Dragoste și ciocolată


PROLOG 

     Radu Venturian era scriitor de modă veche. Își clănțănea romanele la antica mașină de scris, făcând adesea adăugiri și corecturi în creion, spre disperarea editorilor, învățați de ani buni să primească manuscrise electronice. Recunoștea adesea că râde ca să nu urle și scrie ca să nu pună mâna pe mitralieră. Fără să-i dilueze frustrările, rafalele de la mașina de scris îi mai distrăgeau atenția de la grețurile cotidiene. Toți scriitorii se cred geniali și vor să fie citiți. Dar… să nu-i împușcăm! Mor singuri! De foame, de tristețe, de prea multă adrenalină, de bătrânețe… Ideile lor, trăznite sau delicioase, pun în mișcare o întreagă industrie! Tipografii, librării, criticii literari, editurile, târgurile de carte, o uriașă afacere este vie datorită acestor entuziaști.

Primise în păstrare de la o prietenă, Arina Cuțitaru, psiholog cu firmă din alamă și cabinet pe strasse, zglobie nevastă de popă, un manuscris dactilografiat mecanic și câteva notițe scrise de mână, într-un dosar.

Se bucura că nu este unicul nebun ce mai folosește minunatele scule ale unor epoci apuse. Arina îi sugeră că este un document confidențial. Îl rugă să-l păstreze, pentru o vreme, să-l mai protejeze pe părintele, să nu facă apoplexie dacă îi pică întâmplător sub ochi. Curiozitatea îi dădea ghes și, Radu, prieten și confident al Arinei, se gândi că nu se face gaură-n cer dacă aruncă un ochi. Scriitura îl captivase. Fragmente din romanele lui i le citea Raliței, vecina cu doar citeva clase primare care-i făcea menajul gratuit, și care-l adora pentru nonșalanța cu care-și potrivea cuvintele. Povestea din manuscrisul Arinei, fiind oarecum confidențială, Radu o așteptă pe Ralița să plece, apoi o citi lui Mark Twain, câinele lup meloman.

Telefonul sună. Era banca: mesajul lunar prin care-l anunța c-a întârziat iar cu plata ratei. Brusc indispus, aruncă mobilul și-ntinse mâna după… La dracu! Manuscrisul dispăruse! După uluirea de moment și două ore de enervare, descoperi hoțul pe camerele de supraveghere: afurisitul de Mark îl dusese la el în cușcă și-l păzea hotărât, ținând botul și labele din față pe el! Măcar de nu l-ar băloși prea tare!

O sună pe Arina să-i povestească neașteptata pățanie, dar aceasta nu se prăpădi de grija manuscrisului, astfel că se relaxă și Radu.

La Boema 33, aproape de Romană, umbla o bârfă printre literați, că ăl mai celebru scriitor al patriei, când plonja-n depresie, uitat de adulatori, posta fotografii cu pisica personală pe Facebook și audiența o lua razna. Cum își cam neglijase fanii din online, alergând de la un târg de carte la altul, neavând pisică, Radu postă filmulețul infracțiunii canine pe Youtube, înregistrare fără sonor la care inseră Still Loving You de Scorpions. Se culcă înjurându-l pe Mark. Avea motive întemeiate să-i poarte pică blănosului, acesta având mai mulți urmăritori pe Facebook și Youtube decât el, ăl mai mare scriitor în viață, proclamat de Ralița.

 

 

 

Reclame

Delictul de a avea numere roșii


Să nu judeci oamenii decât după fapte! Dar cel mai bine este să nu judeci!

Eram în Ambulanță, în curtea secției 3, cu spatele la stradă, unde cei foarte mulți scandau lucruri incredibile. Cred că unii erau veniți de la mitingul din Piața Victoriei și nu aflaseră… ce se dă aici, așa că ba strigau de Dragnea, ba de Iohannis Trecuse de trei dimineața și cei ce dăduseră declarații ieșeau de la audieri. Ele erau radioase, își arătau performanțele obținute pe Fb. Ei mă priveau cu indiferență, de parcă am coborât întâmplător din același tramvai.

