea intrigii.

Romanul « Comisia Zurich » este scris cu talent ! Adevarul istoric se armonizeaza cu fictiunea; lectura acestuia este o placere nu numai estetica ci si o sursa de informare utila pentru cititorul pasionat de romanul istoric ca gen literar.

Tehnica cinematografica narativa excelenta ! Forta imaginilor si dramatismul acestora impresioneaza! Un roman ce poate sta la baza unor transpuneri cinematografice si teatrale de succes.

« Intr-o zi, in faptul pranzului, un vaiet si o jale s-a lasat peste sat. Prapad ! Lacrimi si durere plumbuita a purtat Dunarea mai departe,in satele vecine si toti au ramas incremeniti. Sfarsitul lumii »

« Toata lumea isi face socoteli, pe un sfarsit de lume colectiv si indepartat, fara sa priceapa ca sfarsitul lumii este individual, personal si la panda, colea dupa primul colt. Ca te mai pasuieste un an sau zece, douazeci o fi ! Dar daca socoti pe Timpul Lumii, timpul Pamantului viata omului este un foc de artificii ! »

« -Ce s-ar face lumea daca toti am intelege,dureros,necrutator,ca fiecare pas,fiecare secunda ne apropie viclean de moarte ?!

« -Moartea si Rautatea Lumii. Si cand ma refer la Rautatea Lumii, ma gandesc si la cea planificata, determinata de o suma de actiuni bine concertate dar si la nesfarsita rautate generata de nepasare si indiferenta ».

Felicitari doamnei Doina Popescu pentru recurs la memorie !                                                                                                                                                                                                                                                               Anca Cismaru,

Regizor artistic,Teatrul « Maria Filotti »Braila

 

DulceDeea despre Doina Popescu

O cascadă. Tonică, optimistă, vindecătoare. Genul de om care trezeşte şi din morţi. Pentru că are bucuria de a trăi. Şi are generozitatea de a-i face pe ceilalţi părtaşi la această bucurie. Este naturală, este solară. Nu am vorbit niciodată cu ea, dar mi-o imaginez râzând cu hohote care străbat zidurile. Asta îmi inspiră mie povestirile ei. Nu e niciodată necruţătoare cu personajele ei. Deşi unele sunt chiar… de-a dreptul peste stângul.

Doina le priveşte cumva cu o înţelegere bonomă a omenescului, a slăbiciunilor pe care le dă în vileag naraţiunea ei. Are mereu o clipire complice către cel care o citeşte.  Vede râsul nu ca pe un bici, nu ca un mijloc de a-l da de ruşine pe cel despre care povesteşte.  Pentru ea râsul e o salvare. O şansă de a ne umaniza.  Mai intens. Mai repede. Mai definitiv. Este un povestitor redutabil, care-şi ţine auditoriul cu sufletul la gură.  Are ritm al naraţiunii, vervă comică. Dialog  natural cum mi-aş dori să fie mereu în filmul românesc.

Ah, da. O văd numa’ bună de scenaristă. Poate facem o comedie MONUMENTALĂ, una la care să se reunească şi Surorile, şi Piticugras. Am fantasme, recunosc. Eu cred că oamenii nu se întâlnesc întâmplător nicăieri în cer sau pe pământ, pe strada vajnic asfaltată de Primărie ori pe aici, pe la răscruce de blogosferă. Dau de pe acum toate premiile posibile pentru o astfel de comedie. Doina, te provoc. Surorilor !

