O învăţătoare inimoasă din satul Izvoarele, judeţil Neamţ, face apel la solidaritate cu nişte micuţi mai puţin norocoşi. Ciţiţi toată povestea aici şi dacă vă prisoseşte o hăinuţă groasă, faceţi o bucurie acestor copii.
Poate că l-aţi ignorat adesea pe Lazăr la porţile voastre şi acum aveţi ocazia să vă răscumpăraţi… Indiferenţa poate fi un păcat la fel de greu ca şi trufia.
Ţeapa vânătorului
America e în stare de şoc: o capră l-a ucis pe vânătorul care încerca să o răpună! Deşi a fost în legitimă apărare, capra a fost executată imediat! Victima, ca de obicei, nu are niciun drept fiindcă trăim într-o lume a vânătorilor! După 38 de ani, moartea căprioarei m-a făcut să lăcrimez încă o dată. Păcat că au omorât-o! Mi-ar fi plăcut s-o cumpăr. Ar fi fost un dar excelent pentru soacră-mea! Morala? Încă de pe atunci, capra era vânătorul!
Cea mai colorată ţeapă Continuă lectura
V-am spus ca sunt un om periculos
Si nu mi-ati luat avertismentu-n seama.
V-am spus s-aveti pentru persoana mea
Un plus de-ngrijorare si de teama.
V-am spus ca fac teribil de urât
De sunt calcat putin pe libertate.
V-am spus ca sunt osteanul credincios
Dar care doar cu inamici se bate.
V-am spus sa va astâmparati si voi,
Cenzori capriciosi ai vremii mele,
C-o sa va coste scump maruntul moft,
De a ne face noua zile grele. Continuă lectura
Caragiale către Octavian Goga:
„Ţi-am spus de-atâtea ori, nu te mai bate cu proştii, că te răpun… Ce crezi tu, pe urma cui am suferit eu în viaţă? Pe urma deştepţilor? Prostia, suverana prostie, e totdeauna mai tare. În zadar lupţi frumos cu tăieturi fine de floretă, el loveşte greu cu lăstarul în moalele capului. Şi în zadar risipeşti spirit şi vervă, el e tare ca piatra. Cum să-ţi spun, prostul are o concepţie telurică a vieţii. Uite aşa îşi înfundă spatele şi trec pe deasupra lui toate curentele… Nimic mai greu decât să cârmuieşti proştii… Ei au un instinct de împotrivire organică…”
Sursa:http://adriataras.blogspot.com/2007/09/amintiri-despre-caragiale.html
autor: Ion Pribeagu 1915
În tara mea sunt vai si munti si flori,
Si diamante,
Si sunt sticleti atât de multi în capete savante !…
Poetii ritmului sarac slavesc albastrul zarii,
Si creste-atât de mult spanac pe lanurile tarii. Continuă lectura
Ca de obicei, scrisesem până la cinci dimineaţa. Soneria telefonului m-a trezit brutal: 7,30!
-Alo, doamna, am pat bun la tine!
-Greşeală, domnule!-zic şi mă culc la loc. Telefonul ţââââârrrr…
-Alo…
-Doamna, am cel mai bun pat! Chinezul cel mai bun la pat! Continuă lectura
La presiunea organizaţiilor pentru protecţia animalelor, în India s-a ajuns la situaţia absurdă ca măgarii să fie mai bine plătiţi decât oamenii! Continuă lectura
Citind în stenogramele sov-ului cum şi-a luat Geoană „m**e cu hidrantul”, mi-am adus aminte de primul vot din viaţa mea. Continuă lectura
Mi-am dorit dintotdeauna gemeni şi uite că am reuşit!
Romanul Ardei iuţi şi volumul de proză afurisită Copilul Dunării au ieşit din tipar simultan. Coperta romanului Ardei iuţi este realizată de Sabrina, care schimbă tema radical faţă de coperta romanului Dumnezeu era-n vacanţă. Continuă lectura
Vai de parlamentul nostru: ori parlamentarii au fost de bună credinţă şi au votat tva de 5% la alimente şi ridicarea pragului de impozitare la pensii fiindcă aşa li s-a părut de bun simţ şi apoi au fost traşi de urechi de către Continuă lectura
John stinge televizorul. Nevasta îi spune rugător:
-John, noi nu am mai făcut sex de patru ani.
John se întoarce leneş cu faţa la perete:
-Poate, tu! Continuă lectura
„Guvernul doreşte introducerea impozitului inclusiv pe reducerile şi promoţiile magazinelor.”