La un moment dat, o tipă vopsită blondă a venit glonț spre mine. Am dat drumul la telefon, luînd poziție de contraatac. Primisem destul, eram hotărâtă să dau!

– Eu am văzut de seara trecută că sunteți o femeie de treabă. M-ați făcut să râd! Să știți că n-am declarat nimic împotriva dumneavoastră! Nici surorile mele n-au declarat împotrivă. Puteți să verificați în declarații, mă cheamă F. C. Îmi pare rău de ce v-au făcut idioții ăștia! Mint de sting! Țigănime! Ce să le ceri!

O spunea cu tot sufletul. Atunci am recunoscut-o. În urmă cu o seară eram la stop. Ea bea bere pe treptele unui magazin, împreună cu alte femei. Doi băieți răsăriți erau pe trepte la magazinul vecin.

-Sunteți doctoriță? Furați copii cu Ambulanța, doamnă?

-Nu doamnă! Sunt scriitoare!

-Și de ce conduceți ambulanța?

-După ce o înscriu în circulație voi vinde cărți din ea.

-Aveți copii?

-Da, doi!

-Luați-i și pe ai mei!

-Păstrați-i dumneavoastră și iubiți-i!

-Ne bate! Ne bate! – au strigat ei. A rupt mătura pe mine! – a întărit unul dintre ei.

-Copiii trebuie să fie iubiți, nu bătuți! – am spus eu și am parcat pe celălalt trotuar, la Șahin, unde am și dormit.

Această doamnă nu s-a lăsat atrasă de vortexul emoțional, nici de dorința de a primi like-uri. Așa a considerat ea că este drept. În schimb, un domn ce se recomandă drept scriitor, comentează pe Fb că am găsit ce-am căutat, fiindcă m-am dus să-mi promovez cărțile noaptea, la Gara de Nord, cu o ambulanță cu numere roșii.

 

 

 

 

 

Brăila, între presa vremii și filele romanului Terente-Zodia zmeilor


cropped-doina-6.jpgÎn port acostau câte 80 de vapoare zilnic. Veneau încărcate cu piatră pentru pavaj, coloniale și mătăsuri chinezești și plecau încărcate de grâne, cherestea și articole de fierărie. Agenții navali, misiții și angrosiștii de cereale nu-și îngăduiau răgaz până la apus. Peste 6.000 de căruțași și hamali fără număr făceau ca furnicarul din port să lucreze sincron pentru prosperitatea orașului.

Lăsarea nopții îi găsea pe toți în cârciumi, cluburi, cazinuri și bordeluri, alte afaceri, alte încordări. Israilite, ucrainience, polci, moldovence, unguroaice ori nemțoaice veneau la Brăila, cazându-se în stabilimentele cu felinar, cu gândul la portofelele domnilor. Dacă nu știau din experiență, aveau să afle aici că generoșii nu sunt frumoșii ori bogătașii ci stârpiturile și burtoșii. În evidențele Poliției de moravuri erau înregistrate riguros și fotografiate artistic, de le-ai fi putut crede doamne din lumea bună ori actrițe. Atâta timp cât își plăteau impozitele și făceau vizita săptămânală la doctor, nu aveau nicio apăsare. În meserie intrau foarte puține localnice, și acestea, doar din Islaz sau Vatra Veche[1].

Se mai întâmpla uneori ca un negustor să vândă o pereche de boi ori toată recolta de grâu și după ce bea adălmașul în două-trei cârciumi, să se ducă cu teșchereaua plină, lăudându-se la fetițe. Buzunărirea clienților aproape că intra în fișa postului, multe dintre fete fiind racolate de Siguranță.

