Vine lupul! Nu vine lupul!


Mama mai are două luni ca să bifeze 81 de ani. De câte ori revin în oraș o duc în satul ei, să vadă Siretul, să se plimbe pe izlaz. Apoi mergem la Dunăre sau în Grădina Mare; o provoc la povești. Se bucură să dea cu piciorul într-o minge, dacă îi iese în cale. Obosește repede. Parcă ieri avea 39 de ani. Dacă n-am cum s-o vizitez, o sun. De când am schimbat abonamentele, vechiul telefon n-a mai fost compatibil. Cu cel nou se descurcă doar să răspundă. Sunt prea multe operațiuni, meniul este complicat, nu reușește să mai apeleze. O sun eu de câteva ori pe zi. Uneori trebăluiește și nu-l aude. Insist până mă asigur că este bine. O mai întreb de rude, o mai întreb din copilărie, despre bunici. Gătește, spală, deretică… N-a mâncat niciodată mezeluri, conserve, nu s-a lăsat păcălită de Vegeta sau Delikat. Este tot mai slăbită, dar ține pasul. Îi iau Bilobil, vitamine, miere de albine, ciocolată neagră, mici răsfățuri pe care nu și le permite din pensia ei de 840 de lei. S-a inundat arhiva, ghinion, și nu i s-a putut reconstitui vechimea. Nici acte din vremea refugiului nu mai are, alt ghinion, alt drept de care n-a putut beneficia.

Pe 18 martie era tot mai slăbită. Aproape nu i-am recunoscut vocea. Am discutat cu ea, am făcut-o să zâmbească, apoi să râdă în hohote. I-am spus că am sunat-o și pe doamna profesoară Vânătoru, să mă asigur că este bine, și pe cumnatul ei, oltean, să mă asigur că are cine să-i facă piața. Brusc, a răsucit discuția:

 – Doar lămâile cu miere mi-au mai dat puțină putere. Dar azi am terminat ultima lămâie și m-am dus la Penny, să-mi mai iau câteva.

Am încremenit.

– Cum?  Ai ieșit din casă? Tu, care ești atât de deșteaptă? Tu, care mănânci sănătos și citești toate prospectele la medicamente?

Am certat-o în câteva reprize, apoi am încercat să înțeleg… Trei zile de discuții lungi la capătul cărora frânturi de vorbe, gânduri șoptite, m-au luminat. Este ca atunci când strigi de prea multe ori că vine lupul, iar când fiara este în târlă nu mai crede nimeni. Atunci  când un scriitor este transformat de presă în asasin odios printr-o manipulare diabolică, apoi dezmințirile se fac subțirel și pe alocuri, când copilul tău este terfelit de o haită și intelectualii tac și politicienii tac, ei bine, totul pare o altă manipulare, perdea de fum pentru folosul cuiva. Da, oameni buni: de la plecarea elicopterului de pe CC, agenda politicienilor a fost diferită de a poporului, presa a strigat de prea multe ori: vine lupul! Acesta este motivul pentru care bătrânii ies pe străzi!

Nu dați cu pietre în bătrâni


Bunicii noștri ies pe străzi. Tot internetul s-a întors împotriva lor. Avem încă un război români contra români! Dar dacă n-au mașină ca să-și umple cămara cu baxuri de conserve și făină? Dar dacă au o pensie de 840 de lei din care trebuie să întindă o lună întreagă și-și cumpără câte o pâine, câte două ouă? Dar dacă n-au internet și s-au săturat de manipulările de la tv, preferând să citească? Dar dacă fac economie la curent, pur și simplu și habar n-au cu ce coșmar se confruntă planeta? Sau dacă ies pe stradă doar ca să se informeze și să înțeleagă grozăvia aproape livrescă pe care o trăim?  Dar dacă ei înțeleg doar războaiele pe care le-au apucat, cu lupta la baionetă și glonțul care mușca dureros și concret? Dar dacă le explici mereu și ei uită mereu? Dacă n-au bani pentru lista lungă de medicamente, prescrisă lunar?Ne-au făcut, ne-au crescut și ne-au mângâiat când am fost mici, când eram înspăimântați de pojar sau de o banală injecție… Să le fim aproape, să le spunem o vorbă bună și să nu uităm că viața este un drum cu sens unic! Tinerețea nu este veșnică și secretul nemuririi nu se află la un like distanță! Ce oferim acum, vom primi și noi! Ajutați cât puteți și fiți mai îngăduitori! Sunați-vă prietenii și rudele în vârstă! Explicați-le că este vital, și pentru ei, și pentru noi, să stea în casă! Vă doresc ceasuri bune!