Un preşedinte jucător se plimbă pe stradă însoţit de premier.
Preşedintele vede un rahat pe jos şi se gândeşte să se distreze puţin:
-Boc, mănâncă-l!
-Cu plăcere, domnule preşedinte, dar îmi permiteţi să pun şi un impozit de 16% pe el?
Se discută adesea despre cea mai veche meserie din lume. Părerea generală este că cele mai vechi meseriaşe sunt… curvele. Continuă lectura
Moftul roman
Astăzi 10.10.10, Caragiale s-a întors la Capşa. Coniţe şi demoazele însoţite de onorabili şi venerabili s-au adunat la o cafea cu ocazia relansării Moftului român. Continuă lectura
Plagiez, deci exist! -pare să fie ultima îndeletnicire a lui Mircea Popescu care, fură începutul articolului Şmecheraş virtual postat de mine în 3 octombrie şi-o foloseşte pe propriul blog pe 8 octombrie în articolul Porneam cu roua în picioare, articol cu care participă pe blogul lui Călin la un concurs de PA-uri.
Şi uite cum apare inocent şi cu roua în picioare domnul plagiator!
http://polimedia.us/trilema/2010/porneam-cu-roua-n-picioare/
Şi cum i-a mai plăcut o frază, a luat-o şi-a însuşit-o din altă postare.
Ce a însemnat această experienţă pentru mine?- iată o frază furată din Bărbaţi în blogosferă
Credeaţi că e doar vulgar şi agresiv? Nu, este şi un tupeist plagiator!
fragment din romanul Ardei iuţi
– Bă, te invidiez sincer! Trebuie să fie foarte palpitant să fii ofiţer criminalist. Nu mi-ai povestit niciodată cum a fost prima misiune!
-Dumnezeule, prima misiune a fost traumatizantă!
-Îmi închipui: cadavre, sânge, maţe împrăştiate!
-Ba a fost chiar mai rău! Suporţi să-ţi povestesc? Continuă lectura
Dacă
Dacă eşti calm, cînd toţi se pierd cu firea
În jurul tău, şi spun că-i vina ta;
De crezi în tine, chiar cînd Omenirea
Nu crede, dar îi crezi şi ei cumva;
De ştii s-aştepţi, dar fără tevatură;
De nu dezminţi minciuni minţind, ci drept;
De nu răspunzi la ură tot cu ură
Şi nici prea bun nu pari, nici prea-nţelept;
Dacă visezi – Continuă lectura
M-am prins demult că poliţiştii opresc mai des şoferiţele în trafic, aşa că de câte ori plec singură la volan pe distanţe lungi îmi trag o şapcă de baseball şi şmecheria ţine. Mă întorceam din delegaţie de la Bucureşti pe la trei dimineaţa. Scap de controale pe traseu şi la intrarea în oraşul meu mă opreşte vechea mea cunoştinţă, un poliţist scund, cam fără gât, căruia îi ziceam Cap de robot. Tipul era chiar băiat de treabă de felul lui. Opresc fără emoţii.
-Bă, ca să nu-ţi frig o amendă-n ceapa mă-sii, să le zici la şefi să-mi aducă o agendă! Asta s-a rupt, în ceapa mă-sii!- zice arătând o agendă ferfeniţă. Dacă nu-mi trimit, când îi prind îi fut! Se gândeşte puţin, apoi bate în retragere: bă, să nu le zici la boşi că le-am zis chestia aia, că-mi găsesc dracu’ beleau! Ai auzit? Ia scoate dreacu’ şeapca aia să-ţi văd mecla! Te ţin minte, să-ţi iau carnetul cu prima ocazie dacă mă torni!
Mă prind că nu m-a recunoscut şi scot şapca.
Cap de robot se pierde cu firea.
-Săru’ mâna, doamnă! Îmi vine să-mi mănânc agenda de ruşine! Puteţi să mă faceţi cum vă vine la gură! N-am nici un drept să mă supăr!
-Cap de robot!- zic eu.
-Cuuuum?
-Cap de robot! Gata! Am făcut unu’ la unu’!
-Cine-i Cap de robot?
-Tu!
-Doamnă, săru’ mâna! De mic mi-am dorit şi io o poreclă mişto da’ nu s-a lipit nimic până acum. Sunt mort după filmele cu roboţi! Să nu-mi mai ziceţi altfel decât Cap de robot! Săru’ mâna.