A doua zi, descărcat de vlagă și ușurat la pungă, plângând amarnic la ușa parchetului, reclama că a fost jefuit. Cazul era prelucrat la ziar, iar păgubitul își mai încasa și câte o bătaie de la neamurile soției. Dacă se ducea să depună plângere a doua oară, ținea zile întregi prima pagină din ziar, evident, fără a atinge gloria regelui. Probabil așa s-a născut expresia fu*ut, bătut și cu banii luați!

Timp de trei ani, ziarele nu mai aflară nimic concret despre Terente. Reîncălzeau musacaua cu știri lipsite de consistență, dovezi ori confirmări oficiale. După multe bâjbâieli, varianta cea mai vehiculată era că proscrisul haiducește în Bulgaria ori în Serbia.

Orașul își ducea viața aproape monoton. Paritatea leului la Bursa de la Paris se ținea la 9,50.

La Francez, ca în fiecare seară, discuțiile se întețeau:

–Prefectul Răducan iar a făcut-o de oaie! Probabil că se visează un Terente al prefecților! Abuzurile lui țin fruntea ziarelor. Ori e pe mână cu Clony și cu Stănescu, ori e tembel! – fu de părere Theo Lichiardopol.

–Ultima ispravă, închiderea clubului de la Sfatul Negustoresc l-a făcut profund antipatic tuturor.- completă și Damian Popescu. Are dreptate avocatul Radu Portocală să se dezică de el, acuzându-l că îndepărtează din neghiobie și pe puținii simpatizanți ai partidului liberal din rândurile comercianților. Ieri mergea singur, la pas, pe Regală. Vorbea cu sine ori cu un interlocutor nevăzut, se răstea la muște, gesticula violent, își repezea bărbia înainte ca în secunda următoare să scuture capul a negare. L-am privit o vreme și mi-a inspirat milă.

–Milă de noi, căci un astfel de bezmetic ocârmuiește orașul! – preciză Jon. Ieri l-am văzut și eu, se înjura în oglindă la toalete, la Clubul Regal. I-am zis să își ia seama, că-l reclamă careva că-i diliu și-l ridică poterașii de la Mărcuța cu duba, în cămașă strânsă la mâneci.

–Se leagă!- se dumiri Popescu. Umblă vorba c-a fost chemat pentru săptămâna viitoare să dea socoteală la cabinetul Primului-Ministru. Repetă discursul ce-l va ține la Guvern!

–Halal scuză!- se hlizi Lichy. Să-l văd pe unde mai scoate cămașa! Cât i-a stat Porcul reazem, a fost leu-paraleu. Acuma, că a crăpat ministrul, să văz cine-l mai ține-n brațe?!

–Știe careva cât au furat ăștia doi din banii colectați cu japca de la țărani, ca să ridice Palatul Agriculturii? – întrebă Jon Eremie.

–Știind ce sume pretinde ministrul Constantinescu-Porcu drept mită, putem să ne facem o părere.-interveni Popescu.

–Umblă vorba că zănatecul de Răducan a comandat statuie Porcului, s-o proptească pe Calea Călărașilor, în fața Palatului, când acesta va fi gata.- îi informă Lichy.

–Doar nu suntem noi blestemați, să facem statuie la Brăila celui mai corupt politician din toate timpurile!-se enervă boierul Eremie. Ați uitat afacerea cu exportul prohibit? Un evreu a intrat în audiență la Ministerul Agriculturii să solicite o licență de export. Porcul se lăsa greu, așa că evreul îi oferi mită un milion, asigurându-l că n-o să afle nimeni. Dă-mi opt milioane și poate să afle toată lumea![2]– a venit scurt replica ministrului.

Bărbații izbucniră în râs dar Adler, absent, nu-și găsea locul. Citea Cuvântul și parcă avea furnici pe scaun. Avea o neliniște, un presentiment… Ceva neplăcut era pe cale a se petrece și nu știa de unde vine primejdia. După un vechi obicei, citea gazeta începând cu ultima pagină.