CRIZA DE HÂRTIE IGIENICĂ


 

Fragmentul este dintr-un roman în curs de apariție. Criza coronavirusului suprapune realități noi în matrițele vechilor coșmaruri. Cortina de fier a fost înlocuită de Războiul hibrid. Unde ne sunt prietenii, care ne sunt dușmanii? Nu avem prieteni, fiindcă statele nu au prieteni ci doar interese.  Iar dușmanii sunt adesea sub steag fals, lupi pragmatici purtând blăniță de mioare. Textul este prea scurt pentru luminări geopolitice, dar suficient pentru un zâmbet.

Magazinele erau goale, doar creveții vietnamezi, conservele de pește și borcanele cu tocăniță de legume cârpeau decorul precar al noii orânduiri în plin faliment. Primele dispăruseră produsele de export, dar nici bunurile de strictă necesitate nu erau de găsit. Ambalajele erau tipărite neglijent, din carton reciclat. Nici hârtia igienică nu mai era o prioritate. Cea fină, pentru cururi înalte, se distribuia doar prin magazinele partidului. Pentru gloată se producea un fel de glaspapir din hârtie reciclată.

    Tanti Dana nu se putea acomoda cu muncitorescul curpapir abraziv, brevetând o soluție alternativă: un burețel grosuț de la un bigudiu tip sarma, pe care-l spăla temeinic și-și păstra în soluție de apă cu bicarbonat. După o săptămână de utilizare îl arunca, băgând în circuit altul nou. Mândră de invenția ei, se mai lăuda cu discreție pe la cucoanele pe care le frecventa ori pe la iubuțeii ei care cădeau pe spate de admirație. Unii îi cereau să le confecționeze și lor un ștergător de popou.   

     Dar bucuriile nu țin mult și la un moment dat, un doctor ungur, pe care-l cunoscuse la băi, se arătă consternat de multiplicatorul de microbi inventat de tanti. După o predică umilitoare, o evită fățiș până la sfârșitul sejurului.

     Pagubă-n ciuperci! Erau destui bărbați veniți la stațiune pentru agrement. Până seara, tanti își făcu un nou agațament, un inginer moldovean, hâtru și fericit c-a evadat singur de acasă.

     În dimineața următoare, ungurul îl abordă la barul hotelului pe noul drăguț, atenționându-l pe respectivul că madam face la peruche dubios piurețel.

     Barmanița, care era singură cu cei doi și-i ciupise substanțial la notă, se simți ofensată și-l plesni pe doctor c-o tavă în cap. Noroc că tava era din plastic și se crăpă fără să-i provoace victimei daune substanțiale.

    –Deșteptul cedează! – decretă fata, aruncând cioburile la coș.

    Tanti Dana apăru pe scena de final, fără să știe ce-a pierdut.

    –Cioburile aduc noroc! – profeți și inginerul, care o luă pe tanti la braț. În drum spre izvoarele de unde-și luau rația de romantism și sănătate, îi povesti amuzat incidentul dintre ungur și barmaniță.

    Întoarsă de la stațiune, tanti renunță cu părere de rău la piurețel, dar o salvă un alt iubit, nea Vladimir, linotipist la tipografie. Acesta-i aducea câte un teanc de ziare, tăindu-le meticulos la format optim. Mulțumită de noua soluție o puse în practică cu entuziasm, până de trezi cu niște mâncărimi în zona sensibilă. Cum era vedetă în oraș, se deplasă la București pentru compromițătorul consult.

      Belea! Făcuse o alergie la tușul tipografic care conținea mercur!

     Doctorul din București îi sugeră o soluție infailibilă: un burețel spălat conștiincios după fiecare utilizare și păstrat într-un borcan de bicarbonat!

    –Să mori, tu, doctore?– îl bruscă ea, convinsă că povestea ei s-a propagat de la ungurul gură spartă și că medicul își bătea joc de ea.

 

Radio Erevan răspunde


Uimit de recentele evenimente de pe bulevardul Dinicu Golescu, în care un grup consistent de romi au atacat o scriitoare, un ascultător a sunat la Radio Erevan să întrebe de ce cetățeni de etnie romă, majoritatea posesori de bemveu mânca-ți-aș, n-au știut că până la înmatricularea definitivă, o mașină primește numere provizorii de culoare roșie!

Cică ăștia le fură gata înmatriculate, cu numere negre!