De atunci m-a salutat cu eleganţă fără să mă mai oprească niciodată. Dacă treceam destul de aproape de el striga jovial: Cap de robot vă salută! Săru’ mâna! Eram aşa, un fel de amici din viteza maşinii.
Dar, la un moment dat Cap de robot a dispărut.
Acum, cine ştie, la câţi au plecat prin străinătate sau în fosta Iugoslavie, nu era de mirare.
Într-o dimineaţă citeam ziarul pe o terasă cu o cafea în faţă. Ochii îmi cad pe un ferpar din care zâmbea jovial Cap de robot: se împlineau doi ani de când fusese ucis în timpul serviciului, călcat de un şofer beat.
Am rămas fără aer. Mă durea în piept şi cafeaua devenise amară. Cap de robot chiar fusese o figură simpatică. Peste masă s-a aplecat un cunoscut:
-Ha, ha! Soarta! Un poliţist mort este cel mai bun poliţist! Bra-vo!
Am smucit ziarul şi cafeaua s-a vărsat pe pantalonii individului.
-Ai făcut-o intenţionat?- zise nevenindu-i să creadă.
-Soarta, amice!
-Să nu-mi zici că-ţi plac poliţiştii?!
-Îmi plac toţi oamenii cu umor, cu bun simţ şi care ştiu să-şi asume greşelile! Fără să fie impecabil, Cap de robot a fost un tip!
-Aha, deci ai făcut-o intenţionat!- zise şi plecă ofticat.
Au trecut câţiva ani de atunci. Astăzi am stat la rând să cumpăr covrigi. În faţa mea, la două persoane, un tip care-a luat un şir întreg a întins doi covrigi unui bătrân. Uite: să fie de sufletu’ lu tata şi a lui Cap de robot.
Surprinsă, l-am privit cu atenţie: era tipul cu pantalonii pătaţi de cafea! L-am tras de mânecă.
M-a privit trist: -Te-am înjurat toată ziua pentru pocinogul cu cafeaua. Seara mi-au picat iar ochii pe ziar şi l-am văzut bine pe Cap de robot. Am fost colegi de bancă în şcoala generală. Era un tip plin de umor şi un prieten de nădejde. Îmi dădea mereu să mă plimb cu bicicleta lui. Am pierdut legătura şi el şi habar n-aveam că s-a făcut poliţist. Pe terasă nu l-am recunoscut din cauza uniformei şi a căciulii. Îl visez mereu.
V-am mai văzut pe stradă dar mi-a fost ruşine să vă zic c-am fost măgar! Mi-aţi oferit o cafea pe cinste! Singura pe care n-o s-o uit toată viaţa!
Din stejar, stejar răsare ! Să fii om e lucru mare!
Despre cine discutăm? Câteva commenturi concludente:
Mircea Popescu: Femeia independenta e la mine-n beci legata-n lanturi si belciuge.
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..
Mircea Popescu : Eu nu sunt om!
ukavra: Am văzut!
………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….
Tibi: Ce bărbat e acela să lovească o femeie? ( În discuţie era vorba de lovire efectivă şi nu de o metaforă!)
Mircea Popescu: Eu!
………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….
Mircea Popescu: Totul se ia în batjocura. Mai ales chestiile alea la care unii oameni tin foarte mult. Si se ia in batjocura aspru si fara mila. Ideea este ca ceea ce are valoare nu se poate teme de batjocura, si ceea ce sufera de pe urma ei oricum nu avea nici o valoare, asa ca bine ca ne-am scapat. Sa te apuci sa aperi ceva batjocorit in termeni inadecvati e o dovada de slabiciune, care cere, pur si simplu cere, o tura de batjocura serioasa asupra ta personal.
……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..
Acesta era avertismentul. Apoi MP se revarsă cu furie asupra mea fiindcă regulile jocului, create tot de el, nu-i mai convin. Aşa este internetul parşiv: stai cu tastatura în braţe şi batjocoreşti pe cine ai chef.
Ce faci, insule, cu tastatura ta ieftină când constaţi stupefiat că nu ai niciun argument, că cel pe care încerci să-l batjocoreşti nu se teme, după ce ţi-ai dat poalele peste cap devenind tot mai mic şi mai mic în faţa membrilor faini?
Furi karma, ca să blochezi dreptul de a comenta. Acesta este un furt, fiindcă această karma, 7688 la acel moment a fost câştigată prin calitatea articolelor certificată de votul comunităţii. Membrii au hotărât că articolele Doinei Popescu merită votate şi ritmul galopant al publicărilor te-a panicat, deşi eu am fost din categoria membrilor care nu am revendicat niciodată bani în schimbul karmei.