–Iorgule, întoarce ziarul îndărăt, la prima pagină…-i se adresă comisarul Apostolescu. E acolo un articol, Calamitatea dobânzilor enorme. Zugrăvește perfect motivele pentru care lumea considera că un bancher bun este doar un bancher mort!

   –Rog a mă scuti…- zise Adler fără chef. Nu-s eu vinovat de rateurile comercianților…

–O fi curat ghinion, Iorgule! Ce să-i faci? – zise comisarul mieros. În oraș activează 13 bănci, număr nefast ce apăsa și mai mult pe proasta reputație a acestora…

–Apoi, Lichiardopol, Jon și Damian sunt acționari la Banca Portului! Suntem în aceeași barcă! Eu sunt doar director! Pentru venerabilii acționari iau șapte piei de pe  negustor…- se scuză el.

–Bravos! Șapte piei, ca de pe bou! – răbufni Popescu.

–Iorgule, n-am treabă cu Banca Portului! – preciză comisarul. Eu pe tine te vreau spânzurat! Ține minte! Eu nu-mi stric rostul din poliție, ca să devin proscris! Dar, roagă-te pentru sănătatea mea! Dacă voi afla că am o boală incurabilă, te feliez mărunt și te dau hrană la pești! Precis, Dumnezeu mă va lua în Rai, fiindcă am scăpat lumea de-o dihanie ca tine!

Toți știau povestea, bancherul se judecase cu sora comisarului, văduvă de război și câștigase procesul mituind pe judecător.

–Cum spun marinarii, gheață la mal!– suspină Jon Eremie ca să schimbe vorba. Crimă, naufragiu, bandă arestată, avion căzut în mare ori măcar o sinucidere, tapetează prima pagină, dar, în lipsa regelui, ziarele nu mai au tărie în slovă.

–Gazetarii sunt în impas, Terente-i dispărut, tirajele sunt în picaj, contractele de publicitate se tot subțiază. Groaznica nenorocire, iată ce titlu jenant sub care forțează senzaționalul relatând despre incendii, menajere hoațe, soți violenți ori bătuți de neveste, diverse infracțiuni domestice cari nu reușesc să rupă gura târgului. – fu de părere și Damian Popescu.

      –Urmăresc știrile despre escrocheriile cu grâu ale evreilor Abramovici și Hatcioff, fiind direct interesat, dar cu entuziasm moderat.- zise Lichiardopol.

–Normal, vrei să vezi ce condamnare primește Spiru! – i-o servi bancherul, făcând aluzie la procesul pentru speculă cu făină în care erau inculpați Spiru Lichiardopol și deputatul liberal Leonte Moldovan, alături de evreii Grossman și Abramovici.

Damian Popescu, partener de afaceri cu Theo Lichiardopol, schimbă iar cursul discuției:

–Atât de disperată este lipsa de știri, încât, neavând cu ce să umple prima pagină, ziarul Cuvântul[3] relatează pe câțiva cuadrați[4] despre disputa dintre domnul Abramovici din strada Plevnei și concubina sa pentru o… canapea. Articol se învecinează pe spații la fel de generoase cu furtul unui fulard[5]. Lui Hamlet, ce va urma să joace la Teatrul Comunal, i se dedică un spațiu egal cu al canapelei! Poftim! Vedeți! Așa-i croit acest oraș: să dea bine cu nevasta la teatru și să se dea bine cu pațachina[6] pe canapea!

–Punând cap la cap sumele obținute de Terente din jaf și haiducie, se poate aproxima undeva la 300.000 de lei, sumă obținută de escroci dintr-o singură lovitură cu grâne! – constată boierul Eremie citind și el dintr-o gazetă. La fel de productive sunt menajerele ce fură din casele stăpânilor. Ca să vezi! Sanda Chirciu a furat din casele a trei negustori la care făcea menajul. Fără a avea o estimare a pagubei totale, autoritățile au recuperat doar un inel cu briliant evaluat la 80.000 de lei.