Doina Popescu ot Brăila

15/03/2010 de tiberiuorasanu

Am avut marele noroc să întîlnesc pe blogul admirabilei DulceDeea, o persoană plină de entuziasm, un vulcan în plină expansiune, o neostoită care a erupt abrupt, în blogosferă,  reuşind în trei luni de zile, să acceadă pe poziţia trei sute şi ceva – potrivit Zelist. A construit în acest scurt răstimp cîteva bloguri, în care îşi promovează frenetic – pe bună dreptate ! – cele PATRU cărţi scrise în decurs de mai puţin de un an! Am reusit să ajung la tîrgul de carte din această lună, de unde am cumpărat romanul său, Comisia Zurich. Am schimbat şi cîteva vorbe cu ea. M-a situat urgent cu perspicacitate, ca fiind – tibi, blogherul. Mă aşteptam la asta, ştiind că logica este meseria sa, ca profesoară de matematică. Regret şi acum, că timpul, nu mi-a permis să stau o leacă de vorbă cu ea. Este o persoană deschisă, le ştie cam pe toate, nu are fiţe de mimosa şi este de o directeţe uimitoare. Am citit cartea sa, Comisia Zurich, cu nesaţ. Nu sînt critic literar, dar am citit totuşi destule cărţi ca să-mi pot da seama, că mă aflu în faţa unui nou stil literar. Începătorii, au tentaţia de a se destăinui, de a-şi scrie propria viaţă în romanul de debut. Doina Popescu, a rezistat acestei tentaţii. A scris cu un talent literar desăvîrşit, o carte cu iz istoric, bazată de fapt pe o poveste auzită de la  Mihaica, bunica sa, care este ‘coloana vertebrală’ a familiei sale. O poveste care cuprinde ură, dragoste, idealism, ticăloşii mai vechi sau mai noi, cupiditate, lăcomie, toate tarele acestei lumi în care trăim. Dar o carte în care pînă la urmă, nu are cum să învingă decît omenia. Personajele sale, sunt ficţionale, iar acest lucru este extraordinar, pentru că în fiecare personaj al acestei cărţi, găsim măcar cîte un corespondent în viaţa noastră, de zi cu zi. Nu mi-am propus să scriu acum, despre această carte. O mai las la dospit, am să o recitesc şi cred că o voi descrie din punctul meu de vedere, curînd. Deocamdată, tot ce vreau eu să fac, este să o semnalez, să vă invit să o citiţi, pentru că merită cu vîrf şi îndesat. Să nu vă lăsaţi înşelaţi de faptul că  această carte este descriptivă şi să vă închipuiţi că are un final previzibil. Nici vorbă de aşa ceva. Deşi ticălosul principal, ne este destăinuit chiar de la început, soarta acestuia în carte, are nenumărate meandre, printre care ori se strecoară, ori este priponit, ori … dar aici mai bine tac … pentru că vreau să descoperiţi singuri ce se va întîmpla cu acest individ. Doina Popescu se joacă pur şi simplu cu acest personaj malefic. Îl lasă cu aleasă răbdare să prospere, să îşi întindă pînza sa de paianjen, îi joacă feste, îl umileşte cum nu se poate mai bine, îl ridiculizează, dar … Şi nu în ultimul rînd, este musai să spun că Doina musteşte un umor vivace, succulent, umorul care taxează dur toate devianţele, fără a intra în păcatul răzbunării, umorul superior care tratează relele lumii exact aşa cum merită ele să fie tratate : cu superioritatea OMULUI adevărat, omul  care înţelege că viaţa ne oferă şi necazuri, şi deziluzii, dar care înţelege să pună accent pe latura frumoasă a vieţii, care există în fiecare dintre noi, latura umană a divinităţii despre care chiar putem crede că ne-a părăsit, dar nu avem cum să ştim dacă ne-a părăsit, sau, NU. Această carte, are accente filosofice, de care nu cred că trebuie să facem abstracţie. Este pînă la urmă, potrivit a ceea ce marturiseşte chiar ea, Doina Popescu, hohotul său de rîs, reprezentînd rezistenţa sa, la Răutatea Lumii. Musai de citit !

Articol preluat după blogul lui Tiberiu Orăşeanu, cel mai bun critic literar dintre bloggeri.http://tiberiuorasanu.wordpress.com/2010/03/15/doina-popescu-ot-brailaDupă cinci luni am ajuns iar în farurile lui Tiberiu ORĂŞANU în articolul Lumea construită de Doina Popescuhttp://tiberiuorasanu.wordpress.com/2010/08/19/lumea-construita-de-doina-popescu-braila/

CUVÂNTUL AUTORULUICOMISIA ZURICH – scrisă cu nerv, acţiune alerta şi incitantă, cu debutul sângeros în ultimile zile ale celui de al -II-lea război mondial, urmăreşte zornăitul banilor în băncile elveţiene, printre societăţi secrete şi discrete şi Cabinetul I al lui Ceauşescu în  complicatul an 1982. Descrieri strict necesare sau scene cinematografice se succed în ritm  galopant. Singurul respiro îl găseşti în poveştile lui Corvin sau în amintirile lui Dobritza. Corvin, idealist şi radical, are o fibră pură, luminoasă, un adevărat cavaler pe cal alb. Dacă ai răbdare să citeşti romanul până la ultima pagină, ajungi să îl compătimeşti. Ţăranul fără prea multă carte („nu-s chiar popă la carte, doar nu mi-a pus tata nemţoaică”) evoluează, dar nu poate accede la gloria lui Făt-frumos, rămânând în esenţă un neadaptat. Dobritza, ticălos, psihopat, însemnat de stea întoarsă- pecetea Necuratului, ar putea fi nominalizat ca un mare malefic, dar pierde marele trofeu, în favoarea unor persoane reale. Fiindu-mi antipatic, i-am jucat destule renghiuri, l-am ridiculizat, l-am pedepsit usturător dar, în realitate i-am adus un mare serviciu, oprindu-i decăderea. Într-un alt plan, vise şi năluciri umanizează sau dezumanizează personajele. Prinsă în caruselul răzbunării, combină umorul strident  sau hohotul sănătos de râs cu subtilitatea pentru a forţa intrarea în clubul select care este Literatura Româna.POVESTEA RĂDUCANULUI  schimbă ritmul romanului dând românilor o poveste frumoasă. Din acelaşi areal geografic cu CHIRA CHIRALINA, pe malul Dunării, în zona Insulei Mici a Brăilei, Răducanu este contemporan cu Terente dar, murind foarte tânăr, la doar 17 ani şi nefiind tâlhar, nu s-a bucurat de mediatizare în presa de scandal a vremii.Romanul COMISIA ZURICH, a ieşit în lume la Gaudeamus şi pe 4 decembrie 2009 a avut lansarea la Teatrul Maria Filotti din Brăila.Comisia ZÜRICH este un roman de acţiune dar, adesea, în momentele de respiro eroii spun poveşti. Aceste poveşti extrase din context le-am postat în categoria FRAGMENTE DIN COMISIA ZÜRICH.În paginile următoare voi posta câteva capitole din roman pentru ca cititorul să nu cumpere simple cuvinte ascunse într-o copertă frumoasă ci un roman viu, incitant, şi dorit.ISBN 978-606-92308-0-0http://recenzii.serafimpantea.ro/carte/comisia-zurich