Ce a însemnat această experienţă pentru mine?
Dincolo de faptul că mediul virtual este propice comunicării, promovării, oamenii îşi arată tăria de caracter sau dimpotrivă, frustrările.
Am prieteni dragi pe net, talentaţi şi sufletişti pe care-i îmbrăţişez.
De ce trebuie să fiţi prudenţi pe net?
Pentru că oricând vă poate sări în spate o jivină virtuală.
Dar ce este nemaipomenit la acest net?
Că în momente dificile prietenii îţi rămân alături. Le mulţumesc tuturor care mi-au trimis e-mailuri de susţinere dar şi celor care s-au pronunţat direct pe Fain.
Dar, când unii amici virtuali au preferat să se facă mai mititei ca să nu atragă şi asupra lor mânia lui MP (nu-i judec), un om de onoare a avut curajul să-l înfrunte pe Mircea şi să-i spună verde exact ce merita.
Elegant, calculat, ferm, Daniel Marcu din Roman, bloggerul Kolector a dat multora o lecţie de bărbăţie.
În semn de protest pentru abuz, grosolănie şi impostură s-a retras de pe Fain, un loc care a încetat să mai fie fain.
Dacă România mai are bărbaţi ca Daniel, o să trecem peste toate.
Mulţumesc artistei Maria PopArt şi răzeşului Marcu, doi oameni frumoşi care se merită unul pe altul!
Fragment din romanul Ardei iuţi
Taximetristul probabil era prin zonă că apăru imediat.
-Bună ziua! Io sunt Anton Plăcintă! M-am prezentat. Bre, şefu’! Îi plină ţara dă hoţi şi contrabandişti şi faceţi zile fripte la sărmani şi oameni cinstiţi! Ce puii mei am făcut, de mă caută potera?
-Dacă ai făcut ceva penal o să aflu! Acum vreau să ştiu unde l-ai dus pe tipul de ieri, cel pe care l-ai luat de aici la comandă.
-A vorbit tot drumul la celular…
-Aha, deci îi funcţiona celularul…
-Deci cum ziceam, a vorbit tot drumul la celular cu una: că bagă articolu’, scoate articolu’, până la biserica Sfântului Patriciu.
-Adică-n parohia lui Patriciu vrei să zici…
-Zic parohia Sfântului Patriciu, că io am respect dă ălea sfinte, nu ca alţii… Mi-a zis să-l aştept. Părintele Cuţitaru era în prag. De bună seamă-l aştepta. Au intrat amândoi în biserică. Aş fi intrat şi io să aprinz o lumânare, da’ m-am gândit că să supără cleentu’. Zic: dacă i se năzare năucului că-l şpionez mă taie la scor. Mai bine stau pă cur cu ceasu’ pornit şi mă rog să-l ţie popa de vorbă vreun ceas să mă scoţ din foame. Doamne-Doamne cre’ că era cu geana pă mine, c-a priceput din prima care-i of-ul meu şi l-a ţinut pe fraier un ceas şi jumate. Am tras un pui dă somn cu capu’ pă covrig şi m-am trezit când a bătut musiu în geam. L-am dus pe Decebal şi l-am basculat. Hahalera a lăsat numai cât era pă ceas. Am scuipat după el- zgârca Pământului!- şi-am plecat la altă comandă.
-Bine, domnu’ Plăcintă! Hai la popa Cuţitaru’!
-Te duc, boierule, da’ puţin respect cu taica părintele, că te afuriseşte de nu mai eşti om! Dacă nu cunoşti la astea sfinte mai bine taci! Te văd cam râzător, ia-o mai domol!
-Nea Plăcintă, lasă teoria şi bagă viteză!
Biserica era terminată la exterior dar înăuntru încă se mai pictau pereţii. Un tip cu pensula-n mână se cam ciorovăia cu un preot.
-Sunt căpitanul Sultanu, poliţia judiciară.
-Bună ziua! Eu sunt părintele Cuţitaru. M-a prevenit coana preoteasa că la numele meu o să vină Poliţia să mă aresteze într-o zi!
-Ieri aţi fost vizitat…
-Vă rog să nu insistaţi. Spovedania este o taină şi nu vă spun nimic chiar de mă torturaţi.
-Părinte, anchetez o crimă…
-Ancheteaz-o dragul meu!