–Se vede treaba că nu sunteți la curent cu afacerile serioase! – concluzionă Lichy. Are balta pește este proverbul cel mai potrivit în acest caz: 600.000 de lei a tras lejer menajera directorului de la Pescăriile Statului. O sumă colosală sustrasă în mod silențios!

–N-ar fi fost descoperită niciodată, dacă un vecin nu reclama la Poliție că un ins fără ocupație trăiește de ceva vreme pe picior mare, cu lăutarii după el. Ancheta a stabilit că suspectul este concubinul menajerei, care la rândul său își cumpărase o casă cu 130.000 de mii de lei pe care-o mobilase cu cheltuială. – îi informă comisarul Apostolescu de la judiciar.

–A recunoscut? – întrebă mirat Popescu.

Presată prin metode specifice, femeia a recunoscut că sustrăgea aceste sume de sub nasul directorului, fără ca acesta să observe lipsa lor.

–Ce expresie concludentă: presată prin metode specifice! – se hlizi Adler. Nu zău… Și mai ziceți că-s ticăloși bancherii…

– Sub aspect valoric, sumele capturate de Terente pot fi considerate modice în raport cu alte lovituri.  După capturarea banditului Gheleșanu din Topleț, la anchetă am descoperit la acesta o avere de 2.000.000 lei strânsă din jafuri și tâlhării.- completă comisarul – fără a se sinchisi de sarcasmul bancherului.

–Ca pericolul social, presa ține să arate că regele este detronat în mare forță de Omer[7], banditul turc arestat la Constantinopole după 30 de ani de activitate. Bilanțul banditului turc se ridică la 43 de crime și 160 de jafuri.- citi Popescu din gazetă.

     –O știre cu potențial este destituirea lui Gologan, șeful Siguranței, și al adjunctului, Theodorescu,  dovediți pentru luare de mită, tăinuire, favorizarea infractorului; au fost trimiși în judecată. Putem zice pe bună dreptate, un Gologan de doi bani! – oftă comisarul Apostolescu.

–De-ar fi singurii corupți din Siguranță! Și comisarul Bogdănescu a primit condamnare penală de la Tribunalul de Apel. De-ar avea onoare și-ar da demisia! Un derbedeu…- zise dezgustat boierul Eremie.

–Dar de Primărie, ce părere aveți? Afacerea Macaraua, legată de achiziția unui utilaj pentru Uzina de apă, arată că în afacerile cu bani publici toate-s vechi și nouă toate. Deși referatul înaintat de către inginerul Grossu prezintă că respectiva macara se putea achiziționa cu 18.000 lei, Primăria o comandă Șantierului România, condus de comandorul Enescu, abonat la țâța statului pentru 50.000 lei. Să scobiți și aici, comisare! O să găsiți și altele mai groase! Sau la Primărie n-aveți verde să cercetați? – insinuă Popescu.

–32.000? Modest coane! – zâmbi Lichy. Poftiți să vă uitați la sumele votate de Consiliu în cazul pavajului de pe bulevardul Carol între Gării și Regală! 4.400.000 lei, în condițiile în care piatra vine gratis ca balast pentru vapoare. Ca să nu mai vorbesc că pe Transilvaniei, pentru câteva sute de metri sare de 6.400.000 lei!

 

 

 

[1] Vatra Veche – vatra peste care se ridicase comuna Nedelcu Chercea, în prezent cartier al orașului.

[2] Întâmplare antologică ce a făcut vâlvă în epocă, întărind porecla Porcul.

[3] Cuvântul din 12 ianuarie 1925

[4] Cuadrat, cvadrat, quadrat-Unitate de măsură folosită în tipografie pentru lungime, egală cu 18,04mm

[5] Fulard-fular din mătase

[6] Pațachine-fetele lui Pațac, care importase primele prostituate de la Viena pentru un bordel pe Bulevardul Elisabeta.(informația ne este transmisă de Radu Beligan, sursa primară fiind Victor Eftimiu).

[7] Caz relatat pe prima pagină în ziarul Cuvântul din 13 ianuarie 1925.