-Părinte, nu mă lua la mişto, că-ţi trimit Poliţia economică să verifice cum ai cheltuit banii pentru ridicarea bisericii şi n-o să-ţi pice bine!
-Uite că m-am plictisit de povestea asta! Deja îmi devine indiferent! Chiar e plictisitor să fii ameninţat în fiecare zi cu aceeaşi prostie!
-Părinte, trăzneşti a ţuică!
-Ei şi ce? Doar sunt în biserică, nu la volan!
-Păi, vii beat la serviciu, părinte?
-Păi ce să fac, fiule! Să beau apă? Apa trece, pietrele rămân la rinichi!
-Nu, părinte! Apa trece, pietrele rămân curate!
-Măi, fecior! Mă ia de cap!Ascultă la mine: una-i că aici sunt în parohia mea şi eu mi-s jupân şi a două-i că, vorba cântecului, în viaţa mea nu-s toate chiar la locul lor…
-Adică…
-Cum ar fi că am nevastă emancipată, doctoriţă şi başca navigatoare. Numai pe internet îşi face veacul. Îşi zice sexi-talpă-preoteasa… Într-o dimineaţă şi-a uitat e-mailul deschis şi am aflat că are o relaţie cu Urs44. Mi-a zis senină că e o relaţie pur sportivă, un fel de divertisment combinat cu socializare dar, de iubit, mă iubeşte numai pe mine. Vorba aia! Spune-mi cu cine te-ai însurat ca să-ţi spun peste ce dandana ai dat! Am zis că o iert cu condiţia să se lase de fumat. Acuma, ce-i drept, nu mai are ţigara sudată între degete dar, de lăsat, nu s-a lăsat!
-Hai, părinte, că doar nu-i prima femeie care fumează! Dacă ai iertat-o pentru isprava cu sportul, asta cu fumatu-i boală grea printre muieri; ia-o mai uşor!
-Mă râde lumea, domnule! Nu se cade la o preoteasă! Şi unde mai pui că a aflat-o şi târgul că se iubeşte cu unul. Ieri dimineaţă am primit o anonimă de la spital că o vizitează un mascul grizonat şi-i ţine noaptea de urât, în gardă. Umblă vorba că i-a surprins o asistentă în scutece mai ieri şi-a ieşit cu balamuc pe secţie. Am uitat să spun că doamna doctor Cuţitaru lucrează la nebuni, la Spitalul 9.
-Părinte, da’ nu prea ţi-a căzut bine vorba cu poliţia economică… Ia spune, ce ai pe suflet! Dacă te mărturiseşti de bună voie poate-ţi capeţi iertarea.
-Tinere, în Alexandria trăia un părinte învăţat, Sfântul Antonie. Într-o zi, după o viaţă trăită exemplar în posturi şi rugăciuni, ţinând toate regulile bisericii, îl întrebă sfântul pe Dumnezeu care este muritorul din cetate pe care-l iubeşte cel mai mult. Dumnezeu îi răspunse indicându-i un ins oarecare. Trecând peste dezamăgire, căci se aştepta ca el să fie desemnat ca cel mai înţelept şi mai iubit, plecă în cetate să-l găsească pe respectivul. Îl identifică în persoana unui meşter cismar şi îl pândeşte câteva zile să-i surprindă secretul. Omul repara încălţăminte cu ciocănelul şi Sfântul Antonie nu remarcă nimic deosebit, aşa că se băgă în vorbă cu creştinul. Astfel află, că omul roboteşte din zori şi până în noapte şi, ce câştigă o treime o păstrează pentru el, o treime o dă la săraci şi o treime o dă bisericii. Iar, pentru asta, Dumnezeu îl iubea mai mult decât pe oricare altul. Află, fiul meu, că nu prea tai chitanţe pe donaţiile enoriaşilor, căci contabilii sunt ai diavolului şi toate caznele contabiliceşti şi vămuielile sunt de la necuratu’ dar, eu din toată strânsura fac parte săracilor şi bolnavilor o treime, o treime pun la ridicarea bisericii şi am pus destul că uite, am înălţat-o şi o treime îmi pun şi eu tablă pe casa parohială şi-mi mai văd şi de copii, ca să fiu pe plac lui Dumnezeu! Aşa înţeleg eu să fac lucrarea Domnului!
-Auzi părinte… Am şi io o teorie şi de mult vreau să găsesc un popă ca s-o testez. După părerea mea, preotul este agentul fiscal care îţi ia primul şi ultimul impozit! OK! Cine-ţi ia banii, sunt lămurit. Întrebarea este, părinţele, cine-ţi ia sufletul?! Dacă ajungi în Rai, toată lumea-i mulţumită!
– Totul este bine când se termină cu bine!- zise părintele.
-Da! Dar, dacă ajungi în Iad, n-ar fi corect ca popa să restituie banii familiei?
-Mă, poliţaiule! Nu c-am băut io o ţuică acuma, da’… gândeşti cam mult, bre! Las-o bre, cum a picat! Poate vrei şi certificat de garanţie acuma pentru eficienţa slujbei!
-Alooo! Protecţia consumatorilor! Se aude? Popa nu dă garanţie şi mă mai ia şi la mişto!
-Hai, nu striga că ameţesc! Şi, de altfel, asta-i parohia mea. Dacă te cocoşeşti la mine o sperii pe Aglae, jandarmu’ meu de la lumânări şi ridică tot cartieru’. Nici aţele nu mai rămân din textilele astea, dacă pun babele mâna pe tine! Şi vezi că sunt antrenate! Cu ele am descărcat şi tirurile de cărămidă, şi sacii de ciment, şi lemnăria!
-Bine, părinte! Mai e valabilă vorba aia, că pân’ la Dumnezeu te mănâncă sfinţii?
–Da’ cine te crezi să-i deranjezi pe sfinţi? Un popă nu-i de nasul tău?
-Văd că te-ai cam ciufulit, părinte, da’ tot şugubăţ eşti! N-am venit pentru socotelile contabile! S-o luăm altfel! Ce afaceri ai cu Teo Constantin?
-Aşteaptă puţin. Părintele intră în cancelarie, o cămăruţă de doi-jumate pe doi-jumate şi veni cu un chitanţier.
-Mi-a donat zece mii de dolari pentru terminarea picturii, cu rugămintea să fac toate slujbele şi pomenirile timp de un an de zile pentru prietenul lui mort, Gabriel Bar şi fii-sa vitregă, Liana.
-Măi, să fie!… Vulpile s-au îngrăşat întotdeauna pe seama corbilor! Bravo, părinte! Te-ai scos! Zece mii de dolari? Adică ăsta a câştigat la loto şi face parte şi la amărâţi, părinte?
-Ei, acuma şi mata! Calu’ de dar nu se caută la dinţi!
-Sigur, calu’ de dar nu se caută la dinţi!- se evaluează cu discreţie şi eleganţă! Vezi cum împarţi banii pe din trei cu amărâţii şi cu Dumnezeu! Să nu dai în sentimentul lăcomiei!
-Nu la un amărât ca mine-i buba, fiule! Lăcomia strică omenia dar, consolidează băncile! Şi talharu’ ăsta de stat lasă tot poporu’ la cheremu’ lor! Deh, corb la corb nu-şi scoate ochii!
– Ştiu, ştiu, tocmai ce mi-a zis mai devreme cineva! Corb la corb nu-şi scoate ochii, fiindcă se înfruptă fiecare din leşu’ lui!
-Ei, atunci umblă sănătos, poliţaiule!
-Mă scoţi din sărite când îmi zici poliţaiule!
-Ţi-am zis intenţionat fiindcă şi matale mi-ai zis popă!
-Părinte, bună ziua!
Căpitanul urcă îngândurat în taxi.
-Domnu’ Plăcintă, când nici albu’ nu-i alb, nici negrul-negru, ce faci, nene?
-Dacă-s pedestru, intru-n primul birt şi rad o bere. Mă limpezesc imediat. La a doua am deja soluţia salvatoare şi la a treia sunt Doctor Honoris Causa!
-Cum vine asta, măi dom’ Plăcintă?
-Ete, aşa! Când mă îmbăt sunt cel mai jmecher! Dacă scroafa aia analfabetă se închipuia savantă şi Doctor Honoris Causa, io, ce puii mei, mă cred mai prost? La trei beri sunt cine vreau io şi io cel mai tare vreau să fiu Doctor Honoris Causa! Te pui mata în curmeziş?
-Nu dom’ Plăcintă, se poate să mă pun io în calea fericirii matale?
-Ei, ai văzut? Eşti băiat de comitet până la urmă! Unde te basculez?
-Du-mă de unde m-ai luat, să-mi recuperez maşina.
-La hârbu’ ăla zici mata maşină? Mie mi-ar fi ruşine!
-Hopa! Da’ de unde ştii tu ce maşină am? Că era oprită pe cealaltă stradă?
-Ţi-am zis că sunt dăştept?
Doina Popescu Brăila 